Sunteți pe pagina 1din 25

UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

FACULTATEA DE DREPT
Departamentul Drept privat

CURR ICULUM
la disciplina
DREPTUL AFACERILOR
Ciclul I, Licenţă

AUTOR: Nicolae Roşca, Doctor în drept, conferenţiar universitar.

Chişinău – 2020

1
APROBAT: Şef Departament Drept privat
la şedinţa Departamentului ________
din „__” ______________ 2020

2
C U R R I C U L U M LA DISCIPLINA DREPTUL AFACERILOR
Destinat studenților Facultății de Drept a Universității de Stat din Moldova, Ciclul I, Licenţă
anul IV.

PRELIMINARII
DREPTUL AFACERILOR este o disciplină de studiu destinată pregătirii specialiştilor în
domeniul dreptului (domeniul de formare profesională 0421 Drept), organizat de facultatea de drept
a USM. Dreptul afacerilor îşi are fundamentul în actele normative naţionale, este o subramură de
drept privat care studiază, în complexitate, ansamblul normelor juridice ce reglementează activitatea
de întreprinzător.
Fiind inspirată de actele legislative adoptate de Parlament care aveau menirea de a transforma
economia Republicii Moldova într-o economie liberă, dar şi de planurile de studii ale facultăţilor de
drept de la universităţile din străinătate (Franţa, Germania, Romania, Federaţia Rusă) la care se ţine
disciplini similare (Droit commerciale, Droit des affaires, Dreptul comercial, Dreptul afacerilor,
Comercescoie pravo, Predprinimateliscoie pravo) Dreptul afacerilor a fost inclusă în planul de studiu
al facultăţii de drept a Universităţii de Stat din Moldova în anul 1992 şi continuă a fi o disciplină
atractivă până în prezent.
Fiind o continuitate logică a disciplinelor studiate anterior, dreptul afacerilor se bazează pe
cunoştinţele studenţilor acumulate la teoria generală a dreptului, dreptul constituţional şi
administrativ. Dar, în cea mai mare măsură, dreptul afacerilor se bazează pe cunoştinţele cultivate de
dreptul privat roman şi dreptul civil a căror continuare logică este.
Conţinutul disciplinei Dreptul afacerilor include ansamblul de subiecte ce se referă la
studierea noţiunilor fundamentale, conceptelor şi categorii juridice existente în legislaţia civilă ce se
referă la întreprinzători şi activitatea lor. Temele disciplinei consolidează cunoştinţele acumulate
anterior, şi concomitent le aprofundează şi le dezvoltă prin studierea unor noi teme impuse de actele
legislative care reglementează raporturile juridice de mare complexitate, referindu-se, în special, la
statutul juridic al întreprinzătorilor persoane fizice şi juridice, regimul juridic al diverselor tipuri de
activităţi de întreprinzător (afaceri), regimul juridic al patrimoniului întreprinzătorilor, metode de
intervenţie a statului în activitatea de întreprinzător, alte fenomene juridice ce contribuie la
dezvoltarea mediului de afaceri.
Elaborat în scopul eficientizării învăţământului universitar, prezentul curriculum include mai
multe componente obligatorii, inclusiv numărul şi denumirea temelor care urmează a fi studiate,
numărul aproximativ de ore stabilite pentru fiecăre temă a disciplinei, dar şi numărul total de ore
pentru întreaga disciplină. În continuare fiecare din aceste teme sunt desfăşurate în aşa fel, încât se
descriu subiectele temei, actele normative, sursele teoretice şi practice recomandate din care studentul
poate să se inspire şi în final sunt precizate acele cunoştinţe care urmează să le reţină studentul.
Predarea disciplinei presupune efectuarea următoarelor activităţi: lecţii teoretice; seminare şi lucrul
individual.
Studierea dreptului afacerilor ajută studenţii să înţeleagă esenţa reglementărilor juridice care
organizează şi ordonează circuitul comercial, să formeze aptitudini necesare pentru pregătirea
juriştilor care se specializează în dreptul corporativ, să poată interpreta şi aplica legislaţia pertinentă,
corect să califice faptele juridice care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice, să adopte
decizii profesionale corecte. De asemenea, studierea disciplinei contribuie la formarea unui licenţiat
în drept care deţine cunoştinţe sistemice în domeniul reglementării juridice a activităţii de
întreprinzător, deprinderilor de căutare, sistematizare, analiză complexă şi interpretare a actelor
normative din domeniu, calitatea de a evidenţia tendinţele de dezvoltare a legislaţiei etc.

3
Însuşirea disciplinei respective permite să pregătească absolventul facultăţii de drept pentru
activitatea practică, să folosească cunoştinţele acumulate cu cunoştinţă de cauză, să-şi educe
deprinderi şi aptitudini de aplicare a normelor juridice, să înveze să facă anumite lucruri (să cunoască
statutul întreprinzătorilor, să elaboreze proecte de acte corporative, acte normative etc.) de care va
avea nevoie atunci când se va încadra în câmpul muncii. Cunoaşterea de către un absolvent a practicii
de aplicare a normelor juridice ce formează dreptul afacerilor este chezăşia succesului profesional şi
o posbilitate sigură de a obţine o muncă onorabilă.
Dreptul afacerilor se predă în limbile română şi rusă timp de un semestru academic.
Prezentul curriculum este elaborat în concordanţă cu planul de studiu al facultăţii de drept a
Universităţii de Stat din Moldova şi este destinat studenţilor care îşi fac studiile la ciclul I (studiu de
licenţă), secţia zi şi frecvenţă redusă.

I. ADMINISTRAREA DISCIPLINEI
Ore total:
Responsabil
Forma de Codul Denumirea inclusiv Evalu Nr.
de Semestr
învăţământ disciplinei disciplinei Total area credite
disciplină C S L LI
frecvenţă S.07.A.057 Dreptul Nicolae VII 150 45 30 0 75 Ex 5
la zi afacerilor Roşca
frecvenţă S.08.A.054 Dreptul Nicolae VII- 150 22 8 0 120 Ex 5
redusă* afacerilor Roşca VIII

II. Denumirea temelor studiate în cadrul Dreptului afacerilor

Nr. Ore
d/o Unităţi de conţinut Lucrul
Curs Seminar
individual
zi f/r* zi f/r* zi f/r*
1 Introducere în dreptul afacerilor. Izvoarele dreptului 2 1 2 0 2 3
afacerilor.
2 Activitatea de întreprinzător (afacerile). Dreptul de a 2 1 1 1 2 5
desfăşura activitatea de întreprinzător.
3 Reglementarea juridică a activităţii de întreprinzător. 4 2 3 1 5 6
4 Subiectele dreptului afacerilor. Întreprinzători persoane 2 1 1 1 2 6
fizice şi juridice.
5 Noţiunea, clasificarea şi constituirea persoanelor juridice cu 3 2 2 2 6 10
scop lucrativ.
6 Funcţionarea persoanelor juridice cu scop lucrativ. 2 0 1 0 2 4
7 Regimul juridic şi componenţa patrimoniului persoanelor 4 2 2 1 5 6
juridice cu scop lucrativ.
8 Reorganizarea persoanelor juridice cu scop lucrativ. 2 1 1 0 5 7
9 Dizolvarea şi lichidarea persoanelor juridice cu scop lucrativ. 2 2 1 0 4 7
10 Insolvabilitatea întreprinzătorilor persoane fizice şi juridice. 4 2 3 0 8 10
11 Statutul juridic al societăţilor comerciale: societatea în nume 10
colectiv; societatea în comandită; societatea cu răspundere 6 4 4 2 8
limitată; societatea pe acţiuni.
12 Statutul juridic al societăţilor cooperatiste: cooperativa de 2 1 2 0 5 6
întreprinzător; cooperativa de producţie.
13 Statutul juridic al întreprinderilor de stat şi municipale. 1 1 0 0 4 6
14 Grupurile de persoane juridice. Sucursale; 2 1 1 0 3 6

4
15 Supravegherea de stat şi controlul asupra activităţii de
întreprinzător. Răspunderea întreprinzătorilor pentru 1 1 2 0 3 6
încălcarea reglementărilor legale la desfăşurarea activităţii
de întreprinzător;
16 Administrarea şi deetatizarea patrimoniului public. 1 0 0 0 2 5
17 Reglementarea juridică a investiţiilor în activitatea de 2 0 2 0 3 5
întreprinzător.
18 Reglementarea juridică a întreprinderilor mici şi mijlocii. 1 0 1 0 2 4
19 Reglementarea juridică a activităţii de întreprinzător în zonele 1 0 1 0 2 4
economice libere.
20 Reglementarea juridică a activităţii băncilor. 1 0 0 0 2 4
Total 45 22 30 8 75 120

III. COMPETENŢE PROFESIONALE ŞI FINALITĂŢI DE STUDIU

COMPETENŢE FINALITĂŢI DE STUDIU


1. Cunoaşterea conceptelor, • a fundamenta esenţa şi importanţa dreptului afacerilor;
teoriilor, paradigmelor şi • a stabili locul şi rolul dreptului afacerilor în sistemul naţional de
metodologiei din domeniul drept;
juridic. • a relata despre evoluţia dreptului afacerilor;
• a defini noţiuni ale conceptelor specifice dreptului afacerilor
(activitate de întreprinzător, persoană juridică cu scop lucrativ,
reorganizare, lichidare, insolvabilitate, societate comercială,
investiţie, întreprinzător, reorganizare, lichidare, insolvabilitate,
incapacitate de plată, supraîndatorare, licenţă, autorizaţie pentru
activitatea de întreprinzător ş.a.);
2. Utilizarea cunoştinţelor în • a identifica raporturile juridice care fac obiectul de reglementare a
culegerea datelor şi dreptului afacerilor;
informaţiilor referitoare la • a identifica norma juridică care reglementează raportul analizat;
probleme concrete de drept; • a alege metoda/ procedeul cel mai eficient pentru acumularea datelor
şi informaţiilor referitoare la problema juridică specific Dreptului
afacerilor;
• a selecta literatura şi practica judecătorească pertinentă situaţiilor
juridice analizate;
3. Aplicarea legislaţiei • a cunoaşte actele normative ce sunt obiectul de studiu al dreptului
Republicii Moldova, a altor afacerilor;
instrumente juridice • a distinge actele normative după forţa lor juridică;
europene şi internaţionale; • a determina norma juridică aplicabilă raportului juridic litigios;
• a identifica coleziunile dintre normele juridice a diferitor acte
normative şi alegerea celei aplicabile raportului juridic concret;
• a interpeta norma aplicabilă situaţiei litigioase concrete;
• a formula propuneri de compatibilizare a dispoziţiilor actelor
normative naţionale cu prevederile actelor internaţionale la care
Moldova este parte;
• a stabil coraportul dintre norma juridică naţională şi cea
europenă/internaţională
4. Aplicarea tehnicilor şi • a cunoaşte descrie/ a identifica tehnici şi instrumente specifice
instrumentelor specifice din
domeniul juridic în

5
soluţionarea problemelor de domeniului Dreptului afacerilor;
ordin practic; • a propune ipoteze de soluţionare a situaţiilor juridice litigioase;
• a elabora documente juridice de complexitate mică şi medie în
domeniul dreptului afacerilor;
• să elabora proiecte şi modele de cereri de chemare în judecată,
referinţe, cereri de apel şi recurs reieşind din situaţiile juridice care
sunt reglementate de normele juridice ale dreptului afacerilor;
• să opereze cu datele Registrelor publice, inclusiv a celui cu privire la
persoanele juridice, întreprinzătorilor individuali, a valorilor
mobiliare, etc.;
5. Exprimarea viziunilor • a identifica lacunele şi carenţele normelor juridice ce fac obiectul de
proprii faţă de reglementări studiu al dreptului afacerilor;
sau coliziuni de drept; • a identifica cazurile de încălcare a condiţiilor de desfăşurare a
activităţilor de întreprinzător şi propunerea de a lua măsuri pentru a
evita comportamentul vicios;
• a analiza opiniile doctrinaire faţă de lacunele şi carenţele evidenţiate
în legislaţie;
• a analiza textele legale aplicându-le situaţiilor concrete, formulând
ipoteze şi combătându-le;
6. Utilizarea de tehnici, • a identifica soluţii pentru litigiile dintre întreprinzători, dintre
metode şi procedee în asociaţi şi persoana juridică, dintre întreprinzători şi autorităţile
vederea formulării soluţiilor publice etc.;
interpretative ale normelor • a elabora note informative pentru descrierea procedurilor de
juridice; înregistrare a întreprinzătorilor, de eliberare a licenţelor şi
autorizaţiilor, de convocare şi desfăşurare a şedinţelor adunărilor
generale a asociaţilor, a consiliilor, etc.
• a compara experienţa doctrinară cu cea practică în vederea alegerii
soluţiei corecte a eventualelor diferende;
• a utiliza metodele de interpretare a normelor juridice specifice
dreptului afacerilor prin prisma practicii judiciare a Curţii Supreme
de Justiţie, dar şi cea care derivă practica Curţii Constituţionale şi a
Curţii Euroepene a Drepturilor Omului;
• a recomanda căi de contestare a actelor juridice, implicit cele de
contencios admistrativ (acte ale organului de înregistrare, şi
organelor care eliberează autozații, licențe etc.)
7. Formularea propunerilor • a identifica normele juridice care conţin carenţe de ordin legislativ,
în vederea perfecţionării propunând concomitent variante de îmbunătăţire;
cadrului legal existent. • a recomanda căi de perfecţionare a cadrului legal prin elaborarea de
proiecte de acte normative;
8. Îndeplinirea la termen, • a întocmi în timp restrâns note informative cu privire la situaţii
riguroasă şi responsabilă, în juridice litigioase;
condiţii de eficienţă şi • a elabora proiecte de acte de constituire pentru formele de persoană
eficacitate, a sarcinilor juridică cu scop lucrativ;
profesionale, cu respectarea • a pregăti pachete de documente necesare: - pentru eliberarea licenţei
principiilor eticii juridice; sau autorizaţiei pentru desfăşurarea activităţii de întreprinzător; -
pentru eliberarea patentei de întreprinzător; - pentru înregistrarea în
calitate de întreprinzător individual, pentru înregistrarea gospodăriei
ţărăneşti; - pentru înregistrarea persoanelor juridice cu scop lucrativ;
- pentru înregistrarea filialelor;

6
9. Utilizarea eficientă a ⚫ a utiliza mijloacele electronice de comunicare pentru a face rost de
resurselor de comunicare, a acte normative naţionale, internaţionale şi străine, literatură
surselor de formare juridică specială, practică judecătorească naţională, internaţională
profesională asistată, atât în şi străină pe tematica interesată;
limba română, cât şi într-o ⚫ a comunica cu eventualii beneficiari prin mijloacele electronice şi
limbă de circulaţie reţelele de socializare astfel, încât să fie asigurată corectitudinea şi
internaţională. confidenţialitatea profesională;
⚫ a utiliza bibliotecile electronice, bazele de date legislative şi alte
surse profesionale existente în variantă electronică;

IV. UNITĂŢI DE ÎNVĂŢARE


Subiectul 1. Introducere în dreptul afacerilor. Izvoarele dreptului afacerilor.
Obiective de referinţă Unităţi de conţinut
- să definească noţiunea de drept al afacerilor, • Noţiunea dreptului afacerilor. Definiţia „dreptului
principiile dreptului afacerilor; afacerilor”. Controversele denumirii dreptului
- să analizeze relaţiile reglementate de normele afacerilor. Locul dreptului afacerilor în sistemul de
dreptului afacerilor; drept al Republicii Moldova.
- să cunoască izvoarele dreptului afacerilor; • Obiectul dreptului afacerilor. Sistemul subiectiv şi
- să clasifice normele de drept după forţa lor sistemul obiectiv al dreptului afacerilor. Raporturile
juridică; patrimoniale şi nepatrimoniale. Raporturi între
- să compare între ele tipurile de relaţii ale întreprinzători şi organele statului.
dreptului afacerilor; • Istoria dreptului afacerilor (comercial).
- să deosebească normele juridice de drept privat • Izvoarele. Constituţia. Actele internaţionale. Legile
ale dreptului afacerilor de normele juridice de organice şi legile ordinare. Ordonanţele şi hotărârile
drept public ale dreptului afacerilor, dar şi de Guvernului. Actele normative ale BNM, a CNPF,
alte ramuri de drept; ministerelor şi departamentelor. Actele normative ale
- să explice: interconexiunea dreptului afacerilor autorităţilor publice locale. Actele corporative.
cu alte ramuri şi instituţii din sistemul naţional Uzanţe. Practica judecătorească.
de drept; necesitatea existenţei principiului • Principiile dr. afacerilor. Principiul libertăţii
inviolabilităţii investiţiilor; activităţii de întreprinzător; al inviolabilităţii
- să formuleze opinii privind utilitatea hotărârilor investiţiilor; al libertăţii concurenţei loiale.
Curţii Constituţionale pentru practica de aplicare • Tendinţele moderne. Dezvoltarea instituţiei de
a normelor juridice; persoană juridică. Internaţionalizarea normelor de
- să formuleze opinii privind utilitatea practicii drept privat. Intervenţia statului în activitatea
judiciare pentru stabilitatea legislaţiei şi pentru economică.
protecţia investitorilor. • Termeni-cheie: dreptul afacerilor, acte normative,
întreprinzător, relaţii juridice, principii, tendinţe,
comerciant, negustor;

Subiectul 2. Activitatea de întreprinzător. Dreptul de a desfăşura activitate de întreprinzător.


Obiective Unităţi de conţinut
- să definească activitatea de întreprinzător; • Noţiunea activităţii de întreprinzător. Definiţie şi
- să descrie elementele definitorii ale activităţii elemente definitorii. Activitate independentă, din
de întreprinzător; proprie iniţiativă, în nume propriu, pe riscul propriu.
- să deosebească activitatea de întreprinzător de Natura juridică a activităţii de întreprinzător. Genuri
alte activităţi social utile; de activităţi de întreprinzător. Activităţi interzise.
- să clasifice activităţile de întreprinzător după Activităţi considerate monopoluri de stat şi
criteriile cunoscute; monopoluri naturale. Activităţi supuse licenţierii.
- să determine reglementările legale care interzic Activităţi practicate în baza patentei de
persoanelor sau limitează desfăşurarea întreprinzător. Profesiuni liberale.
activităţii de întreprinzător;

7
- să consulte persoanele în domeniul selectării • Dreptul de a desfăşura activitatea de
formei de realizare a dreptului de a desfăşura întreprinzător. Conţinutul dreptului de a desfăşura
activitatea de întreprinzător; activitatea de întreprinzător; Momentul din care
- să explice conţinutul dreptului de a desfăşura apare dreptul de a desfăşura activitate de
activitate de întreprinzător; întreprinzător; Limitele şi interdicţiile de a desfăşura
- să determine limitele de desfăşurare a activităţii activitate de întreprinzător; Formele juridice de
de întreprinzător; realizare a dreptului de a desfăşura activitate de
întreprinzător; Dreptul de a desfăşura activitate de
întreprinzător – parte a capacităţii de exerciţiu.
• Termeni-cheie: activitatea de întreprinzător
(afacere), profesie liberală, genuri de activitate,
dreptul de a desfăura afaceri;

Subiectul 3. Reglementarea juridică a activităţii de întreprinzător


Obiective Unităţi de conţinut
- să definească noţiunile: autorizaţie (licenţă) • Mecanisme de intervenţie a statului în
sistem contabil; evidenţa contabilă; activitatea de întreprinzător. Principiile de
concurenţă, ghişeu unic; reglementare a activităţii de întreprinzător: -
- să identifice activităţile licenţiate de previzibilitatea reglementării activităţii de
întreprinzător, şi tipurile de acte permisive întreprinzător; transparenţa decizională şi
(autorizaţii); transparenţa reglementării activităţii de
- să descrie etapele ciclului contabil; întreprinzător, analiza impactului de reglementare,
- să caracterizeze actele de concurenţă neloială, reglementarea materială şi procedurală a iniţierii,
practicile monopoliste; desfăşurării şi lichidării afacerilor prin acte
- să identifice tipurile de impozite achitate de legislative, echitabilitatea (proporţionalitatea) în
întreprinzători; raporturile dintre stat şi întreprinzător;
- să compare procedura de licenţiere a activităţii • Interesele protejate prin actele de intervenţie a
de întreprinzător cu procedura de licenţiere a statului în activitatea de întreprinzător.
altor activităţi; • Noţiunea de ghişeu unic. Condiţiile de instituire şi
- să explice diferenţa efectelor anulării licenţei funcţionare a ghişeului unic.
de efectele suspendării şi retragerii licenţei; • Obligaţia întreprinzătorilor de a obţine licenţa.
- să compare sistemul contabil în partidă simplă Noţiune de licenţă. Organele împuternicite cu
cu sistemul contabil în partidă dublă; licenţierea. Procedura de eliberare a licenţei.
- să compare actele de concurenţă neloială de Acţiunea licenţei în timp şi în spaţiu. Plata pentru
practicile monopoliste; eliberarea licenţei. Particularităţile licenţierii
- să compare formele de acte de concurenţă; diferitelor activităţii de întreprinzător.
- să compare actele care constituie abuz de • Controlul asupra respectării cerinţelor legale de
situaţie dominantă pe piaţă de actele care desfăşurare a activităţii licenţiate.
constituie acorduri anticoncurenţiale; • Suspendarea şi retragerea licenţei.
- să formuleze explicaţii pentru solicitanţii de • Contestarea actelor de control sau a actelor de
licenţe cu privire la procedura de eliberare a suspendare şi retragere a licenţei.
licenţei pentru a) activitatea farmaceutică; b) • Obligaţia de a obţine autorizaţii (acte permisive)
transportul de mărfuri; c) transportul de pentru a desfăşura activitate de întreprinzător;
pasageri; d) comerţul cu produsele petroliere; e) Principiile de reglementare prin autorizare a
activitatea profesionistă pe piaţa valorilor activităţii de întreprinzător; Eliberarea actului
mobiliare; f) activitatea de asigurare etc.; permisiv; suspendarea şi reluarea valabilităţii
- să recomande procedee de contestare a deciziei actului permisiv.
de respingere a cererii de eliberare a licenţei, a • Obligaţia întreprinzătorilor de a ţine
deciziei de suspendare şi/sau retragere a contabilitatea. Noţiune de contabilitate. Actele
licenţei; normative ce reglementează ţinerea contabilităţii.
• Sisteme contabile:

8
- să consulte întreprinzătorii privind modul de • Organizarea contabilităţii: ciclul contabil;
eliberare a diferitor tipuri de autorizaţii pentru documente primare, conturi contabile; registrele
activitatea de întreprinzător; contabile; inventarierea; rapoartele financiare.
- să consulte titularul patentei de întreprinzător, • Obligaţia întreprinzătorilor de a exercita
întreprinderea individuală şi societatea cu activitatea în limita concurenţei licite. Noţiune de
răspundere limitată privind obligativitatea sau concurenţă. Condiţiile necesare concurenţei.
neobligativitatea ţinerii evidenţei contabile; Formele şi funcţiile concurenţei.
- să recomande soluţii pentru întreprinzătorul • Acţiuni care dăunează concurenţei: practici
căruia i s-a încălcat drepturile prin: a) utilizarea monopoliste; acte de concurenţă neloială;acte de
ilegală a denumirii de firmă sau a mărcii unui concurenţă neloială care izvorăsc din comerţul
alt întreprinzător; b) săvârşirea unor acţiuni de internaţional.
către un întreprinzător care ocupă o situaţie • Publicitatea neonestă şi publicitatea neautentică ca
dominantă pe piaţă şi/sau care aplică măsuri acţiuni care dăunează concurenţei.
descriminatorii faţă de alţi întreprinzători; c) • Răspunderea persoanelor care suprimă concurenţa.
săvârşirea unor acţiuni de divizare a pieţei după • Obligaţia întreprinzătorilor de a plăti
teritoriu; impozitele. Noţiune de impozite şi taxe.
- să poată întocmi acte prin care se solicită • Legislaţia. Clasificarea impozitelor şi taxelor.
eliberarea licenţelor, autorizaţiilor şi prin care • Obligaţia întreprinzătorilor de protecţie a
se contestă actele autorităţilor publice mediului. Cerinţe pentru protecţia mediului în
competente cu eliberarea licenţelor şi Republica Moldova. Răspunderea juridică pentru
autorizaţiilor şi cu drept de control în acest poluarea mediului.
domeniu. • Obligaţia întreprinzătorilor de a respecta
- să poată întocmi petiţii, reclamanţii prin care se standardele de calitate a mărfurilor, produselor şi
încalcă normele legii privind concurenţa şi serviciilor în scopul protecţiei consumatorilor.
referinţe la actele Consiliului Concurenţei; • Termeni-cheie: intervenţie a statului în activitate de
întreprinzător; licenţă, autorizaţie, contabilitate,
sisteme contabile, concurenţă, practică
monopolistă, act de concurenţă neloială, organul
de licenţiere, Consiliul concurenţei.

Subiectul 4. Subiectele dreptului afacerilor. Întreprinzătorii persoane fizice şi persoane juridice


Obiective Unităţi de conţinut
- Să definească noţiunile: întreprinzător, • Întreprinzătorii - subiecte al dreptului
întreprinzător individual, persoana juidică cu afacerilor. Noţiunea de întreprinzător şi
scop lucrativ; societate comercială; societate deosebirea de alte noţiuni asemănătoare.
cooperatistă; • Întreprinzătorul persoană fizică.
- Să identifice formele în care poate activa - Titularul patentei de întreprinzător. Activităţile
întreprinzătorul persoană fizică; practicate în baza patentei. Modul de eliberare a
- Să idenifice actele necesare pentru eliberarea patentei. Acţiunea patentei în timp şi în spaţiu.
patentei, pentru înregistrarea Impozitarea titularului patentei. Răspunderea
întreprinzătorului individual; titularului patentei
- Să identifice persoanele juridice care au - Întreprinzătorul individual. Definiţie. Modul de
dreptul să desfăşoare activitate de înregistrare a întreprinzătorului individualI.
întreprinzător de cele care nu au acest drept; Activităţile practicate de întreprinzătorul individual.
- să identifice formele în care se poate Răspunderea întreprinzătorului individual pentru
constitui persoana juridică cu scop lucrativ; obligaţiile asumate. Încetarea activităţii
- să compare noţiunea de întreprinzător cu întreprinzătorului individual. Deosebirea activităţii
noţiunea de: a)întreprindere; b) antreprenor; practicate de deţinătorul patentei de întreprinzător de
c)agent economic; d) comerciant; activitatea întreprinzătorului individual înregistrat în
- să compare statutul juridic al titularul Registrul de stat;
patentei de întreprinzător de statutul juridic
al întreprinzătorului individual;

9
- să explice deosebirea răspunderii unei - Gospodăria ţărănească (de fermier). Noţiunea.
persoane fizice de răspunderea unui Constituirea GŢ: fondatorul, actul de constituire şi
întreprinzător individual; înregistrarea. Patrimoniul gospodăriei. Răspunderea.
- să distingă persoana juridică cu scop lucrativ - Persoana fizică care desfăşoară activităţi
de persoana juridică fără scop lucrativ; independente. Activităţile de întreprinzător
- să consulte un client privind modul de desfălurate. Momentul începerii activităţii şi
obţinere a patentei de întreprinzător pentru momentul încetării. Evidenţa persoanelor fizice ce
diferite activităti de întreprinzător; desfăşoară activităţi independente.
- să asiste o persoană în procesul de • Persoana juridică ca subiect al dreptului
înregistrare a întreprinzătorului individual, a afacerilor.
gospodăriei ţărăneşti; - Persoanele juridice de drept public: statul şi
- să argumenteze necesitatea reglementării unitatea administrativ teritoriale. Alte persoane
statutului juridic al întreprinderilor mici şi juridice de drept public.
mijlocii; - Persoana juridică de drept privat: a) cu scop
nelucrativ; asociaţia; fundaţia; instituţia;
b) cu scop lucrativ: societăţile comerciale; societăţile
cooperatiste; întreprinderile cu capital public;
-Termeni-cheie: întreprinzător, persoană juridică de
drept privat, gospodărie ţărănească, patentă de
întreprinzător, întreprinzător individual; Registrul
întreprinzătorilor individuali,

Subiectul 5. Noţiunea, clasificarea şi constituirea persoanelor juridice cu scop lucrativ


Obiective Unităţi de conţinut
- Să identifice persoanele care pot avea calitatea • Noţiunea de persoană juridică cu scop lucrativ.
de fondator a fiecărei forme de persoane Deosebirea noţiunii de persoană juridică cu scop
juridice cu scop lucrativ; lucrativ cu cea de societate comercială, societate
- Să numească actele de constituire a fiecărei cooperatistă, întreprindere, antreprenor,
forme de persoane juridice cu scop lucrativ; businessman, întreprinzător, comerciant.
- Să identifice caracterele juridice ale a actului • Clasificarea persoanelor juridice cu scop
de constituire a persoanei juridice cu scop lucrativ. Societăţi comerciale; societăţi
lucrativ cooperatiste; întreprinderi. Clasificarea persoanelor
- Să analizize condiţiile de valabilitate a actului juridice după întinderea răspunderii asociaţilor
de constituire a persoanei juridice cu scop (membrilor, fondatorilor), după structura
lucrativ; capitalului social; după sursa de provenienţă a
- Să analizeze conţinutul actului de constituire a capitalului social; după numărul salariaţilor; după
persoanei juridice cu scop lucrativ; posibilitatea emiterii titlurilor de valoare; după tipul
- Să cunoască actele necesare pentru principal de activitate, etc.
înregistrarea fiecăreio forme de persoane • Condiţii de constituire a persoanelor juridice cu
juridice cu scop lucrativ; scop lucrativ. Fondatorii: persoane fizice, persoane
- Să clasifice persoana juridică cu scop lucrativ juridice, statul, unităţile administrativ teritoriale.
după criteriile cunoscute; Actul de constituire unilateral, bi- sau multilateral.
- Să compare noţiunea de persoană juridică cu Caracterele actului de constituire; Condiţiile de
scop lucrativ cu cea de: a) societate valabilitate ale actului de constituire. Condiţiile
comercială; b) întreprindere; c) agent specifice ale actului de constituire. Conţinutul
economic; d) întreprinzător; e) organizaţie actului de constituire. Formarea capitalului social.
necomercială; • Înregistrarea de stat persoanelor juridice cu
- Să compare obiectul actului de constituire cu scop lucrativ. Organul înregistrării de stat. Actele
afectio societatis; necesare pentru înregistrare. Hotărârea organului de
- Să argumenteze necesitatea existenţei unui înregistrare; respingerea cererii, acceptarea cererii.
registrul unic al persoanelor juridice cu scop Registrul de stat al persoanelor juridice. Extrasul
lucrativ; din registrul persoanelor juridice.

10
- Să aibă abilitatea de a întocmi proiecte de • Consecinţele nerespectării condiţiilor de
documente necesare pentru înregistarea unei valabilitate a actului de constituire şi a modului
forme de persoane juridice cu scop lucrativ; de înregistrare a persoanei juridice cu scop
- Să aibă abilitatea de a consulta clienţii privind lucrativ. Temeiurile de nulitate a societăţilor
procedura de înregistrare a fiecărei forme de comerciale. Efectele nulităţii societăţii comerciale.
persoane juridice cu scop lucrativ; • Termeni-cheie:fondator, persoană juridică cu scop
- să opereze cu informaţia din Registru de stat lucrativ, societate comercială, societate
al persoanelor juridice; cooperatistă, Registru de stat al persoanelor
juridice, întreprindere de stat, întreprindere
municipală; înregistrare de stat; organul de
înregistrare, act de constituire;

Subiectul 6. Funcţionarea persoanelor juridice cu scop lucrativ


Obiective Unităţi de conţinut
- să relateze despre obligaţiile membrilor • Obligaţiile participanţilor la persoana juridică
persoanei juridice cu scop lucrativ; cu scop lucrativ (fondatorilor, asociaţilor
- să relateze despre drepturile membrilor membrilor) faţă de persoana juridică din capitalul
persoanei juridice cu scop lucrativ; social al căreia deţine participaţiune.
- să descrie competenţele organelor • Drepturile participanţilor la persoana juridică
persoanei juridice cu scop lucrativ; cu scop lucrativ (fondatorilor, asociaţilor,
- să explice deosebirea dintre modul de membrilor) faţă de persoana juridică din capitalul
conducere a societăţii în comandită de o social al căreia deţine participaţiune.
altă persoană juridică cu scop lucrativ; • Structura de organizare a persoanei juridice.
- să aibă abilitatea de a întocmi proiecte de Adunarea asociaţilor (membrilor sau
procese verbale ale organului suprem al fondatorilor) – organ suprem al persoanei
persoanei juridice; juridice. Atribuţiile şi modul de activitate.
- să consulte asociatul (fondatorul) privind • Administratorul (organul executiv). Modul de
realizarea dreptului la dividend şi dreptul desemnare şi revocare. Organ unipersonal sau
de a participa la activitatea şi conducerea colegial; atribuţiile de gestiune şi reprezentare.
persoanei juridice cu scop lucrativ; Răspunderea administratorului.
- să recomande soluţii de protecţie a • Organele facultative – organul de supraveghere
dreptului asociatului la informaţie despre şi organul de control.
activitatea persoanei juridice; Termeni-cheie: dreptul asociatului, obligaţia
asociatului, aport, capital social, adunare
generală, consiliu, administator, comisie de
cenzori, cotă parte;

Subiectul 7. Regimul juridic şi componenţa patrimoniului persoanelor juridice cu scop lucrativ


Obiective Unităţi de conţinut
- Să relateze despre noţiunile de patrimoniu, • Noţiunea de patrimoniu. Definiţia
de capital social, aport; patrimoniului. Autonomia patrimonială a
- Să relateze despre tipurile de aporturi la persoanei juridice cu scop lucrativ.
capitalul social; • Componenţa patrimoniului. Clasificarea
- Să relateze despre procedeele de modificare bunurilor după criteriile cunoscute, inclusiv în
a capitalului social; a) corporale şi incorporale; b) imobile şi
- Să deosebească noţiunea de capital social de mobile. Întreprinderea complex patrimonial
noţiunile: a) patrimoniu; b) activ; c) pasiv; unic.
d) capital propriu; e) capital vărsat; • Sursele economice ale întreprinzătorului.
- Să clasifice bunurile după criteriile Capital propriu şi capital atras.
cunoscute; • Mijloacele economice ale
- Să distingă sursele economice de mijloacele întreprinzătorului. Active fixe şi active
economice; circulante.

11
- Să compare procedura de majorare a • Bunuri incorporale: denumirea de firmă şi
capitalului social prin noi aporturi cu funcţiile ei, înregistrarea denumirii de firmă şi
procedura de majorare a capitalului prin dreptul asupra ei; emblema ca atribut de
incorporarea beneficiului şi rezervelor; identificare; clientela şi vadul comercial;
- Să întocmească proiecte de documente marca comercială; denumirea de origine şi
privind majorarea capitalului social şi să indicaţia geografică; invenţia; drept de autor.
pregătească pachetul de documente de • Capitalul social. Noţiunea de capital social.
înregistrare a majorării capitalului; Delimitarea noţiunii de capital social de alte
- Să recomande variante de transmitere a noţiuni asemănătoare. Funcţiile capitalului
bunurilor cu titlu de aport la capitalul social, social. Formarea capitalului social. Aporturi în
inclusiv: a) imobile; b) valori mobiliare; c) numerar şi natură. Modul de evaluarea
mărci de producţie; d) automobile; e) partea aporturilor în natură. Mărimea aportului,
socială din capitalul social al societăţii cu termenul de transmitere a aportului şi efectul
răspundere limitată; f) întreprinderea transmiterii aportului. Modificarea capitalului
complex patrimonial unic; social. Majorarea şi reducerea.
- Să recomande soluţii legale pentru persoana • Capitalul de rezervă. Modul de formare şi
juridică care are active mai mici decât utilizare a capitalului de rezervă.
capitalul social; • Termeni-cheie: bun, patrimoniu, capital
social, aport, aport în natură, bun corporal,
bun incorporal, capital de rezervă;
întreprindere complex patrimonial unic;

Subiectul 8. Reorganizarea persoanelor juridice cu scop lucrativ


Obiective Unităţi de conţinut
- Să relateze despre noţiunea de reorganizare a • Noţiunea de reorganizare a persoanei
persoanei juridice; juridice. Definiţie. Reorganizarea voluntară şi
- să caracterizeze formele reorganizării: forţată.
- Să caracterizeze operaţiunile necesare pentru
efectuarea fiecărei forme de reorganizare; • Reorganizarea prin fuziune. Formele fuziunii:
- Să compare fuziunea prin contopire cu contopirea şi absorbţia. Contractul de fuziune,
fuziunea prin absorbţie; protecţia creditorilor şi înregistrarea fuziunii.
- Să compare dezmembrarea prin divizare cu Efectele înregistrării fuziunii.
dezmembrarea prin separare;
- Să deosebească între separarea prin absorbţie • Reorganizarea prin dezmembrare. Formele
de divizarea prin absorbţie; dezmembrării: divizarea şi separarea. Planul
- Să aibă abilitatea de a întocmi note dezmembrării, protecţia creditorilor,
informative privind procedura de realizare a înregistrarea dezmembrării. Efectele
formelor de fuziune şi formelor de înregistrării dezmembrării.
dezmembrare;
- Să aibă abilităţi de a organiza procedura de • Transformarea. Procedura de adoptare a
convocare a organului suprem a persoanei hotărârii. Protecţia creditorilor. Înregistrarea şi
juridice; efectele juridice ale transformării.
- Să aibă abilitatea de a elabora a proiecte de
procese verbale a organului suprem a • Forme mixte de reorganizare. Procedura de
persoanei juridice care: a) fuzionează b) se separare prin absorbţie. Procedura de divizare
dezmembrează; se transformă; prin absorbţie.
- Să aibă abilitatea de întocmi proiecte de
documente ce trebuie întocmite în legătură cu Termeni-cheie: reorganizare, fuziune,
reorganizarea; dezmembrare, transformare, creditor, act de
predare, bilanţ de repartiţie, contract de fuziune,
plan de dezmembrare.

12
Subiectul 9. Dizolvarea şi lichidarea persoanelor juridice cu scop lucrativ
Obiective Unităţi de conţinut
- să analizeze temeiurile dizolvării; • Dizolvarea persoanei juridice cu scop
- să relateze despre consecinţele dizolvării; lucrativ. Temeiurile de dizolvare. Înregistrarea
- să definească noţiunile: dizolvare lichidare; dizolvării. Consecinţele dizolvării.
- să identifice actele care sunt necesare pentru
înregistrarea dizolvării şi a celor necesare • Noţiunea de lichidare a persoanei juridice.
pentru radierea persoanei jurdice lichidate; Principiile lichidării şi principalele modificări
- să stabilească legătura dintre dizolvarea şi care intervin în statutul persoanei juridice
lichidarea persoanei juridice cu scop lucrativ; dizolvate.
- să compare procedura de lichidare a persoanei
juridice cu scop lucrativ cu active suficiente • Lichidatorul persoanei juridice. Definiţia,
pentru satisfacerea creanţelor cu procedura de desemnarea, înregistrarea, atribuţiile.
lichidare a persoanei juridice cu active
insuficiente pentru satisfacerea creanţelor • Operaţiunile lichidatorului. Prevenirea
creditorilor; creditorilor şi satisfacerea creanţelor acestuia.
- să compare procedura de satisfacere a Întocmirea şi aprobarea bilanţului de lichidare.
creanţelor creditorilor a unei forme de Repartizarea între asociaţi a activelor rămase
persoană juridică cu scop lucrativ cu alte după satisfacerea cerinţelor crediotorilor.
forme de persoană juridică, inclusiv cu scop
lucrativ. • Radierea persoanei juridice din registrul de
- Să recomande modele de procese verbale a stat. Actele necesare pentru radiere.
adunării asociaţilor (membrilor) persoanei
juridice care se dizolvă; • Redeschiderea lichidării: a) la cererea
- Să aibă abilitatea de a elabora note asociaţilor societăţii lichidate; b) la cererea
informative privind consecutivitatea creditorului societăţii lichidate;
operaţiunilor necesare de efectuat în cazul
lichidări persoanei juridice cu scop lucrativ; Termeni-cheie: dizolvare, lichidare, radiere,
- Să aibă abilitatea de întocmi acte de bilanţ de lichidare, repartiţie, administrator
transmitere a bunurilor materiale către asociaţi fiduciar, creditor, debitor, lichidator act de
în procedura de repartizare a activelor repartiţie, creanţă.
persoanei juridice în lichidare;
Subiectul 10. Insolvabilitatea întreprinzătorilor persoane fizice şi juridice.
Obiective Unităţi de conţinut
- să definească noţiunea de insolvabilitate; • Noţiunea de insolvabilitate. Deosebirea
- să idenifice persoanele care pot şi care nu pot noţiunii de insolvabilitate de alte noţiuni
fi declarate insolvabile; asemănătoare, bancrută, faliment, insolvenţă.
- Să identifice persoanele faţă de care nu se Incapacitatea de plată şi supraîndatorarea.
aplică procedura de insolvabilitate; • Participanţi la procesul de insolvabilitate.
- Să caracterizeze condiţiile care trebuie să le Subiecte insolvabilităţii. Instanţele
întrunească persoana desemnata competente în materia insolvabilităţii.
administratorul insolvabilităţii; Administratorul insolvabilităţii (lichidator).
- Să caracterizeze temeiurile de intentare a Creditorii.
procesului de insolvabilitate; • Intentarea procesului de insolvabilitate.
- Să descrie efectele intentării procesului de Depunerea cererii întroductive şi admiterea ei.
insolvabilitate; Adoptarea hotărârii de intentare a
- Să clasifice creditorii societăţii insolvabile insolvabilităţii şi efectele ei. Registrul
după criteriile cunoscute; cauzelor de insolvabilitate.
- Să compare incapacitatea de plată cu • Procedura de restructurare. Propunerea,
supraîndatorarea şi să evidenţieze deosebirile admiterea şi confirmarea planului de
dintre ele; restructurare. Efectele juridice ale confirmării
planului de restructurare. Consecinţele

13
- Să explice consecinţele juridice care survin îndeplinirii şi neîndeplinirii măsurilor stabilite
pentru creditori în legătură cu creanţele care în planul de restructurare.
nu pot fi saisfăcute din masa debitoare a • Procedura falimentului. Desesizarea
persoanei insolvabile; debitorului. Determinarea masei active (masa
- Să motiveze necesitatea încetării procesului de debitoare). Regimul actelor juridice anterioare
insolvabilitate a societăţii insolvabile în cazul intentării insolvabilităţii. Stabilirea masei
în care creditorii sunt de acord cu această pasive (totalitatea creanţelor). Vânzarea
încetare; bunurilor debitorului. Distribuirea sumelor
- Să aibă abilitatea de a întocmi cererea de realizate din vânzarea masei debitoare.
desemnare a unei anumite persoane în calitate • Încetarea procesului de insolvabilitate.
de administrator al insolvabilităţii precum şi a Radierea persoanei juridice insolvabile din
proiectelor de documente necesare intentării şi registrul de stat.
desfăşurării procesului de insolvabilitate; • Descalificarea întreprinzătorilor persoane
fizice şi a persoanelor cu funcţii de răspundere
a persoanelor juridice.
• Termeni-cheie: insolvabilitate, incapacitate de
plată, supraîndatorare, restructurare,
faliment, procedură simplificată de faliment,
procedură accelerată de restructurare, masă
debitoare, descalificare.
Subiectul 11. Statutul juridic al societăţilor comerciale: societatea în nume colectiv; societatea
în comandită; societatea cu răspundere limitată; societatea pe acţiuni;
Obiective Unităţi de conţinut
- să relateze despre noţiunile fiecărei forme de • Societatea în nume colectiv. Noţiune,
societate comerciale; reglementarea juridică, fondatorii, actul
- să relateze despre drepturile şi obligaţiile constitutiv şi cuprinsul lui. Înregistrarea.
asociaţilor fiecărei forme de societatea Adoptarea deciziilor, administrarea şi
comercială; reprezentarea societăţii. Drepturile şi obligaţiile
- să descrie temeiurile de excludere a asociaţilor asociaţilor. Responsabilitatea societăţii şi a
din societatea în nume colectiv şi societatea în asociaţiilor .
comandită; • Societatea în comandită. Noţiunea şi
- Să clasifice formele adunărilor generale ale reglementarea juridică, fondatorii, actul
acţionarilor (asociaţilor) după criteriile constitutiv şi cuprinsul lui. Capitalul social şi
cunoscute; cotele de participare. Adoptarea deciziilor,
- Să distingă între atribuţiile exclusive şi administrarea şi reprezentarea societăţii,
neexclusive ale adunării generale a drepturile şi obligaţiile comanditarilor şi
acţionarilor şi asociaţilor SRL; comanditaţilor.
- Să relateze despre noţiunea de parte socială,
parte de interes şi acţiune; • Societatea cu răspundere limitată. Noţiunea
- Să relateze despre noţiunea de obligaţiune ca de societate cu răspundere limitată.
valoare mobiliară; • Constituirea SRL. Fondatorii, actul de
- Să compare obligaţiile asociaţilor societăţii constituire, înregistrarea SRL.
în nume colectiv cu obligaţiile asociaţilor • Capitalul social. Aporturile la capitalul social.
societăţii în comandită; Modificarea capitalului social.
- Să distingă drepturile asociaţilor comanditaţi • Structura organizatorică a SRL. Adunarea
cu drepturile asociaţilor comanditari; generală. Organul executiv. Organul de control.
- Să compare răspunderea asociatului societăţii • Societatea pe acţiuni. Noţiunea de societate pe
în nume colectiv cu răspunderea asociaţilor acţiuni.
altor forme de societăţi comerciale; • Constituirea societăţii pe acţiuni. Fondatorii.
- Să aibă abilitatea de a întocmi note Actul constitutiv. Înregistrarea de stat a
informative cu privie la transferarea societăţii pe acţiuni. Înregistrarea de stat a
participaţiunii (parte socială, acţiuni, parte de acţiunilor plasate la fondarea societăţii.

14
interes) la capitalul social de la o persoană la Acţionarii.
• Drepturile patrimoniale şi
alta; nepatrimoniale ale acţionarilor. Obligaţiile
- Să întocmească note informative privind acţionarilor.
posibilitatea / imposibilitatea retragerii • Adunarea generală. Forme de a adunărilor
asociaţilor cu o parte din bunurile societăţi din generale. Competenţa adunării generale. Cerinţe
diferite forme de societăţi comerciale; de convocare, informare a acţinarilor,
- Să întocmească note informative privind deliberare.
aspectul comparativ dintre diferite forme de • Consiliul societăţii. Alegerea, membrilor
societate comercială în sensul alegerii celei consiliui, competenţa consiliului, convocarea
mai optimale forme de societate; şedinţelor şi deliberarea acestora.
- Să clasifice acţiunile şi obligaţiunile în • Organul executiv al societăţii. Tipuri de organe
funcţie de criteriile cunoscute; executive: Competenţa organului executiv.
- Să aibă abilitatea de a întocmi proiecte de Desemnarea şi revocarea membrilor.
procese verbale a adunărilor asociaţilor • Organul de control al societăţii pe acţiuni.
societăţilor comerciale şi a altor documente Atribuţiile organului de control. Desemnarea şi
legate de aceasta; revocare membrilor (auditului). Raportul
- să argumenteze refuzul societăţii comerciale organului de control şi aprobarea lui de
de a primi în rândurile asociaţilor persoane adunarea generală.
terţe, inclusiv soţul asociatului sau • Capitalul social. Formarea şi modificarea
moştenitorii asociatului decedat; capitalului social. Capitalul de rezervă.
- Să consulte administratorul societăţii pe • Acţiunile. Noţiunea şi clasificările acţiunilor
acţiuni privitor la consecinţele încheierii unor după diferite criterii.
tranzacţii de proporţii şi cu conflict de • Obligaţiunile. Noţiune. Clasificarea
interese fără respectarea dispoziţiilor legale; obligaţiunilor.
• Tranzacţiile societăţii cu propriile hîrtii de
valoare.
• Termeni-cheie:societate comercială, societate
în nume colectiv, societate în comandită,
societate cu răspundere limitată, societate pe
acţiuni, cotă parte, capital social, acţiune,
obligaţiune, adunare generală, act de constituire,
fondator, asociat, acţionar, administrator,
adunare generală.
Subiectul 12. Statutul juridic al societăţilor cooperatiste: cooperativa de producţie; cooperativa
de întreprinzător;
Obiective Unităţi de conţinut
- Să relateze despre noţiunea de cooperativă de • Noţiunea şi esenţa societăţii cooperatiste.
întreprinzător şi a celei de producţie; • Cooperativa de întreprinzător. Noţiunea şi
- Să descrie drepturile şi obligaţiile membrilor constituirea.
cooperativei de producţie şi a cooperativei de • Organele cooperativei de întreprinzător:
întreprinzători; • Drepturile, obligaţiile şi răspunderea membrilor
- Să descrie organele fiecărei forme de cooperativei de producţie.
cooperative; • Patrimoniul cooperativei. Formarea şi
- Să explice procedura de constituire a fiecărei modificarea capitalului social. Particularităţile
forme de cooperative; încetării activităţii cooperativei prin
- Să facă comparaţie între societatea comercială reorganizare şi lichidare.
de societatea cooperatistă arătând priorităţile şi • Cooperativa de producţie. Noţiunea şi
specificul unei forme faţă de alta; constituirea.
- să facă comparaţie între cooperativa de • Organele cooperativei de producţie. Drepturile,
întreprinzător de cooperativa de producţie obligaţiile şi răspunderea membrilor
evidenţiind specificul fiecărei forme; cooperativei de producţie.

15
- să aibă abilitatea de a întocmi proiecte de • Patrimoniul cooperativei. Formarea şi
documente necesare pentru înregistrarea, modificarea capitalului social.
funcţionarea formelor de cooperative inclusiv • Particularităţile încetării activităţii cooperativei
să a proceselor verbale, hotărări cereri etc. prin reorganizare şi lichidare.
- Să aibă abilitatea de a întocmi documente de
contestare a actelor emise de organele Termeni-cheie: cooperativă de producţie,
cooperativei sau de autorităţile publice în cooperativă de întreprinzător, capital social,
privinţa cooperativei; membru, consiliu, preşedinte al cooperative, cotă
parte, patrimoniu.
Subiectul 13. Statutul juridic al întreprinderilor de stat şi municipale
Obiective Unităţi de conţinut
- Să relateze despre noţiuna de întreprindere de • Întreprinderea de stat. Noţiunea şi
stat şi de întreprindere municipale; constituirea întreprinderii de stat.
- Să caracterizeze operaţiunile necesare pentru • Patrimoniul întreprinderii de stat şi gestiunea
constituirea întreprinderii de stat şi lui. Drepturile asupra bunurilor transmise
întreprinderii municipale; întreprinderii de stat.
- Să descrie structura organizatorică a • Organele întreprinderii de stat: Competenţa
întreprinderii de stat şi a celei municipale organelor şi modul de activitate a acestora.
referindu-se la fiecare organ al lor;
- să caracterizeze drepturile pe care le are • Întreprinderea municipală. Noţiunea şi
întreprinderea de stat şi cea municipală asupra constituirea întreprinderii municipale.
bunurilor ce intră în activul lor. • Patrimoniul întreprinderii municipale şi
- Să deosebească întreprinderea de stat de alte gestiunea lui. Drepturile asupra bunurilor
persoane juridice cu scop lucrativ precum şi transmise întreprinderii municipale.
întreprinderea de stat de întreprinderea • Organele întreprinderii municipale: Competenţa
municipală; organelor şi modul de activitate a acestora.
- Să aibă abilitatea de a elabora documentele Termeni-cheie: întreprindere municipală,
necesare pentru constituirea întreprinderii de întreprindere de stat, patrimoniu, fondator,
stat şi întreprinderii municpale; administrator, stat, statutut, hotărâre de
constituire, consiliu.
Subiectul 14. Grupul de pe persoane juridice. Sucursalele persoanelor juridice.
Obiective Unităţi de conţinut
- Să relateze despre noţiunea de grup de • Grupul de persoane juridice. Noţunea.
persoanei juridice şi caracterele acestuia; Corelația dintre persoana juridică care exercită
- Să relateze despre noţiunea de sucursală şi controlul și persoana juridică controlată.
caracterele ei; Persoanei afiliate persoanei juridice.
- Să descrie operaţiunile necesare pentru • Obligația de dezvăluire a controlului.
înregistrarea sucursalei; • Dreptul persoanei juridice care exercită
- să compare statutul persoanei juridice controlul să dea instrucțiuni persoanei juridice
controlate de statutul persoanei juridice care controlate.
exercită controlul; • Abuzul de control și răspunderea persoanei care
- să aibă abilitatea de întocmi documentele exercită controlul.
necesare pentru formarea unui grup de • Grupul financiar–industrial. Noţiune,
persoane juridice și sucursale; constituire, funcţionare şi administrarea.
- să aibă abilitatea de a întocmi note informative Activitatea grupei financiar industriale.
privind răspunderea persoanei juridice care • Sucursalele persoanei juridice. Noţiunea şi
exercită controlul și persoanei juridice particularităţile sucursalei. Constituirea: actul
controlate; de constituire şi înregistrarea sucursalei.
Administrarea sucursalei. Patrimoniul
sucursalei. Desfiinţarea sucursalei.
Termeni-cheie: Grup de persoane juridice, grup
financiar-industrial, persoană juridică care

16
exercită controlul; persoana juridică controlată
răspundere subsidiară.
Subiectul 15. Supravegherea şi controlul de stat asupra activităţii de întreprinzător.
Răspunderea întreprinzătorilor pentru încălcarea reglementărilor legale la desfăşurarea
activităţii de întreprinzător;
Obiective Unităţi de conţinut
- Să relateze despre noţiunea şi tipurile de control • Controlul de stat asupra activităâţii de
de stat; întreprinzător; Noţiunea de control de stat.
- Să identifice tipurile de control de stat; Tipurile de control: Supravegherea pieţei
- Să identifice autorităţile publice comptente de a privind securitatea generală a produselor;
controla întreprinzătorii; Supravegherea metrologică privind
- Să definească noţiunea de răspundere juridice; reglementările tehnice; Supravegherea pieţie
- Să relateze despre condiţiile răspunderii privind protecţia concurenţei; Supravegherea
juridice; privind respectarea cerinţelor activităţii
- Să relateze despre tipurile de răspundere licenţiate; Alte tipuri de control: (financiar;
juridică; fiscal, sanitar epidimiologic, asupra utilizării
- să definească principiile proporţionalităţii şi surselor financiare publice etc.).
echităţii la efectuarea controlului de stat; • Principiile echităţii şi proporţionalităţii la
- să deosebească tipurile de control de stat; efectuarea controlului de stat asupra activităţii
- să deosebească tipurile de răspundere juridică a de întreprinzător şi suspendarea activităţii de
întreprinzătorilor; întreprinzător;
- să consulte întreprinzătorii privind procedura de • Actul de control întocmit autoritatea
desfăşurare a controlului; împuternicită de a face control şi decizia de
- să aibă aptitudinea de a contesta actele de aplicare a sancţiunii; Contestarea actului de
control efectuate de autorităţile publice şi control;
deciziile de sancţionare a acestora; • Răspunderea juridică pentru încălcarea
normelor legale la desfăşurarea activităţii de
întreprinzător.
• Noţiunea de răspundere juridică. Trăsăturile,
funcţiile şi condiţiile răspunderii juridice.
• Răspunderea civilă, contravenţională, penală;
• Contravenţii ce pot fi săvârşite de persoane
juridice ce desfăşoară activitate de
întreprinzător. Sancţiuni aplicabile persoanelor
juridice. Modul de contestare a Deciziilor şi
hotărârilor autorităţilor publice prin care se
aplică sancţiuni.
• Termeni-cheie: activitate de întreprinzător,
control, supraveghere, autoritate publică, act de
control, sancţiune, decizie de sancţionare
Subiectul 16. Administrarea şi deetatizarea patrimoniului public.
Obiective Unităţi de conţinut
- Să relateze despre noţiunea de deetatizare; • Noţiunea de administrare a patrimoniului
- Să identifice obiectele proprietăţii de stat public. Organele competente de a administra
pasibile şi nepasibile de a fi privatizate; proprietatea publică;
- să compare contractul de vânzare cumpărare • Noţiunea de deetatizare (privatizare).
dintre o autoritate publică şi o persoană privată • Subiectele ce participă la procesul deetatizării;
în mod obişnuit cu contractul de vânzare – • Obiectele deetatizării. Bunuri nepasibile de a fi
cumpărare încheiat în procesul deetatizării; transmise în propietate privată.
• Modalităţile de privatizare: reorganizarea
întreprinderii de stat şi a întreprinderii
municipale în societăţi comerciale; vânzarea

17
- să consulte persoanele private privind acţiunilor la bursă; vânzarea bunurilor la
procedura de deetatizare a bunurilor statului şi licitaţie; vânzarea bunurilor la concurs
a unităţilor administrativ teritoriale; • particularităţile deetatizării unor categorii de
bunuri;
• Trecerea dreptului de proprietate asupra bunului
privatizat;
• Nulitatea contractului de vânzare cumpărare
încheiat în procesul privatizării;
Termeni-cheie:patrimoniu de stat, patrimoniul
unităţilor administrativ teritoriale, deetatizare,
vânzare de bunuri, concurs, licitaţie, cumpărător.
Subiectul 17. Reglementarea juridică a investiţiilor în activitatea de întreprinzători.
Obiective Unităţi de conţinut
- Să relateze despre noţiunea de investitor, • Reglementarea juridică a investiţiilor.
investiţie, garanţii, facilităţi, noţiunea de fond Noţiunea de investitor şi investiţie. Tipurile de
de investiţii şi procedura de constituire a investiţii.
acestuia. • Factorii economici care influenţează volumul
- Să aibă abilitatea de a întocmi o notă investiţiilor.
informativă privind procurarea părţii sociale în • Garanţiile şi facilităţile legale acordate
capitalul unei SRL naţionale de către o investitorilor.
persoană străină; • Întreprinderi cu investiţii străine.
- Să consulte clienţii privind posibilitatea de Particularităţile constituirii şi funcţionării.
prelungire a unor facilităţi acordate Termeni-cheie: investitor, investiţie, bunuri,
investitorilor străini; mijloace băneşti, activitate de întreprinzător,
- Să aibă abilităţi de a întocmi acte prin care să investiţie străină, întreprindere cu investiţii
apere investitorii; străine, valori mobiliare, bun imobil.
Subiectul 18. Reglementarea juridică a sectorului de întreprinderi mici şi mijlocii.
Obiective Unităţi de conţinut
- Să relateze despre microîntreprinderi, • Noţiunea de; microîntreprindere; întreprindere
întreprinderi mici si mijlocii; mică; întreprindere mijlocie;
- să compare avantajele acordate • Formele de organizare juridică a
microîntreprinderilor, întreprinderilor mici microîntreprinderilor, întreprinderilor mici şi
sau mijlocii cu cele acordate rezidenţilor în mijlocii.
zonele libere. • Modul de calificare a întreprinderii ca fiind
- să consulte clienţii privind modul de obţinere microîntreprindere, întreprindere mică sau
a statului de microîntreprindere, întreprindere mijlocie.
mică sau mijlocie. • Mecanisme de susţinere a micilor afaceri.
Termeni-cheie: microîntreprindere, întreprindere
mică, întreprindere mijlocie, facilitate, înlesnire,
prorgam de stat, fond de garantare.
Subiectul 19. Reglementarea juridică a activităţii de întreprinzător în zonele economice libere.
Obiective Unităţi de conţinut
- Să relateze despre zonele economice libere din • Reglementarea juridică a activităţii de
Republica Moldova; întreprinzător în zonele libere. Noţiunea de
- să compare facilităţile fiscale, vamale şi de altă zonă liberă. Constituirea zonelor libere în
natură acordate rezidenţilor zonelor economice Moldova.
libere în raport cu cele acordate investitorilor • Administrarea zonelor libere. Rezidenţii
străini, microîntreprinderilor şi întreprinderilor zonelor libere. Regimul vamal, valutar şi fiscal
mici; al zonei libere. Garanţiile de stat pentru
- să întocmească proiecte de documente necesare rezidenţii zonelor libere.
pentru a înregistra persoana juidică în calitate de • Particularităţile reglementării juridice a
rezident în zonele libere; zonelor libere în Republica Moldova: “Expo-

18
- să consulte clienţii privind posibilitatea de Bussines Chişinău”, “Tvardiţa”, "Valcaneş",
prelungire a unor facilităţi acordate rezidenţilor “Taraclia”, "Ungheni - Bussines" “Otaci-
zonelor liberei; Bussines”, „Bălţi”, Aeroportul liber
- să consulte clienţii privind modul de obţinere a „Măcruleşti”, Portul Internaţional liber
statului de rezident al zonei economice libere; „Giurgiuleşti”;
Termeni-cheie: zona liberă, aeroport (port) liber,
regim fiscal, garanţie de stat, rezident, regim
vamal, regim valutar, administraţie.
Subiectul 20. Reglementarea juridică a activităţilor financiare.
Obiective Unităţi de conţinut
- Să relateze despre noţiunea societăţii bancare; • Noţiune de activitate bancară.
- Să relateze despre procedura de constituire a • Statutul persoanelor juridice care practică
băncii; activităţi financiare bancare și nebancare;
- Să relateze despre activităţile de întreprinzător (bănci, organizaţii creditare nebancară, asociaţii
care pot fi desfăşurate de bancă; de economii şi împrumut);
- Să deosebească banca comercială de o societate • Particularităţile de constituire şi licenţiere a
pe acţiuni care desfăşoară o altă activitate; băncilor. Persoanele cu funcţii de răspundere
- să întocmească note explicative privind modul (administratorii) a societăţii bancare.
de obţinere a licenţei de funcţionare a băncii; • Patrimoniul băncii: capitalul social, acţiunile.
- să aibă aptitudinea de a elabora soluţii pentru • Particularităţile de reorganizare, dizolvare şi
eventualele litigii; lichidare a societăţilor bancare.
- să cunoască particularitățile activității Termeni-cheie: bancă, organizație de creditare
organizațiilor de creditare nebancară și nebancară, capital social, actiune, administrator,
asociațiilor de economii și împrumut. licenţiere.

V. LUCRUL INDIVIDUAL AL STUDENTULUI

Nr. Produsul preconizat Strategii de realizare Criterii de evaluare Termen de


realizare
Opinie juridică pe - Selectarea şi stuiderea
tema: Licenţierea actelor normative - Profunzimea studiului;
activităţii de relevante; - Diversitatea surselor;
întreprinzător (pentru Studierea practicii - interpretarea normelor juridice;
un gen de activitate); organului de licenţiere - Folosirea practicii judiciare;
Autorizarea activităţiiîn domeniul licenţierii şi - propriile idei;
20-30
1. de întreprinzător a practicii judiciare în - analiza critică a rezultatelor
(după genul de demeniul suspendării şi descrise; octombrie
activitate ori retragerii licenţelor - numărul de surse bibliografice
domeniul de - Studierea bibliografiei utilizat, inclusiv străine;
autorizare) relevante; - numărul de hotărâri judiciare
(5 – 8 file) - elaborarea planului; folosite la elaborarea referatului;
- raportarea referatului;
Selectarea lor în baza de
date a instanţelor de
Formarea unui
judecată. (Curtea - numărul de hotărâri;
pachet de hotărâri
Supremă de justiţie, - relevanţa hotărârilor la tema Prezentarea
judecătoreşti pe o
2. CEDO, alte instanţe indicată; la tema
anumită temă şi
naţionale). - Claritatea notei nformative; relevantă;
elaborarea unei note
- Pregătirea unui note
informative;
informative pentru
raportarea publică;
Analiza unei hotărâri - analiza circumstanţelor - capacitatea de analiză a
La
3. judecătoreşti de fapt a situaţiei situaţiei;
soluţionate prin - corectitudinea alegerii seminarele

19
hotărârea instanţei; normelor juridice aplicabile; pentru care
- Analiza normelor - capacitatea de analiză critică a este
juridice aplicabile situaţiei juridice; discutată
cazului judiciar; tema;
Pregătirea unui note
informative pentru
raportarea publică;
1. cererea de eliberare a licenţei;
2. extrasul din Registrul de stat al
persoanelor juridice;
3. actului de constituire al
- să studieze actele solicitantului;
normative în domeniul; 4. procesul verbal al adunării
- să studieze practica generale de desemnare a
Formarea unui
organului de stat de administratorului societăţii
portofoliu privind
eliberare a licenţei pentru solicitante de licenţă;
actele necesare pentru
4. desfăşurarea activităţii
eliberarea licenţei 5. actele bancare care
profesioniste pe piaţa Luna
pentru diferite activităţi demonstrează formarea
valorliror mobiliare; octombrie
de întreprinzător. capitalului social minim;
- să elaboreze sau să
găsească actele necesare 6. cazierul judiciar al
de prezentat; administratorului al solicitantului
de licenţă;
7. alte documente necesare pentru
eliberarea licenţei;

Formarea unui - să studieze actele


portofoliu privind normative în domeniul
proiectele actelor înregistrării de stat a
necesare pentru persoanelor juridice;
eliberarea patentei de Către luna
1. Cererea de înregistrare;
întreprinzător, - să studieze practica noiembrie.
2. Act de constituire;
înregistrarea, radierea organului de stat de
3. Certificat de înregistrare
5. unui întreprinzător înregistrare;
4. Extrase din Registru;
individual, a unei
- să studieze doctrina 5. Alte documente
gospodării ţărăneşti, a
unei societăţi juridică şi practica
cooperatiste, filiale; judiciară în domeniul
Întreprinderi de stat şi înregistrării;
întreprinderi - să elaboreze proiecte
municipale. de documente;
- studierea actelor
normative relevante;
Opinie juridică la tema: - Studierea practicii - Profunzimea studiului;
Constituirea Organului inregistrării - Diversitatea surselor;
persoanelor juridice cu de stat; - interpretarea normelor juridice;
scop lucrativ (după Studierea practicii - Folosirea practicii judiciare;
modelul unei forme); practicii judiciare în - propriile idei;
1-10
6. reorganizarea domeniul constituirii - analiza critică a rezultatelor
persoanelor juridice cu descrise; decembrie
reorganizării;
scop lucrativ (după - Studierea bibliografiei - numărul de surse bibliografice
modelul unei forme de relevante; utilizat, inclusiv străine;
reorganizare); - numărul de hotărâri judiciare
(5-8 file); - elaborarea planului; folosite la elaborarea referat.;
- raportarea referatului;

20
VI. SUGESTII METODOLOGICE DE PREDARE-ÎNVĂŢARE-EVALUARE
Disciplina dreptul afacerilor este inclusă în procesul de studiu la facultate de drept şi se
realizează printr-un complex de acţiuni de predare, învăţare şi evaluare a rezultatelor academice.
Complexul de acţiuni îşi are fundamentul în următorele acte normative:
A. Actele legislative:
• Codului educaţiei nr.152 din 17 iulie 2014 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova,
2014, nr.319-324, art.634);

B. Acte normative ale Guvernului:


• Nomenclatorului domeniilor de formare profesională şi al specialităţilor
în învățămîntul superior aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.
482 din 28.06.2017;

C. Actele normative adoptate de Ministerul Educaţiei:


• Planul-cadru pentru studii superioare (ciclul I - Licenţă, ciclul II - Master, studii
integrate, ciclul III – Doctorat), aprobat prin ordinul ministrului educaţiei nr. 1045
din 29 octombrie 2015;
• Ghidului utilizatorului Sistemului European de Credite Transferabile/ ECTS;
• Ghidului de implementare a Sistemului Naţional de Credite de Studiu, aprobat prin
ordinul ministrului educaţiei, tineretului şi sportului nr. 140 din 25 februarie 2006;
• Regulamentului-cadru privind organizarea examenului de finalizare a studiilor
superioare de licenţă, aprobat prin ordinul ministrului educaţiei nr.1047 din 29
octombrie 2015;
• Recomandărilor-cadru pentru elaborarea Regulamentului instituţional privind
organizarea evaluării activităţii de învăţare a studenţilor, aprobate prin ordinul
ministrului educaţiei nr. 881 din 18 decembrie 2009,
D. Reglementările instituţionale ale Universităţii de Stat din Moldova;
• Regulamentul de organizare a procesului educaţional la Universitatea de Stat din
Moldova, aprobat de Senatul USM la 25 aprilie 2006 şi varianta înnoită din 2012;
• Regulamentul instituţional privind randamentul academic aprobat de Senatul USM la
09 iunie 2010 cu modificări din 25 martie 2014.

Procesul de predare – învăţare se realizează prin două categorii de interacţiuni ale profesorului
şi studentului care constau din lecţii teoretice, lecţii practice (seminare), activitatea de pregătire
individuală a studentului şi activitatea de evaluare a cunoştinţelor.
Predarea lecţiilor teoretice are loc prin sistem de actiuni si operaţii întreprinse de cadrul
didactic în scopul proiectării şi desfăşurării lectiilor prin care se asigură transmiterea către studenţi
într-un mod sistematic a cunoştinţelor ce se referă la conţinutul temelor incluse în prezentul
curriculum. Predarea dreptului, implicit şi al dreptului afacerilor, în sine este un gen de comunicare
pedagogică dintre cadrul didactic şi audient şi implică definirea unor concepte juridice, expunerea
într-un mod coerent a unor informaţii, proceduri, strategii precum şi explicarea acestora prin diferite
corelaţii şi exemple practice. Începutul fiecărei teme teoretice începe cu aducerea la cunoştinţa
studenţilor a subiectelor ce urmează a fi studiate, obiectivele pe care şi le propune profesorul să fie
realizate, lista actelor normative, iar uneori a normelor juridice concrete studiate la tema respectivă,
sursele doctrinare (manuale, monografii, articole ştiinţifice etc.) pe care profesorul le recomandă şi
desigur practica judecătorească existentă. Cadrul didactic îşi organizează activitatea de predare astfel,
încât folosind diferite modele ale expunerii materiei (analitic, soluţionare a problemelor juridice,
interacţiunea profesor - student) îl face pe audient (student) să recepţioneze informaţia transmisă, s-o
memoreze, s-o reproducă, iar în cazurile în care se cere, să opereze cu această informaţie.
Lecţiilor practice au ca şi scop de a verifica cum studentul a înţeles teoriile, conceptele,

21
precedeele şi procedurile juridice predate şi în ce măsură ar putea să le aplice în practică.
Învăţarea este, dacă nu un efect al predării, atunci întregeşte conceptul de predare şi aduce
finalitate, or, prin învăţare se acumulează cunoştinţele şi aptitudinile necesare însuşirii unei profesii,
implicit, celei de jurist. Învăţarea dreptului afacerilor se face prin:
• participarea studentului la lecţii teoretice în cadrul cărora are posibilitatea de a pune întrebări şi
a clarifica logica şi esenţa reglementărilor juridice studiate;
• pregătirea subiectelor temei pentru activitatea la lecţiile practice. În acest sens, studentul trebuie
să studieze normele juridice relevante, bibliografia recomandată, practica judecătorească
existentă şi să soluţioneze speţele propuse de cadrul didactic. Speţele se propun de cadru
didactic a fi soluţionate fie în grup, fie individual de fiecare student.
• Participarea la lecţiile practice, în cadrul cărora studentul de sinestător, sau împreună cu grupul
format, soluţionează speţa şi după caz, găseşte răspunsul la subiectele teoretice şi practice
analizate.
• Îndeplinirea lucrurlui individual la disciplina Dreptul afacerilor în proporţie de 75 de ore
academice. Lucrul individual la dreptul afacerilor presupune îndeplinirea de către student a unor
activităţi de sinestător ce contribuie la înţelegerea materieie discipline predate. Activităţile
studentului calificate ca şi lucru individual include următoarele:
a. studierea individuală a temelor care nu se reuşeşte a fi analizate la lecţiile teoretice şi
practice;
b. elaborarea unui referat pe o temă practică pentru a impune studenţii să gândească şi
să acţioneze independent ca şi professional. Referatul (folosit ca bază de discuţie în legătură
cu o temă dată fiind menit să contribuie la formarea sau dezvoltarea deprinderilor de muncă
independentă ale studenţilor), este şi o posibilă probă de evaluare a gradului în care studenţii
şi-au însuşit un anumit segment al curriculei, cum ar fi o temă sau o problemă mai complexă
dintr-o temă. Temele referatelor vor fi atribuite de profesorul care duce lecţiile practice,
luând în consideraţie licenţierea diferitor genuri de activitate.
c. întocmirea unui portofoliu (set) de documente pentru o activitate practică care rezultă
din una din temele studiate. De exemplu, pregătirea proiectelor de documente pentru
eliberarea licenţei ori autorizaţiei pentru un anumit gen de activitate de întreprinzător.
Temele portofiliilor vor fi atribuite de profesorul care duce lecţiile practice, luând în
consideraţie diferite forme de organizare a persoanelor juridice şi licenţierea diferitor genuri
de activitate.
d. studiul de caz include soluţionarea individuală sau în grup a unei speţe (situaţii
juridice inventate sau bazate pe un caz real) elaborate de profesor pe una din temele
disciplinei. Profesorul atribuie fiecărui student sau unui grup de studenţi câte o speţă în
funcţie de tema studiată.

Metodologia evaluării în cadrul programelor de studii realizate la USM, inclusiv evaluarea în


cadrul programului de studii Drept, reflectă abordarea curriculară şi este orientată spre evaluarea
rezultatelor învăţării şi a competenţelor dobândite. La începutul studierii disciplinei studenţilor li se
aduce la cunoştinţă curriculum disciplinei dreptul afacerilor şi alte materiale didactice elaborate şi,
desigur se explică la general, modul în care urmează să fie predată disciplina, cum trebuie studentul
să înveţe temele incluse în curriculum, ce trebuie să poată face studentul la finalul disciplinei
respective, precum şi sunt informaţi despre formele şi modalităţile de evaluare, criteriile de apreciere.
Formele şi modalităţile de evaluare sunt elaborate în baza Regulamentului de organizare a
studiilor în învăţământul superior în baza Sistemului Naţional de Credite, aprobat prin ordinul
Ministerului Educaţiei nr. 1046 din 29 octombrie 2015 discutate la şedinţa departamentului şi
aprobate la Consiliul facultăţii. Reieşind din dispoziţiile acestuia, evaluarea rezultatelor academice se
realizează prin:
Evaluarea iniţială se realizează la începutul procesului educaţional: a disciplinei; capitolului,
temei. Formele de realizare a evaluării iniţiale rămân la discreţia cadrului didactic şi sunt determinate
de finalităţile disciplinei şi specificul formării profesionale. Rezultatele evaluării iniţiale influenţează

22
elaborarea strategiei didactice. Cadrul didactic înregistrează rezultatele evaluării iniţiale în registrul
personal.
Evaluarea curentă se realizează pe parcursul procesului educaţional în cadrul cursului,
seminariilor, activităţilor practice, consultaţiilor. Prin evaluarea curentă profesorul monitorizează
procesul de formare a competenţelor profesionale a viitorilor specialişti;
Evaluarea curentă constată rezultatele activităţii de formare profesională: atât a celor realizate
în sala de curs, cât şi a lucrului individual. Rezultatele evaluării curente se exprimă în note în
conformitate cu grila de notare.
Evaluarea curentă include şi două atestări obligatorii desfăşurate în termenul indicat în
calendarul academic. Evaluările curente, atât în scris, cât şi cele orale se realizează în baza testelor
care includ sarcini de diferit nivel de complexitate, inclusiv de cunoaştere şi înţelegere, aplicare
integrare.
Rezultatele acestor evaluări sunt luate în calcul la evaluările finale semestriale şi au o pondere
de 60 la sută din nota finală la disciplină pentru studenţii ce fac studiile cu frecvenţa la zi, şi 50 %
pentru studenţii de la frecvenţă redusă.
Cadrul didactic are obligaţia să indice rezultatele evaluării curente în registrul grupei
academice.
Evaluarea finală are funcţia de bilanţ şi certificare şi se realizează la încheierea studiului
disciplinei.
Formele de realizare ale evaluării finale sunt: examenul scris (la decizia Departamentului
examenul poate fi şi oral). La examen studentul trebuie să răspundă la cel puţin 2 subiecte întocmite
sub formă de teste cu 3 nivele de complexitate.
Rezultatele evaluării finale se exprimă în note conform grilei de notare (nota minimă de
promovare este nota 5) şi credite academice. Numărul creditelor academice pentru disciplina Dreptul
afacerilor este de 5 credite (150 de ore) şi constată realizarea integrală a volumului de muncă pretins
studentului care demonstrează anumite competenţe.
Nota finală la disciplina Dreptul afacerilor însumează rezultatul evaluării curente şi celei de la
examen, astfel, încât rezultatul evaluării curente să constituie 60 % din nota finală, iar nota de la
examen - 40%, respectiv pentru studiile la frecvenţă redusă raportul dintre nota evaluării curente şi
celei de la examen să constituie 50% la 50%.
Cadrul didactic este obligat să indice rezultatele evaluării finale în borderou (tabelul de note).
Evaluările finale, similar celor curente se realizează în baza testelor cu sarcini de diferit nivel
de complexitate, adică în trei niveluri: de cunoaştere şi înţelegere; de aplicare; de integrare.
Sarcinile de nivel unu solicită cunoaşterea materialului teoretic şi reproducerea acestuia.
Sarcinile de nivel doi solicită analiza, compararea, generalizarea şi aplicarea, după model, a
cunoştinţelor teoretice în practică. Nivelul trei solicită studentului rezolvarea situaţiilor de problemă,
aprecierea, evaluarea, luarea unor decizii. Studentul poate fi apreciat înalt, doar dacă rezolvă sarcini
de nivel trei, integrare, fapt ce demonstrează competenţe.
Susţinerea cu succes a examenelor curente şi atribuirea creditelor demonstrează că studentul
posedă cunoştinţe şi aptitudini (competenţe) prevăzute în curricula disciplinei Dreptul afacerilor.

VII. BIBILIOGRAFIE RECOMANDATĂ


Acte normative
• Legea privind principiile de bază de reglementare a activităţii de întreprinzător nr.235/2006;
• Codul civil nr.1107/2002, publicat în MO, 2002, nr.82-86, republicat în MO, 2019, nr.467-479.
• Legea cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi nr. 845/1992, MO, 1994, nr.2.
• Legea cu privire la înregistrarea de stat a persoanelor juridice şi a întreprinzătorilor individuali
nr.220/2007;
• Legea cu privire la societăţile pe acţiuni nr. 1134/1997, MO, 1997, nr.38-39.
• Legea privind societăţile cu răspundere limitată nr.135/2007, MO, 2007, nr.127-130;
• Legea cu privire la investiţii în activitatea de întreprinzător nr.81/2004 //MO, 2004 nr. 64;

23
• Legea insolvabilităţii nr. 149/2012, MO, 2012, nr.193-197. In vigoare din 13.03.2013;
• Legea privind reglementarea prin autorizare a activităţii de întreprinzător nr.160/2011, MO, nr.170-
175/2011;
• Legea privind implimentarea ghişeului unic în desfăşurarea activităţii de întreprinzător
nr.161/2011, MO nr.170-175/2011;
• Legea cu privire la patenta de întreprinzător nr.93/1998, MO, 1998, nr.72-73.
• Legea privind cooperativele de producţie nr.1007/2002, MO, 2002, nr.71-73.
• Legea privind cooperativele de întreprinzător nr.73/2001, MO, 2001, nr.49-50.
• Legea cu privire la întreprinderea de stat şi întreprinderea municipală nr.246/2017, MO, 2017,
nr.441-450;
• Legea privind gospodăriile ţărăneşti (de fermier), nr.1353/2000, MO, nr. 14-15;
• Legea nr.179/2016 cu privire la întreprinderile mici şi mijlocii // MO, 2016, nr.306-313;
• Legea nr. 287 din 15.12.2017 contabilităţii și raportării financiare // publicat: în Monitorul Oficial
Nr. 1-6 din 05.01.2018, data intrarii in vigoare: 01.01.2019.
• Legea concurenţei nr.183/2012 // MO, 2012, nr. 193-197;
• Legea nr.121/2007 cu privire la administrarea şi deetatizarea proprietăţii publice; MO, 2007, nr.90-
93;
• Legea Nr. 131 din 08.06.2012 privind controlul de stat asupra activităţii de întreprinzător; MO,
2012, nr. 181-184. Întrată în vigoare la 31.01.2013;
• Legea nr.202/2017 cu privire la activitatea bancilor. MO, 2017, nr.434-239;
• Legea nr.550/1995 privind lichidarea băncilor. MO, 1996, nr.1. Republicat în MO, 2011, nr.78-81;

Literatură obligatorie:
1. ROŞCA NICOLAE. BAIEŞ, SERGIU. Dreptul afacerilor. Chişinău, 2011, 576 p.
2. CĂRPENARU, STANCIU. Tratat de drept comercial român, Editura Universul Juridic, Bucureşti,
2014, 839 p.
3. ROŞCA, NICOLAE. BAIEŞ, SERGIU. HÂNCU VICTORIA Dreptul afacerilor (scheme).
Chişinău, 2013.

Literatură recomandată:
4. ROŞCA NICOLAE. BAIEŞ, SERGIU. Dreptul afacerilor. Vol. I., Chişinău, 2004, 453 p.
5. ROŞCA NICOLAE. BAIEŞ, SERGIU. Dreptul afacerilor. Vol. II., Chişinău, 2006, 431 p.
6. ROŞCA NICOLAE. BAIEŞ SERGIU. Dreptul afacerilor, Chişinău, 1997, 400 p.
7. Comentariu la Codul civil al Republicii Moldova, volumul I, Chişinău, 2006.
8. CHIRIAC, ANDREI. Aspecte istorico-teoretice a persoanei juridice în legislaţia Republicii
Moldova. Ed. Cartdidact, Chişinău, 2001, 175p.
9. Lazăr, Tudor. Societatea comercială persoană juridică în economia de piaţă. Chişinău, 2000.
10. КАЛЕНИК A.Б. Коммерческое право,. Chişinău, 2007, 266 с.
11. BURAC VICTOR, Drept bancar, Chişinău, 2001, p.50-58, p.137-179;
12. V. Rusu, Ch. Focşa, Curs de drept comercial, Chişinău, 2006, 432 pag.

Literatură publicată în România, Franţa, Ucraina, Federaţia Rusă,


13. CĂRPENARU, STANCIU. PIPERA, Gh. DAVID, S. Legea societăților. Comentariu pe articole.
Ediția 5. Ed. ALL BECK, Bucureşti, 2024, 938 p.
14. Gheorghe Piperea. Drept comercial. Întreprinderea. București, 2012, 403 p.
15.Vasile Nemeș. Drept comercial. Ediția a 3-a revăzută și adăugită. Editura Hamangiu. București,
2018.
16. COZIAN, V. M. VIANDER, A. Droit des societes. Cinquieme edition, Litec, Paris, 1992.
17. GEROTA, D. D. Curs de societăţi comerciale. Bucureşti, 1928.

24
18. GEORGESCU, I. L. Drept comercial român. Vol.I şi II. Ed. “Soces &Co SAP”, Bucureşti, 1947.
19. GUYON, Y. Droit des affaires. tome 1, 2, Edition Economica, Paris, 1994.
20. TURCU, ION. Teoria şi practica dreptului comercial, Vol. I, II, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 1998,
503 p.
21. ШИШКА Р.Б., и др., Предпринимательское право, Украины Харьков, 2001, с. 622.
22. ГУЩИН В. В., ДМИТРИЕВ, Ю.А. Россиское предпринимательское право, Москва, 2005,
с.735.

VIII. TEMATICA ORIENTATIVĂ A TEZELOR DE LICENŢĂ LA DISCIPLINA


DREPTUL AFACERILOR
⚫ Reglementarea juridică a activităţii de întreprinzător.
⚫ Statutul juridic al întreprinzătorului individual.
⚫ Constituirea persoanelor juridice cu scop lucrativ.
⚫ Constituirea socieţii cu răspundere limitată.
⚫ Constituirea societăţii pe acţiuni.
⚫ Organizarea şi funcţionarea societăţii cu răspundere limitată.
⚫ Organizarea şi funcţionarea societăţii pe acţiuni.
⚫ Fuziunea persoanelor juridice cu scop lucrativ.
⚫ Dezmembrarea persoanelor juridice cu scop lucrativ.
⚫ Dizolvarea şi lichidarea persoanelor juridice cu scop lucrativ.
⚫ Capitalul social şi valorile mobiliare a societăţii pe acţiuni.
⚫ Societăţile de persoane. Particularităţile constituirii, funcţionării şi încetării activităţii.
⚫ Constituirea şi funcţionarea cooperativei de producţie.
⚫ Constituirea şi funcţionarea cooperativei de întreprinzător.
⚫ Statutul juridic al întreprinderilor cu capital public (întreprinderea de stat şi municipală).
⚫ Atributele de identificare a persoanei juridice cu scop lucrativ.
⚫ Reorganizarea persoanelor juridice cu scop lucrativ.
⚫ Dizolvarea şi lichidarea societăţilor cu răspundere limitată.
⚫ Dizolvarea şi lichidarea societăţilor pe acţiuni.
⚫ Particularităţile de constituire şi funcţionare a băncii.
⚫ Particularitățile de constituire a companiilor de asigurare.
⚫ Protecţia concurenţei loiale în legislaţia Republicii Moldovei.
⚫ Regimul juridic al investiţiilor în activitatea de întreprinzător.
⚫ Regimul juridic al patrimoniului societăţii comerciale.
⚫ Intentarea procesului de insolvabilitate şi efectele juridice al hotărârii de intentare.
⚫ Particularitățile procedurii de restructurare aplicabilă persoanei juridice insolvabil.
⚫ Particularitățile procedurii falimentului aplicabilă persoane juridice insolvabile.
⚫ Insolvabilitatea întreprinzătorului individual.
⚫ Statutul juridic al administratorului persoanei juridice cu scop lucrativ;
⚫ Statutul juridic al administratorului (lichidatorului) în procedura de insolvabilitate
⚫ Tranzacţiile de proporţii ale persoanei juridice cu scop lucrativ;
⚫ Tranzacţiile cu conflict de interese ale persoanei juridice cu scop lucrativ;

25

S-ar putea să vă placă și