ETICHETARI PREJUDECATI

De câte ori nu ne-am dorit să scriem ceva cuiva despre cineva, dar fără
să semnăm, să „o dăm anonimă”? De câte ori nu am fi preferat ca cei
care citesc scrierile noastre să nu ştie că noi le-am scris până la final şi
să afle numai dacă sunt încântaţi de ceea ce au citit?

Oare din aceleaşi motive mulţi autori au preferat să scrie din umbra unui
pseudonim literar? Bănuiesc că da, dar sunt convinsă că au existat şi
altele, de exemplu pentru a rămâne anonimi(mai ales în situaţia publicării
unui material sensibil politic sau religios), pentru a scrie mai multe genuri
literare, fără ca publicul cititor să compare textele între ele, pentru a o
lua de la capăt după vânzări proaste sau cărţi publicate de calitate
îndoielnică.
Dacă mulţi autori au ales această variantă de bună voie, iar
pseudonimul literar utilizat a devenit mai cunoscut decât numele lor real,
după cum e cazul scriitorilor Charles Lutwidge Dodgson (Lewis Carroll),
Jozef Korzeniowski (Joseph Conrad), Eric Arthur Blair (George Orwell)
sau Samuel Clemens (Mark Twain), alţi autori au fost obligaţi de
situaţie, de vremuri şi de prejudecăţi. Acesta este cazul mai ales pentru
scriitoare şi poete, femei care trebuiau să îşi ascundă feminitatea sub
pseudonime masculine, pentru a putea fi luate în serios de cititori şi de
criticii vremii.

Atena a reprezentat centrul tradiţiei teatrale. Prin teatru, atenienii

împărtăşeau o identitate comună. La începuturile teatrului grecesc,
actorii, directorul - erau aceeaşi persoană. După mai mulţi ani, doar trei
actori urcau pe scenă pentru fiecare piesă. Datorită numărului redus de
actori, corul avea un rol activ. Doar bărbaţii avea voie să fie actori. Când
se interpretau roluri destinate femeilor, bărbaţii actori se deghizau în
personaje feminine.
- femeile blonde nu sunt inteligente;
- toti preotii sunt sobri si severi
- parintii sunt intelectuali, deci si copilul va urma domeniile lor