Tema 18.

Metodica cercetării infracțiunilor contra patrimoniului (2 ore)

18.1. Caracteristica criminalistică a furturilor, jafurilor şi a tâlhăriilor. 18.2. Acţiunile procesual-

organizatorice efectuate în etapa inițială a cercetărilor. 18.3. Particularităţi de efectuare a altor acțiuni
de urmărire penală.

18.1. Caracteristica criminalistică a furturilor, jafurilor şi a tâlhăriilor

Furtul, (sustragerea pe ascuns a bunurilor altei persoane art.186 CP), jaful (sustragerea în
mod deschis a bunurilor străine art 187 CP), tîlhăria (atac cu scop de a sustrage de bunuri străine
comise cu aplicarea violenţei, periculoasă pentru viaţă sau sănătate sau cu ameninţarea aplicării
acestor violenţe art.188 CP) sunt infracţiuni de profit pentru a acapara bunuri străine.
În Republica Moldova, toate formele de proprietate conform art 127 a Constituţiei RM, sunt
recunoscute şi ocrotite în egală măsură. Proprietatea este, în condiţiile legii, inviolabilă.
Obiectul general şi special al furturilor, jafurilor si tîlhăriilor constituie proprietatea străină,
comun pentru aceste infracţiuni este şi subiectul – persoana care a împlinit 14 ani. Aceste
infracţiuni se caracterizează prin intenţie directă, au agravante similare: comiterea infracţiunii în
grup (de 2 şi mai multe persoane) cu înţelegere prealabilă; prin pătrundere în încăpere, în alt loc
pentru depozitare sau locuinţă; cu cauzarea de daune în proporţii considerabile, repetat ș.a.
Prin aceasta se lămureşte şi asemănările metodicii de investigaţie a acestor infracţiuni.
Practica criminalistică mărturiseşte, că descoperirea infracţiunilor de acest gen depinde de
eficacitatea activităţii echipelor de cercetare în prima etapă de investigaţie, de adoptarea corectă
a pistei de căutare a autorilor, locurilor de păstrare a bunurilor, a canalelor de comercializare.
Latura obiectivă a acestor infracţiuni constă în luarea unui bun mobil din posesia sau
detenţia cuiva, fără consimţămîntul acestuia în scopul de al însuşi pe nedrept. Subiectul acestor
categorii de infracţiuni s-a extins mult în ultimii 15 ani. Dacă pînă la sfîrşitul anilor ’90 ai sec. al
XX-lea furturile, jafurile, tîlhăriile se săvărşeau, de regulă, de către ”profesioniști” calificaţi,
recidivişti, atunci după această perioadă a sporit cota făptuitorilor din rândurile păturilor
nevoioase ale populaţiei dispuşi potenţial să comită infracţiuni contra patrimoniului.
Caracteristica criminalistică a sustragerii bunurilor străine o constituie datele privind:
 Subiectul infracţiunii (pers. vinovată, antecedentele ei, componenţa grupului criminal).
 Latura subiectivă (existenţa inţelegerii prealabile);
 Obiectul atentatului (ce a fost sustras, locul depozitării etc);
 Latura obiectivă (modul de pătrundere spre bunuri, acţiunile de tăinuire a urmelor etc.)
Dincolo de aceste date, la cercetarea jafului şi a tălhăriei, se stabilesc cum s-a manifestat
concret violenţa şi gradul de pericol pentru viaţa şi sănătatea victimei; caracterul violenţei
psihice (ameninţare, intimidare); dacă autorul a fost înarmat, unde a dobîndit arma, cine ştia
despre atacul comis sau pregătit etc. Pentru caracteristica criminalistică a furturilor determinant
este caracterul tainic, clandestin (pe ascuns) al sustragerii bunului, lipsa martorilor.
După modul de comitere a furturilor, printre făptuitori există o specializare (furturi din
apartamente, vile, garajuri, de automobile şi din automobile, furturi de buzunare la piaţă,
transport în comun, magazine etc). Furturile din case, apartamente, vile, cabinete de serviciu,
hoteluri, sanatorii, mai frecvent se comit dimineaţa şi ziua, furturile din magazine, depozite, baze
– pe timp de seară şi noaptea.
Unii hoţi de locuinţe (,,домушники’’) s-au obişnuit să pătrundă în apartamente prin
balcoane sau acoperiş, alţi ,,specialişti’’- să potrivească chei sau şperacle ori prin folosirea altor
mijloace tehnice: cricuri (,,домкрат’’), troliuri (,,лебедки’'), sau pur şi simplu prin forţarea și
spargerea uşilor.
Pătrunderea în garajuri se efectuează prin zmulgerea sau tăierea încuetorilor, a diverselor
macarale pentru a ridica pereţii sau acoperişurile lor etc. Uneori pătrunderea în încăperi se
realizează prin abuz de încredere sub pretextul unor lucrări ale serviciilor comunale, prin
înşelăciunea copiilor,a bătrînilor etc. Furturile ce nu sunt legate de pătrunderea în încăperi, mai
des constituie furtul de automobile din străzi, parcări neautorizate, bagaje de mâină din gară,
furturi de buzunare, furturi de haine şi obiecte de preţ de la persoane ce se află în stare de
alcoolizare sau fără cunoştinţă.
Sunt destul de răspîndite comiterea jafurilor şi a tîlhăriilor în străzi, în parcuri şi alte locuri
ferite unde făptuitorii prin ameninţare sau violenţă directă se fac stăpâni ai banilor sau altor
bunuri ale victimelor sale. Extrem de periculoase sunt cazurile de atac asupra încasatorilor sau
casierilor de magazine, bănci, altor instituţii publice. Aceste atacuri se pregătesc minuțios, se
caută din timp arme și echpamente necesare, mijloace de transport, mijloace de legătură, se iau
măsuri de acoperire a infracţiunii şi a urmelor respective (mănuşi, măsci, paricuri şi alte mijloace
de deghizare a exteriorului).
În toate cazurile de comitere a acestor genuri de infracţiuni rămîn urme materiale. În cazul
pătrunderii în apartament prin balcon, fereastră, uşă, rămîn urme de mâini, de picioare, de miros,
a instrumentelor de efracţie, de mănuşi, fire de păr, fibre vestimentare. În încăperile unde au
operat infractorii pot fi găsite obiecte pierdute sau lăsate de făptuitori (mucuri de ţigară, rămăşiţe
de alimente, diverse secreţii ale organismului uman etc.).
Date despre aspectul fizic al infractorilor pot fi obţinute prin analiza și interpretarea acestor
urme, a acţiunilor efectuate de ei la fața locului. Pot fi stabilite o serie de împrejurări ale
infracţiunii – numărul autorilor, sexul, uneori vârsta, defecte fizice, ce microurme și alte
microobiecte ar fi putut prelua făptuitorii de la fața locului pe haine, pe unealta infracţiunii etc.
Mai puţin caracteristic pentru acest gen de infracţiuni sunt urmele ideale, dar posibilitatea
apariţiei lor nu poate fi exclusă. Se are în vedere existenţa unor martori întîmplători, care ar fi
putut observa pe suspecţi vizați în curtea blocului, în scară, palier etc. Aceste informaţii pot fi
obţinute prin audiere nemijlocită, prin culegere de informaţii operative.

18.2. Acţiunile procesual-organizatorice efectuate de organul de urmărire penală în etapa

inițială a cercetărilor

Motiv de pornire a urmăririi penale în astfel de cazuri poate servi plângerea persoanelor
vătămate, sesizarea parvenită din partea unor martori oculari, a unităţilor comerciale, a
administraţiei altor organizaţii, precum şi descoperirea elementelor infracţiunii nemijlocit de
către organul de urmărire penală. În cadrul cercetărilor mai caracteristice sunt 2 situaţii tipice de
urmărire penală: 1) sesizarea evenimentului furtului, jafului, sau tîlhăriei în lipsa oricăror
infomaţii despre autori; 2) personalitatea făptuitorului este stabilită.
Descoperirea şi cercetarea infracţiunilor în cadrul primei situaţii, după obţinerea primelor
informaţii despre incident, se desfăşoară soluţionîndu-se două sarcini strîns legate una de alta:
-organizarea căutării autorilor după semnalmentele şi datele colectate; - fixarea procesuală a
urmelor existente.
Responsabilul secţiei de gardă a inspectoratului de poliţie, îndreaptă de urgenţă la faţa
locului lucrători ai serviciului de pază şi santinelă sau ofițerul de sector pentru a organiza
urmarirea pe urme proaspete şi a informa conducerea inspectoratului respectiv despre situaţia
de la locul faptei. După aceasta, la faţa locului este trimisă echipa de cercetare în componența
ofiţerului de urmărire penală, a lucrătorului operativ, a specialistului criminalist şi a chinologului
cu câinele de urmarire.
Sarcina conducătorului echipei de cercetare este de a examina scena infracţiunii, de a audia
partea vătămată şi a martorilor oculari, adică obiectivul principal este de a colecta informaţii cu
semnificaţie criminalistică necesară elaborării unor versiuni despre autorul infracţiunii, bunurile
sustrase ș.a. Imediat după sosirea echipei de cercetare la locul infracţiunii, se acordă ajutor
victimelor, la necesitate se anunţă serviciul de urgenţă medicală, se purcede la cercetarea locului
faptei în scopul stabilirii împrejurărilor importante pentru cercetarea cauzei, și anume: -
caracterul situaţiei de fapt de la locul incidentului; - căile de acces şi de părăsire a locului faptei;
- locurile de unde ar fi putut observa martorii oculari desfăşurarea atacului; - prezenţa urmelor
materiale la locul faptei.
Concomitent cu aceasta, se audiază victima, martorii oculari şi alte categorii de martori, se
adoptă măsuri de urmărire pe urme proaspete cu ajutorul câinelui de serviciu, în cursul căreia se
atrage atenţia la obiectele lăsate, pierdute, aruncate sau ascunse de infractori.
De pe urmele găsite se ridică probe de miros şi urme de sudoare; - se blochează locurile
unde posibil se va ivi infractorul (apartament, gară feroviară, aeroport, restaurant etc); - se
patrulează drumurile pe care se presupune că vor urma infractorii; - se anunţă secţiile de poliţie
din vecinătate, în acest sens; - se organizează verificarea suspecţilor după evidenţele operative; -
se verifică magazinele de comision, casele de amanet şi alte unităţi comerciale în care posibil că
se vor comercializa bunurile sustrase; - se pun la evidenţă şi se verifică bunurile după evidenţele
obiectelor de artă, anticariat, a obiectelor valoroase cu număr de fabricaţie etc; - se verifică şi se
pun la evidenţă tuburile şi gloanţele după cartoteca balistică (dacă la comiterea infracţiunii au
fost aplicate arme de foc).
Dacă aceste activităţi se realizează operativ şi eficient, ele permit în scurt timp ca
infracţiunea să fie descoperită pe urme proaspete. În cazul în care, însă, infracţiunea nu a fost
descoperită după efectuarea acţiunilor expuse mai sus, se purcede la realizarea altui procedeu –
analiza dosarelor de arhivă comise prin moduri de operare analogice. De notat că, dacă jafurile
şi tîlhăriile se comit mai frecvent de persoane necunoscute, apoi furturile din locuinţe se comit
mai des de către persoane bine cunoscute cu partea vătămată sau rudele acestuia: vecini, colegi
cunoscuţi, lucrători ai serviciilor comunale etc, care cunosc parţial modul de viaţă al victimei
ceea ce influienţează şi modul de pătrundere, timpul comiterii infracţiunii, alegerea obiectului de
sustras, timpul aflării la faţa locului.
La cercetarea la fața locului în cauzele de furturi este necesar a se fixa şi urmele ce
mărturisesc desimularea (înscenarea furtului): - urme ce indică la spargere din interiorul
încăperii; - urme care în mod firesc trebuiau să rămână, însă în realitate lipsesc (lacăta cu toartă
tăiată în lipsa rugumeturii de metal); - distrugeri nejustificate; - incoerenţa parametrilor bunului
furat dimensiunilor uşii sau a găurii din plafon; - imposibilitatea plasării bunurilor declarate ca
furate în depozitul concret; - incoerenţa unealtei de spargere de la locul faptei cu urmele lăsate pe
încuietoare sau alt obstacol.
În cazul în care, suntem în prezenţa unei spargeri se rezolvă şi alte chestiuni: - care este
mecanismul spargerii; - care sunt caracteristicile fizice ale autorului (înălţimea, puterea, dibăcia
etc); - care este tipul de unealtă folosită în acest caz; - care este nivelul calificării autorului; -
dacă există microobiecte şi microparticule străine pe obstacol;
La cercetarea locului de jaf, tîlhărie, trebuie căutate urme de luptă cu făptuitorul (sânge,
obiecte de buzunar pierdute, nasturi şi fragmente de vestimentaţie, uneori tuburi trase şi gloanţe
etc, în aceste cauze la fel se caută şi urmele împrejurărilor negative (lipsa urmelor de luptă şi de
prezenţă a victimei și autorului, imposibilitatea comiterii acţiunilor despre care se face referire în
plângere în condiţiile concrete şi prin modul reclamat.
În baza rezultatelor cercetării la fața locului pot fi înaintate versiuni cu privire la calitățile și
”profesionalismul” făptuitorului.
Spre exemplu, infracțiunea este comisă de un ”profesionist”, care anterior a mai săvârșit și
alte infracțiuni de profit, sau de către un recidivist specializat în furturi. Despre aceasta pot
mărturisi: a) deprinderi ”profesionale” în alegerea locuinței, aprecierea ei după blocul, casa ”de
elită”, ușa solidă de la intrare, ferestre, aspectul stăpânului, mașina de lux ș.a.; b) capacitatea
infractorului de a determina prezența-lipsa locatarilor acasă prin instalarea unor indicatori
(”маячки”), analiza funcționării contorului electric, a corespondenței din lădița poștală ș.a.; c)
deconectarea semnalizației autonome, deschiderea încuetorilor cu un înalt grad de protecție,
inclusiv a safeurilor ș.a.; d) aplicarea unor mijloace sofisticate de spargere (foarfece hidraulic,
sfredel cu diamant, criuc portativ, aparat de sudare-tăiere portativ, șperaclu ș.a.); e) lipsa
obiectelor de mare preț împreună cu pașapoartele acestora, valută, aur, bani; f) tăinuirea urmelor
infracțiunii (aeresirea apartamentului și închiderea-încuierea ușilor după furt, lipsa urmelor,
lăsarea la fața locului a unor documente de identitate străine ce nu aparțin făptuitorului, aplicarea
unor substanțe cu miros respingător – tutun, praf de spălat, piper etc. pentru a camufla mirosul
individual al autorilor și împiedicarea luării de urmă a câinelui polițist) ș.a.
Faptul comiterii furtului de către o persoană diletantă este marcată de următoarele semne: -
pătrunderea prin fereastra deschisă, balcon, ușa încuiată cu o lăcată primitivă, selectarea
întâmplătoare a locuinței, folosindu-se soneria; - pătrundere prin spargere primitivă (cu daltă,
topor, uneori și lovind cu picioarele în ușă sau cu umărul); - furtul unor lucruri neprețioase,
lăsarea dezordinei, multiple urme, schimbarea îmbrăcămintei cu cea a stăpânului casei etc.
Audierea martorilor oculari are ca scop: - stabilirea semnalmentelor autorilor, inclusiv a
celor anatomice și funcționale frapante, de vestimentaţie; - caracterul acţiunilor infractorului, în
cauzele de jaf şi tîlhărie suplimentar se stabileşte când şi în ce împrejurări victima a ajuns la
locul infracţiunii; - câţi atacatori au participat la infracţiune; - care sunt semnalmentele exterioare
ale lor; - cum se numeau ei între ei; - dacă autorii au fost înarmaţi și felul acestor arme; - care
sunt consecinţele atacului (starea victimei, ce obiecte au sustras etc); - direcţia şi transportul cu
care au părăsit locul faptei. Posibilităţi suplimentare în soluţionarea sarcinilor de descoperire şi
cercetare a acestui gen de infracţiuni pot oferi şi cetăţenii simpli, masele largi de poplulaţie.
A doua situaţie de urmărire penală, când există date despre identitatea făptuitorului, marcată
de reținerea în flagrant al acetuia are ca scop demascarea persoanei suspectate, stabilirea
circumstanțelor infracțiunii. Algoritmul acţiunilor cuprinde: - percheziţia corporală a bănuitului;
- ascultarea bănuitului; - stabilirea identităţii lui; - audierea martorilor oculari; - cercetarea la faţa
locului; - audierea victimei; - percheziţia la domiciliul bănuitului; - prezentarea spre
necunoaştere a bunurilor ridicate în cadrul percheziţiei, victimei sau rudelor acesteea ș.a.

18.3. Particularităţi de efectuare a altor acțiuni procesuale

În cazul în care, un atac tîlhăresc asupra părţii vătămate este comis în afara încăperii,
cercetarea la faţa locului devine o sarcină extrem de complexă, mai cu seamă, dacă victima din
motive de sănătate, nu poate participa nemijlocit, întrucît locul nu este cunoscut cu exactitate.
Deci, dacă victima este spitalizată, locul faptei urmează a fi cercetat după descrierea acestuia, ca
mai tîrziu să se efectueze cercetarea repetată a acestui loc, cu participarea ei.
La fel, şi audierea părţii vătămăte (a persoanei material responsabile). Prima audiere
coincide cu activitatea de cercetare a locului faptei. A doua audiere (mai detaliată) se realizează
după cercetarea locului faptei, însă şi atunci, datorită stării psihologice a victimei, nu totdeauna
por fi obţinute informaţii adecvate și utile. Numai audierile ulterioare permit stabilirea unui
contact psihologic necesar, studierea personalităţii lui şi, în final a detaliilor celor întîmplate.
Împrejurările principale ce urmează a fi stabilite la audierea victimei sunt: - ce obiecte au
fost sustrase (semnele lor, preţul); - cine este posesorul lor, de unde a fost procurat; - localizarea
concretă a bunului; - cine avea acces la aceste obiecte?; - cine poate fi bănuitul furtului? ș.a.
Dacă există temei, că pe haina, corpul, încălţămintea bănuitului ar fi putut rămâne urme,
microobiecte ale infracţiunii, se efectuează examinarea corporală şi cercetarea obiectelor
vestimentare. Obiecte vestimentare pot fi descoperite şi în cadrul percheziţiei bănuitului la
domiciliu, dar scopul principal rămâne căutarea bunurilor sustrase şi a uneltelor infracţiunii.
Aici însă, pot fi găsite și lucruri furate în cursul comiterii altor infracţiuni. Cercetând hainele,
încălţămintea se atrage atenţia la urmele de pe ele ce mărturisesc implicaţia persoanei în
infracţiune, prezența ei într-un anumit loc. Se iau în vizor toate obiectele vestimentare, întrucît
fiind repartizaţi în izolatoare, membrii grupului criminal se pot schimba cu hainele. Leziunile
corporale, semnalmentele particulare se fixează detaliat, se fotografiază, întrucît unele din ele,
până la judecarea cauzei, pot dispărea.

ÎNTREBĂRI PENTRU AUTOEVALUARE: 1. Expuneți caracteristica criminalistică a

furturilor, jafurilor și tîlhăriilor. 2. Care sunt acțiunile organizatorice și procesuale în etapa
inițială a cercetării furturilor, jafurilor și tîlhăriilor? 3. Caracterizați acțiunile de urmărire penală
efectuate în etapa ulterioară a cercetărilor.