Sunteți pe pagina 1din 3

ESEU MOTIVAȚIONAL

Mă numesc Bucur Elena-Andreea și sunt absolventă și licențiată în filologie a


Facultății de Litere, specializarea Limbă si Literatură română – Limbă și Literatură străină,
secția Română-Germană, promoția 2017, Universitatea din București.

Ceea ce m-a determinat să-mi doresc să continui studiile la Facultatea de Litere, să


fac masterul în cadrul acestei instituții a fost reputația Universității din București și calitatea
învățământului de aici.

Prin urmare, am optat pentru cursurile de master „Didactici ale disciplinelor


filologice”.

În primul rând, doresc să aprofundez ceea ce am studiat în facultate și să dobândesc


noi cunoștințe, competențe și abilități cu ajutorul cărora să pot intemeia o carieră de succes
în domeniul spre care voi accede, cel al învățământului, motiv pentru care îmi doresc să
urmez cursurile masterului „Didactici ale disciplinelor filologice”.

În timpul facultății am urmat și cursurile modulului psihopedagogic, nivelul I,


structurat astfel: Psihologia educației, Pedagogie generală, Managementul clasei de elevi,
precum și discipline de specialitate cu caracter aplicativ: Instruire asistată de calculator și
practică pedagogică. Consider că masterul ar fi o completare a acestor studii.

În cadrul acestui proces de învățare îmbinarea teoriei cu practica este recomandabilă,


rezultatul fiind creșterea competenței noastre didactice.

Practica pedagogică este din punctul meu de vedere temelia procesului de învățare,
obiectivele fiind următoarele: învățarea și formarea abilităților și competențelor necesare în
vederea exercitării profesiunii didactice, consolidarea și aprofundarea pregătirii de
specialitate, psihopedagogice și metodice; aplicarea particularizată la disciplinele de
învățământ a tuturor componentelor procesului general de predare-învățare-evaluare
(principiile, finalitățile, conținutul, metodele, mijloacele, formele de organizare, sistemele de
evaluare a rezultatelor școlare), cunoașterea documentelor școlare care fundamentează
organizarea și conducerea procesului didactic.
Personal, cred că datorită -în mare măsură- practicii pedagogice am reușit să ating
aceste obiective.

Ora de predare a fost o experiență cu totul deosebită, puternic emoționantă, experiență


care m-a ajutat să conștientizez rolul profesorului, activitățile pe care acesta le desfășoară
vizează complexitatea, responsabilitatea și devotamentul care sunt subordonate în atribuțiile
unei singure persoane: cadrul didactic.

Această experiență plăcută m-a ajutat să înlătur toate semnele de întrebare cu privire
asupra viitorului meu, realizând ceea ce îmi doresc sa fac.

În al doilea rând, pentru mine este foarte important faptul că masterul va îmbina
partea teoretică cu cea practică, aceste aspecte fiind cheia spre întreprinderea și consolidarea
calităților unui bun profesor, spre desăvârșirea omului care este capabil în adevăratul sens al
cuvântului de a sta în fața clasei și a fi apt pentru a se prezenta în fața unor elevi pentru a le
transmite informații, pentru a îi învăța noțiunile materiei și pentru a avea puterea de a
empatiza. Descoperind titlurile cursurilor masterului în cauză, precum : „Dezvoltarea
abilităților de comunicare”, „Resurse didactice”, „Strategii interpretative”, „Practica de
specialitate”, mi-am dat seama că sunt menite pentru a veni în ajutorul viitorului profesor,
care trebuie să întrunească aspectele mai sus enumerate.

În al treilea rând, mărturisesc că așteptările mele de la acest master sunt foarte mari.
Pentru că eu cred în puterea lui de modelare a tânărului viitor profesor, în puterea de a
construi temelia a tot ceea ce presupune un cadru didactic, însă sunt conștientă că procesul de
formare al unui profesor presupune mult mai mult, el este unul lung și presărat cu diferite
obstacole, iar direcția în care se îndreaptă acest drum anevoios depinde în mare parte de
propria persoană. Pe lângă toate greutățile pe care le prevăd în această meserie sunt convinsă
că satisfacția personală dobândită în urma practicării acesteia este nemărgintă. Consider că
satisfacția profesorului de a își lăsa amprenta asupra unei întregi generații nu poate fi
exprimată în cuvinte.

În lista disciplinelor pe care acest master le oferă studenților se regăsesc: „Perspective


inovatoare în didactica limbii și literaturii materne”, „Teorii moderne ale învățării”,
„Dezvoltarea abilităților de comunicare”, „Didactica limbii”, „Didactica lecturii”, „Didactica
comunicării scrise”, „Didactica comunicării orale”, „Comunicare educațională”. Din punctul
meu de vedere ele oferă unui viitor profesor toate „instumentele” necesare pentru a se
prezenta în fața elevilor fără teama de eșec

În concluzie, îmi doresc să urmez acest master pentru că sunt convinsă că va avea un
rol imens în formarea mea ca profoser, că mă va ajuta să fiu corectă, echilibrată și în cele din
urmă un profesor capabil să empatizeze cu elevii și cel mai important să nu uite că mai întâi
de toate este om. Cred că în urma studiului acestui master voi putea merge în fața elevilor și
voi fi și eu la rândul meu în ipostaza de formator, voi modela tinerii așa cum am fost și eu
modelată de cadrele didactice din cadrul Facultății de Litere.

Rolul profesorului este unul foarte important în formarea unui adolescent. De aceea, el
trebuie să conștientizeze responsabilitatea care vine cu meseria pe care o practică. În același
timp, profesorul trebuie să fie un model demn de urmat pentru elevii săi, trebuie luată în
considerare înclinația copiilor de a imita comportamentul persoanelor care își pun amprenta
în existența, formarea lor. Cu alte cuvinte, profesorul este resposabil în mare parte de adultul
de mai târziu. Din acest motiv doresc să urmez cursurile masterului „Didactici ale
disciplinelor filologice”, pentru a avea pregătirea necesară ca să pot ajuta la dezvoltarea
armonioasă a unor adolescenți.

Cu ajutorul practicii pedagogice mi-am testat aptitudinile organizatorice, răbdarea, dar


și capacitatea de autostăpânire și cred că le dețin, de asemenea am avut și o atitudine
empatică la ora de predare.

Drumul pe care îl parcurge un profesor este unul lung și anevoios, însă cu mult curaj
și perseverență va reuși, iar răsplata nu se va lăsa așteptată. Cu siguranță satisfacția formării
unui adolescent este cea mai de preț răsplată.

S-ar putea să vă placă și