Acizi nucleici

Stoianof Amira
Mihai Alexia
 CUPRINS

• INTRODUCERE
• FUNCTIA
• STRUCTURA
• DIFERENTE
• REPLICAREA AND-ULUI
• TRANSCRIPTIA ARN-ULUI
INTRODUCE
RE Acizii nucleici reprezintă una dintre cele patru categorii
majore de biomolecule – substanțe din care sunt alcătuite
celulele -, alături de proteine, carbohidrați și lipide (grăsimi).
Ei includ acidul dezoxiribonucleic (ADN-ul) și acidul
ribonucleic (ARN-ul) și diferă de celelalte trei biomolecule
prin faptul că nu pot fi metabolizați pentru a furniza energie
organismului.
Funcția acizilor nucleici și
elemente de bază

Funcția ADN-ului și ARN-ului este de a stoca

informația genetică. O copie a ADN-ului
nostru poate fi întâlnită în nucleul aproape
oricărei celule din corpul nostru, sub formă
de cromozomi.
Cele două tipuri de acizi nucleici sunt foarte
apropiate. Înlocuirea unui singur atom de
hidrogen (–H) cu o grupare hidroxil (–OH)
reprezintă singura diferență chimică și
structurală dintre cei doi acizi nucleici
Structura
acizilor
nucleici
● Acizii nucleici sunt formați din nucleotide, care sunt
substanțe formate din trei grupe grupări chimice distincte:
o pentoză (un tip de zahar), 1-3 grupări fosfat și o bază
azotată.
● Pentoza din ARN este riboza, în timp ce pentoza din ADN
este dezoxiriboza. De asemenea, în acizii nucleici,
nucleotidele conțin doar o singură grupare fosfat. Un
exemplu de nucleotidă care conține mai multe grupări fosfat
este adenozintrifosfatul (ATP-ul).
● O singură moleculă de ADN poate fi extrem de lungă și se
poate întinde pe toată lungimea cromozomului. Moleculele
de ARN sunt mult mai limitate în ceea ce privește mărimea,
dar ele sunt tot macromolecule.
Diferențe specifice între ADN și ARN

Riboza (zahărul din ARN) este formată dintr-un inel

de cinci atomi care include patru atomi de carbon
și un atom de oxigen. La trei dintre atomii de
carbon se leagă o grupare hidroxil (–OH), iar de
al patrulea se leagă o grupare hidroximetil (–
CH2OH).
Singura diferență în cazul deozoxiribozei (zahărul din
ADN) este aceea că gruparea hidroxil de la
atomul de carbon din poziția 2 este înlocuită cu
un atom de hidrogen (–H).
De asemenea, în timp ce atât ADN-ul, cât și ARN-ul
au nucleotide cu una dintre cele patru baze
azotate posibile, acestea variază ușor între cei doi
acizi nucleici. ADN-ul conține adenină (A),
citozină (C), guanină (G) și timină (T), în timp ce
ARN-ul are A, C, G și uracil (U) în locul timinei
(T).
Structura
ADN-ului Acizii nucleici reprezintă una dintre cele patru categorii
majore de biomolecule – substanțe din care sunt alcătuite
celulele -, alături de proteine, carbohidrați și lipide (grăsimi).
Ei includ acidul dezoxiribonucleic (ADN-ul) și acidul
ribonucleic (ARN-ul) și diferă de celelalte trei biomolecule
prin faptul că nu pot fi metabolizați pentru a furniza energie
organismului.
 ARN-ul este foarte asemănător cu ADN-ul din punct de
Structura vedere chimic, doar o bază azotată din patru fiind
diferită, iar în ARN existând un sigur atom de oxigen
ARN-ului în plus la nivelul pentozei. Evident, aceste diferențe
aparent banale sunt suficiente pentru a asigura un
comportament substanțial diferit al celor două
biomolecule.
Spre deosebire de ADN, ARN-ul este monocatenar. Totuși,
diferite părți ale catenei sale pot interacționa între ele,
ceea ce înseamnă că forma ARN-ului poate varia mai
mult decât cea a ADN-ului.
.
Cum sunt metabolizați acizii
nucleici?
Acizii nucleici mu pot fi metabolizați pentru
producerea de energie, dar ei pot fi creați din
molecule mai mici sau pot fi degradați în
componente mai mici. Nucleotidele sunt
sintetizate prin reacții anabolice, adesea din
nucleozide – nucleotide cărora le lipsesc
grupările fosfat (o nucleozidă este formată dintr-o
moleculă de riboză și o bază azotată).
ADN-ul și ARN-ul pot fi degradate de la nucleotide la
nucleozide, apoi la baze azotate și în final la acid
uric. Degradarea acizilor nucleici este importantă
pentru sănătatea organismului. De exemplu,
incapacitatea de a degrada purinele este asociată
cu guta, o afecțiune dureroasă care afectează
unele articulații din cauza cristalelor de acid uric
depuse la nivelul acestora.
Replicarea
ADN-ului
1. Pentru ca o moleculă de ADN să-și facă o copie, cele două catenele ale dublu
helixului trebuie să se separe în porțiunea care trebuie copiată. Aceasta se datorează
faptului că fiecare catenă este copiată (replicată) separat, iar enzimele și alte
molecule care participă la procesul de replicare au nevoie de spațiu pentru a
interacționa, lucru care nu este posibil în configurația de dublu helix. Așadar, cele
două catene se separă din punct de vedere fizic, iar ADN-ul devine denaturat.
2. Fiecare catenă separată de ADN își creează o nouă catenă complementară, care
rămâne atașată de catena originală. Așadar, într-un anumit fel, nimic nu este diferit în
fiecare nouă moleculă dublu catenară, comparativ cu molecula inițială, iar din punct
de vedere chimic, ele au aceeași compoziție moleculară. Însă una dintre catenele
dublului helix este nouă, în timp ce cealaltă este catena originală, care s-a replicat.
3. Atunci când replicarea ADN-ului are loc simultan de-a lungul catenelor
complementare separate, sinteza noilor catene are loc în direcții opuse. Pe una dintre
catene, sinteza are loc în direcția în care dublul helix este despachetat. Pe cealaltă
catenă, fragmente mici de ADN sunt sintetizate departe de direcția de separare a
lanțurilor de ADN. Acestea sunt numite fragmente Okazaki și sunt unite cu ajutorul
unor enzime atunci când ajung la o anumită lungime. Aceste două noi catene de
ADN sunt antiparalele.
Transcripția
ARN-ului
1. Transcripția ARN-ului este similară cu replicarea ADN-ului, în sensul că desperecherea
catenelor de ADN este necesară înainte ca transcripția să aibă loc. De-a lungul catenei de
ADN este produs ARNm, prin adăugarea secvențială de nucleotide de ARN de către enzima
ARN-polimerază.
2. Acest transcript inițial de ARN creat din ADN se numește pre-ARNm și conține atât introni,
cât și exoni, adică porțiuni de ADN sau ARN care codifică sau nu codifică informația
genetică. Intronii sunt secțiuni care nu codifică, iar exonii sunt secțiuni care codifică.
3. Înainte ca lanțul de ARNm să părăsească nucleul pentru a fi translatat într-o proteină,
enzimele din nucleu clivează intronii, deoarece aceștia nu conțin nicio informații genetică.
Apoi enzimele conectează exonii rămași pentru a da naștere moleculei finale de ARN
mesager.
4. De obicei, o moleculă de ARNm conține doar informația pentru asamblarea unei proteine
unice, ceea ce înseamnă că molecula de ARN mesager poartă informația unei singure gene (o
secțiune de ADN care codifică o anumită proteină).
5. După finalizarea transcripției, catena de ARNm este exportată în afara nucleului prin porii din
membrana nucleară. (Moleculele de ARNm sunt prea mari pentru a difuza liber prin
membrana nucleară, așa cum se întâmplă cu apa sau alte molecule mai mici). Apoi ARNm ”se
cuplează” cu ribozomii din citoplasmă sau din alte organite celulare pentru a declanșa sinteza
BIBLIOGRA
FIE
https://info-natura.ro/acizii-nucleici-structura-functie-tipuri-si-ex
emple
/
https://www.cnic.ro/bioinfo/acizii_nucleici.htm
https://ro.wikipedia.org/wiki/Acid_nucleic