Instituție Publică Universitatea de Stat de

Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”

Catedra Biologie moleculară și Genetică umană

Tema: Boala polichistica renala autozomal

dominanta (ADPKD)
Studenta: Gamureac Mihaela
gr. 1120

Coordonator: Liliana Badan

Asistent universitar

Chisinau 2014
o Scopul
Definirea
Prezentarea aspectelor genetice
Cercetarea cauzelor mutațiilor
• DEFINIȚIE CLINICĂ:
ADPKD este o boală cu afectare multisistemică,
caracterizată clinic prin prezenţa chisturilor renali
multipli, bilaterali, asociaţi variabil cu multiple
manifestări extrarenale, în special hepatice şi
cardiovasculare, precum şi prin evoluţie frecventă spre
insuficienţă renală cronică (IRC).
•ASPECTE GENETICE
PKD este o afecțiune genetica foarte frecvent
intalnită, cu o incidența cuprinsă între 1:500 - 1:1000 de
indivizi, cu penetranță completă și cu expresivitate
variabilă.

Ritmul de evoluție a bolii este variabil, putînd fi

explicat în parte de existența a trei gene diferite:
PKD 1, PKD 2, PKD 3.
 GENA PKD1
-   PKD 1 – legată de locusul alfa-hemoglobinic, pe
brațul scurt al cromozomului 16 - si prezența la 80-
90% din bolnavii cu ADPKD ;
 GENA PKD2
-   PKD 2 – situată pe brațul lung al cromozomului 4
– întîlnită la 15% din bolnavii cu ADPKD ;
 GENA PKD3
-   PKD 3 – genă încă nelocalizată și foarte rară ;

Semnificația variației genotipice nu este cunoscută ;

nu se știe dacă aceste gene sunt complet distincte,
variante îmbinate alternative sau gene identice
localizate pe cromozomi diferiți.
 Patogenie
  Produsele genelor PKD – policistina 1 si 2 –
interacționează și pot participa la o cale comună de
formare a chisturilor renale. Se crede că policistina 1
ar funcționa ca un receptor pentru un ligand
necunoscut din matricea extracelulară,
care controlează, sau mediază, o cale de semnalizare
ce transmite celulelor epiteliale informația
pozițională necesară în structura nefronului. În
această cale ar acționa si policistina 2.
  Mutația genei PKD 1 ar duce, prin absența
policistinei 1, la pierderea funcției și deci la absența
semnalului, acest fapt determinînd o modificare a
programului de diferențiere celulară. În acest caz,
celula nu poate să-și mențină structura tubulară
normală, crește rata de proliferare și apar o serie de
modificări membranare care, împreună cu
remodelarea membranei bazale, duc la formarea
chisturilor.
 TIPUL DE TRANSMITERE

    

Boala polichistică renală a adultului” (ADPKD) este o boală ereditară cu

transmitere autosomal dominantă și penetranță dependentă de vîrstă.

a)     indivizii afectați sunt de obicei heterozigoți (cu genotipul An)

b)     orice persoană bolnavă va avea unul din părinți afectați (se
transmite “vertical”) ;
c)     fiecare descendent al unui bolnav (An) are riscul de 50% de a
moșteni gena mutantă și de a fi bolnav;
d)     sunt afectate cu o frecventă egală ambele sexe;
e)     persoanele cert sănătoase  [genotip (nn)], nu transmit boala și au
copii sănătoși.
MANIFESTĂRI CLINICE

-        Durere datorată măririi rinichilor, obstrucției prin

cheag sau litiază;
-        Hipertensiune arterială
-        Hematuria ;
-        Infecția urinară;
-        Infecția intrachistică;
-        Anevrismele cerebrale vasculare rupte;
-        Manifestări hepatice și manifestări cardiace;
-        Insuficiența renală cronică cu evoluție lentă,
agravată de infecții.
DIAGNOSTIC
 Diagnosticul de ADPKD poate fi invocat în trei situații distincte
 -   bolnavii cu fenomene clinice evocatoare de polichistoză renală

-   pacienți fără suferință renală, la care o ecografie abdominală sau

renală făcută aleatoriu (pentru diferite motive non renale)
 Pentru a pune diagnosticul de ADPKD se pot folosi: anamneza
familială, examinarea fizică, tehnici imagistice, date de laborator și,
în cazuri speciale, analiza de înlanțuire genetică
(diagnosticul/testarea genotipică), biopsia renală și/sau hepatică.
 Alegerea metodelor de diagnostic depinde de modul de prezentare a
bolii, vîrsta pacientului.
 TRATAMENT
Tratamentul patogenic ar
trebui să prevină apariţia
chiştilor şi creşterea în
volum a acestora.
În stadiul final de boală cu
IRC terminală este necesară
terapia de supleere care se
realizează în principal prin
trei metode: hemodializa;
dializa peritoneală;
transplantul renal în stadiu
de experiment.
BIBLIOGRAFIE
Revista MEDIC, ro. V 2007
Anna Maria Nahm “The acquired cystic renal disease”
http://pkdcure.org/
http://www.freemedicaljournals.com/fmj/IP_Genet.ht
m
www.medicine.med.nyu.edu/nephrology/patient
Ong AC, Harris PC. Molecular pathogenesis of
ADPKD:the polycystin complex gets complex. Kidney
Int.2005;67(4):1234-47