OBLIGAȚIILE VÂNZĂTORULUI

1. Noțiunea contractului de vânzare-cumpărare

Contractul este principalul izvor de obligații. Prin izvor de obligații se
înțelege acele fapte juridice care dau naștere unui raport juridic obligațional.
Contractul de vânzare-cumpărare este convenția prin care o persoană numită
vânzător, transmite altei persoane, numită cumpărător, dreptul său de proprietate
sau alte drepturi ( reale sau de creanță) în schimbul unei sume de bani, numită preț.
Contractul de vânzare-cumpărare este reglementat de Codul civil precum și
de alte acte normative cu caracter special. Art. 1650 din noul C. civ. definește
vânzarea ca fiind “contractul prin care vânzătorul transmite sau, după caz, se
obligă să transmită cumpărătorului proprietatea unui bun în schimbul unui preț pe
care cumpărătorul se obligă să îl plătească”.
Potrivit alin. 2 al articolului mai sus citat poate fi, de asemenea, transmis
prin vânzare un dezmembrământ al dreptului de proprietate sau orice alt drept.
2. Obiectul contractului de vânzare-cumpărare
Încheierea contractului de vânzare-cumpărare dă naștere la două obligații
reciproce: obligația vânzătorului are ca obiect bunul vândut și obligația
cumpărătorului are ca obiect prețul de vânzare. În lipsa acestor elemente contractul
de vânzare-cumpărare nu poate fi valabil încheiat.
3. Efectele contractului de vânzare-cumpărare
Contractul de vânzare-cumpărare ca și celelalte contracte, creează anumite
drepturi și unele obligații corelative în sarcina fiecăruia dintre părțile contractante.
Noul cod civil reglementează obligațiile principale ale părților, precum și
alte efecte pe care le produce încheierea unui astfel de contract, ca de exemplu
efectul translativ de proprietate.
3.1 Obligațiile cumpărătorului
Potrivit art. 1719 din Codul civil cumpărătorul are două obligaţii
principale: să preia bunul vândut și să plătească preţul vânzării. Cumpărătorul este
obligat să plătească dobânda pentru suma datorată cu titlu de preț în următoarele
situații:
 dacă există o clauză contractuală în acest sens;
 dacă bunul care a făcut obiectul contractului este producător de fructe civile
sau naturale;
 dacă cumpărătorul a fost pus în întârziere.
Potrivit legii, cumpărătorul este obligat să suporte cheltuielile vânzării, dacă
părţile nu au stipulat altfel.
3.2 Obligațiile vânzătorului
Conform prevederilor art. 1672 Noul Cod civil vânzătorul are următoarele
obligaţii principale:
1
  să transmită proprietatea bunului sau, după caz, dreptul vândut;
 să predea bunul vândut;
 să îl garanteze pe cumpărător contra evicţiunii şi viciilor bunului.
Acestea sunt obligații principale ale vânzătorului prevăzute de lege, dar
părțile pot stabili și alte obligații în sarcina vânzătorului.
3.2.1Transmiterea proprietății bunului sau, după caz, dreptului vândut
Potrivit legii civile, vânzătorul este obligat să transmită cumpărătorului
proprietatea bunului vândut. Odată cu proprietatea, cumpărătorul dobândește toate
drepturile și acţiunile accesorii care au aparţinut vânzătorului. Dacă legea nu
dispune altfel, dispoziţiile referitoare la transmiterea proprietăţii se aplică în mod
corespunzător şi atunci când prin vânzare se transmite un alt drept decât dreptul de
proprietate.
Cu excepţia cazurilor prevăzute de lege ori dacă din voinţa părţilor nu
rezultă contrariul, proprietatea se strămută de drept cumpărătorului din momentul
încheierii contractului, chiar dacă bunul nu a fost predat ori preţul nu a fost plătit
încă. (art. 1674 N.C.C.).
3.2.2 Predarea bunului vândut
Prin predarea bunului de către vânzător se înţelege punerea bunului care a
format obiectul contractului la dispoziţia cumpărătorului, împreună cu tot ceea ce
este necesar pentru exercitarea liberă și neîngrădită a posesiei.
Predarea bunului vândut poate fi concomitent cu transmiterea dreptului de
proprietate și poate fi cu o dată ulterioară stabilită în contract. În acest caz
vânzătorul are obligația de a păstra și conserva bunul vândut până la predare.
Deasemenea, vânzătorul trebuie să predea și toate accesoriile bunului și tot
ceea ce este destinat folosinţei perpetue a bunului, precum și toate titlurile și
documentele privitoare la proprietatea sau folosinţa bunului.
În cazul bunurilor de gen, vânzătorul nu este liberat de obligaţia de predare
chiar dacă lotul din care făceau parte bunurile respective a pierit în totalitate,
numai dacă lotul era anume prevăzut în convenţie.
În ceea ce privește locul ” predarea trebuie să se facă la locul unde bunul se
află în momentul încheierii contractului, dacă nu rezultă altfel din convenţia
părţilor ori, în lipsa acesteia, din uzanţe” ( art. 1689 N. Cod Civ.).
Bunurile incorporale vor fi predate prin remiterea titlurilor. Predarea
lucrurilor de gen trebuie făcută la domiciliul vânzătorului.
Vânzătorul are obligația să predea bunul cumpărătorului în starea în care se
află în momentul încheierii contractului. Cumpărătorul are obligaţia ca imediat
după preluare să verifice starea bunului potrivit uzanţelor. Dacă în urma verificării
se constată existenţa unor vicii aparente, cumpărătorul trebuie să îl informeze pe
vânzător despre acestea fără întârziere. În lipsa informării, se consideră că
vânzătorul şi-a executat obligaţia.
2
 În cazul în care cumpărătorul contestă calitatea sau starea bunului pe care
vânzătorul i l-a pus la dispoziţie, preşedintele judecătoriei de la locul prevăzut
pentru executarea obligaţiei de predare, la cererea oricăreia dintre părţi, va
desemna de îndată un expert în vederea constatării.
Momentul predării lucrului de către vânzător este lăsat de lege la aprecierea
părţilor. Dacă părţile nu au stipulat un termen, bunul se va preda de îndată ce a fost
plătit preţul. Dacă, datorită unor împrejurări cunoscute de cumpărător la momentul
încheierii contractului, bunul nu poate fi predat decât după trecerea unui termen,
se prezumă că părţile au convenit că predarea să se facă după trecerea acelui
termen. În cazul în care vânzătorul nu-și execută la termenul stipulat obligația
privind predarea bunului vândut, cumpărătorul poate cere rezoluțiunea vânzării cu
daune interese sau executarea în natură a contractului prin punerea sa în posesie.
Vânzătorul răspunde de pagubele cauzate cumpărărtorului prin întârzierea predării.
Vânzătorul nu este obligat să predea bunul, dacă cumpărătorul nu plătește prețul și
nu are dat de vânzător un termen de plată. Chiar și într-o astfel de situație,
vânzătorul nu este obligat să predea bunul dacă cumpărărtorul se află în stare de
faliment sau este insolvabil. Totuși, dacă cumpărărtorul a dat ”cauțiunea” că va
plăti în termen, vânzătorul trebuie să îndeplinească obligația de predare.
3.2.3 Garantarea contra evicțiunii și viciilor ascunse ale bunului vândut
Această obligație are două forme și anume:
 obligația de a asigura liniștita folosință a lucrului, adică obligația de a
asigura apărarea lui contra evicțiunii;
 asigurarea utilei folosințe a lucrului, adică garantarea contra viciilor.
3.2.3.1 Noțiunea și conținutul obligației de garanție pentru evicțiune
Evicţiunea este un act de iniţiativă străin faţă de cumpărător şi faţă de vânzător, din
cauza căruia cumpărătorul este privat de proprietatea lucrului cumpărat, iar aceasta
trece în proprietatea unui terţ, total sau parţial, în virtutea unei sentinţe
judecătoreşti definitive, precum şi al unui drept existent anterior vânzării.
Vânzătorul este de drept obligat să-l garanteze pe cumpărător de evicțiunea
totală sau parțială a lucrului vândut și de sarcini care nu au fost declarate la
încheierea contractului.
Condiţiile garanţiei contra evicţiunii sunt prevăzute la art. 1695 Noul Cod
civil: ”Vânzătorul este de drept obligat să îl garanteze pe cumpărător împotriva
evicţiunii care l-ar împiedica total sau parţial în stăpânirea netulburată a bunului
vândut”.
”Garanţia este datorată împotriva evicţiunii ce rezultă din pretenţiile unui terţ
numai dacă acestea sunt întemeiate pe un drept născut anterior datei vânzării şi
care nu a fost adus la cunoştinţa cumpărătorului până la acea dată”.
”De asemenea, garanţia este datorată împotriva evicţiunii ce provine din fapte
imputabile vânzătorului, chiar dacă acestea s-au ivit ulterior vânzării”.
3
Exemplu: Dacă după vânzare fostul proprietar constituie o ipotecă asupra
imobilului vândut și creditorul ipotecar trece la realizarea creanței vânzătorul
răspunde, deoarece evicțiunea rezultă din faptul său personal.
” Obligaţia de garanţie contra evicţiunii este indivizibilă între debitori”(art. 1697
NCC).
Evicţiunea poate să rezulte din faptul personal al vânzătorului dar și din
fapta unei terţe persoane.
3.2.3.2 Garanția contra evicţiunii rezultând din fapte personale ale
vânzătorului
Prin fapt personal se înţelege orice fapt sau act, anterior vânzării, tăinuit,
faţă de cumpărător, ori ulterior vânzării, dar neprevăzut în contract, săvârșit de
vânzător sau de succesorii săi universali sau cu titlu universal, de natură să-l
tulbure pe cumpărător în liniștita folosinţă a bunului. Obligația de garanție fiind
patrimonială, după moartea vânzătorului, ea se transmite succesorilor universali
sau cu titlu universal care vor răspunde pentru evicțiune în aceleași condiții ca și
vânzătorul. Fapt personal, înseamnă și actul sau faptul săvârșit de un intermediar al
vânzătorului cum ar fi, de exemplu mandatarul său. Tulburarea poate fi de fapt,
cum ar fi deposedarea de un bun, sau de drept când se invocă un drept de uzufruct,
de abitație asupra bunului care nu au fost prevăzute în contract.
3.2.3.3 Garanția contra evicțiunii rezultând din fapta unui terț
Există o obligație de garanție și în cazul în care tulburarea provine din fapta
unui terț, dar numai dacă tulburarea este de drept, cauza evicțiunii este anterioară
vânzării și nu a fost cunoscută de cumpărător la încheierea contractului.
Dreptul invocat de terţ poate fi un drept real (drept de proprietate,drept de
uzufruct, servitute nedeclarată și care nu este aparentă etc.) dar și un drept de
creanţă (dreptul de folosinţă al locatarului în cazul existenţei unui contract de
locaţiune).
Obligația de garanție există numai dacă tulburarea din partea terțului are o
cauză anterioară vânzării. O altă condiție se referă la necunoașterea cauzei
evicțiunii de către cumpărător. Dacă a cunoscut pericolul evicțiunii însemnă că a
acceptat riscul și astfel este înlăturată răspunderea vânzătorului.
3.2.3.4 Realizarea dreptului rezultat din obligația de garanție pentru
evicțiune
Vânzătorul are obligaţia de a se abţine de la orice fapt sau act ce l-ar tulbura
pe cumpărător în exercitarea dreptului său de proprietate, este o obligaţie de a nu
face. Dacă evicţiunea este pe cale să se producă, vânzătorul are obligaţia de a-l
apăra pe cumpărător împotriva pretenţiilor terţului. Această obligaţie este obligaţie
de a face. În acest sens, cumpărătorul trebuie să-l introducă în proces pe vânzător
printr-o cerere de chemare în garanţie. Când evicţiunea s-a produs (evicţiune

4
consumată), vânzătorul răspunde de toate pagubele suferite de către cumpărător.
Această obligaţie este obligaţie de a da, ce se concretizează în plata despăgubirilor.
3.2.3.5 Efectele obligației de garanție în caz de evicțiune consumată
În cazul în care evicţiunea s-a produs (consumat), aceasta poate fi totală sau
parţială. Evicţiunea este totală atunci când cumpărătorul a pierdut în întregime
proprietatea asupra bunului cumpărat. În aceste condiţii, vânzătorul trebuie să
restituie cumpărătorului preţul primit, să restituie cumpărătorului valoarea fructelor
naturale și civile pe care acesta a fost obligat să le înapoieze terţului evingător, să
restituie cumpărătorului cheltuieli de judecată, ocazionate de evicţiune precum și
cheltuielile legate de încheierea contractului , să plătească daune-interese, pentru
pagubele pe care i le-a cauzat cumpărătorului, va plăti diferenţa dintre preţul de
vânzare și valoarea bunului din momentul producerii evicţiunii ( art. 1702 NCC).
Va plăti cumpărătorului cheltuielile necesare făcute pentru conservarea bunului,
precum și cele utile care sporesc valoarea bunului.
Vicţiunea este parţială când cumpărătorul pierde o parte din proprietatea
asupra bunului cumpărat sau se neagă, ori se valorifică un alt drept decât cel de
proprietate asupra bunului. În aceste condiţii, cumpărătorul alege între
rezoluţiunea contractului sau menţinerea lui cu plata despăgubirilor pentru partea
evinsă ( art. 1703 N.C.Civ.).
Cumpărătorul nu poate cere rezoluţiunea vânzării-cumpărării în mod
discreţionar, ci numai dacă dovedește că pierderea este atât de însemnată încât dacă
ar fi știut, nu ar fi cumpărat bunul respectiv.
Dacă cumpărătorul alege rezoluțiunea vânzării el va restitui bunul
vânzătorului în starea în care se află după evicțiunea parțială, iar vânzătorul va
restitui preţul integral, despăgubind pe cumpărător ca și în cazul evicţiunii totale.
În cazul în care cumpărătorul nu cere sau nu obține rezoluțiunea vânzării el
are dreptul la valoarea părții pierdute ca urmare a efectului evicțiunii.
3.2.3.5 Garanția de drept și garanția convențională
Conform prevederilor Codului civil părțile pot, prin convenție, să adauge, să
micșoreze sau să șteargă obligația de a răspunde de evicțiune. Această convenție a
părților se numește garanția convențională.
3.2.3.6 Obligația de garanție contra viciilor lucrului vândut
3.2.3.7 Noțiunea și conținutul obligației de garanție pentru vicii
Art. 1707 din Noul Cod civil prevede următoarele:
” (1) Vânzătorul garantează cumpărătorul contra oricăror vicii ascunse care fac
bunul vândut impropriu întrebuințării la care este destinat sau care îi micșorează în
asemenea măsură întrebuințarea sau valoarea încât, dacă le-ar fi cunoscut,
cumpărătorul nu ar fi cumpărat sau ar fi dat un preț mai mic”.
”(2) Este ascuns acel viciu care, la data predării, nu putea fi descoperit, fără
asistență de specialitate, de către un cumpărător prudent și diligent”.
5
”(3)Garanția este datorată dacă viciul sau cauza lui exista la data predării bunului”.
”(4) Vânzătorul nu datorează garanție contra viciilor pe care cumpărătorul le
cunoștea la încheierea contractului”.
”(5) În vânzările silite nu se datorează garanție contra viciilor ascunse”.
3.2.3.8 Efectele răspunderii vânzătorului pentru vicii
Conform art. 1710 din Noul Cod civil ” (1) În temeiul obligației
vânzătorului de garanție contra viciilor, cumpărătorul poate obține, după caz:
a) înlăturarea viciilor de către vânzător sau pe cheltuiala acestuia;
b) înlocuirea bunului vândut cu un bun de același fel, însă lipsit de vicii;
c) reducerea corespunzătoare a prețului;
d) rezoluțiunea vânzării” .
”(2) La cererea vânzătorului, instanța, ținând seama de gravitatea viciilor și
de scopul pentru care contractul a fost încheiat, precum și de alte împrejurări, poate
dispune o altă măsură prevăzută la alin. (1) decât cea solicitată de cumpărător”.
3.2.3.9 Prescripția acțiunilor privitoare la viciile ascunse
Atunci când viciile nu au fost ascunse cu viclenie, termenul de prescripţie
este de 6 luni. Dacă vânzătorul este de rea-credinţă, iar viciile au fost ascunse cu
viclenie, acțiunile intenționate pot fi introduse în termenul general de prescripție
extinctivă, adică în 3 ani. În ambele situaţii, termenul curge de la data descoperirii
viciilor, însă cel mai târziu de la împlinirea de un an de la predarea bunului.
3.2.3.10 Modificări convenţionale privind obligaţia de garanţie pentru
vicii ascunse.
Agravarea garanţiei pentru vicii nu comportă limitări, în sensul că
vânzătorul poate răspunde și pentru vicii aparente sau pentru vicii apărute ulterior
încheierii contractului etc.
Limitarea sau exonerarea garanţiei pentru vicii pot fi stipulate în contract cu
condiţia ca vânzătorul să fie de bună-credinţă, adică să nu fi cunoscut viciile
ascunse. Limitarea garanţiei poate fi stipulată și sub forma scurtării termenului de
un an sau de 3 ani de la predare în care viciile pot fi descoperite. În schimb,
termenul de prescripţie de 6 luni sau 3 ani nu poate fi modificat prin convenţia
părţilor.

6
 BIBLIOGRAFIE

1. Noul Cod Civil actualizat 2019

2. I. Adam , Drept civil.Teoria generală a obligațiilor, Editura Ch Beck
București, 2014
3. Gheorghe, Cristian - Drept comercial român, Editura Ch. Beck, București
2013
4. Stănciulescu, Vasile , Nemes Vasile, Dreptul contractelor civile și
comerciale, Editura Hamangiu București 2013

7
 CUPRINS

1. Noțiunea contractului de vânzare-cumpărare

2. Obiectul contractului de vânzare-cumpărare
3. Efectele contractului de vânzare-cumpărare
3.1 Obligațiile cumpărătorului
3.3 Obligațiile vânzătorului
3.3.1 Transmiterea proprietății bunului
3.3.2 Predarea bunului vândut
3.3.3 Garantarea contra evicțiunii și viciilor ascunse ale bunului vândut
3.3.3.1 Noțiunea și conținutul obligației de garanție pentru evicțiune
3.3.3.2 Garanția contra evicţiunii rezultând din fapte personale ale
vânzătorului
3.3.3.3 Garanția contra evicțiunii rezultând din fapta unui terț
3.3.3.4 Realizarea dreptului rezultat din obligația de garanție pentru evicțiune
3.3.3.5 Garanția de drept și garanția convențională
3.3.3.6 Obligația de garanție contra viciilor lucrului vândut
3.3.3.7 Noțiunea și conținutul obligației de garanție pentru vicii
3.3.3.8 Efectele răspunderii vânzătorului pentru vicii
3.3.3.9 Prescripția acțiunilor privitoare la viciile ascunse
3.3.3.10 Modificări convenţionale privind obligaţia de garanţie pentru vicii
ascunse
Bibliografie