Managementul

comportamentelor conflictuale
în clasa incluzivă
Crețan Ramona
Mihăilescu Andreea
Răcănel Felicia
 Școala românească, la fel ca întreaga societate contemporană,
se confruntă adeseori cu probleme precum migrația populației sau lipsa
locurilor de muncă, toate aceste probleme reflectându-se la nivelul
sistemului de învățământ.
Astfel, școala românească se confruntă cu creșterea absenteismului și a
riscului de abandon școlar, diversificarea formelor de violență sau
scăderea motivației pentru învățare.
Strategiile educaționale, atât cele la nivel european, cât și cele la nivel
național, dar și proiectele și programele implementate indică preocuparea
forurilor decizionale pentru rezolvarea acestor probleme.
 Conceptul de INCLUZIUNE își are originile în Declarația Universală
a Drepturilor Omului care recunoaște că toate ființele umane se nasc libere
și egale în demnitate și drepturi.
Așadar, declarația induce ideea că incluziunea reprezintă acceptarea
tuturor oamenilor, indiferent de diferențele dintre ei.
Este vorba de aprecierea persoanelor pentru ceea ce sunt și
competențele lor, mai degrabă decât felul în care merg, vorbesc sau se
comportă.
Incluziunea le permite oamenilor să valorifice diferențele dintre ei,
prin aprecierea că fiecare persoană este unică în felul său.
 Organizații internaționale prestigioase, precum UNESCO, UNICEF
sau Banca Națională și-au lansat propria viziune privind educația
incluzivă și a conceptelor care derivă din ea.
Educația incluzivă poate fi sintetizată în următoarele cuvinte:

TOȚI
IMPREUNĂ,
ACCEPTÂNDU-NE,
SPRIJININDU-NE RECIPROC.
 Grupurile vulnerabile sunt grupuri lipsite de suport, care se află, cel
mai adesea, în stare cronică de sărăcie.
Această categorie cumulează riscuri pe toate dimensiunile vieții, fiind
incapabilă de a face față dificultăților, cuprinzând persoane expuse la
riscuri care pot duce la un nivel de bunăstare plasat sub pragul a ceea ce
consideră societatea ca fiind acceptabil sau dezirabil.
Din această categorie fac parte persoanele cu dizabilități, cele de etnie
romă, cele care trăiesc din venitul minim garantat, familii cu mai mult de 3
copii sau monoparentale.
 INCLUZIUNEA ȘCOLARĂ reprezintă acceptarea de către instituțiile
de învățământ a tuturor copiilor, indiferent de apartenența lor etnică,
socială, religie, naționalitate sau handicap, fiind strâns legată de
recunoașterea și acceptarea diversității ca și condiție normală a conviețuirii
umane.
Astfel, indiferent de diferențe, copiii au drepturi egale, iar o educație
separată ar duce la marginalizare și discriminare, împiedicând formarea,
împlinirea de sine și afirmarea personalității.
Termenul de conflict provine de la verbul latinesc „confligo” și
înseamnă ciocnire, lupta împotriva cuiva sau ceartă.
 Managementul conflictului se referă la gestionarea corespunzătoare a
dezacordurilor, neînțelegerilor, situațiilor conflictuale, în așa fel încât să
valorifice potențialul lor pozitiv, presupunând educarea în spiritul păcii, al
cooperării, prin dezvoltarea atitudinilor corespunzătoare față de ceilalți și față
de conflict.
Clasa de elevi este un spațiu de comunicare complex care are un mare
potențial pentru apariția conflictelor care pot deturna actul didactic de la
finalitățile sale pozitive.
Tipuri de conflicte care pot apărea în clasa incluzivă

1. Conflicte între elevi --- atmosfera competitivă, de

intoleranță, comunicare slabă, exprimarea nepotrivită a emoțiilor;
2. Conflicte între profesori și elevi --- lipsa regulilor organizatorice,
sancțiuni exagerate, lipsa consecințelor pentru încălcarea regulilor,
umilire;
3. Conflicte între profesori și părinți --- comunicarea defectuoasă,
prejudecățile părinților;
4. Conflicte între profesori --- intoleranța față de idei diferite, diferite
discuții în diferite contexte.
Managementul conflictelor în clasa de elevi trebuie să țină cont de

1. Menținerea unei relații pozitive pe perioada conflictului prin ascultarea

activă, utilizarea întrebărilor deschise pentru clarificarea mesajelor;
2. Diferențierea dintre evenimente, comportament și interpretarea lor,
evaluarea diferitelor opțiuni;
3. Focalizarea pe problemă, nu pe persoane, folosirea unor termeni concreți,
specifici, comportamentali în descrierea situației;
4. Utilizarea comunicării directe, fără a se folosi de propriile argumente,
clarificarea întrebărilor, solicitarea informațiilor pentru înțelegerea situației;
5. Identificarea barierelor în rezolvarea conflictului;
6. Folosirea deprinderilor de utilizare de probleme în abordarea conflictelor.
COMPORTAMENTE DISRUPTIVE

Comportamentele DISRUPTIVE sau DEZADAPTATIVE reprezintă

răspunsurile indezirabile ale elevilor la o serie de contexte educaționale.
Criteriile generale pe baza cărora putem decide dacă un comportament
este dizruptiv, după Zarcowska și Clements, sunt:
a. comportament contrar normelor sociale;
b. comportament care cauzează un stres semnificativ celor care
interacționează cu acea persoană.
Pentru a preveni comportamentele disruptive în clasa de elevi, profesorul trebuie
să fie conștient de rolul său în determinarea climatului clasei și al relațiilor
interpersonale. Intervenția educațională a cadrului didactic presupune:

a. modificări comportamentale;
b. dezvoltarea stimei de sine;
c. dezvoltarea abilităților sociale;
d. educația parentală;
e. analiza funcțională a comportamentului;
f. realizarea planului comportamental individual.
COMPORTAMENTE ANTISOCIALE AGRESIVE SAU VIOLENTE

Comportamentul PROsocial reprezintă acel comportament intenționat care este

orientat spre susținerea, conservarea și promovarea valorilor și normelor sociale
precum ajutorarea, protejarea și sprijinirea dezvoltării celorlalți iar
comportamentele ANTIsociale se referă la totalitatea acțiunilor care sunt
contrare legilor sau normelor sociale, cele mai periculoase fiind cele săvârșite cu
agresivitate și violență.
Agresivitatea se referă la toate acțiunile voluntare orientate asupra unei persoane
sau asupra unui obiect care au ca scop producerea unei pagube, a unei jigniri
sau dureri.
 Atunci când tinerii sau chiar copiii urmăresc un film cu imagini
agresive în care actele respective le sunt recompensate, ei consideră că
propria lor agresivitate poate fi răsplătită.
Psihologia, pedagogia și sociologia contemporană aduc dovezi clare
privind rolul jucat de învățare și imitație, inclusiv prin promovarea
agresivității prin mass-media. Pentru copii și tineri învățarea unor
comportamente agresogene prin imitație sau prin observație și
identificarea cu cei care dezvoltă astfel de comportamente se poate
produce mult mai ușor decât la adulți.
Violența școlară este un fenomen complex care implică diferite
componente ale sistemului școlar aflate în interacțiune, ajungându-se
la o lezare fizică, psihică sau morală a cel puțin uneia dintre
componente. Această violență se poate derula în cadrul școlii, dincolo
de spațiul școlii, pe drumul spre școală sau prin cyberbullying și poate
fi verbală, fizică, psihologică și sexuală.
Copiii și tinerii cu tulburări de conduită de tip agresogen sau violent se
caracterizează prin încălcarea drepturilor celorlalți, minciună, înșelat,
distrugerea lucrurilor, furt, absenteism sau abandon școlar,
comportament de cruzime față de alți sau față de animale, inițierea de
bătăi sau dispute fizice.
Comportamentul de tip bullyng este considerat ca o formă
specifică a comportamentului agresiv, manifestat relativ
frecvent între elevi.
Cyberbullying-ul este o formă de bullyng care se manifestă prin
mijlocirea tehnologiei digitale, făcut de un individ sau un grup
de indivizi cu intenția de a hărțui sau a răni prin intermediul
rețelelor de socializare sau al internetultui.
Pentru soluționarea conflictelor dintre elevi sau dintre
profesori și elevi pot fi utilizate următoarele tehnici:

1. Aplanarea tensiunilor- o încercare a profesorului de a mulțumi toate părțile implicate în conflict;

2. Forțarea înțelegerii- în cazul în care profesorul dorește cu orice preț obținerea armoniei, fără a
manifesta considerație față de așteptările, nevoile și sentimentele elevilor;
3. Compromisul- presupune concesii reciproce, ambele părți obținând o oarecare satisfacție;
4. Confruntarea- este adoptată atunci când se dorește o rezolvare definitivă a conflictului, constând în
acceptarea diferențelor legitime dintre părți;
5. Medierea- este eficientă atunci când cele două părți care se află în conflict nu mai sunt dispuse la o
confruntare onestă. Astfel, o a treia persoană, cu rol de mediator, va încerca să provoace o întâlnire
și o comunicare deschisă;
6. Negocierea- participanții în procesul instructiv-educativ, profesorii și elevii, negociază câte ceva în
fiecare zi;
7.Arbitrajul- necesar atunci când părțile au căzut de acord că nu se înțeleg și își exprimă dorința de a
ceda profesorului controlul asupra situației.
Câtă vreme elevii reușesc să își rezolve în mod direct sau într-o manieră
constructivă conflictele, nu este necesară intervenția cadrului didactic.
Când, însă, disputa ajunge într-un impas major, această intervenție
rămâne singura soluție.
Problemele create de indisciplina elevilor și de violența școlară
influențează epuizarea emoțională a profesorilor sau a unor elevi. Față de
comportamentele indezirabile ale elevilor, profesorii pot avea diferite
atitudini pedagogice, concretizate în diferite modalități manageriale, de
gestionare a disciplinei elevului, inclusiv de prevenire a
comportamentelor de tip bullyng în afara clasei.
Rezolvarea conflictelor în clasă face parte din managementul acesteia. Este
important ca profesorul să aibă în vedere următoarele aspecte:
1. Stabilirea împreună cu elevii și postarea în sala de clasă a principalilor pași care
să fie urmați în rezolvarea unui conflict;
PAȘI DE APLICAT ÎN REZOLVAREA UNUI CONFLICT
A. Spune-i agresorului să te lase în pace
B. Ridică mâna și spune stop
C. Părăsește locul conflictului și mergi într-un spațiu unde ești în siguranță
D. Vorbește cu un profesor
E. Păstrează-ți calmul
2. Încurajarea elevilor să găsească singuri o soluție înainte de a vorbi cu un adult;
3. Discutarea împreună cu elevii a consecințelor comportamentelor lor.
JOCURI DESTINATE CREȘTERII COEZIUNII GRUPULUI ȘCOLAR

1. Cine sunt eu?

Fixează un prenume sau o poză a unei persoane celebre pe spatele
fiecărui participant, astfel încât acesta să nu îl vadă. Apoi roagă-l
să se deplaseze prin sală punându-și unii altora întrebări despre
identitatea persoanei lor. Răspunsul poate fi dat prin da sau nu.
Jocul continuă până când fiecare participant își dă seama cine este.
2. Ascultă și desenează!
Profesorul aranjează elevii în grupuri de 4-5. Fiecare grup
primește o coală mare de hârtie și creioane colorate.
Profesorul citește o propoziție, poezie sau poveste scurtă.
Fiecare grup va trebui să reprezinte ce a înțeles, printr-un
desen comun, fiecare din membri grupului trebuind să
realizeze măcar un element din întreg. La sfârșitul
activității, vor fi afișate și apreciate toate lucrările.
În concluzie, școala prietenoasă copiilor este incluzivă, afectivă,
sănătoasă și protectoare, încurajând participarea copiilor,
familiilor și comunităților și se bazează pe respectarea
drepturilor copiilor, dând prioritate celor mai dezavantajați.
Principalele cauze care generează conflicte în școli sunt
competiția, intoleranța, comunicarea slabă sau utilizarea
defectuoasă a emoțiilor. În aceste situații conflictuale, educatorii
trebuie să stăpânească tehnici clare și corecte de gestionare astfel
încât să poată găsi în conflicte energia provocării, motivării și
progresului cognitiv și afectiv al elevilor.
Vă mulțumim!