Sunteți pe pagina 1din 2

ESEU MOTIVAŢIONAL

Mă numesc Catanoi Valeria, am absolvit Facultatea de Științe, Departamentul de


Geografie din Craiova şi sunt un potenţial candidat al studiilor oferite de Universitatea din
Craiova.
În urma informării riguroase asupra ofertei educaţionale propuse de
facultatea dumneavostră, consider că studiile în domeniul Turism și dezvoltare durabilă vor
ajuta în construirea unei cariere de succes. Am discutat cu profesori și studenți din cadrul
acestei facultăți și am ajuns la concluzia că vreau să-mi continui studiile aici și nu în altp
parte. Mai mult decât atât, un rol important în alegerea mea l-a avut fratele meu care activează
în domeniul turismului de mai mult de opt ani și se bucură de minunățiile și frumusețea
peisajelor pe care a reușit să le vadă activând în domeniul turismului.
Motivele pentru care am ales să fac parte din grupul studenţilor de la Turism și
Dezvoltare Durabilă sunt diverse: în primul rând, pasiunea pentru domeniul turismului,
dorinţa de a călători dar în același timp sa imbin și munca, precum şi motivaţia de adeveni un
adevărat profesionist în domeniu. Încă de la început, adică acum trei ani când am venit în
Craiova din Republica Moldova, am știut ca dupa acești trei ani de licență voi merge mai
departe în domeniul turismului.
Din punct de vedere al aşteptărilor legate de această intituţie, consider că voi învăța
mai multe despre turism și despre fiecare particică a lumii. Visez să fac voluntariat acolo unde
mulți copii și oameni au nevoie de ajutor și aș vrea sa devin un exemplu pentru alți studenți,
pentru mine turism nu înseamnă doar să începi o carieră într-un birou și călătorii, eu privesc
acest domeniu ca pe o artă de a vedea lumea de a putea ajuta și a cunoaște lumea diferit cum
este scris în cărți. În ceea ce priveşte eventuala angajare pe durata studiilor, această opţiune
este bineînţeles luată în calcul, am fost angajată încă din primul an de facultate și mă bucur
foarte mult că am facut față și studiilor și muncii. Am activat în domeniul cadastrului și a
măsurătorilor terestre și mă mândresc că am reușit să avansez pe plan profesional încă de la
facultate. Dorinţa mea cea mai profundă este după terminarea studiilor de master să mă
angajez pentru început într-o agenție de turism în calitate de ghid, în acest fel având
posibilitatea de a aprofunda cunoștințele dobândite pe parcursul primului ciclu şi de a
căpăta şi mai multă experienţă.
Sunt conştient/ă de oportunităţile oferite de instituţia dumneavoastră şi îmi doresc să
mă implic cât mai mult în toate activiţăţiile extracurriculare, sunt foarte deschisă la tot ceea ce
m-ar putea ajuta în viitor. Consider că profesia aleasă mi se potrivește deoarece sunt o fire
dinamică, imi place să comunic cu lumea și să invăț mereu ceva nou. În concluzie, consider că
cele mai sus specificate mă recomandă ca fiind un candidat bun al ciclului de învăţământ
oferit de Facultatea de Științe Departamenutul de Geografie ,,Turism și Dezvoltare Durabilă,,.

Data completării:
12.07.2020 Semnătură candidat/ă

S-ar putea să vă placă și