Baltagul

Mihail Sadoveanu

În perioada interbelică se detașează în literatură coexistența

curentelor literare, de la modernismul care domină epoca, la realism și
tradiționalism.
Opera „Baltagul”, scrisă de Mihail Sadoveanu și publicată în anul
1930, este un roman obiectiv, interbelic, tradițional, mitic, inițiatic și
realist. Romanul este o specie a genului epic, în proză, de mari dimensiuni,
cu acțiune complexă și complicată, desfășurată pe mai multe planuri
narative la care participă un număr mare de personaje. Se incadrează în
realism prin: acțiunea veridică și verosimilă, personaje tipice acționând în
situații tipice, precizarea elementelor de cronotop și tehnica detaliului
semnificativ.
Sursele de inspirație sunt mitologice (mitul transhumanței) și realiste
(viața muntenilor în relație directă cu tradiția și obiceiurile).
Tematica textului surprinde viața muntenilor guvernată de obiceiuri
și tradiții, oamenii respectând cu credință legile nescrise ale lumii
tradiționale. Viziunea despre lume realistă accentuează cumuniunea dintre
om și natură, dintre realitate și mitologie, urmând cursul natural al vieții
(naștere, căsătorie, viață de familie și moarte).
Titlul, la nivel morfologic, este un substantiv comun, articulat
hotărât, cu dublă semnificație: arma crimei și instrumentul dreptății.
Perspectiva narativă este obiectivă, relatarea făcându-se la persoana
a III-a de către un narator omniscient, omniprezent și detașat, iar modul
predominant de expunere este narațiunea, ce se împletește cu descrierea și
dialogul. Fiind prezentă tehnica punctului de vedere, rolul naratorului este
preluat la final (la parastas) de protagonistă (personaj reflector).
Conflictul este atât interior cât și exterior. Cel exterior este între
Vitoria și cei doi ucigași, iar la nivel mai amplu, între tradiție și
modernitate. Cel interior se manifestă în sufletul protagonistei, frământată
de așteptarea soțului care nu mai venea deși era plecat de câteva luni.
Elementele de cronotop sunt vagi, menționându-se anumite repere
religioase („de la Sfantul Dumitru la Sfântul Gheorghe”). Acțiunea se
petrece în Moldova, în satul Măgura-Tarcăului la care participă
personajele: Vitoria Lipan, protagonistă, tipul femeii ambițioase, voluntare,
cu o inteligență nativă și spirit de detectiv; Gheorghită, personaj secundar
surprins în evoluție, ceea ce conferă textului caracter de „bildungsroman”;
Nechifor Lipan (caracterizat in absență). Personajele lui Mihail Sadoveanu
sunt realiste, tipice, reprezentative pentru spațiul românesc din lumea
rurală, guvernate de obiceiuri și tradiții, în armonie cu universul și
divinitatea.
O secvența semnificativă pentru ilustrarea temei este înmormântarea,
când aceasta veghează cu strictețe la îndeplinirea ritualulilor: priveghiul,
drumul la cimitir, bocitul, slujba religioasă sau praznicul. Țipătul de
dinaintea coborârii coșciugului și gesturile ei concentrează iubirea și
durerea produsă de pierderea soțului. În relație cu Gheorghiță, deși este
copilul preferat și poartă numele secret al tatălui, Vitoria este aspră, ca
necesitate pentru maturizarea lui pe parcursul călătoriei. 
Un alt episod semnificativ important este parastasul lui Nechifor
Lipan, moment în care datorită inteligenței și echilibrului, Vitoria, un
„Hamlet feminin”, în viziunea lui G. Călinescu, reconstituie crima pe baza
propriilor deducții și o relatează veridic, ceea ce îi determină pe criminali
să-și recunoască crima. Femeia domină celelalte personaje prin voința
puternică, prin fapte, gesturi și atitudini.
Așadar, creația „Baltagul” este un roman realist, obiectiv, interbelic,
în care este ilustrată credința românilor într-un destin prestabilit și
necesitatea unei vieți trăite corect, în armonie cu ceilalți, cu natura, cu
universul.