VIRUSURI
Caractere generale: sunt agenţi infecţioşi exclusiv
paraziţi, de natură nucleoproteică, vizibili numai la
microscopul electronic. Fiind lipsiţi de metabolism
propriu, celula-gazdă este cea care sintetizează
substanţele organice de care au nevoie, pe baza
„reţetei culinare” (a informaţiei genetice înscrisă în
acidul nucleic viral). Virusurile formează un grup
cu structură şi funcţii unice. Unicitatea lor reiese
indirect şi din faptul că nu sunt incluse în nici un
sistem de clasificare a lumii vii.
Structura virusurilor: unitatea de structură şi
funcţie a virusurilor capabilă sp infecteze o celulă
este virionul. El este alcătuit din capsidă, genom
şi înveliş extern (anvelopă). Capsida virală
acoperă genomul şi este alcătuită din capsomere
(lanţuri polipeptidice). Genomul viral este alcătuit
dintr-o moleculă de acid nucleic (ADN sau ARN,
niciodată ambele), Învelişul extern este o
structură accesorie care la unele virusuri acoperă
capsida. Virusurile se pot prezenta sub 3 forme:
virus matur (virion), virus vegetativ (format prin
decapsidare) şi provirus (în cazul adenovirusurilor
integrate în cromozomul celulei-gazdă).
Multiplicarea virusurilor decurge în mai multe
etape: 1. ataşarea virionului la suprafaţa celulei-
gazdă; 2. pătrunderea virionului în celulă, urmată
de decapsidare se trece astfel la starea de virus
vegetativ (genom liber în citoplasma celulei
infectate); după pătrunderea virusului, celula
începe sinteza de proteine virale, care precede
replicarea virală; 3. procesul de multiplicare a
virusului are loc în interiorul celulei parazitate,
realizându-se prin replicare; unele virusuri, după
pătrunderea în celulă, se replică apoi distrug
celula-gazdă migrând în alte celule; acest proces
poartă denumirea de ciclu litic; 4. are loc
asamblarea virală care constă în refacerea
capsidei şi a învelişului extern degradar din
fragmente de capsidă distincte; 5. eliberarea
virionilor nou formaţi din celulă favorizează
infecţia altor celule. Există însă un ciclu lizogenic
de replicare virală prin care ADN viral se
integrează în cromozomul bacterian, devine
provirus şi îşi continuă multiplicarea sincron cu
acesta.
Clasificarea virusurilor ţine seama de mai multe
criterii şi anume:
După tipul acizilor nucleici din genom pot fi:
ribovirusuri (cu genom ARN) şi adenovirusuri (cu
genom ADN); dintre ribovirusuri fac parte: VMT
produce viroza numită mozaicul tutunului; virusul
gripal produce gripa la om şi animale; virusul
rabiei produce rabia la animale şi om; HIV
distruge limfocitele T din sângele uman ce au rol
important în imunitatea celulară. Dintre
adenovirusuri fac parte: bacteriofagii (virusuri care
pot infecta şi distruge bacteriile), virusul herpetic
care este cantonat în ganglionii nervoşi (spinali şi
omologi ai nervilor cranieni). Dacă imunitatea
organismului scade, virusul manifestă acţiunile fie
asupra corneei ( producând îngroşarea şi
opacifierea ei), fie asupra mucoaselor şi
tegumentului din regiunea genitală sau orală
(buze) – boala este frecventă în colectivităţile
şcolare. După forma lor pot fi: cilindrice, sferice,
hexagonale etc. După organismul parazitat
virusurilor pot provoca viroze la plante, animale şi
om
HIV/SIDA
Căi de transmitere
* Transfuzii
* Droguri cu administrare
intravenoasă
* Hemofilie( factor de coagulare) –
necesită transfuzii
- Parteneri sexuali feminini ai
toxicomanilor şi hemofilicilor
infectaţi
- Transmiterea parenterală –
determinată prin infecţie cu ace
nesterile, în cursul unor manevre
medicale, non-medicale.
- Se poate transmite prin intervenţii
chirurgicalecu echipament
incomplet sterilizat.
- Boala are transmitere sexuală ->
homo/heterosexuală
- S-a observat că unele femei care
prezintă acest sindrom dau
naştere la copii la rândul lor
infectaţi în 15-33% din cazuri.
 transmitere
probabilă: dacă
mama are o
imunosupresie
accentuată. În
funcţie de timpul
când se prezintă
mama la medic.
Transmiterea verticală La poarta de intrare virusul se înmulţeşte
- în utero 25-35% din cazuri iniţial şi:
- intrapartum 60-75% din cazuri - poate rămâne la poarta de
- postpartum – creşte cu alăptarea intrare: răceli
14% ↑ risc la infecţie - poarta de intrare poate fi
evolutivă organ ţintă(diaree)
29% ↑ risc la infecţie
primară - poate disemina, fie pe cale
O dată cu descoperirea medicamentelor limfatică, fie pe calea
anti-HIV rata de transmitere verticală a scăzut; de tecilor nervoase până la
asemenea naşterea prin cezariană scade nivelul organului ţintă aflat
transmiterea. la distanţă de locul
apariţiei
a. pe cale
Căi de transmitere ale bolilor virale limfatică:
viremie
Poarta de intrare – cale respiratorie b. pe cale
nervoasă:
- leziuni: 1. ac(parenterală)
diseminare
2. instrumente septinevritică(
chirurgicale, v. Rabic)
transfuzii de Iniţial virusul nu se manifestă(incubaţie):
sânge - scurtă 6-12 ore: boli diareice;boli
(parenteral) respiratorii de
3. prin 12-14 ore
intermediul - lungi - bolile colilăriei: 6-10-12 zile
unui Debutul: semne monotone – cefalee,
vector=ţânţar, temperatură(viroze)
căpuşă(arbovi Faza de stare
rusuri) Convalescenţa
4. prin
muscătura Hepatitele virale
unui animal –
virusul rabic Sunt boli specific umane, manifestate prin
- prin tegumente şi imbolnavirea generala a organismului (febra,
mucoase afectare digestiva si respiratorie) cu sau fara icter,
1. sexual – mucoase produse de mai multe virusuri care, desi dau un
genitale – HIV, tablou clinic asemanator, sunt distincte si nu
hepatita B, cancer de imunizeaza reciproc.
col uterin
2. maternofetal - mama- Hepatita virala A Sursa de infectie: -OMUL bolnav
>copil – (cu 7 zile anterior icterului si 10 –14 zile in
transplacentar, perioada icterica) si bolnavii asimptomatici.
intrapartum, alăptare Calea de transmitere: FECAL-ORALA (virusul se
3. contact direct – elimina prin fecale).
leziuni cutanate de Modul cel mai frecvent de transmitere este
tegumente şi contactul direct intre persoana infectata si
mucoase persoana receptiva. Virusul poate fi vehiculat prin
- digestive: alimente, apa MANA MURDARA, apa contaminata, alimente
contaminată contaminate neprelucrate termic, obiecte
contaminate, vesela, jucarii, grupuri sanitare, etc.
Receptivitatea: este generala, boala domina la
varsta copilariei.
Incubatia: 2-6 saptamani.
Tabloul clinic:
-debut cu fenomene generale: febra, dureri
musculare generalizate, fenomene catarale
respiratorii;
-manifestari digestive: apetit diminuat, greata,
varsaturi, dureri abdominale, urmate de emisia de
urini inchise la culoare (hipercrome) si coloratia
icterica (galbena) a tegumentelor si mucoaselor.
Evolutie: buna, nu cronicizeaza, boala produce
imunitate specifica pe viata.
Profilaxia (prevenirea): vizeaza consumul numai a
apei potabile, numai din surse analizate si
autorizate sanitar.
-nu se va folosi pentru consum apa din rauri,
lacuri si sisteme de irigatii;
-indepartarea corecta a rezidurilor fecaloid
menajere;
-prepararea si manipularea igienica a produselor
alimentare in special a celor fara prelucrare
termica sau ce necesita manipulari multiple.
-masuri de igiena individuala: spalarea cu apa si
sapun a mainilor dupa utilizarea grupurilor
sanitare, inainte de masa;
-EDUCATIA SANITARA a populatiei.
Exista vaccin antihepatita A care se
administreaza preventiv in zone endemice.
Hepatita virala B Sursa de infectie: bolnavul cu
infectie acuta, persoanele infectate cronic,
purtatorii cronici, hepatite cronice, ciroze.
Calea de transmitere: cea mai importanta este
calea parenterala (percutanta):
-transfuzii de sange si derivate, contaminate cu
virus B;
-manopere medicale efectuate cu instrumentar
nesterilizat contaminat cu sange, injectii, punctii,
acupunctura, interventii chirurgicale, tratamente
stomatologice, hemodializa;
-manevre nemedicale efectuate cu instrumentar
contaminat: barbierit, manichiura, pedichiura,
perforarea lobului urechii, tatuare;
-alte cai: contact intrafamilial, prin coabitare
prelungita, sarut, raporturi sexuale;
-calea materno-neonatala ( cel mai frecvent in
timpul nasterii) dar posibil si post partum sau
intrauterin.
Riscul profesional: este de 10 ori mai mare la
personalul medico-sanitar, (chirurgi, anestezisti,
personal in sectia de hemodializa, obstreticieni,
stomatologi, personalul din spitalul de boli
infectioase), decat la populatia generala.
Receptivitatea la boala este generala.
Incubatia: 6 saptamani - 6 luni.
Tabloul clinic asemanator cu cel din hepatita A.
Evolutia: este dificila, mai prelungita comparativ
cu hepatita A, uneori cu posibilitati de cronicizare.
Profilaxie:
-utilizarea seringilor de unica folosinta;
-evitarea manoperelor efectuate cu instrumentar
nesteril: barbierit, manichiura, pedichiura, tatuaj,
perforarea lobului urechii;
-comportament sexual adecvat.
Hepatita virala cu virus delta Sursa de infectie:
bolnavii cu hepatita B si purtatorii cronici de virus
hepatic B infectati cu virusul Delta. Virusul Delta
se dezvolta obligatoriu in prezenta virusului
hepatic B.
Caile de transmitere: identice cu cele din hepatita
virala B.
Evolutie: riscul de cronicizare este mare, cu
frecvente forme grave.
Hepatita virala C Sursa de infectie: omul bolnav si
purtatorul cronic de virus hepatic C.
Calea de transmitere: in principal calea
parenterala – transfuzii de sange si derivate de
sange contaminate (90% din hepatitele
posttransfuzionale sunt produse de virusul C);
instrumente nesterile medicale si nemedicale;
calea intrafamiliala – sarut, raporturi sexuale;
calea neonatala.
Evolutie mai prelungita, mai dificila comparativ cu
hepatita virala B.
Hepatita virala E Sursa de infectie: bolnavul.
Calea de transmitere: FECAL-ORALA.
Manifestari clinice: asemanatoare cu cele din
hepatita virala A.
Evolutia: in general favorabila spre vindecare.
Profilaxia: priveste nivelul igienico-sanitar al
individului si colectivitatilor, dezinfectia apei, etc...
ca la celelate hepatite cu transmitere digestiva
(enterale).
VIROZELE la plante
 Sunt boli produse de virusuri , sisteme
acelulare formate din proteina (invelis) si acid
nucleic (ARN, mai rar ADN ) . Se masoara in
milimicroni si se multiplica numai in celulele vii .
Virozele plantelor se manifesta prin simptome
foarte variate:
Mozaic , cloroza (ingalbenire ) ,pete de diferite
forme si culoare bruna sau bronzata
(necroze ) , deformari , atrofii si hipertrofii .
incretirea frunzelor de muscata ( Pelargonium
leaf curl virus )
Pe frunze apar pete colturoase , la inceput
clorotice , iar apoi necrotice . tesutul din dreptul
petelor se desprinde si cade .Frunzele sunt mici si
cu suprafata incretita.
Plantele infectate au crestere stagnata .
Pelargonium leaf curl viru este sinonim cu piticire
plantelor .
Metode de prevenire si combatere .
Eliminarea de la inmultirea vegetativa a plantelor
cu simptome si obtinerea de plante libere de virus
prin cultivarea ,,in vitro” a meristemelor apicale ,
prelevate de la plante tratate termic timp de 4
saptamani ,la 38oC.
Patarea inelara neagra a tomatelor la
muscata (virusul patarii inelare a tomatelor la
muscate ) Tomato Black ring virus in pelargonium
Simptomatologia . Pe frunzele mature apar
pete si inele concentrice , ovale , clorotice .
Cresterea plantelor este stopata . Plantele
infectate produc inflorescente putine , cu numar
redus de flori in inflorescenta . Florile prezinta
petale gofrate , iar bracteolele sunt ingalbenite .
Masuri de prevenire si combatere . Dezinfectia
termica a solului , eliminarea plantelor infectate si
regenerarea plantelor prin metoda culturilor de
meristeme ,,in vitro”.
Patarea inelara a garoafelor (virusul patarii
inelare a garoafelor ) Carnation Rigstot virus
Simptomatologie . Pe frunze apar pete inelare ,
uneori zonate concentric , de culoare cenusie sau
verde -galbui si necroze apicale . Frunzele sunt
deformate ,cu marginea ondulata , iar mai tarziu
pot capata o culoare purpurie . Florile sunt mici si
deformate . Productia de flori se reduce cu 15 -
20 % .
Virusul se transmite in sol prin intermediul
nematozilor si prin contactul intre radacini .
Masuri de prevenire si combatere .
Combaterea chimica a nematozilor vectori ai
virusului , indepartarea din cultura a plantelor prin
metoda culturilor de meristeme ,, in vitro”.
Alte boli virale la garoafe mai sunt :
Patarea inelara gravata a garoafelor produs de
Carnation etched ring virus
Virusul latent al garoafelor Produs de
Carnation latent virus
Patare galbena si patarea necrotica a
garoafelor Carnation Yellow fleck virus ,
Carnation necrotic fleck virus
Prevenirea si combaterea bolilor contagioase
Pentru prevenirea bolilor contagioase dispunem
de numeroase si variate masuri, care se aplica la
cele trei verigi ale lantului epidemic: a) Masuri fata
de izvoarele de infectie. b) Masuri fata de caile de
transmitere a infectiei.c) Masuri pentru protectia
persoanelor receptive (la infectie).
Masuri fata de sursele de infectie
- Identificarea surselor de infectie (bolnavi,
purtatori sanatosi de microbi) si anuntarea lor ia
autoritatea sanitara teritoriala.
- Izolarea imediata a bolnavului, la spital sau la
domiciliu (în functie de regulamentele în vigoare
si decizia medicului).
Izolarea imediata se aplica si în cazul unor
purtatori de microbi periculosi, în special, si
obligatoriu, cand acestia lucreaza în sectorul
alimentar, în instalatii centrale de apa potabila,
sau în colectivitati de copii (scoaterea temporara
din serviciu pana la sterilizarea de germeni).
- Pentru sterilizarea de microbi a purtatorilor se
recurge la antibiotice sau chimioterapice, ca si la
alte masuri.
Masurile de dezinfectie în jurul bolnavului au fost
expuse mai înainte (îngrijirea la domiciliu).
Pentru animalele care sînt surse de infectie
pentru om, se iau masuri adaptate la fiecare caz:
pentru animalele nefolositoare, sacrificarea;
pentru cele folositoare, tratarea si sterilizarea lor
cu microbi (cand este posibil).
- Fata de persoanele contacte cu bolnavii:
identificarea si supravegherea lor, protectia cu
antibiotice sau cu gammaglobuline (în functie de
fiecare boala).
Masuri fata de caile de transmitere a infectiei
- în cazul infectiilor aerogene, dispunem de unele
masuri nrofilactice, care însa nu sînt suficiente
pentru a controla ori întrerupe circulatia
microorganismelor patogene prin aer. Recurgem
la:
- expunere la lumina solara, care este bactericida;
- dezinfectia aerului cu surse de raze ultraviolete;
- dezinfectia (periodica) a camerelor bolnavilor;
- masuri de împiedicare a ridicarii prafului în aer
(maturat umed, sau aspiratorul de praf);
- prevenirea contaminarii aerului prin tuse si
stranut (batiste, batiste igienice de hârtie,
scuipatori de buzunar);
- antisepsie nazo-faringiana cu tablete
dezinfectante (faringosept), ori cu unguente
nazale cu antibiotice;
- evitarea aglomerarii spatiilor închise si aerisirea
lor periodica. " în cazul infectiilor digestive
dispunem de masuri profilactice eficace (cu
conditia sa fie însusite si aplicate).
- Igiena personala (în special a mâinilor).
- Igiena alimentatiei: alimente curate, recoltate
curat, transportate curat, distribuite curat (nu cu
mâini murdare), pregatite si servite curat.
- Apa potabila controlata. La nevoie ceai sau apa
minerala.
- Igiena generala, comunala si sanitara: igiena
impecabila a locuintei si localitatii, depozitarea si
îndepartarea igienica a gunoaielor si
excrementelor, canalizare corespunzatoare,
instalatie de apa centrala controlata, stârpirea
vectorilor (muste, tintiri, sobolani).
o în cazul infectiilor de contact sînt eficace:
masuri de dezinfectie imediata cu apa si sapun,
aplicarea de dezinfectante locale (alcool, tinctura
de iod), unguente cu antibiotice (local),
tratamentul chirurgical al unor plagi (curatire,
excizii).
o în cazul infectiilor transmise prin vectori (tântari,
capuse, paduchi): insecticide cu caracter
remanent, folosirea de solutii cu substante
respingatoare de insecte, protectia mecanica (cu
site ori voaluri), deparazitari cu mijloace fizice si
chimice, masuri de asanare a mediului pentru
prevenirea înmultirii vectorilor.
Masuri pentru protectia persoanelor receptive
Pentru protectia populatiei receptive la infectii
dispunem de masuri eficace, care au influentat
profund si favorabil sanatatea întregii lumi,
eliberând-o de amenintarea unor epidemii
redutabile.
I. Metode de profilaxie specifica: vaccinuri si
gammaglobuline.
II. Chimioprofilaxie (antibiotice si chimioterapice
administrate preventiv, pentru împiedicarea
aparitiei infectiei).
III. Cresterea rezistentei nespecifice
IV. Educatia sanitara
I. Profilaxia specifica (care se adreseaza unei
anumite boli) se obtine în doua feluri:
o prin imunizarea activa (vaccinuri);
o prin imunizarea pasiva (gammaglobuline).
o Imunizarea activa cu vaccinuri si anatoxine
constituie o metoda de mare valoare profilactica,
în acest mod, o boala infectioasa ca variola a fost
eradicata de pe întregul glob, iar altele au fost
practic eradicate, sau mult reduse din multe tari si
teritorii: difteria, tetanosul, poliomielita, rujeola,
tusea convulsiva. Tara noastra se înscrie printre
tarile cu cele mai mari succese profilactice fata de
principalele boli contagioase.
Dispunem apoi de vaccinuri cu indicatii speciale,
în anumite situatii, ca: vaccinarea antitifoidica,
antigripala, antirubeolica, contra creionului etc.
Alte vaccinuri sînt în curs de realizare ori de
perfectionare si generalizare (contra hepatitei
virale B, contra meningitelor, antimalarica).
Pe lânga salvarea de vieti si a pastrarii sanatatii,
vaccinurile ofera si un mare avantaj economic,
fiind putin costisitoare, fata de imensele avantaje
pe care le ofera pentru protectia sanatatii, si de
evitarea unor cheltuieli considerabile, pentru
îngrijirea celor care s-ar fi îmbolnavit.
Un singur exemplu edificator: vaccinarea
antitetanica costa extrem de putin (câtiva lei), în
timp ce tratamentul bolii declarate a tetanosului,
este foarte costisitor (cat pretul unui autoturism!)
si fara sa se poata evita o mortalitate de 40%.
Vaccinurile trebuie acceptate cu deplina
întelegere si disciplina de populatie. Oricare
renuntare ori ezitare în vaccinari se soldeaza cu
riscuri considerabile pentru individ (boala cu
urmarile ei) si pentru colectivitate (epidemii).
Din nefericire, tarile în curs de dezvoltare nu
dispun de posibilitati suficiente pentru a vaccina
toata populatia infantila, si milioane de copii pier
anual în lume din aceasta cauza.
Fiecare tara dispune de un program national de
vaccinari, cuprinzând
vaccinarile strict necesare (obligatorii), esalonate
în functie de ani si vârsta (calendarul de
vaccinari), în functie de progresul stiintific si de
situatii noi epidemiologice, programul de vaccinari
se poate modifica ori amplifica.
De retinut:
- în elaborarea calendarului s-a tinut seama de
intervalele de timp necesare (fiziologice) între
vaccinuri si "rapelurile" (repetarile) necesare
pentru consolidarea imunitatii.
Pentru respectarea calendarului si asigurarea
protectiei copiilor, pe masura ce acestia se nasc,
s-a prevazut sistemul "continuu" de vaccinari
(deci nu "campanii" speciale).
- De evitat abuzul de "contraindicatii" si urmarirea
efectuarii vaccinarii pentru a nu lasa copilul
neprotejat. Contraindicatiile vor fi stabilite numai
de medic si sînt temporare (cu totul exceptional
de durata).
- Pentru gravidele care au nevoie de o vaccinare
va fi consultat medicul infectionist de teritoriu.
- Orice vaccinare este controlata de medic si orice
reactii (efecte secundare) la vaccin trebuie
anuntate medicului de catre familie.
- Profilaxia cu gammaglobuline se face numai în
caz de stricta necesitate, iar protectia are o durata
trecatoare (câteva saptamîni). Se foloseste la
copii contacti de hepatita virala si în alte situatii
stabilite de medic: copii receptivi contacti de
rujeola, copii cu imunodepresie, contacti de
varicela sau de alte boli infectioase.
II. Chimioprofilaxia. Folosirea de antibiotice si
chimioterapice în scop profilactic trebuie privita cu
mult discernamânt si prudenta si aplicata numai
dupa sfatul unui medic specialist.
Câteva exemple de indicatii rationale:
- chimioprofilaxia malariei (pentru cei care
calatoresc în regiuni cu malarie);
- chimioprofilaxia cu hidrazida în tuberculoza;
- profilaxia eu penicilina a infectiei streptococice si
a meningitelor;
- profilaxia endocarditelor (la cei cu leziuni
orificiale la inima);
- profilaxia tusei convulsive la copii mici (contacti)
cu ampicilina ori cotrimoxazol;
- profilaxia tetanosului (penicilina, tetraciclina);
- profilaxia infectiei meningococice.
Exista si alte indicatii ale profilaxiei
chimioterapice, dar acestea trebuie stabilite de
'medic de la caz la caz.

Abuzul de chimioterapice este frecvent în practica

si poate avea efecte nedorite si adesea chiar
grave.

III. Cresterea rezistentei nespecifice, în acest

capitol intra: un stil de viata -igienic, cu. echilibru
între somn, odihna si activitate, o nutritie
corespunzatoare (bogata în proteine si vitamine),
orar regulat pentru mese, igiena personala, calire
fizica prin miscare, exercitii fizice, sport, excursii,
viata în aer liber, evitarea toxicelor (alcool, tutun)
si a abuzurilor alimentare.

IV. Educatia sanitara. O cultura medicala, în

special de igiena si profilaxie, cat mai bogata,
ofera o solida protectie celor care o poseda, fata
de riscul infectiilor care ne înconjura.

"Un om prevenit, face cat doi" (dupa cum spune