DISCRIMINAREA ÎN ŞCOALA ROMÂNEASCĂ

Discriminarea, prin toate formele ei de exprimare, începe să se manifeste tot mai

mult în şcolile din România. Discriminarea înseamnă încălcarea dreptului la egalitate şi
se bazează pe un set de prejudecăţi.
Cea mai des întâlnită formă de discriminare este rasismul, care duce la segregare
rasială, adică la separarea şi izolarea unor oameni de ceilalţi. Un copil, la şcoală, poate fi
exclus din anumite activităţi pentru că este de altă religie, culoare sau de altă etnie. O
situaţie foarte des întâlnită este aceea când o persoană cu handicap este exclusă din
anumite activităţi. În cazul unor prejudecăţi formate la anumiţi elevi, cea mai bună soluţie
este COMUNICAREA. A comunica nu înseamnă doar a vorbi, ci şi a elabora dizpozitive
fizice sau normative, a acţiona pentru a rezolva, cât mai bine cu putinţă, o problemă
legată de un fapt de viaţă. Prin comunicare se poate stabili dacă afirmaţiile făcute cu
privire la o anumită persoană sunt adevărate sau doar nişte prejudecăţi. Persoanele care
sunt de altă religie, etnie, naţionalitate sau au vreun handicap trebuie să aibă şansa de a se
integra în comunitate.
Din păcate, foarte mulţi elevi din ziua de azi nu pot accepta elevii diferiţi. Acest
lucru generează, adesea, conflicte şi violenţa fizică sau verbală. Practica permanentă de
discriminare îl face pe copil să caute metode alternative de exprimare emoţională: de la
refugiu în fantezii, până la comportamentul antisocial, agresivitate orientată asupra
sinelui sau a altor persoane. Trebuie să avem în vedere faptul că discriminarea are
consecinţe sociale cu un efect negativ asupra dezvoltării societății în general.