Lector univ. dr.

Cornelia Nistor

Elemente de statistică

3
 Cuprins
Cuvânt înainte …..……………………………………..

I. Constituirea şi dezvoltarea statisticii ca ştiinţă

……………………………………………………………
1. Etapele constituirii statisticii ca ştiinţă ………………
2. Obiectul statisticii şi noţiunile fundamentale utilizate
în statistica teoretică ……………………………………
3. Activitatea de cercetare statistică în prezent
……………………………………..…………………….

II. Etapele cercetării statistice ……………………..

1. Observarea statistică ………….…….…………….…
1.1.Conceptul de observare statistică ….……………
1.2. Tipuri de observare ..……………………………
1.3. Desfăşurarea observării ………..……………….
2. Sistematizarea şi prelucrarea datelor statistice …….
2.1. Clasificarea şi gruparea …………………………
2.2. Centralizarea datelor ……………………………..
3. Prezentarea datelor statistice …………………………
3.1. Tabelele statistice ………………………………
3.2. Seriile statistice …………………………………
3.3. Reprezentările grafice ……………………………

III. Mărimile relative şi medii …………………………

1. Conceptul de indicator statistic ………………………
2. Mărimile relative …………………………………….
3. Mărimile medii ………………………………………

IV. Indicatorii variaţiei, indicatorii medii de poziţie şi

asimetria ………………….……………………………
1. Indicatorii simpli ai variaţiei ………………………….
2. Indicatorii sintetici ai variaţiei ……………………..
3. Indicatorii medii de poziţie …………………………
4. Indicatorii asimetriei ..……………………………….

V. Sondajul ………..…………………………………..
1. Conceptul de sondaj …………………………………..
2. Metode de constituire a eşantionului …………………
3. Calcularea mediei şi dispersiei ………………………
3.1. Sondajul aleator simplu repetat ………………….
3.2. Sondajul aleator simplu nerepetat ………………..

4
4. Alte tipuri de sondaje …………………………………

VI. Analiza legăturilor dintre variabile………………

1. Conceptul de legătură statistică …………………..…
2. Metode elementare …………………………………..
3. Regresia statistică ……………………………………
3.1. Regresia unifactorială ……………………………
3.2. Regresia multifactorială ………………………….
4. Metode parametrice. Corelaţia ………………………
5. Metode neparametrice ………………………………
6. Elasticitatea …………………………………………

VII. Seriile cronologice ……………………………….

1. Conceptul de serie cronologică şi indicatorii utilizaţi în
analiza acesteia ……………………………………….
2. Prelucrarea seriilor cronologice ………………………
3. Interpolarea …………………………………………..
4. Extrapolarea …………………………………………..

VIII. Indicii şi metoda indicilor …….…………………

1. Descrierea metodei indicilor …………………………
2. Sisteme de ponderare utilizate pentru indicii de grup
…………………………….……………………………..
3. Calcularea indicilor ca medii ale indicilor individuali
sau ca raport de medii …………………………………...

IX. Seriile teritoriale ………………………………….

1. Conceptul de serie teritorială şi indicatorii utilizaţi în
analiza acesteia …………………………………………
2. Prelucrarea seriilor teritoriale ………………………..

Bibliografie ……………………………………………

Capitolul 1

5
 Constituirea şi dezvoltarea statisticii ca ştiinţă

1.1. Etapele constituirii statisticii ca ştiinţă

Ştiinţa denumită "statistică" are ca obiect de studiu fenomenele şi procesele din natură,
teghnologie şi societate, relevând aspectele cantitativ - numerice ale acestora, corelate cu
aspectele de ordin calitativ. Etimologia cuvântului "statistică" a fost explicată de Gotfried
Achenwall (sec. XVIII) prin termenul "status", care semnifică stare.
Prin intermediul metodelor de studiu specifice acestei discipline se poate realiza o
descriere completă a fenomenelor şi proceselor analizate, ţinând seama de modul specific de
organizare, de structurile existente şi factorii de influenţă, care acţionează diferit şi înregistrează
modificări permanente în timp şi spaţiu. Analiza statistică devine astfel deosebit de importantă
pentru o mai bună cunoaştere a tuturor domeniilor vieţii şi în special al celui social - economic.
Constituirea statisticii ca ştiinţă a parcurs o serie de etape de-a lungul istoriei, în paralel
cu dezvoltarea celorlalte ştiinţe cu care interacţionează.
Prima etapă îşi are începtul în perioada formării şi consolidării statelor lumii şi durează
aproximativ până în sec. XVI. În această etapă nu se poate vorbi de o teorie statistică, deoarece
nu erau conturate metode teoretice de studiere a fenomenelor şi proceselor reale. Este perioada
în care statistica are numai un caracter practic, forma principală de manifestare constituind-o
recensămintele pentru înregistrarea populaţiei, a terenurilor şi produselor agricole, a
consumului. De cea mai mare vechime sunt datele înregistrate în China (cu peste 6000 de ani
în urmă) pentru evidenţierea populaţiei, terenurilor şi produselor agricole, în Egipt (peste 4000
de ani) referitoare la evidenţa aurului şi pamântului şi în Imperiul roman (peste 2500 de ani în
urmă), Sumer, Babilon, India, Grecia pentru populaţie. Pe teritoriul ţării noastre, în Dacia, s-
au realizat de asemena astfel de înregistrări statistice, în special după extinderea Imperiului
roman în aceste teritorii. Datele cuprind înregistări ale populaţiei, producţiei şi consumului, care
constituiau servicii de evidenţă numite "tabularium".
A doua etapă în formarea statisticii ca ştiinţă o reprezintă primele încercări de elaborare
a unor teorii statistice, perioadă în care ia naştere şi se dezvoltă statistica descriptivă. Primele
lucrări în care s-a realizat o descriere sistematică a situaţiei economice, geografice şi politice
naţionale datează din sec. XIV şi aparţin lui Francisco Sansovino şi Giovanni Botero.
Lucrările publicate în această perioadă conţin numai elemente de analiză empirică, în
principal destinate observării unor aspecte legate de situaţia statelor naţionale. Fenomenele nu
sunt analizate prin prisma elementelor care le influenţează şi nu sunt determinate legităţi privind
evoluţia fenomenelor studiate sau corelaţiile dintre acestea. Apogeul acestei etape îl reprezintă
adoptarea la nivel naţional a unui sistem oficial de statistică, pentru descrierea aspectelor vieţii
economico - sociale. Primele ţări care au introdus acest sistem au fost Suedia, Norvegia,
Franţa în sec. XVIII, iar în Principatele Unite a fost adoptat la jumătatea sec. XIX. Subliniind
importanţa statisticii la nivel naţional, Dionisie Pop Marţian scria1: "Statistica pentru guverne
este ceea ce sunt pentru om cele cinci simţuri."
A treia etapă este apariţia ştiinţei denumită "statistică", o dată cu lucrarea "Aritmetica
politică" (1690) a lui William Petty, considerat părintele statisticii moderne. Pentru prima oară,
se pune problema determinării unor legităţi în evoluţia fenomenelor şi proceselor observate,
formulării de concluzii general valabile prin generalizarea unui număr mare de cazuri
individuale. Pornind de la cazurile individuale, se determină o serie de mărimi, relative şi medii,
factorii de influenţă şi relaţiile de cauzalitate dintre variabile, pentru ca în final să poată fi

1
D. P. Marian, “Analele Statistice”, 1860

6
desprinse şi tendinţele de evoluţie ale acestora. Majoritatea metodelor utilizate în această
perioadă sunt, însă, empirice.
A patra etapă este caracterizată de dezvoltarea statisticii matematice (sec. XVIII şi XIX),
prin utilizarea unui aparat matematic din ce în ce mai sofisticat în analiza fenomenelor şi
proceselor social - economice. În acest sens trebuie menţionată contribuţia deosebită a
statisticianului belgian lui Adolphe Quetelet care a introdus calculul probabilităţilor şi legea
numerelor mari în demografie, ştiinţele politice şi antropometrie. Se consideră importante numai
concluziile care se verifică la nivel de medie, elementele generale care pot fi valabile în
majoritatea cazurilor studiate, făcând abstracţie de particularităţile pe care le înregisterază
fiecare caz individual. Astfel, s-a conturează un fundament matematic precis pentru
desprinderea relaţiilor de cauzalitate, a aspectelor cantitative şi calitative, a legităţilor de
evoluţie viitoare a fenomenelor şi proceselor social - economice.
A cincea etapă începe în sec. XX, caracterizat de o creştere deosebită a numărului
populaţiei. Dezvoltarea statisticii se face, de asemenea, într-un ritm deosebit de rapid, pe
măsura perfecţionării metodelor de analiză şi prelucrare, în paralel cu dezvoltarea tehnicii de
calcul, a posibilităţilor de prelucrare automată a datelor, a programelor utilizate pentru analiza şi
interpretarea rezultatelor obţinute. Se remarcă statisticieni de seamă ca R. Fisher, G. U. Yule,
K. Pearson, E. S. Pearson, F. Edgeworth, P. Cebâşev, A. Markov. Această perioadă este
caracterizată de asemenea de apariţia unui număr mare de discipline aflate în strânsă legătură cu
statistica, care au ca obiect de studiu analiza şi interpretarea fenomenelor din diferite domenii
ale vieţii: economie, sociologie, psihologie, biologie, medicină etc. Alături de statistica teoretică
există în prezent statistica matematică, statisticile de ramură (a industriei, agriculturii,
comerţului etc.), statistica economiei naţionale, statistica muncii.

1.2. Obiectul statisticii şi noţiunile fundamentale utilizate în statistica teoretică

Ştiinţa denumită "statistică" a fost definită, de-a lungul timpului, în diferite moduri. În
prezent, se acceptă unanim faptul că statistica reprezintă ştiinţa care studiază fenomenele de
masă, în cadrul cărora acţionează legile statistice şi care prezintă proprietatea de a fi variabile în
timp şi spaţiu. 2

Datorită faptului că statistica permite caracterizarea complexă a sistemelor de variabile, a

relaţiilor dintre acestea, este aplicată pe scară largă în diferite domenii. Termenul de "statistică"
este astăzi utilizat şi în sensul de activitate de cercetare, de analiză a datelor, de metodă folosită
în alte domenii. Se poate considera, deci, că statistica este totodată o "disciplină ştiinţifică care
are însuşirea de a fi în acelaşi timp ştiinţă şi metodă utilizată în multe ştiinţe". 3
Statistica studiază atât aspectele cantitative ale fenomenelor şi proceselor care fac
obiectul său, cât şi pe cele calitative. Sunt astfel determinate nivelul, intensitatea şi structura,
relaţiile de dependenţă, dinamica şi tendinţele de evoluţie viitoare.
Indiferent de etapa istorică la care ne referim, statistica s-a ocupat de studierea
fenomenelor care prezintă regularităţi în evoluţie, care se produc într-un număr mare de cazuri
individuale. Acestea sunt denumite "fenomene de tip colectiv" sau "de masă".
În funcţie de numărul de cauze care le influenţează, fenomenele se clasifică în:
- tipice, care sunt determinate de o singură cauză şi sunt fenomene simple, deterministe;
sunt identice între ele în sensul că întotdeauna când se manifestă factorul determinant, se
produce acelaşi efect;
- atipice, de masă, care sunt influenţate de o mulţime de factori, cu acţiune sistematică;
sunt fenomene complexe deoarece factorii pot acţiona fie separat asupra, fie pot apărea
interacţiuni între aceştia; sunt asemănătoare, dar nu identice deoarece, în funcţie de modul în
2
T. Baron, E. Biji - coordonatori "Statistic teoretic i economic", Editura Didactic i Pedagogic, Bucureti, 1996

3
A. Isaic-Maniu, C. Mitru, V. Voineagu, “Statistic”, Editura Universitar, Bucureti, 2003

7
care se combină în timp şi spaţiu factorii de influenţă, pot apărea diferenţe semnificative între
modul de manifestare a cazurilor individuale; factorii de influenţă pot fi atât factori esenţiali, cât
şi accidentali, întâmplători, care nu pot fi prevăzuţi de la început.
Fenomenele de masă se manifestă în condiţii de incertitudine şi sunt stohastice deoarece
legile de producere a acestora sunt tendenţiale, ceea ce înseamnă că se verifică numai pe total, la
nivelul ansamblului, dar nu şi pentru fiecare caz în parte. Aceste tendinţe sunt numite şi legi
statistice.
Pentru a determina legi statistice reprezentative este necesar să se studieze un număr cât
mai mare de cazuri individuale, care au în comun acţiunea aceloraşi factori, care, însă, variază
în funcţie de timp, spaţiu şi organizare. În cadrul analizei, se urmăreşte păstrarea influenţei
factorilor esenţiali, importanţi şi eliminarea celor cu caracter întâmplător, neesenţiali. În
determinarea unei legi statistice se porneşte de la premisa că în numărul mare de cazuri
individuale studiate, acţiunile diferiţilor factorilor se compensează reciproc, astfel încât pe
ansamblu se poate stabili o valoare tipică.
Metodologia statisticii se referă la totalitatea tehnicilor, metodelor şi procedeelor
utilizate în cercetarea statistică, ce permit caracterizarea fenomenelor de masă prin calcularea
unor indicatori, determinarea factorilor de influenţă, a legăturilor dintre fenomene, a tendinţelor
de evoluţie ale acestora.
Între cele mai importante noţiuni utilizate în statistică se înscriu: colectivitate, unitate,
caracteristică, dată, informaţie, indicator.
Colectivităţile statistice reprezintă formele cele mai imprtante în cadrul cărora se
manifestă fenomenele şi se definesc ca4 ansamblu de elemente de aceeaşi natură, care fac
obiectul unui studiu. Se numesc şi populaţii statistice, iar elementele componente au aceeaşi
natură şi sunt asemănătoare (ex: studenţii unei facultăţi, firmele dintr-o ramură economică).
Colectivităţile sunt constituite dintr-un număr finit de componente. Pentru ca rezultatele
cercetării să fie cât mai reprezentative, trebuie ca aceste colectivităţi să fie bine delimitate în
timp, spaţiu, ca formă de organizare şi conţinut.
Există două tipuri de colectivităţi:
- statice, care sunt studiate la un moment de timp dat şi se pot descrie numai cu ajutorul
unor variabile de stare; diferenţele se manifestă în spaţiu, iar timpul şi forma de organizare sunt
constante (ex: producţia unei firme în ziua de 1 iulie 2004);
- dinamice, care sunt studiate în evoluţie pe o perioadă de timp, putând fi descrise cu
ajutorul variabilelor de flux; diferenţele se manifestă în timp, iar spaţiul şi forma de organizare
sunt constante (producţia unei firme în primul semestru al anului 2004).
Unităţile statistice sunt elementele independente care compun o colectivitate. Când fac
parte din colectivităţi statice, unităţile statistice sunt statice, iar dacă fac parte din colectivităţi
dinamice, sunt unităţi dinamice.
Unităţile sunt:
- simple, care reprezintă elementele de bază ale colectivităţii (ex: o persoană);
- complexe, care sunt rezultatul organizării elementelor de bază în cadrul colectivităţii
(ex: familia).
Caracteristica statistică este trăsătura, proprietatea pe care o au în comun unităţile care
compun o colectivitate. Se mai numeşte şi variabilă statistică deoarece aceeaşi caracteristică
înregistrează valori diferite la nivelul unităţilor statistice şi/sau în timp.
În funcţie de conţinutul lor, caracteristicile se clasifică în:
- de timp, care îşi modifică valorile în timp
- de spaţiu, care variază în teritoriu
- atributive, care sunt funcţii asociate unităţilor statistice şi se pot exprima numeric sau
nu

4
A. Isaic-Maniu, C. Mitru, V. Voineagu, “Statistic”, Editura Universitar, Bucureti, 2003

8
 După modul în care se produce variaţia, există caracteristici:
- cu variaţie continuă, adică variabila poate înregistra orice valoare din cadrul unui
interval dat deoarece variază continuu (ex: vârsta)
- cu variaţie discretă, când variabila nu poate lua decât anumite valori din cadrul unui
interval dat (ex: numărul de munictori ai unei firme)
După modul de exprimare există caracteristici:
- cantitative sau numerice:
- ordinale, când se poate defini o relaţie de ordine pe mulţimea valorilor
individuale, iar punctul zero este ales în mod arbitrar (ex: măsurarea temperaturii); în acest caz,
nu are sens real efectuarea de operaţii matematice, ca însumare sau raport, pe baza acestor valori
- cardinale, când se poate defini o relaţie de ordine pe mulţimea valorilor
individuale, iar punctul zero este dat în mod natural, semnificând absenţa fenomenului; în acest
caz, se poate aplica orice tip de operaţie matematică;

- calitative, exprimate prin cuvinte care definesc apartenenţa la o categorie a populaţiei

statistice:
- nominale, când pe mulţimea de valori pe care le poate înregistra nu se poate
defini o relaţie de ordine (ex: ramurile economiei naţionale; starea civilă)
- ordinale, când pe mulţimea de valori pe care le poate înregistra se poate defini
o relaţie de ordine (foarte bine, bine, satisfăcător, nesatisfăcător)
După mulţimea de valori pe care le înregistrează, caracteristicile se pot clasifica în:
- alternative, când nu există decât două valori opuse (ex: 0 şi 1; da şi nu; admis şi
respins)
- nealternative, dacă există mai mult de două valori valori (ex: valoarea investiţiilor unei
firme)
După natura datelor utilizate, sunt caracteristici:
- primare, care conţin date neprelucrate, culese de la unităţile statistice;
- derivate, care se referă la rezultatele obţinute în urma prelucrării, prin diferite metode,
a caracteristicilor primare.
Valorile concrete pe care le înregistrează caracteristicile la nivelul fiecărei unităţi
statistice se numesc variante.
Datele statistice sunt caracterizările numerice ale unităţilor statistice, mărimi concrete 5
obţinute din experimente, observaţii, numărare, măsurare sau calcule. La fel ca variabilele, pot
fi primare sau derivate.
Informaţia statistică reprezintă continutul, semnificaţia datelor.
Indicatorii statistici sunt datele care caracterizează, din punctul de vedere al structurii,
interdependentelor şi evoluţiei, un fenomen sau proces care se repetă cu regularitate. Deoarece
fenomenele din orice domeniu sunt extrem de complexe, pentru a le caracteriza cât mai complet,
se impune folosirea unui sistem de indicatori.

1.3. Activitatea de cercetare statistică în prezent

Ca urmare a importanţei crescânde pe care a demonstrat-o statistica în timp, s-a impus

organizarea unor institute de statistică la nivel naţional şi a unor organisme internaţionale, care
au menirea de a elabora şi furniza informaţiile necesare pentru a analiza activitatea unor unităţi,
regiuni, state, pentru a realiza comparaţii şi a căuta modalităţile de optimizare a modului de
manifestare a fenomenelor şi proceselor studiate.

5
A. Isaic-Maniu, C. Mitru, V. Voineagu, “Statistic”, Editura Universitar, Bucureti, 2003

9
 În fiecare ţară există un organ central de statistică - în România se numeşte Institutul
Naţional de Statistică -, unde sunt colectate periodic datele de la diferitele unităţi studiate, pe
domenii de activitate şi în profil teritorial, sunt prelucrate şi analizate. I.N.S. furnizează o serie
de publicaţii oficiale, periodice, una dintre cele mai cuprinzătoare fiind "Anuarul statistic".
Datorită intensificării - cu precădere în ultimul secol - a relaţiilor dintre state, a apărut
necesitatea infiinţării unor organisme internaţionale specializate în acest domeniu, având ca scop
cunoaşterea şi problemelor cu care se confruntă fiecare ţară sau zonă şi formularea unor tendinţe
cu privire la perspectivele acestora. Un organism important este Comisia de Statistică a
Naţiunilor Unite, înfiinţată în anul 1946 şi comisiile regionale ale acesteia şi Oficiul de Statistică
al Comunităţii Europene, înfiinţat în anul 1958. Organismele internaţionale trebuie să rezolve şi
o serie de probleme legate de posibilitatea efectuării comparaţiilor între diferitele regiuni, ţări ,
având în vedere faptul că există metodologii diferite pe baza cărora se înfaptuieşte practica
statistică. Aceste organisme trebuie să asigure comparabilitatea indicatorilor prin conţinut,
fenomenele la care se referă şi prin modul de calcul. Adaptarea şi modernizarea permanentă a
metodologiei statistice la nivel naţional, în concordanţă cu standardele internaţionale este o
condiţie esenţială în realizarea comparaţiilor internaţionale şi în analiza situaţiei fiecărei ţări.

10