Zece lucruri interesante pe care nu le ştiai despre fenicieni

1.         De unde vin fenicienii?

Se crede că vechii fenicieni ar fi locuit, într-un trecut îndepărtat, într-o zonă limitată geografic, în ceea
ce astăzi este teritoriul Libanului. Situarea lor în estul Mediteranei lângă muntele Liban, într-o zonă
cu teren nisipos puţin propice agriculturii dar cu bogate resurse forestiere şi numeroase porturi şi
golfuri i-a făcut pe fenicieni să devină navigatori iscusiţi. Ei vor migra de-a lungul şi de-a latul
Mediteranei, vor coloniza nordul Africii, urme ale aşezării lor descoperindu-se în Maroc, Algeria şi
Tunisia.

2.         Fenicienii erau un popor semitic

Fenicienii erau un popor de origine semită vorbind aceeaşi limbă ca şi triburile stabilite în Canaanul vecin.
Există astăzi percepţia greşită conform căreia, semiţi ar fi doar evreii, iar cuplul de termeni general folosit de
semit-antisemit, se referă strict la locuitorii statului Israel. În realitate, familia popoarelor vorbitoare de limbi
semito-hamite sau afro-asiatice este mult mai mare, ea cuprinzând în antichitate şi Mesopotamia. A spune
astăzi că eşti antisemit înseamnă a te referi nu numai la evrei, dar şi la arabi, etiopieni ori la minorităţile
vorbitoare de limba aramaică din Siria, Liban şi Kurdistan.
3.         Ce înseamnă fenician?

Poate părea paradoxal din partea unui popor care ne-a lăsat alfabetul, însă ei nu-şi spuneau fenicieni aşa cum
germanii de pildă, nu-şi spun germani sau nemţi ci “deutsch”. Denumirea de fenicieni le-au dat-o grecii, care
le spuneau Φοινίκη regiunii locuite de fenicieni şi Φοίνικες (Phoínikes) poporului. Multă vreme s-a crezut
că primul care i-a denumit astfel a fost însuşi Homer. În limba greacă cuvântul era înrudit îndeaproape cu un
altul care înseamnă roşu purpuriu. Grecii asociau, aşadar imaginii fenicianului culoarea roşie aprinsă. În
izvoarele locale, găsim o cu totul altă denumire pentru fenicieni. Aceştia se denumeau cananeeni, iar
teritoriul pe care îl locuiau, Canaan. Acest nume apare începând din secolul XV i. Hr.

4.         Nu a existat niciodată un stat fenician

Cetăţile feniciene erau întinse, prospere şi înfloritoare din punct de vedere economic. Erau înşiruite de-a
lungul litoralului, în zone stâncoase, uşor de apărat ori pe insulele din preajma ţărmului. Cele mai importante
erau Tyr, Sidon, Ugarit, Byblos, Arvad iar mai târziu, celebra Cartagina, împotriva căreia Roma va purta o
serie de războaie. Relaţiile dintre oraşele feniciene nu a fost întotdeauna dintre cele mai bune existând mereu
rivalităţi cum este cea dintre Tyr şi Sidon şi cu toate că unele au avut momentele lor de apogeu niciodată nu
au putut obţine controlul deplin asupra tuturor celorlalte. Oraşele feniciene nu s-au putut uni niciodată într-
un singur stat. Ele s-au aflat, mai mereu, sub controlul faraonilor egipteni, au fost supuse agresiunilor venite
din partea hittitilor care înglobează Ugaritul, au făcut faţă invaziei “popoarelor mării” care distrug Sidonul
ori invaziilor asirienilor şi perşilor. Oraşele feniciene aveau să-şi piardă total identitatea începând cu
cucerirea lor de către Alexandru cel Mare când, asupra lor, a început să-şi facă simţită prezenţa o puternică
influenţă elenistică. În anul 64 i. Hr. leagănul civilizaţiei feniciene intra sub dominaţia Romei, teritoriul
devenind provincia Siria.

5.         Fenicienii au inventat alfabetul fonetic

Poate cea mai importantă contribuţie a fenicienilor, principala moştenire lăsată Europei, este dezvoltarea
unui alfabet fonetic standardizat. Teza nu este una nouă, ci este larg difuzată încă din antichitate. Totuşi
mulţi autori antici între care îi enumăr pe Herodot, Diodor din Sicilia, Pliniu ori Tacit vorbesc, mai degrabă,
doar despre o difuzare a alfabetului prin intermediul fenicienilor. Forma de scriere adusă de aceştia avea să
fie mai târziu baza alfabetului grecesc şi factorul cheie al apariţiei bogatei literaturi greceşti cu tot ce a adus
aceasta: teatru, filosofie, istorie, matematica, ştiinţele naturii. Şi ca fapt divers, originea cuvântului Biblie
vine de la oraşul fenician Byblos, considerat de greci oraşul leagăn al cărţii.
Alfabetul fenician avea 22 de semne-consonante sau litere. Din păcate însă pentru noi, ei scriau doar pe
materiale perisabile, astfel încât informaţiile despre ei sunt extrem de precare.

6.         Fenicienii şi culoarea purpurie

Fenicienii sunt inventatorii unei vopsele de culoarea purpurei foarte preţuită de antici. Aceasta era obţinută
dintr-o vietate marină. Că să fiu mai exact este vorba despre mai multe specii de moluşte: murex brandaris,
murex trunculus şi purpura hemastoma. Aceste vietăţi secretau un suc care dacă era aplicat pe stofă, o colora
violet. În funcţie de cum era tratată ţesătura cu acea substanţă se obţineau diverse nuanţe. Hainele realizate
de aceştia aveau culori vii, variind de la un roz aprins până la roşu purpuriu. Treptat, datorită exploatării
intensive, moluştele au dispărut din preajma ţărmurilor feniciene. Principalul loc din care proveneau aceste
stofe colorate purpuriu era portul fenician Tyr, la acea vreme un punct comercial extrem de important. La
sud de Sidon se poate vedea şi acum o colină formată din nenumărate straturi de scoici, provenite din
industria ţesăturilor, de mai mulţi metri grosime.

7.         Fenicienii – creatori ai sticlei?

O altă industrie importantă a oraşelor feniciene a fost, începând cu secoul VII i. Hr., aceea a sticlei. Dacă ar
fi să-l credem pe Pliniu cel Bătrân, atunci fenicienii ar fi chiar inventatorii procedeului prin care aceasta era
obţinută. În realitate, datele arheologice indică, fără dubii, că egiptenii ar fi avut cunoştinţe în ceea ce
priveşte fabricarea sticlei cu mult înaintea fenicienilor. Merită însă făcută o precizare. Egiptenii stăpânesc o
tehnică primitivă de producere a sticlei opace, în timp ce fenicienii, aflaţi vreme îndelungată sub influenţa
directă a faraonilor, preiau de la aceştia descoperirea pe care o îmbunătăţesc semnificativ. În secolul VII i.
Hr. în oraşele feniciene se producea sticlă transparentă. Abia în secolul I i. Hr. avea să se dezvolte tehnica
sticlei suflate.

8.         Despre navele feniciene

Secretul spectaculoasei expansiuni maritime a fenicienilor stă în mare parte şi în felul în care aceştia îşi
construiau navele şi a modului în care navigau. Pădurile din Liban ofereau mari cantităţi de lemn de esenţe
preţioase folosit şi la construcţia clădirilor sau a mobilei despre care aflăm de la romani că erau extrem de
apreciate. Lemnul era însă şi materia primă pentru industria construcţiilor navale, iar corăbiile de Byblos
erau la mare căutare, atât în Egipt cât şi în Mesopotamia. Navele feniciene erau de două tipuri principale.
Primul avea o destinaţie exclusiv militară cu pupa îndoită, nivelul ei ajungând la linia apei. Marinarii sunt
dispuşi în două şiruri după cum ne arăta reproducerile asiriene, posedă vâsle şi scuturi. Acest tip de navă era
dotat şi cu pânze ceea ce o făcea rapidă şi manevrabilă. Al doilea tip de vas avea marginile ridicate, era
destinat comerţului, îi lipseau structurile pentru instalarea pânzelor, dar erau protejate de militari. În lipsa
busolei care apare doar odată cu epoca marilor descoperiri geografice, fenicienii se ghidau noaptea după
Ursa Mică, pe care grecii o numeau “feniciană”. În general însă, fenicienii evitau să se aventureze în largul
mării, punctele de acostare nu erau la o distanţă mai mare de o zi unul de altul, iar în timpul nopţii, se
adăposteau, de regulă, la ţărm.

9.         Fenicienii primii mari negustori ai lumii antice

Principala îndeletnicire a fenicienilor era comerţul. Cea mai rapidă cale era pe Mediterana pe care o
străbăteau ziua de-a lungul ţărmului iar la nevoie noaptea, ghidandu-se după stele. Fondează numeroase
colonii care la început aveau doar rolul unor depozite de marfă pentru pieţele de desfacere din zonă. Cu
timpul însă, au apărut şi grecii care încet-încet i-au eliminat pe fenicieni din răsăritul Mediteranei şi din
Marea Neagră, iar mai apoi şi din apusul Mării Mediterane. De nevoie, navigatorii fenicieni ajung în
Atlantic, ating coastele Marii Britanii de unde aduc cositor, fac negustorie in Baltica, de unde iau
chihlimbarul ce era la fel de valoros ca şi aurul, şi ajung chiar şi în Golful Persic de unde-şi luau aur şi pietre
preţioase. Într-un oraş fenician puteai să găseşti la negustorii locali, de la mirodeniile Indiei, caii şi stofele
Egiptului, la fildeşul, abanosul şi penele de struţ ale continentului african. Făceau însă şi negoţ cu sclavi pe
care îi cumpărau dintre prizonierii de război, ori îi răpeau pur şi simplu de pe ţărmurile Eladei pentru a-i
vinde mai apoi în Orient. Informaţii despre aceste acte de piraterie care, desigur, erau doar sporadice,
întâlnim la Homer în Odiseea şi la Herodot.
Fenicienii, prin ochii celor cu care făceau comerţ, aveau o reputaţie proastă. Erau văzuţi ca lacomi, mereu
gata să te păcălească încât, termenul de fenician ajunsese să însemne şi înşelător.

10.       Fenicienii primii descoperitori ai Americii?

O ipoteză din ce în ce mai vehiculată în ultima vreme şi care contrazice ceea ce am fost învăţaţi să credem la
orele de istorie, este aceea că fenicienii ar fi reuşit să se stabilească şi pe cele două continente americane
întemeind şi aici aşezări. Cercetători ai civilizaţiilor precolumbiene între care se numără şi Bernardo de Silva
Ramos au prezentat o serie de dovezi privitoare la existenţa unor populaţii cu caracteristici asemănătoare
acelora ale fenicienilor în bazinul amazonian. O lucrare apărută în 1930 a acestui istoric prezintă chiar o
serie de ipoteze privind talentul de navigatori al fenicienilor care i-ar fi adus pe aceştia în America cu
aproape 2500 de ani înaintea lui Columb.