Georgeta STEPANOV Producţiile mediatice de divertisment: între

utilitate şi distracţie Graniţa dintre jurnalism şi divertisment n-a fost

niciodată clară şi devine din ce în ce mai puţin vizibilă: presa populară a
privilegiat întotdeauna divertismentul, mijloacele de comunicare
recurgând la el în toate producţiile. Extinderea este aproape inevitabilă:
o ştire poate fi interesantă, dar fără importanţă şi, dimpotrivă, putem
învăţa multe distrându-ne. Atât jurnalismul cât şi divertismentul
informează şi formează. Scopurile urmărite însă, diferă: pe de o parte, o
informare exactă şi utilă, şi, de cealaltă, distracţia, care să nu fie nocivă
nici pentru individ, nici pentru societate. Important este ca publicaţiile
periodice să asigure o ierarhizare corectă, din perspectiva delimitării
ştirilor distractive de cele importante, în scopul privilegierii celor care au
o utilitate sporită şi pot viza viaţa unui grup social, a societăţii unei ţări,
a umanităţii. Divertismentul media nu este deloc de dispreţuit. Insă el
nu trebuie să îndepărteze sau să vulgarizeze informaţia veritabilă şi să
ocupe un loc dominant. Efectele producţiilor mediatice de divertisment
conferă mijloacelor de informare în masă mai multe roluri: terapeutic,
cathartic, de eliberare, de descărcare, de educare. Obiectivele funcţiei
de divertisment se rezumă, astfel, în: distracţie, relaxare, culturalizare,
educaţie. Or, de multe ori, întru sporirea accesibilităţii informaţiei
culturale sau chiar ştiinţifice, divertismentul mediatic se contopeşte cu
factorul socio-cultural şi se extinde asupra tratării informaţiilor de orice
fel. Uriaşa dezvoltare a mijloacelor de informare în masă i-a condus pe
unii cercetători la concluzia că rolul global al media se defineşte prin
funcţia de transpunere a realului în spectacol, 146 receptând mijloacele
de comunicare „...mai curând ca o sursă şi ca un mijloc de evaziune” [1].
Termenului „evaziune” îi sunt asociate, în principal, patru sensuri: 1.
Funcţia de evaziune a consumului culturii de masă (spre exemplu,
divertismentul masiv oferit de TV şi alte media) constă în deturnarea
practicanţilor acesteia de la „lumea reală în profitul imaginarului”,
mediile oferind stereotipuri care favorizează idealizarea vieţii, evitarea
realităţilor dezagreabile; 2. Mass-media acţionează mai curând ca un
„narcotic social”, tinzându-se spre generalizarea unui uzaj identificat de
Merton şi Lazarsfeld (1948); 3. Există indivizi care utilizează mass-media
mai mult ca mijloace de evaziune (cei mai expuşi consumului evazionist
sunt anxioşii, neliniştiţii, frustraţii, cei care resimt mai frecvent tot felul
de insatisfacţii, care îşi fac mereu tot felul de griji); 4. Consumul culturii
de masă şi, în special al divertismentului, produce ca efect pasivitatea
socială şi conformismul” [2]. Divertismentul a devenit un mod de viaţă
pentru fiecare dintre noi, conştient sau nu, el s-a răspândit în toate
sferele societăţii şi culturii. Cercetătorii susţin: „Problema esenţială nu
este aceea că televiziunea ne oferă divertisment, ci că ea tratează toate
subiectele în forma divertismentului (...) Aceasta înseamnă că
divertismentul devine supra-ideologia oricărui discurs...” [3]. Funcţia de
divertisment are avantajul de a mări accesibilitatea mesajelor mediatice
graţie asamblării evenimentelor întrun limbaj uşor de înţeles, într-o
formă simplistă şi un conţinut superficial. Astfel de informaţii sunt
livrate în flux permanent şi pun bazele noii culturi a lumii contemporane
– cultura mozaicată – în care fiecare individ şi fiecare colectivitate se
poate regăsi în produse spectaculoase, variate, accesibile şi
neobositoare. Toate produsele mediatice de divertisment răspund
nevoii oamenilor de relaxare, de odihnă, de evadare din grijile cotidiene.
Din punct de vedere psihologic, această funcţie răspunde necesi- 147
tăţii umane – instinctului ludic, dar reprezintă şi o supapă de siguranţă
pentru tensiuni psiho-sociale. Este vorba de o necesitate a oamenilor de
a se smulge din realitatea tensionată şi de a evada spre un confort
psihic. Această necesitate se acoperă prin periodicele care conţin un
anumit volum de informaţie distractivă şi interactivă: diferite concursuri,
teste, topuri, etc. Urmărind această informaţie, publicul are posibilitatea
să se recreeze, să se reconforteze şi să se distragă de la unele probleme
cotidiene sau, pur şi simplu, să-şi petreacă timpul într-un mod distractiv.
În acelaşi timp, audienţa mass-media poate să-şi completeze şi bagajul
de cunoş- tinţe. Informaţiile „uşoare” nu necesită atât de mult
concentrarea atenţiei şi memoriei cititorului, nici o documentare
prealabilă, nu impune cititorul să facă eforturi serioase în procesul de
lectură. Acest lucru a fost sesizat imediat de către public şi, în rezultat, a
crescut simţitor cererea pentru un astfel de gen de informaţie.
Divertismentul de presă s-a situat în topul preferinţelor cititorilor. Faptul
în cauză a determinat instituţiile mediatice să-şi revadă viziunea asupra
conceptului de ziar şi s-o ajusteze la noile solicitări ale publicului. Astfel,
astăzi putem să observăm o multitudine de publicaţii periodice (gen
„VIP-Magazin”, „Aquarelle”, „Neorama”, „Star paparazzi”, „Antena”,
„Şans”, „Integrame de buzunar”, etc.), orientate strict spre divertisment,
fapt care permite cititorului să se delecteze fără a depune un prea mare
efort în înţelegerea şi conştientizarea mesajului de presă. De regulă,
divertismentul este un compartiment indispensabil al publicaţiilor
adresate tinerilor, femeilor, al publicaţiilor culturale. Acestea se
orientează spre un public mai puţin interesat de articole scrise în spiritul
jurnalismului tradiţional. Dar anumite elemente de divertisment nu pot
fi excluse nici din publicaţiile care se vor a fi cu un statut mai înalt – cele
tematice sau aşa-zisele broadsheet-uri. De multe ori găsim în astfel de
ziare rubrici care ne informează despre vremea în următoarele zile,
despre prezicerile astrale sau pun în circuit informaţii gen „bancul zilei
sau al săptămânii”. 148 Toate rubricile de divertisment pe care le găsim
chiar şi în edi- ţiile „serioase” au menirea să reducă din încărcăturile
tensionate şi de rutină ale informaţiilor politice sau economice. Sunt
nişte nuanţe care vin să dilueze imaginea generală grea a publicaţiei. În
acelaşi timp, devin şi un fel de momeală pentru cititori care, la rândul
lor, caută un alt fel de articole, un alt mod de interpretare jurnalistică a
aceloraşi situaţii şi probleme. Pentru a satisface aceste necesităţi şi,
concomitent, pentru a avea succes pe piaţa informaţională, multe
publicaţii periodice şi-au modificat structura interioară, exterioară,
precum şi modalitatea de abordare a evenimentelor. Astfel a apărut un
fel de mixtură între „tabloids” şi „broadsheets”, unde informaţia de
divertisment devine esenţa mesajului de presă. Actualmente, tot mai
mulţi cititori utilizează mass-media ca principalul furnizor de bunuri
destinate ocupării timpului liber. Divertismentul prin media este cea mai
accesibilă formă de loisir, atât din punct de vedere al costurilor, cât şi
din punct de vedere al timpului. Funcţia de divertisment asigură marile
tiraje presei scrise şi finanţarea, prin publicitate, a presei audio-vizuale.
Dar, prin oferta ieftină, s-a produs o deplasare dinspre divertismentul de
calitate spre divertismentul care nu necesită familiarizarea cu practicile
culturale tradiţionale şi care, dimpotrivă, coboară în infantilism. Această
stare de lucruri a condus la apariţia unei tendin- ţe mediatice noi în
jurnalismul autohton – tabloidizarea, care se manifestă prin abordarea
unor strategii editoriale care avantajează ştirile şi articolele soft (din aria
divertismentului, a timpului liber, a vieţii vedetelor) în detrimentul celor
hard (din aria politică sau economică) şi prin „superficializarea”
conţinutului materialelor analitice, care devin mai puţin consistente,
fără analize şi interpretări, apar axate în principal pe titluri “explozive”.
Acest lucru este îndeosebi evident în cazul ediţiilor de week-end ale
ziarelor, ediţii care seamănă tot mai mult la conţinut cu revistele-
magazin. Tabloidizarea, în special cea a ştirilor, poate fi rezultatul evitării
în mod intenţionat a subiectelor serioase, de investigaţie. Se oferă,
astfel, o idee falsă şi exasperantă despre societate [4]. 149 Alunecarea
pe panta divertismentului subminează celelalte funcţii social-
comunicaţionale, reducând considerabil potenţialul informaţional al
presei şi cel de transmitere a valorilor culturale, fundamentale. Această
realitate conduce la constituirea unei societăţi imaginare, efemere,
unde toate subiectele sunt tratate în formă de divertisment. Procesul de
spectacularizare a realităţii distruge cultura tradiţională şi impune o
cultură minoră, străină, chiar o pseudo-cultură, vulgarizează temele
civice şi transformă confruntările politice în spectacole ale puterii.
Elocventă în acest context ar fi revista „Star paparazzi”, care reprezintă
un amalgam de informaţii de scandal şi de senzaţie, bârfe, intrigi şi
zvonuri. Afirmaţiile mincinoase şi tendenţioase, făcute cu scopul de a
discredita onoarea sau reputaţia personajelor, de a-i pune într-o lumină
falsă sau, pur şi simplu, de a suscita curiozitatea publicului reprezintă
întreg conţinutul revistei. Astfel, calitatea informaţiei aici este sub orice
critică, fotografiile – tendenţioase, iar interpretările – extremale, fapt
care ne permite să afirmam că „Star paparazzi” este cea mai
„tabloidizată” revistă din jurnalismul autohton. Este vădit faptul că, în
goană după senzaţional, această publicaţie periodică încalcă toate
regulile jurnalistice şi normele deontologice. De obicei, jurnaliştii
justifică superficializarea conţinutului publicaţiilor periodice prin faptul
că majoritatea publicului are nevoie şi cere tocmai acest gen de
informaţie. Afirmaţia respectivă este însă un neadevăr, or, publicul
alege din ceea ce i se oferă, iar abundenţa de produse subculturale,
subumane şi mahalagizarea spaţiilor, care cuprind deopotrivă pe
realizatori şi cititori, îndreaptă societatea spre destinaţii caracteristice
creşterii entropice. Dar rubricile de divertisment, pe care le găsim de
obicei în ziarele autohtone, nu doar relaxează şi distrează.
Divertismentul de presă are şi potenţial educaţional. Într-un mod subtil
acesta poate şi să educe sau să instruiască societatea. Această instruire
se realizează prin intermediul jocurilor de logică, cuvintelor încrucişate,
testelor psihologice, materialelor informative şi ana- 150 litice etc. În
goana după informaţie exhaustivă, cititorul nici nu sesizează trecerea
lentă de la informaţia grea şi de rutină la un alt nivel, mai lejer şi mai
uşor de perceput, fapt ce facilitează asimilarea valorilor şi a
standardelor promovate de presă. În această categorie putem include
revistele „VIP-Magazin”, „Aquarelle”, „Neorama”, unde divertismentul
se integrează în educaţie, iar educaţia în divertisment, ultimul devenind
unul intelectual. Aici temele economice, politice, sociale, culturale sunt
abordate prin prisma divertismentului, fapt ce le face mai atractive şi pe
înţelesul tuturor. Libertatea îşi găseşte expresie în toate materialele,
inclusiv pe copertă, revistele, astfel, oferind şi o lecţie de stil. Informaţia
educativ-culturală din aceste publicaţii periodice – despre cărţi, muzica,
film, teatru, expoziţii, etc. – este un produs de calitate care, de fapt, nu
se încadrează în cultura de masă, ci mai curând în cea de elită. Educarea
prin intermediul divertismentului impune jurnaliş- tilor anumite rigori în
ceea ce priveşte selectarea evenimentelor şi alegerea unghiului de
abordare. Selectarea evenimentelor din perspectiva valorilor sociale şi
determinarea unghiului optimal de abordare asigură o calitate înaltă
divertismentului de presă şi presupune sporirea efectelor educaţionale
ale acestuia. Deteriorarea calităţii divertismentului are consecinţe
asupra calităţii publicului (mentalităţii, comportamentelor) şi, în fine,
asupra calităţii vieţii sociale. Şi, dimpotrivă, un divertisment de calitate,
care educă prin loisir, poate avea efecte pozitive. Aşadar, actualmente
divertismentul a devenit parte componentă a jurnalismului. Şi presa din
Republica Moldova, din această perspectivă, nu este o excepţie. Pe
lângă informaţiile actuale şi de interes public, publicaţiile periodice
oferă cititorilor şi pagini de divertisment. Spaţiul rezervat informaţiei de
divertisment este variabil (de la o publicaţie la alta) şi depinde de
periodicitatea, volumul şi specializarea ediţiilor. Spre exemplu, „Timpul”
alocă divertismentului o singură pagină, ceea ce constituie aproximativ
12,5% din spaţiul util al acestuia. „Jurnal de Chişinău” rezervează
divertismentului 4 pagini sau aproximativ 151 a şasea parte din volumul
total, adică 17 procente. În săptămânalul „Săptămâna” informaţia de
divertisment ocupă aproximativ 21% din tot ziarul. Dacă e să luăm
volumul divertismentului din ziarul „Spros i predlijenie” (varianta
română, care apare o dată în săptămână), atunci se poate spune că el
constituie aproximativ 36% din conţinutul total. Referitor la conţinutul
divertismentului putem afirma că, în mare parte, el este similar în toate
ziarele autohtone, indiferent de statutul, periodicitatea sau volumul
acestora. Rubrici cu teste şi concursuri, programul TV, bancuri, cuvinte
încrucişate de tip scandinav, afişe, horoscoape şi relatări despre vedete,
descoperiri şi întâmplări neobişnuite sunt elemente indispensabile ale
rubricilor de divertisment în toate publicaţiile periodice. Mediatizarea
show-business-ului, a vieţii şi activităţii vedetelor şi celebrităţilor a
devenit o normă pentru jurnaliştii din domeniu. Este îmbucurător faptul
că coraportul dintre informaţia despre vedetele din afara ţării (de
obicei, preluată din Internet sau de la agenţiile de presă) şi informaţia
despre vedetele autohtone este în favoarea celei de-a doua categorii.
Ştiri, interviuri, reportaje, sondaje de opinie – toate - materiale de autor
– conferă divertismentului individualitate, varietate şi credibilitate. Prin
promovarea valorilor culturii naţionale, divertismentul autohton capătă
vădite nuanţe educativ-culturale. Cuvintele încrucişate sunt un produs
mass-media ( primele cuvinte încrucişate au fost compuse de jurnalistul
Artur Winn) şi au tot dreptul la existenţa mediatică. Cuvintele
încrucişate permit cititorilor să se relaxeze, dar şi să se distreze
intelectual. În ultimul timp mai multe publicaţii periodice („Timpul”,
„Jurnal de Chişinău” ş. a.) acordă o atenţie sporită jocului intelectual
sudoku, inventat, de asemenea, de un jurnalist. De remarcat faptul că
pentru moment, o bună parte din paginile de divertisment ale ziarelor
autohtone poate fi calificată drept jurnalism de calitate şi constituie un
element esenţial al marketingului. De obicei, informaţia de divertisment
este amplasată „monolit” pe ultimele pagini ale ziarului şi este
structurată pe rubrici. 152 Este cazul publicaţiilor „Jurnal de Chişinău”,
„Timpul”, „Flux”, „Moldova Suverană”, „Literatura şi Arta”, etc. Un alt
model de „convieţuire” a jurnalismului cu divertismentul putem întâlni
în săptămânalul „Săptămâna”. Este vorba de structurarea „pe blocuri” a
divertismentului. Primele informa- ţii de divertisment le întâlnim deja pe
pagina a doua (informaţie despre datele meteo, schimb valutar).
Paginile tematice de actualitate, cu informaţii din domeniul social,
politic, economic sunt divizate în două părţi prin intermediul unei pagini
cu un conţinut mai relaxant, cu o încărcătură informativă mai uşoară.
Pagina de recreere conţine de regulă o istorie a unei persoane, fie
acesta un cititor sau o personalitate special intervievată, şi are menirea
să mai dilueze din seriozitatea şi caracterul sobru al celorlalte articole.
Ultimele trei pagini: show, sport şi diverse sunt dedicate în exclusivitate
divertismentului. Astăzi încă e prematur să vorbim despre o tradiţie a
jurnalismului de divertisment din Republica Moldova. Nici ziarele şi nici
revistele autohtone nu pot oferi un aliaj reuşit între divertisment şi
jurnalism. Pentru că unele dintre acestea, chiar dacă oferă un produs de
calitate, au un preţ mult prea mare, altele, cu un preţ rezonabil, au o
calitate destul de proastă. Oricum, mijloacele de comunicare
moldoveneşti încearcă să facă eforturi de inovare, de promovare a
formelor relevante ale creaţiei: literatură, muzică sau arte plastice. Or,
jurnaliştii au conştientizat că pentru a deservi bine publicul, mass-media
au datoria nu doar de a distra şi relaxa, ci şi de a forma gustul estetic sau
de a-l cultiva. Deşi divertismentului i se inculpă capacitatea de atenţie
de scurtă durată, ignorarea trecutului, prezentarea în mod serios a
astrologiei şi a fenomenelor „paranormale”, în presa moldovenească el
nu şi-a neglijat totalmente rolul său educativ. Aşadar, actualmente
putem observa o tendinţă de simplificare a conţinutului publicaţiilor
periodice. Pe măsură ce viaţa din marile oraşe devine tot mai haotică,
iar accesul la înalta tehnologie este din ce în ce mai facil din cauza
sistemelor fără fir, comunicarea rapidă este accesibilă unei mase tot mai
mari de 153 oameni. Pentru presa scrisă, acest fenomen se traduce în
formate mai mici şi mai clare, mult mai uşor de citit de către cei care
caută poveşti simple şi mesaje directe. Odată cu trecerea timpului,
renunţarea la formatele mari a câştigat teren, astfel, că marea
majoritate a ziarelor de divertisment apare în format A 3, însă pe piaţa
informaţională autohtonă circulă şi ziare de divertisment în format A4 şi
A5. Tendinţa de poziţionare în primele pagini a titlurilor în format
tabloid, simplificarea conţinutului şi diminuarea formei materialelor de
presă s-a extins la nivel naţional. O explicaţie a amploarei pe care a
căpătat-o acest fenomen ar putea fi dorinţa proprietarilor de presă de a
satisface nevoia de informaţie a tuturor tipurilor de consumatori media,
dar şi de a comporta costuri mai mici la tipar (ceea ce conduce automat
la scăderea preţului de vânzare al ziarului şi la o creştere semnificativă a
tirajului). În asemenea condiţii putem presupune că rolul
divertismentului în presa moldovenească va creşte în continuare. Acest
lucru se va manifesta prin apariţia a noi şi noi titluri de publicaţii
specializate în domeniul divertismentului şi prin extinderea continuă a
spaţiului dedicat divertismentului în publicaţiile socialpolitice. Referinţe:
1. Ioan Drăgan. Paradigme ale comunicării de masă. - Bucureşti, 1996, p.
182. 2. Ibidem, p.190. 3. Mihai Coman. Introducere în sistemul mass-
media. – Iaşi: Polirom, 1999, p.85. 4. Cf.: M. Medved. Hollywood vs
America. Popular Culture and the War on Traditional Values - New York:
Harper Collins, 1993. Literatura: 1. Bogdan D. Epitetul jurnalistic. –
Timişoara, 1999. 2. Brielmaier P. Ghid de tehnoredactare. – Iaşi, 1999. 3.
Carter S. The Culture of Disbelief. – New York: Basic Books, 1993. 154 4.
Cernicova M., Stilul publicistic actual. – Timişoara, 1999. 5. Gabriel I.
Informaţia - o marfă neglijată? – Bucureşti, 1995. 6. Ioncioaia F.
Introducere în presa scrisă. – Iaşi, 2000. 7. McLuhan M. Mass-media sau
mediul invizibil. – Bucureşti, 1997. 8. Moraru V. Mass media şi
spectacularizarea politicii // Analele ştiinţifice ale Universităţii de Stat
din Moldova. Seria “Ştiinţe socioumanistice”. - Vol. II. – Chişinău: CE
USM, 2002. – pp. 22-23