Cursul 4.

Extrădarea pasivă

Secţiunea 1. Noţiuni introductive

Extrădarea pasivă se realizează atunci când România, la solicitarea unui stat, acceptă să
predea acestuia o persoană urmărită penal sau trimisă în judecată pentru săvârşirea unei
infracţiuni, ori pentru executarea unei pedepse sau a unei măsuri de siguranţă, în baza
angajamentelor asumate prin Convenţii şi Tratate, precum şi a legilor interne proprii, în situaţiile
în care sunt îndeplinite cumulativ toate condiţiile cerute în mod explicit de normele interne, de la
dispoziţii constituţionale până la cele ale legii speciale în materie.
În doctrină, s-a admis că extrădarea pasivă „a fost şi ea multă vreme un act politic (un act
de guvernământ) bazat, de asemeni, pe principiul oportunităţii şi sustras de la orice control
judecătoresc", considerânu-se că extrădarea pasivă are un caracter mixt (jurisdicţional şi politic)
sau un caracter pur jurisdicţional, aşadar există 3 sisteme de realizare a extrădării pasive, şi
anume: sistemul pur politic, sistemul mixt şi sistemul pur jurisdicţional, pe care le vom descrie
pe scurt în cele ce urmează.
Sistemul pur politic este considerat ca fiind cel în care admiterea sau respingerea cererii
de extrădare se face de guvern, care poate însă culege toate datele, ce-i sunt necesare, prin
organele sale administrative şi indiciare, iar decizia sa, fiind act de guvernământ nu este cu nimic
supusă controlului justiţiei.
Sistemul mixt atenuează caracterul politic în sensul că asupra admisibilităţii şi temeiniciei
cererii de extrădare se pronunţă instanţele judecătoreşti. Dacă instanţa decide să refuze
extrădarea , aceasta are caracter obligatoriu pentru guven şi trebuie să fie refuzată. Dacă din
contră instanţele judecătoreşti decid că extrădarea poate fi admisă hotărârea justiţiei nu mai este
obligatorie, guvernul având latitudinea de a admite sau nu extrădarea, apreciind dacă există
consideraţii de ordin moral, politic, echitate, etc, pe care Justiţia nu putea să le invoce, ea
trebuind să se conformeze legilor, considerente pentru care guvernul poate să refuze acordarea
extrădării (practic, un echivalent al motivelor obligatorii de refuz al extrădării din Legea specială
de azi).
În fine, sistemul pur jurisdicţional este cel în care extrădarea pasivă are caracter exclusiv
de act jurisdicţional, numai instanţele judecătoreşti decid asupra admiterii sau respingerii cererii
de extrădare, Guvernul conformându-se hotărârilor justiţiei. Şi acest sistem are două variante : în
prima variantă se admite că justiţia trebue să decidă numai dacă cererea de extrădare este sau nu
admisibilă, adică să examineze dacă condiţiile de formă şi de fond, necesare penru obţinerea
extrădării, sunt sau nu satisfăcute (sistem echivalent actualului examen de regularitate
internaţională prevăzut de lege şi efectuat de Ministerul de Justiţie şi examinarea îndeplinirii
condiţiilor legale de către instanţele de judecată), cel de-al doilea sistem presupunea ca Justiţia
să verifice atât regularitatea cererii de extrădare, ci şi seriozitatea învinuirii, ce se aduce celui ce
urmează a fi extrădat.
În legislaţia actuală a României, potrivit Constituţiei, „expulzarea sau extrădarea se
hotărăşte de justiţie”.
Conform prevederilor legii, pot fi extrădaţi din România, la cererea unui stat străin,
„persoanele aflate pe teritoriul său care sunt urmărite penal sau sunt trimise în judecată pentru
săvârşirea unei infracţiuni ori sunt căutate în vederea executării unei pedepse sau a unei măsuri
de siguranţă în statul solicitant” .
Constatăm că pentru prima dată în legislaţia României este definită în lege extrădarea
pasivă, care constă în procedura de extrădare în care România are calitatea de stat solicitat.
 Potrivit prevederilor legii speciale (Legea nr. 302/2004 cu modificările şi completările
ulterioare), pentru ca România să acorde extrădarea unui cetăţean domiciliat pe teritoriul ţării sau
aflat accidental în ţara noastră, se cer îndeplinite câteva condiţii, şi anume: condiţii referitoare la
infracţiune şi pedeapsă, la persoană, competenţă şi de ordin procedural, doctrina le grupează în
condiţii de fond şi de formă. Unii autori apreciază că pentru a putea fi admisă extrădarea, trebuie
să fie îndeplinite anumite condiţiuni de formă şi de fond „fixate, în genere, prin însăşi
convenţiunile de extrădare intervenite între State. Acolo unde există legi de extrădare
dispoziţiunile acestora servesc ca norme complinitoare pentru tot ceea ce nu s'ar găsi reglementat
prin convenţiunile de extrădare şi ca norme principale, atunci când nu există o convenţiune de
extrădare, adică atunci, când extrădarea se face pe bază de simplă reciprocitate. În lipsă de
convenţiune şi de lege specială, condiţiunile extrădării sunt cele fixate de dreptul internaţional,
pe bază de uzanţe internaţionale” .
Analizele şi observaţiile prezentate mai sus rămân de actualitate şi astăzi, ele fiind
menţionate în Constituţia României, Codul penal şi Legea nr. 302/2004, cu modificările şi
completările ulterioare, toate aceste acte normative stabilind şi preeminenţa dreptului
internaţional în domeniul extrădării.
În baza aprecierilor şi examinărilor realizate în literatura de specialitate, în acord cu
prevederile legislaţiei în vigoare, putem aprecia că extrădarea este supusă celor două condiţii
esenţiale, şi anume de fond şi de formă.

Secţiunea a 2-a. Condiţii de fond

Referindu-se la condiţiile de fond ale extrădării, am menţionat în enumerarea principiilor

şi pe cel al neextrădării propriilor cetăţeni, un principiu mult mai rigid în secolele trecute în care
circulaţia transfrontalieră nu era aşa intensă şi nici nu apăruse necesitatea imperioasă de
cooperare judiciară transfrontalieră în scopul combaterii criminalităţii.
Evoluţia de care precizam a instituţie a adus o nouă abordare asupra condiţiilor de fond la
extrădare , apreciindu-se că acestea ar trebui să fie clasificate în condiţii ce privesc persoana
supusă extrădării; faptele săvârşite; pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea comisă sau
pedeapsa care a fost aplicată de instanţa de judecată printr-o hotărâre definitivă; urmărirea penală
sau executarea pedepsei, cererea de extrădare şi procedura, sau exprimat mai sintetic de un alt
autor , condiţiile extrădării ar trebui să se refere la: infracţiune, infractor, pedeapsa prevăzută de
lege sau aplicată de instanţă, competenţă şi aspecte de ordin procedural.

1. Condiţii referitoare la persoana infractorului.

În vechile Constituţii româneşti, condiţiile privind persoana infractorului sunt ca:
infractorul să nu fie cetăţean român şi să nu fie un refugiat politic, întrucât constituţia interzicea
extrădarea cetăţenilor români şi a refugiaţilor politici doctrina a considerat că „de aceea
condiţiunea de a nu fi refugiat politic este o condiţiune personală în sistemul legiuirei noastre, iar
nu o condiţiune reală, adică privitoare la natura infracţiunii. Calitatea însă de refugiat politic se
va evidenţia însă şi mai mult atunci când extrădarea refugiatului s'ar cere pentru fapte care ar
constitui infracţiuni politice”. Aşadar , calitatea de refugiat politic urma a ase stabili fie după
natura infracţiunii săvârşite, fie după consideraţiunile care au determinat pe refugiat să se
expatrieze, cu particularitatea că în situaţia în care refugiatul este învinuit şi de infracţiuni
politice şi de infracţiuni de drept comun, el va putea fi judecat de instanţele româneşti pentru
infracţiunile de drept comun în măsura în care acestea sunt prevăzute şi de legea română
(principiul dublei incriminări) şi dacă nu sunt conexe la infracţiunea politică.
Chiar dacă persoana a cărei extrădare se cere a devenit cetăţean român după comiterea
faptului, nu va putea fi extrădată, căci se va avea în vedere persoana sa la momemntul formulării
cererii de extrădare şi nu la momentul săvârşirii faptei. Mutatis mutandis, persoana care nu mai
este cetăţean român, în momentul când se cere extrădarea, poate fi extrădată.
Până în 1990, condiţiile referitoare la persoană erau cele menţionate în art. 4 din Legea
nr. 4/1971 privind extrădarea, astfel că nu puteau fi extrădaţi din România: cetăţenii români;
persoanele fără cetăţenie domiciliate în România; persoanele care au obţinut drept de azil în
România.
Doctrina aprecia, cu privire la acest cadru legal că: „din modul de exprimare a legii,
desprindem concluzia că în cazul în care, la data săvârşirii infracţiunii, persoanele menţionate nu
aveau această calitate, dobândind mai târziu cetăţenia română sau stabilindu-şi ulterior domiciliul
în ţara noastră, ele nu pot fi extrădate, deoarece condiţiile extrădării relative la persoană se
examinează în raport cu momentul introducerii cererii, şi nu în raport cu cel al săvârşirii
infracţiunii”, iar în cazul în care persoana extrădabilă este învinuită sau inculpată de organele
judiciare române ori are de executat o pedeapsă privativă de libertate pronunţată de o instanţă
română, extrădarea „se va amâna până când procesul penal a luat sfârşit sau după ce pedeapsa a
fost executată.
De remarcat că în mod firesc legea perioadei comuniste deşi erau prevăzute destule
situaţii privind persoana infractorului care interziceau extrădarea, nu era prevăzută interdicţia
extrădării refugiaţilor politici, doctrina opinând în sensul că „în concepţia dreptului socialist nu
toţi refugiaţii politici în bloc se bucură de această favoare, ci numai acei urmăriţi pentru ideile lor
umanitare democratice sau revoluţionare (ipoteză în care ţara noastră le acordă azil politic)”.
Un alt autor identifică o altă condiţie, şi anume cea referitoare la necesitatea prezenţei
persoanei în cauză pe teritoriul ţării „este necesar, în al doilea rând, ca infractorul să se găsească
pe teritoriul ţării solicitate, adică a părţii căreia i se cere extrădarea”.
Articolul 22 şi următoarele din Legea nr. 302/2004 menţionează persoanele supuse
extrădării care pot fi persoane aflate pe teritoriul României care sunt urmărite penal sau sunt
trimise în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni ori sunt căutate în vederea executării unei
pedepse sau a unei măsuri de siguranţă în statul solicitant.
Pentru ca o persoană să fie extrădată din România trebuie îndeplinite condiţii referitoare
la cetăţenie şi calitate, responsabilitate, vârstă.
Astfel, în ceea ce priveşte persoana infractorului, în conformitate cu prevederile
legislaţiei actuale, pot fi extrădate din România cetăţenii români, cetăţenii străini şi apatrizii. În
ceea ce priveşte calitatea persoanei extrădabile, aceasta poate fi de autor, coautor, instigator sau
complice.
Deşi legea nu menţionează expres condiţia responsabilităţii şi nici pe cea a vârstei
doctrina apreciază că pentru a fi extrădată, o persoană trebuie să îndeplinească condiţiile generale
cerute de lege subiectului activ al infracţiunii, inclusiv cea referitoare la responsabilitate, aşadar
subiectul infracţiunii trebuie să aibă atât discernământ (capacitatea subiectului de a înţelege ceea
ce face, de a distinge caracterul periculos al unor fapte de caracterul nepericulos al altora) , cât şi
un factor volitiv (de voinţă), care constă în puterea persoanei respective de a se conduce, de a fi
stăpână pe faptele sale, starea de iresponsabilitate urmând a fi dovedită înfaţa instanţei de
judecată cu probe concludente, cu prioritate acte medicale.
 Cât priveşete vârsta persoanei supuse extrădării condiţia este similară cea necesară
persoanei pentru a putea fi trasă la răspundere penală , respectiv cea privind aptitudinea
biopsihică a persoanei de a înţelege şi de a-şi asuma obligaţiile de comportare prevăzute de
normele dreptului penal, precum şi capacitatea de a-şi stăpâni şi dirija în mod conştient actele de
conduită în raport cu acele exigenţe, aşadar, în acord cu prevederile legii române, considerăm că
pentru acordarea extrădării, cetăţeanul în cauză trebuie să aibă vârsta de peste 16 ani (sau 14-16,
dar numai dacă se dovedeşte că a acţionat cu discernământ).
Alte condiţii extrem de importante pentru ca o persoană să poată fi extrădată din România
sunt prezenţa certă a acesteia pe teritoriul României, în interiorul zonei de jurisdicţie a statului
român, să nu fie exceptată de la extrădare iar extrădarea să nu aibă consecinţe grave pentru viaţa
sau integritatea corporală a persoanei extrădabile datorită vârstei sau a unei boli. Precizăm însă
că aceste şase condiţii la persoana infractorului trebuie îndeplinite cumulativ.

2. Condiţii referitoare la faptă.

O a doua categorie de condiţii sunt cele referitoare la faptă. Astfel, aceasta trebuie să fie
indicată în mod expres, respectiv cererea de extrădare trebuie să că cuprindă „faptul pentru care
se cere extrădarea, în sensul că acest fapt trebuie să fie precizat (principiul specificităţii); de
asemenea, acest fapt trebuie să fie incriminat de legile penale ale ambelor state (dubla
incriminare)” . Fapta pentru care se cere extrădarea trebuie să nu facă parte dintre cele prevăzute
în mod expres la extrădare (infracţiuni puţin grave, infracţiuni politice sau conexe la infracţiuni
politice, infracţiuni militare etc), iar acţiunea penală sau pedeapsa pentru acest fapt să nu fie
stinsă, după legea vreunuia din cele două state”.
Într-o opinie mai recentă a doctrinei se apreciază trebuie să existe dubla incriminare,
adică fapta săvârşită de persoana pentru care se cere extrădarea să fie socotită infracţiune şi după
legea penală a ţării noastre, fapta să nu fi fost săvârşită pe teritoriul român sau să nu-i fie
aplicabilă, în orice mod, legea penală română şi, în fine , să nu existe - potrivit legii penale
române sau a legii statului solicitant – o cauză care înlătură răspunderea penală sau
consecinţele condamnării (prescripţia, amnistia etc.).
Condiţiile referitoare la faptă sunt expres prevăzute şi în actele normative interne şi
internaţiomale în materia extrădării. Acestea sunt :
a) fapta să fie săvârşită pe teritoriul statului solicitant, împotriva intereselor acestuia, sau
pe un teritoriu aflat sub suveranitatea unui stat, evident altul decât statul solicitat iar în cauză să
nu fie aplicabilă legea română cu precizarea că termenul „săvârşirea unei infracţiuni" este cel
cuprins în art. 144 din actualul Cod penal, şi se referă la oricare din faptele pe care legea le
pedepseşte ca infracţiune consumată sau ca tentativă, precum şi participarea la comiterea
acestora ca autor, instigator sau complice.
b) În cazul în care infracţiunea sau fie chiar şi un singur act al unei infracţiuni este
săvârşit pe teritoriul statului român, aceasta cade sub incidenţa legii penale române, potrivit
principiilor teritorialităţii, personalităţii, sau realităţii, iar extrădarea nu se va acorda, cetăţeanul
în cauză urmând a fi judecat în România.
c) Fapta să fie prevăzută ca infracţiune atât în legea statului solicitant, cât şi în legea
română (principiul dublei incriminări,) condiţie fără de care nu ar fi posibilă extrădarea, deoarece
statul solicitant nu ar avea motive să solicite extrădarea, iar România nu ar avea siguranţa că
extrădatul este un infractor şi nu l-ar preda. Legea prevede însă şi o excepţie, potrivit căreia chiar
dacă nu este îndeplinită condiţia dublei incriminări, prin derogare, se poate acorda extrădarea,
dacă pentru acea faptă este exclusă cerinţa dublei incriminări printr-o convenţie internaţională la
care România este parte. Diferenţe între calificarea juridică şi denumirea dată aceleiaşi
infracţiuni de legile celor două state nu prezintă relevanţă, dacă prin convenţie internaţională sau,
în lipsa acesteia, prin declaraţie de reciprocitate nu se prevede altfel.
d) Infracţiunea pentru care se cere extrădarea trebuie să fie prevăzută în legislaţia
ambelor state cu o pedeapsă de o anumită gravitate. Această condiţie este prevăzută şi în
Convenţia europeană de extrădare, unde se arată: „...cu o pedeapsa privativă de libertate sau cu o
măsură de siguranţă privativă de libertate de cel puţin un an sau cu o pedeapsă mai severă”. De
asemenea, această condiţie este menţionată şi în textul legii speciale la art. 28 „extrădarea este
acordată de România, în vederea urmăririi penale sau a judecăţii, pentru fapte a căror săvârşire
atrage potrivii legislaţiei statului solicitant şi legii române o pedeapsă privativă de libertate de cel
puţin un an, iar în vederea executării unei pedepse, numai dacă aceasta este de cel puţin patru
luni”. Introducerea acestei condiţii a urmărit să restrângă folosirea instituţiei extrădării la
infracţiunile ce reprezintă un pericol social semnificativ astfel încât să nu se uzeze de această
instituţie pentru fapte minore. Deşi în legislaţiile unor ţări din Uniunea Europeană există mai
multe infracţiuni prevăzute cu pedepse de sub un an, în legislaţia noastră sunt doar câteva.
Dacă pentru fapta pentru care se cere extrădarea este prevăzută pedeapsa cu moartea în
legislaţia statului solicitant, statul român nu va acorda extrădarea decât cu garantarea comutării
pedepsei închisorii.

3. Condiţii referitoare la pedeapsă

În primul rând, aşa cum am precizat, dacă pentru fapta pentru care se cere extrădarea se
prevede pedeapsa cu moartea în statul solicitant, extrădarea se va acorda doar după ce statul
solicitant va da suficiente garanţii că se va computa pedeapsa, în virtutea dispoziţiilor imperative
ale actelor normative din România care interzic pedeapsa cu moartea .
Aşadar, pedeapsa pentru fapta pentru care se cere extrădarea să fie o pedeapsă privativă
de libertate, altfel nu s-ar justifica arestarea provizorie a persoanei extrădate.
În ceea ce priveşte gravitatea pedepsei prevăzute de lege, aceasta trebuie să fie de cel
puţin un an, iar în vederea executării pedepsei de cel puţin patru luni.

4. Condiţii referitoare la competenţă. Este necesar ca infracţiunea pentru care se cere

extrădarea să nu atragă competenţa de urmărire penală şi judecată a organelor în drept române, în
temeiul principiului teritorialităţii, personalităţii, realităţii sau universalităţii. Astfel, fapta pentru
care se cere extrădarea trebuie să fie comisă în întregime în afara teritoriului ţării, deoarece
atunci când se săvârşeşte un singur act pe teritoriul ţării, competentă va fi legea penală română
conform regulii ubicuităţii. De asemenea, fapta în cauză nu trebuie să fie comisă de un cetăţean
român sau o persoană fără cetăţenie cu domiciliul în ţară, contra statului român sau a unuii
cetăţean român.

5. Condiţii de ordin procedural.

Prima condiţie de natură procedurală este formularea unei cereri de extrădare de către
statul solicitant, în scris, prin intermediul autorităţii sale competente sau pe cale diplomatică
către Ministerul Justiţiei din România. Cererea va fi însoţită de următoarele documente:
a) în funcţie de faza procesului penal, de originalele sau copiile autentice ale hotărârii de
condamnare definitivă, cu menţiunea rămânerii definitive, de originalele sau copiile autentice ale
deciziilor pronunţate ca urmarea exercitării căilor legale de atac, , de originalele sau copiile
autentice ale mandatului de executare a pedepsei închisorii, respectiv originalele sau copiile
autentice ale mandatului de arestare preventivă, rechizitorului sau ale altor acte având putere
egală;
b) o expunere a faptelor pentru care se cere extrădarea;
c) o copie a dispoziţiilor legale aplicabile sau, dacă aceasta nu este cu putinţă, o
declaraţie asupra dreptului aplicabil, precum şi semnalmentele cele mai precise ale persoanei
extrădabile;
d) date privind durata pedepsei neexecutate, în cazul cererii de extrădare, a unei
persoane condamnate care a executat numai o parte din pedeapsă.
Statului român îi revine obligaţia de a îl aresta pe făptuitor, pentru ca acesta să nu aibă
posibilitatea să dispară şi are de asemenea obligaţia de a comunica statului solicitant data şi locul
predării făptuitorului. Dacă nu intervine un caz de forţă majoră, statul solicitant va fi obligat să
preia persoana extrădată de la autorităţile române (organele Ministerului de Interne), în termen
de 15 zile de la data stabilită iniţial, termen care se poate prelungi cu încă 15 zile, perioadă după
care persoana în cauză va fi pusă în libertate.
Statului solicitant îi revine obligaţia de a comunica informaţii cu privire la finalizarea
procesului penal în care a fost implicat cel extrădat iar după pronunţarea hotărârii judecătoreşti
definitive, o copie a sentinţei va fi transmisă statului român.
Autoritatea română competentă, respectiv Ministerul Justiţiei prin direcţia de specialitate
va realiza examenul de regularitate internaţională care constă în verificarea conformităţii cererii
de extrădare şi a actelor anexate acesteia cu dispoziţiile tratatelor internaţionale aplicabile,
inclusiv cu declaraţiile formulate de România în baza dispoziţiilor unor convenţii multilaterale.
Condiţii de ordin procedural sunt şi existenţa plângerii prealabile a persoanei vătămate
necesară pentru a se obţine extrădarea persoanei vinovate de infracţiuni pentru care acţiunea
penală poate fi angajată numai la plângerea prealabilă precum şi lipsa opoziţiei acestei persoane
la extrădare. De asemenea, se va analiza să nu fi intervenit, potrivit legislaţiei române ori
potrivit legislaţiei statului solicitant, o cauză care înlătură răspunderea penală ori consecinţele
condamnării (amnistia, prescripţia) iar persoana extrădabilă să nu fie judecată în statul solicitant
de un tribunal care nu asigură garanţiile fundamentale de procedură şi de protecţie a drepturilor
la apărare sau de un tribunal naţional instituit anume pentru cazul respectiv, ori extrădarea este
cerută în vederea executării unei pedepse pronunţate de acel tribunal.

Secţiunea a 3- a. Condiţii de formă

Condiţiile de formă nu sunt trate în mod distinct în doctrină, ci sunt înglobate în cadrul
normelor sau explicaţiilor privind procedura extrădării .
Condiţiile de formă ale extrădării privesc: cererea de extrădare şi actele anexe, verificarea
depunerii plângerii prealabile de către persoana vătămată în cazul în care acţiunea penală se pune
în mişcare în acest mod, prescripţia, amnistia, graţierea şi decesul infractorului.

A. Cererea de extrădare. Legislaţia prevăzut elementele pe care trebuie să le conţină

cererea de extrădare, precum şi actelee ce trebuie să o însoţească.
Cererea de extrădare este documentul prin care statul solicitant îşi manifestă dorinţa de a
obţine extrădarea unei persoane şi baza legală în temeiul căreia statul solicitat aprobă extrădarea.
Din conţinutul cererii trebuie să rezulte dreptul statului solicitant de a exercita jurisdicţia
penală faţă de persoana a cărei extrădare se cere.
 Deşi în general cererea de extrădare se referă la o singură persoană, totuşi în raport de
situaţie aceasta poate viza şi mai multe persoane care au participat la săvârşirea aceleiaşi
infracţiuni, sau care au fost condamnate în aceeaşi cauză.
La cererea de extrădare se anexează o informare cuprinzând date despre infracţiunea sau
infracţiunile pentru care se solicită extrădarea, privind aspecte de fapt şi încadrarea juridică.
Documentele care trebuie să însoţească cererea de extrădare sunt absolut necesare pentru statul
solicitat care, în baza lor, trebuie să hotărască cu privire la admiterea sau respingerea cererii de
extrădare.
În general, actele care însoţesc cererea de extrădare sunt acte necesare pentru
identificarea persoanei, şi anume: cetăţenia, informaţii privind domiciliul, amprente digitale etc.,
înscrisuri care certifică situaţia juridică a persoanei a cărei extrădare este cerută (o copie
certificată a mandatului de arestare respectiv o copie certificată a sentinţei rămase definitivă).
Aceste acte trebuie să cuprindă elemente din care să reiasă: data când a fost comisă infracţiunea
(pentru a se constata dacă termenul pentru prescripţia acţiunii s-a împlinit sau nu), locul
săvârşirii, contribuţia la săvârşire a persoanei urmărite etc. De asemenea, actele care însoţesc
cererea de extrădare trebuie să precizeze despre ce infracţiune este vorba, calificarea faptei şi
textul de lege, date foarte importante pentru stabilirea incidenţei dublei incriminări şi a
principiului specialităţii.
Legea specială prevede şi posibilitatea ca statul solicitat, în situaţia în care apreciază că
actele trimise nu sunt suficiente, poate cere completarea lor, statul solicitant fiind obligat să o
realizeze în timpul solicitat, riscul fiind acele de întrerupere a procedurii de extrădare de către
statul solicitat.
Toate aceste documente trebuie traduse în limba română sau engleză ori franceză.

B. Lipsa plângerii prealabile. În doctrină, plângerea prealabilă a fost definită ca fiind

încunoştinţarea organelor judiciare de către persoana vătămată cu privire la fapta săvârşită şi
vătămarea suferită prin aceasta. Plângerea prealabilă reprezintă o condiţie pentru tragerea la
răspundere penală şi deci pentru pornirea procesului penal în toate acele cazuri în care este în
mod expres prevăzută în cuprinsul normei de incriminare.
În situaţia în care infracţiunea pentru care se cere extrădarea face parte din categoria celor
care condiţionează acţiunea penală de existenţa şi menţinerea unei plângeri prealabile, iar
persoana vătămată de infractorul refugiat în România nu a formulat o asemenea plângere,
extrădarea nu se va acorda. Lipsa plângerii prealabile, fiind o cauză care înlătură răspunderea
penală (art. 131 C.pen), face ca acţiunea penală să fie lipsită de obiect şi, deci, neexercitabilă.
Legea nr. 302/2004, prevede în art. 32 că : „extrădarea nu se acordă în cazul în care,
potrivit atât legislaţiei române, cât şi legislaţiei statului solicitant, acţiunea penală poate fi
angajată numai la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, iar această persoană se opune
extrădării”. Dispoziţia legii special este conformă cu dispoziţiile codului de procedură penală ce
privesc instituţia plângerii prealabile dar şi cu cele ale codului penal ce dispun asupra
consecinţelor lipsei plângerii prealabile.

C. Prescripţia, amnistia, graţierea şi decesul infractorului. Potrivit prevederilor art. 35 din

Legea nr. 302/2004 cu modificările şi completările ulterioare, extrădarea nu se va acorda în cazul
în care prescripţia răspunderii penale sau prescripţia executării pedepsei este împlinită fie potrivit
legislaţiei române, fie potrivit legislaţiei statului solicitant. În cazul prescripţiei, ca şi în cazul
amnistiei, dacă procesul se află în faza de urmărire penală va fi dată soluţia de încetare a
urmăririi penale, iar în cazul în care procesul penal se află în faza de judecată va fi pronunţată
soluţia de încetare a procesului penal .
Articolul 36 din Legea specială prevede că extrădarea nu se admite pentru o infracţiune
pentru care a intervenit amnistia în România, dacă statul român avea competenţa să urmărească
această infracţiune, potrivit propriei sale legi penale. Amnistia (art. 119 C.pen.) şi prescripţia
răspunderii penale (art. 121-124 C.pen.) sunt cauze legale de înlăturare a răspunderii penale,
lipsind astfel de obiect acţiunea penală iar intervenirea amnistiei în cursul urmăririi penale
cererea inculpatului de a se continua procesul penal pentru această infracţiune trebuie adresată
organului de urmărire penală, care, administrând probele necesare aflării adevărului, urma să
dispună fie scoaterea de sub urmărire penală, fie încetarea urmăririi penale, în raport cu
distincţiile prevăzute de art. 13, împrjurări ce argumentează de fapt motivele de natură juridică în
baza cărora statul român nu va admite extrădarea în asemenea situaţii.
Trebuie reţinut însă că statul român va acţiona în acest mod (de a nu aproba extrădarea),
numai atunci când are competenţa să urmărească această infracţiune, potrivit propriei sale legi
penale. În cazul în care infracţiunea pentru care se cere extrădarea nu cade în competenţa de
urmărire penală şi judecată a legii penale române, atunci statul român nu poate refuza extrădarea,
chiar dacă infracţiunea pentru care se cere extrădarea este amnistiată în România.
Conform prevederilor art. 37 din Legea nr. 302/2004 cu modificările şi completările
ulterioare, actul de graţiere adoptat de statul solicitant face inoperantă cererea de extrădare, chiar
dacă celelalte condiţii ale extrădării sunt îndeplinite.
Deoarece extrădarea presupune predarea fizică a unei persoane căutate statului solicitant,
decesul acesteia face ca cererea de extrădare să rămână fără obiect.

Cursul 5 - Extrădarea activă

1–a. Condiţiile, procedura şi efectele extrădării active

Extrădarea activă se realizează atunci când România solicită unui stat străin extrădarea
unei persoane localizată pe teritoriul său şi împotriva căreia autorităţile judiciare române
competente au emis un mandat de arestare preventivă sau un mandat de executare a pedepsei
închisorii ori căreia i s-a aplicat o măsură de siguranţă cu îndeplinirea cumulativă a condiţiilor
cerute de Legea specială.
Condiţiile ce trebuie îndeplinite pentru ca România să poată solicita extrădarea sunt :
gravitatea pedepsei prevăzută la art. 28 şi punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva
persoanei solicitate, în condiţiile prevăzute în Codul de procedură penală.
Competenţa de a întocmi şi transmite cererile de extrădare în numele statului român
revine Ministerului Justiţiei. (art. 66)
Solicitarea de extrădare se va formula de către autorităţile române în toate cazurile în care
un mandat de arestare preventivă sau de executare a pedepsei nu poate fi dus la îndeplinire,
întrucât inculpatul ori condamnatul nu se mai află pe teritoriul României. Instanţa care a emis
mandatul de arestare preventivă sau instanţa de executare, după caz, la propunerea procurorului
sesizat în acest scop de către organele de poliţie, emite un mandat de urmărire internaţională în
vederea extrădării, care se transmite Centrului de Cooperare Poliţieneasca Internaţională din
cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, în vederea difuzării prin canalele specifice.
Mandatul de urmărire internaţională în vederea extrădării conţine toate elementele
necesare identificării persoanei urmărite, o expunere sumară a situaţiei de fapt şi date privind
încadrarea juridică a faptelor, precum şi solicitarea de arestare provizorie în vederea extrădării.
 Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Ministerului Administraţiei
şi Internelor, prin structura sa specializată sau Ministerul Justiţiei vor anunţa instanţa de judecată
sau de executare dar şi Ministerul Justiţiei asupra localizării pe teritoriul unui stat străin a unei
persoane vizate de un mandat de urmărire internaţională în vederea extrădării. Instanţa va judeca
de urgenţă şi cu precădere, în camera de consiliu, într-un complet format dintr-un singur
judecător, cu participarea procurorului şi fără citarea părţilor, pronunţându-se printr-o încheiere
dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în prezenta lege pentru a se solicita extrădarea.
Această încheiere poate fi atacată cu recurs de procuror, în termen de 24 de ore de la
pronunţare iar recursul se judecă în termen de cel mult 3 zile, de către instanţa superioară în
grad. Încheierea definitivă prin care s-a constatat ca sunt întrunite condiţiile pentru solicitarea
extrădării, însoţită de actele prevăzute la art. 38 alin. (2), se comunică de îndată Ministerului
Justiţiei care în termen de cel mult 3 zile, efectuează, prin direcţia de specialitate, examenul de
regularitate prevăzut la art. 40 din Legea specială. Examenul de regularitate internaţională are ca
scop verificarea conformităţii cererii de extrădare şi a actelor anexate acesteia cu dispoziţiile
tratatelor internaţionale aplicabile, inclusiv cu declaraţiile formulate de România în baza
dispoziţiilor unor convenţii multilaterale precum şi verificarea existenţei reciprocităţii în privinţa
extrădării propriilor cetăţeni, în cazul în care se solicită extrădarea unui cetăţean român.
Examenul de regularitate internaţională urmează a verifica dacă:
a) între România şi statul solicitant există norme convenţionale ori reciprocitate pentru
extrădare ;
b) la cererea de extrădare sunt anexate actele prevăzute de tratatul internaţional aplicabil;
c) cererea şi actele anexate acesteia sunt însoţite de traduceri, conform prevederilor art.
17;
d) există una din limitele acordării cooperarii judiciare prevăzute la art. 3.
În cazul în care direcţia de specialitate din cadrul Ministerului Justiţiei constată
neîndeplinirea condiţiilor de regularitate internaţională menţionate sa va proceda la restituirea
cererii şi a acteleor anexe, explicând motivele. În situaţia în care cererea de extrădare şi
documentele anexe nu sunt însoţite de traduceri în limba română, urmează ca parchetul
competent să ia măsuri pentru efectuarea unei traduceri cât mai urgente.
În cazul special al cererilor de arestare provizorie în vederea extrădării, examenul de
regularitate internaţională se efectuează în termen de 24 de ore de la primirea cererii.
În situaţia unor concluzii favorabile ale examenului de regularitate internaţională, direcţia
de specialitate a Ministerului Justiţiei întocmeşte cererea de extrădare şi o transmite, însoţită de
actele anexe, autorităţii competente a statului solicitat, împreună cu actele anexate acesteia şi de
traduceri certificate în limba statului solicitat sau în limba engleză ori franceză.
În situaţia în care actele sunt incomplete, înainte de a întocmi şi de a transmite cererea de
extrădare, direcţia de specialitate a Ministerului Justiţiei poate solicita instanţei competente sa îi
transmită, în cel mult 72 de ore, actele suplimentare necesare potrivit tratatului internaţional
aplicabil.
În cazul în care nu sunt întrunite condiţiile de regularitate internaţională pentru solicitarea
extrădării, ministrul justiţiei, prin procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de
Casaţie şi Justiţie, cere revizuirea hotărârii judecătoreşti definitive prin care s-a constatat că sunt
îndeplinite condiţiile pentru solicitarea extrădării, revizuire ce va viza doar concluziile
examenului de regularitate internaţională.
Astfel, cererea de revizuire se face în termen de cel mult 3 zile, dacă persoana solicitată
este arestată în vederea extrădării către România, iar în toate celelalte cazuri cererea se face în
termen de cel mult 15 zile de la data la care procurorul general primeşte cererea prin care
ministrul justiţiei îi solicită să promoveze revizuirea hotărârii judecătoreşti definitive prin care s-
a constatat că sunt îndeplinite condiţiile pentru solicitarea extrădării.
Instanţa de judecată va soluţiona cererea de revizuire de urgenţă şi cu precădere, în
situaţia în care persoana este arestată în vederea extrădării, altfel termenul de soluţionare este de
cel mult o lună de la data înregistrării cauzei. Dacă instanţa constată că cererea de revizuire este
întemeiată, anulează încheierea atacată, iar dacă o consideră neîntemeiată o va respinge,
menţinând încheierea atacată. Hotărârea instanţei de revizuire este definitivă şi se comunică în
termen de 24 de ore de la pronunţare ministrului Justiţiei şi procurorului general al Parchetului
de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
În cazul în care persoana urmărită nu este arestată provizoriu în vederea extrădării,
procedura are caracter confidenţial, până în momentul în care statul solicitat este investit cu
cererea de extrădare, de aceea şi instanţele vor ţine o condică separată pentru şedinţele de
judecată a sesizărilor privind extrădarea. În acest registru se trec dosarele din fiecare şedinţă,
separat pe complete, încheierea pronunţată şi numărul acesteia, precum şi iniţialele judecătorului
care o va redacta. Totodată se întocmeşte şi se păstrează registrul de evidenţă a sesizărilor
privind extrădarea în care se vor face următoarele menţiuni: numărul curent; numele şi
prenumele inculpatului sau condamnatului; numărul şi data mandatului de arestare preventivă
sau de executare a pedepsei; numărul şi data adresei Centrului de Cooperare Poliţienească
Internaţională din cadrul Ministerului de Interne sau a Ministerului Justiţiei; numărul dosarului
instanţei; numărul şi data pronunţării încheierii; data comunicării încheierii Ministerului Justiţiei.
Registrul de evidenţă a sesizărilor privind extrădarea nu este destinat publicităţii.

Secţiunea a 2-a. Efectele extrădării în România

Persoana extrădată, adusă în România, va fi, de urgenţă, predată administraţiei

penitenciare sau autorităţii judiciare competente, după caz. (2) Dacă extrădatul a fost condamnat
în lipsă, el va fi rejudecat, la cerere, cu respectarea drepturilor prevăzute la art. 34 alin. (1).
Ministerul Justiţiei va informa autoritatea judiciară română competentă despre modul de
soluţionare a cererii de extrădare de către statul solicitat şi, după caz, despre durata arestării
provizorii în vederea extrădării, pentru a fi computată potrivit dispoziţiilor art. 18.
Unul dintre principiile expres prevăzute de Legea specială în privinţa extrădării active
este principiul descris de articolul art. 73 1 - Regula specialităţii. Astfel, persoana predată ca efect
al extrădării nu va fi nici urmărită, nici judecată, nici deţinută în vederea executării unei pedepse,
nici supusă oricărei alte restricţii a libertăţii sale individuale, pentru orice fapt anterior predării,
altul decât cel care a motivat extrădarea, în afară de cazurile când: a) statul care a predat-o
consimte; b) având posibilitatea să o facă, persoana extrădată nu a părăsit, în termen de 45 de zile
de la liberarea sa definitivă, teritoriul României, ori dacă a revenit în România după ce a părăsit
teritoriul statului român.
Când calificarea dată faptei incriminate va fi modificată în cursul procedurii, persoana
extrădată nu va fi urmărită sau judecată decât în măsura în care elementele constitutive ale
infracţiunii recalificate ar îngădui extrădarea.
În cazul în care extrădarea a fost acordată sub condiţie, instanţa care a solicitat extrădarea
ia măsurile necesare pentru respectarea condiţiei impuse de statul solicitat şi dă garanţii în acest
sens. În cazul în care condiţia impusă este retrimiterea persoanei extrădate pe teritoriul statului
solicitant, instanţa dispune însoţirea acesteia la frontieră, în vederea preluării de către autorităţile
competente ale statului solicitant.
Predarea unei persoane prin expulzare, readmisie, reconducere la frontieră sau altă
măsură de acelaşi fel este interzisă ori de câte ori ascunde voinţa de a se eluda regulile de
extrădare(art. 75).