UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

FACULTATEA DREPT

CURSUL
PROTECȚIA JURIDICĂ A DREPTURILOR OMULUI

Rezumatul lucrării
,, NON – DISCRIMINAREA
în condițiile constituționalismului contemporan din Republica Moldova ’’

Dr., conf.univ. Teodor Cârnaț

Prenumele şi numele studentului Cucută Octavia

Nr.grupei, anul de studii Grupa 1707 2020

Data remiterii 01.04.2020

2020
 2

Cuprins
 3

INTRODUCERE

Problema drepturilor omului, demnității umane, egalității și non – discriminării este una
dintre problemele de importanță majorp ale fiecărui stat, deoarece numai prin respectarea
drepturilor omului, demnității umane, egalității și non – discriminării, poate triumfa pacea pe
pământ. Printr – o mulțime de activități, acțiuni politice, promovate de diverse organizații, fie ele
guvernamentale sau nonguvernamentale) la nivel național, precum și la nivel internațional, în
cadrul reuniunilor internaționale se încearcă să se găsească mijloace de combatere și prevenire a
existenței discriminării în societate. Republica Moldova, care este un stat tânăr, care a obținut
independența doar 29 de ani, trebuie să garanteze respectarea drepturilor omului a tututror
persoanelor aflate pe teritoriul statului, excluzând astfel toate formele de discriminare. Această
obligație este strâns legată cu principiul egalității, de care se bucură toate persoanele de pe
teritoriul statului.
Discriminarea, sub orice formă de manifestare a ei, a existat în toate statele, în toate
perioadele. Anumite categorii de persoane, din cauza diferențierii lor, prin anumite caracteristici
fizice, sunt deseori discriminate, doar pentru că nu arată sau gândesc ca restul societății, de
exemplu minoritățile etnice, de regulă, sunt discriminate din toate punctele de vedere : privind
accesul la serviciile publice, în instituțiile educative, angajarea în timpul muncii, participarea în
viața politică.
Discrmininarea a fost și râmâne o problemă a întregii lumi, existând astfel o multitudine
de instrumente internaționale care se luptă cu aceasta, începând cu adoptarea Cartei Organizației
Națiunilor Unite din 1945, prin care sa propus eliminarea formelor discriminatorii, accentuarea
rolului respectului pentru drepturile omului și a libertățile fundamentale ale tuturor persoanelor,
fără vri – o diferență. Ulterior, în 1948 prin Declarația Universală a Drepturilor Omului, la fel se
accentuează importanța drepturilor omului, și desigur nu putem nega importanța Pactului cu
privire la Drepturile Civile și Politice, din anul 1966.
Aproape zilnic, auzim cuvântul discriminare, fie la televizor, radio, ziar, pe rețelele de
socializare. Însă apare întrebarea dacă cunoaștem cu adevărat ce este discriminarea și cum ea se
manifestă.
,, A discrimina un grup social înseamnă al priva de aceleași drepturi de care se bucură alte
grupuri sociale’’
Exemple de forme de discriminare sunt multe, de exemplu interzicerea unei ,, persoane de
culoare’’ să utilizeze accelași transport public pe care îl folosesc persoanele albe.
Este foarte interesant, de ce acum există discriminarea, ea a existat întodeauna, în pofida
faptului că în continuare ne dezvoltăm, tindem spre valori europen, democratice, există o
sumedenie de mijloace, instituții atât la nivel național cât și la nivel internațional care luptă cu
discriminarea, dar ea există și consider că va exista și niciodată nu o vom putea exclude cu totul,
deoarece întodeauna vor exista stereotipuri că unii oameni dintr –un anumit grup sunt mai presus
decât alții, că anumite categorii nu merită respectarea drepturilor, că nu trebuie să – manifeste
nici într – un fel opiniile, emoțiile, sentimentele doar din frica de a nu fi criticați, pentru că nu
sunt la restul.
 4

III. Consacrarea și protejarea drepturilor omului – condiție emanientă a

constituționalizmului contemporan

Scopul statului de drept este promovarea și asigurarea drepturilor omului pentru toate
persoanele fără nici o discriminare, bazată pe următoarele criterii : gen, rasă, naționalitate,
origine etnică, cetățenie, origine socială, religie, convingeri, educație, limbi, opinii, apartenență
politică, starea sănătății, vârstă, orientare sexuală, stare civilă, stare materială, boală cronică
neconagioasă, infecție cu HIV/ SIDA sau pe alte criteri sau semne individuale, stabilite prin
legislația națională cu privire la non – discriminare sau prin tratatele internaționale la care
Republica Moldova este parte.
Este foarte important să cunoaștem că drepturile omului nu sunt nici o morală și nici o
religie, ele sunt niște valori universale, un sistem de idei, concepții, care au la bază principiul
umanismului. Inițial drepturile omului erau numite drepturi naturale, deoarece aceste drepturi
erau privite nu ca ceva daruit de la Dumnezeu sau de stat, oamenii nu trebuie să mulțumească
nimănui pentru existența lor, deoarece ele aparțin omului pentru că este om, datorită naturii
acestuia, indiferent de cacacteristicile pe care le posedă acea persoană.
Reeșind din aceste considerente statul este garantul respectării acestora, ele fiind
componente obligatorii ale demnității umane, statul nu poate să – l lipsească pe om de drepturile
sale, dar în anumite circumstanțe, respectând prevederile legale le poate limita. Drepturile
omului nu au o definiție universală, totuși doctrinarii încearcă să definească acest termen,
formulând definiții mai mult sau mai puțin exacte.
,, Drepturile omului sunt acele drepturi care aparțin ființei umane de la naștere și care
sunt inalienabile și inerente pentru fiecare om in virtutea apartenenței lui la specia umană, și
sunt recunoscute universal’’.
Deși ele sunt considerate univerale, și oamenii se nasc egali, nu toți posedă acceleași
posibilități să beneficieze de ele și să le exercite în mod corespunzător.
Cunoaștem trei valuri de dezvoltare a lor:
1. Afirmarea individului ca persoană umană și învestirea ei cu drepturi care erau în
primul rând opozabile statului ( perioada antică);
2. Implementarea drepturilor în instrumente naționale și internaționale, căpătând
astfel forță juridică și dând naștere la dreptui și obligații;
3. Apariția unor cutume care încearcă cumva să reglementeze colaborarea dintre
state în materia drepturilor omului.
În prezent, drepturile omului au devenit unelte de manipulare a oamenilor, folosind
Constituția ca un document de propagandă, dar nu ca o garanție a acestora.
Dreptuile omului, au mai multe caracteristici: inalienabilitatea, au un caracter general și
universal, ele sunt indivizibile, interdependente și se află în interconexiune.
 5

Cu toate acestea, cu mecanisme bune, state dezvoltate, totuși ne aflăm în situația când
masiv drepturile omului sunt încălcate, oamenii suferă și nu obțin ulterior nici măcar
compensarea acestor prejudicii morale și materiale.
Soluția ar fi cooperarea pe plan național și internațional a tuturor actorilor sociali, și
atunci probabil vom ajunge la un nivel înalt de respectare, asigurare și apărare a drepturilor
omului, la non – discriminare, ceea ce ar corespunde actelor și standardelor internaționale care
consfințesc drepturile și libertățile omului, în frunte cu demnitatea umană – valoarea general
umană supremă într – un stat de drept.
Cu toatea acestea, deseori, suntem prezenți în fața unei lezări a demnității persoanei,
dicriminarea fiind considerată cea mai răspândită formă a defăimării.
Deseori, o persoană care este diferită se confruntă cu discriminarea, atunci când avem o
opinie aparte, care este diferită de cea a majorității sau starea materială este nefavorabilă, sau
doar că dorim să fim noi înșine, nu dorim să fim ca toți, pentru că așa vrea lumea să ne vadă,
atunci suntem criticați. De ce să ne fie rușine să fim noi înșine, de ce trebuie să ne ascundem
opiniile, sentimentele, dorințe, doar pentru a nu ne evedinția de alții. Fiecare peroană este
diferită, având propriile calități, fie ele negative sau pozitive, dar odată ce drepturile acestor
persoane sunt lezate, le este lezată demnitatea, oamenilor ulterior fiindu – le frică de ceea ce ei
sunt.
Pentru a contracara aceste încălcări, organismele internaționale și cele naționale de
foarte multe ori au proclamat ideea că trebuie respectate drepturile omului, demnitatea umană,
promovând idei precum: libertatea, egalitatea, solidaritatea, care astăzi au devenit principiile care
stau la baza oricărui stat democrat.

IV. Principiile drepturilor omului. Esența principiului egalității.

În perioada contemporană principiul egalității poate fi privit multiaspectual, prin prisma
a două concepte, cum ar fi: egalitatea formală și egalitatea substanțială. Egalitatea formală se
referă la aplicarea legii și tratamentului egal tuturor persoanelor în acceași situație.
Egalitatea substanțială se referă la conținutul legilor ce trebuie create în așa fel încât să
nu discrimineze cetățenii pe motive arbitrare.
Acest principiu, poate fi privit prin prisma a trei aspecte, și anume:
 Egalitatea în drepturi între și bărbați;
 Egalitatea în drepturi a persoanelor fără deosebire de rasă, naționalitate, origine
etnică, limbă, avere sau origine socială;
 Egalitatea în drepturi a persoanelor fără deosebire de religie, opinie sau
apartenență politică.
Egalitatea în drepturi a persoanelor privește toate drepturile, indiferent unde ele sunt stipulate, fie
în Constituție sau în alte acte normative, și acest principiu se manifestă în toate domeniile de
activitate.
Egalitatea în fața legii nu poate implica ideea de standardizare, de uniformizare, de înscriere a
tuturor cetățenilor sub semnul acceluiași regim juridic, indiferent de situația naturală sau socio –
profesională a acestora. Iddea de bază pe care o promovează acest principiu este că în situații
similare trebuie să se aplice un tratament similar, iar în situații diferite, trebuie să se aplice
tratament diferit.
 6

Drepturile omului sunt în strânsă legătură cu demnitatea și egalitatea, ele fiind interdependente si
într – un stat de drept ele stau la baza prevenirii și condamnării tuturor formelor de discriminare.
Toate aceste elemente trebuie să existe simultan, și lipsa măcar a unui element, duce la
dominarea discriminării.

CAPITOLUL II. ESENȚA CONCEPTULUI ȘI DIVERSITATEA

FORMELOR DE MANIFESTARE A DICRIMINĂRII

Principiul egalității nu a fost niciodată acordat pe deplin tuturor ființelor umane, nici în
trecut nici în prezent. Savanți și psihologi din toate timpurile și – au pus întrebarea de ce omul
are tendința de a discrimina alte persoane, de a se poziționa mai sus decât ceilalți, Teorii au fost
diverse, începând cu Charles Darwin, potrivit căruia supravețuiește cel mai puternic și cel mai
bun. Această teorie a fost folosită pentru a argumenta științific noțiunea de suprioritate rasială.
Ulterior cercetările din psihologie socială au menționat faptul că membrii unui grup, cu statut
superior, au tendința de a discrimina alte grupuri subordonate. Tot cu referire la această
concepție îl pot menționa și pe Henry Tajfel, care afirma că indivizii au tendința să discrimineze
în favoarea grupului din care fac parte, pentru ca acest grup să obțină o poziție superioară.
Anume aceste grupuri care sunt inferioare, care sunt vulnerabile, întâlnesc greutăți, fiind
ținta prejudecăților și a discriminării, respectiv pot întâmpina dificultăți de integrare pe piața
muncii ( nu își vor găsi locuri de muncă pe măsura calificării sau vor fi plătiți la nivel inferior în
comparație cu reprezentanții altor grupuri favorizate).
Discriminarea se întâlnește oriunde, ea se produce împotriva populației indigene și a
minorităților de oriunde, începând cu pădurile din Ecuador și terminând cu insulele japoneze și
rezervațiile din Dakota de Sud, împotriva evreilor, a aborigenilor din Australia și a romilor din
Europa, dar și a moldovenilor din stânga Nistrului. Sunt discriminați migranții care lucrează,
refugiații și solicitanții de azil din America de Nord și Europa, dar și cei terorizați sau abuzați, în
același rând femeile, acestea fiind tratate ca fiind inferioare, persoanele infectate cu HIV/SIDA,
cele cu dizabilități fizice sau pshice sau care au o altă orientare sexuală sau o altă religie.
În pofita acestui fapt, nu putem admite faptul că toate persoanele vor fi egale, vor avea
drepturi egale, deoarece, în anumite circumstanțe nu este posibil, de exemplu, este clar că nu este
discriminator faptul că persoanele până la 18 ani nu pot obține permis de conducere sau vota.
Dacă temeiul care stă la baza aplicării tratamentului diferit este obiectiv, atunci acest
comportament este justificat.
Discriminarea se poate manifesta prin excludere 1, restricție2, distincție3 sau preferință4
sau care are drept scop interzicerea sau refuzarea drepturilor egale sau a protecției acestora.
Oamenii în discursul lor uzual, percep cuvântul discriminare, ca ceva diferit sau inegal, dar
această percepere nu întodeauna egalează cu discriminarea, de exemplu, admiterea la universitate

1
Acțiunea de a înlătura și rezultatul acesteia;

2
Măsură care limitează sau îngrădește un drept, o libertate;

3
Atitudine, comportare, înfățișare deosebită, cu caracter distinct;

4
Întâietate acordată unui obiect, unei situații, unei ființe atunci când există posibilitatea de a alege sintre mai multe
obiect, situații sau ființe, înclinație față de o anumită ființă;
 7

pe bază de nota generală, sau interzicerea de a vota persoanelor care nu au împlinit majoratul sau
celor care suferă de o boală pshică, fiind declarate iresponsabile?
Discriminarea este definită diferit, sub diferite aspecte:
1. Discriminarea, sub aspect descriptiv, reprezintă orice tratament diferit sau inegal.
2. Discriminarea, sub aspect de judecată, reprezintă orice tratament diferit, sau inegal,
care este injust.
3. Discriminarea, sub aspect advers, reprezintă orice tratament diferit sau inegal care
caută să producă un dezavantaj.
4. Discriminarea, sub aspectul de prejudecată, reprezintă orice tratament diferit sau
inegal doar atunci când este motivat de o prejudecată.
5. Discriminarea sub aspect de ilegalitate, reprezintă tratamentul diferit sau inegal doar
atunci cânt acesta este ilegal.
6. Definiția dată de dicționar – este orice tratament diferit sau inegal pe baza unei
categorii care ignorează meritul individual.

2. 2 Analiza formelor de manifestare a discriminării