Sunteți pe pagina 1din 3

Regele Mihai I a acordat un interviu Europei

Libere unde a povestit despre lovitura de stat


din data de 23 august 1944. Tot atunci a
vorbit și despre întâlnirile la care a stat față
în față cu Adolf Hitler.

El l-a întâlnit prima oară când s-a întors din Anglia


și Franța, în anul 1938. Tatăl său, Regele Carol al
II-lea și Adolf Hitler au discutat, însă Regele a
mărturist că nu a știut niciodată ce au vorbit,
deoarece aceștia au vorbit în germană.

În anul 1940, Regina Elena a vrut să călătorească la


Florența pentru a rezolva anumite treburi.
Antonescu le-a dat permisiunea, însă le-a spus că
trebuie să se vadă cu Mussolini și cu Hitler. Astfel,
mareșalul le-a planificat călătoria încât să meargă la
Florența prin Berlin, capitala Germaniei.

Regele Mihai I a servit ceai la


aceeași masă cu Hitler
Regina Elena nu a vrut ca aceste întâlniri să aibă loc,
însă au luat prânzul cu Hitler la Berlin. Deși aceasta
știa un pic limba germană și au avut translator,
întâlnirea nu a fost una folositoare.

Regele Mihai I își amintește că discuția a ajuns la un


subiect care îl interesa pe Hitler. În acel moment,
dictatorul a transformat toată întâlnirea într-un
discurs adresat celor care se aflau acolo doar pentru
a lua prânzul.

Totul a durat câteva minute, Regele spunând că avea


în față un om „turbat, dar calculat, convins că
are o misiune şi decis să o îndeplinească,
indiferent de preţ”. De asemenea, el a mărturisit
că nu i-a fost teamă de Hitler și nu i s-a părut
înfricoșător: „eram atât de îndepărtați din
punct de vedere al mentalităților, încât
atitudinea lui intimidantă m-a deranjat
precum apa penele raței.”

Pe 23 august 1944, Regele Mihai I a transmis un


mesaj de maximă importanţă pentru viitorul
ţării. „Am luat trenul spre Berlin să vedem ce
ar fi rezervat cealaltă cale şi am avut un
prânz cu Hitler. Nu a fost deloc o întâlnire
plăcută”.

Adolf Hitler s-a sinucis la Berlin pe 30 aprilie 1945,


cu puțină vreme înainte de finalul celui de-al Doilea
Război Mondial. „Generalii mei m-au trădat, iar
soldații nu mai vor să continue, așa că eu nu mai pot
merge înainte”, ar fi spus Fuherul cu câteva clipe
înainte să se sinucidă.

S-ar putea să vă placă și