UNIVERSITATEA POLITEHNICA TIMIȘOARA

FACULTATEA DE CONSTRUCȚII
SPECIALIZAREA MĂSURĂTORI TERESTRE ȘI CADASTRU

PROIECȚIA UTM ȘI PROIECȚIA GAUSS

STUDIU COMPARATIV

Profesor coordonator, Student,

Ș.l. dr. ing. Floarea Maria Brebu Mihaela Chițanu

TIMIȘOARA, 2018
 PROIECȚIA UTM ȘI PROIECȚIA GAUSS. STUDIU COMPARATIV

DATE GENERALE PRIVIND PROIECŢIILE UTM ŞI GAUSS

Proiecţia GAUSS-KRUGER, adoptată de armata noastra dupa cel de-al doilea război
mondial, este o proiecţie conformă, adică prin proiectare unghiurile din teren rămân
nedeformate pe hartă.

Proiectarea suprafeţei terestre se face pe fuse de 6° longitudine, pentru a nu depăşi limita

admisă a deformării lungimilor prin proiectare. Numerotarea fuselor se face cu cifre arabe
incepând de la meridianul opus meridianului ce trece prin punctul Greenwich, respectiv
meridianul de longitudine 180˚.

Pentru fiecare fus de 6° avem un sistem de coordonate, deci întreaga suprafaţă a

Pamântului este împarţită in 60 de astfel de fuse si deci avem un număr de 60 de sisteme de
coordonate.
Sistemul de coordonate ale unui fus este definit de ecuator care reprezintă axa Y si de
meridianul axial care reprezinta axa X.
Proiectia GAUSS-KRUGER fiind conformă, nu are deformări unghiulare. Deformările
liniare cresc o data cu depărtarea punctului considerat, faţă de meridianul axial. Aceste
deformări sunt maxime in regiunea meridianelor marginale ale fuselor. În acelaşi timp
deformările descresc, pe măsură ce ne depărtăm de Ecuator.
Proiecţia U.T.M. este o proiecţie cu ajutorul căreia se poate reprezenta întreg globul
terestru având avantajul că se reduc deformaţiile liniare datorită faptului că se introduce un
factor de scară de-a lungul meridianului axial (central) al fusului (zonei). Zona nord-polară;
originea caroiajului UPS aplicată zonei nord-polare este polul nord. Linia de bază “nord-sud”
este linia formată de meridianele de 0° şi 180°, linia de bază “est-vest” este formată din cele
două meridiane de 90°.) Zona sud-polară; originea caroiajului UPS (Universal Polar
Stereografic) în zona sud-polară este polul sud. Liniile de bază sunt asemănătoare cu cele din
zona nord-polară.

2
 Observăm că ambele proiecţii sunt conforme, cuprinzând toată suprafaţa globului
terestru; în proiecţia Gauss deformările descresc pe măsură ce ne depărtăm de ecuator.
Avantajul din proiecţia UTM este că se reduc deformaţiile liniare.
În proiecţia Gauss-Krüger ştim că deformaţiile liniare de-a lungul meridianului axial
(central) al fluxului sunt nule (sau modulul de deformaţie liniar este egal cu 1), acestea crescând
pe măsură ce ne îndepărtăm de meridianul axial, ajungând la o valoare maximă în apropierea
meridianelor marginale ale fusului, la latitudinea medie a ţării noastre la aproximativ 75-77
cm/km.
În proiecţia U.T.M. aceste deformaţii maxime, în vecinătatea meridianelor marginale se
înjumătăţesc datorită introducerii acestui factor de scară de-a lungul meridianelor axiale ale
fuselor (zonelor).
Proiecţia U.T.M. face parte din grupa proiecţiilor cilindrice transversale conforme, care
dau o reprezentare a elipsoidului de referinţa direct pe planul cilindrului. Proiecţia U.T.M. este
de fapt o proiecţie Mercator unde cilindrul de proiecţie a fost rotit cu 90 de grade. Elipsoidul
şi cilindrul devin astfel tangente de-a lungul unui meridian. Proiecţia transversală Mercator se
imprimă pe suprafaţa acestui cilindru care este apoi deschis şi aplatizat.
Cilindrul de proiecţie este modificat prin reducerea dimensiunilor sale eliptice şi
aducerea lui în secanţă cu elipsoidul de-a lungul a doua linii paralele cu meridianul central
(axial). Aceasta înseamnă ca într-o zonă de 6 grade exista doua linii de secanţă situate la
aproximativ 180000 m. E si V de meridianul axial. Pentru a evita folosirea coordonatelor
negative, meridianului central i se atribuie o valoare falsă a estului de 500000 m. E aceasta
conducând la valorile de 320000 m. E și respectiv 680000 m. E pentru cele doua linii de
secanţă.

Cilindrul de proiecţie
1 - axul cilindrului situat în plan ecuatorial;
2 – meridianul axial
3 – meridianele de secanţă;
4 – meridianul de margine al fusului de 6o.

Altfel spus, acest factor de scară care apare de-a lungul meridianelor axiale ale zonelor
se datorează faptului că, meridianul axial (central) al zonei nu mai este ca şi la proiecţia Gauss-
Krüger, ci secant (vezi figura).
Intersecţia dintre suprafaţa terestră şi suprafaţa cilindrului se face după două meridiane
numite meridiane de secanţă.

3
 Deci proiecţia U.T.M. face parte din grupa proiecţiilor
cilindrice transversale conforme, care dau o reprezentare a
elipsoidului de referinţă direct pe planul cilindrului.
Reprezentarea suprafeţei terestre se face pe zone de 6o diferenţă
de longitudine, proiecţia U.T.M. fiind tot o proiecţie conformă,
aceasta nedeformând unghiurile (modulul de deformaţie unghiular
este egal cu 1).
Deci, datorită faptului că deformaţiile liniare sunt mici, iar
deformările unghiulare sunt nule, reprezentarea terenului este precisă
pe o hartă topografică executată în proiecţia U.T.M.
Zonele în proiecţia U.T.M. (vezi figura) se numerotează
începând de la meridianul de longitudine 180o (meridianul opus
meridianului ce trece prin punctul Greenwich), cu cifre arabe de la 1
la 60, în sens antiorar.

Un avantaj al proiecţiei UTM este că deformaţiile maxime din apropierea meridianelor

marginale din proiecţia Gauss se înjumătăţesc datorită unui factor de scară de-a lungul
meridianelor axiale ale zonelor. Astfel datorită deformărilor liniare mici cât şi inexistenţa celor
unghiulare fac ca proiecţia UTM să fie una foarte precisă.
Proiectia GAUSS-KRUGER fiind conformă, nu are deformări unghiulare. Deformările
liniare cresc o dată cu depărtarea punctului considerat, faţă de meridianul axial. Aceste
deformări sunt maxime in regiunea meridianelor marginale ale fuselor. In acelaşi timp
deformările descresc, pe măsură ce ne departam de Ecuator.
Pentru România deformarile maxime sunt de-a lungul meridianului de 24° şi în Delta
Dunării. In aceste zone deformările variază de la 7,10 cm/km pentru φ=44°, până la 6,15 cm/km
pentru φ = 48°. Teritoriul ţării noastre este străbătut de doua zone cu deformări nule si minime,
cele de-a lungul meridianelor axiale ale fuselor 34 si 35, adică în zona meridianelor de 21° şi
27°.
Proiecţia U.T.M. este raportată la un elipsoid asociat sistemului W.G.S.-84 determinat
cu ajutorul sateliţilor artificiali ai Pământului, prin metode de poziţionare globală, aceasta
ducând la o precizie ridicată atât la poziţionarea elipsoidului cât şi la determinarea parametrilor
elipsoidului.

4
Elipsoidul este definit de parametrii fundamentali:
- semiaxa mare a = 6378137,0 m
- semiaxa mică b = 6356752,3141 m
din care se pot determina următorii parametrii derivaţi ai elipsoidului:
- prima excentricitate;
- a doua excentricitate;
- marea normală pentru o latitudine dată;
- raza de curbură a paralelului de latitudine φ;
- raza de curbură a elipsei meridiane de latitudine φ;
- arcul de meridian (dintre două paralele (1 şi (2.)
Poziţia unui punct oarecare P pe suprafaţa elipsoidului de referinţă se determină prin
coordonate elipsoidale sau geodezice.
Suprafaţa elipsoidului pe plan se proiectează astfel:
- reprezentarea să fie conformă (modulul de deformaţie unghiulară este nul);
reprezentarea meridianului axial (central) al unei zone este o dreaptă faţă de care
proiecţia este simetrică;
- scara pe direcţia meridianului axial este k0 = 0,9996, deci cilindrul care este
circumscris elipsoidului nu mai este tangent la meridianul axial (ca în cazul
proiecţiei Gauss-Krüger), ci secant, după două meridiane simetrice faţă de
meridianul axial, numite meridiane de secanţă;
- sistemul de coordonate propriu fiecărui fus.
Într-o zonă de 6o există linii de secanţă (deformaţii liniare nule) situate la aproximativ 180.000
metri E şi V faţă de meridianul axial (central) al zonei respective.
Ca şi în cazul proiecţiei Gauss-Krüger, pentru evitarea coordonatelor negative, meridianului
axial (central) i se atribuie o valoare falsă a estului de 500.000 metri (500 km E) (vezi fig).
Sau, altfel spus, meridianul axial al zonei de 6o
este translatat spre stânga cu 500.000 m pentru a
evita coordonate negative în interiorul zonei
respective.
În figură se poate observa sistemul de axe
rectangulare într-o zonă de 6o.
Poziţia unui punct P în planul proiecţiei se
determină într-o reţea de coordonate rectangulare
X şi Y Axa Y coincide cu meridianul axial al
fusului şi axa X coincide cu paralelul ecuatorului.
Pentru a evita abscisele negative ale punctelor
situate la vest de meridianul central al fusului se
adoptă prin convenţie meridianul de abscisa X =
500.000 m.

5
 Pentru a evita ordonatele negative din emisfera sudică se adoptă ca Ecuatorul să aibă
ordonata Y = 10.000.000 m, dar numai pentru coordonatele din emisfera sudica.
Justificarea valorii Y = 10.000.000
- de la ecuator la polul sud sunt 900 latitudine;
10 ᵙ111 km
900 x 111 km =9.990.000 m ᵙ 10.000.000 m
Deci meridianele de secanţă se află la 320.000 m E şi respectiv 680.000 m E faţă de
meridianul axial translatat spre stânga cu 500.000 m E. Axele sistemului rectangular al unei
zone de 6o în proiecţia U.M.T. sunt inversate ca în cazul proiecţiei Gauss-Krüger.
-axa Ox (abscisa) este pe orizontală şi este dată de proiecţia ecuatorului în planul hărţii
topografice.
-axa Oy (ordonata) este pe verticală şi este dată de proiecţia meridianului central (axial)
al zonei respective.
Pentru anumite operaţiuni speciale de geodezie şi artilerie în care sunt implicate distanţe
lungi şi precizii ridicate, sunt necesare anumite corecţii pentru distanţele măsurate pe hartă.
Acestea se pot determina prin folosirea factorului de scară, formulele exacte de determinare a
acestor corecţii se găsesc în cărţile de specialitate şi în cărţile de cartografie matematică.
În proiecţia U.T.M. factorul de scară este 1,000 de-a lungul liniilor (meridianelor) de
secanţă, descreşte până la 0,9996 de-a lungul meridianului axial şi creşte până la 1,0010 în
zonele limitrofe ale zonei. Meridianele şi paralele se reprezintă în proiecţia U.T.M. prin curbe
oarecare, meridianele fiind simetrice faţă de meridianul axial al zonei care conform condiţiei
puse se reprezintă printr-o linie dreaptă. Paralele sunt simetrice faţă de Ecuator, care se
reprezintă printr-o linie dreaptă.
Poziţia unui punct oarecare în planul proiecţiei (în planul hărţii) se determină într-o reţea
de coordonate rectangulare X, Y. Această reţea de coordonate rectangulare, sau reţeaua
rectangulară ia naştere ducând linii paralele la axele de coordonate ale fiecărei zone. Despre
această reţea rectangulară în proiecţia U.T.M. vom vorbi puţin mai departe.
Pentru a evita coordonate X (abscise) negative ale punctelor situate la stânga (la vest) de
meridianul central al zonei se adoptă prin convenţie meridianul de abscisă X = 500.000 m. Cu
alte cuvinte toate coordonatele X în proiecţia U.T.M. conţin această translaţie de 500.000 m.
Dacă dorim să aflăm poziţia exactă a unui punct oarecare faţă de meridianul central al zonei
respective, vom scădea 500.000 m
În emisfera sudică apare particularitatea referitoare la coordonate Y (ordonate) negative,
proiecţia U.T.M. este o proiecţie care se pretează la reprezentarea întregii suprafeţe terestre.
Pentru a evita ordonate negative în emisfera sudică se adoptă ca Ecuatorul să aibă ordonata de
10.000.000 m, dar numai pentru coordonatele din emisfera sudică.
Apare întrebarea firească. De ce 10.000.000 m? De la Ecuator la
Polul Sud sunt 90o latitudine. Distanţa la teren acoperită de 1o de
latitudine este de cca. 111 km deci:
90x111 km=9.900.000 mᵙ10.000.000 m
Observăm că, la fel ca şi în cazul proiecţiei Gauss-Krüger,
pentru evitarea coordonatelor negative, meridianului axial
(central) i se atribuie o valoare falsă a estului de 500.000 metri
(500 km E).
În proiecţia Gauss, determinarea coordonatelor rectangulare
ale unui punct pe hartă se face in funcţie de valorile liniilor
kilometrice verticale si orizontale ale colţului de sud-vest al
pătratului in care se află punctul. La coordonatele colţului de sud-
vest al pătratului se adună valorile masurate la scară, pe
perpendicularele duse pe axele de coordonate din punctul
considerat (vezi figura).
6
 Xsv, Ysv sunt abscisa și ordonata coltului de sud-vest în care se află punctul P;
AX, AY sunt creşterile de coordonate ale punctulni P faţă de colțul considerat al
pătratului (se determină măsurându-le pe harta cu rigla și apoi se înmulţesc cu numitorul scării
hărții).
Pentru fiecare fus de 6° avem un sistem de coordonate, deci suprafaţa, terestră este
împărţită in 60 de fuse si deci avem 60 de sisteme de coordonate. Întrucât s-ar putea sa existe
pentru mai multe puncte, din fuse diferite aceleaşi coordonate, s-a convenit ca in fata ordonatei
Y sa se scrie numărul fusului (numărătoarea începând de la Greenwich).
Pentru a nu avea ordonate negative, axa OX a sistemului de coordonate s-a deplasat spre
stânga cu 500 km. Ordonata Y a oricărui punct de pe hartă conţine această translaţie spre stanga
cu 500 km.
Coordonatele geografice sunt exprimate în măsuri unghiulare, mai precis în grade
sexagesimale. Începând cu valoarea 0° la Ecuator, paralelele sunt numerotate până la valoarea
de 90° N şi 90° S. latitudinea poate avea aceeaşi valoare numerica la N sau S de Ecuator astfel
încât se indică mereu direcţia N sau S.
Începând cu valoarea de 0° la primul meridian, longitudinea se măsoară atât spre Est cât
şi spre Vest în jurul globului pământesc. Meridianele la Est de primul meridian merg până la
valoarea de 1800 şi sunt identificate ca longitudine estică. Similar se procedează pentru cele
situate la V care merg până la 1800 V. De asemenea se precizează întotdeauna direcţia E sau V
În orice punct de pe suprafaţa terestră, distanţa la teren acoperită de 10 de latitudine este
de cca. 111 km., iar 1’’ de latitudine este egală cu cca. 30 metri.
Distanţa de teren acoperită de 10 de longitudine la Ecuator este tot de 111 km dar
descreşte spre N sau S până devine zero la poli. De exemplu o secundă de longitudine reprezintă
cca. 30 metri la Ecuator în timp ce la latitudinea Bucureştiului (450N) ea este de 21 m. Sistemul
geografic apare pe toate hărţile militare standard.
În proiecţia UTM, coordonatele geografice sunt exprimate în măsuri unghiulare, mai
precis în grade sexazecimale începând cu valoarea de 0 grade la Ecuator, paralelele fiind
numerotate până la valoarea de 840 N şi 800 S, latitudinea poate avea aceeaşi valoare numerică
de la nord la sud de Ecuator, astfel se indică mereu direcţia N sau S. Longitudinea se măsoară
atât spre Est cât şi spre Vest începând de la meridianul de origine. Meridianele la Est de
meridianul de origine merg până la valoarea de 180 de grade şi sunt identificate ca longitudine
estică. Similar se procedează şi cu longitudinile vestice.
Fiecare foaie de hartă este mărginită de meridiane şi paralele, care formează caroiajul
geografic al foii de hartă respective. În colţurile caroiajului geografic, ce încadrează o foaie de
hartă, sunt trecute valorile coordonatelor geografice φ şi λ (respectiv valorile paralelelor
începând de la ecuator şi ale meridianelor începând de la meridianul origine, cel ce trece prin
Greenwich)
Latitudinea φ – reprezintă valoarea unghiulară a unui punct de pe suprafaţa terestră faţă
de Ecuator, măsurată pe meridianul ce trece prin acel punct. Latitudinea este de două feluri:
latitudine nordică (la nord de Ecuator) şi latitudine sudică (la sud de Ecuator), luând valori de
la 0˚ (la Ecuator) la 90˚ (la poli). Longitudinea λ – reprezintă unghiul format de meridianul ce
trece prin punctul respectiv şi meridianul ce trece prin punctul Greenwich care este considerat
meridianul origine. Longitudinea este de două feluri: longitudine estică (la est de meridianul
Grenwich) şi longitudine vestică (la vest de meridianul Greenwich), luând valori de la 0˚ (pe
meridianul Greenwich) la 180˚ (pe meridianul opus meridianului Greenwich).

7
 Intervalele dintre meridiane şi dintre paralele sunt împărţite pe verticală în minute de
latitudine şi pe orizontală în minute de longitudine, marcate prin linii duble negre sau albe.
Pentru a afla latitudinea şi longitudinea unui punct oarecare de pe hartă, se duc prin acesta
paralele la cadrul geografic şi prin interpolare lineară se găsesc coordonatele geografice căutate.
În proiecţia UTM, coordonatele geografice sunt exprimate în măsuri unghiulare, mai precis
în grade sexazecimale începând cu valoarea de 0 grade la Ecuator , paralelele fiind numerotate
până la valoarea de 840 N şi 800 S , latitudinea poate avea aceeaşi valoare numerică de la nord la
sud de Ecuator, astfel se indică mereu direcţia N sau S. Longitudinea se măsoară atât spre Est cât
şi spre Vest începând de la meridianul de origine. Meridianele la Est de meridianul de origine merg
până la valoarea de 180 de grade şi sunt identificate ca longitudine estică. Similar se procedează
şi cu longitudinile vestice.

NOMENCLATURA HĂRŢILOR ÎN PROIECŢIA MERCATOR

Proiecţia U.T.M. se pretează pentru reprezentarea în plan a întregului glob pământesc.

Deoarece reprezentarea se face pe fuse de câte 6o pe longitudine şi în cadrul acestor fuse (zone) se
regăsesc foile de hartă la întreaga gamă de scări, este necesară o împărţire şi o indexare a acestor
foi.

Ca scări de bază, standardele NATO propun scările 1: 250000 şi 1: 50000. Fiecare scară are
nomenclatură proprie.

Nomenclatura foii de hartă 1: 250000

Împărţirea suprafeţei elipsoidului în fuse, corespunde cu scheletul pentru foile hărţii
internaţionale, în care suprafaţa pământului este acoperită de o serie de figuri geometrice ale căror
dimensiuni sunt de 6o pe longitudine şi 4o pe latitudine. Fusele de 6o pe longitudine în proiecţia
Mercator sunt numerotate de la 1 la 60 începând cu meridianul de 180o (opus meridianului
Greenwich), zonele de 4o pe latitudine sunt numerotate cu litere mari ale alfabetului latin de la A
la V începând de la Ecuator.

Harta la scara 1:1000000 a fost luată ca bază pentru hărţile la scara 1:250000. Rezultă că,
pentru obţinerea unei foi de hartă la scara 1:250000 s-a împărţit foaia de hartă la scara 1:1000000
din 1o în 1o pe latitudine şi din 2o în 2o pe longitudine. Împărţirea foii de hartă la scara 1:1000000
pentru obţinerea foii de hartă la scara 1:250000, a dus la obţinerea a 12 foi de hartă la scara
8
1:250000 care au fost notate cu cifre arabe de la 01 la 12. Ca urmare, nomenclatura unei foi de
hartă la scara 1:250000 se compune din nomenclatura foii de hartă la scara 1:1000000 şi numărul
foii de hartă rezultat din împărţire.

Exemplu: NL 35- 04
N = emisfera nordică;
L = zona cuprinsă între 44o şi 48o pe latitudine (zona României);
35 = fusul 35 (al cincilea de la Greenwich spre est) care este cuprins între 24o şi 30o
longitudine;
04 = a patra foaie de hartă din zona de 4o latitudine şi 6o longitudine.

Nomenclatura foii de hartă 1 : 50000

Nomenclatura foii de hartă la scara 1:50000 are la bază tot harta la scara 1: 1000000, în
schimb denumirile pornesc de la subzona delimitată de interes NATO.

Dimensiunile cadrului foii de hartă în zona României sunt 15’ pe latitudine şi 18’ pe
longitudine şi provin din împărţirea în patru a foii de hartă la scara 1:100000 (dimensiuni: 30’
pe latitudine şi 36’ pe longitudine) care, la rândul ei, provine din împărţirea în 80 de planşe a hărţii
la scara 1: 1000000
Nomenclatura foii de hartă se compune din două grupuri de caractere alfanumerice despărţite de
simbolul “x”.
Exemplu: M705 x 3985 II
Primul grup de caractere se compune dintr-o literă şi trei cifre având următoarea
semnificaţie:
- primul caracter (litera) semnifică regiunea de uscat delimitată de interesul NATO
(regiunea Europei centrale şi de sud-est). România face parte din regiunea căreia i s-a atribuit
litera M.
- al doilea caracter este o cifră (7 în exemplul dat) care arată că este vorba despre o hartă
care are o anumită scară. Acest caracter poate să ia o valoare între 0-9 funcţie de scara cuprinsă
în valorile date mai jos, astfel:
1. scări mai mici de 1:5000000
2. scara cuprinsă în intervalul 1:2000000- 1:5000000
3. scara cuprinsă în intervalul 1:510000- 1:2000000
4. scara cuprinsă în intervalul 1:255000 – 1:510000
5. scara cuprinsă în intervalul 1:150000 – 1:255000
6. scara cuprinsă în intervalul 1:70000 – 1:150000
7. scara cuprinsă în intervalul 1:35000 – 1:70000
8. scară mai mare de 1:35000 în afară de planuri de oraş
9. planuri de oraşe
10. fotohărţi
- al treilea caracter semnifică o zonă geografică din regiunea dată (una sau mai multe ţări).
Pentru România, Grecia, Bulgaria şi fosta Iugoslavie este atribuită cifra “0”.
- al patrulea caracter semnifică o subzonă dată (de regulă o ţară). Pentru România este
atribuită cifra “5”.
Al doilea grup de caractere este format din trei grupuri de cifre:
- primul grup este format din două cifre reprezentând numerotarea zonelor de 36’ pe
longitudine de la est la vest;

9
- al doilea grup este format din două cifre reprezentând numerotarea zonelor de 30’ pe
latitudine de la sud la nord.
- al treilea grup este format dintr-o cifră care reprezintă poziţia foii de hartă în cadrul
patrulaterului reprezentat mai sus

CAROIAJE (REŢELE) RECTANGULARE ÎN PROIECŢIA MERCATOR

Caroiajele militare constau în linii paralele ce se intersectează sub unghiuri drepte şi care formează
o reţea regulată de pătrate. Liniile N-S se numesc “esturi” şi liniile E-V se numesc ”norduri”.
Intervalul dintre două linii succesive ale unei astfel de reţele rectangulare (dimensiunile laturilor
unui carou de reţea) este ales funcţie de scara hărţii.
Pentru zonele terestre cuprinse între latitudinile de 84o N şi 80o S se foloseşte reţeaua
rectangulară Universală Transversală Mercator şi deci implicit pentru ţara noastră.

Caroiajul rectangular militar de referinţă (MGRS)

Caroiajul este proiectat pentru a putea fi folosit împreună cu reţeaua rectangulară U.T.M.
Globul terestru a fost divizat în 60 de zone (fuse) de 60 şi în 20 de fâşii latitudinale de câte 80. Ca
urmare o regiune oarecare este localizată în sistemul U.T.M. prin identificarea zonei terestre
(având punct de plecare de la antemeridianul Greenwich) şi aceea a literei corespunzătoare fâşiei
sau zonei de 80 în latitudine. Identificarea aceasta unică se mai numeşte ’’Denumirea zonei
reţelei”.

Denumirea zonei reţelei

Localizarea unui punct în cadrul sistemului caroiajului militar de referinţă (M.G.R.S.)
foloseşte standardul militar de citire a coordonatelor ’’ dreapta ( esturi ) şi sus (norduri) ’’. Prima
parte a M.G.R.S. este versiunea alfanumerică a coordonatelor numerice U.T.M.
Primul element al coordonatelor în sistemul M.G.R.S. este reprezentat de numărul fusului
U.T.M. Acest număr indică limitele de longitudine ale zonei .Următorul element ,o literă , indică
banda (fâşia ) de latitudine .Începând de la 800 S şi înaintând spre N se atribuie litere de la C la X
(mai puţin I şi O) la cele 20 de benzi de latitudine cu o lăţime de 80 cu excepţia benzii X care are
o lăţime de 120. Literele A, B,Y şi Z sunt afectate calotelor polare.

Identificarea caroului cu latura de 100 km

Pe lângă reţeaua de meridiane şi paralele, toate foile de hartă sunt prevăzute cu reţeaua
rectangulară sau caroiajul kilometric U.T.M. care formează un sistem de pătrate cu latura 100 km.
Caroiajul kilometric sau reţeaua kilometrică de bază, imprimată pe hărţile realizate în
proiecţia U.T.M. s-a obţinut prin trasarea de linii paralele cu meridianul central şi cu ecuatorul
fiecărei zone de 60 longitudine, la distanţa de 100 km una de alta .Când hărţile au fost executate în
alte proiecţii , caroiajul poate fi imprimat pe ele , însă acest pseudo-caroiaj delimitează pătrate de
100 x 100 km mai puţin riguroase dar cu deformări neglijabile . Aceste zone formează matrice de
linii şi coloane. Fiecare coloană şi fiecare rând este ulterior identificată unic prin două litere ale
alfabetului latin. Aceste litere se numesc “identificatorul caroului de 100000 metri” (100 km).
Prima literă reprezintă coloana iar a doua reprezintă rândul la întretăierea cărora se găseşte
pătratul căutat. Notaţia începe de la antemeridianul Greenwich de 180º de unde coloanele sunt
notate continuativ cu 24 litere, de la A la Z (fără literele I şi O), de-a lungul ecuatorului şi de la
vest la est, secvenţele repetându-se după câte trei fuse terestre.
Rândurile sunt evidenţiate numai cu 20 de litere de la A la V (fără literele I şi O) de la ecuator
spre nord, secvenţele repetându-se una după alta şi în mod identic din două în două fuse terestre.
Secvenţa practic se repetă la intervale de 2.000.000 m de la ecuator. Literele, pentru rândurile de

10
carouri în fiecare fus par, se citesc începând cu litera F până la V apoi se continuă cu litera A până
se ajunge la latitudinea de 80º N sau S.
Din această cauză notaţiile de rânduri pe două fuse alăturate sunt diferite, între ele păstrându-
se un decalaj de 500 km la începutul şi sfârşitul fiecărei secvenţe de 20 de litere.
De asemenea, îngustarea fuselor pe măsură ce ne îndepărtăm de Ecuator, duce la dispariţia
unor coloane marginale. Ca urmare, în dreptul zonelor de 8o latitudine T şi U în care se găseşte
România şi în vecinătatea meridianului de 24o coloanele H şi J lipsesc complet iar coloanele G şi
K sunt foarte înguste.
Întrebuinţarea unor grupe diferite de litere pentru coloane şi rânduri, modul de repetare a
acestora şi decalajul dintre secvenţele rândurilor la fusele alăturate au ca scop întâlnirea
coordonatelor identice la distanţe cât mai mari unele de altele şi de-a lungul aceleiaşi linii de
paralelă sau de meridian. Notaţia U.T.M. repetă referinţele pătratelor doar o dată la 6 fuse, adică
din 360 în 360.
Pe de altă parte, omisiunea literelor “I” şi “O” are o mare importanţă în înlăturarea erorilor
atunci când se reportează sau se transcriu coordonate rectangulare. Pentru o mai bună înţelegere a
sistemului de împărţire în carouri de 100 km se poate urmări modul de atribuire al identificatorilor.

NOMENCLATURA HĂRŢILOR ÎN PROIECŢIA GAUSS

Sistemul de poziţionare al foilor de harta se numeşte nomenclatura hartal si este trecuta pe
marginea de nord a fiecare foi de harta, prin litere si cifre.
România a adoptat in anul 1952, ca baza de plecare pentru nomenclatura hartilor topografice
la toate scarile, proiectia folosita pentru Harta Intemationala a Lumii la scara 1:1.000.000 si anume
proiectarea fiecarei emisfere a Pamantului pe cate un con drept care poate fi desfasurat cu usurinta
in jurul generatoarei. Conform acestei desfasurari, suprafata Pamantului, pana in apropierea polilor
(pana la paralela de 88° latitudine), s-a impartit cu ajutorul paralelelor in fasii de 4°, iar cu ajutorul
meridianelor in coloane de 6°.
Nomenclatura foii de harta la scara 1:1.000.000 se formează din literele majuscule ale
alfabetului latin (de la A la V) corespunzatoare fâşiilor de 4° pe latitudine, incepând de la Ecuator
spre poli si cifrele de la 1 la 60 corespunzatoare coloanelor de 6° pe longitudine, începând de la
meridianul de longitudine de 180° (meridianul opus meridianului ce trece prin Observatorul
Astronomic din Greenwich) (vezi fig. a).
Teritoriul țării noastre este acoperit in cea mai mare parte de foile de harta L-34 si L-35 la scara
1:1.000.000 si porţiuni mai mici din foile de harta M-34, M-35, K-34 si K-35.
Suprafaţa unei foi de harta (în plan) la scara 1:1.000.000 este de 174.360 km, iar întinderea pe
latitudine este de 4° si pe longitudine de 6°.
Foaia de harta la scara 1:1.000.000 confine patru foi de harta la scara 1:500.000, care sunt
notate cu literez majuscule ale alfabetului latin (A, B, C, D).
Suprafata unei foi de harta (in plan) la scara 1:500.000 este de 44.830 km, iar întinderea pe
latitudine este de 2° si pe longitudine de 3°.
Foaia de harta la scara 1:1.000.000 contine 36 foi de harta la scara 1:200 000 care se notează
cu cifre romane (de la I la XXXVI).
Suprafața unei foi de harta (in plan) la scara 1:200.000 este de 5.060 km, iar întinderea pe
latitudine este de 40' pe latitudine si de 1 ° pe longitudine
Foaia de harta la scara 1:1.000.000 contine 144 foi de harta la scara 1:100.000 care se noteaza
cu cifre arabe (de la 1 la 144) (vezi fig. b).
Suprafata unei foi de harta (in plan) la scara 1:100.000 este de 1.270 km2, iar întinderea pe
latitudine este de 20' pe latitudine si de 30' pe longitudine.

11
 Pentru determinarea nomenclaturii foii de harta la scara 1:50.000 se ia ca baza foaia de hartă
la scara 1:100.000, care se imparte in 4 foi de hartă la scara 1:50.000, care se notează cu primele
litere mari ale alfabetului latin (A, B, C, D) (vezi fig.c).
Suprafaţa unei foi de hartă (în plan) la scara 1:50.000 este de 320 km, iar întinderea pe
latitudine este de 10' si pe longitudine de 15".
Prin împărţirea foii de hartă la scara 1:50.000 in patru foi de hartă si prin numerotarea
acestora cu primele patru litere mici ale alfabetului latin (a, b, c, d), se obţine nomenclatura foii de
harta la scara 1:25.000 (vezi fig. c).
Suprafata unei foi de hartă (in plan) la scara 1:25.000 este de 80 km, iar întinderea pe
latitudine est de 5' si pe longitudine de 7'30".
Pentru determinarea nomenclaturii planurilor topografice la scara 1:10.000 se ia ca baza
harta topografică la scara 1:25.000, care se împarte in patru foi egale la scara 1:10.000 si se noteaza
cu cifre arabe de la 1 la 4 (vezi fig. c).
Suprafata unui plan topografic la scara 1:10.000 este de 20 km2, iar întinderea pe latitudine
este de 2'30" si de 3'45" pe longitudine.

a)

12
Reţeaua rectangulară

Hărţile topografice in proiecţia GAUSS-KRUGER sunt limitate de un cadru interior.

Laturile de nord si de sud ale foii de hartă reprezintă paralele geografice, iar cele de est si vest
meridianele geografice. În colţurile cadrului interior sunt trecute coordonatele geografice Y si X,
care materializează poziţia geografica pe glob a fiecarei foi de hartă
La o distanţă de aproximativ 8 mm de cadrul interior harta topografică are un al doilea cadru,
denumit cadrul geografic, pe care sunt marcate prin segmente minutele de aceea se mai numeşte
cadrul minutar.
Un alt treilea cadru, lipit de cadrul geografic este cel exterior, care se mai numeşte si cadrul
ornamental.
Pentru masurări metrice pe hartă se foloseşte o reţea rectangulară (kilometrica). Cu ajutorul
ei se pot determina cu precizia dată de scara hărţii, coordonatele rectangulare ale oricărui punct
din harta. Aceasta reţea rectangulară este un sistem de linii drepte paralele cu axele de coordonate
adoptate, adică cu proiecţia Ecuatorului si cu proiecţia meridianului axial al fiecarui fus.
Reţeaua rectangulară apare pe hărţile topografice la scarile 1:25.000-1:200.000. Lmiile care
formează reţeaua rectangulară sunt separate una de alta printr-un număr întreg de kilometri. De
aceea această reţea rectangulară se mai numeşte reţea kilometrică sau caroiaj kilometric.
Valorile caroiajului kilometric sunt scrise între cadrul interior şi cel geografic, prin grupe de
4 cifre, in zona colţurilor foilor de hartă. Între acestea se scriu numai ultimele doua cifre ale
kilometrilor intregi. Pe laturile de sud si de nord, prima cifră arată numarul fusului (numerotat de
la meridianul ce trece prin punctul Greenwich), deci se iau in considerare numai urmatoarele trei
cifre.
Reţeaua kilometrică se trasează din 1 km în 1 km pe hărţile topografice la scările 1:25.000
si 1:50.000, din 2 km în 2 km pe hărţile topografice la scara 1:100.000 şi din 4 km în 4 km pe
hărţile topografice la scara 1:200.000.
În afara reţelei kilometrice proprii, pentru foile dispuse la margine de fus (o zonă de 2°), se
trece si o reţea suplimentară. Deoarece liniile verticale ale reţelei kilometrice sunt paralele cu
meridianul axial al fusului respectiv, iar meridianele axiale ale fuselor vecine nu sunt paralele între
ele, rezultă că, racordând hărţi din doua fuse, liniile reţelei kilometrice ale unui fus vor face un
unghi cu liniile reţelei kilometrice ale fusului vecin (vezi figura).
Toate foile de hartă, la toate scările, aflate în zona de 2° de la marginea fusului, au si valorile
retelei kilometrice ale fusului vecin.
Reteaua fusului vecin nu se traseaza pe harti, pe cadrul exterior se tree iesirile retelei
kilometrice ale fusului vecin, insotite de valorile acestuia care sunt o continuare a numerotarii
caroiajului rectangular de pe harta vecina.
Continutul elementelor unei foi de hana in proiectia GAUSS-KRUGER la scarile l':25.000-
l:200.000:
Cadrul interior.
Cadrul geografic (minutar).
Cadrul exterior (ornamental).
Zona cuprinsă
Nomenclatura si denumirea foii de harta
Caracterul hartii.
Nomenclatura foilor de harta vecine.
Un text prin care se interzice multiplicarea.

Elementele continutului hartii, care au fost reprezentate schematic.

13
 - Indicații privind valorile declinatiei magnetice, convergentei medii a meridianelor si
a abaterii medii a acului magnetic.
- Schema declinației magnetice, a convergentei meridianelor si a abaterii medii a
acului magnetic.
- Scara numerica si grafica a hartii; indicatii privind valoarea in teren a unui cm;
sistemul de coordonate si sistemul de referinta al inaltimilor.
- Scara pantelor.
- Schema frontierelor de stat și a limitelor de județ.
- Indicatii referitoare la actualitatea hartilor.

Ambele proiecţii au hărţile cu nomenclaturi foarte uşor de utilizat, la fiecare scară se poate
determina foarte uşor vecinii unei foi de hartă şi de asemenea se pot face uşor transformări de
nomenclaturi dintr-o proiecţie în alta (lucru prezentat de mine în capitolul trei).

Caroiajul şi notaţia U.T.M. a României.

Analizându-se atent caroiajul UTM se observă că ţara noastră este proiectată pe două zone
de 6º longitudine alăturate (34 şi 35) de o parte şi alta a meridianului de 24º longitudine estică.
Partea de vest se încadrează între coloanele D-G şi rândurile P-U iar partea de est a României
între coloanele K-Q şi rândurile J-P. Ele reprezintă reţeaua de bază a pătratelor de 100 km în raport
cu care se determină valorile kilometrice ale oricărui punct din interiorul lor
Pentru precizarea poziţiei punctelor de pe hartă, fiecare din pătratele de 100 x 100 km este
împărţită în 100 pătrate egale (10 x 10 km) prin linii paralele orizontale şi verticale, numerotate de
la 1 la 9 de la stânga la dreapta de jos în sus.
Se realizează astfel o grilă de identificare comodă şi exactă a elementelor de pe hartă. Cu
alte cuvinte la întretăierea unei verticale cu o orizontală se află pătratul de 10 x 10 km în care este
situat detaliul de planimetrie respectiv. O regulă simplă exprimă printr-un cod alfanumeric
coordonatele punctului ce trebuie să fie reportat, fie fişat, cartografiat în reţeaua UTM cu ochiuri
având latura de 10 km, şi anume:
- se localizează mai întâi pătratul de 100 x 100 km de pe harta României, notat cu două
litere ale alfabetului latin.
- se identifică numărul primei linii verticale a grilei la vest de detaliu.
- se adaugă numărul primei linii orizontale a grilei la sud de detaliu.

Pentru înţelegerea corectă vom lua un exemplu concret.

Pe harta României la scara 1:1.000.000 este trasat caroiajul rectangular. Se vor determina
coordonatele rectangulare ale localităţii Cincu. Având în vedere scara mică se pot determina pe
această hartă coordonatele rectangulare în reţeaua de pătrate de 100 x 100 km, 10 x 10 km şi 1 x
1 km.
Astfel localitatea Cincu va avea următoarele coordonate:
35 TLL - localizarea în pătratul 100 x 100 km
35 TLL28 - localizarea în pătratul 10 x 10 km
35 TLL2986- localizarea în pătratul 1x1km.
Pentru a poziţiona localitatea (sau un detaliu semnificativ din localitate – biserica
evanghelică) în pătrate de 100 m trebuie folosite hărţi la o scară mai mare (1:250.000 sau
1:50.000). Exemplul nostru continuă pe hărţi la scara 1:200.000. Poziţionarea bisericii
evanghelice din localitate, respectiv coordonatele rectangulare ale acesteia în reţeaua de pătrate
de 100 x 100 m sunt următoarele:
35 TLL 292868
14
 Pentru poziţionarea detaliului în pătrate de 10 m sau de 1 m voi avea nevoie de hărţi la
scară mai mare cum ar fi 1: 35000 sau 1:25000.
Există situaţia în care un obiectiv de suprafaţă, cum este de exemplu o localitate, un raion
de staţionare, etc. se întinde pe unul, două sau mai multe ochiuri de reţea de diferite dimensiuni.
Localitatea Cincu, se întinde pe o suprafaţă care cuprinde 5 ochiuri (pătrate) din reţeaua 1 x 1
km. In acest caz identificarea localităţii se face astfel :35 TLL 2886-2986-2987-3086-3087.
Toate grilele de identificare, indiferent la ce scară sunt, exprimă în realitate distanţele în
km sau în metri ale punctelor date faţă de axele de coordonate principale ale fuselor terestre
Ca atare, codurile lor pot fi convertite din sistemul alfanumeric în care au fost exprimate,
în cel al valorilor kilometrice. De exemplu, dacă analizăm reţeaua UTM a României se constată
că aceste distanţe sunt menţionate pe marginile sale din sută în sută de kilometri, atât faţă de
Ecuator cât şi faţă de ordonatele vestice ale fuselor 34 şi 35.
Meridianele 21o şi 27o fiind meridiane centrale ale fuselor de mai sus, vor avea valoarea de
500 km est faţă de axa NS a sistemului lor cartezian de coordonate. Transformarea codului se face
pe baza formulelor de calcul ale coordonatelor X şi Y ale unui punct oarecare şi anume:

XP = XM + (XMP şi

YP = YM + (YMP în care:

XP şi YP reprezintă coordonatele rectangulare ale unui punct;

XM şi YM reprezintă coordonatele colţului din stânga jos ale pătratului în care se găseşte
punctul “P”;
(XMP şi (YMP reprezintă distanţele de la colţul pătratului până la punctul “P” rezultate
din coborârea de perpendiculare din punct pe axele de coordonate X şi Y.
La joncţiunea fuselor de 6o, reţeaua rectangulară suferă modificări importante. Astfel
pătratul de 100 km x 100 km nu mai are această dimensiune în plan longitudinal ci numai în plan
latitudinal, îngustându-se pe măsură ce înaintăm spre nord. În aceste condiţii numerotarea reţelei
de 10 km x 10 km şi în cadrul pătratelor de la joncţiune de 1 km sau chiar mai mici, suferă o
anumită numerotare.

Luând concret zona ţării noastre, putem spune că pătratele de 100 km aflate la joncţiune
vor fi numerotate astfel : cele existente în fusul estic (35) numerotarea se va face tot de la stânga
la dreapta , dar va începe astfel încât ultima linie verticală de carou va fi numerotată cu cifra 9
(figura).
Pătratele de la joncţiunea fuselor, dar din stânga (fusul 34) vor avea o numerotare normală
(de la 0 la 9 din stânga spre dreapta) dar numerotarea se va opri la marginea fusului (figura).
În rest celelalte operaţiuni care se execută pe hartă (transcalcularea, determinarea
unghiului de convergenţă a meridianelor, măsurarea coordonatelor etc.) se desfăşoară după
regulile cunoscute.

15
HĂRŢI ÎN PROIECŢIA MERCATOR

Categorii de hărţi
Hărţile militare sunt clasificate după scară şi tip.
a)Scara.
Deoarece harta este o reprezentare la scară a unei porţiuni din suprafaţa terestră, este
important să se ştie ce scară matematică a fost folosită. Acest lucru trebuie cunoscut cu precizie
pentru că este instrumentul principal în determinarea distanţelor reale din teren cu ajutorul hărţii
şi a mărimii unor suprafeţe de interes. De asemenea, trebuie avut tot timpul în vedere modul în
care scara afectează precizia şi cantitatea detaliilor reprezentate pe o foaie de hartă.
Scara matematică a hărţii este raportul dintre distanţa măsurată pe hartă şi distanţa
corespunzătoare măsurată pe teren. Scara este o fracţie reprezentativă(FR) dintre distanţa de pe
hartă la numărător şi distanţa corespunzătoare din teren la numitor.
FR (scara) = distanţa pe hartă / distanţa pe teren
Cu cât numitorul este mai mare, raportul este mai mic, deci scara scade. Funcţie de scară,
raportul este mai mic, deci scara scade. Funcţie de scară, hărţile se împart în trei categorii: la scară
mică, la scară mijlocie, la scară mare. Aceşti termeni ,,scară mică, mijlocie şi mare, ,nu par a fi
foarte clari, dar dacă privim numărul ca pe o fracţie realizăm că 1: 600 000 din ceva este mai mic
decât 1: 75 000 din acelaşi lucru. Deci, cu cât este mai mare numărul de după 1:, cu atât este mai
mică scara hărţii.
(1) SCARA MICĂ .Sunt acele hărţi care au scara de 1:1 000. 000 sau mai mică şi care sunt
utilizate în planificarea generală şi în studii strategice. Harta standard la scară mică este cea de 1:
1 000. 000. O singură foaie de hartă acoperă o mare suprafaţă de terestră, dar este mai săracă în
gradul de detaliere al zonei cartografiate.
(2) SCARA MEDIE. Sunt acele hărţi care au scara de 1: 1 000. 000 dar mai mică de 1: 75
000 şi care sunt utilizate în cadrul planificării operaţiunilor militare Ele conţin o cantitate moderată
de detalii; harta standard la scară medie este cea de 1: 250 000. Des întâlnite şi folosite sunt hărţile
la 1: 100 000.
(3) SCARA MARE. Sunt hărţile la scara 1: 75 000 şi mai mare utilizate în planificarea
tactică, administrativă şi logistică. Acestea sunt hărţile cele mai des întâlnite la militarii dislocaţi
în teatrul de operaţiuni. Harta standard la scară mare este cea de 1: 50 000.

16
 b) Tipuri
Harta planimetrică. Acest tip de hartă redă numai poziţiile planimetrice ale detaliilor şi
caracteristicilor terenului. Ea diferă de harta topografică prin omiterea reliefului ce este, de regulă,
prezentat prin curbele de nivel.
Harta topografică. Este harta care prezintă altitudinile detaliilor de teren într-un mod
măsurabil (de obicei prin curbe de nivel) precum şi poziţiile planimetrice ale acestor detalii.
Relieful reprezentat prin curbe de nivel şi puncte cotate, este raportat la un datum vertical specific,
de obicei, nivelul mediu al mării.
Fotoharta. Aceasta este reproducerea unei fotografii aeriene pe care s-au adăugat linii de
caroiaj rectangular, informaţii toponimice, cote importante, graniţe, limite şi scara.
Fotomozaicul. Acesta este un asamblaj de fotografii aeriene, în general, numit mozaic şi care
are destinaţie topografică. Mozaicurile sunt utile când timpul nu permite redactarea unei hărţi mai
exacte. Precizia mozaicului depinde de metodele folosite în realizarea lui şi poate varia de la
precizia unei simple reprezentări picturale a terenului până la cea a unei hărţi planimetrice.
Modelul terenului (planul topografic). Aceasta este un model la scară al terenului care
prezintă detalii şi modele la scară mare ale capacităţilor industriale de producţie şi forma acestora.
Constituie un mijloc eficace pentru vizualizarea terenului necesar planificării şi informării
prealabile asupra tonelor de desant sau aterizare.
Planuri militare ale oraşelor. Acestea sunt hărţi topografice la scări mari care reprezintă
detaliile existente în zonele urbane. Indică cu precizie numele străzilor, clădirile importante
precum şi alte elemente importante pentru operaţiunile militare şi ducerea luptei în localităţi. Scara
de întocmire a unui astfel de plan depinde de mărimea şi importanţa oraşului, densitatea detaliilor
şi informaţiilor avute la dispoziţie la data elaborării lucrării.
Hărţile speciale. Sunt hărţi pentru scopuri speciale cum ar fi: harta denumirilor, harta căilor
de comunicaţie sau hărţile de asalt. Aceste elemente se supraimprimă, de obicei, pe hărţile la scări
mai mici de 1:100 000, dar mai mari de 1:1 000.000. O hartă specială este aceea care a fost
destinată sau modificată în scopul furnizării unor informaţii care nu sunt regăsite pe o hartă
standard. Hărţile cu destinaţie specială pot prezenta:
- detalii de teren
- caracteristici hidrografice
- vegetaţie
- climă
- drumuri şi poduri
- căi ferate
- aeroporturi
- zone urbane
- resurse de apă
- alimentări cu combustibili
Toate caracteristicile celor două proiecţii prezentate în acest capitol subliniază asemănările
şi deosebirile dintre proiecţia Gauss şi proiecţia Mercator. Aş vrea să subliniez unele dintre acestea:
- proiecţiile se referă la întreaga suprafaţă terestră;
- în UTM sistemul de coordonate rectangular este propriu fiecărui fus ca şi în proiecţia Gauss;
- amândouă proiecţiile sunt conforme, deci deformările unghiulare sunt nule, în proiecţia UTM
deformările liniare sunt mici, înjumătăţite faţă de cele din Gauss datorită factorului nde scară
din fiecare zonă;
- existenţa mai multor zone în proiecţia UTM, ca şi în cazul proiecţiei Gauss, face necesară
posibilitatea transformării coordonatelor dintr-un fus în altul, această operaţiune fiind impusă
de anumite operaţiuni ce se execută pe suprafeţe a două zone învecinate;

17
- în proiecţia UTM meridianul axial al zonei ste secant la suprafaţa cilindrului (factorul de scară
pe meridianul axial este k0=0,9996), iar suprafaţa terestră se intersectează cu suprafaţa
cilindrului după două meridiane de secanţă (factorul de scară pe aceste meridiane de secanţă
fiind ks=1,000);
- proiecţia UTM datorită faptului că nu prezintă deformări unghiulare (ca şi proiecţia Gauss) iar
cele liniare sunt jumătate decât cele din Gauss prezintă cu o precizie mai mare suprafaţa terestră.
Toate caracteristicile celor două proiecţii subliniază asemănările şi deosebirile dintre
proiecţia Gauss şi proiecţia Mercator. Dintre acestea:
- proiecţiile se referă la întreaga suprafaţă terestră;
- în UTM sistemul de coordonate rectangular este propriu fiecărui fus ca şi în proiecţia
Gauss;
- amândouă proiecţiile sunt conforme, deci deformările unghiulare sunt nule, în proiecţia
UTM deformările liniare sunt mici, înjumătăţite faţă de cele din Gauss datorită factorului nde scară
din fiecare zonă;
- existenţa mai multor zone în proiecţia UTM, ca şi în cazul proiecţiei Gauss, face necesară
posibilitatea transformării coordonatelor dintr-un fus în altul, această operaţiune fiind impusă de
anumite operaţiuni ce se execută pe suprafeţe a două zone învecinate;
- în proiecţia UTM meridianul axial al zonei ste secant la suprafaţa cilindrului ( factorul de
scară pe meridianul axial este k0=0,9996 ), iar suprafaţa terestră se intersectează cu suprafaţa
cilindrului după două meridiane de secanţă (factorul de scară pe aceste meridiane de secanţă fiind
ks=1,000);
- proiecţia UTM datorită faptului că nu prezintă deformări unghiulare (ca şi proiecţia Gauss)
iar cele liniare sunt jumătate decât cele din Gauss prezintă cu o precizie mai mare suprafaţa terestră.

BIBLIOGRAFIE

1. BREBU FLOAREA MARIA – Cartografie Matematică

(https://www.ct.upt.ro/studenti/cursuri/brebu/Cartografie_matematica.pdf)
2. http://www.creeaza.com/referate/fizica/Proiectia-GaussKrger796.php

3. https://lookaside.fbsbx.com/file/proiectia%20Gauss%2BKruger%2BUTM.pdf?token=A
WwGMtJj_bBJzHkdMFKZMDibNBRZCCcdxn_e9c_yhX2a36VCUAvRHKiNIBWheW
TlJLm178pz70-
c_c0T8Sn1TIhfgdU0P2jLKZ18bJh8lEbYHYHxt8jkRZjcm2q7OeD5Em1oj1yIyfOkgnk2
lYBGs0-NtZi-DSyjZ-4cHT_Nhkh2zQ

18