SISTEM SENZORIAL PENTRU MĂSURAREA

DEPLASĂRII

3.1. Definiţii

Lungimea este o mărime fizică fundamentală care exprimă

întinderea spațială a corpurilor sau fenomenelor.
Distanţa este intervalul care desparte două puncte în spațiu.
Deplasarea este o mişcare a unui obiect dintr-un loc în altul.
Caracterizează schimbările de poziţie ale unui corp sau ale unui punct
caracteristic faţă de un sistem de referinţă.
Distanţa şi deplasarea sunt două mărimi care par să aibă acelaşi
înteles, totuşi: distanţa este o mărime scalara iar deplasarea este o mărime
vectorială (arată schimbarea de pozitie a obiectului).
Poziţia reprezintă localizarea spaţială a unui punct sau a unui corp în
raport cu sistemul de referinţă.
Proximitatea reprezintă apropierea unui corp (punct) faţă de un
reper fix.
Unitatea de măsură pentru lungimi este unitatea fundamentală în
sistemul internaţional de măsură S.I. este metrul (m). Se acceptă că metrul
reprezintă a 299.792.458-a parte a distanţei parcursă de lumină, în vid, timp
de o secundă.
În geometria analitică, distanța dintre două puncte (x1, y1) și (x2, y2)
ale planului xy poate fi calculată folosind formula:
d  (x2 - x1 )2 (y - 21y ) 2
(x)2  (y)2 (3.1)
 Sistem senzorial pentru măsurarea deplasării

Instrumentul de măsurare a lungimii se numeşte rigla gradată având

alte instrumente derivate precum: rulete şi paglici de măsurare sau şublerul
şi micrometrul.
În industrie, cele mai utilizate instrumente de măsurare a lungimilor
se bazează pe senzori şi traductoare de deplasare. Traductoarele de
deplasare furnizează la ieşire un semnal electric ce depinde de mărimea
deplasării unui unui element mobil faţă de o poziţie fixă luată ca referinţă.
Tipul semnalului electric trebuie să fie compatibil cu sistemul de
automatizare în care este inclus. Deasemenea ele se pot utiliza şi pentru
conversia altor mărimi neelectrice a căror variaţie se poate materializa într-o
deplasare: forţă, masă, presiune etc. Semnalul electric furnizat la ieşire poate
fi analogic (tensiune 0÷10V, current 4÷20mA) sau numeric (serial sau
paralel).

3.2. Clasificarea senzorilor utilizaţi în măsurarea distanţei

Senzorii de poziţie/deplasare pot fi întâlniţi în cvasi-totalitatea

sistemelor mecatronice şi se bazează pe cele mai variate principii de
măsurare: pot fi senzori analogici sau numerici, optoelectronici, inductivi,
magneto-rezistivi, magneto-strictivi, cu traductoare Hall etc. În cadrul
fiecărui ansamblu motor – mecanism de acţionare – sarcină există, în
general, cel puţin un senzor de poziţie/deplasare, care măsoară deplasarea
sarcinii şi furnizează informaţiile pentru buclele de reglare.
Clasificarea acestor senzori se poate face după mai multe criterii:
1. După modul de exprimare a mărimii deplasării:
- senzori de poziţie (absoluţi) care furnizează valoarea absolută
a deplasării, ce corespunde poziţiei curente a elementului
mobil al cuplei cinematice considerată faţă de originea unui
sistem de coordonate ataşat cuplei;
- senzori de deplasare (relativi) care dau mărimea relativă a
deplasării, rezultată ca o diferenţă a valorilor corespunzătoare
coordonatelor finale şi iniţiale ale elementului mobil.
2. După natura semnalului furnizat de senzor:

52
 - senzori numerici incrementali care transformă deplasarea
reală, care este o mărime continuă, într-o succesiune de
impulsuri;
- senzori numerici absoluţi la care deplasarea reală este
exprimată cu ajutorul unui grup de semnale binare ce
corespund unui număr codificat în binar;
- senzori analogici la care deplasarea reală este transformată
într-o mărime continuă, modulată în amplitudine sau în fază
3. După natura mărimii de intrare:
- senzori liniari pentru măsurarea deplasărilor rectilinii;
- senzori rotativi care măsoară deplasările unghiulare.
4. După fenomenul care stă la baza conversiei traductoarele de
poziţie şi deplasare pot fi:
- rezistive;
- inductive;
- capacitive;
- optice;
- ultrasonice;
- cu laser.

3.3. Senzori de deplasare rezistivi

Senzorii rezistivi sunt senzori de tip parametric. Principiul lor de

funcţionare are la bază variaţia rezistenţei electrice a elementului sensibil
sub acţiunea mărimii de măsurat.
l
R S (3.2)
Conform relaţiei 3.2 rezistenţa este dependentă de lungimea l a
materialului. Ca urmare, senzorii rezistivi permit măsurarea deplasării care
determină modificarea rezistenţei. Pentru o rezistivitate ρ şi secţiune S
constante rezultă că avem o dependenţă liniară a rezistenţei R funcţie de
deplasarea l.
R s l (3.3)
unde s este sensibilitatea sezorului.
Traductoarele de deplasare rezistive au ca element sensibil un
potenţiometru, al cărui cursor este acţionat de către elementul care se
deplasează. Constructiv, potenţiometrele se construiesc unor rezistenţe
liniare sau circulare, bobinate sau cu strat conductor continuu. Traductoarele
liniare trebuie sa aibă lungimea egală sau mai mare ca deplasarea obiectului
pentru a se obţine o precizie satisfăcătoare. Din acest motiv ar rezulta
voluminoase. Cele mai folosite, datorită preciziei şi volumului redus, sunt
potenţiometrele multitur. Acestea se realizează bobinând pe o spirală
izolatoare un fir metalic cu coeficient termic redus (manganină, constantan,
nicron). Traductorul de deplasare rezistiv se poate monta în montaj ca
rezistenţă variabilă sau în montaj potenţiometric.

R R2
E
l
lx Rx Ux RS

a) rezistenţă variabilă b) montaj potenţiometric

Figura 3.1 Circuite de măsurare pentru traductoarele de deplasare
rezistive

Dacă rezistenţa internă a sursei de alimentare este neglijabilă, pentru

montajul din figura 3.1.a, curentul este:

I x E
(3.4)
Rx  Rs
Se observă că Ix depinde hiperbolic de Rx, şi deci de deplasarea x.
Instrumentul indicator va rezulta cu scară neliniară, acest lucru putând fi un
inconvenient şi pentru utilizarea semnalului de ieşire într-un sistem de
automatizare.
Pentru montajul din figura 3.1.b, tensiunea de ieşire este:
 Ux E
R (3.5)
R
R  RX
 S

RS
RX

 Rx  s  U x Rx lx (3.6)
lx   
 U R l
s l
R2 2
Caracteristica rezultantă va fi liniară doar pentru sarcină sau
impedanţa de intrare a instrumentului de măsură infinite (RS→∞)
Un alt mod de a prelucra mărimea de ieşire este metoda punte. Gama
de măsurare a traductoarelor rezistive variază între 0.01 şi 100 mm pentru
cele liniare şi de la 0 la 358° pentru cele unghiulare. Pentru utilizări mai
deosebite se poate extinde la 400 mm, sau pe suport elicoidal şi reductor se
poate ajunge până la 5÷10 m.

3.4. Senzori de deplasare capacitivi

Senzorii capacitivi sunt senzori de tip pasiv care convertesc mărimea

neelectrică de măsurat - deplasare liniară sau unghiulară - într-o variaţie de
capacitate electrică.
Constructiv, senzorii capacitivi au la bază condensatoare plane sau
cilindrice.

A
ri
h
εr C
d re

Figura 3.2. a. condensator plan b. condensator cilindric

Pentru condensatorul plan (figura 3.2.a), capacitatea electrică este de

forma:
o r 
C
A (3.7)
d
unde:
ε0 – permitivitatea vidului (ε0=8.854·10-12F/m);
εr – permitivitatea relativă a mediului dintre electrozi (armături);
A – aria suprafeţei active a electrozilor;
d – distnţa dintre electrozi.
În cazul condensatorului cilindric (figura 3.2.b), expresia capacităţii
este
:
2   o  r 
hCc  r (3.8)
ln e
ri
unde:
h – înălţimea de suprapunere a electrozilor cilindrici;
ri, re – razele electrozilor interior, respectiv exterior.
Din relaţiile 3.6 şi 3.7 se observă că senzorii capacitivi pot măsura
deplasarea sau orice mărime neelectrică care poate fi determinată indirect
prin măsurarea deplasării, dacă se acţionează asupra parametrilor d, A şi εr.
De aici derivă următoarele tipuri de senzori:
1. Senzori de deplasare capacitivi bazaţi pe modificarea distanţei dintre
electrozi care este constituit dintr-un condensator plan, având un
electrod fix şi unul mobil, care se deplasează. Dacă sub acţiunea
mărimii de măsurat armătura mobilă se deplasează, distanţa dintre
electrozi micşorându-se cu Δd (figura 7.3.a), capacitatea
condensatorului devine:
o   r 
C 
A
(3.9)
1
d
d
Variaţia relativă a capacităţii în funcţie de deplasarea relativă a
electrodului mobil are o caracteristică neliniară. Cu senzori capacitivi
cu armătură mobilă se pot măsura, doar distanţe foarte mici (de ordinul
μm).
Senzorul capacitiv diferenţial, constituit din trei armături (două
exterioare fixe şi armătura interioară mobilă) este şi el utilizat la
măsurarea deplasărilor mici (5 ÷ 100 μm), însă semnalul de ieşire
variază liniar cu valoarea deplasării.
2. Senzori de deplasare capacitivi bazaţi pe modificarea ariei suprafeţei
active a electrozilor care are o armătură fixă şi una mobilă ce se poate
deplasa într-un plan paralel cu cel al armăturii fixe. La deplasarea
armăturii mobile, se modifică aria suprafeţei de suprapunere (A) a
armăturilor, capacitatea electrică a senzorului devenind:
 o r  A  o r  b 
xC   (3.10)
d d
Se observă dependenţa liniară între variaţia capacităţii senzorului şi
deplasarea armăturii mobile. Senzorii capacitivi bazaţi pe modificarea
suprafeţei active a electrozilor pot fi utilizaţi la măsurarea deplasărilor
liniare chiar de ordinul centimetrilor. În schimb, sensibilitatea acestor
senzori este mai mică decât a senzorilor cu distanţă variabilă între
electrozi.
3. Senzori de deplasare capacitivi bazaţi pe modifcarea stratului dielectric
deplasabil la care între armăturile unui condensator plan se introduce un
dielectric, care se poate deplasa. Capacitatea condensatorului este:
1 
 1
Q  (3.11)
C C  x  a
x  2  
o 
U 1
 o 1
1 1 
 a 2  2 
unde C0 este capacitatea sistemului fără dielectricul de permitivitate ε2.
Rezultă astfel o variaţie liniară a capacităţii în funcţie de valoarea x a
deplasării. În cazul utilizării unui condensator cilindric se pot măsura
distanţe mai mari (1 ÷ 100 cm). De obicei, electrodul cilindric interior
este acoperit cu un strat subţire electroizolant.

3.5. Senzori de deplasare inductivi

Senzorii inductivi fac parte din clasa senzorilor de tip parametric.

Funcţionarea lor se bazează pe variaţia geometriei circuitului sau cuplajului
magnetic sub acţiunea unei mărimi neelectrice, care poate fi: deplasarea,
proximitatea etc.
 Fie o înfăşurare cu N spire fixată pe un miez feromagnetic cu
secţiune constantă S , permeabilitate magnetică μFe şi având lungimea
Fe

medie unei linii de flux lFe (figura 3.3).

Figura 3.3. Schema de principiu a unui circuit magnetic

Inductivitatea proprie a înfăşurării este:

N 2  S
L Fe Fe (3.12)
lFe

Plecând de la această relaţie, deplasarea ar putea acţiona în principiu

asupra mărimilor care intervin în relaţia 3.11 ( N , , S, l ), conducând în
final la variaţia inductivităţii. Senzorii de deplasare rezultaţi de aici, sunt:
1. Senzor de deplasare inductiv cu armătură mobilă este constituit dintr-un
circuit feromagnetic prevăzut cu întrefier variabil: o armătură fixă în
formă de U pe care este plasată înfăşurarea cu N spire şi o armătură
mobilă, care se deplasează. În acest caz, reluctanţa magnetică a
circuitului este suma reluctanţelor materialului feromagnetic şi a
porţiunii cu aer. Reluctanţa părţii feromagnetice (RFe) poate fi neglijată
faţă de reluctanţa în aer (R0), caz în care expresia inductivităţii devine:
N 2 N 2    S const
L  o o
 (3.13)
Ro  
Rezultă astfel o dependenţă neliniară hiperbolică a inductivităţii proprii
de valoarea întrefierului. Plecând de la relaţia 3.12 senzorul inductiv
simplu cu armătură mobilă poate fi utilizat la măsurarea deplasării,
 concretizată în valoarea lui δ. Se pot măsura astfel deplasări mici, de
ordinul mm şi fracţiunilor de mm.
O soluţie de îmbunătăţire a sensibilităţii şi liniarităţii o constituie
utilizarea unui senzor cu armătură mobilă de tip diferenţial. Domeniul
de liniaritate este mai extins decât la senzorul inductiv cu armatura
mobilă simplu. Senzorii de acest tip sunt utilizaţi îndeosebi în
construcţia micrometrelor inductive.
2. Senzor de deplasare inductiv cu miez mobil la care în interiorul unei
bobine de formă cilindrică este plasat un miez feromagnetic ce se
deplasează axial. Deplasarea miezului antrenează o variaţie a
inductivităţii L, care depinde astfel de poziţia acestuia în interiorul
bobinei. Dependenţa L(x) este în general neliniară, maximul
corespunzând poziţiei mediane a miezului feromagnetic. Dependenţa se
poate considera liniară doar pentru un domeniu îngust de valori ale
deplasării x. Ca şi în cazul senzorului cu întrefier variabil, neliniaritatea
caracteristicii poate fi redusă în varianta diferenţială, prin asocierea a
două bobine identice care au un miez mobil comun. La deplasarea
miezului feromagnetic se modifică în sensuri contrare inductivităţile
celor două bobine.
3. Senzor de deplasare inductiv de tip transformator care pot fi cu armătură
mobilă sau cu miez mobil realizaţi în configuraţie de tip transformator,
prin adăugarea unei înfăşurări primare. Primarul transformatorului,
având N1 spire, este alimentat cu tensiunea U1. Presupunând frecvenţa şi
curentul prin înfăşurarea primară constante, tensiunea obţinută la
bornele înfăşurării secundare depinde hiperbolic de valoarea
întrefierului δ. Senzorii inductivi de tip transformator permit măsurarea
deplasărilor liniare mici în domeniul 0÷20 mm, cu sensibilitate ridicată.
4. Senzor de deplasare inductiv cu bobină mobilă are la bază dependenţa
inductivităţii mutuale dintre două înfăşurări, în funcţie de poziţia uneia
faţă de alta. El nu este prevăzut cu miezuri feromagnetice; o bobina fixă
are formă cilindrică şi este compusă din două secţiuni identice
alimentate în antifază de la aceeaşi sursă de tensiune alternativă. Bobina
mobilă se poate deplasa axial în spaţiul dintre secţiunile înfăşurării fixe.
Pentru poziţia perfect simetrică faţă de secţiuni, tensiunea indusă în
 înfăşurarea mobilă este nulă. Deplasarea la stânga sau la dreapta a
înfăşurării mobile determină variaţia tensiunii la bornele sale, valoarea
acesteia în modul fiind însă independentă de sensul de deplasare.
Domeniul distanţelor măsurate este de ordinul centimetrilor.
5. Inductosinul este un senzor inductiv analogic pentru măsurarea
deplasărilor liniare (inductosin liniar) şi unghiulare (inductosin
circular). La baza funcţionării inductosinului, ca senzor de deplasare,
stă dependenţa factorului de cuplaj dintre înfăşurarea riglei şi cursor, de
valoarea x a deplasării. Inductosinul liniar este format din două
elemente principale (figura 3.4):
1. un element fix, denumit riglă (R), realizat dintr-un material izolator
(sticlă sau ceramică specială), cu suprafaţa perfect plană, pe care este
depusă prin tehnologii specifice cablajelor imprimate o înfăşurare
conductoare în formă de zig-zag, cu pasul polar s. Lungimea
conductoarelor active ale înfăşurării (lc) este de aproximativ 40 mm
în cazul inductosinelor late, respectiv până la 20mm în cazul
variantelor înguste.
2. un element mobil, denumit cursor (C), solidarizat cu obiectul al
cărui deplasare se măsoară. Pe cursor sunt depuse două înfăşurări
decalate spaţial cu 90˚; depunerile se realizează cu strat de Cu ,
având o grosime de până la circa 70 μm.

lc
s
Rigla

Cursor

Figura 3.4. Schema de principiu a inductosinului liniar

 În funcţionare, rigla şi cursorul se găsesc faţă în faţă la o distanţă
numită întrefier de 0.1 – 0.3 mm.
6. Traductoare optice de deplasare sunt alcătuite din două blocuri
principale: rigla cu fante şi sistemul optic de detecţie. Rigla cu fante
este cea care conservă unitatea de măsură. Pentru deplasări liniare ,
rigla este numită scală şi este realizată dintr-unul sau mai multe grupuri
de linii paralele echidistante sau ne-echidistante după un cod special.
Traductoarele pentru deplasări unghiulare au construcţii similare cu
deosebirea ca rigla nu este liniară ci circulară. Ambele tipuri pot fi
absolute sau incrementale. Traductoarele absolute sunt limitate drastic
la performanţe (acurateţe, rezoluţie). Riglele optice sunt elemente
sensibile care se realizează şi funcţionează pe principii asemănătoare
discurilor fotoelectrice codate. Deci, se pot construi rigle optice
absolute sau incrementale. Riglele absolute pot fi utilizate pentru
măsurarea deplasărilor liniare de circa 1 m, cu precizie de 1 micron.
Acestea sunt cei mai precişi senzori pentru deplasări liniare. Costul
ridicat, probleme de rectilinitate perfectă şi lipsa impurităţilor fac
imposibilă utilizarea acestora pentru domenii mari. Ele nu pot fi
capsulate etanş (cum sunt discurile absolute). De aceea, în cazul
măsurărilor absolute pentru domenii mari de deplasare se va recurge la
măsurări indirecte (cu discuri absolute) sau măsurări directe
incrementale. Riglele optice incrementale se utilizează pentru
măsurarea deplasărilor de maximum de 3 m. Pentru lungimi mai mari se
utilizează rigle metalice (oţel) - cu procedeu de citire episcopic. Mărirea
preciziei se poate face prin tehnici de multiplicare electronică. O altă
variantă de senzor optic, apelează la tehnica franjelor Moiré. Franjele
Moiré sunt produse de variaţiile poziţiilor relative a două rigle identice,
suprapuse dar uşor nealiniate. Fiecare riglă constă dintr-o suprafaţă
transparentă formată dintr-un un mare număr de linii echidistante. La
deplasarea unei rigle peste cealaltă, sub un anumit unghi, apar
alternanţe de zone luminoase şi întunecate (franje Moiré) care se
deplasează cu câte o cuantă la fiecare deplasare a riglei egală cu pasul
reţelei de linii.
3.6. Sistemul senzorial pentru măsurarea deplasării

Figura 3.5 Stand experimental cu sistemul senzorial pentru măsurarea deplasării

HMI -VT250

Modbus/TCP/IP
Automat programabil Modicon M221

Intrări analogice 12biţi

Senzor inductiv Senzor inductiv de

cu iesire analogică deplasare liniară
NI25-CK40-LIU- LI200P0-Q25LM0-
H1141 LIU5X3-H1151
Senzor ultrasonic
functionare
difuz– iesire
analogica
T30UXIA
 Multimetru

Figura 3.6 Schema bloc a sistemului senzorial pentru măsurarea deplasării

 Lucrarea de laborator se desfăşoară la un stand organizat în jurul
unui automat programabil M221 model TM221CE16T cu 16 terminale I/O
tip tranzistor PNP produs de firma Schneider-Electric.
Automatul programabil (AP) este conectat la interfaţa om-maşină
(HMI-human machine interface) prin protocolul de comunicare Modbus
over TCP/IP. De asemenea, are conectat un modul de intrari analogice TM3
AI4G cu rezoluţia de 12 biti. În urma conversiei tensiune-distanţă, pe
ecranul HMI sunt afişate valorile numerice ale distanţelor corespunzătoare
fiecărui senzor.
Studentul, prin intermediul HMI are acces la:
1. indicatoarele numerice care permit urmărirea deplasării
măsurate cu ajutorul senzorilor: inductiv cu ieşire analogică
(NI25-CK40-LIU-H1141), infraroşu (M18TIP8), termocuplu
HMI
2. conectorii speciali ai senzorilor unde, cu ajutorul unui voltmetru
va măsura tensiunile electrice de la ieşirea senzorilor analogici.
Aceste tensiuni corespunzătoare deplasării realizate prin
mişcarea ţintei de catre student vor fi utilizate pentru verificarea
caracteristicilor de intrare-ieşire a senzorilor. De asemenea, se
are în vedere posibilitatea extinderii limitelor de funcţionare.
Elementele componente standului sunt descrise în continuare.

3.6.1. Automatul programabil Modicon M221 TM221CE16T

La această lucrare automatul programabil este tot un Modicon M221

TM221CE16T. Automatul programabil M221 are conectat doar modulul
TM3 AI4G ce permite extinderea numarului de I/O analogice la patru intrări
analogice cu rezoluţia de 12 biţi (vezi Lucrarea 1: Sisteme senzoriale pentru
măsurarea temperaturii).
În figura 3.7 este o imagine a automatului programabil Modicon
M221 având ataşat modul TM3 AI4G.
 TM3 AI4G

Figura 3.7 Controlerul Modicon M221şi modulul analogic TM3 AI4G ataşat

3.6.2. Interfaţa om-maşină

Interfaţa om-maşină (HMI) este acelaşi tip de display descris în

Lucrarea 1: Sisteme senzoriale pentru măsurarea temperaturii. În figura 3.8
este prezentată imaginea corespunzătoare HMI de la Lucrarea 2: Sisteme
senzoriale pentru măsurarea deplasării.

Figura 3.8 Interfaţa om-maşină de la sistemul senzorial pentru măsurarea deplasării

Acesta conţine doar indicatoare numerice cu valorile deplasărilor

aferente celor trei senzori.

3.6.3. Sursa de energie

Alimentarea standului se face cu o tensiune de 230 V c.a. prin

intermediul unui intrerupător automat miniatural de 6A, tensiunea aplicată
unei surse în comutatie 230 Vc.a./24c.c.,1A. În acest mod se obţine
tensiunea de lucru a standului, de 24 Vc.c. În imaginea din figura 3.9 se
observă blocul de alimentare şi clemele speciale pentru conectarea
senzorilor.

Figura 3.9 Blocul de alimentare cu energie

3.6.4. Senzor inductiv cu ieşire analogică NI25-CK40-LIU-H1141

Senzorii inductivi cu ieșire analogică pentru sarcini simple de

măsurare și control oferă un semnal de curent sau de tensiune care este
proporțional cu distanța țintă. Senzorii inductivi analogi furnizează un
semnal de ieșire liniar în raport cu distanța dintre țintă și fața activă a
senzorului pe întreaga gamă de măsurare. Ieşirea analogică poate fi în
tensiune 0...10 V sau curent 0...20 mA.
Domeniu de măsură a senzorului este specific senzorilor inductivi
[A…B] 5…25 mm şi este reprezentat în graficul din figura 3.11. Se observă
şi o aloare acceptabilă a deviaţiei de liniaritate mai mică de 5 %.

Figura 3.10 Senzor inductiv - caracteristica de funcţionare

 Şurub deplasare ţinta
Senzorul inductiv Rigla gradată

Figura 3.11 Senzor inductiv cu ieşire analogică şi schema de conexiuni

Ţintele de formă și mărime diferite, realizate din ferite sau materiale

care nu conţin ferite, vor determina senzorul să genereze un semnal de ieșire
specific, în funcție de caracteristicile și forma tipică a piesei de prelucrat.
Astfel, este posibil să se facă distincția între diferitele tipuri de materiale.
Alte aplicații potrivite pentru detectarea cu senzori inductivi
analogici pot fi:
• măsurări ale grosimii, distanței sau decalajului;
• măsurări ale excentricității unei benzii;
• măsurători ale lățimii unei benzii;
• poziționarea;
• controlul poziționării;
• poziția absolută.

2.6.5. Senzor inductiv de deplasare liniară LI200P0-Q25LM0-

LIU5X3-H1151

Principiul de măsurare a senzorilor de poziţie liniară din figura 3.11

se bazează pe cuplarea circuitelor oscilante între elementul de poziţionare şi
senzor, iar semnalul de ieşire este proporţional cu poziţia elementului de
poziţionare. Senzorii sunt robuşti: nu necesită întreţinere şi nu se uzează,
datorită principiului non-contact.
Sunt deosebit de performanţi în privinţa repetabilităţii, rezoluţiei şi
liniarităţii optime într-un domeniu larg de temperatură (figura 3.12).

Figura 3.12 Caracteristica trasată între limitele gamei de funţionare

Tehnologia asigură o imunitate ridicată la câmpurile

electromagnetice.
Accesoriile de montaj diversificate oferă diferite opţiuni de instalare.
Principiului de funcţionare cu cuplaj RLC, face ca senzorul să fie imun la
componente metalice magnetizate şi alte câmpuri de interferenţe.
Ledul din apropierea conectorului de legătură cu sistemul de calcul
indică starea sau domeniul de măsură.
• LED-ul indică starea
Verde:Senzorul este alimentat corect
• LED-ul indică domeniul de măsură
- Verde: Elementul de poziţionare este în domeniul de măsură
- Galben: Elementul de poziţionare este în domeniul de
măsură, semnalul este scăzut (ex.: distanţa e prea mare)
- Galben intermitent: Elementul de poziţionare este în afara
acoperirii.
- Led stins: Elementul de poziţionare este în afara domeniului
programat (doar la versiunile programabile)
Senzorul permite câteva elemente de recalibrare/setare a limitelor de
funcţionare cunoscute din caracteristica de transfer. Limitele inferioară şi
superioară ale domeniului de măsură sunt setate prin apăsarea butoanelor
adaptorului de programare. Este posibil să se inverseze şi caracteristica
semnalului de ieşire.
- Punte între Pin 5 (GND) şi Pin 1 pentru 10 sec. = setare din
fabrică
- Punte între Pin 5 (GND) şi Pin 3 pentru 10 sec. = setare din
fabrică inversată
- Punte între Pin 5 şi Pin 3 pentru 2 sec. = setare valoare de
început a domeniului de măsură
- Punte între Pin 5 şi Pin 1 pentru 2 sec. = setare valoare de sfârşit
a domeniului de măsură

Rigla gradată Senzorul inductiv liniar

Element de
poziţionare

Figura 3.13 Senzorul inductiv liniar şi semnalele de conexiune

2.6.6. Senzor cu ultrasunete T30UXIA

Senzorii ultrasonici detectează o multitudine de obiecte, fără contact

şi fără uzură, cu unde ultrasonice. Indiferent dacă obiectul este transparent
sau opac, metalic sau nemetalic, lichid, solid sau are consistenţă
pulverulentă. Chiar şi condiţiile de mediu cum ar fi pulberi în atmosferă,
praf sau ploaie nu afectează aprope deloc funcţionarea senzorilor. Ieşirea
analogică 4..20 mA este transmisă prin cei 4 pini la AP în funcţie de timpul
de reacţie ajustat. Deşi domeniul de lucru (100 cm) este programabil are
totuşi o zonă inactivă până la 10 cm (10..100 cm).

a. diagrama de conexiuni b. caracteristica de funcţionare

c. senzorul, rigla gradată şi ţinta metalică (neagră)

Figura 3.14 Senzorul cu ultrasunete pentru măsurarea deplasării

3.7. Lucrări de efectuat în laborator

1. Să se determine relaţiile 3.4 şi 3.5.

2. Să se determine caracteristica unui traductor de deplasare, în
curent continuu pentru montajul cu rezistenţă variabilă şi pentru cel
potenţiometric. Sursa de alimentare U va fi de 5V. Rezistenţa R 0 va fi o
rezistenţă etalon de 10K, iar pentru RS se va utiliza o cutie de rezistenţe şi se
vor efectua măsurătorile la 1K şi la 3K.
 3. Să se determine caracteristica pentru montajul în punte cu
traductor simplu.
4. Pentru punctele 2 şi 3 să se calculeze eroarea de neliniaritate ca
raportul dintre abaterea maximă de la dreapta ce trece prin primul şi ultimul
punct şi valoarea maximă a mărimii de ieşire, în procente:

5. Se vor trasa de asemenea caracteristicile de deplasare pentru toţi

senzorii prin măsurarea deplasării şi a tensiunii de ieşire. Acces la acestea
avem prin intermediul conectorilor speciali pentru senzori, de la stand. La
senzorul inductiv se modifică distanţa dintre ţintă şi senzor prin răsucirea
surubului sudat de ţintă. Începând cu limita cea mai de jos sesizată şi de
voltmetru (0 mm) până la 20 mm, cu o rezoluţie de 1 mm pentru deplasare,
se măsoară tensiunea corespunzătoare care se modifică la ieşirea senzorului.
La senzorul inductiv liniar, se modifică distanţa prin culisarea elementului
de poziţionare de-a lungul senzorului, între limita inferioară şi limita
superioră a gamei de măsură (0..200 mm) cu o rezoluţie de 20 mm. La
senzorul cu ultrasunete, se efectuează deplasarea prin modificarea poziţiei
ţintei mobile faţă de senzor. Trecând de zona inactivă, între 0(10 cm) şi 400
mm, cu o rezoluţie de 40 mm se efectuează măsurări ale deplasării şi ale
tensiunii.
6. Se realizează în excel tabelarea datelor, trasarea caracteristicilor şi
calculul erorilor pentru a fi predate împreună cu referatul de laborator.
7. Interpretarea datelor şi concluziile asupra datelor obţinute.
 3.7.1. Datele experimentale

Datele experimentale vor fi scrise în tabelul 3.1:

Tabel 3.1 Prezentare date experimentale

TRADUCTOARE DE DEPLASARE
Nr.crt.

Senzorul cu
Senzor inductiv Senzor inductiv liniar
ultrasunete
Rigl HM U Rigl H U Rigla HMI U
a I a MI
mm mm m mm m mV mm mm mV
V m
1 0 0 0
2 40 1 20
3 80 2 40
4 120 3 60
5 160 4 80
6 200 5 100
7 240 6 120
8 280 7 140
9 320 8 160
1 360 9 180
0
1 400 10 200
1
1 11
2
1 12
3
1 13
4
1 14
5
1 15
6
1 16
7
1 17
8
1 18
9
2 19
0
2 20
1
2 21
2
2 22
3
2 23
4
2 24
5
2 25
6
2 26
7
2 27
8
2 28
9
3 29
0
 Graficele realizate vor avea pe axa OX valoarea deplasării măsurate
cu ajutorul riglei gradate sau citită de la HMI. Pe axa OY se regăsesc
mărimile măsurate: tensiune. Un exemplu de grafic se regăseşte în figura
3.15.

Figura 3.15 Exemplu grafic: dependenţa tensiune-deplasare

Interpretarea datelor obţinute se face pe baza caracteristicilor

obţinute şi în urma calculului erorilor de măsură prezentate în tabelul 3.2

Tabel 3.2 Prezentare erori de măsură

εabs εrelativa[%] Sensibilitate εneliniaritate [%]
a
ymax
n   100
x
   y ymax  ymin
Δx = xm – 100 n S
x x
x0 0
vezi şi anexa A.2. Analiza
datelor experimentale