Ultimele

zile ale
Rar s-a mai întâmplat în istoria omenirii ca moartea unui om care a influențat
decisiv nu doar secolul al XX-lea, dar și felul în care a evoluat omenirea până în ziua
de azi să dea naștere la atât de multe minciuni, legende și adevăruri spuse pe
jumătate. lui Adolf
La 20 aprilie 1945, Adolf Hitler împlinea 56 de ani. Cu rușii la porțile Berlinului și cu
Hitler
devastările bombardamentului neîncetat vizibile la fiecare pas, evenimentul nu doar
că nu avea nimic din pompa și fastul anilor trecuți, dar era cu siguranță un moment
jenant, atât pentru el, cât și pentru cei apropiați, nevoiți să-l felicite în atmosfera
funebră a buncărului. De obicei, oamenii din „cercul intim” de apropiați și aghiotanți
se adunau la miezul nopții pentru a-l felicita. Dar, cu o seară înainte, Hitler îl
anunțase pe valetul său, Hans Linge, că nu existau motive de felicitare;nu avea să
primească pe nimeni.

„Războiul e pierdut...”

În după-amiaza zilei de 22 aprilie, la ora 15.30, când a avut loc ședința de informare,
un Hitler foarte palid a ascultat împietrit vestea descurajatoare că trupele sovietice au
spart cordonul de apărare și se află în suburbiile nordice ale Berlinului. Tot atunci a
fost informat că atacul corpului de tancuri condus de SS-Obergruppenführer Felix
Steiner nu avusese loc.

A ordonat tuturor să plece din cameră, cu excepția lui Keitel, Jodl și a generalilor
Krebs (era șeful de stat major al Armatei) și Burgdorf (adjutantul-șef al Führer-ului).
Inclusiv pentru cei obișnuiți cu izbucnirile furioase ale cancelarului, ce a urmat timp
de jumătate de oră a fost un șoc. Unul dintre martorii scenei mărturisea ulterior:
„Ceva ce nu pot să înțeleg s-a rupt în mine atunci”. Hitler țipa că fusese trădat de
toată lumea. Armata îl trăda de multă vreme și încercase să-l asasineze. Acum, chiar
și SS-ul îl mințea:Sepp Dietrich eșuase în Ungaria, iar Steiner nu atacase. Apoi furtuna
se potoli și Hitler se prăbuși în scaun. „Războiul e pierdut”, a suspinat. Era prima oară
când recunoștea acest lucru, iar cei de față rămăseseră fără cuvinte. Hitler era
hotărât să rămână în Berlin și să se împuște în ultima clipă. Keitel și ceilalți ofițeri
superiori au insistat să se răzgândească, trupele trebuiau retrase de pe frontul de
Vest și aduse în Est. Hitler răspunse că oricum se destrăma totul. striga emoționat, cu
vocea gâtuită:„Războiul este pierdut...refuz să continuu... generalii mei m-au
dezamăgit și m-au trădat... nimic nu mai are sens”. Și, după o pauză, a adăugat:„Ca
să ne înțelegem bine, domnilor, nu cred că Berlinul mai poate fi salvat”. Puțin după
aceea ușa s-a dat de perete și Hitler, gârbovit și palid ca o stafie, a străbătut grăbit
holul și a intrat în living fără să se uite nici în dreapta, nici în stânga. Participanții la
ședința informativă rămăseseră singuri în încăpere, dezorientați și la capătul
puterilor. După această ședință, în toate buncărele din Cancelarie a început să se
răspândească un fel de sentiment al dezastrului iminent.
În ultima zi de viață, Hitler a dormit doar trei ore. La 5 dimineața, artileria sovietică a
deschis focul în districtul guvernamental. A luat drept țintă Cancelaria și a menținut-o
sub foc continuu. După cum susțin diverși martori, intensitatea focului a fost
variabilă. Uneori era foc întrerupt și șarje din trei în trei minute, alteori foc
neîntrerupt timp de aproximativ o oră. Hitler l-a chemat pe comandantul
Cancelariei, Mohnke, să se prezinte în buncăr și l-a întrebat cât mai putea rezista.
Acesta își amintea:„În jurul orei 6 dimineața, am fost chemat la telefon și mi s-a spus
să mă prezint la Hitler. Îmbrăcat în halat și papuci, m-a întrebat în anticamera
biroului cât mai pot rezista. I-am spus că una sau două zile. [...] Hitler m-a ascultat
fără să mă întrerupă, apoi mi-a dat mâna la plecare și mi-a spus:„Toate cele bune. Îți
mulțumesc. Nu a fost numai pentru Germania!”
Relatările martorilor cu privire la ora morții lui lui Adolf Hitler și a Evei Braun variază
foarte puțin. Heinz Linge a fixat momentul morții la 15.50. Susține că s-a uitat la
pendula mare din anticamera biroului lui Hitler, cu care avusese multe bătăi de cap
să o facă să meargă corect, pentru că Hitler se orienta după acest ceas.
Ce s-a întâmplat în continuare povestește tot Linge:„La un moment dat, am simțit
miros de praf de pușcă. Am ajuns în fața biroului lui Hitler și am intrat. Bormann m-a
urmat și imediat s-a făcut alb ca varul. Pe o canapea se aflau Adolf și Eva Hitler.
Amândoi erau morți. Hitler își trăsese un glonț în tâmpla dreaptă, cu pistolul său de
calibrul 7, 65 mm.