Comedia este specia genului dramatic care evocă întâmplări, personaje, moravuri într-o manieră care stârneşte râsul,

având de regulă un final fericit. Etimologic, termenul "comedie" provine din fr "comédie", lat "comoedia" şi gr "komoida" şi
înseamnă "cântec de sărbătoare". Termenul se trage din sărbătorile închinate zeului Dionysos, sărbători ce se asemănau unui
praznic, la sfârşitul căruia se adresau glume şi ironii.
"O scrisoare pierdută" este o comedie de moravuri care dezvăluie viaţa publică şi de familie a unor politicieni care, ajunşi
la putere sunt caracterizaţi de o creştere bruscă a sentimentului de parvenire. Acţiunea se desfăşoară în "capitala unui judeţ
de munte", pe fundalul agitat al unei campanii electorale. Vaga determinare spaţio-temporală "se transformă într-o metaforă
a unei lumi mai largi", derivând din intenţia clasicului de a reflecta în particular generalul.
Conflictul dramatic principal constă în confruntarea pentru putere politică a două tabere: partidul aflat la putere
(Tipătescu+Trahanache+Zoe) şi gruparea independentă din jurul lui Caţavencu. Conflictul secundar este reprezentat de grupul
Farfuridi-Brânzovenescu, care se teme de trădarea prefectului. Conflictul evidenţiază opoziţia dintre aparenţă şi esenţă. În
cazul de faţă, este unul banal: pierderea unei scrisori, în aparenţă; în esenţă, devine un conflict grav pentru că vizează
mecanismul politic al alegerilor.
Cuplul comediei este cel format din Ştefan Tipătescu şi Zoe Trahanache. Criticul P. Constantinescu propune anumite tipuri
sau caractere. Tipătescu este încadrat în categoria junelui prim (amorezul). Prin aşezarea lui pe primul loc în prezentarea
personajelor cu menţiunea "prefectul judeţului", se subliniază importanţa pe care Caragiale a vrut s-o dea acestui personaj.
Tipătescu e conceput ca un personaj de echilibru dramatic fiind ferit de caricatură şi având acces la anumite calităţi
intelectuale şi afective.
După succinte prezentări de decor, este adus în prim plan Tipătescu "puţin agitat, cu Răcnetul Carpaţilor în mână", dar
apare şi Pristanda de la care află că Caţavencu a găsit o scrisoare compromiţătoare. Rămas singur, Pristanda dă drumul la
vorbe şi prin monologul său, îl caracterizează pe Fănică just, cu luciditate: "moșia moșie, foncția foncție, coana Joițica, coana
Joițica: trai, neneaco, cu banii lui Trahanache ".
Confruntarea cu Zoe pune şi mai bine în prim plan jocul politic al lui Tipătescu, duplicitatea acestuia în apărarea
intereselor personale. Astfel, arestarea lui Caţavencu este motivată simplu: "La atâta lipsă de judecată, să-ți spun drept, nu m-
așteptam!".
Deşi Caragiale îi construieşte o conformaţie aparte în raport cu ceilalţi indivizi, personajul rămâne un tip reprezentativ
pentru o anumită categorie socială. Asupra celorlalţi are avantajul poziţiei sale şi a unui plus de luciditate. Zoe îl atrage cu
farmecul ei, dar nu simte niciun fel de remuşcare la ideea că ea este soţia celui mai bun prieten al său chiar dacă acesta, e
drept, are o vârstă destul de înaintată. Şi Tipătescu face parte din lumea "fără moral şi fără prinţip" despre care vorbeşte
naivul (oare!) Trahanache.
Pasiunea absorbantă a Zoei nu este amorul, ci dorinţa de a fi mereu cea adorată pentru frumuseţea şi mai ales pentru
poziţia ei socială. Din cei doi parteneri, adevăratul îndrăgostit pare a fi Tipătescu, iar nu Zoe. În timp ce ea trece prin cele mai
cumplite spaime, Tipătescu îşi păstrează calmul, satisfăcut că cel direct interesat, Trahanache, nu crede în autenticitatea
scrisorii şi nu-şi bănuieşte nici un moment soţia, nici amicul. El subliniază relaţia de „fraţi” buni între el şi Fănică, nefiind de
acord cu ideea trădării "De opt ani trăim împreună ca frații, și nici un minut n-am găsit la omul ăsta măcar atâtica rău ".
Zoe are şi imaginaţia înfierbântată, privind în faţă viitorul, care pentru ea este o moarte civilă şi n-ar putea fi urmată decât
de moartea voluntară: "Ce vuiet! ce scandal! ce cronică infernală!... Să mor? Pentru că după asta nu o să mai pot trăi ". Fănică îi
propune, ca o soluţie şi mai ales ca o dovadă a dragostei lui, să fugă împreună. Altă femeie, îndrăgostită, ar fi acceptat. Zoe
răspunde, "retrăgându-se", şocată de această neserioasă propunere din punct de vedere social "Ești nebun? dar Zaharia? dar
poziția ta? dar scandalul și mai mare care s-ar aprinde?... ". Ca să califice cu atâta luciditate propunerea romanţioasă a lui
Tipătescu, Zoe îşi dezvăluie, cu această justă replică, o altă eminentă calitate: luciditatea, deoarece amorul ei, este mai mult
epidermic decât pasional şi nu-i întunecă deloc puterea de judecată. Zoe este o femeie forte. Până la urmă, ea îşi convinge
amantul să susţină candidatura lui Caţavencu - preţul şantajului în schimbul scrisorii.
Iar când, în sfârşit, Trahanache comunică lui Zoe şi lui Tipătescu marea lui descoperire, acesta, de bucurie, "sărută repede
pe Zoe" care speriată de imprudenţa amantului ei, exclamă: "Fănică!ʺ. Panica ei creşte, în cele două zile ale alegerii, când nu se
mai ştie de urma lui Caţavencu şi când ea se aşteaptă din clipă în clipă să vadă ziarul acestuia cu darea în vileag a legăturii ei
culpabile. După aceste zile de extremă tensiune, care au efect covârşitor asupra sensibilităţii ei nervoase, greu pusă la
încercare, Zoe trece la cealaltă extremă, a bucuriei şi a plânsului nestăpânit, când recapătă, în sfârşit, de la cetăţeanul
turmentat documentul.
"Este o greşeală să se facă din Zoe o cochetă sau o mondenă " (Şerban Cioculescu). Zoe e prin excelenţă reprezentanta
"aparenţelor", a "faţadei", a "lustrului" de onorabilitate. Având scrisoarea, Zoe va putea să se "afişeze" mai departe cu
Tipătescu, în modul cel mai cuviincios, fără să se compromită. Cortina cade peste bucuria tuturor, pe când "Zoe şi Tipătescu
contemplă de la o parte mişcarea".
În opinia mea, scriitorul depăşeşte cadrul comediei clasice şi individualizează personajele, prin combinarea elementelor
de statut social şi psihologic, dar şi prin modalităţi şi procedee de caracterizare directă sau indirectă. Dincolo de aparențe, în
cuplul pe care Zoe îl formează cu Tipătescu, femeia este polul rațional, puternic și care deține controlul asupra relației.
Prefectul a cedat în fața lui Cațavencu de dragul ei. Revenind în posesia scrisorii, Zoe este triumfătoare, în timp ce Tipătescu se
retrage liniștit în umbra ei.