Pico della Mirandola provenea dintr-o veche familie de nobili din Italia de nord cu reședința în

castelul Mirandola, în apropiere de orașul Modena. Doritor să se instruiască, renunță la privilegiile

de familie în favoarea fraților săi și, la vârsta de 14 ani, începe studiul dreptului canonic la vestita
Universitate din Bologna (prima Universitate europeană!), cu intenția unei cariere ecleziastice. Este
atras totuși mai mult de studiul filozofiei și teologiei și, timp de șapte ani, vizitează cele mai renumite
universități ale Europei din Ferrara, Padova și Paris, studiind - pe lângă
filozofia scolastică aristoteliană - și limbile latină, greacă, ebraică, arameică și arabă, dobândind încă
din tinerețe renumele de poliglot. În 1484, se duce la Florența, în acel timp centrul vieții spirituale
umanistice, unde Marsilio Ficino conducea noua "Academie Platoniciană", încurajat și susținut de
familia Medici. Sub influența lui Ficino, Pico della Mirandola înclină mai mult către filozofia lui Platon,
în opoziție cu scolastica dominată de învățătura lui Aristotel, aflată în declin, și devine unul din cei
mai activi participanți la discuțiile în care se căuta realizarea unei unități între idealismul platonician
și spiritualitatea creștină. Pico della Mirandola era însă un eclectic, datorită cunoștințelor sale vaste
în domeniul misterelor antice, doctrinei pythagoreice, învățăturilor Sfântului Augustin și ale lui Toma
de Aquino, precum și în urma studiului Kabbalei și Talmudului, întreprinde o încercare ambițioasă de
armonizare a tuturor învățăturilor vremii sale sub egida creștinismului, un creștinism purificat,
aprofundat și extins, al cărui exponent ar fi dorit să devină. Urmând această idee,
scrie "Heptaplus" (1480), o interpretare mistico-alegorică a creației conformă expunerii din Biblie. În
aceeași perioadă publică "De ente et uno", care cuprinde explicații ale unor pasagii din scrierile
lui Moise, Platon și Aristotel.
În anul 1486, Pico della Mirandola pleacă la Roma și publică 900 de teze asupra tuturor temelor
filozofice și teologice posibile din acel timp, adunate sub titlul "Conclusiones philosophicae,
cabalisticae et theologicae", cu o introducere, "Oratio de dignitate hominis", care mai târziu va
deveni unul din cele mai renumite texte filozofice ale umanismului italian. La discuția acestor teze ar
fi vrut să invite la Roma pe toți învățații Europei. Papa Inocențiu al VIII-lea declară 13 din cele 900
de teze drept eretice și întâlnirea proiectată este interzisă. Deși Pico della Mirandola încearcă să se
apere în lucrarea "Apologia J. Pici Mirandolani, Concordiae comitis" (1489), este condamnat și caută
refugiu în Franța, unde este găsit de emisarii papei și arestat. În urma intervenției lui Lorenzo de
Medici, este eliberat și se poate întoarce la Florența. Aici trăiește retras și este tot mai mult influențat
de predicile lui Savonarola, în care acesta critica moravurile vremii și preconiza crearea unui stat
ecleziastic fundamentalist. Pico della Mirandola consacră ultimii ani ai vieții scrierilor religioase, în
apărarea creștinismului împotriva iudaismului, mahomedanismului și astrologilor. O parte a acestor
scrieri a apărut postum în 1495 la Bologna sub titlul "Disputationes adversus astrologiam
divinatricem", contribuind la combaterea credințelor astrologice atât de răspândite în Evul Mediu și
respingând astfel posibilitatea determinării destinului omenesc prin poziția și mișcarea stelelor. Pico
della Mirandola moare la 17 noiembrie 1494 în Florența.