Platformele educaționale versus COVID 19 ,o poveste adevărată din anul 2020

Ileana Mădălina Roșca

Colegiul Național Vlaicu Vodă
Curtea de Argeș

Ultimele decenii au fost martore la schimbări semnificative în învățământul românesc, care

încetul cu încetul a început să se alinieze la standardele europene privind digitalizarea in
procesul educațional. Au apărut astfel termeni noi: învățarea asistată de calculator,
competențe digitale, cloud sharing, platforme interactive, etc. Și această dezvoltare se
accelerează în continuare prin traiectoria ascendentă urmată de noile tehnologii și gadgeturi
apărute pe piață.
Digitalizarea oferă multe oportunități noi, dar generează și o serie de provocări sociale
și tehnologice semnificative. Tehnologiile digitale pot spori flexibilitatea și creativitatea, pot
contribui la îmbunătățirea eficienței și a rezultatelor învățării. Cu toate acestea, sărăcia si
precaritatea miloacelor de trai ale unor anumite categorii de elevi reprezintă un pericol și o
frână pentru dezvoltarea digitalizării, marginalizând și mai mult grupurile vulnerabile.
Integrarea tehnologiei în scopuri educaționale are unele lacune în anumite zone ale
României  Divergențele persistă în ceea ce privește furnizarea infrastructurii și a
echipamentelor digitale și disponibilitatea competențelor în domeniu.
Recentele evenimente petrecute la nivel mondial, în contextul pandemic global, au
accelerat și au forțat totodată introducerea tehnologiei digitale și a învățării online în școlile
românești dar în același timp au scos în evidență multiplele carențe de sistem care au jucat
rolul unei puternice frâne in extinderea acestui proces .
COVID 19 a digitalizat brusc și forțat învățământul din România: profesorii s-au trezit
peste noapte actori pe o scenă necunoscută, cea a platformelor ”alunecoase” de tip
Kinderpedia, Meet sau Google Clasroom, prinși in hățișul folderelor, al parolelor si al erorilor
de sistem. Bătrânele desktopuri sau laptopurile arhaice, second hand, au cedat pe rând,
victime ale softurilor învechite, telefoanele mobile au sucombat sufocate de viruși
necunoscuți si perfizi care încarcă platformele educationale create în grabă.
Elevii s-au trezit si ei fără voia lor prinși in acest teatru al învățării online, actori
timizi, mai degraba marionete ale unui sistem depășit si înghețat în timp. Pentru ei tehnologia
digitală rareori are secrete, dar vorbim de zone cunoscute lor, Youtube, Facebook, Starcraft
sau Netflix până în zori.
 Kinderpedia sau Adservio i -au sufocat, Zoom i-a pus in situația de a-și dezvălui
chipul camerelor video, atât de crude, care nu beneficiază de filtre Instagram sau Snapchat.
În adăpostul călduț al lumii virtuale, adolescenții se simțeau in largul lor, fără constrângeri ,
fără deadline-uri, fără un orar prestabilit. Puteau fi cine voiau, cu zeci de conturi reale sau
imaginare, fotografii cosmetizate, like-uri si share-uri, live-uri si chat-uri interminabile.
Platformele educaționale i-au smuls brutal din lumea lor protectoare virtuală populată
de emoticons, gif, inimioare si pisicuțe și i-au aruncat într-un vârtej de informații și detalii
tehnice, i-au încorsetat in deadline -uri și check -in -uri obligatorii. Ceea ce la început a părut
o joacă s-a transformat rapid intr-un coșmar. Kinderpedia, monstrul cu o mie de fețe, le-a
furat copilăria, i-a lipsit de plăcerea de a fabrica fițuici, a pus capăt chiulurilor pe dealul din
spatele școlii și le-a răpit fiorii primei iubiri înfiripată pe coridoare. De aceea au fost reticenți
și refractari schimbării, au inchis camerele video și au refuzat cu obstinație sa încarce temele
conform deadline-urilor impuse.
Sunt mărturii culese de la elevi, împărtășite la adăpostul milostiv al grupurilor de
socializare, mărturisite de părinți. Și aceștia au fost la rândul lor depășiți de vârtejul de
informații, asaltați de șuvoiul de teme. Copiii pretind liniste, camere separate, dispozitive
individuale performante, materiale didactice, imprimantă , scanner. Părinții sunt uneori
obligați să lucreze de acasa, împart dispozitivele cu copiii, au la rândul lor termene limită și
proiecte.
Din păcate(sau din fericire?), viitorul se prefigurează la fel de dedicat digitalizării.
Învățământul online va deveni o parte din viața noastră, la fel de comun ca masca albastră
impersonală care ne ascunde chipurile de luni întregi. Depinde doar de noi sa le facem
suportabile și chiar plăcute.
Profesorii trebuie sa inteleaga ca era digitală este acum la apogeu, și că trebuie să se
alinieze tendințelor, prin cursuri de alfabetizare digitală, seminarii virtuale, platforme de
socializare.Viitorul este al digitalizării. Vremea tablei si a cretei își trăiește ultimele clipe.
Elevii trebuie și ei să se împace cu ideea că platformele educaționale sunt viitorul lor
parcurs în învățământ. Există numeroase mijloace de învățare care combină utilul cu plăcutul
și le arată că și pe Kinderpedia sau Hangouts poți învăța in siguranță, poti lega prietenii
virtuale si poți colabora.
Părinții la rândul lor trebuie să înțeleagă că platformele digitale educaționale sunt un
sprijin de neprețuit in această perioadă si să pună siguranța copiilor mai presus de orice.
Instituțiile locale, asociațiile profesionale și nu in ultimul rând Ministerul și Guvernul
s-au mobilizat pe rând, există promisiuni ferme de finanțare pentru a deschide noi orizonturi
în evoluția digitalizării în școlile românești.Si iată că, paradoxal, o pandemie pare să vindece
din rănile trecutului și să ajute la o mai bună mobilizare a educatorilor, a furnizorilor de soluții
tehnice, a elevilor și, mai ales, a părinților puși în fața acestei noi provocări. Viitorul pare
acum mai aproape si mai roz!