Testament

Tudor Arghezi

În perioada interbelică, se detașează în literatură coexistența

curentelor literare, de la modernismul care domină epoca la simbolism,
realism, tradiționalism și avangardă.
Opera „Testament”, scrisă de Tudor Arghezi și publicată în anul
1927 în „Cuvinte potrivite”, este o artă poetică. Arta poetică este un text
liric în care autorul își exprimă concepția despre viață, despre literatură și
despre rolul artistului în societate. Astfel, Arghezi consideră că datoria
poetului este să lase moștenire generațiilor viitoare creația sa poetică,
îmbinare de talent și muncă. Tudor Arghezi nu poate fi încadrat într-un
singur curent literar, creația sa având particularități predominant
modernisme și tradiționalisme (prin credința sau idelizarea trecutului). Se
încadrează în modernism prin: ambiguitatea mesajului; estetica „urâtului”;
inovațiile prozodice; intelectualizarea emoției; limbajul insolit ori încifrat;
tematica existențială și filosofică.
Tematica textului este creația artistică lăsată drept moștenire unui fiu
spiritual (generațiilor viitoare). Viziunea despre lume modernistă
accentuează ideea îmbinării talentului cu tudra în orice tip de creație.
Titlul, la nivel morfologic, este alcătuit dintr-un substantiv comun,
nearticulat, cu dublă semnificație: în sens propriu (denotativ) reprezintă un
act juridic pe care se consemnează dorințele cuiva ce urmează a fi împlinite
după moarte, iar în sens figurat (conotativ), titlul face referire la cele două
părți ale Bibliei, mai concret la învățăturile Apostolilor pentru posteritate.
Lirismul este de tip subiectiv, evidențiat prin mărci lexico-
gramaticale specifice precum verbele la persoana I („nu voi lăsa”),
pronumele la persoana a II-a („tine”), adjectivul posesiv („mea”) sau
substantivul în vocativ („fiule”).
Textul este alcătuit din cinci strofe și este structurat pe trei secvențe
astfel: strofele 1-2 se referă la variatele forme de creație prin care poetul își
lasă moștenire poezia („cartea”, „treaptă”, „hrisovul cel dintâi”, „căpătâi”),
fiind comparată cu munca străbunilor; strofele 3-4 reprezintă o pledoarie
pentru rolul esteticii „urâtului” în descrierea realității contradictorii, poetul
născocind „cuvinte potrivite”; și ultima strofă ce prezintă oscilarea între
credință și tăgară, nevoia poetului de a se ști apreciat atât de Dumnezeu cât
și de cei din jur.
 La nivel stilistic, textul abundă în figuri de stil, astfel se detașează
oximoronul „ciorchin de negi”, metafora „slova făurită”, „cuvinte
potrivite”, comparația „ca un țap înjunghiat”, epitetul „seara răzvrătită” sau
enumerația „din bube, mucegaiuri și noroi| Iscat-am frumuseți și prețuri
noi.”
Așadar, creația „Testament” este reprezentativă pentru literatura
interbelică fiind un manifest literar (artă poetică în care Tudor Arghezi își
transmite necesitatea contopirii inspirației cu efortul în plămădirea oricărui
act creator valoros.