ASIA

POD. TIBET
Podișul Tibet este situat în nord-estul munților Himalaya, în partea
central-sudică a Asiei, în S-V Chinei.
Este o regiune bogată din punct de vedere socio-cultural, în care
conviețuiesc mai multe grupuri etnice: Tibetani, Monpas, Qiang și
Lhobas.
Tibetul este cel mai înalt podiș (altitudine medie 4.785 m, suprafața
2.000.000 km²) din lume. El este străbătut de lanțuri muntoase cu
înălțime de 6.000-7.000 m și limitat de culmile semețe ale Munților
Himalaya.
Aceștia formează o adevărată barieră în calea maselor de aer umed ale
musonilor, clima podișului Tibet fiind, în consecință, uscată și aspră, cu
variații de temperatură intre -35 °C (iarna) și +10-15 °C (vara).
Podișul Tibet este străbătut de numeroase ape, cu izvoare în ghețarii
Himalayei, unele din ele reușind să străbată bariera munților și să se
îndrepte spre ocean.
Cel mai important fluviu este Tsangbo (Brahmaputra) care curge pe
direcția V-E, constituind zona cea mai importantă pentru economie și
populație.
Considerat „al treilea pol al globului pământesc” podișul (ce reprezintă, de
fapt, fundul mării Thetis, secată în urmă cu 100 de milioane de ani) se
caracterizează prin altitudine mare și clima friguroasă.
Având o înălțime medie de peste 4000 m, podișul este străbătut de
câteva lanțuri muntoase, precum Transhimalaya și Nyenchenthangla – cu
altitudini de peste 6000 m - și înconjurat de munți înalți.
La sud, platoul tibetan este mărginit, pe o lungime de 2500 km, de arcul
himalayan, la vest se oprește în nodul Himalaya- Karakoram, la est se
ridică masivele Amnye Machen, Bayan Khara, Mynak Konga și Minshan,
iar la nord.vest și la nord, este separat de Asia Centrală de munții Kunlun
și depresiunea Qaidam, deschizându-se spre spațiile provinciei Amdo în
jurul lacului Kokonor.

La altitudinea de 4500 m, temperatura medie se menține sub 0 grade

Celsius. Chiar în sezonul cel mai cald media temperaturii nu depășește
10 grade. Climatul este vântos și friguros noaptea, dar zilele sunt foarte
însorite.

Este cel mai tânăr platou alpin din lume și totodată reprezintă obârșia
celor mai importante fluvii din Asia: Mekong, Yangtze, Hoanghe,
Irrawady, Salouen, Tsangpo (mai cunoscut sub numele de Brahmaputra),
Indus și Sutlej, cursuri de apă care ajung în câmpiile chineze și indiene,
apoi în Marea Chinei, Marea Arabiei sau Oceanul Indian.
Tibetul dispune de lacuri așa cum sunt : Koko-Nor, Tengri-Nor, Aiag Kum
Kul sau Aru Cho.
La 3658 m altitudine se află capitala Tibetului, Lhasa, cunoscută prin
templele buddhiste.
În această vale și în unele zone mai joase se poate practica agricultura
care poate asigura necesarul de cereale a populației locale. Partea de V
a podișului este presărată cu numeroase lacuri, majoritatea sărate (cel
mai mare Tengri Nur, 1800 km²).
Vegetatia este adaptată la uscăciune (pilcuri de arbuști) și nu formează
un înveliș continuu,nota dominantă fiind aceea a unui semideșert pietros.
Dintre animale, specifice este Yakul.
Munții
Himalaya
Sunt munți tineri, formați în orogeneza alpină. Versanții sudici sunt
alcătuiți din conglomerate și gresii, iar cei nordici din gnaisuri, granituri,
șisturi cristaline și filite. Au luat naștere prin ciocnirea plăcii tectonice
indiene cu placa asiatică a podișului Tibet, fiind munți de încrețire.
Prin suprafața și înălțimea lor mare, fiind acoperiți tot timpul anului cu
zăpadă, această zonă rece, în contrast cu aerul cald de pe coasta
Pacificului contribuie la formarea musonului.
Aici se întâlnesc munți de peste 8000 m înălțime ca Everest(8.848 m),
K2 (8.611 m), Kangchenjunga (8.586 m), Makalu (8.462 m), Lhotse
(8.516 m), Cho Oyu (8.201 m), Manaslu (8.156 m), Dhaulagiri (8.167
m), Nanga Parbat (8.125 m), Annapurna (8.091 m).
Himalaya cuprinde trei trepte: în sud Munții (Colinele) Sivalik (900 – 1200
m),în partea centrală, Himalaya Joasă (3.500 - 4.500 m), iar în Nord ,
lanțul principal Himalaya Înaltă, cu piscuri ce depășesc 8.000 m.

Muntii Himalaya formează un arc continuu de aproape 2600 de kilometri

in jurul marginilor subcontinentului Indian, de la curbura râului Indus in
nord-vest, pana la râul Brahmaputra in est. In nordul acestei centuri
muntoase se află Platoul Tibetan (Qing Zang Gaoyuan).
Muntii Himalaya formează cea mai inaltă regiune muntoasă de pe
planetă, având 9 din cele 10 cele mai inalte vârfuri ale acesteia.
Vegetatia este influentată de clima si altitudine. In trecut, aproape toată
zona sub-Himalayana era acoperită de păduri tropicale. Cu câteva
exceptii, cea mai mare parte din această pădure a fost tăiată pentru
cherestea sau pentru a face loc terenurilor agricole. In zona centrală a
Muntilor Himalaya, la inăltimi cuprinse intre 1520 m si 3660 m, vegetatia
naturală constă din multe specii de pin, stejar, plop si nuc.
O mare parte din aceasta zona a fost despădurită, pădurile rămânând
doar in zone inaccesibile, sau pe pante abrupte. Vegetatia alpină ocupă
zone mai inalte ale muntilor chiar sub zona zăpezilor vesnice si include
arbusti, muschi, licheni, si flori salbatice. Aceste zone sunt folosite in
timpul verii pentru pasunat. In zonele mai inalte ale muntilor se intâlnesc
cerbi, capre sălbatice, lupi si leoparzi de zăpadă.