I .

Hemoragia sau hemoreea este scurgerea abundentă de sânge, internă sau

externă, în urma ruperii sau tăierii peretelui unui vas sangvin. Hemoragia este cauzată de lezarea
integrității vasului, provocată de o traumă, liza purulentă a peretelui vascular, dereglarea chimismului
sanguin.

Putem deosebi mai multe feluri de hemoragii:

1. Hemoragiile externe — în care sângele se scurge în afara organismului datorită
secționării unor vase de sânge. În funcție de vasele care au fost secționate, putem
deosebi:

 hemoragii arteriale, în care sângele, de o culoare roșu-aprins,

țâșnește într-un jet sacadat, în același ritm cu pulsațiile inimii;
 hemoragii venoase, în care sângele, având o culoare roșu închis,
curge lin, continuu;
 hemoragii capilare, în care curgerea sângelui se observă pe toată
suprafața rănii, având o intensitate redusă.
 Hemoragiile interne — în care sângele care curge rămâne în interiorul
organismului (ex.: în cavitatea abdominală etc.). O categorie deosebită o pot forma
hemoragiile interne exteriorizate, în care sângele ajunge în afara corpului
după ce a trecut printr-o cavitate naturală care face comunicarea organismului cu
exteriorul. În cadrul hemoragiilor exteriorizate putem cuprinde: epistaxisul (curgerea
sângelui din nas), otoragia (curgerea sângelui din urechi), hematemeza (vărsăturile cu
sânge), hemoptizia (tusea urmată de eliminări de sânge din plămâni), hematuria
(eliminarea de sânge prin urină), melena (eliminarea de sânge prin scaun, situație în
care fecalele capătă o culoare neagră, lucioase) și enterohemoragia (hemoragia
intestinală).
În funcție de cantitatea de sânge pierdută, putem distinge:

 hemoragii mari, mortale, când se pierde mai mult de jumătate din cantitatea totală de
sânge;
 hemoragii mijlocii, când se pierde 1/3 din cantitatea totală de sânge;
 hemoragii mici, când se pierde o cantitate de 500-600 ml de sânge.
Hemoragiile externe și cele exteriorizate sunt ușor de recunoscut. Hemoragiile interne
sunt însoțite de o serie de semne prin care se pot bănui și diagnostica. Aceste
semne sunt: amețeala, creșterea numărului de bătăi ale inimii pe minut, creșterea
numărului de respirații pe minut. Pulsul bolnavului este slab, iar tensiunea sa arterială
scade mult sub cifra normală. Bolnavul este neliniștit, palid, vorbește repede, are
transpirații reci și este chinuit de o sete deosebit de mare.
Epistaxisul sau rinoragia este un accident obișnuit, mai ales la copii și poate fi tratat foarte
simplu. Apare de obicei ca rezultat al unor mici traumatisme cauzate de scobirea în nas sau suflarea
nasului. Poate apărea și în urma unei infecții a mucoasei care determină uscare și apariția de cruste.
Epistaxisul este rareori serios, dar ocazional poate fi amenințător de viață, în special la persoanele
în vârstă. Apare mai frecvent la persoanele care iau aspirină, anticoagulante (medicamente care
împiedică coagularea sângelui in vase) sau la pacienții cu boli hematologice.
Dacă epistaxisul apare frecvent (mai des de o dată pe săptămână) poate fi un indiciu al unei alte
probleme de sănătate, cum ar fi hipertensiunea arterială. Se recomandă consultarea medicului de
familie pentru măsurarea tensiunii arteriale și prescrierea unui tratament potrivit. De asemenea,
medicul poate preciza dacă medicamentele pe care le ia pacientul pot determina apariția
epistaxisului.
Dacă se suspectează o problemă mai serioasă, se recomandă consultarea unui medic ORL pentru
efectuarea unor teste suplimentare.
Hemoragiile digestive reprezintă o extravazare a sângelui la nivelul tubului digestiv, de la
nivelul esofagului până la anus constituind o urgență medico-chirurgicală.
Hemoragia digestivă superioară reprezintă hemoragia în segmentul digestiv situată deasupra
unghiului Treitz. În hemoragia digestivă superioară extravazarea sângelui se face prin hematemeză
sau melenă.
Hematemeza reprezintă vărsătura cu sânge ce caracterizează hemoragia digestivă superioară.
Culoarea sângelui eliminat prin vărsătură depinde de durata contactului acestuia cu sângele. Astfel,
dacă vărsătura survine la scurt timp după debutul sângerării, hematemeza pare roșie, iar ulterior
aspectul va fii roșu închis, maronie sau neagră. Cheagurile de sânge precipitate și sângele degradat
de acid din vărsătură vor produce un aspect caracteristic în "zaț de cafea" când sunt eliminate prin
vărsătură.
Hemoragia gastrointestinală chiar dacă este depistată prin teste pozitive ce indică hemoragii oculte,
aceasta poate indica o afecțiune potențial gravă ce trebuie investigată suplimentar.
O melenă se traduce printr-o hemoragie digestivă de obicei înaltă, adică provenind din esofag,
din stomac sau duoden, mai rar de la nivelul intestinului subțire sau colon.
Cauzele cele mai frecvente ale unei melene sunt ruptura varicelor esofagiene, provocate de
hipertensiunea portală în cazurile de ciroză, și leziunile favorizate de luarea de medicamente toxice
pentru tubul digestiv (aspirină, antiinflamatoare), ca un ulcer gastroduodenal și gastrită hemoragica.
O melenă se manifestă prin scaune negre, unsuroase, cu un miros caracteristic, dezgustător.
O melenă impune o spitalizare de urgență. Fibroscopia esogastrică permite de cele mai multe ori să
se determine cauza sângerării și să se stabilească în consecință tratamentul necesar. Acesta
constă, în general, în administrarea de medicamente antiulceroase și în sclerozarea varicelor
esofagiene sau a ulcerelor hemoragice descoperite. În caz de hemoragie necontrolată sau
recidivantă, tratamentul este chirurgical (tratamentul hipertensiunii portale, gastrectomia parțială).

Hemoptizia
Hemoptizia se definește ca fiind expectorația cu sânge și este un semn nespecific asociat cu
numeroase afecțiuni pulmonare care poate sa cuprindă infecția (ex.: bronșita acută, abcesul
pulmonar, tuberculoza, aspergiloza, pneumonia, bronșiectazia).
De asemenea, se asociază cu neoplasme, afecțiuni cardiovasculare (stenoza mitrală, embolia
pulmonară, malformații vasculare pulmonare), trauma unor boli autoimune (cum ar fi granulomatoza
Wegener, sindromul Goodpasture, lupus eritematos sistemic) precum și unele medicamente și
toxine (de exemplu cocaine, anticoagulante, agenții trombolitici, penicilinaminele, solvenții). Deseori,
etiologia specifică a hemoptiziei nu este determinată.

Hematuria

Hematurie microscopică

Hematuria se definește ca fiind eliminarea urinei ce conține sânge provenit din aparatul urinar situat
deasupra uretrei anterioare. În practica medicală întâlnim hematurie microscopică în care hematiile
variaza între 1.000 ml/min și 1.000.000 ml/min și hematurie macroscopică în care numărul de
hematii sunt peste 1.000.000 ml/min.
Hematuria macroscopică determină apariția urinei de culoare roșie sau brună, însă sunt numeroase
substanțe care pot modifica aspectul urinei, aceasta având un aspect asemănător cu hematuria
(rezultat fals pozitiv):

 concentrație urinară crescută de urocromi, apare în urina cu densitate crescută;

 urații, în acest caz culoarea urinei se normalizează prin încălzire;
 creșterea excreției de bilirubină directă care apare predominant în icterele mecanice;
 eliminarea urinară crescută de urobilină, apare în suferintele hepatocelulare;
 consumul de medicamente: rimfampicină, furazolidon, hidroxiclorochină, nitrofurantoin,
aminofenazonă, urovalidin;
 consumul unor alimente cum ar fi sfecla roșie și coloranții alimentari;
 hemoglobinuria, urmarea hemolizelor de cauze diverse constă în prezența urinei de culoare
roșu închis și apare în hemoglobinuria paroxistică, transfuzii de sânge incompatibil, hemoliza de
etiologie diversă;
 mioglobinuria, apare ca urmare a leziunilor musculare provocate de traumatisme, zdrobiri
musculare, contuzii, arsuri și în sindromul de strivire;
 porfirinuria reprezintă eliminarea de urină roșie ca urmare a prezenței hematoporfirinei ce
rezultă din descompunerea hematinei, aceasta apare în porfiria cutanată tardivă.
Hematuria macroscopică poate fi apreciată etiologic după aspectul culorii urinei, astfel că urina de
culoare roz-roșie sugerează hematurie extraglomerulară, culoare roșie murdară apare în hematuria
de origine glomerulară. Aspectul de "zeamă de carne" apare datorită timpului prelungit de traversare
a nefronului de către hematii și datorită pH-ului urinar acid care duce la formarea de
methemoglobină care dă aspectul particular al urinei.
Hematuria microscopică este considerată patologică la valori cuprinse intre 2.000–3.000
eritrocite/min la proba Addis. Până la aproximativ 1.000.000 de hematii/min urina este limpede,
diagnosticul putând fi pus numai prin analize de laborator.

II. Hemostaza (gr. haima = sânge, stazis = a opri)[1] reprezintă totalitatea

mecanismelor care intervin în oprirea sângerării la nivelul vaselor mici (capilare) și mijlocii (arteriole,
metaarteriole și venule). În funcție de modalitatea de oprire a hemoragiei, hemostaza poate fi:

 hemostază fiziologică, proprie corpului;

 hemostază medicamentoasă, prin administrarea de substanțe coagulante/hemostatice;
 hemostază chirurgicală, necesară în cazul unor intervenții chirurgicale ample.

1. Hemostaza fiziologică
Hemostaza fiziologică implică un echilibru între două procese opuse care se desfășoară simultan:
formarea cheagului sanguin și fibrinoliza. Formarea cheagului presupune interacțiunea dintre
endoteliul vascular, plachete și factorii de coagulare și se desfășoară în trei timpi: timpul vasculo-
plachetar, timpul plasmatic și timpul trombodinamic.

Timpul vasculo-plachetar

Agregarea trombocitelor. Plasma bogată în trombocite (fiola din stânga) este un lichid tulbure. După adăugarea
acidului adenozindifosforic, trombocitele sunt activate și încep a se agrega, formând fulgi albi (fiola din
dreapta).

Timpul vasculo-plachetar, cunoscut și ca hemostaza primară sau temporară are drept scop

formarea trombusului alb plachetar, constituit în principal din plachete și câteva fibre de fibrină care
îl consolidează. Începe odată cu lezarea vasului. Prima reacție constă în vasoconstricția peretelui
acestuia, produsă atât reflex, cât și sub acțiunea serotoninei. Urmează aderarea trombocitelor la
nivelul plăgii, agregarea și metamorfoza vâscoasă a acestora cu vasul, ducând la oprirea sângerării
în cel mult patru minute. La acest nivel sunt eliberați factorii plachetari, cu rol deosebit în etapa
plasmatică a hemostazei. Între timp, se produce activarea celor 13 factori plasmatici ai coagulării.[2]

Timpul plasmatic
Timpul plasmatic sau coagularea (lat. coagulare = a închega, a reuni) constă din
separarea sângelui în două componente:

 într-un coagul (cheag) roșu, moale (gel), format dintr-o rețea de fibrină în ochiurile căreia
sunt prinse elemente figurate (eritrocite, trombocite, leucocite);
 în ser, plasma lipsită de fibringen și protrombină.
La rândul ei, coagularea sângelui presupune trei faze:

 faza I – formarea tromboplastinei are loc pe două căi, extrinsecă și intrinsecă. Aceasta este
faza cea mai laborioasă și durează cel mai mult, 4-8 minute.
 faza a II-a – formarea trombinei durează 10 secunde; tromboplastina transformă protrombina
în trombină. Această fază necesită prezența ionilor de calciu (Ca2+), dar și a vitaminei
K sintetizată în ficat.
 faza a III-a – formarea fibrinei durează 1-2 secunde. Trombina desface, din fibrinogen, niște
monomeri de fibrină, care polimerizează spontan, alcătuind rețeaua de fibrină, ce devine
insolubilă sub acțiunea factorului XIII al coagulării. În ochiurile rețelei se fixează elementele
figurate și sângerarea se oprește.[3]
Timpul trombodinamic
După ce coagulare are loc, sub acțiunea trombosteninei plachetare,se produce un proces de
retracție a cheagului. Din cheag este expulzat un lichid gălbui, puțin vâscos, numit ser. Retracția
cheagului durează 2-24 ore. După retracție, cheagul suferă treptat un proces de dizolvare,
numit fibrinoliză. Aceasta se datorează unei enzime proteolitice, plasmina (fibrinolizina), care se
formează dintr-un precursor – plasminogenul circulant, inactiv. Plasmina are capacitate să "digere"
atât fibrina și fibrinogenul, cât și alte proteine din sânge. Sub acțiunea plasminei, fibrina este
degradată rezultând produși de degradare a fibrinei.
Fibrinoliza are drept efect îndepărtarea cheagului și dezobturarea vasului prin care se poate relua
circulația. În felul acesta au fost îndepărtate toate consecințele lezării vasului.

2. Hemostaza medicamentoasă

Hemostaza medicamentoasă constă în stoparea unei hemoragii prin medicație coagulantă sau

hemostatica (Vit K sau Fitomenadion, Etamsilat, Adrenostazin). Substanțele medicamentoase
hemostatice (coagulante) utilizate în astfel de situații includ adrenalina, noradrenalina, efedrina, dar
și apa oxigenată.

3. Hemostaza chirurgicală
Hemostaza chirurgicală reprezintă totalitatea mijloacelor chirurgicale care duc la oprirea
temporară sau definitivă a unei hemoragii. Se poate deci realiza hemostază chirurgicală
provizorie sau hemostază chirurgicală definitivă (în cazul acesteia, cea mai cunoscută este
cauterizarea).