Experimentul Franck-Hertz

Poţi de asemenea să creşti energia atomilor prin bombardarea lor cu particule de

mare energie. Electronii acceleraţi printr-o diferenţă de potenţial electrică de câţiva volţi
va excita atomii atunci când aceştia se ciocnesc cu ei. Aşa cum fac fotonii, electronii
ciocniţi pierd energie în cantităţi mici. Această energie absorbită este cantitatea exactă
necesară pentru a tranzita între două nivele, pentru că un atom nu poate exista cu o
energie de mijloc. Există o diferenţă importantă în modul în care fotonii şi electronii dau
energie atomilor. Pentru fotonii este totul sau nimic. Ei fie îsi pierd toată energia şi
dispar, sau nu pierd nimic şi merg mai departe. Un foton este absorbit numai atunci
când energia lui este de acelaşi ordin de mărime cu energia de tranziţie. În schimb
electronii liberi pot să piardă numai o parte din energia lor unui atom şi păstrează restul.
Pot pierde o cantitate egală cu energa de tranziţiei care este indusă într-un atom şi să
continuie cu restul de energie care a rămas. Electronii liberi cu o energie peste minimul
necesat pentru a induce o tranziţie, va induce în continuare alte tranziţii.

La un an după publicarea modelului Bohr, J. Franck şi G. Hertz au bombardat

atomi de mercur cu electronii, pentru a expune în mod direct existenţa unor niveluri
minime de energie atomică. Au accelerat electroni prin vapori de mercur şi au arătat că
electronii dau energie în cantităţi minime atomilor de mercur. În figura 1 se poate vedea
cum s-a realizat. Electronii s-au accelerat de la filament la electrodul de accelerare.
Electrodul de accelerare a fost o sită, aşa că electronii acceleraţi au trecut prin el. Apoi
au fost încetiniţi de potenţialul de frânare V frâ=2-3 V între electrodul de accelerare şi
electrodul colector.

Tensiunea de accelerare Vacc a fost crescută de la 0 la aproximativ 6V, numărul

electronilor care ajung la electrodul colector, măsurat de osciloscop, creşte, dar în loc
să crească constant ca şi Vacc, numărul a scăzut la un minim la Vacc≈8V. După cum se
vede în figura 2, numărul de electronii care ajung la electrodul colector variază în mod
regulat în timp ce tensiunea de accelerare a crescut spre 40V. Osciloscopul a scăzut la
un minim de fiecare dată când tensiunea de accelerare s-a schimbat cu 4,9V.
 Figura 1. Schema unei versiuni a experimentului Franck-Hertz. Sunt prezentate
ordinea tensiunilor aplicate cu valorile propri.

Figura 2. Datele valorilor propri în funcţie de tensiunea de accelerare într-un

experiment Franck-Hertz cu vapori de mercur.
 Fluctuaţiile regulate în osciloscop sunt exacte, ceea ce ne aşteptăm să se întânple
în cazul în care electronii liber cedează energia lor atomilor de mercur în cuante de
4,9eV. Un electron accelerat cu 6V va avea o energie cinetică de 6eV. De exemplu, va
fi suficient să treacă printr-un potenţial de frânare de 3V şi să ajungă la electrodul
colector.

Bibliografie
Charles H.Holbrow,James N.Lloyd,Joseph C. Amato,Enrique Galvez,M.Elizabeth
Parks-Modern Introductory Physics. Ed. Springer, 2010