12.03.

2019

Cartografie

Cursul nr. 4-5 ÎNTOCMIREA HĂRŢILOR ŞI PLANURILOR TOPOGRAFICE

 Metode de întocmire
 Reprezentarea elementelor de conţinut. Ordinea
reprezentării

Întocmirea planurilor şi hărţilor topografice

Metode de întocmire

Definiţie: Prin întocmirea hărţilor se înţelege procesul de transpunere a

elementelor de conţinut de pe materialele cartografice pe originalul
hărţii, obţinându-se în final un original de întocmire care
reprezintă proiectul viitoarei hărţi.
În funcţie de legătura ce există între procesul de întocmire şi cel de editare, de
scara originalelor şi de tehnica de întocmire pot fi utilizate diverse variante şi
anume:
 Originalul de întocmire se execută separat de cel de editare (vor exista două
originale diferite).
 Se execută numai originalul de întocmire, care va servi şi ca original de
editare.

1
 12.03.2019

Întocmirea planurilor şi hărţilor topografice

 Mai poate exista şi o variantă combinată în cadrul căreia pentru zonele cu

detalii numeroase şi complicate se face un original de întocmire, iar pentru
zonele cu detalii puţine întocmirea se execută în acelaşi timp cu pregătirea
pentru editare.

Pentru hărţile topografice, originalele de întocmire se execută de regulă la scara

la care se va imprima harta.
Originalele de întocmire pot fi executate prin mai multe metode:
a) întocmirea pe baza copiilor albastre

Această metodă este utilizată atunci când materialele cartografice de bază pot fi
aduse la scara şi în proiecţia la care se întocmeşte harta. Materialele cartografice
sunt fotografiate la o anumită scară, imaginea fiind redată într-o culoare albastru
pal.

Întocmirea planurilor şi hărţilor topografice

Copiile albastre sunt ulterior prelucrate şi definitivate, înţelegând prin aceasta

completarea detaliilor, generalizarea etc. Metoda aceasta este avantajoasă
pentru întocmirea hărţilor la scări cuprinse între : 1:200.000 -1:1.000.000.

b) întocmirea cu ajutorul aparatelor mecanice şi optico-mecanice

În cazurile în care scara materialelor cartografice de bază diferă mult de scara

hărţii care se întocmeşte, sau când acestea sunt imprimate în culori care nu pot
fi redate prin procesul de fotografiere se utilizează pantograful, aparate de
mărit speciale şi altele. Atunci când se folosesc aparate sau dispozitive optico-
mecanice se execută mai întâi negative micşorate după materialele de bază.
Negativele sunt proiectate şi aduse în scara dorită. După ele se execută
pozitive care apoi se asamblează pe un suport.

2
 12.03.2019

Întocmirea planurilor şi hărţilor topografice

c) întocmirea prin metoda carourilor (grafică)

Metoda grafică este una dintre cele mai simple metode de transpunere a
elementelor de conţinut pe originalul de întocmire şi se aplică în cazul în care
materialele cartografice de bază sunt obţinute într-o proiecţie diferită de cea a
hărţii care se întocmeşte.
În principiu, metoda constă în următoarele: atât pe materialele cartografice de
bază cât şi pe suportul originalului de întocmire se execută o reţea de figuri
regulate (pătrate, dreptunghiuri sau trapeze) formată din liniile reţelei cartografice
sau linii care unesc puncte de bază (puncte astronomice, puncte de triangulaţie) ce
se găsesc reprezentate pe ambele materiale.
Elementele de conţinut sunt transpuse în limitele figurilor construite, fie din
ochi, fie cu ajutorul unui compas reductor. În fig. 1 este dat un exemplu de
utilizare a acestei metode.

Întocmirea planurilor şi hărţilor topografice

Materialul cartografie de bază Suportul originalul de întocmire

Fig. 1 Utilizarea metodei carourilor pentru transpunerea

elementelor de conţinut pe originalul de întocmire

Metoda grafică oferă o precizie de transpunere mică şi o productivitate scăzută.

Ea se utilizează de regulă pentru scările mici şi atunci când celelalte metode nu
pot fi aplicate.

3
 12.03.2019

Întocmirea planurilor şi hărţilor topografice

d) întocmirea prin copierea sau transpunerea pe materiale transparente

Există două posibilităţi pentru întocmirea originalelor pe aceste materiale şi

anume: prin desenare sau prin gravare, în ambele cazuri întocmirea se execută la
scara de editare.
Atunci când se desenează pe aceste materiale va trebui ulterior să se execute
şi un original de editare, în cazul gravării, se va obţine un singur original care va
fi utilizat şi la pregătirea pentru editare. Numai în cazuri rare, când harta este
săracă în detalii şi când imprimarea urmează a se face într-o singură culoare,
originalul desenat poate fi utilizat şi ca original de editare.

Din numeroasele metode de întocmire, ţinând seama de condiţiile concrete

de dotare, trebuie aleasă metoda care asigură precizia cerută, necesită un timp
scurt şi un volum minim de cheltuieli.

Întocmirea planurilor şi hărţilor topografice

Reprezentarea elementelor de conţinut. Ordinea reprezentării

În afară de baza matematică şi geodezică, despre care s-a vorbit
anterior, hărţile conţin o serie de elemente fizico-economice (hidrografia,
relieful, vegetaţia etc.) şi social-economice (localităţi, căi de comunicaţii etc.)
care formează elementele de conţinut.
Elementele de conţinut sunt reprezentate pe hărţi prin semne convenţionale
şi inscripţii formate din cifre şi litere.

Semnele covenţionale

Definiţie: Semnele convenţionale reprezintă un sistem de notaţii sub formă

de simboluri, cu ajutorul cărora se indică pe hartă poziţia unor obiecte şi
fenomene precum şi caracteristicile lor cantitative şi calitative.

4
 12.03.2019

Întocmirea planurilor şi hărţilor topografice

Se clasifică astfel:
 Semne convenţionale de contur (la scară) - sunt utilizate pentru
reprezentarea obiectelor a căror configuraţie din teren poate fi reprezentată la
scară. Ele sunt alcătuite din conturul propriu-zis redat printr-o linie continuă
sau întreruptă şi elemente de umplere a conturului redate prin haşuri, culori
sau reţea de semne. Elementele de umplere dau de regulă caracteristicile
calitative ale obiectelor reprezentate.

 Semne convenţionale in afara scării - se folosesc la reprezentarea

obiectelor care nu pot fi redate la scara hărţii. Se mai numesc şi semne
convenţionale de scară, deoarece numărul lor pe hartă şi dimensiunile lor
depind de scara hărţii; cu cât este mai mică cu atât dimensiunile semnelor vor
fi mai mici. Indiferent însă de scară, aceste semne redau poziţia reală a
obiectelor din teren.

Întocmirea planurilor şi hărţilor topografice

Unele detalii sunt reprezentate, pe hărţile la toate scările, prin aceleaşi semne
convenţionale, ca de exemplu: fântânile, pietrele kilometrice, copacii izolaţi etc;
altele îţi pot schimba aspectul în funcţie de scara hărţii.
Spre deosebire de semnele convenţionale de contur, semnele convenţionale de
scară arată precis poziţia obiectului sau a detaliului pe care îl reprezintă, aceasta
fiind determinată de centrul sau de axul figurii respective.
În general, semnele convenţionale se plasează pe hartă exact în poziţia
corespunzătoare obiectelor din teren, după următoarele principii:
 la semnele cu formă geometrică punctul central al semnului convenţional trebuie
să corespundă poziţiei reale a obiectului reprezentat;
 la semnele cu bază lată (oficii telegrafice, telefonice, staţii meteorologice etc.)
mijlocul liniei de bază al semnului trebuie să corespundă cu poziţia reală a
obiectului reprezentat;
 la semnele cu baza în unghi drept vârful unghiului drept al semnului trebuie să
corespundă cu poziţia reală a obiectului reprezentat;

5
 12.03.2019

Întocmirea planurilor şi hărţilor topografice

 liniile de bază ale semnelor trebuie să fie paralele cu laturile N-S respectiv E-V,
ale cadrului hărţii, excepţie fac numai semnele care se reprezintă prin contururi
(cetăţile, minele).
Dimensiunile semnelor se referă la indicii cantitativi ai obiectelor, iar forma
semnelor la deosebirile calitative ale acestora.
 Semne convenţionale liniare- sunt utilizate la reprezentarea obiectelor cu
caracteristici liniare (căi de comunicaţii, râuri, frontiere etc.). Aceste semne se
deosebesc de regulă de semnele de contur prin faptul că măresc lăţimea obiectelor.
Ele redau însă cu precizie axul longitudinal al obiectului (şosea, cale ferată etc.). Din
această categorie de semne convenţionale fac parte şi izoliniile (linii ce unesc puncte
cu aceiaşi indici ai unui obiect sau fenomen).
Semne convenţionale explicative - sunt utilizate pentru a scoate în evidenţă unele
caracteristici suplimentare ale obiectelor reprezentate (specii de copaci, săgeţile care
indică direcţia de curgere a apelor etc.). Acestea se folosesc întotdeauna combinat cu
celelalte semne convenţionale.

Întocmirea planurilor şi hărţilor topografice

De asemenea pot fi considerate ca şi semne explicative şi diversele

inscripţii şi cifre, care însoţesc unele semne convenţionale. Acestea sunt folosite
pentru a arăta denumirile proprii ale detaliilor, ca localităţi, râuri etc., precum şi
pentru o caracterizare mai amănunţită a detaliilor reprezentate pe hartă. De
exemplu, alături de semnele convenţionale ale întreprinderilor industriale, ale
exploatărilor miniere şi ale altor detalii se scriu prescurtat felul producţiei,
minereurile extrase sau alte caracteristici.
Tot cu ajutorul inscripţiilor prescurtate se dau explicaţii pentru unele detalii
din teren au repere, care nu au semn convenţional special, dar care ies în evidenţă
faţă de celelalte.
Semnele convenţionale ale hărţilor topografice la scările 1:25.000, 1:50.000 şi
1: 100.000 sunt în general identice ca formă, însă au dimensiuni diferite (pentru
scări mai mici dimensiunile sunt mai mici).
La reprezentarea semnelor convenţionale pe hărţi acestea trebuie să fie clare,
expresive şi să nu aglomereze prea mult harta.

6
 12.03.2019

Întocmirea planurilor şi hărţilor topografice

Pentru hărţile la scările 1:25.000, 1:50.000, 1: 100.000 şi 1: 200.000 distanţa

dintre două semne convenţionale trebuie să fie de minim 0,2 mm .

Trasarea cadrului hărţii, a reţelei cartografice şi celei rectangulare,

raportarea punctelor de bază

Executarea originalului de întocmire se face în următoarele etape:

 Reprezentarea bazei matematice şi geodezice a hărţii pe hârtie de desen de
calitate superioară lipită pe plăci de aluminiu sau zinc, sau pe folii de
material plastic nedeformabil.
 Verificarea raportării cadrului se face avându-se în vedere ca discordanţa să
nu depăşească 0,1 mm.
Pentru determinarea rapidă a coordonatelor rectangulare ale diferitelor
puncte din cuprinsul hărţii precum şi pentru raportarea ulterioară a
diverselor elemente de conţinut, pe hărţile topografice până la scara

Întocmirea planurilor şi hărţilor topografice

1: 2000 se trasează şi reţeaua rectangulară sau kilometrică.

Această reţea se trasează cu densităţi diferite, în funcţie de scara hărţii.
Pentru toate foile de hartă depărtate cu mai mult de 1° de meridianul fusului
axial într-un sens sau altul, se trasează atât reţeaua rectangulară în sistemul
fusului de bază, cât şi reţeaua rectangulară în sistemul fusului vecin. Reţeua
rectangulară pentru fusul vecin nu va fi dusă pe tot cuprinsul foii, ci numai la
marginea cadrului ornamental.
 Raportarea punctelor de bază alcătuite din puncte de triangulaţie, puncte
poligonometrice, puncte astronomice precum şi din puncte ale reţelei de
nivelment de stat. Punctele de bază se raportează în ordinea importanţei, fără
ca densitatea să depăşească 10 puncte la l dm2 de hartă. Transpunerea
punctelor de bază trebuie să se facă cu precizie maximă.

7
 12.03.2019

Întocmirea planurilor şi hărţilor topografice

Reprezentarea hidrografiei
Hidrografia este unul din elementele de conţinut principale, fapt pentru care
trebuie redată cu mare detaliere, în cadrul hidrografic se reprezintă linia de ţărm
a mărilor cu caracteristicile sale principale (golfuri, capuri, peninsule etc.).
Concomitent cu linia ţărmurilor se reprezintă unele instalaţii şi amenajări ca:
faruri, porturi, canale maritime etc. Cantitatea elementelor reprezentate se
micşorează odată cu micşorarea scării, în mod asemănător se reprezintă şi liniile
de mal ale lacurilor. De regulă, pe hărţile topografice se reprezintă toate lacurile
care la scara hărţii au o suprafaţă mai mare de 1-2 mm2. In regiunile deficitare în
apă pot fi reprezentate şi lacurile mai mici. Se reprezintă de asemenea toate
râurile cu indicarea lăţimii, adâncimii, vitezei şi direcţiei de curgere, sectoarele
care în anumite perioade din an seacă etc. La reprezentarea râurilor se trec şi
construcţiile anexe.
Râurile se reprezintă prin una sau două linii în funcţie de lăţimea din natură şi de
scara reprezentării.

Întocmirea planurilor şi hărţilor topografice

Reprezentarea Lăţimea în metri şi reprezentarea lor la scările

râurilor,
pâraielor şi a 1:25.000 1:50.000 1: 100.000 1: 200.000
canalelor
Râuri şi Canale Râuri şi Canale Râuri şi Canale Râuri şi Canale
pâraie pâraie pâraie pâraie

Cu o linie Sub Sub Sub Sub Sub Sub Sub Sub

5m 3m 5m 15 m 10 m 30 m 20 m 60 m

Cu două linii Între Între Între Între Între Între Între Între
5-15 m 3-15 m 5-30 m 15-30 m 10-60 m 30-60 m 20-120 60-120
m m

Cu două linii Peste 15m Peste 30m Peste 60m Peste 120m
şi păstrarea
lăţimii reale

8
 12.03.2019

Întocmirea planurilor şi hărţilor topografice

Tot din hidrografie mai fac parte canalele, cascadele, barajele, conductele de
apă, bazinele de retenţie, fântânile, izvoarele etc. La reprezentare, aceste
elemente se selectează în funcţie de posibilităţile scării şi de importanţa ce o au
pentru teritoriul cartografiat.
Reprezentarea reliefului
Reprezentarea reliefului pe hartă întâmpină dificultăţi deosebite, care decurg,
înainte de toate, din faptul că relieful este o formă stereometrică, care trebuie
reprezentată în plan. Omul priveşte în natură relieful unei regiuni în perspectivă,
în profil , pe când harta este o proiecţie ortogonală, căreia i-ar corespunde mai
mult vederea de sus.
De obicei, relieful unei suprafeţe de teren oarecare este complex, foarte variat şi
uneori chiar complicat. Cu toate acestea el trebuie să fie reprezentat pe hartă cât
mai clar şi plastic, astfel încât să se poată studia amploarea formelor sale şi
dimensiunile diferitelor neregularităţi ale terenului.

Întocmirea planurilor şi hărţilor topografice

Metode de reprezentare a reliefului

Metoda perspectivă
Prin această metodă formele de relief se reprezintă
sub formă de desene şi profile aşa cum sunt văzute
dintr-un anumit punct. (fig.2)

Fig. 2.

9
 12.03.2019

Întocmirea planurilor şi hărţilor topografice

Fig. 3. Reprezentarea reliefului

prin metoda umbrelor

Metoda umbrelor
La baza acestei metode stă îngroşarea umbrelor funcţie de panta
terenului. Umbrirea versanţilor se face de obicei cu tente de culoare gri sau
bistru , aplicate cu intensităţi diferite după gradul de înclinare a pantelor,
obţinându-se un bun efect plastic. Tentele arată mai clar forma generală a
reliefului şi legăturile reciproce ale diferitelor neregularităţi ale terenului, dar nu
permit decât aprecierea generală a valorii pantelor şi diferenţelor de nivel.

Întocmirea planurilor şi hărţilor topografice

Cu cât pantele sunt mai mari, cu atât umbrele care le acoperă sunt mai intense.
Această metodă este destul de expresivă şi dă posibilitatea delimitării formelor
de relief (creste, văi etc.). Metoda se aplică la întocmirea hărţilor la scări mici.
Ea poate fi utilizată în combinaţie cu alte metode.

Metoda haşurilor
Prin această metodă toţi versanţii se acoperă cu haşuri. Se stabilesc din
timp câteva categorii de unghiuri de pantă; fiecăreia din aceste categorii îi
corespunde un anumit raport între grosimea haşurii şi spaţiul dintre ele.
Terenurile aproape orizontale (şesurile, podişurile, platourile), precum şi
versanţii cu pantă mică nu se haşurează; se creează în acest fel impresia unor
umbre ce acoperă pantele, lumina căzând pe verticală.
Cu cât panta este mai mare, cu atât va primi mai puţină lumină, deci va fi mai
întunecată. Toate haşurile se trasează pe linia de cea mai mare pantă. Această
metodă se aseamănă în principiu cu metoda umbrelor.

10
 12.03.2019

Întocmirea planurilor şi hărţilor topografice

Metoda haşurilor (fig.4) are o mare expresivitate însă este destul de greoaie.
Atât în cazul metodei umbrelor, cât şi în acela al haşurilor, cotele punctelor de
pe hartă nu pot fi determinate cu uşurinţă.

Fig. 4. Reprezentarea reliefului prin metoda haşurilor

Întocmirea planurilor şi hărţilor topografice

Metoda geometrică

În cadrul acestei metode relieful este reprezentat prin izolinii (curbe de nivel) (fig.5).

Metoda oferă o mare precizie de reprezentare,

rapiditate în execuţie şi posibilitatea executării unor
calcule. Cotele punctelor pot fi determinate cu
uşurinţă prin interpolare.
Datorită avantajelor ce oferă, metoda curbelor de
nivel este în prezent metoda de bază a reprezentării
reliefului.

Fig. 5. Reprezentarea reliefului prin curbe de nivel

11
 12.03.2019

Întocmirea planurilor şi hărţilor topografice

Pentru redarea particularităţilor reliefului, o deosebită importanţă o are

alegerea echidistanţei curbelor de nivel. Alegerea echidistanţei h a curbelor de
nivel se face în funcţie de panta terenului α şi de mărimea distanţei a, dintre
curbele de nivel în plan orizontal. Dacă se exprimă h în metri, a în milimetri
la sacra hărţii l/N se obţine:

Unele dintre curbele de nivel, la intervale care variază în funcţie de scara

hărţii (din 10 în 10 m pentru scările mari sau din 100 în 100 de metri pentru
scările mai mici) se trasează prin linii mai groase. Acestea se numesc curbe de
nivel principale.
Reprezentarea pe hartă , prin curbe de nivel, a formelor de nivel principale şi
caracteristice se face astfel:
 dealul şi mamelonul sunt reprezentate prin curbe de nivel închise,
indicatoarele de pantă fiind orientate spre exteriorul acestora, curba de
nivel din interior având valoarea cea mai mare;

Întocmirea planurilor şi hărţilor topografice

 depresiunea (căldarea, găvanul) este reprezentată prin curbe de nivel închise,

indicatoarele de pantă sunt orientate spre interiorul acestora;
 curba de nivel din interior are valoarea cea mai mică;
 creasta (culmea, botul de deal, crupa) este reprezentată prin curbe de nivel de
forme alungite, având conexităţi mai mult sau mai puţin rotunde, îndreptate în
sensul de coborâre a liniei de despărţire a apelor. Indicatoarele de pantă sunt
orientate spre exteriorul curbelor de nivel şi sunt aşezate în vârful convexităţii
acestora, deci pe linia de despărţire a apelor. Curba de nivel din interior are
valoarea cea mai mare.
 Valea este reprezentată prin curbe de nivel de forme alungite, ca şi în cazul
crestelor, dar convexităţile acestora sunt dirijate în sensul de urcare a
talvegului. Indicatoarele de pantă sunt trasate tot din vârful convexităţilor
curbelor de nivel, dar sunt orientate spre interiorul acestora.
Curba de nivel din interior are valoarea cea mai mică.

12
 12.03.2019

Întocmirea planurilor şi hărţilor topografice

 Şaua se reprezintă prin curbe de nivel închise, remarcându-se prezenţa a

două vârfuri şi a gâtului şeii având cotă mai mică decât valoarea acestora.
Indicatoarele de pantă sunt orientate spre exteriorul curbelor de nivel.
Versanţii ale căror pante depăşesc unghiul de înclinare de 45° nu se mai
reprezintă prin curbe de nivel, deoarece acestea nu mai pot fi trasate cu
echidistanţa grafică admisă; asemenea pante se reprezintă printr-un semn
convenţional. De asemenea sunt şi alte elemente ale reliefului ce nu pot fi
reprezentate prin curbe de nivel şi care sunt trecute pe hărţi topografice cu
ajutorul unor semne convenţionale. Din această categorie fac parte movilele,
gropile, malurile de diferite categorii, rambleele, stâncile, grohotişurile,
râpele, ravenele, viroagele şi altele.

Metoda hipsometrică

La baza acestei metode stă utilizarea curbelor de nivel, cu colorarea spaţiului

dintre ele în culori alese după o anumită scală.

Întocmirea planurilor şi hărţilor topografice

Colorarea se face după următorul principiu: cu cât altitudinile sunt mai mari, cu
atât culoarea este mai întunecată. Metoda este folosită pentru harţi la scări mici şi
poate fi aplicată cu succes în combinaţie cu metoda umbrelor.
Pe lângă metodele prezentate, în cazul unor hărţi cu destinaţie specială, relieful
mai poate fi reprezentat şi prin alte metode:

Metoda cotelor
- în cadrul acestei metode, alături de poziţia grafică a punctelor, cota acestora se
trece sub formă de inscripţie (valoarea numerică).

Metoda stereoscopică
Formele de relief se reprezintă prin curbe de nivel, umbre sau combinat, trasate
în culori diferite. La observarea acestor hărţi cu ochelari cu lentile de diferite
culori, se obţine o imagine tridimensională a reliefului (imagine stereoscopică).

13
 12.03.2019

Întocmirea planurilor şi hărţilor topografice

Prin oricare dintre metodele enumerate s-ar face reprezentarea, aceasta trebuie
să îndeplinească următoarele cerinţe:
 reprezentarea să fie expresivă şi să nu altereze celelalte elemente de conţinut
ale hărţii;
 formele de relief să fie redate fidel şi să păstreze poziţia lor planimetrică;
 reprezentarea să fie astfel executată, încât să permită determinarea cotelor
diferitelor puncte şi înălţimile lor relative.
Elementele reliefului se desenează pe hărţi de regulă în nuanţe de culori maron.
În cazul formelor de relief cu pante mai mari de 45° se utilizează metoda haşurilor.

Reprezentarea localităţilor
Localităţile se reprezintă astfel încât să rezulte o serie de caracteristici ale
acestora:
 forma exterioară (conturul) şi structura interioară;
 caracterul şi densitatea construcţiilor în diferite cvartale;

Întocmirea planurilor şi hărţilor topografice

 importanţa administrativă, economică şi numărul de locuitori (în oraşe)

sau numărul de case în localităţile rurale.
 în cazul reprezentărilor la scări mari pot fi redate toate elementele unei
localităţi, începând cu reţeaua stradală şi terminând cu clădirile de locuit.
Pe măsura micşorării scării, detaliile mici din interiorul localităţilor se
elimină în funcţie de importanţa lor pentru harta dată.
Reprezentarea localităţilor pe hărţile topografice se poate face prin mai multe
metode:
 prin reprezentarea amănunţită a tuturor elementelor localităţii (străzi,
cvartale, clădiri etc.);
 prin sisteme de cvartale, străzi principale, clădiri principale etc.;
 prin reprezentarea conturului localităţii şi umplerea lui cu haşuri sau culori;
 prin utilizarea semnelor convenţionale în afara scării (cercuri de
dimensiuni diferite).
 străzile de categorii inferioare, construcţiile din interiorul cvartalelor, spaţiile
verzi etc.

14
 12.03.2019

Întocmirea planurilor şi hărţilor topografice

 în funcţie de posibilităţile scării, reprezentarea elementelor unei localităţi se

face în următoarea ordine: obiectele care necesită o precizie de
reprezentare maximă (construcţiile care servesc ca repere de orientare);
 conturul exterior;
 elementele care determină structura generală a localităţii (marile magistrale
care corespund cu direcţia şoselelor principale care intră şi ies din oraşe,
străzile principale);
Pe hărţile până la scara 1: 50000 inclusiv, se reprezintă toate
localităţile cu caracteristicile lor principale.
Începând cu hărţile la scara 1:100.000 şi mai mici unele părţi din
localităţi care îngreunează reprezentarea sau chiar unele localităţi se exclud în
întregime.
Au întâietate localităţile situate în nodurile de cale ferată, cele dispuse
în lungul marilor magistrale, în trecătorile montane, cele situate lângă
frontierele de stat, centrele de comune, localităţile istorice etc.

Întocmirea planurilor şi hărţilor topografice

La reprezentarea localităţilor prin cercuri este necesar ca acestea să

fie amplasate în raport cu poziţia precisă a altor elemente (râuri, forme de
relief, căi de comunicaţii).
După reprezentarea şi generalizarea localităţilor, se trec denumirile
lor, care completează caracterizările fiecărei localităţi. Inscripţiile trebuie să
corespundă cu importanţa localităţii şi cu numărul de locuitori al acesteia. Ele
trebuie dispuse astfel pe hartă, încât să nu dea loc la interpretări de
apartenenţă.
Reprezentarea localităţilor duce la încărcarea hărţii atât din punct de
vedere numeric (număr de localităţi pe unitatea de suprafaţă, de ex. pe l cm2)
precum şi din punct de vedere grafic.
O încărcare prea mare a hărţii cu localităţi, poate influenţa în mod
negativ posibilităţile de citire a acesteia.

15
 12.03.2019

Întocmirea planurilor şi hărţilor topografice

Reprezentarea căilor de comunicaţii

Reprezentarea căilor de comunicaţii pe hărţile topografice se face în

următoarea ordine: mai întâi se reprezintă magistralele feroviare,
autostrăzile, drumurile naţionale, apoi drumurile de categorii inferioare. De
regulă, pe hărţile la scări mari se reprezintă aproape toate categoriile de
drumuri. Pe hărţile la scări mai mici intervine problema alegerii drumurilor
care se vor reprezenta. In zonele cu o densitate mare a căilor de comunicaţii,
unele porţiuni de şosele sau de cale ferată de lungimi mici sunt excluse de la
reprezentare pe hărţile la scările 1: 500.000 şi 1:1.000.000.
Densitatea reţelei de comunicaţii este exprimată printr-un raport dat de
lungimea acestora pe un anumit teritoriu şi suprafaţa teritoriului respectiv
(km/km2). Pe foile de hartă, densitatea căilor de comunicaţii este exprimată
în cm/cm2. Pentru hărţile la scări mici, densitatea căilor de comunicaţii nu
trebuie să depăşească 2 cm/cm2. Valoarea lungimii şi densităţii căilor de
comunicaţii poate fi cumulată pe cale matematică.

Întocmirea planurilor şi hărţilor topografice

Odată cu reţeaua căilor de comunicaţii se reprezintă şi unele construcţii anexă

care o deservesc. Alegerea acestora este făcută în funcţie de importanţa lor, de
scară şi de particularităţile teritoriului.
Reprezentarea căilor de comunicaţii este însoţită şi de o serie de inscripţii (cifre)
care completează unele caracteristici.

Reprezentarea elementelor de sol şi vegetaţie

Toate hărţile topografice conţin elemente de sol şi vegetaţie, detaliate în
funcţie de scară, de importanţă economică şi de alte criterii.
Din categoria elementelor de sol şi vegetaţie fac parte: pădurile, tufărişurile,
lăstărişurile, pepinierele, grădinile de pomi fructiferi, viile, mlaştinile, dunele
de nisip, terenurile pietroase, argiloase, nisipoase etc. Reprezentarea acestor
elemente se face prin semne convenţionale şi inscripţii ajutătoare precum şi prin
colorare în anumite nuanţe.

16
 12.03.2019

Întocmirea planurilor şi hărţilor topografice

De asemenea sunt scoase în evidenţă elementele în legătură cu caracterul

solului, cum sunt :
 terenurile nestâncoase (suprafeţe nisipoase, pietroase, de grohotiş, cu
pietriş);
 suprafeţele cu microrelief;
 mlaştinile, terenurile sărate şi argiloase, cu crăpături etc.
La reprezentarea acestor elemente se respectă următoarele condiţii:
 redarea corectă şi expresivă a dispunerii diferitelor tipuri ale elementelor de
sol şi vegetaţie, importante;
 redarea cantitativă şi calitativă a vegetaţiei, în concordanţă cu existentul în
teren;
 reprezentarea detaliată a contururilor elementelor de sol şi vegetaţie.
Limitele porţiunilor cu elemente de sol şi vegetaţie (în afară de nisipuri) sunt
reprezentate pe hărţi prin contur punctat şi culoare neagră, cu excepţia
cazurilor când acestea coincid cu malurile râurilor, cu râpele, drumurile,

Întocmirea planurilor şi hărţilor topografice

frontierele, împrejmuirile şi alte asemenea limite naturale sau artificiale.

Diferite tipuri de elemente de sol şi vegetaţie sunt reprezentate pe hărţi prin
semne convenţionale liniare, colorarea fondului sau combinarea semnelor
liniare cu colorarea fondului.

Reprezentarea frontierelor şi limitelor politico-administrative

O deosebită atenţie se acordă frontierelor de stat. Reprezentarea frontierelor
se execută după materialele comisiilor guvernamentale (hărţi, albume)
precum şi după alte materiale oficiale (tratate), în funcţie de scară, se
trasează şi limitele unităţilor administrative (judeţe, comune).
Dacă frontierele sau limitele sunt situate de-a lungul râurilor, canalelor,
drumurilor, digurilor, somierelor etc, sunt reprezentate întrerupt, prin grupe
de elemente (câte 3-5 elemente în grupă), la schimbările de direcţie ale
acestor contururi, la 4-6 cm o grupă de alta, pentru care reprezentarea
frontierei sau a limitei să se poată urmării uşor.

17
 12.03.2019

Întocmirea planurilor şi hărţilor topografice

Semnul convenţional al frontierei sau al limitei este reprezentat pe partea

conturului unde există în realitate. În cazul când frontiera sau limita se
confundă cu alte contururi şi nu poate fi reprezentată pe locul său, este
reprezentată prin grupe de 3-5 elemente dispuse alternativ pe o parte şi pe
alta a conturului. Dacă frontiera sau limita este situată pe cursul navigabil al
unui râu reprezentat prin două linii; aceasta este redată întrerupt, prin grupe
de 3-5 elemente, între liniile malurilor.
De asemenea, pe hărţi sunt scoase în evidenţă teritoriile naturale
rezervate ale statului, care sunt reprezentate prin semnul convenţional
respectiv.
Trebuie menţionat că în afara elementelor prezentate, hărţile topografice
mai conţin şi alte elemente asupra cărora nu s-a insistat.

18