Numele meu este MARINEAȚĂ M.F. ALEXANDRA MARIA și sunt absolventă a
Liceului Teoretic “Constantin Brâncoveanu ” din București, unde am urmat profilul filologie. Considerând profilul liceului pe care l-am urmat, deși parțial diferit de unul economic, îmi doresc să continui pregătirea mea profesională în acest domeniu. După ce am consultat ofertele educaționale ale mai multor universități, am decis că cel mai bun program de studiu pentru cariera mea este la Academia de Studii Economice. M-am informat despre oferta educațională a ASE-ului discutând cu mai mulți absolvenți din cadrul academiei, dar și sudiind site-ul ASE-ului, care mi-a oferit răspunsuri la întrebările cu privire la procesul de admitere, mediul academic, oportunitățile pe piața muncii după absolvire, programele de studii și specializările. Îmi doresc să urmez cursurile Facultății de Finanțe-Bănci, cu predare în limba română. Motivația acestei dorințe o constituie ambiția si pasiunea pe care o am în ceea ce privește mediu de business bancar, în special cel național. Am convingerea că pe întreg parcursul anilor de studiu voi beneficia de o pregătire intensă și voi capătă cunoștințe noi, grație unor cadre didactice de excepție, profesioniști ai domeniului. Îmi doresc să particip la cursuri interactive, proiecte de grup și activități extracuriculare care să îmi pună în valoare capacitățile interumane, empatia, profesionalismul, dar și dorința și capacitatea de a excela. La finalizarea celor 3 ani universitari, îmi doresc să continui studiile la un program de masterat în același domeniu, pentru a putea consolida și fructifica baza formată în anii de licență. Sunt o fire ambițioasă, dornică de a învăța și de a se autodepăși. Pe parcursul anilor de liceu, am avut oportunitatea de a lucra la înființarea firmei de exercițiu alături de colegii mei de clasă( la Educație Antreprenorială), unde mi-am format o idee despre ce înseamnă un business. Această experiență m-a învățat importanța lucrului în echipă și m-a ajutat să deprind abilitățile necesare managerierii unei firme. De asemena, am participat și la diferite activității extracuriculare: voluntariate, organizarea evenimentelor extra-școlare (spre exemplu, balul bobocilor) și am fost un membru activ al Consiliului Elevilor, unde am avut funcția de secretar. Mi-am propus ca realizările mele să nu e oprească doar aici, iar pe perioada studiilor universitare și să mă implic activ în viața de student: să fac voluntariat, să particip la conferințe interesante, să îmi formez experiența în câmpul muncii participând la internship-uri cu dorința de a-mi gasi un loc pe piața muncii, să particip la o mobilitate de tip Erasmus și oricare alte activități ce m-ar putea ajuta să mă îmbogățesc intelectual și profesional. Sunt nerăbdatoare să încep acest nou drum pe care l-am ales și să fiu studentă a Facultății de Finanțe-Bănci. Data Semnatură 14.07.2021