Ion

Liviu Rebreanu

În perioada interbelică se detașează în literatură coexistența

curentelor literare, de la modernismul care domină epoca, la realism și
tradiționalism.
Opera „Ion”, scrisă de Liviu Rebreanu și publicată în anul 1920, este
un roman interbelic, obiectiv, social, monografic, tradițional și realist.
Romanul este o specie a genului epic, în proză, de mari dimensiuni, cu
acțiune complexă și complicată, desfășurată pe mai multe planuri narative
la care participă un număr mare de personaje. Se încadrează în realism
prin: acțiunea veridică și verosimilă; personaje tipice ce acționează în
situații tipice; perspectiva narativă obiectivă; precizarea elementelor de
cronotop și tehnica detaliului semnificativ.
Ca surse de inspirație menționăm: spațiul în care naratorul și-a trăit
copilăria, întâlnirea dintre autor și un țăran sărac copleșit de dorința de a
avea pământ, imaginea unui țăran care săruta pământul și experiența
Rodovicăi asemănătoare cu cea a Anei.
Tema textului ilustrează problematica pământului în spațiul rural
(satul ardenelesc) la începutul secolului al XX-lea, prezentând lupta unui
țăran sărac pentru a obține pământ și consecințele faptelor sale, precum și
tema destinului, a familiei, a iubirii și a condiției intelectualului (familia
învățătorului Herdelea). Viziunea despre lume realistă concentrează ideea
că omul care vrea să-și depășească condiția cu orice preț își poate influența
destinul în mod fatal.
Titlul, la nivel morfologic, este un substantiv propriu ce reprezintă
numele protagonistului, personaj eponim. Deși simplu și comun, este
reprezentativ pentru categoria socială din care face parte, toți țăranii fiind
„varietăți de Ion”.
Perspectiva narativă este obiectivă, relatarea făcându-se la persoana
a III-a de către un narator omniscient, omniprezent și detașat, iar modul de
expunere predominant este narațiunea, ce se împletește cu descrierea și
dialogul.
Romanul este alcătuit din două părți, „Glasul pământului” și „Glasul
iubirii”, împărțite în 13 capitole (număr nefast) cu titluri sugestive
(„Începutul”, „Sfârșitul”, „Rușinea”, „Nunta”, „Sărutarea”).
Acțiunea se petrece în Ardeal, satul Pripas (actualul sat Prislop), la
începutul secolului al XX-lea, la care participă personajele: Ion, personaj
principal eponim, realist, complex, rotund, tipul parvenitului care obține
pământ conform principiului „scopul scuză mijloacele”, convingându-se că
averea îi asigură demnitate; Ana, personaj secundar, ilustrează condiția
femeii de la sat reprezentând „două brațe de lucru, o aducătoare de zestre și
o producătoare de copii”. Personajele lui Rebreanu surprind atât realitatea
nemijlocită a soldatului român nevoit să lupte împotriva semenilor
(„Pădurea spânzuraților”), cât și a omului obsedat de pământ și definit de
situația materială. În ultima categorie se încadrează și Ion, protagonistul
romanului cu același nume.
Conflictul este atât interior, cât și exterior, cel mai important fiind
cel din sufletul protagonistului, între chemările înăuntrice ale lui Ion
reprezentate de „glasul iubirii” și „glasul pământului”, respectiv de averea
Anei, cea bogată dar urâtă, și iubirea pentru Florica, cea frumoasă dar
săracă. Pe plan exterior se observă conflictul între Ion si tatăl Anei, Vasile
Baciu; între Ion și soțul Floricăi, George Bulbuc;  între Ion și preotul
Belciug. Acest conflict exterior este social și anume lupta pentru pământ
care, în satul tradițional, condiționează poziția în societate. Conflictul
tragic dintre om și pământ este provocat de iluzia că acesta poate fi
stăpânit, iubirea orbind percepția omului, dar se încheie ca orice destin
uman, prin moarte. 
O scenă semnificativă pentru ilustrarea temei este scena horei în care
autorul îi punctează protagonistului privirea strașnică și vicleană care parcă
îi anticipează viitorul. Acum decide s-o ia la dans pe Ana cea urâtă dar
bogată știind că la horă se pun bazele noilor familii.
Un alt episod relevant este scena în care Ion sărută pământul „ca pe o
ibovnică” într-un gest de dăruire supremă față de țărână.
Dezumanizarea bărbatului atinge apogeul în momentul în care nici
sinuciderea Anei, nici moartea copilului nu-i provoacă vreo reacție. În
final, rămânând singur, doar cu pământul, își dă seama că nu este suficient
și reia relația cu Florica cea frumoasă dar săracă, aceasta fiind căsătorită cu
George, cel promis Anei, ceea ce-i atrage moartea (este ucis de George cu
sapa într-o noapte în care venise la soția lui).
Așadar, creația „Ion” este un roman interbelic, obiectiv, realist ce
reprezintă dezumanizarea protagonistului copleșit de patima pentru
pământ, care, cu prețul de a-și depăși condiția, își pierde viața.