Ministerul Educației,Culturii și Cercetării din Republica

Moldova

Colegiul de Construcție din Hîncești

Nivele manageriale și stiluri de

management.

Elaborat: Samocrainîi Vasile Verificat: Ovanesov Natalia

Anul IV Grupa EI-171
Niveluri şi arii de management în cadrul organizaţiei
Obiectivul general al unui sistem complex nu se poate propaga până la
elementele primare, fără a suporta transformări specifice. În primul rând, are
loc o descompunere succesivă pe obiective specifice care, la rândul lor, devin
sarcini pentru diverse compartimente productive sau funcţionale fiind
încontinuare descompuse în comenzi de producţie. Aceste descompuneri
succesive ale obiectivului global generează o ierarhie de subobiective în
paralel în care existăşi o ierarhie a nivelurilor de conducere. În linii generale,
într-o organizaţie deosebim 3 mari niveluri ale procesului de management.

TOP
MA NIVEL STRATEGIC sau INSTITUŢIONAL
NAG
EME
NT
NIVEL TACTIC sau
MIDDLE FUNCŢIONAL
MANAGEMENT

NIVEL TEHNIC sau

LOWER sau FIRST MANAGEMENT OPERAŢIONAL

La nivel strategic – amploarea obiectelor vizeazăorganizaţia în întregime, iar

perioada de acţiune este definită pe un termen lung.
La nivel funcţional – se urmăreşte realizarea obiectivelor derivate din
obiectivul global. Se realizează sarcini specifice şi se iau decizii de corectare
a abaterilor ce pot apărea în subsistemele conduse şi coordonate, au caracter
periodic.
La nivel operativ – are loc conducerea nemijlocită a proceselor şi activităţilor
direct specifice pentru respectivul sistem de producţie. Are loc urmărirea
realizării obiectivelor proprii şi corectarea abaterilor ce au un caracter curent.
Corespunzător acestor trei niveluri de conducere, avem trei tipuri de
manageri.
Top managerii – este grupul de manageri format din preşedinţi,
vicepreşedinţii companiilor, directori executivi. Sunt grupuri relativi mici de
persoane care controleazăorganizaţia în întregime şi care stabilesc obiectivele
globale ale organizaţiei, strategia generală, ei conduc cu organizaţia în
întregime.
Middle managerii – managerii funcţionali includ şefi de departamente, de
diviziuni, de servicii. Acestea sunt primii responsabili de implementarea
politicilor şi planurilor de dezvoltare, precum şi pentru supravegherea
(conducerea) managerilor de la nivel ierarhic inferior, fiind necesar pentru a
face legătura între nivelul top şi nivelul operaţional.
First (lower)-managerii poartă răspunderea de producţia mărfurilor şi
serviciilor, sunt reprezentate prin şefii de echipă, maiştri, supraveghetori,
office-manageri. Aceşti manageri supravegheazăşi coordonează activitatea
lucrătorilor operativi.
Pentru a-şi îndeplini atribuţiile sale, managerii trebuie săposede o serie de
cunoştinţe şi capacităţi care pot fi divizate în 3 categorii distincte:
a)Cunoştinţe şi capacităţi conceptuale (cognitive) – se referă la abilitatea
managerului de a înţelege complexitatea organizaţiei ca sistem integru şi,
totodată, capacitatea de a evidenţia interdependenţa elementelor. Aici avem
în vedere gândirea conducătorului şi abilitatea lui de a prelucra informaţia
parvenităşi a planifica activităţile. Managerul trebuie să conştientizeze locul
şi funcţia fiecărei componente a organizaţiei în procesul de realizare a
obiectivelor precum şi rolul companiei în mediul de afaceri. Toate acestea
implică însuşirea de a gândi în mod strategic deci în perspectivăîndelungată.
b)Cunoştinţe şi capacităţi privind resursele umane – abilitatea de a lucra cu
oamenii incluzând înţelegerea procesului de motivaţie şi de conducere cu
oamenii. Managerul înzestrat cu asemenea capacităţi poate motiva subalternii
spre autorealizarea potenţialului intern, stimulează implicarea acestora în
activitatea organizaţiei. Rolul acestor abilităţi este în permanentăascendenţă,
fapt cauzat de procesul de globalizare şi sporire a nivelului de diversitate a
forţei de muncă. Managerul eficient este cel care poate realiza concomitent
rolul de căpitan al echipei sale, de antrenor, de educator şi de adjunct al
subalternului.
c)Cunoştinţe şi capacităţi tehnico-profesionale – referitoare la abilitatea de a
folosi cunoştinţe, metode şi echipamente pentru realizarea sarcinilor specifice
de producţie. Posedarea acestor abilităţi presupune existenţa cunoştinţelor
profesionale în domeniu, capacităţi analitice şi măiestria de a utiliza corect
instrumentele sau alte mijloace necesare pentru a soluţiona problemele într-
un domeniu concret de activitate. Se obţin prin instruire şi prin experienţa
profesională.
Ponderea acestor trei tipuri de abilităţi este diferită înfuncţie de nivelul
managerial. Astfel cu cât creşte nivelul ierarhic, cu atât creşte necesitatea
cunoştinţelor conceptuale şi scade necesitatea cunoştinţelor tehnico-
profesionale.
 Stiluri de management
Modul de a concepe şi a realiza procesul de conducere variază de la un
conducător la altul şi este legat de calităţile şi personalitatea exercitatului şi
se exprimă prin stilul de conducere. Stilul este felul propriu de a se exprima
al unei persoane, o manieră de lucru, un mod sau altul de a fi, de a acţiona, de
a se comporta.
Conform opiniei lui K. Lewin în funcţie de exercitarea autorităţii
manageriale avem:

 stil autoritar – refuză orice sugestie din partea subalternilor, fapt ce

duce la rezistenţă, apatie şi micşorarea interesului acestora.
Conducătorul singur determină activitatea grupului, este un control şi
supraveghere strictă. Fluxurile comunicaţionale sunt preponderent
descendente
 Stil relativ efectiv la rezolvarea obiectivelor simple, dar generator de
tensiuni şi frustrări. În absenţa managerului, randamentul grupului
scade. Puterea managerului se bazează pe autoritate, constrângere,
recompensă.
 stil democratic – practică delegarea competenţelor adicăadmite
participarea subalternilor atât la stabilirea obiectivelor, cât şi la
distribuirea sarcinilor, ceea ce, în final, contribuie la reducerea
tensiunilor interpersonale şi participare activă cu interes sporit a
subalternilor în muncă. Comunicarea este bilaterală. Climat socio-
afectiv plăcut. Influenţa se bazează pe puterea de expert şi charismă.
Necesită relativ mult timp.
 stil permisiv (laisser-faire) – evită intervenţiile în organizarea şi
conducerea grupului – conducere spontană. Toleranţă exagerată faţă de
subordonaţi, nu impune şi nu poate menţine disciplina. Nu este
clarăpoziţia sa. Subalternii au un moral scăzut. Comunicarea este
orizontală.
După criteriul atitudinea faţă de responsabilitate deosebim:

 stil repulsiv – refuză promovarea lor în funcţii de conducere în baza

unor complexe şi o redusă încredere în forţele proprii.
 stil dominant – comportament orientat la ocuparea funcţiilor cât mai
înalte în ierarhie, corespunde persoanelor dinamice şi active care în
adoptarea deciziilor doresc să-şi impună părerea, dar care în caz de
nereuşită plasează responsabilitatea pe umerii subalternilor, cauzele
eşecurilor le caută în exterior. Acţionează cu fermitate.
 stil indiferent – imagine realistă despre sine şi despre ceilalţi. Lipsa
interesului pentru evoluţia pe scara ierarhică. Sunt pe poziţii de
egalitate cu colaboratorii.