Osteologia - clasificarea oaselor, compozitie, proprietati

Osteologia este partea anatomiei care se ocupa cu studiul oaselor. 

Oasele sunt organe dure, rezistente, de culoare alba-galbuie.

Functiile oaselor
- determina forma, dimensiunile si proporţiile corpului si ale diferitelor sale segmente;
- servesc ca sprijin pentru intregul corp si pentru partile moi;
- alcatuiesc cavitati ce protejeaza anumite organe delicate (creier, inima);
- servesc ca element de insertie pentru muschi, devenind astfel parghii actionate de diverse grupuri musculare,
indeplinind functia de locomotie 
- constituie rezerva calcica a organismului. 

Longitudinal, un os prezinta doua epifize, la capete, si o diafiza, la mijloc. Epifizele au un diametru diferit ca
sectiune fata de diafiza si sunt mai late. Ele sunt constituite dintr-un tesut mai moale, bogat vascularizat, prin care
osul creste in lungime. Diafiza este cvasicilindrica, cu un gol medular pronuntat, iar tesutul osos devine compact.

CLASIFICAREA OASELOR:
Dupa raporturile si dimensiunile lor, oasele se clasifica in: oase lungi, oase plane si oase scurte. Datorita faptului
ca forma unor oase este foarte neregulata, se utilizeaza si alte criterii de clasificare, adaugându-se celor trei categorii
de oase amintite alte patru tipuri: oase pneumatice, oase sesamoide, oase suturale şi oase neregulate. La
aceste tipuri de oase nu se tine seama de forma lor, ci de caractere arhitecturale (oasele pneumatice), respectiv de
situarea lor in organism (oasele sesamoide si oasele suturale)

1. Oasele lungi - (Os longum)

La aceste oase, lungimea depaseste latimea si grosimea. Un os lung este format din
- un corp sau diafiza (Diaphysis)
- doua extremitati sau epifize(Epiphysis)
Intre diafiza si cele doua epifize se delimiteaza o zona numita metafiza(Metaphysis).

Oasele lungi se gasesc in principal la nivelul membrelor, ele indeplinind rolul de parghii de viteza in diferitele miscari. 
Exemple de oase lungi: (humerus, ulna, radius, femur, tibie, peroneu);

2. Oasele plane(Os planurri)

La aceste oase, lungimea si latimea sunt aproape egale intre ele, dar depasesc grosimea; Oasele plane sunt turtite si
prezinta doua fete si un numar variabil de margini si unghiuri; 
Oasele plane indeplinesc doua functii:
a) servesc la edificarea cavitatilor de protecţie (de exemplu craniul); 
b) dau insertie unui mare numar de muschi (de exemplu scapula).
Exemple de oase plane: intalnite in cadrul centurilor (coxal, scapula), la cap (frontal, parietale, temporale,
occipital etc.), sau cele care formeaza cutia toracica: coastele, sternul;

3. Oasele scurte(Os breve).

Aceste oase au cele trei dimensiuni aproape egale, forma lor apropiindu-se de cea cubica. Oasele scurte se gasesc in
acele regiuni unde este necesara o mare soliditate si unde exista miscari foarte variate insa cu amplitudine mica
(coloana vertebrala, carp, tars).
Exemple de oase scurte: cele care intra in constructia palmei, talpii (plantei), ca de exemplu: carpiene,
metacarpiene, tarsiene, metatarsiene, falange, sau oasele coloanei vertebrale: vertebrele;

                              
   Oasele din constructia palmei                           Oasele coloanei vertebrale  (vertebre)

4. Oasele pneumatice
Sunt oase neregulate ce au spatii cavitare pline cu aer, tapetate cu membrane mucoase

Exemple de oase penumatice: cele din jurul foselor nazale frontal, etmoid, sfenoid, maxilar, etc.

5. Oasele sesamoide (Ossa sesamoidea)

Aceste oase sunt de obicei lentiforme, mici, si se se dezvolta in vecinatatea unor articulatii (sesamoide periarticulare)
sau chiar in tendoanele unor muschi (sesamoideintratendinoase).
Aceste oase gliseaza de obicei pe o alta suprafata osoasa. Unele se afla in grosul capsulei articulare si marind
suprafata fosei articulare, se unesc cu capul articular. (Ex: oasele din articulatia degetului mare al labei piciorului),
altele sunt adancite in tendoanele muschilor ce trec pe deasupra articulatiei. 
Exemple de oase sesamoide: rotula (patella) si unele oase de la nivelul mainii si piciorului.
      

6. Oasele suturale(Ossa suturalia).

Aceste oase se mai numesc si oase wormiene. Sunt oase mici, plane şi inconstante. Se dezvolta din puncte de
osificare speciale independente de oasele invecinate, fie la nivelul suturilor craniului, in special in sutura lambdoida,
fie la nivelul fontanelelor. Mai exista un grup de oase wormiene,numite insulare, care se dezvolta in centrul oaselor
boltiicraniene (in special in parietal si frontal).

            Scheletul craniului - vedere laterala

7. Oasele neregulate (Os irregulare)

Datorita formei si arhitecturii lor complicate nu pot fi incadrate in nici unul din grupurile precedente (ex:palatinul,
sfenoidul)

COMPONENTA OASELOR

Oasele sunt constituite din 3 elemente: periostul, pericondrul (endoost) si maduva oaselor.
Periostul este o membrana fibraosa care inveleste oasele pe toata suprafata lor exterioara, exceptand suprafetele
acoperite de cartilaj articular si unele insertii musculare. La nivelul articulatiilor, periostul se continua cu capsula
articulara, astfel incat intregul schelet este invelit intr-o teaca fibroasa conjunctiva. Grosimea periostului variaza in
functie de natura oaselor. Rolul sau este de a atenua efectele eventualelor frictiuni între osul dur şi structurile moi. 
Prin fata sa profunda, periostul adera de os. Acest fapt se datoreaza vaselor catre trec din el in osul subiacent prin
canalele Volkmann, dar mai ales unor fibra conjuctive (fibrele Sharpey) care pleaca din periost si patrund in
substanta osoasa compacta. Periostul este foarte bogat in vase sangvine si nervi(ce il hranesc si totodata ii confera
sensibilitate), importanta acestuia fiind foarte mare prin rolul pe care il joaca in viata osului. In perioada osteogenezei
acesta participa la formarea de tesut osos, la adult avand rol in nutritia osului. De asemenea are un rol important in
formarea calusului (in caz de fracturi), dar si la repararea unor pierderi limitate de substanta osoasa. 

Pericondrul (endoost) se continua fara o limita neta cu tesut castilaginos subiacent. Pericondrul este constituit din
tesut conjunctiv fibros ce contine si retele elastice si conduce vase sangvine si nervi.

Maduva oaselor
Cavitatile substantei osoase spongioase, precum si cavitatea medulara a oaselor lungi, sunt umplute cu o substanta
moale, semifluida si buretoasa, bogata in elemente sangvine numita maduva osoasa.
Maduva osoasa este de 3 feluri:
a) Maduva rosie - se gaseste in toate cavitatile oaselor fatului si ale copilului pana la aproximativ 7 ani. La adult,
maduva osoasa se afla numai in oasele mici si in oasele plane, precum si in epifizele oaselor lungi. Contine
numeroase capilare sangvine si elemente figurate ale sangelui, avand un important rol hematopoietic.
b) Maduva galbena se gaseste in cea mai mare parte a oaselor adultului, culoarea galbena fiind datorata rezervelor
de grasime pe care le contine
c) maduva gelatinoasa se gaseste la batrani, continand multe elemente conjunctive.
Vascularizatia sangvina a maduvei osoase se face prin vasele nutritive. 
Functiile principale ale maduvei osoase:
- participa la edificarea tesutului osos in perioada osteogenezei
- participa la procesele de reparare osoasa la adulti
- are rol hematoproteic
- reprezinta una din rezervele de grasime ale organismului

Masa osoasa dintre periost si endoost este constituita din lamele concentrice si radiare de os, printre care se
gasesc celule generatoare de os si celule distrugatoare de os. 
Celulele care formeaza os se numesc osteoblaste si au rolul de a capta mineralele osteoformatoare (Ca, P, CO3,
Mg) din sange, care circulă printr-o densă retea de capilare, depunandu-le sub forma unor complexe calci-fosfo-
carbonatice.Pe masura ce imbatranesc, aceste celule osteoblaste isi diminueaza activitatea, devenind osteocite. In
starile carentiale in elemente osteoformatoare, o parte din acestea parasesc incinta osului, fiind transportate unde
este nevoie de ele. 

Celulele dizolvante de os, osteoclastele, intervin in demineralizarea oaselor, principala cauza a

osteoporozei. Desi par negative, nu putem sa le consideram drept celule cu rol negativ, de multe ori activitatea lor
salvand organismul de la moarte, prin restabilirea echilibrului ionic al plasmei sanguine.

Cresterea oaselor se face prin adaugarea de noi lamele osoase. Acestea sunt structuri lamelare, cu grosimi de circa
5-10 microni, elaborate de osteoblaste, care apoi le inglobează intr-insele ca osteocite.

In functie de densitatea canalelor intraosoase, tesutul osos a fost separat in: haversian, cu multiple canale,
si nehaversian, cu mult mai putine spatii, de obicei, mai compact.
Canalele osoase se pot dispune pe doua directii: longitudinale, cand se numesc haversiene,
sau cvasitransversale, cu diverse inclinări fata de canalul medular, numite canale Volkman. Prin reteaua de
canale Havers – Volkman se pot gasi vase sangiune, nervi etc.

PROPRIETATI FIZICE ALE OASELOR

Principalele proprietati ale oaselor sunt: rezistenta si elasticitatea. 

Datorita acestor proprietati, oasele nu se rup atunci cand asupra loc actioneaza diferite forte de presiune sau de
tractiune (forte paralele cu axul longitudinal, perpendicular pe suprafata lui si prin torsiune - holicoidal). 
Craniul uman poate rezista la presiuni mari in directie bolta-baza fara a sa rupe, miscorandu-si cel mult inaltimea cu
7-8%. Un craniu poate totodata cadea de la o inaltime de 1-2 m pe ciment, fara a se sfarama - el sarind ca o minge
datorita elasticitatii sale. 
Rezistenta la presiune in cazul oaselor este foarte mare, fiind de 30 de ori mai mare pe mm patrat decat a caramizii,
de 2,5 ori mai mare decat a granitului, apropiindu-se de rezistenta fierului. Dintre toate materialele tehnice, numai
betonul armat poate fi comparat cu osul, atat in privinta rezistentei , cat si a elasticitatii. Aceste proprietati sunt
datorate in principal compozitiei chimice a osului, precum si structurii sale macro-microscopice si a arhitecturii sale
interne. 

O alta proprietate importanta de adaptare a  osului este capacitatea de vindecare a fracturilor. In cazul unei fracturi,
la locul fracturii apare o formatiune osoasa noua, numita calus(Osdesmal), prin intermediul careia se face sudarea
segmentelor osoase. La acest proces contribuie si periostul, care poate in anumite conditii, mai ales in randul
persoanelor tinere, sa regenereze osul.
COMPOZITIA CHIMICA A OASELOR
In compozitia oaselor intra substanta fundamentala si sistemul fibrilar.

Substanta fundamentala se constituie din substante organice (aproximativ 35%) compuse

din oseina (scleroproteina insolubilă in apa rece, dar solubila in apa calda), cu structura granuloasa sau filamentoasa,
si osteomucoid (un proteinozaharid sulfatic), ambele constituente fiind bine legate biochimic intre ele si substante
minerale (aproximativ 65%) precum: fosfati, carbonati si cantitati foarte mici de fluorura si clorura de
calciu, hidroxiapatite cu Ca, Mg, P, F, S. Se poate spune ca substantele organice dau elasticitate oaselor, iar
sarurile minerale rezistenta.

Sistemul fibrilar este de origine colagenica, prezentandu-se sub forma de fibre, fibrile grupate in fascicule,
formand scheletul pe care se fixeaza celelelalte elemente osoase: substanta mineralizanta, celulele osoase etc.

In cazul in care un os este mentinut intr-o solutie de 5% HCL, sarurile minerale se dizolva, osul intrand in procesul de
demineralizare, acesta se "decalcifica. In urma acestui proces, osul devine elastic, asemanator cu cauciucul, pentru
ca in structura lui a ramas numai materia organica. Daca se distruge materia organica prin calcinare, osul de farama
(devine friabil).

Proportia celor doua componente principale din structura oaselor variaza de la un os la altul. Unele oase suporta
presiuni mai mari datorita faptului ca sunt mai bogate in saruri minerale. De asemenea, proportia componentelor
variaza si in raport cu varsta. In copilarile, oasele sunt mult mai elastice, deoarece au relativ putine saruri minerale.
Procentul acestora creste la batranete, oasele devenind mult mai casabile decat in copilarie.
 Osul reprezintă elementul de bază al scheletului vertebratelor, caracterizat prin structura lui dură, solidă
și rezistentă. Cel mai lung os este femurul piciorului, de obicei de peste 50 cm, iar cel mic este „scărița”
din ureche.

Numărul oaselor se reduce la om, prin fuzionare, odată cu vârsta, de la 350 la un nou-născut la 206 la un
adult.[1]

Cuprins

  [ascunde] 

 1 Rolul oaselor

 2 Caracteristici esențiale ale oaselor

 3 Structura osului

 4 Compoziția osului

 5 Tipuri de oase

 6 Scheletul

o 6.1 Craniul

 6.1.1 Oasele neurocraniului

 6.1.2 Oasele viscerocraniului

o 6.2 Coloana vertebrală

o 6.3 Cutia toracică

o 6.4 Bazinul

o 6.5 Membrele superioare

o 6.6 Membrele inferioare

 7 Boli ale oaselor

 8 Vezi și

 9 Note
Rolul oaselor[modificare]
Oasele, sau scheletul, au mai multe funcțiuni:

 conferă corpului o formă și un suport;

 reprezinta parghiile cu rol in miscare;
 de producere a unor elemente figurate ale sângelui;
 formeaza cavitati de protectie (cutia craniana, canalul vertebral, cutia toracica, bazinul);
 depozit de saruri minerale;
 reprezinta loc de insertie pentru muschi;
 confera pozitia bipeda a omului.
Caracteristici esențiale ale oaselor[modificare]
Structura osului[modificare]
Osul este alcatuit din 2 tipuri de tesut:
 [Tesut osos compact|Osul lung] - partea de mijloc a osului lung,numita corpul osului sau
diafiza.La exterior exista o membrana numita periost,pe seama caruia osul creste in grosime.In
interiorul diafizei avem un canal care strabate diafiza in lungimea ei,numit canal medular in care se
gaseste maduva hematogena cu rol in producerea elementelor figurate ale
sangelui(eritrocite,leucocite,trombocite).De mentionat faptul ca la copii toate oasele produc aceasta
maduva si va avea o culoare rosie,la adult doar oasele late si va fi galbena iar la varstnici va fi gri-
cenusie si va fi nefunctionala.

 [Tesut osos sponginos - extremitatile osului lung ,numite epifize .Formate din 95% tesut osos
spongios la interior si 5% tesut osos compact spre exterior.Intre epifiza si diafiza se afla metafiza,sau
cartilajul de crestere epifizo-diafizar pe seama caruia osul lung creste in lungime.Cresterea va fi
dinspre epifize spre diafiza.Suprafata de articulare a epifizei este formata dintr-un strat subtire de
tesut cartilaginos hialin.
Compoziția osului[modificare]
Osul este format din 20% apa si 80% reziduu uscat.Este alcatuit dintr-o matrice organica solida ,care este
intarita considerabil de depozitele de saruri de calciu. Matricea organica a osului- formata din 90-95%
fibre de colagen,restul fiind substanta fundamentala ,impreuna constituind oseina. Fibrele de colagen se
constituie in special de-alungul linilor de tensiune si dau osului marea sa rezistenta la socuri.

Tipuri de oase[modificare]
Oasele scheletului sunt împărțite în patru grupe:

 oasele lungi, care sunt alungite, cu rolul de a amortiza șocurile. Acestea au o parte interioara,
numită diafiză și două capete numite epifiză. Regiunile intre diafize si epifize se numescmetafiză.
Oasele lungi sunt mai compacte decât celellalte oase. Din această categorie fac parte oasele
membrelor, precum femurul, tibia si falangele.
 oasele scurte, care sunt mai puțin compacte compacte, destul de subțiri, mici. Exemple de așa
oase sunt: oasele carpiene și metacarpiene, vertebre;
 oasele neregulate, care au forme și dimensiuni variate, de exemplu: oasele bazinului.
 oasele late, oase subțiri, curbate, de dimensiuni mici, exemple sunt: oasele pieptului, oasele
craniului.
 oasele pneumatice, in jurul foselor nazale, frontal, maxilar, sfenoid, etnoid.
 in lungimea unui tendon-> rotula
Scheletul[modificare]
Reprezinta totalitatea oaselor corpului uman asezate in pozitie anatomica. Format din : scheletul
capului,trunchiului,scheletul membrelor si centurile membrelor.

Craniul[modificare]
Oasele neurocraniului[modificare]

 Osul frontal 1 os
 Osul etmoid 1 os
 Osul sfenoid 1 os
 Osul occipital 1 os
 Osul parietal 2 oase
 Osul temporal 2 oase
Oasele viscerocraniului[modificare]

 Osul lacrimal 2 oase

 Osul nazal 2 oase
 Cornetele nazale inferioare 2 oase
 Vomerul 1 os
 Osul maxilar 2 oase
 Osul palatin 2 oase
 Osul zigomatic 2 oase
 Mandibula 1 os
Coloana vertebrală[modificare]
Este alcătuită din 34-35 de vertebre:

 Vertebre cervicale 7 (prima atlas,a doua axis)

 Vertebre toracice 12
 Vertebre lombare 5
 Vertebre sacrale 5 unite formand osul sacru
 Coccigele 4-5 unite intre ele
Cutia toracică[modificare]

 Vertebrele toracale 12
 Stern
 Coaste
Bazinul[modificare]

 Osul coxal 2 oase unite anterior intre ele formand simfiza pubiana
 Osul sacru 5 vertebre sacrale unite intre ele si articulate lateral cu oasele coxale
Membrele superioare[modificare]

 Humerus
 Radius
 Cubitus(Ulna)
 Oase carpiene
 Oase metacarpiene
 Falange
Membrele inferioare[modificare]

 Femur
 Rotulă (Patelă)
 Tibie
 Peroneu (Fibula)
 Oase tarsiene
 Oase metatarsiene
 Falange
Boli ale oaselor[modificare]

 Deformarile- Pot aparea la nivelul oricarui component al sistemului osos.Cele mai des
intalnite sunt cele de la nivelul coloanei vertebrale: cifoza,lordoza si scolioza.
 Cifoza reprezinta o exagerare a curburii coloanei vertebrale la nivel toracal si sacral.Privita in
plan sagital, concavitatea va privii anterior.
 Lordoza reprezinta o exagerare a curburii coloanei vertebrale la nivel cervical sau
lombar.Privita in plan sagital,concavitatea va privii posterior.
 Scolioza reprezinta o exagerare a curburii laterale a coloanei vertebrale putand aparea la
orice nivel al acesteia.Privita in plan frontal,curbura va avea o directie laterala(stanga sau
dreapta).

 Fracturile- Se definesc ca o intrerupere a continuitatii anatomice a unui os.De regula survin in

urma traumatismelor,dar si in cazul unor deficiente hormonale sau boli,cand pot fi spontane.

 Entorsele- Se definesc prin alungirea ligamentelor componente ale unei articulatii precum si
a ligamentelor de vecinatate.Pot avea diverse grade de gravitate.Se asociaza frecvent cu
sinovitele.

 Luxatile- Se definesc ca fiind dislocarea elementelor componente ale unei articulatii,in

special a suprafetelor de articulatie.Cele mai frecvente fiind luxatile articulatilor umarului si
genunchiului.

 Artritele- Se definesc ca fiind afectiuni articulare avand ca simptom edemul,inflamatia si

durerea.Se cunosc peste 50 de afectiuni articulare,numite pe larg "boli
reumatismale".Cauzele celor mai multe artrite sunt necunoscute ,darmulte dintre ele survin
pe seama unor traumatisme sau procese infectioase.
Vezi și[modificare]
http://ghr.nlm.nih.gov/dynamicImages/chromomap/LMNA.jpeg

Ţerna Kristina