Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
1. Noţiuni generale
Capacitatea calorică (C) este cantitatea de căldură necesară pentru a ridica temperatura
sistemului cu 1 grad.
(2.1)
c= [ (2.2)
C= [ (3.3)
Ecuaţiile (2.1)-(2.3) exprimă capacitatea calorică adevărată. În practică noi operăm cu capaciatea
calorică medie.
Dacă se cunoaşte valoara c a substanţei (care nu este funcţie de temperatură), atunci putem
Q = c. (2.5)
C= (2.6)
-
Dacă se cunoaşte capacitatea calorică cpecifică (c) şi masa molară a substanţei (M), atunci
capacitatea calorică molară (C) se calculează c formula C = cM.
1
Capacitatea calorică masică a unui amestec omogen (apă, alcool, cetonă, ...) de substanţe poate
fi calcula cu Ecuaţia (2.7).
În Ecuaţiile (2.10) şi (2.11) m este masa unei particule, M –masa molară a substanţei, V- viteza
medie de mişcare a particulei.
2
Energia cinetică (Ec) a unui mol de substanţă se calculează cu Ecuaţia (2.12):
Ec = (2.12)
Combinând Ecuaţia (2.11) cu Ecuaţia (2.12) obţinem Ecuaţia lui Maxwell pentru mişcarea
liniară pe 3 axe de coordonate:
Ec = = = RT (2.13) sau
Ec = RT (2.14)
= R = Cv (2.15)
Un gaz monoatomic are 3 grade de libertate, deci capacitatea calorică a lui la V= const. va fi
Cv = R (2.16)
Moecula biatomică are 3 grade de libertate la mişcarea liniară şi 2 grade de libertate la micarea
de rotaţie. Molecula biatomică nu poate să se rotască în jurul unei axe (Fig.2.2, axa X). Cv(vib.)
şi Cv(e) se negligează.
Cv = R (2.17)
Molecula triatomică neliniară ca şi molecula multiatomică (mai mult de 3 atomi) are 3 grade de
libertate la mişcarea liniară şi 3 grade de libertate la mişcarea de rotaţie (pe toate 3 axe)
(Fig. 2.4). În total 6 grade de libertate. După cum ştiţi pentru 1 grad de libertate Cv = R.
Cv = R , sau Cv = 3R (2.18)
capacităţii calorice va fi [
De menţionat că capacitatea calorică a gazelor reale determinată experimental este puţin mai
mare decât cea calculată cu ecuaţiilr gazelor perfecte.
Capacitatea calorică a solidelor se descrie la nivel cuantic de Teoria Einstain, Teoria Debye,
Ecuaţia empirică Nernst-Lindeman.
Capacitatea calorică a lichidelor şi solidelor este funcţie de temperatură exprimată pin Ecuaţii de
tipul următor:
Orice sistem termodinamic posedă o anumită energie care poate fi sursă de lucru sau/şi căldură.
Această energie se numeşte Energie internă şi se notează cu U. Energia internă este suma
energiilor cinetice (de mişcare a electronilor, atomilor, moleculelor) şi enegiilor potenţiale
5
(energia interacţiunilor de atracţie şi de respingere a particulelo r). Unitatea de măsură a energiei
interne, ca şi a oricărei energii, este J, kJ.
Energia internă este o funcţie de stare. Ea nu depinde de traseul procesului, dar depinde de starea
iniţială şi finală a sistemului. Energia internă este o funcţie univocă, contunuă şi finită şi deci are
diferenţial complet dU. Valoare absolită a energiei interne nu se poate de determinat
experimenta. Dar se poate de determinat variaţia energiei interne (∆U) la trecerea sistemului
ditr-o stare (să zicem inţială U1 ) în alta (să zicem fimală U2 ).
∆U = U2 – U1 (2.22)
Mărimea ∆U poate fi calculată din datele calorimetrice sau calculată prin metoda termodinamicii
statistice.
Mărimea ∆U raportată la o unitate de masă se măsoară în kJ/kg, iar cea raportată la o untate de
cantitate de substanţă – kJ/mol. Deoarece sistemul este caracterizat de T, P, V şi altele, şi
mărimea energiei interne de asemenea depinde de aceşti parametri. E comod ca U să fie
exprimată ca funcţie de 2 variabile.
Sunt mai multe formulări a Principiul I al termodinamicii.Cea mai simplă formulare: căldura
transmisă sistemului se consumă la modificarea energiei interne şi efectuarea unui lucru.
Forma analitică a Principiului I al termodinamicii este exprimată cu Ecuaţia (2.26):
δQ = dU + δW (2.26)
În forma integrală Q = ∆U + W (2.27)
Dacă sistemul produce un lucru mecanic, atunci expresia analitică a Principiuli I al
termodinamicii este următoare:
δQ = dU + PdV (2.28)
Dacă înafară de lucru mecanic sistemul mai produce şi alfel de lucru (lucru util), atunci e
valabilă Ecuaţia (2.29):
δQ = dU + PdV + δW’ (2.29)
Ecuaţiaa (2.26) poate fi scrisă şi astfel:
δW = δQ – dU (2.30)
6
Din Ecuaţia (2.30) rezultă că lucrul poate fi efectuat atât în rezultatul consumului de căldură,
cât şi a modificării energiei interne.
Sunt şi alte forme analitice ale Principiului I al termodinamicii:
δQ = l dV + CvdT (2.31)
δQ = h dP + CpdT (2.32)
δQ = λ dV + μdP (2.33)
Coeficienţii l , h, λ, μ Cv şi Cp se numesc coeficienţi calorici.
Dacă procesul decurge în condiţii izocore, atunci PdV = 0 şi Ecuaţia (2.28) devine
δQv = dU (2.34)
In continuare obţinem nişte ecuaţii foarte importante.
Cp = (2.45)
7
Întroducem δQP din Ecuaţia (2.43) şi obţinem Ecuaţia (2.46):
Qp = ∆H = ∫ (2.48)
Căldura consumată sau degajată de un sistem omogen care conţine n moli se calculează cu
Ecuaţiile (2.51) şi (2.52).
Qv = ∆U = n∫ (2.51) Qp = ∆H = n∫ (2.52)
Pentru sistemele in care au loc reacţii chimice ecuaţiile de calcul a ∆U şi ∆H sunt altfel.