Relieful României se caracterizează printr-o mare diversitate și complexitate.

Din întreaga
suprafață a României, 28% este ocupată de munți (peste 800 m altitudine), 42%
de dealuri și podișuri (200–800 m altitudine) și 30% de câmpii (sub 200 m altitudine).
Relieful este axat pe arcul Carpaților. În centrul teritoriului se află Podișul Transilvaniei, înconjurat
de lanțurile muntoase ale Carpaților Orientali, Meridionali și Occidentali, la exteriorul cărora se
întind, ca o treaptă mai joasă, podișuri și câmpii, către care trecerea se face prin intermediul
dealurilor subcarpatice.
Diversitatea tipurilor genetice de relief este caracteristică și spațiului românesc. Relieful structural
este pus în evidență de abrupturi și denivelări în Carpați și Podișul Dobrogei de Nord. De
asemenea, horstul dobrogean s-a constituit pe resturi hercinice în condițiile eroziunii diferențiale
a peneplenei. Relieful petrografic este dezvoltat pe roci cristaline în Carpați și Podișul Dobrogei.
Relieful dezvoltat pe roci solubile reprezintă peste 20 % din teritoriul țării, mai relevant fiind
relieful carstic din aria carpatică. Tot în Carpați este specific și relieful dezvoltat
pe gresii și conglomerate, în ariile de orogen, alături de care evoluează relieful vulcanic și cel
grefat pe roci metamorfice. Pe spațiile mai joase se afla relieful dezvoltat p