Și acum ce facem?

CEZAR IONAȘCU

ȘI ACUM CE FACEM?

MANUAL DE UTILIZARE A SORȚII

sau
VIAȚA POST-PANDEMIE

-1-
Cezar Ionașcu

-2-
 Și acum ce facem?

CEZAR IONAȘCU

ȘI ACUM CE FACEM?
MANUAL DE UTILIZARE A SORȚII
sau
VIAȚA POST-PANDEMIE

2020
-3-
Cezar Ionașcu

Toate materialele și fișierele grafice din această carte,

inclusiv traducerea acestui material sunt protejate de legea
drepturilor de autor, cu modificările și completările
ulterioare, și nu pot fi reproduse fără acordul expres al
autorului, cu protejarea drepturilor de autor. Utilizarea
oricăror materiale și extrase de text sau grafice, aparținând
conținutului cărții „ȘI ACUM CE FACEM? MANUAL DE
UTILIZARE A SORȚII sau VIAȚA POST-PANDEMIE” -
autor Cezar Ionașcu, pentru alte scopuri decât cel pentru
care a fost dat acordul, este interzisă. Permisiunea de a
folosi conținutul acestei cărți, în alte scopuri decât cel
personal, se acordă doar de către autor, Cezar Ionașcu.

-4-
 Și acum ce facem?

Introducere

Scriu cartea de față prins între ştirile despre pandemie,

20.000 de soldaţi americani care debarcă în Europa pentru
un exerciţiu de simulare în Marea Neagră şi Vladimir Putin,
care a schimbat Constituţia rusă în favoarea sa, pentru
prelungirea pe termen nedeterminat a mandatului de
preşedinte al ţării. În plus, multe amânări, închideri,
falimente şi degringolada totală, blocaj la superlativ. Nimic.
Pământul s-a oprit. Ceva despre care pare că am fost
pregătiţi prin vizionarea de documentare, filme artistice,
talk-show-uri şi emisiuni Tv în ultimii 20 ani. Ca un fel de
pre-antrenament virtual pentru turneul apocalipsei.
Pare că cineva a ştiut ceva şi a construit astfel încât să
profite. A profita, în cazul de faţă, presupune cel puţin doi
termeni: un profitor, mic şi foarte dibace în toate şi o seamă
mare de oameni de pe urma cărora s-a profitat. Sistemele în
baza cărora s-a acţionat au fost deja analizate şi relevate în
zeci de cărţi de specialitate, naraţiuni tv sau podcast-uri mai
celebre sau mai puţin celebre.
Cum s-a ajuns aici e iarăşi un subiect cuprins de mii
dacă nu de zeci de mii de tratate, rapoarte, analize, com-
pendii şi speculaţii. Asta a şi fost problema: toţi marii sau
-5-
Cezar Ionașcu

micii înţelepţi ai lumii doar au constatat. Unii au şi anticipat.

Unii ne-au şi pregătit vizual pentru asta. Dar nimeni nu a
făcut nimic. Şi văd că în continuare nici nu face.
Este ca într-un film mut al anilor interbelici în care un
Buster Keaton social, deşi talentat, pare că nu zâmbeşte
niciodată, deşi titlul filmului este comedie. „Şi acum ce să
facem?” întreabă oameni de peste tot. Chiar, ce să facem?
Cartea de față tratează pe larg răspunsul la această
întrebare despre acest blocaj, ar spune unii care deja sunt în
faliment sau nu se mai simt bine cu finanţele. Nici măcar
cele multe pe care le aveau nu mai ajută şi nu aduce o cale
de scăpare. Statele Unite tocmai au tipărit, într-o reacţie
infantilă la criza globală, 15 trilioane de dolari pe care i-au
şi aruncat în piaţă, pe Wall Street. Mai ajută oare banii la
ceva?
Alţii, printre care mă număr, spun că este vorba despre
o graniţă, un examen, o trecere către ce tocmai a început:
lumea cea nouă. Bine ai venit în rândurile cărţii ce face
vorbire despre capacitare individuală şi vocaţie aplicată,
singurele două elemente de activat pentru statutul tău de
supravieţuitor în aceste timpuri.

-6-
 Și acum ce facem?

1. Unde dai şi unde crapă

Furtuna va trece. Dar strict în funcţie de ce alegeri

facem în această perioadă, aşa va arăta şi viaţa noastră.
Generaţia noastră îşi înfruntă cea mai mare criză şi cele mai
mari temeri – este la ora examenului de generaţie. Fiecare
decizie individuală sau luată în contul autorităţilor şi
guvernelor va desena lumea ce va să vină – cea nouă. Nu
vorbesc aici doar de sistem de sănătate şi autoritate publică
ci şi de tot ce înseamnă statalitate, independență, guvernare,
economie, cultură şi politică. De aceea, acum, decizia este
de luat pe loc, ad-hoc, fără multe rezerve şi fără trecerea ei
prin sistemele cu care deja eram deprinși: analiză, statistici,
plan şi acţiune. Nu, acest gen de desfăşurare de forţe ar
putea fi fatal.
De asemenea, chiar dacă luate pe loc, acţiunile noastre
ar trebui privite în perspectiva unor consecinţe pe termen
lung. Nu este vorba în aceste decizii doar despre ieşirea din
uragan, ci şi de ce fel de lume vom moşteni când ieşim la
lumina de la celălalt capăt. Da, toate acestea vor trece, cei
mai mulți vom supravieţui, dar lumea nu va mai fi niciodată
la fel.
Am zăcut cu toţii în faţa televizorului. Încă din anii 60
ai secolului trecut. Apoi am transferat privitul în gol către
copiii şi nepoţii noştri în faţa unor ustensile despre care se
-7-
Cezar Ionașcu

spune că le dă informaţie: telefoane mobile, tablete. Foarte

frumos. Ne-am digitalizat, am evoluat au ţipat marii analişti.
Da? Şi uite cum a venit examenul – ridicarea barei de 200
kg de la sol. Ratare totală. În culmea abundenţei şi evoluţiei
umane, spatele s-a rupt, am încasat un mare knock-down.
Previzibil altfel. Şi numai pentru că progresul însemnând
digitalizare ne-a adus corpurile şi minţile la stadii de
iresponsabilitate supreme, de nestima de sine sau reciprocă
de cel mai înalt grad şi mai înainte de orice la stadiul de
fragilitate.
În vârful lanţului trofic, omul, la cel mai mare şi dur
examen din ultimele zeci de ani a picat cu brio. De corpurile
bolnave, slăbite, hrănite prost şi foarte prost, neantrenate, s-a
lipit molima. Cu tot cu sfârşitul iminent de după. Dar bara
plină de greutăţi nu se poate ridica pentru că apare în faţa
noastră, ci pentru că am făcut antrenamente de pretensionare
şi tensionare graduală şi apoi forţată pentru ridicarea ei,
pentru că am construit într-un timp suficient reţele neuronale
prin care, indiferent de greutate, corpul ajutat de o minte
deja setată, ridică bara cu tot cu greutatea de la capetele ei.
Am ţipat în cor că acesta este progresul ştiinţei şi
tehnicii şi asta înseamnă progresul medicinei, că suntem la
un stadiu superior al civilizaţiei umane, ca totul este om şi
doar uman neţinând cont de semnalele Planetei şi ale
celorlalţi oameni. Totul într-un cerc pe care l-am învârtit
haotic, dement, obsedant şi repetitiv. Şi ca rahatul să aibă
moț şi cu ultimele creaţii ale marilor designeri, cu ultimul
-8-
 Și acum ce facem?

model de maşină, deşi şi celălalt mergea bine şi într-o

neştiinţă a vieţii bazată apăsat pe ideea de abundență falsată,
de mimare a bunăstării.
Sfârşitul acestei ere este firesc. Fumul dispare repede
în lipsă de foc întreţinut cu lemne de calitate. Doar
simulând, căldura nu este emisă. Ci doar fum. Fireşte, îi poţi
face pe oameni să creadă orice – minţile slăbite timp de
6000 de ani – cam de când există ideea de civilizaţie,
începând cu cetatea, sunt carnea de tun pentru unii şi alţii.
Astăzi istoria s-a terminat – alt orizont, altă lume, alte
coordonate. Reperul stabil între timp rămâne pentru noi
răsăritul de soare de fiecare dimineaţă şi ciclurile naturale
ale Pământului. Fără semnalele de alarmă de acest gen trase
de Pământ era să nu le mai avem nici pe astea.
Multe, dat fiind lipsa dinamicii şi curiozităţii specific
umane, ni s-a turnat în creiere de mass-media. Vorbesc de
televiziuni, în special. Tv, Tv și iar Tv – o perpetuă nuntă
sau o perpetuă înmormântare fără ca nimeni să îi oprească
din drumul lor găunos. Toate aceste posturi ţinute ocupate
cu orice fel de alt conţinut de distras atenţia decât realitatea
constructivă şi atent construită pentru oameni. Da, orice
altceva s-a scurs în minţile oamenilor prin aceste găuri de
dejecţie, ţinându-le timpul ocupat până la următoarele
alegeri, unde câte un individ sau altul – marionete pansate –
veneau să cerşească festiv voturile unuia sau altuia, cu
mintea deja în colaps de la atâta nuntă de sâmbătă seară sau
înmormântare de fiecare zi, trasă din jurnalele de ştiri cu
-9-
Cezar Ionașcu

veşti care mai de care mai alarmiste şi panicarde. Şi până în

ceasul al 12-lea glasul acestora continua să trâmbiţeze
pentru atragerea atenţiei. Dacă nu o spun eu bine, au spus-o
alţii şi mai elevat: televiziunile de ştiri au fost făcute să
înspăimânte lumea, nu să o informeze.
Nuntă şi înmormântare. Da, acestea sunt cele două
forme de agregare ale televiziunii. Televiziunea, prin însăşi
vocaţia ei, nu e decât o ieşire din cotidian. Şi nu, televiziu-
nile nu au niciun merit în transmiterea ştirilor. De aceea
soluţia este la tine şi doar la tine şi numai pentru a-ți
salubriza soarta sau pentru supravieţuire în stare integrală:
alungă - şterge și din telecomandă - sau închide televizorul
de-a dreptul din viaţa ta. Nu este vorba de a cenzura, ci de a
scoate definitiv şi irevocabil din viaţa ta un factor care
perturbă întregul sistem uman până la nivel celular.
Să ştii că oamenii sunt disperaţi sau lacomi. Asta s-a
exploatat de mii de ani încoace. În mici grupuri organizate şi
culturalizate la zi, au evoluat către alte sensuri, dincolo de
lăcomie, disperare, depresie, nevoia urgisitoare de a deveni
cineva cu orice preţ şi numai de dragul altuia şi a privirilor
admirative. Fireşte, mizez în continuare pe comportamentul
lui „fiecare pentru el” în vremuri de restrişte, dar doar în
grupuri mici şi foarte bine organizate. Altfel, omul, trăind
singur este 1000% sortit pieirii.
Aceste tendinţe au fost construite de ani de zile pe
fundalul rapacităţii specific umane. Să nu uităm că la 600
ani de la migraţia și apariţia omului pe continentul nord-
- 10 -
 Și acum ce facem?

american toate mamiferele mari dispăruseră. Le-am mâncat.

Iar în loc nu am prea pus nimic. Poate ceva bitum, beton
armat şi sticlă. Şi tocmai pentru că te-ai rupt de natură, de
natura ta umană, nu poţi separa adevărul de minciună în
informaţia ce se revărsa.
Atunci când am fost învăţat să trăiesc, înainte de orice
cunoştinţe predate de programa şcolară, mi s-a predat despre
legile naturii. Poate am fost eu mai norocos. Dar atunci am
învăţat că primăvara tăiem crengile uscate şi le dăm foc. Iar
în fumul care se ridică în grădinile şi livezile vecinilor se
zăreau mereu mugurii cei noi ai merilor, perilor, prunilor,
cireşilor şi caişilor. În plus, se dădea o arătură – se intra cu
lama în pământul proaspăt dezgheţat „ca să se aerisească”.
Toate genurile de progres presupun dislocuire de materie,
dezrădăcinare, curăţenie şi trecere prin foc şi pară. Altfel
progresul rămâne doar un termen alintat pentru alintaţi în
halate albe impecabile, vorbind limba de lemn în
comunicate oficiale, ce nu ajută pe nimeni cu nimic.
Îţi spun adevărul acesta cu iubire întru iubire. Poate
părea cinic pe alocuri, dar este purul şi simplul adevăr. Back
to basics este nouă structură socială – fără făcături, fără
închipuieli, fără pudibonzi şi fără combinaţii. Şi mai ales
fără răutate. Căci adevărul spus atâta amar de vreme intru
răutate şi ticăloşire pe scară largă nu a fost adevăr. Adevărul
este doar cel enunţat cu iubire. Restul sunt ştiri. Multe
neadevărate.

- 11 -
Cezar Ionașcu

Exact în acest sens, alarmiştii şi panicarzii ce lansează,

într-o logică doar de ei ştiută, ştiri de dragul ratingului şi nu
al informării, ar trebui hăituiţi şi desfiinţaţi. Asemenea, cei
care reacţionează în echivalentul acestor ştiri şi devalizează,
în culmea civilizației europene, rafturile de alimentele de
bază, cu vene prin care le curge sânge infestat de frica de
moarte. De moarte ţi-e frică? Păi ea este serbată de 50 ani la
ştirile de la ora 5. Nu e prietena ta? Nu te înmiresmai în
bucătărie sau la birou ascultând ştirile şi bucurându-te că
n-ai fost tu în accidentul sau catastrofa aceea?
Şi media a pistonat că aceasta este regula – trauma,
sângele, accidentul, moartea pe tavă. Într-un ritm sacadat şi
lugubru. În fapt, a fost pace mereu, iar aceste ştiri erau şi
încă mai sunt 0,1% din realitatea imediată. Şi la un moment
dat au devenit banale. Şi media s-a supărat şi a zis celor de
mai sus – hrăniţi-ne cu ceva mai mare, de o uriaşă amploare.
Iar ştirile de la ora 5 cu morţi, virusuri şi alte molime au
devenit legea şi au captat pe scară largă atenţia minţilor
slabe care au şi reacţionat automat, devalizând magazinele şi
farmaciile.
Nu, frica nu este de moarte, ci de viaţă. Oamenilor în
lumea educată le este frică de viaţă. Scopul vieţii este viaţa
însăşi şi aducerea ei la un standard superior cu fiecare nouă
generaţie care se naşte, iar problemele au început exact de la
acest punct, ca nişte germeni incipienţi de neviaţă – cei
educaţi, elevaţi, instruiţi nu mai fac copii pe scară largă şi se
ocupă de ani de zile de lucruri închipuite gen cariera, time-
- 12 -
 Și acum ce facem?

sheet, dead-line, outline, project management care astăzi, la

ceas de criză, nu le mai serveşte la mai nimic. Între timp,
natura umană şi manifestările ei specifice s-au atrofiat până
aproape de dispariţie şi tot ce mai aşteaptă fiinţă umană
„civilizată” sunt salariul sau promovarea. Care nu vor mai
veni. Vine, spre însănătoşirea planetei, întoarcerea la natura
umană în manifestarea ei reală, lucidă şi curăţă şi scoate din
resorturi străfunda vocația și darurile pe care le-am primit la
naştere şi pe care la datorăm ca beneficii către lume. Asta ne
e scăparea.
Toate aceste învăţături băgate în slaba şi ingenua
gazdă numită mintea umană îşi are bazele în conceptele şi
principiile fizicii newtoniene (fizică mecanică). Acolo,
legile acestei fizici spun că particulele se pot separa, materia
poate suferi oricând divizare prin acţiuni mecanice, în
raporturi de forţe grevate de reguli stricte şi mai ales de
gravitaţie. Derivat de la aceste concepte ale evidentei
divizări a materiei, unii au înţeles că se pot servi de această
pârghie pentru a împinge mai sus şi mai bine în folosul lor:
oamenii pot fi şi ei separaţi, pot trăi unul departe de celălalt,
întru noua lege care face trecerea de la social networking la
social distancing. Termeni pe care toată lumea i-a învăţat
foarte repede în martie 2020. Unii în mai puţin de 48 ore.
Dar rămâne ceva în suspensie. Deşi s-a stipulat pe
scară largă că oamenii pot trăi individual, separaţi, izolaţi,
mai avem încă un prag salvator. Întrebarea a venit prima
dată în 1925, în plină revoluţie a afirmării şi statutării fizicii
- 13 -
Cezar Ionașcu

newtoniene. Ea a venit tot de la oamenii de ştiinţă: şi

dincolo de celulă ce este? Peste ani, dat fiind puterea de
mărire a microscoapelor electronice, au văzut dincolo de
membrana atomului. Şi în afară de o serie de nano-particule,
la nivel subatomic exista… nimic. Acolo s-a oprit intros-
pecţia. N-au ştiut cum să spună câmpurilor goale observate
şi le-au spus câmp de energie. Tocmai această energie este
partea comună a tuturor fiinţelor umane. Partea aceasta
invizibilă este însăşi partea inseparabilă a noastră ca şi
umanitate. Căci aici, în locul unde nu mai funcţionează
legile newtoniene, unde energia nu mai poate fi divizată căci
ea este nimic altceva decât un tot unitar, abia aici începe
comuniunea, soarta, înţelepciunea. Tot ce trebuie să faci este
să-i dai ascultare.
Te-au înspăimântat foarte tare când ţi-au spus că ar
trebui să stai şi să lucrezi de acasă (în fapt că nu mai trebuie
să te întorci la serviciu, deci pe termen mediu sau lung să
rămâi fără el)? Sigur că te-au înspăimântat – şi numai pentru
că o astfel de veste sparge corola de minuni a lumii tale
virtuale, foarte artistic desenate şi în acelaşi timp
inexistentă. Puţini se vor întoarce la locurile actuale de
muncă, şi mai puţini îşi vor păstra mintea şi spiritul întreg în
această perioadă, săvârşind acţiuni foarte dăunătoare în
primul rând asupra propriei persoane, tulburându-se până la
nivel celular. Aşa ne-a fost reconstruită mintea – auto-
distructivă. Dar, în acelaşi timp, fix în acelaşi timp, corpul
tău supravieţuieşte – mai greu ce-i drept, pentru că-l supui la
- 14 -
 Și acum ce facem?

toate rahaturile iscate în capul tău şi născute de alţii pentru

tine – orizonturi noi, carieră, salariu şi deodată toate luate de
un virus. Da, toate din afara ta. Iar corpul tău şi fără aceste
informaţii din afară, TRĂIEŞTE, respiră, inima îţi bate,
rinichi funcţionează, intestinele digeră, picioarele merg …
eşti şi rămâi un perfect, chiar un perfect regenerabil în
continuare. Mizează pe asta şi ascultă-ţi corpul atunci când
mintea ţi-o ia razna de la rahaturile turnate pe toate căile şi
canalele media în tot felul de recipiente soioase.
Energie este un câmp inseparabil. Nu poate fi divizat.
Totul în noua lume este să știi să-l asculți, să dai ascultare
energiei. Mai multe energii care converg către aceleaşi
interese. De-abia atunci se întâmplă lucrurile mari.
Credeți-mă nu este despre materie, nici despre
rapoarte, nici despre structuri statale inventate sau uniuni
europene sau globale. Este strictamente despre „eu mă simt
rău” sau „eu mă simt bine” și de-acolo pleacă viața. De la
mine, care trece totul prin filtrele interne, fără să ia în
considerare nimic din manifestarea impusă din exterior către
mine ca reguli, principii, coordonate şi directive. Falsarea
agresivă, perpetuă şi sacadată vreme de sute, mii de ani a
acestor suprafeţe bolnave, fără acoperire, inventate de minţi
bolnave şi profitoare, ne-a adus la acest stadiu de inactivi,
impotenţi şi înfricoşaţi de orice şi oricine.
În loc de această acuplare, criza şi panica creată de
virusul global a decuplat clasa politică locală, cea regională
şi globală de la orice probleme ale poporului. Nimeni nu ştie
- 15 -
Cezar Ionașcu

nimic. Şi pentru că sunt strâns legaţi, media a făcut acelaşi

pas. A decuplat, ascultând ordine spre supravieţuire. În mai
puţin de 7 zile, industrii întregi sunt la pământ: HORECA,
transporturile rutiere şi aviatice. Nu se mai cumpără nimic
cu excepţia mâncării, apei şi medicamentelor. Dar şi acolo,
în lipsa unui lanţ preexistent de producţie, magazinele şi
farmaciile se vor goli.
Acum pare că a intrat în toţi o nebunie distructivă.
Fabrici închise, linii de transport închise, restaurante, săli de
sport, închidem totul. Ce va fi după? Vom vedea... Pentru
mulţi însă va fi foarte, foarte rău. Sunt oameni mulţi a căror
viaţă depinde efectiv de tratamente mai mult sau mai puţin
scumpe şi care nu vor mai fi disponibile. Sunt multe alte
boli care provoacă an de an multe victime şi pentru care nu
vor mai fi bani pentru continuarea cercetărilor. Din păcate,
lupta împotriva coronavirusului va avea multe, extrem de
multe victime colaterale.
Lumea nu va mai fi la fel. Lucruri care ni se păreau
absolut fireşti, precum libera circulaţie, sau chiar mersul la
teatru, la cinema, vor fi mult reduse.
Globalizarea - cu bunele şi relele ei, pare că s-a cam
dus pe apa sâmbetei. Statele (cele sănătoase la cap) vor trece
la dezvoltarea de capacităţi de producţie interne, nu vor mai
vrea să depindă de importuri care pot fi - aşa cum se vede
acum, uşor date peste cap de orice nou mutant. Globalizarea
s-a terminat. A fost în fapt chiar cu un început prost gândit –
hai să ne unim cu toţii, deodată, fără sens pentru că aşa vor
- 16 -
 Și acum ce facem?

unii care să-şi mişte mai repede mărfurile. Dar omul şi

identitatea lui nu sunt o marfă.
Uniunea Europeană - pare complet inutilă în aceste
zile grele. Zero leadership, zero viziune şi, cel mai grav,
zero solidaritate. Toate măsurile importante anunţate au fost
la nivel de stat. Nimic coordonat. Nu va trece mult şi
oamenii se vor întreba de ce trebuie să plătească costurile
uriaşe cu birocraţii de acolo. Valabil şi pentru conducerea
actuală a multor state care traversează această criză.
În plus, corporațiile vorbesc de ani încoace despre
agilitate, fac seminarii, prezentări, angajează consultați, au
imense bugete pentru CSR (Commitee for Social Responsa-
bilities) care acum, cu rare excepţii, au întreprins nimic.
Acum e scadența. Până acum ce văd eu, e de-a dreptul
ridicol, aș putea scrie un studiu de caz despre asta. Șocul
impactului unei culturi cu viteză de reacție de ordinul
lunilor, cu o realitate cu constantă de schimbare de ordinul
zilelor produce situații de-a dreptul ilare și o enormă
inadecvare la realitate.
De unde vine asta? Din prea multă ştiinţă de carte, în
cea mai mare parte a ei de prisos în momente de acest gen şi
în genere în contextul actual. În ce mă priveşte, m-am
săturat să fiu enciclopedic degeaba. Hazliu în toată afirmaţia
asta este că, la modul propriu, începând cu vârsta de 8 ani,
una dintre lecturile obligatorii de seară, pentru mine, a fost
Dicţionarul Explicativ al Limbii Române. Ştiam tot până la
12 ani sau aproape tot – inginerie, fizică, chimie, animale,
- 17 -
Cezar Ionașcu

plante - unele cu denumirea specifică din latină, oraşe,

capitale, geografie, matematică, puţină filozofie şi câţiva
filozofi importanţi, vase celebre, constructori, genii,
câştigători de premii Nobel, războaie şi păci, tratate, istorie
pe de rost, campionate mondiale de fotbal, olimpiade,
mişcări artistice, culturale, pictori şi sculptori, artişti,
cântăreţi, formaţii, funcţionarea motorului cu injecţie şi
mărci de automobile etc. Ce nu ştiam era viaţa. Ştiam unde
este Veneţia, ştiam exact. Dar nu aflasem până la 12 ani
cum miroase la Veneţia sau la Roma sau la New York. Am
aflat mult mai târziu.
Cei mai mulţi am rămas impregnaţi de această formă
idioată de înecare în cunoştinţe care mai de care mai vaste şi
care mai de care mai nefolositoare pentru viaţă, dar foarte
importante pentru cei care le-au emis sau cei cărora le-a fost
premiată emiterea acestor informaţii. Nu voi refuza în
această logică, niciodată bazele matematicii, cunoaşterea
combinării substanţelor chimice în laborator, ştiinţele fizice
sau cele care ţin de biologie şi anatomie. Repet, la nivel
basic. Mai mult e prea mult dacă nu ţine de vocaţie aplicată,
deci de supravieţuirea ta. Mai mult, creierul oboseşte masiv
– aşa m-am trezit în clasele primare – cu acest bagaj despre
care părinţii erau foarte mândrii, învăţătoarea asemenea,
colegii ciudoşi iar eu... plictisit. Am fost cel care ştia deja să
scrie şi să citească când am ajuns pe băncile şcolii în clasele
primare. Cu ce folos? Căci sistemul, deşi o luasem înainte,
ca de cele mai multe ori în viaţă, m-a tras de picioare şi m-a
- 18 -
 Și acum ce facem?

adus înapoi, „în rând cu ceilalţi”. Singurul care te va vrea

trezit, vei fi tu, nu școala, părinţii sau educaţia pe care ţi-au
inoculat-o.
Păstrând cu rigoare automatismele învăţate, am purces
pe drumul vieţii în această stare cu şi mai mare viteză: am
citit, am citit şi iar am citit. Câteodată am impresia că
biblioteci întregi. La capătul acestora, cunoașterea nu a fost
una aplicată. A fost echivalentă această cunoaştere cu un gol
despre a nu fi citit deloc, cu a fi fost ignorant pe tot acest
parcurs. Am simţit asta ca o boală – exact acel gen de boală
de care suferă oamenii, nu pentru că nu au luat măsuri
preventive sau s-au infectat de la altul, ci pentru că au fost
ignoranţi.
Pe tot acest drum al cunoaşterii nu am luat în
considerare un lucru – cartea citită, informaţia studiată,
antrenamentele executate TREBUIE să-ţi procure bunăstare.
Cu prea puţine dintre informaţiile câştigate pe drum am trăit
bine – cu mai puţin de 10%. Oare cât timp şi viaţă bună aş fi
câştigat dacă aş fi fost ghidat în acest proces de către un
mentor, o busolă în tot acest Ocean? Nu era nevoie decât de
o vorbă, o frază, o secundă care să mă anunţe că este de
săvârşit mai puţin de 10% din tot acest proces de învăţare şi
mai puţin de 5% din cunoştinţe ca să am o viaţă bună şi
foarte bună.
În ciuda sutelor, miilor de ore de training, coaching,
learning în leadership, economie, finanţe, vânzări şi antre-
prenoriat, în ciuda unei pături întregi de oameni care au
- 19 -
Cezar Ionașcu

trâmbiţat ştiinţa de carte în dezvoltare personală şi

spirituală, la primul mare examen, cei mai mulţi
reacţionează speriaţi, îşi declară falimentul sau invocă ajutor
de la stat. Păi, nu era vorba că suntem autonomi? Că ne
descurcăm singuri, înainte să ne descurcăm şi în grup, cu
alţii? Nu era vorba că devenim în fiecare zi mai buni şi că
trecem prin auto-determinare, prin toate greutăţile?
Exact aşa era vorba. Doar că în tot acest context de
„mari cunoştinţe” predate s-au omis însăşi bazele: predarea
naturii umane şi întărirea ei. Nu ştiu cum, dar conform
reacţiilor actuale, toate acele cunoştinţe predate, de mai sus,
au creat o fiinţă fragilă şi foarte slabă în fața stimulilor
externi.
Şi astăzi, atunci când cad, alunec sau mă arunc pe o
suprafaţă aflată la sol, bat cu mâna dreaptă sau stângă
atenuând mişcarea. E o practică din judo. A devenit
automatism după ce, conform unui mentor extraordinar,
primul meu antrenor de judo, pe când aveam vreo 9-10 ani,
mişcarea mi-a fost dată ca obligatorie în repetare de câte 100
de ori la fiecare antrenament. Eram copil, mi se părea stupid
să repet aceeaşi mişcare plictisitoare de sute de ori. Peste
vreme, omul şi intenţia lui s-au adeverit – a rămas un
automatism pe viaţă. Ideea este că e nevoie de oameni
dedicați care ştiu ce fac, nu de inversare de piramide sociale
vocaţionale ca până acum: felceri ajunşi strungari, moaşe
care practică avocatură, ingineri care sunt şoferi de tir sau

- 20 -
 Și acum ce facem?

profesori care se fac boxeri profesionişti. Deşi ultimul

exemplu nu e chiar atât de deplasat.
Asta, cu fiecare în banca lui şi la locul lui, doar
conform vocaţiei sale aplicate şi a capacitării individuale
puse în operă de o structură validă şi certificată uman,
de-abia aceasta reprezintă o cale de urmat. Atunci când am
mers, poate împotriva voinţei mele, dar încredinţându-mă
unui mentor, către repetarea sutelor de căderi cu amortizare
prin lovitura la saltea – tatami, ştiam că el dă bine unde dă,
pentru ca să nu crape ulterior pe nicăieri.
De dat ni s-a dat fără a ne încredinţa – a fost mereu un
scrâşnet între noi, mulţii şi cei de sus. Mereu o râcă că de ce
ei au şi noi n-avem, de ce suntem lăsaţi aici şi abandonaţi.
Partea asta a lucrurilor a părut că se rezolvă prin socialism,
egalitate de şanse şi protecţie socială. Dimpotrivă, această
simulare de avut grijă de oameni a creat unii dintre cei mai
mari tâlhari, parveniţi şi uzurpatori pe care i-a văzut
Pământul, îi ştiţi voi mai bine şi cunoaşteţi şi pârghiile prin
care s-a ajuns acolo. Ce este interesant astăzi? Aceste
aranjări de tabere şi politici de orice fel nu mai contează, aşa
cum nu mai contează nici masa monetară pe care o deţii – să
nu uiţi vreodată că banii au valoare atât vreme cât se oferă
ceva pe ei. La fel este şi cu oamenii – se oferă ceva pe tine
atât vreme cât reprezinţi o valoare. Iar valoare, începând de
la aceste rânduri, trebuie să înţelegi că nu mai este nici
funcţia în organigramă, nici contul bancar, nici ceea ce
credeai tu că te face superior faţă de oameni în toată spoiala
- 21 -
Cezar Ionașcu

desenată în ultima sută de ani. Aceste aspecte sunt deja de

domeniul trecutului. Iar cine-i mai băga în seamă este sortit
pieirii.
Altfel de forţă se ridică la orizont. Una mult mai mare
şi mai luminoasă decât tot ce s-a întâmplat până acum. Va fi
cu victime – directe sau colaterale, va fi cu multe căderi,
falimente şi sinucideri, va fi cu dezrădăcinări cumplite, cu
lupte şi dezertări, cu înfruntări unu la unu. Dar forţa asta
vine la capătul declanşării ei cu lumina puterii naturii
umane, care este fix energia cea inseparabilă care ne leagă
pe toţi dintotdeauna, pentru totdeauna.
De unde vine situaţia actuală? Unde s-a dat înţelep-
ciunea prima dată, în varianta numerotării actuale a anilor?
Aici, în Biblie, la Isaia:
11. „Voi pedepsi – zice Domnul – lumea pentru
răutatea ei, şi pe cei răi, pentru nelegiuirile lor; voi face să
înceteze mândria celor trufaşi şi voi doborî semeţia celor
asupritori.
12. Voi face pe oameni mai rari decât aurul curat şi
mai scumpi decât aurul din Ofir.
13. Pentru aceasta voi clătina cerurile, şi pământul se
va zgudui din temelia lui de mânia Domnului oştirilor, în
ziua mâniei Lui aprinse.
14. Atunci, ca o căprioară speriată, ca o turmă fără
păstor, fiecare se va întoarce la poporul său, fiecare va fugi
în ţara lui.

- 22 -
 Și acum ce facem?

Noi am accelerat într-un mod inimaginabil spre

direcţia auto-distrugere. Era şi vremea ca de undeva, din
capătul celălalt, această energie să contrabalanseze în egală
măsură, dar în direcţia opusă. Am învăţat cu toţii asta la
fizică – principiul vaselor comunicante, parte din legile
fluidelor. Principiul forţei centripete şi a celei centrifuge.
Când una dintre cele două este mai mare, bila zboară de pe
traiectoria ei.
Ce-ar fi ca la capătul acesta de lume, la acest început
fabulos construit pe baza unei resetări globale, să accelerăm
bine? Ce-ar fi? Să dăm ce e mai bine în noi. Cuvântul de
ordine nu mai este raportarea la cel din afara ta, ci la ce
SIMŢI. Simţi bine, continuă ce faci, simţi mai puţin bine,
opreşte-te şi regrupează-te. Cei mai mulţi au acum un gol în
stomac despre ce se va întâmpla pentru că mintea caută
certitudini şi predictibilitate, predate până acum în mod
obsesiv pe toate canalele. Pe când, tocmai impredic-
tibilitatea şi inconsecvența vieţii umane o face frumoasă,
înfloritoare, creatoare.
Îmi vine în minte Ayrton Senna. Într-o maşină
Williams-Renault, decuplată de la toate sistemele
electronice de tracţiune şi control, conform noile norme FIA
(Federația Internaţională de Automobilism) ale acelui sezon,
parcurge cu aproape 300 km/ora circuitul de la Imola, San
Marino într-un fatidic aprilie 1994. Avea 34 ani. Ştia eroul
Braziliei şi al lumii ce-o să se întâmple? N-avea cum.
Văzuse în acelaşi campionat accidentele – unul mortal – ale
- 23 -
Cezar Ionașcu

colegilor săi de pistă? Da. Ştia la ce se supune? Da. Şi totuși

a apăsat pedala. La maxim. Până în ultima secundă. Pentru
că diferenţa o face felul de a trăi pentru o cauză: cei mai
mulţi au declarat ani de zile că trăiesc pentru o cauză sau
alta, că trăiesc pentru a fi patrioţi, pentru a îndeplini
producţia mai repede. Ei sunt cei mulţi. Nu ştiu dacă au
minţit sau nu. Cert este ca lumea nu a fost mai bună datorită
declaraţiilor lor. Şi mai sunt ceilalţi – cei care sunt gata să
moară pentru o cauză. Aceştia sunt CEILALŢI, îngerii. Unii
se duc prea repede – Senna, alţii ne păstoresc până la vârste
înaintate.
În „Martiri”, piesa lui Marius von Mayenburg,
Benjamin, la doar 16 ani, strângând Biblia la piept, în
personajul unui fanatic religios, dă interpretarea lui asupra
crezului personal atunci când profesorul de religie, un preot,
se apropie de el şi încearcă să-l convingă să vină în barca
Bisericii: „...Benjamin, tu eşti de-al nostru, tu TRĂIEŞTI
pentru credinţă! Nu, părinte! Eu nu sunt de-al vostru! Spre
diferenţă de tine şi de cei ca tine, eu sunt gata SĂ MOR
pentru credinţă!!”.
Nu trebuie să mori, dar trebuie începând de acum să
ştii să trăieşti intru progres, deci efort şi sacrificiu, pentru
crezul tău. Nu-l mai numi ideal, deziderat, linie de sosire sau
goal setting. Conceptele astea sunt deja vechi. Fă altceva. Ia
fiecare zi ca o viaţă întreagă în care trezirea de dimineaţă
înseamnă naştere, iar mersul la somn seara înseamnă că „te-
ai dus să mori un pic”, peste noapte, ca să învii a doua zi şi
- 24 -
 Și acum ce facem?

viaţa să meargă înainte. Şi în aceste cicluri mici, de câte 15-

16 ore de veghe DU LA CAPĂT tot ce ţi-ai propus peste zi,
indiferent de consecinţe şi fără raportare la păreri, întâmplări
sau stimulente externe. Fă asta cu înverşunare ani de zile.
Din cel mai mic şi poate neînsemnat punct de vedere,
diferenţa dintre tine şi ceilalţi este că tu ţi-ai livrat ceea ce
ţi-ai promis. Şi la capătul celălalt asta se vede.
Scopul acestui fel de viaţă este o altă viaţă, total,
diametral opusă de cea trăită până acum. Gândeşte-te şi
conştientizează doar câte ai amânat şi câte au rămas în
agendă nefăcute, nelivrate, neîndeplinite pentru că au
intervenit sarcini de serviciu, soţia, părinţii, problemele
copiilor. Gata, s-au terminat. Sau dacă vrei să rămâi în acea
realitate, o poţi face, doar că este strictamente pe răspun-
derea ta, întru anticiparea unui sfârşit care va veni prin boală
sau fractura socială mai degrabă mai devreme decât mai
târziu. Şi de data asta chiar nu mai poţi fi salvat de clopoţel.
Dacă toporul nu a fost ascuţit suficient sau buturuga
este una prea mare pentru mărimea umerilor tăi, întoarce-te
la calculele simple pe care ţi le dă un sistem de pârghii sau
pur şi simplu inserarea unei pene de fier sau lemn în prima
crăpătură pe care o zăreşti în buturugă. Găseşte această
spărtură, sprijină bine pana şi loveşte puternic. Buturuga va
crăpa. Fenomenul este invariabil – se întâmplă la fel de
fiecare dată. Şi mai loveşti o dată şi încă o dată. Afară e frig,
foarte frig. Spartul ăsta de lemne, cum îl denumeau bătrânii
atunci când m-au învăţat să-l execut încălzea corpul, punea
- 25 -
Cezar Ionașcu

sângele în mişcare şi împărţea buturugă în bucăţi de lemn

numai bune şi pentru focul din casă. Cu cât mai tare esenţa
de lemn a buturugii, cu atât mai greu de spart. Dar câtă
satisfacţie la capătul celălalt.
Apropo de comparaţiile cu lumea înconjurătoare şi de
lemnul rezultat din buturugă. Nu toate lemnele merg spre
foc. Unele folosesc la construirea lumii noi – la structura
acoperişului, la şindrilă, la astereală, la uşi, ferestre. Eram
mic când am învăţat lovind puternic un cui şi îndoindu-l că
acesta intră greu în fag şi stejar, esenţe nobile de lemn. Şi
atunci, bătrânii m-au dus la grinda casei veche de peste 100
ani şi mi-au spus: „Băiete, s-au prins moşii tăi de asta
demult şi au făcut şi cuiele din lemn. Şi au bătut lemn cu
lemn. Şi casa ține şi acum pentru că lemnul acela de atunci,
cu toată vremea trecută, s-a pietrificat. Şi casa asta
n-o să „moară” niciodată”.
Prelucrarea omului nou se face exact ca prelucrarea
lemnului – secţionarea buştenilor şi a buturugilor, folosirea
pârghiilor acolo unde lama toporului nu intră şi durizarea
lui, în timp, prin examenul timpului însăşi.

2. Te-ai pregătit pentru impact?

În noiembrie 2019 am urcat pe Athos. Prima dată în

viaţă. Cu tot cu emoţiile de rigoare şi cu Diamonitirion în
buzunar – hârtia prin care ţi se permite accesul pe Sfântul
- 26 -
 Și acum ce facem?

Munte. M-am dus aşa cum am primit chemarea dinăuntru –

o decizie luată ad-hoc, neîmpărtăşit, nespovedit, un drum cu
avionul până la Salonic, o noapte la Ierisos, apoi cu barca de
la Ouranopoli şi apoi Sfântul Munte. Scurt, într-o marţi.
M-am îmbarcat pe feribotul cel burtos ce adăpostea vreo 30
maşini şi câteva zeci de bărbaţi. Mulţi ruşi. Foarte mulţi ruşi
şi ucraineni.
M-au aşteptat la ţărm, trimişi de preotul ce administra
grupul sosit cu nişte zile bune înaintea mea, doi bărbaţi: un
munte de om, spre 40 de ani, cu barbă mare, mâini şi
picioare puternice, păr lung, un suflet foarte învolburat de
multe gânduri. Celălalt, mai mic de statură, cu o privire
iscoditoare şi foarte curios. Dar smerit din fire. Genul
corporatist ascultător.
„Toţi vin aici ca să-şi răspundă la întrebări sau să-şi
rezolve din probleme” mă arunc eu în discuţia cu cei doi pe
bancheta din spate a unui microbuz care ne traversa pe
versantul celălalt al insulei, către Vatopedi, mănăstire veche
din Sfântul Munte. „Eu vin aici a şasea oară în ultimii 5 ani”
spuse cel masiv de sub barba stufoasă „şi de fiecare dată
când vin mi se pare că ştiu şi mai puţine, nu mai multe”. „Ce
să fac şi ce să nu fac aici?” întreb precaut, aflând multele lui
drumuri de până acum. „Să te încredinţezi” îmi răspunde
scurt. „Cum vine asta? E simplu: dacă în calea ta vei întâlni
în Sfântul Munte vreun monah şi el te va pune să faci ceva,
să faci acel lucru, să nu cârteşti, să te încredinţezi lui. Ştii,

- 27 -
Cezar Ionașcu

multe lucruri mici ţi se vor întâmpla aici, care cu timpul vor

căpăta înţelesuri imense.”
Bărbosul nu greşise cu nimic. Încă din prima noapte,
după un comitet de bună primire în schitul românesc Sf.
Ipatie, de mai sus de Vatopedi, am aterizat la utrenie: slujba
de noapte desfăşurată între 4 şi 6 dimineaţa. Despre acest
secret şi încredinţare vorbea prietenul meu, despre a simţi
Sfântul Munte prin urmarea în detaliu a comportamentului şi
traiului călugărilor atoniți.
Spre sfârşitul utreniei un cot bine plasat mă face să mă
întorc către persoană ce mi-l plasase – stareţul schitului mă
chemă la un dialog. L-am urmat în cămăruţa ticsită cu
icoane şi în care trona în mijloc o troiţă dedicată Sfintei
Marii. Nu ştiu de ce, dar mintea mi-a spus că ar trebui să
impactez cumva prin cunoştinţele minţii şi sufletul meu,
privirea ageră şi în acelaşi timp extrem de blândă a unui
stareţ care s-a uitat cu un fel de „...offf, nu eşti pregătit
deloc”. Nu reţin întregul dialog, în care am fost dat cu
sufletul de toţi pereţii întru primeneala mea sufletească şi
duhovnicească, dar nu uit cât voi trăi următorul pasaj:
„...ştii, ne-a venit zilele trecute aici, în schit o maşină de
tocat carne. Într-o cutie de carton am primit-o. Şi în cutie era
o carte, cărticică....”, „Da, zic, probabil un manual de
utilizare”. „Exact! exclamă stareţul... ei bine, cărticica asta o
aruncăm cu toţii mereu când cumpărăm un lucru. Dar vezi
tu, ea e foarte importantă. Acela este un manual de utilizare.
Necitindu-l, rişti să strici sau să distrugi maşinăria.” „Ce
- 28 -
 Și acum ce facem?

legătură are asta cu noi părinte?” „E simplu, aşa e şi la

oameni. Venim într-o cutie pe lumea asta – uterul mamei.
Avem ataşat un manual de utilizare: Sfânta Scriptură. Cei
mai mulţi susţin că pot trăi fără el. Tocmai de aceea atâta
stricăciune în lume...”. Se crăpa de ziuă afară, cred că era
spre 6 dimineaţa. Pentru mine nu era o altă zi, pentru mine
tocmai începea, în acea secundă, din acele cuvinte simple, o
altă viaţă.
Şi dacă asta nu-mi era de ajuns, am mai căpătat şi alte
înţelesuri la fel de folositoare, pe viaţă. Una din întrebările
răzvrătitului din mine a fost: De ce fără femei? Răspunsul a
venit la fel de sec: cum adică fără femei?! Întregul Sfânt
Munte este dedicat celei mai sfinte dintre femei: Maica
Domnului. Aici este Grădina Maicii Domnului.”
A doua zi, după un somn de o oră, am fost apelat de
preotul care conducea grupul „Domnu’ Cezar, am două
vesti: una bună şi una proastă. Cu care să încep? Cu cea
bună, părinte. La noapte avem priveghi. Perfect, părinte.
Vestea mai puţin bună, domnu’ Cezar, e că începem la
22:00 şi terminăm la 06:00. Am tăcut mâlc.
După noaptea nedormită dinainte, cu trezitul pentru
utrenie, asta chiar părea ceva forţat. Am intrat în mica
capelă a schitului la 22:00 în rând cu ceilalţi membrii ai
grupului şi cu călugării. Şi a început. De unde să ştiu că în
acea noapte se omagiau, pe rit vechi, sfinţii voievozi Mihail
şi Gavril? Iar când cântecele glasurilor de călugări s-au
înălţat până la cer într-o armonie perfectă şi am auzit: „tu
- 29 -
Cezar Ionașcu

Mihail, primul între voievozi...” şi a continuat aşa o oră.

Atunci am ştiut de ce sunt acolo.
Tata, Mihail pe numele de botez, se stinsese din viaţă
cu câteva luni înainte. Din oboseala pricinuită de decesul
acestuia, luându-ne mai degrabă cu cele administrative decât
cu cele duhovniceşti şi cu atenţia încă pe mama, cea rămasă
în viaţă, nu am dus priveghiul tatălui meu din ultima noapte
până la capăt, aşa cum se cade creştineşte. Iar când din mica
biserică din Athos a tunat până sus în cer numele lui –
continuând aşa toată noaptea – între lacrimile împletite în
barba-mi şi nevoia acută de somn, amestecat cu statul în
picioare ore în şir, am înţeles. În golirea aceea trupească am
priceput că tatăl meu, arătând parcă dojenitor cu degetul lui
arătător, de dincolo de mormânt, mă chemase să-i veghez
trecerea. Şi am făcut-o demn până la capăt. Până la ivirea
zorilor. Şi de-abia acolo, pe Athos am simţit că l-am condus
pe tata către dincolo. Şi apoi am tăcut.
După nicio oră de somn, o maşină m-a preluat şi m-a
condus până la barca care m-a trecut Mediterana în lungul
coastei Sfântului Munte şi apoi către avion. Încă îmi răsunau
în cap cuvintele părintelui de la masa de seară, dinainte de
priveghi: „Părinte ce e cu privarea asta de mâncare şi de
somn aici, pe Sfântul Munte? Domnu’ Cezar, cum au spus şi
Sfinţii Părinţi, dacă corpul e odihnit şi hrănit din plin, unde
să mai intre şi Sfântul Duh?”. Imensă atitudine, imens gând.
Revenind printre oameni, am înţeles altfel culorile,
gusturile, umbrele, nuanțele. Oksana, cu o figură foarte
- 30 -
 Și acum ce facem?

întrebătoare, în aeroport, la sosire m-a întrebat „ai păţit

ceva?”. Probabil venisem cu lumină, cu pace. Nu ştiu. Cert
este că nu fusesem pregătit pentru acest impact.
Şi a lăsat urme dintre cele mai bune pentru tot restul
vieţii mele. Mă voi întoarce curând să bat cărările şi
mănăstirile unde oamenii au încărcat cu rugăciunile lor de
bine un loc de sfinţenie.
Am înţeles, din altă perspectivă, locul acela ca
libertate. Mai ales întru credinţa aleasă de soarta mea pentru
mine. Cu sau fără înţelesurile creştine, cu sau fără cele
hinduse, chakra 7 – credinţa este în proprietatea mea –
nimeni din afara mea nu îmi poate da credinţa lui. Nu
vorbesc aici doar în sens religios sau teologic, ci uman,
despre credinţele noaste din viaţa de zi cu zi. Impactul
partenerului în viaţa noastră ar trebui să fie unul constructiv,
nu distructiv. Cu accent pe această idee mai ales în
vremurile pe care le traversăm acum. Iar partenerul tău cel
mai puternic de fiecare zi este Dumnezeul tău. Să nu uiţi că
femeia îl vede pe Dumnezeu prin bărbatul ei. Fii tu, mai ales
în această vreme, Dumnezeul casei, femeii tale şi copiilor
tăi. Protejează-i!
Partener şi libertate nu găseşti în afara ta, în sistem sau
autoritate. Mereu specializaţi şi mega-calificați în comand
control, aceste sisteme sunt pregătite pentru orice fel de
impact: dinăuntru sau din afară. Cel puţin la nivel declarativ.
Căci aici, la noi, statul, atunci când buza ardea în plin vârf
epidemic, a tăcut, a fost greoi şi încet, fapt care ridică
- 31 -
Cezar Ionașcu

întrebarea logică, subsecventă: de ce-l mai plătim? Pentru ce

ne subordonăm autorităţii ca unei poliţe mincinoase de
asigurare, plătită lună de lună la dată fixă şi care la
momentul întâmplării cauzei asigurate nu mişcă un deget.
Nimic. Nu ştiu să certific dacă statul în forma sa actuală va
dispărea, dar cert este că nu mai are cum să existe în această
variaţiune aproape grobiană.
El, statul inert, lent, incompetent şi vorbăreţ degeaba.
Celor care îţi controlează viaţa nu le pasă de tine, ci de
impactul oricărui gen de factor asupra lor şi oamenilor
apropiaţi. Singurul capabil să se instruiască şi să şi
supravieţuiască în urma unui impact, mai mult sau mai puţin
nimicitor, eşti tu. Voi trata în capitolul despre antrenament
care sunt uneltele prin care te califici la supravieţuire. Să nu
încerci să-l citeşti fără a parcurge celelalte capitole – fiecare
capitol din această carte este legat cu cel dinaintea lui şi ai
înţelege mai puţine dacă ai citi pe sărite.
La Athos am înţeles prima dată despre o formă pură a
cuceririi statutului de liberate şi de acolo mi s-a şi
împământat în minte şi suflet ideea că nicio elită sau alta nu
poate trasa o realitate pentru mine. Condiţia primară ca
această realitate fictivă să nu mă impacteze decisiv este să
nu stau în întuneric. Nu faci umbră dacă stai doar în
întuneric. Iar lumina într-o mare imensă de întuneric se face
doar printr-o fantă foarte îngustă. În aceeaşi logică, a avea o
umbră într-o mare de lumină e absolut în regulă, creează
impulsul, progresul.
- 32 -
 Și acum ce facem?

Cele expuse mai sus nu sunt despre vreun zen sau

stare asemănătoare care, dacă era aplicată corespunzător
chiar salva lumea. Dar nu se întâmplă asta. E bine să fii
bitchy – sufletul este ambiguu, paradoxal, bulversant şi
trebuie să tratezi cu el ca atare – pe faţă, fără multe
ocolişuri, filozofii, revelaţii închipuite. La urma urmei, aşa
este omul. Omul e divin şi diabolic. Iar lipsa oricăreia dintre
cele două laturi ar face lumea asta incompletă. Ce-aş
îndepărta din ecuaţie? Diabolicul ridicat la rang de artă şi
repercusiunile pe care diabolicii plăsmuiţi mai ales de media
captează atenţia populară. Putem, ca rasa umană, mult mai
bine şi mai mult de atât.
Consumerismul a fost o cămaşă de forţă din aur. Cu
un impact nimicitor pentru cei care nu l-au înţeles.
Principiul era simplu – trebuia să fi mereu la capătul lanţului
care vinde mult şi consumă mult mai puţin. Exact timpul
care în vârful de gamă a dat lumii săracii care se purtau şi se
îmbrăcau ca şi cum ar fi fost bogaţi şi bogăţii care se
comportau şi se îmbrăcau ca şi cum ar fi fost săraci. Într-o
reversare a piramidei care nu avea cum să aibă, cu sau fără
viruşi cu răspândire globală, vreun deznodământ bun sau
benefic pentru oameni.
Consumerismul a creat rivalităţi, pizma, confuzia,
lipsa de coordonare şi risipă. În plus, a dat naştere la cea mai
nocivă dintre specii: oamenii fără Dumnezeu. În toată
vremea aceasta, concurența despre care ne-au învăţat şi
ne-au predat în toate şcolile mai mici sau mai mari de
- 33 -
Cezar Ionașcu

economie, s-a dovedit a fi ruinătoare, pentru că reacţia

umană de cumpărare însemna doar alegerea de marfă cu
preţuri mai mici. În ciuda progresului proclamat şi declarat
pe scară largă, atât ne duce mintea: să cumpărăm cu preţuri
mai mici. La naiba cu preţuri mai mici!
Adică se revine la ce am văzut în Italia în care acum o
întreagă generaţie, cea de peste 70 ani, a fost măturată de pe
faţa Pământului în mai puţin de două săptămâni. Italia de
dinainte de 2004 era o ţară în care domnea o semi-
autonomie locală – Giovani îl ştie pe Pietro care îl ştie pe
Domenico. Şi Giovani are o cultură mare de grâu pe care o
duce la moară lui Pietro ce livrează faina la brutăria lui
Domenico. Până la instalarea supermarketului la limita
dintre două localităţi mici. Atunci Italia a început să moară –
uşor dar sigur. Pentru că nu a fost pregătită de acest impact.
Istoria aceasta, a legilor făcute de cei mari, indiferent
de ce se susţine pe „surse”, tocmai se termină. Globalizarea
nu mai există. Nu are cum să mai fiinţeze. Lumea trece de la
social networking la social distancing. În plus, există doar
jos şi sus. Şi de sus în jos. Şi hegemonie. În fapt nici măcar
nu mai contează cine coboară. Contează doar puterea
autonomiei. De ce? E simplu. Vreme de foarte multe
generaţii, mai ales în teritoriul emiterii legilor globale –
„peste Ocean” s-a ajuns la vetocrație versus super-
ideologizare. În timp, asta egal paralizie. Ăsta a fost sfârşitul
lumii aşa cum o ştim.

- 34 -
 Și acum ce facem?

Cei mai potentaţi dintre oameni, elitele au fugit din

fața impactului devastator în buncărele lor ticsite de
conserve, provizii, rezerve strategice, înarmaţi până în dinţi.
Marii lideri, elitele glorioase şi poporul de jos s-au ascuns
fricoase în cuburi de beton şi oţel cu pereţi groşi de 3 m, în
care stau cu fundul pe sacii de faină, sticlele de ulei şi
munţii de hârtie igienică. Am rămas doar noi, oamenii. Trist.
Asta şi ca reacţie ultimă a economiei malformate în
care valoarea de piaţă nu mai este dată de active. Instagram
a fost vândută pe 1 miliard având 12 angajaţi. Absurd.
Meritoriu, dar absurd. Vine vremea creaţiei: a celei utile
pentru oameni la scară largă bazată pe vocaţia, pasiunea şi
obsesia ta bună de fiecare zi. Astăzi tocmai se declanşează
revoluţia cantităţii, mobilităţii și mentalității.
Revoluţia este partea de trecere. Este în plină
desfăşurare şi face referire la cele trei segmente în mod
primordial: cantitatea este de această dată în toată istoria
omenirii doar de natură calitativă. Este timpul alegerii
grâului de neghină. S-a terminat povestea cu „merge şi aşa”.
Vor răzbi doar cei care într-o mare de informaţii şi mişcări
vor discerne direcţia corectă şi vor aplica ceea ce simt şi au
nevoie nu ceea ce trebuie sau le cere altcineva.
Mobilitatea va fi mai mică şi mai greu de pus în
practică. Nu vom mai zburda de colo-colo, căutând nimic şi
nimicuri de dimineaţă până seara, în ansambluri urbane
ordonate gen mall sau partide de shopping sau curse de cai
şi câini sau turism făcut de-a valma. Va fi o selecţie a
- 35 -
Cezar Ionașcu

gradului de mobilitate, care va crea şi o latură bună:

înrădăcinarea, stabilitatea, consecvența, nevoia primară de
apartenenţă la un loc. Aspecte absolut nobile pentru natura
umană. Iar după o înrădăcinare suficientă, ne vom mişca din
nou aşa cum o făceam odată.
Mentalitatea este deja alta. Iar asta face referire la o
altă construcţie socială. Cea veche, angajat-angajator a apus,
s-a terminat. Nu va mai răsări mâine dimineaţă şi în mai
puţin de 20 ani va dispărea de tot de pe frontispiciul
conventului social. Astăzi, aşa cum era firesc de foarte
multă vreme, este timpul colaborărilor bazate pe datele şi
abilităţile personale, scoase la iveală prin găsirea vocaţiei şi
punerea acestor abilităţi împreună în grupuri mici,
consistente şi foarte bine organizate. Toate acestea, livrând
beneficii lumii. Iar cei din vechi cu mentalitate hapsână,
obtuză, distructivă, ticăloasă vor rămâne prea puţini, după
care se vor mânca între ei şi se vor devora până la punctul
cel mai de jos, al auto-extincției.
Gripa această teribilă care a măturat Pământul este ca
zăpada de aproape 2 m dintr-un 24 ianuarie. Să fii fost
începutul anilor 2000. Era vremea când aveam grijă de un
hotel de la marginea unui oraş de provincie, imediat după
absolvirea facultăţii. Şi zăpada asta blocase oraşul – nimeni
nu mai intra, nimeni nu mai ieşea. Marea de alb ne izolase
de lume.
24 ianuarie e sărbătoare mare, e ziua Unirii. În
recepţia micului hotel se îmbulzeau care mai de care
- 36 -
 Și acum ce facem?

negustori, funcţionari, pălăvrăgii, clienţi cazaţi, copii

înfofoliţi. O harmalaie de nedescris pe care încercam s-o
administrez diligent din spatele recepţiei suprasolicitate.
Parcarea plină, autorităţile în alertă datorită zilei festive –
Ziua Unirii la Focșani, oraşul Unirii, uşoară agitaţie dacă
vor încăpea toţi etc.
O uşă se deschise şi calm, în cojocul lui căptuşit cu
blană de miel, cu ochelari mari, a la Țiriac, un domn trecut
bine de 70, salutând se îndreaptă agale către mine. Zăresc un
Rolex la mână şi privind şi ghetele din picioare, adulmecând
aerul umplut de parfumul lui arabesc, greu, cu urme de tabac
îi fac repede profilul financiar. „Băiete, mai ai o cameră
liberă pentru un călător obosit? Din păcate, nu, domnule.
Plătesc oricât, e ok”, spune, încercând să-mi strecoare în
palma o bancnotă de 50 dolari. „Domnule, cu drag, chiar nu
mai sunt camere. Îmi pare rău” şi îi întind înapoi bancnota.
Îmi strânge ferm pumnul peste bancnota mototolită şi îmi
spune privindu-mă relaxat în ochi: „vezi băiete cum e lumea
asta... indiferent de banii şi averea noastră, o nenorocită de
zăpadă ne-a aliniat pe toţi şi ne-a făcut egali”.

3. Carantina bagă oamenii în divorţ

La mine a fost varianta simplă: criza nu m-a lăsat să

organizez o lansare de carte pe care o programasem înainte
de explozia virusului. Chiar am scăpat ieftin – a fost o cauză
- 37 -
Cezar Ionașcu

independentă de mine, dar foarte dependentă de această

gripă rebelă venită de nicăieri. Ce m-a durut a fost să văd
sediul Bibliotecii Naţionale a României – locul unde
organizasem lansarea şi sălile de lectură dinăuntru închise,
cu anunţuri mari pe uşa principală despre această pauză în
activităţi. Adică locaşurile cunoaşterii închise şi ele. El,
forumul suprem al educaţiei, Biblioteca, închis.
Acesta a fost momentul pentru foarte mulţi când şi-au
regăsit soţia şi copiii. Pentru unii o reîntâlnire dureroasă,
traumatizantă. Asaltul de mesaje ce a invadat mesageria mea
şi a Oksanei în perioada aceasta a fost imens. Mai pe față,
mai pe ascuns, oamenii relatau aceste întâlniri ca ceva cu
care nu se pot descurca.
Carantina, impunerea de izolare la domiciliu a
declanşat un adevărat mecanism pe dos pentru foarte multe
dintre cuplurile ce au o viaţă împreună. Cert este că peste
nouă luni de la această perioadă se vor naşte foarte mulţi
copii sau vor avea loc foarte multe divorţuri.
Acelaşi fenomen se întâmplă şi cu părinţii care au
lăsat copiii pe mâna bunicilor sau bonelor şi au afectat ani
din viaţă, calculat în ore lipsă din faţa copiilor lor, pentru
mersul la serviciu justificând că astfel şi numai astfel pot da
de mâncare copiilor. Dacă nu au fost la serviciu, au fost pe
front sau în campanii militare căraţi de vreun regim sau
altul, dacă nu acolo au fost închişi sau au fost în criză, dacă
nu, au trebuit să contribuie la construirea sau dărâmarea
vreunui imperiu. Şi nu ştiu cum, pe parcursul acestor 6000
- 38 -
 Și acum ce facem?

de ani de civilizaţie umană, mulţi copii au crescut singuri şi

foarte singuri. Spre o degradare accentuată pe toate planurile
a multor moşteniri şi adăugiri mari de valoare pe care ar fi
trebuit să le dea generaţia dinaintea noastră nouă pentru a
atinge acest firesc al vieţii: ducerea vieţii mai departe cu
plus valoare. Şi de cele mai multe ori nu s-a întâmplat.
„Cezar, nu mă mai descurc cu copiii. Ce s-a
întâmplat?, întreb. E prima săptămână acasă şi deja îmi vine
să-mi iau câmpii. Trezeşte-te! Copiii tăi sunt angajamentul
tău pe viaţă, nu în timpul liber pe care îl ai în afara
serviciului, fiţi-ar cursurile de parenting de râs! Singura
educaţie validă pe care o cunosc acum sau oricând este
puterea exemplului tău în faţa copilului. Atât. Restul e blah-
blah. Valabil mai ales acum când ai tot timpul din lume să
stai cu ei”.
E un principiu foarte bun care spune sus şi tare că nu
poţi ţine foarte mult mingile sub apă. Oricâtă forţă ai avea,
mai mare decât forţa ta brută, rămân legile fizice. Iar
Arhimede a descoperit de prea multă vreme legătura, în legi
foarte stricte, dintre apă şi aer, respectiv volumele şi
presiunile ce se declanșează când cele două medii se
întâlnesc. Să nu forţezi ceva nenatural, gen am făcut copii şi
îi las de izbelişte. Plata vine mult mai repede decât te-ai
aştepta.
În plus, măştile pe care ţi le-ai pus în fața consoartei
tale sau a copiilor tăi nu duc nicăieri. Masca de orice fel este
doar o închisoare. De ce să alegi în mod voit să trăieşti aşa?
- 39 -
Cezar Ionașcu

De ce? Viaţa e prea scurtă ca să o urâţeşti. Acum, că această

carantină te-a consemnat la domiciliu, jovial, chiar dacă
timpurile nu sunt dintre cele mai prielnice pentru sentimen-
talisme de gen, încearcă o conversaţie cu partenerul. Şi pe-a
doua şi pe-a treia. Şi apropie-te sincer de partenerul tău.
Aduceţi-vă aminte ce v-a unit şi mai ales ce v-a despărţit. Şi
faceţi haz de necaz şi încercaţi pe cât se poate să convieţuiţi,
unul în sprijinul celuilalt. Ştii, într-o lume lineară, acolo
unde e pace şi linişte şi reguli plictisitoare şi conformitate,
acolo unde toţi îşi dau bineţe şi urmează ritualuri, e simplu.
De-abia în zone de criză, de conflict sau de război se văd
adevăratele laturi ale personalităţii fiecăruia. Aici se văd
învingătorii şi învinşii, aici se văd caracterele tari şi cele
moi. Să fii, dimpreună cu partenerul tău, între cei învin-
gători. Luptaţi împreună, fără să vă plângeţi, oblojindu-vă
rănile, mângâindu-vă. E cel mai bun partener pe care îl ai
dintre toate lumile posibile.
Până acum, 95% dintre certurile conjugale începeau
de la bani. Acum când scriu această carte mai sunt maxim
trei săptămâni până când banii se termină. Nu mai merge
nici varianta în care cei doi rămân împreună pentru că
trebuie achitate creditele sau pentru că au copii.
Astăzi, în relaţie este despre asumare şi responsa-
bilitate. Asumarea presupune înțelegerea exactă a rolului de
bărbat şi a celui de femeie.
Pe platforma www.mypredestination. com, cursuri pe
care le livrez împreună cu Oksana, fac referire exact la
- 40 -
 Și acum ce facem?

înţelegerea precisă şi aplicată a celor două forme de viaţă

terestră. Cât despre responsabilitate, aceasta este partea în
care, cel puţin în prima instanţă, spiritul s-a întâlnit cu
mintea și s-au contopit pentru un deziderat comun: un
răspuns adecvat, lucid, integru şi argumentat în faţa fiecărui
stimul extern corpului nostru fie el părere, ştire, acţiune,
faptă sau întâmplare din viaţa pe care o traversăm.
Toţi avem o viaţă publică şi una secretă. Cea secretă a
fost mereu obositoare. Şi aceasta pentru că am greşit ca nişte
copii lăudându-ne cu ea la prietenii „apropiaţi”, vorbind
vrute şi nevrute cu unii și cu alţii sau dându-ne mari cu
ultimele noastre cuceriri amoroase. Total greşit. Puterea
cuplului rezidă în taina pe care cei doi o păstrează în faţa
lumii. Da, se pot afişa spre a servi ca exemplu, dar nu
într-un mod deșănțat şi vulgar.
Lucrăm să fim fericiţi 20 ani şi reuşim să ne sabotăm
într-o secundă. Aşa a fost construită pe dos fiinţă umană, în
coexistența ei terestră. Atunci când toate matematicile
sociale s-au întrupat în inversul fiinţei umane, oamenii au
continuat să venereze acest „pe dos”, să-i proclame şi să-i
ridice statuie. Iar când natura umană, în toată virilitatea ei a
impactat acest „pe dos” au ieşit scântei. Făcând frumos de
dragul celorlalţi s-a terminat. Întoarce-te acasă, la tine, cu
partenerul tău şi sudează totul de la capăt doar pentru voi.
Nu aţi fost aşezaţi unul lângă celălalt degeaba. Acolo,
înăuntrul tainic al relaţiei voastre există o misiune. Mai ales
acum este acea vreme pentru descoperirea ei.
- 41 -
Cezar Ionașcu

4. Educaţia nu a dat soluţiile,

ci problemele

Emoţie, gând, faptă, acţiune. Noi chemăm lucrurile,

faptele, întâmplările în viaţa noastră. Noi şi numai noi. Nu
se datorează nimănui viaţa noastră decât nouă înşine.
Cumva am fost păcăliţi că ne pot educa. Ne-au păcălit
de tot în cele din urmă. Marea, imensa educaţie primită de
sute de milioane de oameni, cu rare excepţii, foloseşte astăzi
la nimic. La absolut nimic.
Uite cum, exact în această vreme avem o misiune
supremă, de neignorat: trebuie să ne recuperăm copiii şi să
ne luăm educaţia înapoi. Doar aşa, necărându-i la şcoală în
baza unor aşteptări de cele mai multe ori eronate şi
personale, îi puneam să înveţe informaţii care deja nu mai
sunt valabile mâine ca aplicabilitate. Şi apoi să ne plângem
că acest copil al nostru este mai special şi de aceea „nu este
realizat”.
Cuvântul care zideşte – mare vorbă duhovnicească.
Fiecare cuvânt, bun sau rău, rostit vreodată a schimbat
lumea. Am iniţiat în cursurile mele reguli de aur privind
interdicţia înjurăturilor, a cuvintelor obscene, a celor triviale
sau de natura negativă, maltratante. Cu mulţi am reuşit.
Efectul nerostirii cuvintelor urâte este imens, te întăreşte, îţi
dă vigoare, face curăţenie de jur împrejur. Fireşte, logica
aceasta şi aplicaţiile ei funcţionează pe scară largă în orice
fel de sens şi apropo de orice fel de cuvinte.
- 42 -
 Și acum ce facem?

Atunci când lumea a început să se fractureze şi să se

desprindă cu totul în bucata ei nouă de lumea cea veche, a
dat şi semne vizibile. Nu o să-ţi încarc memoria cu nume,
dar o să-ţi aduc aminte de fostul CEO al grupului
Wolksvagen adus cu mare pompă de la Audi la începutul
anilor 2000. O figură cazonă, dură şi căruia nimeni nu vroia
să-i iasă din cuvânt de frica repercusiunilor, cel puţin
verbale. Şi uite cum frica asta s-a copt bine şi s-a răspândit
în masă, în masa angajaţilor grupului german producător de
automobile. Şi astfel, foarte curând s-a ajuns la situaţia în
care, de frică, cei din josul organigramei nu mai raportau
către superior de teama vrunei crize a şefului cel mare.
Atunci când buba a explodat era deja prea târziu.
Diesel Gate a fost un scandal uriaş care a băgat în rahat atât
brandul în sine cât şi conturile acestora pentru amenzi,
sancţiuni şi litigii în valoare de peste 18 miliarde de dolari.
Şi câte promitea acest lider autoritar la momentul angajării...
Vremea tătucului hitlerist s-a stins. Vremea autorităţii
impuse a ajuns la ladă de gunoi a omenirii. Cu o serie de
ultime victime colaterale create. Dar s-a stins. Şi iată cum
vine soarele şi pe această stradă: este era liderului care
aduce crezul său oamenilor, de cele mai multe ori comun cu
aceştia – liderul transcendent – cel către care oamenii se
îndreaptă pentru că se crede în el ca fiinţă, ca om, ca
persoană şi nu în „valorile corporatiste” pe care le
reprezintă. Şi nu-l aleg prin vot pentru că se propune el, ci
pentru că acest lider a făcut ceva măreţ şi bun, mai ales în
- 43 -
Cezar Ionașcu

vremuri de criză şi despre faptele lui bune s-a dus vestea în

tot regatul. Şi lumea îl iubeşte.
În faţă nevoilor primare, toate gândurile, grijile şi
energia omului s-au îndreptat automat exact către secvenţele
greşite ale minţii umane: eu cum plătesc chiria? Îmi mai
plătesc ăştia salariul? Taxele şi impozitele la stat şi ratele la
bancă le mai pot achita? Când acestea ar trebui să fie
ultimele plătite!!! Şi nu doar în perioade de criză, ci în viaţa
de zi cu zi. Vorbesc despre stat, autoritate de orice fel şi
bănci în forma lor actuală. În altă formă îmi doresc să fie
mai bune şi mai omenoase.
Iar primul premiat dintre oameni, primul care ar trebui
să fie plătit atunci când are loc o încasare eşti chiar tu,
propria ta persoană, nu alţii, nu ceilalţi. Ăsta e jocul. Dar nu
se predă la şcoală, pentru că educaţia atrage de partea sa,
prin toate actele săvârşite – programe la nivel de învăţământ
primar, gimnazial, liceal sau universitar, o singură direcţie:
respectarea autorităţii, a clădirilor mari şi înalte din sticlă, a
celor care au coloane în faţa lor, a guvernelor şi băncilor, a
tuturor acestor invenţii umane. Chiar cu forţa, sub sancţiu-
nea legii penale şi a braţului armat. Iar când criza loveşte, cu
rare excepţii – cei din linia întâi – doctori, asistente,
salvatori, răspunsul marii autorităţi este şovăielnic, stângaci,
îndoielnic, chiar speriat pe alocuri. Ce altă dovadă ca să
institui de azi încolo o singură autoritate? Cea a propriei
persoane asupra propriei persoane. Şi atât.

- 44 -
 Și acum ce facem?

Nu împotriva sistemului, nu împotriva educaţiei

primite – pentru că acesta este pregătit oricând de ripostă,
dar făcând în toate felurile posibile să limitezi la minim
contactul cu el: copiii tăi trimişi la alte şcoli decât cele care
respectă programa de stat, frecventarea oricăror alte medii
de vindecare trupească decât mediul spitalicesc sau farma-
ceutic, însoţirea în viaţă de oameni care nu discută, nu
dezbat şi nu trăiesc conform ştirilor de la TV. Distanţarea de
orice persoană, mediu sau legături sociale şi job-uri ce ţin de
angajamente cu statul, corporaţii sau bănci. De-abia asta
înseamnă educaţie.
Şi educaţie mai înseamnă ceva – să dai înapoi lumii
ceea ce tu ai fost dat pe această lume sub formă de
beneficiu. Şi să ridici acest prag al ocupaţiei la rang de
excelență. De abia atunci balanţa se va inversa şi vor veni să
cumpere de la tine şi statul şi corporațiile şi băncile. Nu te
vei mai duce tu să te rogi sau să te milogeşti de ele să te
apere şi să-ţi dea ceva de mâncare în baza unui CV obosit.
Atunci fluxul monetar se va întoarce în mod natural către
oameni. Doar atunci.
În baza educaţiei, una dintre marile lecţii ale noii lumi
este să vinzi doar ce-ţi aparţine prin proprie creaţie –
serviciu sau produs, nu să-l iei pe al altuia şi să-l
intermediezi sau să-l speculezi pe o piaţă pe care, după acest
şoc şi această curăţare drastică, nu ţi-l va mai cumpăra
nimeni dacă ştie că nu are mare nevoie de el, dacă nu este

- 45 -
Cezar Ionașcu

livrat de cineva care a pus suflet acolo şi care chiar ştie cu se

mănâncă acel serviciu sau produs.
Tot ce vine din mâinile şi puterea ta va fi iubit şi
apreciat. Tot ceea ce vine din mâinile şi puterea altuia şi tu
speculezi sau intermediezi va fi supus oprobiului public,
admonestat şi într-un final desfiinţat, sortit pieirii. Până
acum şcoala a creat executanţii lugubrii care, deşi au învăţat
că tot ce este semnat ca şi contract se respectă de către
ambele părţi, atunci când a lovit cazul fortuit, forţa majoră
sau o criză în adevăratul sens al cuvântului, au preferat să
lase o ţară întreagă să moară (UE vs Italia, COVID-19). Sau
şi mai rău, atunci când situaţia a impus întrajutorare statală,
tot conform contractelor, puterea nr. 1 a Europei –
Germania, a închis orice fel de comunicare şi ajutor reciproc
cu oricine altcineva din Europa, pretextând protecţia
cetăţenilor germani. Educaţie, nu glumă. La fel, Franţa.
Această educaţie a talionului – ochi pentru ochi şi
dinte pentru dinte, complementată de politica de fapt a lui
„fiecare pentru el” m-a trezit la realitate. Nu e vorba de nicio
civilizaţie, grad superior de educaţie sau uniune. Totul a fost
şi rămâne un blah-blah politic, cu vorbe meşteşugite şi fără
de folos, exact ca un curs superior de filozofie sau istorie
antică care pierde timpul studenţilor, pentru că într-un
interval mediu sau scurt nu pot vinde informaţia primită nici
măcar să-şi acopere capuccino aburind de la cafeneaua din
colţ – „.....alo, tata. Îmi mai puteţi trimite nişte bani de
acasă?” Halal.
- 46 -
 Și acum ce facem?

Sub nicio formă aşa. Structura cea nouă presupune

pentru cei mai tineri, o generaţie care a demonstrat la primul
examen mare că nu poate îndura o pregătire de bază, de gen
paramilitar, cu tabere de minim două ori pe an, între 13 şi 19
ani în care să înveţe deprinderile de supravieţuire mult
înainte de Kant, Pitagora, Decartes sau Goethe. Invocarea
celor 4 de adineauri şi a tuturor celorlalţi oameni mari şi
valoroşi ai lumii în fața crizei nu te salvează niciodată de
lupul mare şi rău. Poate Pasteur, deşi şi el a fost un mic hoţ
şi plagiator, apropo de furtul notiţelor de cercetare între-
prinse de colegul lui, Dechampes. Şi mai mult, acelaşi
Pasteur, nici măcar nu a avut bunul simţ să ducă până la
capăt devoalarea acestora către marele public. Iar peste ani –
deşi Dechampes tratase subiectul până la capăt, o întreagă
industrie farmaceutică mincinoasă trăieşte încă din minciuna
administrării şi tratării ad-hoc a pacientului. Când, în fapt,
trebuie să vorbim întotdeauna de împingerea, mai ales la
nivel de virusologie a tuturor simptomelor şi patologiei bolii
la extrem, pentru că de abia acolo la capătul bolii – care
înseamnă faza de vindecare, corpul se autoimunizează. Da,
cu durere, vomă, stări febrile, temperatură fluctuantă şi
dureri de oase. Dar ce să-i faci? O generaţie întreagă a fost
educată şi indusă în ideea că poate evita durerea ca să se
vindece. Nu, educaţia a fost de a dreptul eronată! Vinde-
carea este de abia la capătul durerii.
Până acum, sistemul a făcut ce-a vrut. Şi într-un mod
voalat şi foarte bine etanşat ca manifestare, i s-a rupt de noi.
- 47 -
Cezar Ionașcu

Şi li se rupe de noi şi mai tare dacă îi lăsăm să continue a ne

convinge de ficţiunile lor. Valabil şi la noi românii – 1989,
moment în care libertatea este dată unui popor sărac,
transformându-i în slugi. Acum este vremea educaţiei
celeilalte, vocaţionale. Trezeşte-te!

5. Ce se întâmplă, de fapt?

Care este ultimul gând original pe care l-ai avut, altul

decât mersul la mall sâmbătă dimineaţă sau cumpărarea
produsului din ultima colecţie de la Balenciaga?
Te întreb pentru că asistăm la o perioadă pe care
nimeni nu a trăit-o în viața lui de până acum. N-au trăit-o
nici măcar strămoşii noştri. N-a trăit-o nimeni, nu are
comparabilă. Atenţie mare: această mare turnură globală nu
este la nivel de suprafață, la nivel difuz sau superficial. Nu.
Zguduirea planetei noastre se face acum la nivel funda-
mental. Omenirea nu a fost niciodată aici.
Când va trece? Acest foarte dificil răspuns este în
mâinile noaste. A fost în faţa noastră de fiecare dată. Aşa
cum arată şi harta cerească, aşa cum se compune viaţa, tot
acest mare proces este foarte probabil să dureze fix nouă
luni. Numeşte-o naştere. Sau renaştere. Este foarte plauzibil
ca această tevatură să se închidă în decembrie 2020.
Unde suntem acum? Trimişi înapoi în uter, într-o
primă perioadă a gestaţiei, acolo unde plutim într-un lichid
- 48 -
 Și acum ce facem?

nedefinit, n-avem ochi să vedem noua lume şi nici urechi să

auzim sunetele cele noi, dar ne este cumva, bine. Ne-au
trimis acasă, în casă, pe fiecare în parte. Asta-i o perioadă în
care trebuie să ne ocupăm de noi și numai de noi fără să
dăm atenție la altceva nimic, ca să ne putem naște peste
nouă luni în forma noastră cea mai bună, în lumea cea nouă.
Tot ce trebuie să faci este să stai în prezent şi să nu te
gândești deloc la trecut sau viitor. Ştiu că ai mai auzit şi din
gura mea de mii de ori cuvintele acestea. Orice urmă de
raportare la trecut sau viitor te va arunca în tenebre, te va
involua, va pune capăt unui zigot ce de abia e la prima lui
divizare.
Înainte de orice, pentru ca minunea să se producă,
trebuie să acceptăm punctul în care ne aflăm. Acceptarea
este prima şi este condiţia primordială. Să acceptăm şi apoi
să ne uităm împrejur şi să vedem că ogorul, soarele,
planetele, pădurea, fructele, caii, câinii, pisicile, păsările,
toate sunt la locul lor. La nici două săptămâni de la blocada
impusă oraşelor mari prin carantina la domiciliu, animalele
sălbatice au început să umble prin oraşe. Aştept cu
nerăbdare trecerea lunilor de zile, pentru ca lumina
pământului să iasă la suprafaţă. Iar Pământul acesta, casa
noastră, se învârte şi merge înainte şi fără noi.
De aceea, ca acţiune imediată pentru protejarea acestei
perioade de gestație, este focusarea întregii noastre atenţii pe
propria persoană şi pe nimic altceva. Doar pe propria
persoană şi pe planul foarte apropiat de noi, casă, căminul în
- 49 -
Cezar Ionașcu

care trăim. Toate planurile îndepărtate – fizice, mentale sau

geografice, care până acum au fost prioritare atenţiei
noastre: stat, autoritate, preşedinte, parlament, legi,
corporaţii, bănci NU NE MAI INTERESEAZĂ. Ele sunt
anulate pe deplin drept. Este primul examen mare la nivel
global, prin care îţi vei testa gradul superior de autonomie.
„Cine sunt eu? Care este abilitatea mea? Cum sunt eu?”. La
capătul răspunsurilor la aceste întrebări eşti tu şi autoritatea
ta. Orice altă autoritate este în plus, nulă şi neavenită.
Unii nu vor trece acest examen, deci nici nu vor duce
sarcina până la capăt. Se vor termina pe drum şi se vor auto-
exclude. Dacă formulele creştine de convingere nu merg
aplicate asupra propriei persoane, le poţi aplica pe cele mai
dure, mai puţin ortodoxe. Când eram copii, singurul
televizor din casă, cu tub catodic, o cutie imensă altfel, se
defecta din când în când. Era repornit printr-o palmă sau un
pumn zdravăn aplicat în lateral. Nu ştiu cum, repornea
negreşit de fiecare dată. Aşa se întâmplă acum cu planeta
noastră – are de primit câteva zguduituri zdravene, pentru ca
mai apoi să-şi revină la forma ei normală, firească.
Energetic vorbind, s-a ajuns la această scenă a
desfășurării de forţe, nu de ieri de azi, ci de prin 2008. Dacă
întrebai orice om cu înclinaţii spirituale aplicate, orice
astrolog cu har sau pur şi simplu făcând calcule matematice,
observai că escaladarea unor energii ce stăteau să explodeze
a tot fost resimţită în 2008, 2012, 2016. Iar apoi o mare

- 50 -
 Și acum ce facem?

liniște în 2019, care cumva a prevăzut tsunami-ul devastator

ce avea să se declanşeze în martie 2020.
Pe de o parte este foarte bine că aceste energii ce au
zguduit pământul nu s-au manifestat sub formă de războaie,
înfruntări militare de orice fel sau cataclisme naturale
oribile. E bine că am fost doar trimişi să stăm acasă. Asta nu
doare chiar atât de tare.
Aşa cum spuneam, primul pas în acest proces de
pregătire a naşterii de peste nouă luni este acceptarea. Ni s-a
indicat social distancing din considerentul pe care vechea
autoritate l-a considerat funcţional mereu: separarea fizică îi
va face mai slabi. Oamenii pot fi separaţi pentru că fizica
mecanică a lui Newton considera că celula poate fi divizată
mecanic prin forţa traumatică aplicată. Dar s-a omis un lucru
– fizica cuantei. Acolo unde, sus şi tare, s-a stipulat că
energia nu poate fi divizată sub nicio formă. Şi ăştia suntem
noi, cu toţii, o energie indivizibilă. Rămâne doar să renaştem
în forma noastră evoluată – foarte curând, pentru ca lucrurile
să intre pe făgaşul normal.
Ştii ce? Chiar se ajunsese în pragul disperării, isteria
escaladase până la cote supreme, sugrumante de-a dreptul:
mai multă cola, mai mulţi hamburgeri, mai mulţi bani, mai
mult trafic, mai mulţi cocalari, mai mult orice. Mai puţini
oameni. Şi mai puţini, oamenii cu Dumnezeu. Nu ne-am
plâns noi ani întregi de trafic, de copiii duşi la scoală
dimineaţa, de multele întâlniri la ore fixe și de şedinţele

- 51 -
Cezar Ionașcu

interminabile despre nimic? Gata, ni s-au luat. E în regulă,

în absolută regulă.
Acum, încheierea acestui ciclu, în fapt încheierea
acestui ciclu de cicluri, înseamnă doar un nou început.
Cuvântul de bază şi opţiunea supravieţuirii în gestaţie
rămâne responsabilitatea. Iar mai apoi, în baza ei clădirea
cooperării, comuniunii între oameni. Ecuaţie umană din
care, pentru prima dată în istoria civilizaţiei umane şi a lui
Homo Sapiens, se exclude răul. Cu totul, din rădăcină.
Oricine va încerca va fi suspus exterminării. Cu iubire, atât.
Doar cu iubire funcţionează noul mecanism uman.
Tot energetic, începutul anului 2020 a fost echivalent
cu declanşarea unei energii nucleare. O bombă atomică
explodată pe toate canalele media. Ţine strictamente de tine
şi de primenirea, salubrizarea a ceea ce întreprinzi pentru ca
această forţă nucleară să te propulseze sau să te îngroape.
Fireşte, statul cu nasul în fluxurile de ştiri negative te va
îngropa mai devreme de orice primă respiraţie. Altfel, poţi
prelua fluxul renaşterii şi da reset la întregul tău sistem. Mai
ales la cel personal, funcţional, organizatoric, cerebral.
Acum este vremea deciziilor ad-hoc, rapide, fără prea
multe şi plictisitoare măsuri de precauţie. Acum este vremea
să nu mai aştepţi pentru a-ţi reface viaţa. Ai tot timpul din
lume, zi de zi, ora de oră, carantinat în liniştea propriei tale
case, să te reinventezi. Nu ai nevoie de factori exteriori sau
pârghii din afară. Trebuie doar să faci şi atât. Ceea ce în alte
vremuri, tocmai apuse, realizai în ani de zile, acum poţi cu
- 52 -
 Și acum ce facem?

simplitate şi celeritate realiza preţ de câteva săptămâni,

maxim luni.
Acest interval de timp de atenţie sporită asupra
propriei persoane trebuie să se reflecte în toate planurile.
Da, vei avea o grijă sporită asupra corpului tău, vei face
demersuri mai mari despre a gândi lucruri bune şi frumoase,
vei cântări de două ori ceea ce mănânci. Dar mai mult decât
planul acesta, văzut, vei avea grijă să fii atent asupra părţilor
subtile pe care le deţii la purtător. Odată atent la ele, eşti
deja câştigat. Căci acum este vremea în care cei care încep
să vadă lucrurile nevăzute, încep să atingă imposibilul.
Infestarea de faţă, tradusă pompos pandemie, nu face
referire la niciun virus, ci la infestare cu informaţie. Din cea
mai insalubră şi mai neigienică pentru însăşi nivelul tău
celular. Da, vor murii primii cei care absorb zi după zi de pe
canalele media scursurile de ştiri pline de… am promis că
nu folosesc cuvinte urâte sau toxice în cartea de față. Şi totul
porneşte în fapt de la marea de oameni care a făcut claie
peste grămadă ce nu le place. Cu toţii, ca într-un celebru cor
al robilor, s-au plâns o viaţă întreagă de condiţiile de muncă,
de serviciu, de salariu. Totul foarte aproape de lehamite şi
povestit că şi cum ar fi povestit ceva cu mare scârbă. Când
aşa ceva se întâmplă, la un număr atât de mare de oameni,
este absolut normal ca să se declanşeze astfel de mişcări de
curăţare.
Apropo de acest aspect, dacă îi vei întreba pe oameni
ce vor sau ce le place ei vor începe mereu răspunsul cu ceva
- 53 -
Cezar Ionașcu

ce nu vor, ceva ce vor să evite a se întâmpla sau cu o listă

mare, lungă, despre ce nu le place. Negaţia din începutul
acestor afirmaţii, o boală comună la nivel social nu avea
cum să ţină la infinit. Ideea mare şi nouă este să te
concentrezi pe nevoi nu pe contra-nevoi. Iar alegerea este
doar la tine. Ţine de educarea propriului spirit să aleagă
corect de data asta. Să rememorăm că mintea umană,
creierul, nu face diferenţa dintre real şi imaginar. Tocmai de
aceea mintea este cea responsabilă să-ţi creeze realitatea din
următoarea perioadă a vieţii tale. Fireşte, în mod armonios,
împăcată de această dată cu inima. Iar ignoranța, în acest caz
special, nu poate fi o opţiune. Nu mai poţi rosti şi de această
dată „n-am ştiut... n-am avut... n-am putut afla”. Toate
mijloacele de informare sunt publice şi la dispoziţia tuturor
cu titlu gratuit. Toate resursele de altă natură, asemenea.
Acum se face marea ieşire din starea personală,
generalizată de impotenţă – adică resemnarea, cinismul şi
platitudinea – „...şi eu ce să fac acum? Pe mine cine mă mai
angajează?” care erau cât pe-aici să ne arunce în grup în
marele hău. Acum este timpul talentelor personale, vremea
inventării unor noi profesii. Pare dificil şi numai ca orizont
aplicat, dar cheia care va face diferenţa, faţă de orice alt
timp istoric este că de această dată nu ai voie să te laşi până
nu obţii ceea ce ţi-ai propus.
E foarte relevant să te întrebi exact în această perioadă
„Cine sunt eu?”. Este întrebarea care la foarte mulţi îşi
aşteaptă răspunsul de ani întregi, poate de o viaţă. Iar
- 54 -
 Și acum ce facem?

corectitudinea răspunsului şi măsurile pe care le vei lua în

mod subsecvent vor face diferenţa dintre viaţă şi moarte.
Planeta aceasta şi numai pentru că foarte mulţi au răspuns
greşit la această întrebare era să ne dea afară de pe ea. Ea
rămânând bine merci şi fără noi. Am fost la un pas să o
păţim decisiv şi definitiv. De această dată am scăpat prin
trimiterea tuturor înapoi în uter, spre renaştere. Atunci când,
nou-născut, vei ieşi la capătul celălalt, sigur vei vedea
altceva, o altă Planetă, deşi aceeaşi.
Ciclurile astrale, energetice, umane, declanşate în
acest an sunt de-a dreptul uriaşe. Suntem fix în buza unui
nou început de eră, suntem la poarta lumii celei noi. De
acolo, în anticipare, pot spilcui câteva realităţi, ca un mic
preambul al marilor schimbări. Printre ele, dispariţia
patriarhatului. Prea multă vreme bărbaţii şi-au împins
bărbăţia la extrem şi în lupta lor absurdă pentru supremaţie
au dat foc la lume prin războaie şi înfruntări militare diverse
de un număr prea mare de ori.
În acelaşi timp, e de reglat până la ieşirea în celălalt
capăt relaţia cu mama – de aceea pământul ne trimite la
origini, tocmai ca să ne împăcăm cu ea, dar şi înţelegerea
relaţiei cu tata. Tata, în alte considerente, înseamnă reflexia
autorităţii, pentru mulţi dintre noi. Proiectată acolo sus, sus-
pendată măreţ deasupra capetelor noastre, de cele mai multe
ori fără fundament şi plasată în faţa noastră, orbindu-ne
orizontul. La sfârşitul perioadei oamenii îşi vor prelua
autoritatea înapoi – de la state, guverne sau sisteme. Exact
- 55 -
Cezar Ionașcu

cum ar trebui să epatăm figură paternă în spatele nostru, nu

în faţa noastră. Ca dovadă a înţelegerii, împăcării şi
acceptării acesteia. În mod mai degrabă tacit, decât armat,
gen calea luptătorului paşnic. Prin multă ignoranţă la adresa
emitentului de falsă autoritate şi cu multă iubire de sine.
Acum chiar nu se va mai lupta cu arme, acum este vremea
luptei duse cu înţelepciune şi spiritualitate. Iar la capătul
ecuaţiei, cu siguranţă nu se va mai aștepta nicio lege din
exterior care să greveze viaţa oamenilor.
Realitatea pe care noi o trăim este percepută prin ochii
noştri şi transmisă către creier. Aşa am fost învăţaţi. Dar
dacă nu-i aşa? Nu cumva noi, cu toţii, la unison, emiţând
vibraţie de diverse naturi, fiecare în felul său, recreăm
realitatea în fiecare secundă la o viteză pe care ochiul uman
nu o poate percepe? Gândiţi-vă la asta. Priveşte deci virusul
ca un cadou pentru omenire, mulţumeşte Celui de Sus că nu
a fost altceva mai urât şi gândeşte-te că tocmai ai fost trimis
înapoi în uter pentru reîntrupare, pentru renaşterea cea nouă
şi bună. Mai ai răbdare nouă luni, concentrându-te la tine şi
numai la tine şi la ce ai tu mai bun de dat lumii acesteia.
Am vrut lux. Cu toţii am vrut bunăstarea bolnavă
afişată de unii şi alţii cărora banii li s-au întâmplat, dar
despre care vorbeau în termeni de succes şi tenacitate. Cu
rare excepţii, cei mai mulți la vârful lanţului trofic au fost
doar speculanţi, intermediari, profitori sau moştenitori. S-au
botezat oportunişti, dezvoltându-şi nu neapărat capacitățile
din ce în ce mai rapace de a trăi o viaţă de belşug desfrânat,
- 56 -
 Și acum ce facem?

ci mai mult de atât. În ultima decadă de dinaintea acestei

crize au atins un alt nivel: convingerile de lux. Printre ele,
spilcuiesc câteva.
Conceptul de căsnicie este unul învechit şi desuet –
într-o întreagă generaţie de moştenitori, mai ales în rândul
celor tineri, consumul de femei pe bandă rulantă, pe bani,
le-a băgat în cap că această apartenenţă a bărbatului de
femeie şi viceversa este ceva de râs, bătrânesc chiar. Şi au
practicat orice fel de comuniune între ei, numai familie nu.
Deşi, fiecare dintre ei a fost conceput, pe mare pariu, în
marea dragoste dintre un bărbat şi o femeie. Această
relaxare nefirească socială asupra ideii de familie, cea care
într-un final definitivează şi livrează scopul vieţii –
perpetuarea a însăşi vieţii sub forma unei alte generaţii, a
fost fatală. FUCK THEM OFF no. 1!
A doua convingere de lux a fost că religia este ceva în
plus, iraţional şi dăunător. Au lansat ideea că orice înseamnă
religie şi act religios este despre comunităţi sărace, paupere
şi care nu vor ajunge vreodată la belşug. Nu am să
completez cu vreo analiză acest aspect al protipendadei, dar
am să spun din toţi rărunchii mei că nu suntem fără
Dumnezeu. Deci, FUCK THEM OFF no. 2!
A treia convingere la care se ajunsese vorbea despre
faptul că nu tenacitatea, părerile şi opiniile individuale,
munca obsedantă te duce la sfârşit, ci mai degrabă norocul.
C-așa-i la cei bogaţi... De data asta norocul nu a mai fost de
partea lor. FUCK THEM OFF no. 3!
- 57 -
Cezar Ionașcu

Aceşti „bine intenţionaţi”, pentru „eficienta” hrănire a

populaţiei, au făcut în aşa fel, nu ştiu cum - mâncarea a fost
împachetată şi congelată, procesată în toate felurile, „ca să
ajungă”, apa a fost îmbuteliată „pentru că nu e curată” deşi
cu toţii am băut apa de la robinet toată copilăria noastră, iar
acum aerul e poluat. Mai nou, e plin de viruşi patogeni care
declanşează pandemii. Fără mâncare putem sta 40 zile, fără
apă 7-10 zile, dar fără aer.... adenozintrifosfatul, compus
fără de care nu se poate desfăşura viaţa, se formează întru
buna funcţionare a corpului nostru la fiecare inhalaţie. Vor
să ne îmbutelieze şi aerul în curând? Nu de alta, dar în
Japonia, aerul curat se poate respira la tonomate de aer curat
cu fise, pe stradă. Migrăm cu toţii spre aşa ceva.
În concluzia acestui capitol, îţi sugerez să te bucuri de
cele oferite de viaţă, fără să te laşi confiscat de ele. De abia
asta e o artă. Aşa spunea şi tata, lărgind sfera de aplicare a
acestui principiu. Parcă îl aud, a fost ca ieri: „să nu te laşi
confiscat în viaţă de vreo doctrină politică sau vreo
ideologie. Îţi va aduce sfârşitul”.
A fost o vreme multă, mare şi bolnavă, în care s-a
consumat ce trebuie, nu ce are nevoie omul, fără ca nimeni
să se întrebe unde va aduce asta. A dus aici. Odată cu acest
sfârşit, spre salubritatea conventului social, cei ce consumă
pentru că trebuie – mai ales pentru a fi văzuţi de ceilalţi, vor
dispărea ca specie. Spre o uşurare substanţială a planetei de
gunoaie şi poluare umană.

- 58 -
 Și acum ce facem?

6. Locuri sigure pe Terra

L-am întrebat o dată pe tata cum a fost în timpul

războiului şi imediat după. Mereu, înainte să povestească
relatarea a nu ştiu câta oară, îşi aruncă privirea în zare,
căutând cuvintele apoi se uita la mine, atent, să vadă dacă
voi înţelege exact ce îmi va spune. „Măi băiete, eram mic...
m-a luat bunicul cu el în garnizoană la Galaţi, era la
transmisiuni, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.
Adică în linia întâi. Nu ştiam dacă se va mai întoarce seara
în garnizoană.
Şi-mi povestea cum prin binoclul lui meşteşugit,
bunicul meu îi vedea pe nemţi şi cum gloanţele treceau pe
lângă el, gloanţele, şfichiuind crengile şi frunzele copacului
în care se urcase ca să vadă mai bine. Iar noaptea era
groaznic – se zguduia încăperea de la bombele aruncate de
nemţi din avioanele de atac şi duduiau aşa cu un zgomot
imens şi asurzitor. Şi astăzi le mai am în urechi sunetele
alea.
După război a fost foamete mare. Mare de tot. Şi
oamenii vroiau să se ducă în locuri sigure. Adică acolo unde
era de mâncare. Şi urcau pe trenuri din Moldova şi plecau
spre munte sau spre Bărăgan în speranţa că vor găsi ceva.
Odată plecaţi după mâncare, unii nu se mai întorceau... Aşa
mi-a fost dat, măi băiete. De-asta am şi acum o constituţie
mai astenică.

- 59 -
Cezar Ionașcu

Și asta n-a fost tot. M-am dus la studii, la facultate. Şi

n-aveam de nici unele. Şi lucram cu schimbul la bucătărie ca
să avem de mâncare şi ascundeam pâinea sub cărbunii de la
cazan ca să nu ne vadă magazionerul. Şi din foamea asta
îndurată, am făcut TBC. A trebuit să renunţ în anul 3. Eram
la construcţii navale, la Galaţi, îmi plăcea. Dar a trebuit să
mă întorc acasă, aici, în munte, unde am băut apă prima
dată, ca să mă vindec cu aerul ăsta pur, cu ozon şi cu
plantele pe care le ştiu de atunci pe de rost şi care m-au
ajutat să scap”. Râdeam de tata că are grăsime doar pe
globul ocular. O alură slabă, smead toată viaţa lui, ca un
yoghin. Şi-a petrecut tot restul vieţii cu un singur plămân. Pe
celălalt îl pierduse cu ocazia TBC-ului contractat în anii
facultăţii.
Dacă m-ai fi întrebat de locuri sigure unde să trăieşti,
aş fi răspuns în alte vremuri Nicaragua, Republica
Dominicană, Argentina, Belize, Honduras sau ceva insule
din Pacific. Mi-a trecut. De fapt nu mai trebuie să caut
pentru că globul pământesc în această nouă naştere va suferi
o egalizare. Va fi foarte curând la fel peste tot. Liniştea asta
mare care vine peste noi va aduce la egalitate multe dintre
energiile şi iubirile rămase în urmă. Iar locuinţa de la ţară,
parcă văd, va deveni din nou marele lux.
Locurile sigure de pe Terra ar părea cele care au taxe
şi impozite mici, plaje însorite şi legislaţie nefluctuantă. Mai
rar astfel de adrese. Dar hai să căutăm împreună.

- 60 -
 Și acum ce facem?

Singurul aer curat şi absolut respirabil va fi în zonele

muntoase înalte, deasupra întregii complicațiuni care tinde
să se destrame - zona urbană. În primul rând, la ţară. E un
gând bun şi mare pe care îl redescopăr după muuulți ani de
peregrinări prin zonele urbane de aici sau de aiurea. Toate
minunate la oraş, până m-au pus, datorită carantinei să stau
în casă. În casă, carantinat, ştiu că protejez prin această
acţiune a mea pe alţii, dar dacă aş avea o afecţiune de orice
fel, repausul în mediu închis o agravează.
De aceea, trebuie să înţelegi mai ales acum, în această
trezire că dacă nu te opui controlului, pierzi tot. Asta nu
înseamnă încălcarea vreunei norme de igienă publică sau a
celor impuse prin lege militară, ci pur și simplu ralierea ta, a
deciziilor tale la propriile instincte. Iar mie instinctele îmi
spun că departe de marea „civilizație” sunt cel mai bine. Nu
înseamnă că abandonez lupta şi fug în munţi, nu înseamnă
că nu mai veghez cetatea, dar o fac pus la adăpost de orice
inepţii post apocalipsă care ar putea apărea.
Și e bine şi din alte perspective. Dacă nu ai fost încă la
ţară în viaţa asta sau dacă nu ai copilărit pe acolo din varii
motive e foarte indicat să o faci. Doar acolo şi numai acolo
se învaţă legile Pământului, doar acolo şi numai acolo înveţi
tot ceea ce înseamnă supravieţuire. Iar asta este temelia
pentru orice om, mai ales în latura bărbătească.
Vei învăța să bați șindrilă sau tablă pe casă, să sapi o
fundație de casă, să faci beton la lopată, să „desfunzi”
grădina primăvara şi să faci brazde, să cosești, să aduni
- 61 -
Cezar Ionașcu

fânul şi să-l urci în pod, să mulgi vaca, să ţesăli calul, să dai

de mâncare la găini şi la porci, apoi să pui cloșca pe ouă sau
să să-i ajuţi pe pui să eclozeze, să faci curat primăvara în
grădină, să faci curat în curte în fiecare zi, să bați cuie, să
scoți cuie, să îndoi sârmă, să legi sârmă, să tai via, să legi
via, să ari, să dai cu grapa, să semeni porumb, cartofi, ceapă,
fasole, să plantezi roșii, castraveți, ardei, să ții oaia pe lângă
casă, să o îngrijești, să-ţi iei trei câini, să faci noaptea baie
dezbrăcat în râu sub clar de lună şi câte şi mai câte. Nu vi le
spun din cărţi, sunt parte mare şi frumoasă din copilăria
mea. Şi mi-a prins bine legea cea bună şi dreaptă a
Pământului, căci asta zideşte.
Să-ți speli singur mașina, să nu mai vrei neapărat
modelul nou, să faci ceaiuri din plantele pe care ți le oferă
natura, să știi să te oblojești și să te pansezi singur fără să
treci pe la farmacie sau doctor, cu resursele din natură, să
bei doar un pahar de vin pentru că atâta e rezervat omului,
nu să „deguști” sticle întregi de care nu e nevoie, să excluzi
sucurile acidulate, să faci viaţă bună cu vecinii, să te plimbi
pe uliță, pe stradă, prin munți și pe la aer curat acolo unde
nu e urmă de boală, să-ți vizitezi strămoșii, să le îngrijești
mormintele, să te duci la biserică sau pe lângă biserică când
vrei să faci o cruce.
Să înveți să citești mult și foarte mult și să pui în
aplicare ceea ce citești pentru că sunt cărți care îți dau
supraviețuire și sunt cărți care îți pierd timpul, să ignori tot
felul de organigrame, de ierarhii, să ignori conventul social
- 62 -
 Și acum ce facem?

construit ca o ficțiune în jurul oamenilor, să te trezești mai

devreme ca să te culci mai devreme, să respecți șirul natural
al lucrurilor, pentru că doar așa nu te vei îmbolnăvi.
Şi să pui la cale ce visezi de o viaţă pentru mine şi
pentru toţi oamenii: o casă independentă energetic, cu puț
forat de tine, aprovizionată de energie eoliană sau / şi solară.
Astfel, ușor-ușor, lemnul tăiat trebuie eliminat ca practică şi
ambalajul plastic de orice fel – o risipă imensă de ţiţei şi
energie în general, strictamente pentru un marketing
distrugător şi foarte distrugător vreme de secole. Simplu,
nu? Foarte simplu.
Poţi călători în continuare. Doar că mult mai restrâns
şi ca un fel de privilegiu bine meritat conform contribuției
tale, nu ca o hoardă smintită alergând dintr-un colţ în altul al
lumii, devalizând sit-urile arheologice sau locurile sfinte şi
făcând selfie-uri la obiectivele turistice, în grup. Aia nu s-a
numit turism. Nici măcar călătorie. Aia s-a numit că m-am
întâlnit în toate vacanţele cu tot cartierul în vacanţe în care
stăteam pe plajă în Turcia sau Grecia, plecând din România.
Şi am întrerupt această practică la 30 ani.
Mi-am revenit de câte ori am putut călătorind la
business class – nu ca-s vreun închipuit sau fudul, ci pentru
că meritam acel loc şi acea călătorie după munca depusă o
anumită perioadă. Apoi mă duceam mereu în extra sezon
peste tot – călătorii fantastice în care ai privilegiul
orizontului gol de turişti cu aparate foto, sute. Şi uite aşa te
pierzi pe străzile Romei sau ale Parisului de care nimeni nu
- 63 -
Cezar Ionașcu

ştie şi pe care le descoperi cu bucuria din ochii copilului

care primeşte cadoul de Crăciun. De abia asta se numeşte
călătorie. În plus, ca totul să fie bine, în călătorie, concediu,
odihnă nu te duci programat, cu bani strânşi tot anul sau cu
bani drămuiţi şi programaţi. Căci piere tot farmecul. În
călătorii vei pleca, repet, cu 10% din suma pe care tocmai ai
creat-o prin contribuția ta adusă lumii. Adică cu bani mulţi.
Altfel, stai acasă şi accesează vocaţia ta aplicată. Până nu
eşti plătit pentru ea la preţ maxim, nu ai ce căuta la călătorii
în lume. Vine exact această vreme. Începe acum. Se termină
perioada cu simularea bunăstării de orice fel şi cu atitudinea
grobiană care se pretindea pe scară largă „cine mi’s”. Mulţi
au fost nimeni – criza i-a şters exact cum ştergi un ţânţar
mort de pe un perete.
Împlinirea cea nouă, apropo de locurile şi adresele
corecte pe care să le accesezi constă în cercetarea ta
personală dincolo de informaţiile publice şi de zgomotul de
fundal. Exerciţiul te va ajuta să găseşti surse primare şi atât
de necesare în haosul creat şi te va antrena în a ignora tot
ceea ce este în plus şi care, de cele mai multe ori dăunează.
Menirea ta pe această lume nu e supunerea. Gân-
deşte-te cât de repede te-ai adaptat la mâncarea de la mall
sau în statul într-o gheretă de doi pe doi pentru un salariu,
spunând că acestea sunt locuri sigure – nu mai sunt. În fapt,
n-au fost niciodată. Trebuie să ieşi din paradigma absolut
infestantă, desenată la nivel mondial despre „siguranţă şi
predictibilitate”. Aşa cum am spus-o de multe ori, s-a
- 64 -
 Și acum ce facem?

adeverit: tot ceea ce ştim este că nu ştim nimic. Iar ca să

începem să ştim, trebuie să ne mişcăm – chiar dacă, uneori,
spre adrese mai puţin sigure. Să nu uiţi că în toată această
căutare, lumea vrea în fapt nu un loc sigur, ci un timp sigur.
Oamenii nu mai cumpără case în adrese sigure şi fancy în
lumea care vine, oamenii vor cumpăra timp de calitate şi
atât. Metrica noii lumi nu se mai referă la înălţime, lăţime,
greutate sau volum. Lumea nouă se măsoară în timp şi
iubire, sau şi mai accentuat, în timp pentru iubire – oriunde,
oricând.
În lumea aceasta, panaceele oferite prin prescripţii
medicale şi reţete eliberate de farmacii, nu vor mai exista.
Doctorul, cu rare excepţii – şi vorbesc aici de marea masă de
doctori – oameni dedicaţi, precum şi marea industrie
farmaceutică nu au fost despre viaţa, cât despre moarte. Da,
vorbesc aici la adresa practicilor spitaliceşti care închid
orice fel de bolnav – exceptând stadiul de intervenţie
chirurgicală post operatoriu sau orice fel de alte faze în care
sigilarea incintei sunt obligatorii. În rest, fac referire la
faptul că aerul curat şi soarele fac minuni cât zece feluri de
soluţii, antibiotice sau pastile minune la un loc. Asemenea
un set zilnic de exerciţii fizice impuse şi o mâncare adecvată
fiecărei patologii. La noi în spitale încă se serveşte pâine
albă şi ciorbă de cartofi. Exact cei mai dăunători carbo-
hidraţi pentru orice fel de afecţiune, creând, fără doar şi
poate, mărirea acidităţii la nivel de organism. Nu-i nimic, îi
anulăm.
- 65 -
Cezar Ionașcu

Per all, ne putem mişca în continuare în căutarea

fericirii şi bunăstării personale. Asta nu dispare şi nu va
dispărea. Este în spiritul şi sângele nostru de oameni călători
pe această Planetă. Până acum, migraţia însemna alegerea
unei puteri în defavoarea alteia, în speranţa unei opţiuni mai
bune. De astăzi încolo, singura putere către care te îndemn
să migrezi şi care îţi va conferi o adresă sigură la care să
locuieşti este accesarea propriei autorități şi determinări.

7. Generaţia nouă vs. generaţia veche

Se spune despre bătrânețe că este o perioadă tristă a

vieţii. Ori am trăit eu în copilărie cu oamenii din munte care
parcă refuzau să moară de la atâta ozon şi bună dispoziţie
până dincolo de 80 ani, ori am aflat mergând prin lume, mai
ales de la italieni, că viaţa continuă la fel şi după 50-60 ani.
Îi vedeam mereu seara în piațetele publice, stând la lumina
felinarelor stradale, pe câte o margine de fântână arteziană
sau la o cafenea. Am înţeles atunci că bătrâneţea nu e tristă
pentru cel ce şi-a făcut datoria. Din păcate, exact în locul
unde eu vedeam aceste lucruri acum 20 ani, o întreagă
generaţie a murit în Italia, afectată de acest virus, în 48 ore.
Atunci când au fost întrebaţi în masă, în cadrul unui
sondaj din Statele Unite dacă le e frică de o eventuală
pandemie, mult înainte ca ea să se declanşeze, peste 80%
dintre cei de peste 60 ani au răspuns că nu. În oglindă,
- 66 -
 Și acum ce facem?

generaţia de astăzi, millenials şi generaţia Z au răspuns în

cor, în proporţie de peste 90% că le este foarte frică de aşa
ceva. Şi cum de ce îţi este frică nu scapi, iată că se întâmplă.
Deşi foarte înfricoşat, în toată spoiala, suprafaţa şi
consumerismul etalat, noul a vrut să ia totul repede, de-a
gata la o apăsare de buton. Acest gen de comportament este
bun, dar până la un punct. Până la punctul la care arde şi
dăunează. Cei vechi, cum i-au poreclit tinerii, spun
rugăciuni – încă, sunt mai smeriţi şi mai răbdători cu paşii în
viaţă. Şi iată, în ciuda vitezei, procentual sunt neînfricaţi.
Şi între ei există două feluri de bătrâni: cei care se
plimbă cu cadrul prin parc, ursuzi, rigizi, închistaţi, bârfitori.
Nu ai ce le face – aşa se vor duce şi pe lumea cealaltă – cu
mâna întinsă la un sistem care le-a tras-o big time. Nici
măcar nu au fost vinovaţi. Aceasta a fost singura realitate pe
care au cunoscut-o, cea indusă.
Şi mai sunt bătrânii cool. Îi știi și tu. În primul rând au
bani. Pentru că au avut grijă să aibă bani toată viaţa lor. Şi
sunt cool în felul şi legea lor: ba cu un pulover de caşmir
peste o cămaşă cu guler înalt, impecabilă, tunşi proaspăt
mereu, cu unghiile făcute, cu glumele la zi, cu un ceas fin
din aur la mână, cu ochelari cu rame de la Chrome Hearts.
Aceştia sunt bine. Cu ei te poţi duce şi vorbi pentru că, spre
diferenţă de cei rigizi, aceştia sunt adaptabili la situaţii, au
mintea deschisă şi încă se uită la oportunități. Cum ţi-e
corpul la vârste înaintate, aşa ţi-e şi mintea. De ce lucruri
noi poţi convinge un om cu oasele anchilozate? Da, cât e de
- 67 -
Cezar Ionașcu

mobil corpul, la vârsta a treia, atât de mobil ţi-e şi spiritul,

atât de mobilă şi deschisă ţi-e şi mintea. Dar pentru asta
chiar este nevoie de pregătire o viaţă întreagă.
Să nu faci ochii mari – ne plac oamenii frumoşi, chiar
şi la vârste înaintate. Aşa ne alegem noi oamenii, după
frumuseţe. Iar aceasta ar trebui menţinută pe tot parcursul
vieţii. Nu vă mai ascundeţi după deget cu „frumusețea nu
contează” – ba da, contează şi încă mult. Te-ai duce
vreodată să îţi cumperi o maşină urâtă? E cinică comparaţia,
dar îţi pot confirma că sigur nu. Iar asta cu dragostea, la
nivel de mase, e ca şi noul Iphone – îl uiţi foarte repede pe
cel vechi dacă apare modelul nou. O cale greşită de a privi
iubirea atâta amar de vreme, dar atât de răspândită,
bolnăvicios, printre oameni.
Poţi merge mai departe cu logica şi îţi poţi aduce
aminte că prea multă vreme ai consumat ce trebuie, iar nu ce
ai nevoie. Asta a fost, în fapt, o afecţiune globală. Cei mai
mulţi dintre cei care au mers în acest spirit sunt dintre cei
care îşi regretă amarnic trecutul. De ce să faci vreodată aşa
ceva în mod conştient? Trecutul chiar nu mai contează şi
numai pentru că nu mai există. Există acum şi foarte acum,
şi ceva semne din viitor. Cu cât eşti mai limpede şi mai
desprins de tot ce te înconjoară şi ţi-ai spus până acum ce
trebuie, cu atât vei vedea semne şi mai vizibile din viitor.
Poţi recunoaşte încă din prezent acest filon de aur: ceea ce
nu-ţi beneficiază, la naiba cu ele, aruncă-le! Fie că este
vorba de lucruri sau persoane, gata, acum este momentul
- 68 -
 Și acum ce facem?

curăţeniei definitive. Spre sfârşit vei constata că averea după

care ai tânjit atâta vreme este acolo unde ţi-e inima. Până
acum inima ta a tresăltat la cuvinte spuse de alţii, la cărţi
scrise de alţii, la diplome şi examene obţinute prin voia
altora - exact aceste fapte au făcut ca inima ta să tresalte
greşit. Informaţia aceea multă de care mintea ta este foarte
mândră şi care în timp a păcălit şi a obosit inima nu mai este
relevantă, a devenit apăsătoare. Scapă de orice informaţie în
plus pentru a supravieţui.
Progresul mare în această viaţă, mai ales în condiţiile
actuale este să renunţi la dragostea de acasă, la cea socială şi
să începi să te iubeşti pe tine cu toată dedicarea de care ai
putut da vreodată dovadă în viaţă. Oamenii evoluează, dar
nu în sens fizic. Nu mai au cum să o facă pe termen scurt şi
mediu. Corpul uman rămâne la fel. În schimb, evoluează
conștiința. Până acum ne-au dat sau ne-au indus o conștiință
care ne separă, dar noi prin însăşi natura umană avem o
conștiință care trebuie să ne unească. Atunci când vei
înţelege acest lucru, toate apele tale se vor linişti şi vor veni
pe cursul lor normal.
Când spun progres, spun crize, traume, efort dedicat,
repetări obsesive până la atingerea gradului de excelență. De
abia crizele sunt examene serioase, nu selfie-urile de fiecare
zi.
Ştiţi cum am fost fiecare bine dresaţi în această
ficţiune comună numită sistem? Exact că broasca lăsată în
apă rece care nici nu a simţit când a început să fiarbă apa. Şi
- 69 -
Cezar Ionașcu

am spus că acea căldură degajată, până la punctul de

fierbere al apei, nu este nici măcar vina apei. A fost acelaşi
fenomen care s-a întâmplat cu puii de găină crescuţi de o
căţea – aproape că lătrau încercând să cotcodăcească.
Toate aceste întâmplări din vieţile noastre s-au
întâmplat pe fundalul favoritismului. Favoritismul este un
sistem politic și economic în care Guvernul este controlat de
corporație și intervine pe piață folosindu-și puterea
coercitivă în folosul acelor afaceriști care profită de sistem.
Astfel nimic nu prosperă pentru că ei slujesc pe cei direct
interesați de afacerea lor și pentru că exploatează puterea
statului, ei dând „disciplina” pieței libere, în timp ce
capitalismul canalizează ambițiile personale, punându-l în
serviciul altora.
Favoritismul canalizează lăcomia personală transfor-
mându-l în abuz. Politicienii corupți zdrobesc competiția,
împărțind autorizații speciale, granturi guvernamentale și
scutiri de taxe celor pe care îi favorizează și impunând tarife
și restricții competitorilor acestora și consumatorilor. Astfel,
corporațiile corupte își asumă fără teamă riscul.
Riscurile excesive au fost moneda de schimb în
această lume aparte. Se ştia mereu că dacă vor câștiga,
câștigurile lor vor fi privatizate, iar dacă vor pierde,
pierderile vor fi acoperite prin planul de salvare cu bani
publici, „pachete speciale de ajutorare”. Afacerile corupte
nu fac bani profitând de piața economică de pe urma
serviciilor lor cu valoare adăugată, ci speculând pe piața
- 70 -
 Și acum ce facem?

politică prin apropieri distrugătoare. Afaceriștii corupți

merită să fie condamnați cu vârf și îndesat.
În mod clar, cel puţin moral, fac rău oamenilor și
mediului. Şi fac asta doar pentru a-şi satisface lăcomia
nesfârșită, călcând oamenii în picioare fără să le pese de
dreptul acestora. Poate că de aceea argumentele marxiste de
acum un secol referitoare la exploatarea muncitorilor au
găsit ecou în mintea oamenilor. Pentru mine însă, oamenii
de afaceri care practică favoritismul îşi merită pe deplin
exterminarea.
Capitalismul nu funcționează astfel pe piața liberă
aflată sub domnia legii combinaţiilor pe care mai marii
lumii au numit o lobby. Firmele nu fac profit fiind dure,
manipulatoare și lacome, deşi, aşa cum s-a văzut în ultimii
150 ani, dacă se comportă astfel ar putea obține avantaje pe
termen scurt și mediu. O companie înregistrează cu adevărat
profit pe termen lung dând dovadă de empatie, adică
înțelegându-și clienții, angajații și alte părți interesate de
compasiune, adică slujind și fiind echitabile. Această
necinste dusă la rang de artă este singurul motiv pentru care
supraviețuiesc companiile cu atitudine narcisistă, machia-
velică și psihopată și care promovează lider psihopați,
machiavelici, narcisiști. Ei au ştiut că pot îndepărta
competiția prin acoliții lor guvernamentali pe toată această
perioadă a economiei trecute.
Conform lui Peter Drucker, tirania subordonează
organizațiile din piața liberă a unei birocrații politice
- 71 -
Cezar Ionașcu

atotcuprinzătoare, capitalismul bazat pe favoritisme

sfârșește în fascism şi reuşeşte a produce bunuri și servicii
doar cu un cost uriaș, în suferință, umilire și frustrare.
Mărirea preţurilor de câteva magazinele alimentare în
vremuri de criză? Exact ce spuneam, cinic… dar nimeni nu
te ajută în vreme de criză.
Guvernul promite pe de o parte că e dispus să
injecteze masiv lichiditate în piață și, de pe altă parte, că e
dispus să plafoneze prețurile. Prima măsură duce prețurile
de piață în sus, a doua îți face bunurile cu atât mai
indisponibile cu cât e mai mare ecartul dintre plafon și
nivelul de piață al prețurilor. Dacă distanțarea socială poate
să salveze vieți, distanțarea mercurială impusă prin aceste
două măsuri va da societății o lovitură un-doi, ca la box –
dar nu stânga-dreapta, că sunt de stânga ambele. Un guvern
liberal se ferește de astfel de măsuri.
Un guvern liberal nici măcar nu le ia în calcul, nici
măcar nu le aduce în discuție, pentru că doar amenințarea cu
astfel de măsuri produce efecte. Iar efectul va fi exact invers
celui scontat: produsele cu prețurile plafonate se vor evapora
din magazine, în loc de stocuri vor apărea cozi și piețe
negre. În pașii următori, va începe vânătoarea de vrăjitoare
speculante (a început deja) și extinderea plafonărilor la
produse substituibile celor cu preț plafonat și la factorii de
producție ai acestor bunuri. În funcție de entuziasmul etatist,
ne vom trezi în câteva săptămâni cu o economie complet
planificată de la centru.
- 72 -
 Și acum ce facem?

În criză este nevoie de predictibilitate, de piețe

funcționale și de toată energia antreprenorilor. De mai multă
proprietate privată și de mai puțin stat. Facem exact pe dos,
așa cum s-a mai întâmplat în alte crize. Demagogii și
politrucii sunt pe val, jubilează, juisează, e momentul lor.
Nu învățăm nimic din istorie și prostia se plătește cu sărăcie
și în final cu răzmeriță.
Pentru a salva marginal un număr de vieți de la
moartea de covid, vom plăti cu prețul altor vieți pierdute din
cauza mizeriei socialismului și a stării de revoltă care va
urma.
Calculele politice deștepte se fac pe termen lung.
Putem mişca lucrurile în altă direcţie şi numai pentru
că avem această putere acum. Părinții noștri au fost făcuți să
stea pe loc: acelaşi loc de muncă, aceeaşi casă, aceeaşi
maşină, acelaşi salariu, aceeaşi pensie. O viaţă întreagă.
Pironiţi, aproape arestați o viaţă întreagă între serviciu şi
casă. Cu bilet de voie în tristele şi micile concedii pe care
de-abia şi le permiteau.
Noi? Noi avem telefon mobil și mașina. Asta
înseamnă că ne puteam mișca. Când vrem şi unde vrem, de
jur împrejurul Pământului. Schimbând informaţii între noi
despre câte în lună şi în stele. Ce este mai trist este că atunci
când, deşi le avem cu noi, ni s-a luat cumva orientarea în
spaţiu. La prima deraiere ne-am repezit cu toţii către hârtia
igienică de la raft, deşi în lipsa ei, ar trebui să-ți aduci
aminte, exact ca în copilăria mea, că hârtia igienică era la
- 73 -
Cezar Ionașcu

noi o frunză de lobodă, de viță de vie sau ziar vechi

prelucrat de mână prin frecare, pentru a înmuia celuloză.

Think outside the box! I don t have a box.

8. Cine închide şi cine continuă

Ce m-a speriat este că de la cei de la care aşteptam

reacţii umane, s-a reacţionat tot cu limbă de lemn. Din
automatism. Notează – şi evită-i: brandurile. Brandurile
oricum cad. Se întorc oamenii. Ies din scorburi, luminaţi,
frumoşi, cu sufletele înălţându-se. Brandurile cad pentru că
sufletul nu le va mai crede discursul şi ei nu au cum să-l
schimbe.
Publicitatea ţi-a dat până acum o nevoie sau mai multe
despre ceea ce nu eşti. O realitatea care a fost a lor, nu a ta.
Curiozitatea de acest gen, consumerist, este o formă de
lăcomie împotriva căreia trebuie să luptăm activ. Şi tu
cumperi. Şi goleşti suflet şi buzunar pe diamantele „care nu
mor niciodată”, friptură de vită argentiniană şi blănurile cele
strălucitoare. Bune doar ca premiu la capătul unui drum în
care ai adus beneficii lumii, nu luate cu bani pe credit. Şi tu
ai cumpărat ca să te aliniezi şi să te alienezi în timp.
Economia va fi în colaps de fiecare dată când noi ne
vom dori mai mult. Este, în fapt, invers decât ne-au învăţat –
consumaţi, consumaţi şi iar consumaţi. Linia crizei arată că
- 74 -
 Și acum ce facem?

de fapt ne trebuie atât de puţine să trăim. Dar este ceva ce ne

lipseşte acum foarte mult şi după care tânjim şi nu costă
bani – îmbrăţişări, atingeri, adică nevoia primară de a duce
viaţă mai departe. Poate cineva nu vrea să ducem viaţa mai
departe, care în fapt înseamnă adevăratul sens al vieţii. Viaţa
continuă în formula de faţă şi fără ultimele modele de la x
sau y brand pe care exact acum realizăm că nici măcar nu le
luăm pentru noi ci pentru a fi văzuţi de ceilalţi. Urât, foarte
urât.
Nu-ţi trebuie agenţie media sau pr sau hr. Nu-ți mai
trebuie nici măcar birou. Totul e cu mesaj direct şi cu
oameni cu care colaborezi direct. La scară mare va fi
fabulos în nouă lume.
Burse, ANAF, contabilitate, audit, organizare pe vechi
nu mai contează. Da, ei vor pleca, cu pagube şi trântind uşa,
dar vor pleca. Trebuie să ai puterea să vezi ce nu există,
pentru că doar cei care văd invizibilul pot face totul posibil.
Era şi timpul pentru aşa ceva: în Franţa se închiseseră în
ultimul an peste 100 de biserici, în Irlanda în biserici
făcuseră cârciumi. Este o vorbă bună, veche, mare care intră
astăzi în vigoare ca o lege aprigă şi conformă: „Te vede
Dumnezeu…” Şi ne-a văzut.
„Pe de altă parte, atunci când trăiesc fără ca o putere
comună să-i țină pe toți la respect, oamenii se află în acea
stare care se numește război - un război al tuturor împotriva
tuturor” spunea Hobbes. Tot el completă: „O lume în care
jucătorii au destulă putere încât să blocheze inițiativele
- 75 -
Cezar Ionașcu

tuturor celorlalți, dar nimeni nu are puterea să-și impună

cursul preferat de acțiune este o lume în care deciziile nu
sunt luate, sunt luate prea târziu ori sunt diluate până la
ineficiență.”
Înțelegerea dezintegrării puterii este primul pas spre
găsirea drumului corect într-o lume care este pe cale să
renască. De-a lungul vremii în căutarea eficienței
companiile creaseră o categorie numeroasă de muncitori ale
căror sarcini repetitive, mecanice, le distrugea imaginația și
în cele din urmă capacitatea de a fi membri ai societății în
toată puterea cuvântului. Muncitorul tipic dintr-o corporație,
din administraţie sau din producție a fost astfel aliniat pe
scară largă. Fără putere de reacţie sau răspuns.
Astăzi lucrurile s-au schimbat. Acești noi actori,
micro-puterile (micile comunităţi, triburile cum le spun eu)
lărgesc orizontul discursului politic pe întregul glob. Ei
operează şi vor opera şi mai asiduu în afara canalelor și
controlului organizațiilor politice tradiționale, atât guverna-
mentale cât și de partid. Sunt peste tot și atunci când se
confruntă cu represiunea pot fi foarte greu de prins. Să nu ne
amăgim - tehnologia este doar un instrument pentru ce este
la vedere în mod general pentru această ruptură socială ce
urmează. Tabloul de ansamblu este acela al unei dispersii a
puterii care a plasat niște oameni obișnuiți în poziții fără
precedent, dând chiar zilele acestea lovituri nimicitoare
instituțiile politice, statale sau de autoritate consolidate
decenii sau chiar secole în șir.
- 76 -
 Și acum ce facem?

Thomas Friedam, într-un articol din New York Times

a descris Cămaşa Aurită de Forţă, în care cele mai multe
dintre statele lumii trăiesc (vorbesc de cele subordonate,
inclusiv România): „Pentru a încăpea în Cămașă Aurită de
Forță o țară trebuie fie să adopte fie să lase senzația că
urmează următoare reguli de aur: să facă din sectorul privat
principalul motor al creșterii sale economice, să mențină o
rată scăzută a inflației și prețuri stabile, să reducă
dimensiunea birocrației, să mențină un buget cât mai
echilibrat cu putință, dacă se poate în surplus, să elimine or
să scadă taxele pe bunuri importate, să înlăture restricțiile
asupra investițiilor străine, să renunțe la cote și monopo-
lurile interne, să crească exporturile, să privatizeze firmele
industriale și de utilități aparţinând statului să deregle-
menteze piețele de capital, să-și facă moneda convertibilă,
să-și deschidă sectoarele industriale, piețele de valori
mobiliare și de obligațiuni față de investitorii străini direcți,
să dereglementeze economia pentru a promova o concurență
internă cât mai mare cu putință, să elimine pe cât posibil
corupția guvernamentală subvențiile și mită, să-și deschidă
sistemul bancar și cel de telecomunicații față de investitori
privați și concurență și să le promită cetățenilor să aleagă
dintr-un șir de opțiuni concurente pentru pensie, inclusiv
fonduri gestionate de companii străine și fonduri mutuale.
Când puneți la un loc toate aceste elemente obțineți
Cămașa Aurită de Forță. Atunci când țara dumneavoastră
spune Cămașa Aurită de Forță se întâmplă două lucruri:
- 77 -
Cezar Ionașcu

economia crește, iar politica se restrânge. Adică pe frontul

economic, această Cămașă Aurită de Forță stimulează de
obicei creșterea generală și a veniturilor medii prin sporirea
comerțului investițiilor străine și privatizărilor și printr-o
utilizare mai eficientă a resurselor sub presiunea concurenței
globale. Pe frontul politic însă, Cămașa Aurită de Forță
îngustează enorm marja celor de la putere în materie de
politici administrative și economice. Guvernele fie ele
conduse de democrați sau republicani, conservatori sau
laburiști, gaulle-iști sau socialiști, creştin-democraţi sau
social-democrați, care se îndepărtează prea mult de regulile
fundamentale, vor asista la fuga investitorilor, creșterea
ratelor dobânzii și prăbușirea valorilor de pe bursă. Adică
vor fi țări executate economic.” (În cap. Fără judecată
prealabilă (n.p.).
Un om bun, drag şi apropiat mie, prezentator TV,
spunea în aceste vremuri, într-o postare ce mi-a plăcut
imens, apropo de faptul că n-o să mai putem petrece cu
prieteni şi cei apropiaţi la restaurant, măcar o vreme: „Îmi
place Anand Mahira, îl urmăresc pe Twitter. E un baștan
indian cu multe miliarde. Mahira zice că coronavirusul e
justificarea unei resetări economice globale. Zice că cei mai
mulți din cei care lucrează acum de acasă, acolo vor rămâne.
După coronavirus, patronii îi vor întoarce la job pe unii, dar
pe cei mulți îi vor păstra cu salarii mai mici, lucrând de
acasă. E un reset al forței de muncă... Zice că se vor închide
mii de fabrici care poluau oricum, că oamenii vor circula
- 78 -
 Și acum ce facem?

mai puțin dacă vor lucra de acasă și că zborurile se vor

reduce simțitor din cauza prețurilor care vor creşte. E și un
reset ecologic. Coronavirusul e butonul de reset economic.
O spun tot mai mulți!
Schimbarea banilor, dispariția cashului, naționalizarea
de către stat a marilor bussinesuri și apoi întărirea statului
care era oricum slăbit și jigărit sunt teorii dezbătute de toate
marile analize financiare mondiale. Franța a anunţat deja
oficial că va naționaliza marile companii dacă va fi nevoie...
E adevărat, lumea o luase razna oricum, valorile nu mai
existau, banii nu mai aveau valoare şi resetul era aşteptat în
vreun fel...
Dar „omul e un animal social”.
A zis-o Aristotel prin anul 300 î.Hr. Lipsa de
socializare deprimă, dă boli psihice. „Arestul la domiciliu” a
milioane de oameni lipsiți de socializare și închişi în casele
lor doar cu gândul la șomajul în care tocmai au intrat va
aduce dereglări psihice mult mai grave...
Primul restaurant din lume a apărut în 1765 şi s-a
numit „Boulanger”. Thomas Boys l-a pictat într-un tablou.
Restaurant vine de la cuvântul „restaurer” adică de la
menirea de a-i „restaura”, „revigora” pe cei care intrau ca să
mănânce și să socializeze. Fără nicio speranță şi fără niciun
orizont de așteptare, cu „nu știm când” și „nu știm cum” o
să fie tot mai greu.
Oră după oră...”

- 79 -
Cezar Ionașcu

La Veneţia s-au reîntors pe canale delfinii, lebedele şi

s-a curăţat apă. Şi cine mai vrea o Veneţie murdară
vreodată?

9. Unde sunt banii?

Ştiu o pildă cu care am fost în contradicţie foarte mulţi

ani – povestea tânărului de bani gata, care impresionat de
întâlnirea cu Iisus îl întreabă ce poate face ca să acceadă la
acest gen de înţelepciune. Iar Mântuitorul îi spune să cedeze
toate averile şi să-l urmeze. Tânărul, evident supărat – ca şi
mine pe acest gen de propunere – îi întoarce spatele şi
pleacă. Unul dintre discipoli nu înţelege ce se întâmplă, iar
Iisus vine cu celebra fraza: „Mai uşor treci o cămilă prin
urechile acului, decât să convingi un bogat să renunţe la
averi”.
Ai spune că se vorbeşte din nou şi din nou de ceva cu
care interpretările biblice te-au plictisit: sărac şi cinstit.
Greşit. Este strictamente vorba că există ceva mult mai mare
dincolo de banii. Fireşte, ca să ajungi la acel punct, trebuie
să atingi stadiul de mulţi bani. Sau ce-o mai însemna plata în
lumea cea nouă. Iar asta înseamnă împlinire. Adică vocaţia
şi darurile tale date oamenilor, pentru că oamenii să te
plătească. Iar dacă te caracterizează sărăcia, sigur nu le-ai
activat până la acest moment. Cred că este timpul cel mai
potrivit. Şi dacă negi acest lucru, oricum nu ai altă
- 80 -
 Și acum ce facem?

alternativă despre împlinirea finanţelor tale. În plus, acelaşi

Mântuitor ne transmite din înţelepciunea Lui pentru a lămuri
lucrurile definitiv: ce este cu neputinţă la om, este cu putinţă
la Dumnezeu. Iar Dumnezeu suntem noi, cei mulţi. Deci,
poţi. Oricum ar fi, poţi.
Să ştii că greşelile tale îţi ard banii mai repede decât
orice altceva. În plină pandemie, am primit mii de mesaje
despre oameni aproape ţipând că va veni bancă şi statul şi
utilităţile şi proprietarul şi îi va executa şi îi va da afară şi îi
va nenorocii. Conform contractelor, această temere este total
validă. Ce s-a omis din ecuaţie:

- Această stare este egală pentru toţi. Forţă majoră,

cazul fortuit sau starea de urgenţă te scot în afara
oricăror obligaţii contractuale între tine şi furnizor
sau beneficiar. În alte cuvinte, totul îngheaţă. În
aceeaşi stare financiară în care eşti tu sunt şi ceilalţi.
Acum, deodată, toţi sunt egali. Nu mai contează
averi, plasamente, burse, active, pasive, balanţă,
bilanţ. Toate sunt înghețate, nimeni nu mişcă nimic
economic.
- Date fiind aceste evidente am îndemnat populaţia
să-şi ţină economiile sau proviziile acasă sub formă
de cash, nu bancă, nu depozite în cutii de valori, nu
valută, ci moneda locului în care se află şi numai
pentru a putea accesa repede nevoi primare:
alimente, apă. Ştiu, „autorităţile” şi băncile au
- 81 -
Cezar Ionașcu

recomandat plată cu cardul pentru că este mai sigură

… cuvântul sigur din comunicat m-a neliniştit
mereu.
- În plus, în această perioadă, nu este nevoie să ceri
voie de la bancă, stat, companii de telecomunicaţii
sau livratori de servicii publice să nu plăteşti. Nu ceri
voie şi nu te învoieşti la ei – puri şi simplu, nu
plăteşti. Pentru siguranţa ta şi atât. Banii rămân în
casă pentru securitatea ta şi a familiei tale. Fireşte,
acest gest se face responsabil şi asumat, comunicat şi
în termeni umani. Nu se procedează abuziv,
profitând de situaţie. Totul se reduce acum la
raporturile umane, atât. Cele contractuale nu mai
există. Vorbiţi între voi.
- Aşa cum spuneam mai sus, aceasta nu trebuie să
reprezinte o practică iresponsabilă, aşa cum mulţi
ticăloşi s-ar putea agăţa de ea. Dacă ai bani plăteşte
la zi, dacă nu ai bani, nu plăti.

După ce aceste evenimente vor trece, lumea nu va mai

arată la fel şi multe dintre realităţile de astăzi vor dispărea.
Nu va dispărea însă vreodată omenia – căci aceasta este
ultima redută. Iar acum este acea perioadă în care oamenii
fără Dumnezeu ies la suprafaţă. Mulţi proprietari şi multe
bănci şi-au silit creditorii şi chiriaşii să le plătească forţat,
deşi totul îngheţase economic. Pe aceştia, ca şi pe cei care
măresc orice fel de preţuri la alimente sau apă, să-i notaţi şi
- 82 -
 Și acum ce facem?

să-i căutaţi după ce toate se liniştesc. Dacă nu vă descurcaţi,

îi căutăm în grup. Ca să-i putem clasifica mai bine.
Cât despre stat şi bănci să nu-ţi faci vreo grijă. Există
rezerve preexistente. Nu de alta, dar de asta există – să ştie
să aibă rezerve. Nu ştim ce va fi în viitor. Nici un mare
analist sau economist nu poate ştii. Este prima dată când
avem marea certitudine că ştim că nu ştim nimic.
În această logică fereşte-te de orice fel de sfătuitori,
finanţişti, consilieri, traineri, coach care şi-au reinventat
repede şi foarte repede ustensilele consultative pentru criză.
Habar nu au nici ei de absolut nimic. În toată această
atmosferă, îţi repet, singura conduită corectă este să te
întorci la tine. Ai toate datele şi metoda detaliată pentru a
ieşi la celălalt capăt întreg pe parcursul acestei cărţi.
Astăzi, mai mult ca oricând, se ridică două mari idei:
ideea naţională şi ideea creştină – astăzi războiul este hibrid,
nu se mai poartă cu arme – arată-mi hackerii, finanţiştii şi
predicatorii şi o să-ţi spun viitorul ţării tale, spunea un mare
om. Până acum practica a statutat netransparența ajungerii
omului politic în vârf – deodată, un nimeni este propulsat
semnând cu cineva un angajament. Faust a lui Goethe a fost
peste tot în politică. Partea mai puţin plăcută este că în
ultima perioadă a avut pe scară largă, un facies monstruos.
Una e să ştii meserie de om şi alta e să o vinzi electoratului
pentru voturi. Cea din urmă te aduce în starea de cea mai
malformată fiinţă: trăieşti ca să minţi şi să răspunzi la
comenzi din spate. S-a terminat şi cu asta.
- 83 -
Cezar Ionașcu

Acum vorbesc pentru tine: lasă ruşinea, convingerile,

durerile deoparte. Doar atunci poţi spune adevărul. Acum
suntem la un climax – s-a declanşat un social disruption.
Istoria nu mai există. Lumea stă să înceapă, iar tu va trebui
să-ţi faci partea ta de treabă. Fără păcăleli, harneli,
combinaţii, marketing – un tot mincinos, speculaţii, vânzări
şi cumpărări ale produselor şi serviciilor care nu-ţi aparțin
pe deplin – nu aşa. Aşa a fost. Acum începe altceva.
Economia de până acum a fost făcută atât de complicat
tocmai pentru a putea păcăli şi prosti uşor oamenii.
Globalizarea s-a terminat. Pe de altă parte, aşa, închişi
în case, nu facem bani. Banii se fac din mișcarea lumii -
dacă lumea stă oamenii nu fac bani, adică nu trăiesc viaţa, ci
o moarte lentă şi sigură. Răbdare, vom trece cu bine şi prin
asta.
Exemplu practic, selectat aleatoriu dintr-o listă
actuală, despre noua logică economică şi nouă realitate
(găsiţi o listă completă la sfârşitul cărţii): nu mai investiţi în
clădiri de birouri, mall-uri, acţiuni la bursă sau derivate. Eşti
pe cai mari şi ştii partea cu dezvoltarea de imobile? Perfect.
Prioritizează clădiri de locuinţe cu chiriaşi. Nimeni nu va sta
pe stradă. Ai o casă? Vinde-o. Acum. Şi refinanțeaz-o. Ştiu,
va fi greu să scapi de ea. Dar aşa câştigi mobilitate. E atât de
mare nevoie de ea acum.

- 84 -
 Și acum ce facem?

10. Ce bagi în cap şi în gură

Cineva spunea frumos că este nevoie doar de o

crăpătură ca să intre lumina. Atât. Şi atunci când lumina a
început să intre, noi ce am făcut? Am smuls de la raft faina
şi mălaiul şi parizerul şi pâinea ambalată, ieftină. Ştiind sau
mai degrabă neştiind că toate aceste alimente ridică nivelul
acidităţii corpului şi contribuie din plin la agravarea oricăror
simptome ale oricărei boli. Mai apoi, pentru că am con-
fundat lumina cu întunericul, am spus că e grav şi foarte
grav, că în 3 luni au murit 10.000 de oameni din cauza
acestei gripe. Am uitat să spunem că din cauza tuturor
celorlalte forme de gripă au murit în aceeaşi perioadă 68.000
de oameni, 7 milioane de femei au decedat la naştere etc. Nu
sunt aici să dezbat teorii ale conspiraţiei, dar totul sună
foarte dubios.
Iar dacă ai o astfel de opinie, să zicem în faţa unei
Academii de Ştiinţe, există un manual de psihiatrie gata să
catalogheze diversiunea ta socială sau revoluţia pe care vrei
să o începi. Să luăm un exemplu comun: deficitul de atenţie
la copii (ADHD). Adică eu aleg că mă plictiseşte cu ceva şi
nu mă interesează şi neg autoritatea şi gata sunt catalogat
bolnav. Şi mi se dau pastile. De copil. Şi gata - se intervine
chimic asupra creierului meu. Să ştii că le-a fost şi le este
frică de excepţii, de aceea încearcă să te trateze chimic, ca în
lagăre. Şi dacă nu pot în acest fel, mai dau drumul la un nou

- 85 -
Cezar Ionașcu

virus în lume – ceva nevăzut, de neatins şi care pare că îi

omoară pe toţi. Doar pare.
Joe Dispenza, un personaj pe care îl admir pentru
francheţea părerilor lui spunea: „Dacă vreți să vă întăriți
sistemul imunitar, practicați zilnic acest exercițiu simplu.
Cel mai eficient vaccin împotriva gripei pe care ți-l vei
putea administra vreodată vine din interiorul tău.
Noi am făcut un experiment: 120 de persoane care
timp de 3 minute zilnic au lăsat deoparte resentimente,
frustrare, frică etc. și s-au concentrat pe a simți recunoștință
pentru ceea ce au în viața lor, apreciere, mulțumire. Am
măsurat răspunsul corpului lor, răspunsul sistemului lor
imunitar. Ne-a interesat în principal imunoglobulina A, care
reprezintă principalul mijloc prin care organismul nostru se
apară de bacterii și viruși. Atunci când ești frustrat, agitat,
speriat, stresat etc., sistemul tău imunitar este slăbit, pentru
că organismul tău percepe o stare de alarmă, este setat pe
modul „luptă sau fugi”, toată energia ta se consumă pentru
ca organismul tău să se ocupe de „amenințarea” exterioară.
Nu mai ai suficientă energie disponibilă.”
Atât de simplu. Înlătură frica, creşte-ţi imunitatea cu
orice preţ, trăieşte-ţi viaţa, nu ingera pastile sau antibiotice
băgate pe gât cu de-a sila, mişcă-te, mănâncă puţin şi
hidratează-te mult şi orice fel de afecţiune va sta departe de
tine. Boala îi va lovi mereu, crunt doar pe cei slabi şi
nepregătiţi.

- 86 -
 Și acum ce facem?

11. Despre sistemul cel nou

şi noile ocupaţii

„Liking has no discipline, love does”. Mare vorbă.

Tocmai de aceea, lumea, în percepțiile cele noi va fi cu
dragoste făcută disciplinat sau cu multă disciplină aplicată
cu dragoste. Până acum nimeni nu a spus că atunci când un
om nu poate hotărî pentru sine încetează a mai fi om. Până
acum conform acestei logici, au existat foarte puţini oameni
pe această planetă. Peste această stare de suferinţă au trebuit
inventaţi şi opresorii, tocmai ca să se ateste suficient statutul
de victimă. Nu există victime în lipsa opresorilor. În ce ne
priveşte, am avut de-a face cu o guvernare repetat proastă,
natalitate scăzută şi emigrare. Rezultă, pe termen mediu şi
lung, dispariţia mai devreme sau mai târziu a unei populaţii.
Poate ne puteam apăra poziţia prin puterea cuvântului, dar
între o părere bună, minunată, care vine din stradă şi una
care vine de la sistem şi care este păzită până una, alta cu
mână armată, contează cea păzită cu mână armată. De aceea,
aceste timpuri necesită altfel de organizare.
Dacă ar fi să continuăm asta ar însemna, într-un ciclu
bolnăvicios, din nou şi din nou, ca în preajma alegerilor să
se raporteze mereu cifre şi stări umflate, iar după alegeri vi
se cere să faceţi economie. S-a propovăduit ideea că
alegerile ţin de libertate şi liber arbitru. Nimic mai greşit –
ele sunt obţinute prin cerşeală – prima greşeală notabilă și
apoi prin forţarea sau inducerea unei tabere sau alteia în
- 87 -
Cezar Ionașcu

mintea unui popor slăbit, needucat sau înfometat. Altfel de

elite trebuie să conducă lumea. Nu acestea. Da, puterea nu
poate fi lăsată în mâna poporului pentru că poporul va
acţiona cum a acţionat în caz de criză: sufocat, gâtuit,
haotic, precipitat, alarmat, fără noimă, distructiv.
Orașul acum e gol. El a fost aglomerat de părinți care
își doreau copiii la școală și de corporatiști care umpleau
clădirile de sticlă pentru a tipări peste zi hârtii fără sens.
Tocmai se face economie de bani pentru că nu se mai
mănâncă în oraș, nu se mai beau cafele, nu se mai pierde
timpul în întâlnirii inutile, se poate lucra și de acasă și nu
mai e nevoie de deplasări foarte lungi care poluau oricum.
Criza aceasta i-a egalizat pe toţi. Urmează o perioadă
în care cine se mai dă mare în fața celuilalt e un om care nu
mai contează. Aşa am cumpărat haine cu toţii ani de zile,
nu? Pentru a ne lăuda în fața celorlalți, nu pentru noi.
Asemenea, mașinile, casele și viața noastră în general. Au
fost mereu pentru alţii, nu pentru noi. Acum nu-și mai au
rostul nici creditele la bănci, nici instituţiile financiare în
general, nici Bursa, nici piața de capital, nici toate invențiile
umane care nu țin de natura umană. Acum este vremea
potrivită ca să atrageţi în viaţa voastră misionari, nu
mercenari.
Clipa de față se sudează în jurul altei mari evidențe
rezultate – acestea, cele pe care fiecare, în spiritul şi cu
voinţa lui le vor aduce la îndeplinire. De fiecare în parte, nu
planul, nu sistemul, nu şedinţele. Doi, încrederea – noi. Noi
- 88 -
 Și acum ce facem?

suntem cei noi şi cei buni. Restul nu vor mai fi. Orice urmă
de rău atrage după sine dispariţia lui „noi”. La început va fi
mai greu, căci există automatisme deja formate şi foarte bine
împământenite. În plus, dar nu în ultimul rând, integritatea
– eu – tradus prin asumare şi responsabilitate. Nu mai există
lucruri la voia întâmplări sau ceva haotic. Totul este despre
împrietenirea, într-un final, a creierului cu inima.
Să nu uit: mâncați mai puțin în această perioadă ca să
nu ieșiți mai grași din criză. Lăcomia se pedepseşte prin
urâţenie. Aşa că, mănâncă puţin şi hidratează-te mult în
plus, în călătoriile tale din minte, în lecturile sau documen-
tarele pe care le vizionezi acum la domiciliu, lasă-te acostat
doar de sufletele mari. Pe cele mici ignoră-le. Au fost
suficiente până acum vărsând prea multă otravă în noi toţi.
Conform timpului care ne-a lovit, pentru cei care au
supravieţuit, se poate trăi fără: (pe unele le-aş scoate în afara
lumii prin lege marţială, acum):

1. Blugii mulați, cămăşile fantezie, trendurile,

flendurile şi gogomăniile consumeriste despre
ţinutele care îmbracă goliciunea umană de mai bine
de 6000 de ani şi care se denumesc generic modă. O
prostie incomensurabilă, mincinoasă, smintită şi mai
ales hidoasă în ultimele ei decade de manifestare.
Nu, nu cred în uniformă, dar cred în simplitatea,
simplificarea şi corectitudinea hainei. În aceeaşi
serie: şosetele albe, nunţile la ballroom şi în genere
- 89 -
Cezar Ionașcu

orice nuntă în care bărbatul nu e pregătit. Cu termen

limită de terminare a pregătirii până în 21 - 25 ani
prin proiecte educaţionale vocaţionale, nu şcolare.
2. Gata, s-a terminat era farseurilor de orice fel. Şi dacă
mai apari de astăzi încolo în tricoul tău fake sau
original prin care încerci validare socială eşti nul şi
ineficient. Pentru că deja faza cu alăturarea ta ideilor
brandului celebru prin purtarea hainelor este o idee
caducă, apusă. A, ai un personaj social preferat,
persoana fizică şi îţi place în mod special despre el şi
el a lansat o linie pe care o şi poartă zi de zi ca semn
al veridicităţii mesajului său, ai un mare da. Altfel,
pas.
3. În vremea ultimă, cea bună şi mare a acestei
minciuni, industria aceasta era pe locul trei în lume
după cea de armament şi farmaceutice. Cu o valoare
de 14 trilioane de dolari. Astăzi e nimic. Şi sper să
rămână aşa, căci acest top trei nu a adus vreodată
plus valoare rasei umane. Şi numai pentru ca cel mai
mare organ uman, pielea, ani şi ani de zile a fost
îmbrăcat de plastic, vâscoză şi nylon. Ştiu, a fost
alegerea oamenilor. Să-i laşi să aleagă ceva ce le
dăunează tot crimă se cheamă. Fireşte cu rarele
excepţii în care s-a făcut lumină în aceste teritorii.
4. Lipitorile din contractele cu statul de aici sau de
aiurea au fost o pelagră pentru bunul mers al
societăţii în ansamblul ei. Parazitarea sistemului de
- 90 -
 Și acum ce facem?

către zona de lobby a dezrădăcinat culturi, a favorizat

doar anumite otrepe şi lichele, care într-un final nu
au făcut altceva decât să se plimbe între cafenele,
cine şi ministere cu câte o poşetă de bani sau alta,
considerându-se oameni de afaceri. Pot fi executaţi
în piaţa publică fără judecată.
5. Talk show-urile politice sau fără sens au fost prestate
publicului vreme de mai bine de 50 ani pentru
slăbirea sinapselor colective sau personale sănătoase,
a tuturor funcţiilor cognitive, repetându-se repetat şi
foarte voit, cu ţintă, termeni din ce în ce mai
puternici despre şi intru slăbirea spiritului uman. Au
fost doar nişte platouri şi producţii TV pline cu
nimici, vorbind nimicuri. În aceeaşi logică interzi-
cerea, sub pedeapsă privativă de libertate, a tuturor
ştirilor negative sau alarmiste. Eu vreau să mă
trezesc cu păsărele dimineaţa. Şi cu soare. Şi tu la
fel. Şi sigur nu mă interesează în lumea asta nouă
cum s-a băşit Trump în dimineaţa asta. Şi numai
pentru că este în afara mea şi a intereselor mele şi în
secundar, este foarte departe de mine pe hartă. Nu,
nu mă influenţează cu nimic pentru că NU MĂ
INTERESEAZĂ.
6. Avertismentul grobian şi la limita ideii de porno,
scandal, violență, can-can-ul – adică o platformă în
care poporul improstit să vadă seară de seară, minut
de minut, dimineaţă de dimineaţă, personaje care mai
- 91 -
Cezar Ionașcu

de care mai grobiene şi mai sordide, care, spre

deliciul publicului privitor au părut întotdeauna mai
proaste sau mai bune sau mai cu un fund mai bombat
sau cu buze mai ţuguiate sau mai cumva – o
comparabilă vizuală, de natura „superioară”
perpetuă, care a dus gradul de prostie, la nivelul
poporului, la cote inimaginabile. Cei care au emis şi
au produs cu adresă exactă aceste show-uri cu
maimuţe umane sau marionete bine instrumentate
vor spune că alegerea a fost mereu la privitor –
„puteau să mute canalul din telecomandă, putea să
nu se uite”. Nu e aşa – aceştia au ştiu că răul este
mult mai facil de ales decât binele. Iar fiinţa umană
este predispusă din naştere spre rău. N-au făcut decât
să-l cultive voit. Pot fi interzise de mâine dimineaţă
prin lege marţială.
7. Preşedinţii sau reprezentanţii autorităţii înceţi la cap
şi cu formă de marionetă au dominat o întreagă
epocă. Foarte rar au apărut la orizont bărbaţi de stat,
verticali, nesupuşi, loiali poporului lor. Atunci când
s-au întrezărit la orizont, tot ceea ce au făcut şi felul
în care au acţionat nu a fost politically correct şi
chiar îndreptat pe alocuri împotriva populaţiei. Li
s-au găsit repede catalogări de dictatori sau satrapi.
Şi au fost lichidaţi. Buni sau răi, toţi aceştia şi-au
condus poporul autoritar, poate dictatorial pe alocuri,
pentru că aşa s-a condus un popor plin de împrostiți
- 92 -
 Și acum ce facem?

sau săraci, mereu, în istorie. Şi poporului i-a fost

bine. Atunci când marea democraţie de sorginte
americană a fost impusă unui popor sărac, aceştia au
fost transformaţi ad-hoc în slugi. A se vedea
România.
8. Fast food-urile nocive de genul KFC sau Mc
trebuiesc închise. Nu este o legendă că produsele lor
bagă o generaţie întreagă în zona de obezitate. Ce
face obezul? Stă. Ce mai face obezul? Nu gândeşte.
Deci nu este folositor. Pardon, este folositor ca sclav.
9. Farmaciile de duzină sunt o industrie de scos în afara
legii. Şi numai apariţia a câte două-trei la fiecare colţ
de stradă îmi picură în minte ideea permanentă că aş
fi bolnav sau că trăiesc în mijlocul unei populaţii
îmbolnăvite. Ştiu, au fost inventaţi ca industrie să
panseze la fund ceea ce distrugea armata. Sunt a
doua cea mai mare industrie a lumii. Dacă ar exista
în continuare pentru esenţa lor, data de un
Dechampes sau Pasteur, i-aş lăsa în pace. Dar s-au
transformat în industrie letală pentru populaţie.
Fereşte-te de farmacii. În acelaşi sens, interzicerea
reclamelor sau publicităţii de orice fel pentru această
industrie.
10. Jocurile de noroc nu au ce căuta în peisajul lumii noi.
Au dus la pierzanie prea mulţi oameni. Ideea în sine
a contractului de joc sau prinsoare mi se pare idioată.

- 93 -
Cezar Ionașcu

Îi înţeleg pe jucătorii care se aşează la masă să

câştige. Pe toţi ceilalţi nu-i pricep deloc.
11. Ajutorul social de orice natură se poate face doar
pornind de la comunităţi mici, prin chetă socială şi
ajutare directă a celor în nevoi. Nu prin intermediul
statului. Rezultă în acest caz grupuri compacte, cum
s-a întâmplat în toată lumea civilizată, care simu-
lează neajunsurile şi nevoile de orice fel, pentru a
intra neapărat în starea de stat degeaba întru încasare
lunară a unor sume ce pleacă de la tine.
12. Oamenii care fac NIMIC, deputaţii şi senatorii melci,
recidiviştii pentru orice infracţiune prevăzută în
dreptul penal, miniştrii de rit vechi, politicienii de
orice orientare cu tot cu familiile lor extinse şi clica
aferentă – de scos în afara legii urgent. Ai spune că
legea este a lor şi ce am zis adineauri e o inepţie –
gen te duci să ceri dreptate şi să facă justiţie tatăl
celui care te-a bătut în parcare. Absurd. Dar, tocmai
se întâmplă. Trecerea – autoritatea, inclusiv a legii,
trece de la stat la oameni. Odată se numeau tribunale
publice. Acum le vom denumi altfel.
13. Petrecerile la bloc, cluburile gălăgioase şi în genere
orice aglomerare de gen cocalăresc, infatuat, plină de
şampanie simulând bunăstarea sau frizând aroganța,
grătarele cu manele de duminică, discotecile şi
muzica tare din oraş sunt de aruncat la gunoiul
istoriei. Ştiu, îţi place şi îmi place să mă bucur de
- 94 -
 Și acum ce facem?

viaţă. Şi vom continua să o facem cu toată inima

noastră. Cu o singură mare condiţie – premierea cu o
petrecere fastuoasă să se facă pentru aceia care au
adus o contribuţie notabilă lumii, un beneficiu în
masă, nu pentru tâlhari, proxeneţi, combinatori şi
violatori. În genere orice premiere – a se vedea
concediul, nu se face în spirit de turmă pentru că nu
mai înseamnă nimic decât pentru cei care au fost
această pătură pe cale de dispariţie – cei cu „salariu
sigur”. Foarte dăunători societăţii pentru că i-au
împins pe cei mai mulţi în zona de stagnare
personală. Şi într-un final a ieşit un rahat.
14. Maşinile mai vechi de 10 ani – dacă nu le mai
conduceţi voi, ele oricum vor dispărea. În plus, dacă
tot îţi iei maşină înseamnă că ai o oarecare putere
financiară. Adică ai fost atât de valoros pentru
această lume cu faptele tale bune, încât lumea te-a
plătit, tu ai adunat un surplus şi ai luat maşina.
Altfel, să te păcăleşti şi să ne păcăleşti ca „ai
maşină” conducând hârburi vechi de peste 10 ani.
Mai bine nu. Asta se numeşte daună colectivă.
15. Întreprinderile şi regiile de stat, ministerele, băncile,
moneda tipărită de state şi aflate în circulaţie prin
reglementare centralizată – toate aceste ficţiuni
inventate de autorităţi şi guverne pentru „bunăstare
populară” ne-au dat nouă acum un revers mizer,
lugubru şi despre care nimeni nu ştie când se va
- 95 -
Cezar Ionașcu

termina. Insist pentru preluarea autorităţii de către

oameni. Nu de la ei. Ci preluarea autorităţii asupra
propriei persoane – da, te eliberez eu aici şi acum de
toate fricile despre rate, credite, taxe, impozite,
slugărnicie şi obedienţă. Nu mai datorezi nimic
nimănui. La urma urmelor ce-ţi pot face? Nu-i pot
băga pe toţi în puşcării – sunt miliarde în aceeaşi
situaţie. Şi pentru că aceste miliarde nu îi vor mai
băga în seamă, vor sucomba. Şi apoi va veni liniştea
aceea mare. Pentru toţi.
16. Educaţia făcută pe actuala programă, dusul copilului
la școală dimineaţa, universităţile care au produs
nimic pe bandă rulantă, scutirea de la sport, scutirea
de la stagiu militar trebuiesc interzise şi numai ca
măsuri de stabilizare socială şi ordonare firească a
triburilor care mai rămân în picioare. Cum, la naiba,
o generaţie întreagă să aibă scutire de la ora de sport
ca să fumeze, pe genul cool, în colţul străzii, lângă
liceu. Băieţii, mă auziţi? Fuga la flotări!! Acum!
17. Vânzare terenurilor agricole către străini, exportul de
lemn, importul de mâncare nu înseamnă „libertatea
pieţelor” şi „dinamică europeană”, ci doar spoliere
de ţară. Atât.
18. Turcismele, black friday, ideea de cel mai ieftin,
construitul haotic sunt o serie de fapte publice care
clasifică această naţie la retrograzi, nu la avansaţi.
De asemenea de scos în afara legii ca manifestare.
- 96 -
 Și acum ce facem?

Repet iar şi iar, de la acest punct legea eşti tu. Şi tu ai

nevoie de o viaţă bună.
19. Cerşetorii, plata transportului public, plata apei
îmbuteliate nu au ce caută într-o lume nouă,
normală. Cerşetorii dispar pentru că fiecare om care
se capacitează individual, prin metodele descrise în
atâtea cursuri pe care le-am pus la punct, îşi atinge
excelența în darurile primite de la Dumnezeu. Nu
sunt utopic aici, dar ştiu exact că acel om trecut prin
mâinile mele nu are cum să ajungă cerşetor. Aceasta
a fost o anomalie a realităţii celei strâmbe. La fel,
oamenii trebuie să circule liber, gratuit. Şi aşa va fi.
La fel de gratuită trebuie să fie şi apă. Asta cu
„Regia Naţională Apele Române” sau „Regia
Naţională a Apelor Minerale” nu mi-a sunat deloc
bine. Ţiganul spune unei astfel de construcţii forţate
hărneală. Nu mai muşcăm, mulţumesc. Apa este a
mea şi a ta, gratuit. Este un drept. Prea ne-au învăţat
repede să o plătim îmbuteliată.

12. Antrenamentul total

Deciziile ad-hoc, în stare de urgenţă vor începe să facă

parte din viaţa noastră. Asta ţine exact de natura termenului
urgenţă. Şi uite aşa, previziunile nu se mai întâmplă peste un
anumit timp, aşa cum desenează vreun mare raport prin
- 97 -
Cezar Ionașcu

corporaţii, ci pe loc. Ceea ce alte dăţi îţi lua zile, luni sau ani
întregi ca să acţionezi acum îţi ia câteva ore. Şi uite aşa,
ceea ce înainte denumeam conservatorism şi „mai stai un
pic, hai să aşteptăm” în pură manifestare precaută generală,
astăzi dispare cu desăvârşire. Oare ce spun acum guvernele
şi sistemele când oamenii pot livra de acasă? Că sunt liberi
să aleagă ce furnizor vor ei, nu pe cel impus pe canale
media, că pot alege să plătească o anume formă de autoritate
sau alta? Ce spun acum când văd că şcoala se poate ţine şi la
domiciliu? Nici nu ne interesează răspunsul sau reacţia lor,
căci acestea nu sunt vremuri normale. Antrenamentul de
bază este acum cel despre reacţia instantanee. Iar asta va
cere multă calificare în natura umană aplicată atât la bărbaţi
cât şi la femei.
Antrenamentul specific pentru această perioadă,
precum în toate perioadele asemănătoare ale istoriei lumii,
se face pentru auto-conservare. Acest aspect relevant începe
cu diferenţiatorul de marcă al acestor vremuri, foarte mult
timp lipsă din vieţile noastre: ducerea acţiunilor la bun
sfârşit. Eşti carantinat? Bun. A sta în casă nu înseamnă a sta
pe canapea, aşa cum s-a indus pe scară largă. În acest arest
voluntar sau forţat la domiciliu trebuie să te mişti, chiar dacă
o faci de la uşa apartamentului până la uşa balconului. Dacă
te opreşti, dacă îţi opreşti organismul din dinamica atât de
necesară lui, corpul colapsează. Mai repede decât îţi poţi
închipui. Ceea ce faci, te face. Dacă stai, mori. Mai repede şi
mai subit decât orice lovitură ţi-ar da orice fel de virus.
- 98 -
 Și acum ce facem?

Acum este exact timpul în care gânditorii obţin cunoştinţe în

baza probatoriului. Cunoaşte-ţi corpul şi spiritul în perioada
aceasta.
Probele de care vorbesc nu sunt ceva supraomenesc –
Dumnezeu nu ne dă niciodată ceva ce nu putem duce. De
aceea, ai ca scop în fiecare dimineaţă efectuarea unui plan
de peste zi, ca şi cum ai fi în plină acţiune: cel puţin două
duşuri, dacă se poate cu apă mai rece, dimineaţa şi seara,
sport intensiv – cel puţin o tură, reducerea cantităţii de
alimente ingerate, hidratare masivă, eliminarea oricăror
surse „oficiale” de informaţie din preajma ta – televizor,
radio, canale media, mai ales cele de ştiri. Ceea ce va fi, va
fi.
Nu este despre dacă vei fi impactat, ci când. Tu
pregăteşte-te. Iar ca să duci la rafinament acest antrenament,
contorizează în fiecare seară dacă ai dus la capăt ceea ce
ţi-ai propus dimineaţa – asta va face diferenţa dintre tine şi
toţi ceilalţi la capătul supravieţuirii. În asta constă cheia –
acţiunile mici de fiecare zi, versus planurile măreţe şi de
cele mai multe ori utopice ale multora, perfect nerealizabile.
În fiecare secundă ardem, ardem oxigen. Suntem torţe
umblătoare. Ni se pare câteodată de la o mică gâfâială de la
urcatul scărilor că am depus un mare efort. Dar una e să stai
lângă foc şi alta e să stai în foc. Acum, de voie, de nevoie,
suntem cu toţii în foc. Şi nimeni nu vine să-l stingă. Ce
uităm mereu este că avem intern un sistem de securitate
foarte bine dezvoltat care temperează de fiecare dată aceste
- 99 -
Cezar Ionașcu

alunecări sau greşeli ale noastre. Trebuie doar să-l învăţăm

să se activeze. Şi va fi activat cu sau fără voia noastră,
pentru că aceasta este în beneficiul primordial al
reproducerii speciei. Bazele şi rădăcinile nu ni le poate anula
nimeni. Vorbesc de natura umană.
Nu asta e reacţia corectă la astfel de foc – ne-am pus
cu toţii să plângem ca nişte copii. Nu, nici pe departe. E
doar momentul în care se revine uşor, uşor la stoicism, după
ce o bună bucată de vreme am tot umblat fleandura prin
lume cu cavalerismul şi uniunile şi protecţionismul după
noi. Şi asta ne-a slăbit până la pragul auto extincţiei. „A zice
= a face” devine, mai ales la bărbaţi, o sintagmă obligatorie
pentru lumea cea nouă. Nu de alta, dar permisivitatea şi
delăsarea specifice epocii care tocmai se încheie sunt total
necreştine.
Ştii, ai avut foarte multă vreme luxul de a te antrena în
săli de sport alături de antrenori calificaţi, făcând efort fizic
organizat pe antrenamente şi diete dedicate. Ţi s-a luat acest
dar. Astăzi trebuie să te antrenezi consemnat la domiciliu. Şi
vei reuşi. Acum ţine de tine să te împingi peste limite când
nu e nimeni de față. Şi mie îmi place cu spectatori la sală –
parcă aş umple bara un pic mai mult de fiecare dată. De
dragul show-off-ului. Mi-a trecut. Vreau să-ţi treacă şi ţie. A
face până la capăt, intru excelență şi putere, fără a avea
nevoie de spectatori, de-abia asta e o virtute. Acela este un
pariu câştigat cu tine. Are americanul o vorbă „it’s so good,
that is bad”. Ăştia am fost noi, cu toţii. Ni s-a urât cu binele
- 100 -
 Și acum ce facem?

până am fost aproape daţi afară de pe planeta asta. Dar ne

revenim.
Ce a fost greşit? Competiţia? Se prea poate. Clar a
însemnat o imensă şi reală scurgere şi pierdere de energie la
nivel planetar. O competiţie acerbă şi totală despre... nimic.
În fapt lumea va trebui să conştientizez, om cu om, că
singura competiţie care este de susţinut este cu propria
persoană. Aceea de-abia se numeşte construcţie, iar nu
demolare şi pierdere. În fapt nu există substitut pentru
munca grea, spre realizarea propriei abundențe. Doar că de
data aceasta antrenamentul va fi la tine, cu tine, despre tine,
pentru tine. Fără a da socoteală sau obediența ta cuiva.
Începe puternic în fiecare dimineaţă prezentând recunoştinţă
divinității în care crezi sau sorţii, pentru că eşti în viaţă. Du
la capăt puternic fiecare zi îndeplinind tot, dar TOT ceea ce
ţi-ai pus în cap. Începe acum din casa ta. Casa ta eşti tu.
Scoate din viaţa ta pentru această perioadă bucuria
emoţională – te slăbeşte, scoate graba din viaţa ta. La fel şi
vanitatea. Acestea nu sunt date spre supravieţuire, ci spre
slăbirea fiinţei umane. Au fost practicate prin inducere în
mase. Iată rezultatul – o lume slabă care acţionează în
momente de criză în cel mai infantil mod. Cu rare excepţii.
Să ştii că de cealaltă parte a acestei dureri este gloria. Exact
cum îţi spun. Şi imaginea leului poate nu este cea mai
somptuoasă din toată savană, dar atunci când el intră în
arenă, toată lumea se fereşte. Gloria nu mai este în muşchii
cei mari, în averile făcute sau în proprietăţile pe care le ai.
- 101 -
Cezar Ionașcu

Gloria este în spiritul uman înălţat. Asta înseamnă să nu mai

tolerezi pe cei care-ţi fac rău, cu preţul vieţii tale. Să ştii să
mori, iar nu să trăieşti pentru credinţa spiritului tău. Să alegi
doar ce vrei tu şi ce ai nevoie, fără să dai socoteală. Să faci
asta cu mare cumpătare şi responsabilitate faţă de toţi
ceilalţi, fără să fie nevoie de vreo lege externă să-ţi dicteze
acest lucru. Iar dacă nu faci astfel, să fii exclus dintre
oameni şi pus în raftul istoriei la oameni fără Dumnezeu.
Tu să crezi că prin acest antrenament vei face progrese
incomensurabile. Da, e bine să asculţi de autoritatea încă
prezentă. Dar în acelaşi timp să te pregăteşti intens ca
această autoritate să vină în mâinile tale în mai puţin de 9
luni. Când vei înţelege că va fi cel mai mare beneficiu pe
care ţi-l poate da lumea, vei transforma acest progres obţinut
prin propriile site şi îl vei da lumii. Demn şi consistent. Iar
lumea te va iubi. Aceasta va fi măsura tuturor lucrurilor şi
nicio alta.

13. Tragedie şi speranţă

Sunt creştin. Mulţi suntem creştini. Şi da, cred în viaţa

asta. Şi ştiu că Dumnezeu nu te vrea sărac şi bolnav. Nu te-a
vrut niciodată. Teologia martirală, cea în care trebuia să
păţeşti ceva urât din partea opresorului anti-creștin ca să te
definești în credinţa ta, a ajuns la un sfârşit. Da, nu există
victimă fără opresor, dar asta deja nu mai e o lege dacă eu
- 102 -
 Și acum ce facem?

pot refuza opresorul şi opresiunea din start. Distanţa de

eschivă este mult mai mare acum.
Dintotdeauna, toate credinţele, tabuurile, normele
sociale, religioase, militare sunt mecanisme de apărare
sudate pe ideea mortalităţii noastre. Toate aceste construcţii
fictive sunt induse în această gazdă ingenuă care este mintea
umană prin toate resorturile posibile, pentru profitul
grupului care inventează povestea sau mecanismul. De ce?
Unii s-au prins că pot sta degeaba scriind, inventând şi
uneltind ficţiuni numite civilizaţie. Şi le-a mers. O viaţă
bună, altfel. Să înţelegi în vremurile noi că poţi renunţa la
bogăţie. Nu în sensul pildei talanţilor, nu trebuie să îngropi
bănuţul primit (adică darurile de la Dumnezeu) în fundul
curţii. Tu trebuie să le înmulţeşti şi să le dai lumii. În
Vechiul Testament, cei bogaţi erau consideraţi iubiţii lui
Dumnezeu.
Nu poţi ceda întunericului sistemului pentru că trebuie
să ai grijă de tine, de neamul tău şi de viitorul copiilor tăi.
Tu, mai ales bărbat, în astfel de vremuri trebuie să te
constitui în cetate, în garnizoană, iar dacă deja o deţii, ea
trebuie întărită. Salvarea acestei lumi este familia şi femeia
mamă. Alte mari pronosticuri nu pot accepta. Iar această
salvare este minunată căci vine direct legată de originile
noastră, de natura noastră umană.
Cu ani în urmă, o studentă a întrebat-o pe antropologul
Margaret Mead care consideră a fi primul semn al
civilizației într-o cultură. Studenta se aștepta ca Mead să
- 103 -
Cezar Ionașcu

vorbească despre mozaicuri, oale de pământ sau pietre de

măcinat.
Dar nu. Mead a spus că primul semn de civilizație
într-o cultură antică a fost un femur care s-a rupt și apoi s-a
vindecat. Mead a explicat că în regnul animal, dacă îți rupi
un picior, mori. Nu poți fugi de pericol, să mergi la râu să
bei ceva sau să cauți mâncare. Ești carne pentru bestiile care
bântuie. Nici un animal nu supraviețuiește cu picior rupt
suficient de mult pentru ca osul să se vindece.
Un femur rupt care s-a vindecat este dovada că cineva
și-a făcut timp ca să stea cu cel care a căzut, a bandajat rana,
l-a dus într-un loc sigur și l-a ajutat să-și revină. Mead a
spus că ajutând pe cineva în dificultăți este punctul în care
începe civilizația.
Niciodată, dar niciodată nu este prea târziu să o luăm
de la capăt și să îndreptăm lucrurile.
Când te doare de astăzi încolo, să râzi. Vei fractura
astfel vechea paradigmă. Aşa şi numai aşa vei trece în lumea
cea nouă. Să nu care cumva să cauţi un vinovat. Pentru că
atunci când nu se găseşte un vinovat, exact ca acum, toată
lumea este vinovată.
Tragedie ar fi ca după această criză, constatându-se că
totul merge bine merci şi stând acasă, să văd iar hoardele de
corporatişti întorcându-se la muncă şi prestând aceeaşi
păcăleală stupidă. Măcar atât să însemne trezirea – aceea
întrebare din capul celor mai mulţi: de ce eu aici? Încotro?

- 104 -
 Și acum ce facem?

Da, poţi da foc la istorie, educaţie, legende şi ficţiuni

comune, dogme de orice fel sau dresaj social. Dă foc acum!
Ca să nu fim răi până la capăt, îţi las aici o poezie
exact despre aceste vremuri, scrisă la sfârşit de secol XIX,
când nimeni nu prevedea ce traversăm în această perioadă.

Vindecarea
de Kathleen O’Meara
(1839 – 1888)

Și oamenii au rămas acasă

și au citit cărți și au ascultat,
Şi s-au odihnit și au făcut exerciții
și au făcut artă și s-au jucat
și au învățat noi moduri de a fi
și s-au oprit
și au ascultat mai atent
cineva medita
cineva se ruga
cineva dansa
cineva și-a întâlnit umbra
iar oamenii au început să gândească altfel
Şi oamenii s-au vindecat.

Și în lipsa oamenilor care trăiau

în mod stupid,
periculos,
- 105 -
Cezar Ionașcu

fără sens și fără inimă,

Pământul începu să se vindece
iar când pericolul se sfârşi,
iar oamenii se regăsiră,
se întristară pentru morți
și au făcut noi alegeri
și au visat la noi orizonturi
și au creat noi moduri de a trăi
și au vindecat complet pământul
la fel cum ei fuseseră vindecați.

14. Viziunea

Matematic avem două soluţii sociale: guvernanța

totalitară şi preluarea puterii de către popor. În varianta b
există două sub-alternative: izolare de natura naţionalistă cu
tot ce implică această alegere sau solidaritate globală – mai
greu de acceptat la nivel de mase, dar nu imposibil de atins.
Oricum ar fi, răul, în toate manifestările sale nu mai încape
în schemă.
Un pas mare şi foarte practic l-a făcut însăşi China,
focarul iniţial al infecţiei care şi-a pus toţi cetăţenii – prin
softul de face recognition şi urmărirea în timp real a poziţiei
şi deplasării celor afectaţi, a tuturor cazurilor de virus. Așa
i-au putut identifica pe toţi cei care intrau în contact cu
suspecţii. S-a dezvoltat chiar o aplicaţie mobilă care te
- 106 -
 Și acum ce facem?

atenţionează că eşti în prezenţa sau proximitatea unui caz de

virus.
Acelaşi lucru s-a întâmplat şi în Israel, prin
implementarea unei aplicaţi care are aceleaşi funcţii ca cea
din China. La sesizarea unuia dintre parlamentarii israelieni
despre refuzul de a fi testat, răspunsul a fost scurt şi sec
„este un decret marţial, dat în stare de urgenţă şi se aplică
tuturor”. Veţi spune că nu e nimic nou sub soare şi o astfel
de tehnologie aplicată pe oameni se întâmplă inclusiv la
nivel de angajaţi corporatişti sau din mediile guverna-
mentale. Ce pas înainte se face acum este că, folosind
această platformă a răspândirii globale a unui virus,
urmărirea populaţiei se va face în afara zonelor unde acest
fapt chiar este necesar. Urmărirea populaţiei, folosind o
scuză, se va face pe scară largă.
Până acum guvernul şi corporațiile vroiau să ştie ce
atinge degetul tău pe un ecran ca să ştie ce produs sau
serviciu îţi doreşti. De astăzi încolo guvernul poate testa
temperatura degetului tău ca să ştie dacă eşti infectat sau nu
prin softuri de biometrie la distanţă.
Dacă e să plusăm, în aceeaşi logică a lucrurilor, te poţi
trezi cu o brăţară obligatorie pentru populaţie prin care să se
monitorizeze nu doar temperatura corpului, ci şi toate
funcţiile vitale, locurile pe care le vizitezi sau oamenii pe
care îi întâlneşti. Asta face şi telefonul tău mobil la acest
moment. Informaţia poate nici măcar nu te surprinde. Iar
prin acest sistem foarte bine pus la punct, autorităţile pot
- 107 -
Cezar Ionașcu

previziona momentul la care urmează să te îmbolnăveşti şi

în acest sens poate restrânge aria de mobilitate a celor
infectaţi. Poate suna, descris aşa, chiar ca o soluţie genială,
salvatoare.
Pe de altă parte, ideea este una chiar totalitară. Căci
una este să vezi că eu cumpăr încălţăminte de la Under
Armour sau de la Nike şi alta e să-mi vezi bătăile inimii,
stările mele analizate la celălalt capăt de fir, lucrurile care
mă fac să mă simt într-un fel sau altul. Şi asta, chiar în
anticiparea a ceea ce mi s-ar putea întâmpla. Chiar vrei aşa
ceva?
Pentru că de toate aceste date se poate folosi în viitor
orice lider descreierat sau orice nouă companie care vrea să
faci ca ea, să acţionezi în interesul ei şi nu în al tău. În plus,
gândeşte-te că eşti deja sub un regim totalitar şi la un
moment dat, cred eu, cel care spune de ani de zile fuck the
system. Nici măcar nu trebuie să ajungi la această luare de
poziţie. E de-a ajuns să strănuţi în şedinţa cu marele dictator
ca să-ţi primeşti un glonte în cap.
Într-un astfel de scenariu, de impus mai ales
constatându-se „starea de urgenţă”, se poate întâmpla seria
de lucruri de mai sus. OK, putem scoate brăţările la sfârşitul
perioadei. Dar dacă marele dictator este atât de inteligent
încât să prelungească această stare a „nevoii” de purtare a
brăţării pe timp nelimitat, continuând artificial seria de crize
la nesfârşit? Ştiu, varianta asta deja nu-ţi mai place.

- 108 -
 Și acum ce facem?

Acum vine desenul unei soluţii, exact în aceste

rânduri. Conform celor expuse mai sus, ai de ales între statul
poliţienesc care monitorizează şi îşi impune propria agendă,
vezi Doamne, în beneficiul oamenilor sau apelarea la
conştiinţa populară, adică a oamenilor obişnuiţi din popor
care, odată informaţi corect, coerent şi lucid iau măsurile de
prevenţie şi control în propriile mâini, prin colaborare activă
şi subsecventă. Mai pe scurt, ne ajutăm noi cu noi. Fără ei,
fără autoritate. Şi se poate. Se poate în mod clar. Au
demonstrat-o deja în timpul crizei Taiwan, Coreea,
Thailanda şi Singapore. Ba pe alocuri şi Canada. Principiul
spune că o populație informată şi pro-activă este de milioane
de ori mai valoroasă ca orice populaţie ţinută sub teroarea
autorităţii. Întrebare simplă: în această lume, mai are cineva
nevoie de acel gen de autoritate, care îşi inventează duşmani
falşi pentru a umfla bugete ce ajungeau de cele mai multe
ori în propriile buzunare prin interpuşi? Nu văd cum.
Educaţia vine de la cele mai mici gesturi care se
impregnează în conştiinţa generală, de la cele mai joase
niveluri ale populaţiei. Un exemplu repetat până la tocire în
această perioadă a fost despre atenţia sporită la igiena
personală. Da, un lucru absolut relevant care a coborât în
popor din sfera medicinei. Şi oamenii ar trebui să se spele cu
apă şi săpun în genere, să aibă grijă de dinţii lor, de corpul şi
alimentaţia pe care o ingerează. În sens mai alert, aşa cum
am tratat în rândurile de mai sus, tot igienă se cheamă. Iată
cum, doar prin aceste gesturi simple se pot salva vieţi.
- 109 -
Cezar Ionașcu

Acest gen de comportament vine printr-un anume fel

de educaţie, simplificat, aplicat, vocaţional, nu prin educaţie
de sorginte autoritară. Astfel, în momentul în care omul
primeşte educaţia sau informaţia ce-i beneficiază dintr-o
sursă – fie ea autoritate publică, religioasă, administrativă,
poliţienească sau chiar din media, oamenii ar trebui să aibă
încredere în acea sursă. Doar că în mod voit, în ultima
decadă, s-a propagat pe scară largă discreditarea, băşcălia la
adresa oricărei forme de autoritate… tocmai de către
autorităţi. Rezultatul? Invocarea lipsei de autoritate pentru
sporirea nivelului ei. Parcă am mai văzut filmul ăsta la
debutul fiecărui regim dictatorial, nu? Rămâne însă un film
prost şi un scenariu de mâna a doua de fiecare dată.
Fireşte, mentalitatea construită aşa este efectul multor
ani de îndoctrinare scârboasă. Dar mentalitatea se poate şi ea
schimba – şi nu în lungi şedinţe de meditaţii, în coaching,
NLP-uri şi speech-uri motivaţionale, transformaţionale şi
care mai de care mai spirituale şi spiritualizate bune acum
de şters la fund. Acum adaptarea se face pe loc sau mori.
Totul e acum. Doar acum.
Exact, în loc să repetăm greşeala de mai sus, care duce
invariabil şi foarte uşor, din nou la dezastre, bine ar fi să
trecem din mână în mâna şi să facem din nou mare
PUTEREA OAMENILOR. Exact prin creşterea încrederii în
ei şi apoi a fiecăruia în celălalt şi tot așa. Şi apoi, toată
această încredinţare să o dăm noii puteri unitare care emană
de la oameni. Ele nu au acum formă sau nume, dar sunt gata
- 110 -
 Și acum ce facem?

să erupă. Şi nu, nu e loc de răutate, ticăloşie, prefăcătorie

sau jumătăţi de măsură.
Pentru început, haideţi să întoarcem armele. Aşa cum
guvernele, autoritatea – prin braţul lung şi dur al legii şi
forţei armate şi statul ne-au controlat ani de zile, haideţi, în
grupuri organizate, să-l controlăm şi noi pe el. Da, tot acum.
Curaj, avem voie! Sistemul este în stare totală de
degringoladă la această oră.
Pentru a duce la îndeplinire acest plan este VITAL să
comunicăm între noi. Pentru prima dată fără pizmă, fără
înjurături, fără gânduri ascunse şi fără ideea de profit, ci în
totală cooperare. Ceea ce afli tu îmi poţi da mie şi eu pot
transmite mai departe în timp real pentru a se lua măsuri,
chiar dacă tu eşti la un capăt de lume şi eu la celălalt.
Suntem în stare de asediu, de criză, de pandemie sau de
război şi supermarketurile au mărit preţurile? O informare
publică imediată care să ducă la acţiuni imediate – brigada
organizată din rândul populației să facă o vizită de lucru la
sediul central al companiei şi reglează situaţia. Asemenea,
colaborarea se poate duce dincolo de securitizarea bunăstării
populaţiei, în spaţiul educaţional – în care pariul mare se
poate pune pe vocaţie aplicată, ca să nu se mai întâmple
accidente umane şi retard pe scară largă la nivel de lideri
naţionali, regionali sau politici în general (adică fiecare cu
darurile lui, pe care le poate oferi lumii) sau la nivel
medical, acolo unde schimbul în mare viteză de informaţii la

- 111 -
Cezar Ionașcu

nivel global, între oameni şi nu de la autoritate la om poate

face diferenţa de multe ori între viaţă şi moarte.
Singura modalitate de a duce la capăt acest plan este
ÎNCREDEREA unora în ceilalţi, la unison. Fără rezerve şi
fără a gândi pentru el, ci pentru comunitate. Da, revin mereu
şi mereu la întrebarea pe care te sfătuiesc să ţi-o pui în toate
cursurile mele: tu cu ce daruri, pe care le poţi oferi lumii, ai
venit pe planeta asta? Care este vocaţia ta aplicată? E timpul
capacitării individuale în interesul comunităţii.
Putem începe chiar acum, atâta vreme cât munţii şi
tonele de hârtie de nivel administrativ de la Bruxelles –
Uniunea Europeană, Washington sau Londra s-au dovedit
tone de hârtie igienică, în fapt. În drept, la momentul
declanșării crizei, în Europa cea „civilizată” toată lumea s-a
sigilat intern şi şi-a ţinut rezervele pentru propria țară,
refuzând întrajutorări şi colaborări. Cu rare excepţii. Această
manifestare a lui „fiecare pentru el” contravine flagrant
însăşi ideii de uniune. Şi dincolo de politic, contravine
naturii umane.
COOPERAREA este cuvântul de ordine. Iar această
cooperare umană va aduce soluţia globală care este de
instituit urgent. În primul rând trebuie luate în primire de
către oameni şi judecate lanţurile de distribuţie alimentare –
a fost prima grijă a oamenilor, că nu vor avea ce mânca. Iar
frica asta nu e de ieri de azi şi a fost păcălită în viaţă de
mulţi cu „eu am un salariu, eu mă angajez şi am ce mânca”.
Nimic mai fals. Fără salariu, mulţi vor avea probleme cu
- 112 -
 Și acum ce facem?

procurarea traiului zilnic. Apoi vor trebui regularizate mult

deplasările de la nivel local până la nivel global cu cei mai
buni specialişti pe care îi are planeta în acest domeniu şi
care au lucrat ori în companii concurente, ori pentru
bonusuri mai mari, distrugându-se între ei de dragul carierei
şi afirmării – e vremea să-i punem împreună. Transporturile
şi logistica vor avea deci un loc primordial.
Încă o dată spun, soluţia nu este la ei. Marii lideri ai
lumii, la mai bine de o lună de la declanşarea pe scară largă
a crizei au putut doar să ţină o mini video-conferinţă prin
care să discute asupra situaţiei şi să facă.... nimic. Exact,
nimic. Nu s-a luat nicio decizie mare la nivel global, nu
s-a dat nicio direcţie de urmat. Toată lumea a ridicat din
umeri şi a spus „fiecare pentru el”. Deşi s-au păcălit unii pe
alţii şi în grup ne-au păcălit pe noi ca să le plătim, pentru
smoke and mirrors, pungi de galbeni pe uniuni închipuite şi
protecţie împotriva duşmanului invizibil. Şi chiar dacă s-ar
schimba ceva în ceasul al 12-lea, şi numai pentru felul în
care au procedat, discreționar, unilateral, defensiv, dezor-
ganizat, oamenii nu mai sunt dispuşi să urmeze pe niciunul
dintre liderii actuali ai lumii şi niciun fel de autoritate.
Alegerea aceasta decisivă, vitală, actuală rămâne la
noi. Rămânem la stadiul rupestru, certându-ne între noi ca
strămoşii noştri vreme de 6000 de ani şi inventând conflicte,
războaie, steaguri, state, constituţii, preşedinţii, corporaţii şi
bănci? Sau vom gândi la unison spre o primă soluţie comună
luată prin decizie populară globală? Vreau să ştiu că se
- 113 -
Cezar Ionașcu

întâmplă varianta a doua nu numai pentru ieşirea din această

perioadă, ci şi pentru soluţionarea a orice altceva urmează
de aceeaşi natură sau intensitate şi care poate lovi oricând
umanitatea în viitorul apropiat sau îndepărtat.
Fiica lui spunea despre Frank Williams, o legendă a
Formulei 1 şi deţinător de echipă în această ligă mare a
piloţilor şi producătorilor auto că: „...tata este bun în ce face
pentru că nu vede nimic din trecut, ci doar este foarte în
prezent şi foarte mult în viitor”. Din aceeaşi ligă de oameni
mari ai Formulei 1, printr-un salt înapoi în timp, vine şi
temperează atmosfera cu vorbele lui, cel mai mare pilot al
tuturor vremurilor, Juan Manuel Fangio: „Să fim cei mai
buni, dar să nu ne credem cei mai buni.”
Ştii cum este de fapt? Este mai simplu decât crezi.
Dintotdeauna şi pentru totdeauna, golful este piscina
oamenilor săraci şi cerul cu stele este candelabrul lor.
Pentru tine acum, viziunea este atât de mare încât nici
nu ştii cum să ajungi acolo. Pentru momentul acesta
acţiunea are numele „supravieţuire”. Uită-te şi concentrea-
ză-te la finalitate, pune-o în raft şi apoi săvârşeşte zi de zi
acţiunile mici până la capătul celălalt, cel luminos, ca să poţi
ajunge unde ţi-ai propus. Ceea ce contează e rezultatul
obţinut prin acţiune, restul sunt vorbe. Ţi-e foame? Du-te şi
fă-ţi rost de mâncare – nu mai filozofa.

- 114 -
 Și acum ce facem?

15. 28 de realităţi din noua lume

1. Casa de la ţară va fi una dintre marile realităţi

frumoase în ceea ce vine. Pentru moment
sfătuiesc, în schimb, să nu ai case în proprietate –
sunt greu de vândut şi atârnă de picior, te fac mai
puţin mobil;
2. Fără clădiri de birouri – lumea nu mai are nevoie
de birou;
3. Fără mall-uri - e plin de păcăleli. Chiar şi înainte
de asta mersul la mall era în cădere în spaţiul care
îl inventase - Statele Unite, iar mersul în sine la
shopping ca şi cultură este foarte jos ca energie.
Ne-am păcălit noi că este sus;
4. Consumul de lucruri de care avem nevoie, nu care
ne trebuie pentru că vor alţii;
5. Educaţia se poate desfăşura de la distanţă, fără
prezenţa la şcoală şi fără aglomerare dimineaţă de
dimineaţă a şoselelor cu copiii care merg spre
marea morișcă a lui nimic;
6. Clădirile mari, mai ales cele guvernamentale,
instituţionale sau religioase în care în cele mai
multe dintre spaţii nu s-a întâmplat nimic se vor
reconverti. Altfel, vor putrezi.

- 115 -
Cezar Ionașcu

7. Restaurantele fandosite despre nimic – se poate

mânca absolut valoros atâta vreme cât vei învăţa
să găteşti acasă. Şi vei avea timp pentru că vei
lucra din sufragerie sau din colțul special dedicat
şi vei avea timp berechet să găteşti sănătos şi să te
bucuri de mâncare. Faza cu livrarea acasă va mai
dura prea puţină vreme.
8. Lucrurile şi cumpărăturile inutile – cele pe care
nu le-ai folosit în ultimul an sau în ultimii ani şi
de care îţi tot spun de nişte secole să scapi;
9. Corporaţiile mari din sticlă se vor goli. Pentru că
oricum au livrat nimic despre nimic cu nimicuri şi
nimicnicii. Şi pentru că nu mai putem vedea în
lumea nouă locuri cu mii de oameni care tipăresc
hârtii cu antete pompoase şi disclaimere stufoase;
10. Mâncarea direct de la producător;
11. Dispariţia intermedierii şi a intermediarilor;
12. Punerea în umbră a instrumentelor financiare
vechi şi a consultanței legate de ea, inclusiv a
bursei, pieţei de capital şi a tuturor gogomăniilor
inventate din perioada interbelică încoace, cele
mai multe pentru spolierea şi păcălirea
oamenilor pe scară largă. Mai ales a celor din
păturile de jos;

- 116 -
 Și acum ce facem?

13. Transformarea automobilului în ceva mult mai

permisiv şi propulsat de orice alte surse de
energie decât cele actuale care au sufocat
planeta;
14. Accelerarea pe scară largă a secvențelor
alternative, neoficiale şi necontrolate de
autoritate statală sau internaţională: centre de
sănătate alternativă, medicina alternativă pe
scară largă, poliții locale şi comunitare
constitute ad-hoc din cetăţeni, curente noi de
gândire toate îndreptate spre ceea ce trebuia să
se trezească demult: întoarcerea la natura
umană;
15. Sisteme judecătoreşti locale sau la nivel de
comunitate independente de cele statale,
păcălite, mincinoase şi întortocheate pentru
omul de rând;
16. O recrudescenţă în masă a nerecunoaşterii
autorităţii de stat, bazat mai ales pe răspunsul
autorităţii în faţa problemelor de gen pandemie
şi incapacitatea de a acoperi problemele avute
de fiecare;
17. Dispariţia politicii, a partidelor şi politicienilor
– ca ultimă redută de circ public care, chiar

- 117 -
Cezar Ionașcu

dacă nu dispare, trebuie incendiat urgent.

Indiferent de culoarea politică;
18. Noi definiţii ale cuvântului deştept – nu cei
literaţi şi citiţi salvează lumea;
19. Cumpărarea la preţ mare a două extreme de
calificare profesională: meşteşugarii şi
produsele lor şi agricultorii şi produsele lor. În
serii limitate pentru primii şi livrate în mod
direct spre populaţie în pieţe publice de către
cei din urmă;
20. Respingerea ideii de supermarket fără faţă
umană şi numai pentru că în vreme de criză şi-
au arătat adevărata identitate şi scopuri: nu au
hrănit populaţia, ci au spoliat-o de ultimii bani
prin mărirea preţurilor;
21. Explozia comunicării digitale. Nu, Internetul
nu va cădea curând. Decât dacă e virusat
masiv;
22. Întoarcerea oamenilor acasă şi dispariţia
construcțiilor păcălite şi mincinoase de
federaţie, confederaţie, state unite, uniuni şi
alte blah blah-uri politice;
23. Educaţie financiară de la cele mai fragede
vârste şi înlocuirea tuturor ştiinţelor nenecesare

- 118 -
 Și acum ce facem?

cu ştiinţe practice, aplicate despre viaţă.

Formarea unei generaţii care poate îndura şi
construi viaţa;
24. Dispariţia liniei mari dintre cei avuţi şi ceilalţi.
În fapt, banii vor deveni secundari. Compa-
siunea, iubirea, dragostea între oameni va fi la
mare preţ. De abia cine nu respectă acest pariu
va muri: social sau de-a dreptul;
25. Semi-autonomie locală, fără raport la legi
statale, constituţii sau ficţiuni sociale numite
stat;
26. Autosuficienţa mai ales în cazul femeilor. Care
vor întări prin acest gest manifest bărbaţii. Ce
vor prelua într-un final conducerea în mod
corespunzător;
27. Neplata pentru statutul de politician;
28. Întărirea tandemului suprem femeie - bărbat şi
a rezultantei numită de abia acum pe deplin
drept, FAMILIE.

- 119 -
Cezar Ionașcu

- 120 -
 Și acum ce facem?

CUPRINS

Introducere ..............................................................5
1. Unde dai şi unde crapă ........................................7
2. Te-ai pregătit pentru impact? ............................26
3. Carantina bagă oamenii în divorţ ......................37
4. Educaţia nu a dat soluţiile, ci problemele .........42
5. Ce se întâmplă, de fapt? ....................................48
6. Locuri sigure pe Terra .......................................59
7. Generaţia nouă vs. generaţia veche ...................66
8. Cine închide şi cine continuă ............................74
9. Unde sunt banii? ................................................80
10. Ce bagi în cap şi în gură ..................................85
11. Despre sistemul cel nou şi noile ocupaţii ........87
12. Antrenamentul total ........................................97
13. Tragedie şi speranţă ......................................102
14. Viziunea .........................................................106
15. 28 de realităţi din noua lume .......................115

- 121 -