Acizii nucleici

Acizii nucleici reprezintă substanțe macromoleculare complexe. Termenul

de acid nucleic a fost propus pentru prima dată de Richard Altmann, pentru a
desemna substanţele complexe pe care acesta le observase în nucleu. Rolul
biologic al acizilor nucleici este enorm. Ei păstrează şi transmit proprietăţile
ereditare ale celulei. Orice celulă apare în urma diviziunii celulei–mame.
Caracterele şi însuşirile celulei-mame se transmit prin ereditate celulelor-fiice.
Însuşirile celulei sunt determinate în special de proteinele ei. Acizii nucleici
asigură sintetizarea în celulă a proteinelor identice cu cele ale celulei-mame.
Există 2 tipuri de acizi nucleici: acizii dezoxiribonucleici (ADN) şi acizii
ribonucleici (ARN).
Acidul dezoxiribonucleic (ADN). In nucleul fiecarei celule se gaseste o
structura macromoleculara complexa numita ADN. Aceasta are rolul de a stoca
informatia genetica. S-au descoperit unele molecule de ADN mai mici si in afara
nucleului celular. Acestea se numesc ADN extranuclear. Rolul principal in
stocarea informatiei genetice il are totusi ADN-ul nuclear.
Macromolecula de ADN este bicatenară, fiind formată din două catene
polinucleotidice, răsucite elicoidal in jurul unui ax comun, formând astfel un dublu
helix. Lăţimea unei asemenea spirale duble este egală cu 2nm, iar lungimea ei
atinge cîteva zeci şi chiar sute de nanometri. Modelul de structură bicatenară a
ADN a fost propus în anul 1953 de către J.D.Watson şi F.H.C. Crick.
Fiecare catenă a ADN este un polimer, ai cărui monomeri sunt numite
nucleotide. O nucleotidă este constituită dintr-un radical fosforic, un glucid şi o
bază azotată. Glucidul din componenţa ADN se numeşte dezoxiriboza. ADN din
toată lumea organică este format prin combinarea a patru tipuri de nucleotide.
Nucleotidele diferă între ele numai prin structura bazelor azotate. Bazele azotate
din macromolecula de ADN sunt: adenina (A), guanina (G), citozina (C) si timina
(T). În ceea ce priveşte dimensiunile A este egală cu G (baze azotate purinice) iar
T cu C (baze azotate pirimidinice). Dimensiunile A şi G sunt ceva mai mari în
comparaţie cu T şi C. Legătura dintre nucleotidele catenei de ADN se realizează

1
prin intermediul glucidului unui nucleotid şi a radicalului acidului fosforic al
nucleotidului vecin. Fiecare catenă de ADN este un polinucleotid, în care
nucleotidele sunt situate într-o succesiune strict determinată.
Bazele azotate ale unei catene intră în contact cu bazele azotate ale catenei a
doua. Cele două catene sunt complementare, în sensul că, dacă pe prima catenă se
găseşte adenina, pe cea de-a doua catenă, în dreptul ei, se găseşte întotdeauna
timina, iar dacă pe prima catenă se găseşte guanina, pe a doua avem citozina şi
reciproc: în dreptul timinei se găseşte adenina, iar în dreptul citozinei se află
guanina. Între bazele azotate complementare (A-T si C-G) se formează legături de
hidrogen (3- între G şi C şi 2 – între A şi T) care asigură menţinerea împreună a
celor două catene polinucleotidice (fig. 1.). Dacă se cunoaşte succesiunea
nucleotidelor în una dintre cele două catene, pe baza principiului
complementarităţii se poate afla succesiunea nucleotidelor în catena a doua. ADN
se află în nucleul celulei şi în organitele cu semiautonomie: mitocondrii şi
cloroplastide.

Fig. 1. Acidul dezoxiribonucleic

2
 Replicarea ADN. Principiul complementarităţii ne permite să înţelegem
cum se sintetizează molecule noi de ADN cu puţin timp înainte de diviziunea
celulară. Sinteza ADN se realizează după modelul semiconservativ şi se numeşte
replicaţie. Prin ruperea legăturilor de hidrogen cu ajutorul enzimei
dezoxiribonucleaza, cele două catene complementare se separă, iar pe ele sunt
ataşate nucleotide libere din citoplasmă, pe bază de complementaritate. În urma
acestui proces, în care sunt implicate numeroase enzime, rezultă două molecule de
ADN bicatenar identice cu molecula iniţială, fiecare având o catenă veche (care a
avut rol de model) şi o catenă nou sintetizată.
Acidul ribonucleic (ARN). ARN are în general o structură monocatenară,
fiind alcătuit dintr-un singur lanţ polinucleotidic. Ca în cazul ADN, molecula ARN
se sintetizează prin succesiunea a patru tipuri de nucleotide. În ceea ce priveşte
componenţa, nucleotidele din ARN diferă întrucâtva de nucleotidele din ADN şi
anume: glucidul din componenţa ARN se numeşte riboza; în ARN nu se conţine
baza azotată timina, dar se conţine uracilul. În celulă ARN este sintetizat pe baza
informaţiei conţinute în molecula de ADN prin complementaritatea A-U, T-A, C-
G, G-C.
Există mai multe tipuri de ARN celular: ARN mesager, ARN de transfer,
ARN ribozomal.
 ARN-ul mesager (ARNm) sau de informaţie (ARNi) – transcrie
informaţia genetică din secvenţa ADN-ului despre structura catenei
polipeptidice a unei proteine. Greutatea moleculară a acestuia variază între
200000 şi 1000000, numărul de nucleotide din lanţul unic monocatenar
variind între 650 şi 3500. Cantitatea de ARNm în celulă variază între 2-5%
din cantitatea totală de ARN din celulă. ARNm se formează pe baza
transcripţiei. În calitate de matrice serveşte o catenă a moleculei de ADN.
ARNm are o existenţă scurtă şi este uşor degradabil şi instabil.
 ARN-ul de transfer (ARNt) sau solubil (ARNs) – transportă
aminoacizii la ribozomi. ARNt este cel mai mic acid nucleic. El conţine de
la 80 până la 100 de nucleotide, având greutatea moleculară care variază

3
între 25000 - 28000. Cantitatea de ARNt din celulă terrezintă circa 15%
din ARN-ul total. ARNt este monocatenar, cu regiuni pronunţate
bicatenare, având aspectul unei „frunze de trifoi”(fig. 2).

Fig. 2. Structura ARNt

 ARN-ul ribozomal (ARNr) – are rol constitutiv al ribozomilor. În
celulă cantitatea de ARNr este de circa 80% din ARN-ul total. Greutatea
lui moleculară variază între 500000 şi 1200000. Molecula de ARNr este
costituită din zone răsucite sub formă de dublă elice şi din porţiuni
desfăşurate monocatenere.