Sunteți pe pagina 1din 2

ESEU MOTIVAŢIONAL

Mă numesc Stoicescu D. George-Alexandru,am absolvit Colegiul Naţional Vlaicu


Vodă din Curtea de Argeş, sectia Ştiinte ale Naturii şi sunt un potenţial candidat al studiilor
oferite de instituţia dumneavoastră, mai exact la programul de studii de licenţă al Facultății de
Ştiințe, Educație Fizică și Informatică, departamentul Ingineria Mediului și Știinte Inginerești
Aplicate, secția Horticultură.
Primele informatii asupra ofertei educaţionale a facultăţii mi-au fost oferite de
diriginta mea, profesor de biologie, care a considerat că interesul meu pentru acesta materie
ar putea fi pus in valoare de studii de specialitate. Am descoperit apoi site-ul www. upit.ro,și
pagina dedicată acestui domeniu de studii, si am remarcat că site-ul este bine structurat şi
cuprinde aproape toate răspunsurile la intrebările mele legate de specialităţi, inscriere si viaţa
de student.

Motivele pentru care am ales să fac parte din grupul studenţilor DIMSIA sunt diverse:
pasiunea pentru natură, pentru mediul înconjurător, in special pentru speciile de arbori
fructiferi și legumicultura. Posed o seră micuță în care cultiv deja diverse legume și arbuști și
încerc să le perfecționez. Pentru mine, studiul în domeniul horticol nu înseamnă numai cei
patru ani de facultate în care să particip la programele oferite de facultate, ci şi aprofundarea
cunoștințelor și punerea în practică a acestora infiintand propria mea afacere: o ferma
agricolă bazată în special pe legumicultură, și servicii de întreținere a spațiilor verzi.
Cred că viaţa de student la Horticultură îmi va oferi provocări nebănuite, zi de zi. Ştiu deja
că voi beneficia de instruirea acordată de cadre didactice de elită, şi doresc să mă remarc şi să
fiu un student conştiincios, motivat, implicat. Sunt sigur că solida pregătire de specialitate a
studenţilor va fi pusă în valoare şi de stagii practice, de internship, de aceea iau în considerare
şi o posibilă angajare,part-time, în anii terminali, în scopul de a acumula experienţa necesară
unui loc de muncă într-o companie de renume Aşteptările mele sunt ca în cadrul procesului
educaţional să dobândesc competenţele care să-mi asigure succesul. De asemenea intenționez
să continui studiile de masterat în cadrul Universității din Pitești pentru rezultate foarte bune
în viitorul apropiat. Dorinţa mea cea mai profundă este ca la terminarea studiilor de licenţă,
să urmez şi ciclul al doilea de studii – masterat, tot în cadrul acestei facultăți, în acest fel
având posibilitatea de a aprofunda studiile dobândite pe parcursul primului ciclu şi de a
căpăta şi mai multă experienţă.Masteratul este totodată o rampa de lansare pentru un eventual
doctorat,şi eu doresc să profit din plin de toate oportunităţile oferite pentru a-mi desăvarşi
educaţia şi a-mi pune în valoare toate atuurile personale, și să încep elaborarea,
implementarea și păstrarea de proiecte horticole.
Vreau ca mediul înconjurător să fie o parte importantă din viaţa mea şi voi încerca să
iau parte la cât mai multe activităţi. Îmi doresc ca înainte sa incep prima mea afacere sa fiu
membru al unei instituții private sau publice în cadrul careia sa fiu capabil să îmi folosesc
informațiile obținute la participarea programului de licență.
Trebuie să consemnez câteva repere importante din activitatea mea ca elev, şi anume
activităţile de voluntariat din timpul săptămânii „Şcoala altfel”, realizate în parteneriat cu
fundația Let s Do It Romania, cu asociația de ecologie Călțun Curtea de Argeș, unde am
participat la plantare de puieți la Ocolul Silvic. Consider că a fi inginer horticol se potriveşte
personalităţii mele, întrucât mă recomandă puterea de muncă, pasiunea afișată odată cu
participarea la fazele locale ale olimpiadei de biologie, capacitatea de implicare şi dorinţa de
cunoaştere. Faptul că locuiesc la tara m-a influențat mult şi m-a făcut să imi caut mereu
exemple în acest domeniu.

Pe parcursul studiilor universitare, doresc să mă implic în cât mai multe activităţi


extracurriculare studenţeşti: sesiuni de comunicări, activităţi sportive sau culturale.În plus,
doresc să candidez pentru o bursă de tip Erasmus, pentru a beneficia de un schimb de
experienţă cu o instituţie europeană de prestigiu.
Pentru mine, Facultatea de Ştiințe, Educație Fizică și Informatică este locul unde
vreau să mă formez ca specialist şi, nu în ultimul rând, ca om.
În concluzie, consider că cele mai sus specificate mă recomandă ca fiind un bun
candidat al ciclurilor de învăţământ oferite de Facultatea de Ştiințe, Educație Fizică și
Informatică şi sper să fac parte din grupul studenţilor din această instituţie de prestigiu.

DATA: …………. Semnătura Candidatului


……...

S-ar putea să vă placă și