Dorul se naşte din lipsa unei clipe, din dorinţa de a retrăi un sentiment plăcut.

Ne este
dor de un loc,de un lucru,de o fiinţă dragă, de o anumită stare....Ne este dor de tot ce ne
place şi de tot la ce am ţinut cândva. Dorul nu are unitate de măsură.El se simte şi se
trăieşte.Cînd ţi-e dor, o clipă pare o veşnicie,iar o veşnicie pare mai mult decît o simplă
veşnicie...Cînd ţi-e dor trăieşti în tine,trăieşti în amintiri, suspini, regreţi şi zîmbeşti.
Odată cu apariţia omului pe pămînt, a apărut frumosul, dragostea, ura şi dorul, care este
cîntat,doinit şi visat de copii,maturi şi bătrîni.

Dorul de-a crea,dorul de-a deveni cineva în viaţă, dorul de casa părintească, de copacul
de la poartă şi dorul de mamă au fost cîntate şi evedenţiate în poezile din toate timpurile.

O stare sufletească a omului, ce este amintirea, e legată de sensul cuvîntului dor din
lucrarea memoralistică ,,Amintiri din copilărie” de Ion Creangă.,,Şi cum auzeam noi pe
moş Luca pomenind cu drag de casă....ne-am fi întors înapoi chiar atunci”.Ion Creangă a
început să scrie opera „Amintiri din copilărie” destul de tîrziu şi într-o perioadă dificilă a
vieţii,cînd îl macină crunt dorul de anii copilăriei, de chipul mamei sale,care îi apare ca o
femeie plină de minunăţii, de năvala copiilor în spatele tatălui,de momentul cînd,,ce-i
pasă copilului, cînd mama şi tata gîndesc la neajunsurile vieţii”.

Tema satului şi a ţăranului a fost tratată de mulţi scriitori,deoarece la sat s-au născut
doinele, cîntecele, dorul, acolo se păstrează tradiţia poporului român,acolo e o altă viaţă,
plină de muncă,dar şi frumoasă, cum este descrisă în romanul ,,Povara bunătăţii noastre”
de I.Druţă. Pe Onache Cărăbuş,pribeagul întors acasă după patru ani de război,dorul de
oameni şi de viaţă, de „sătucul de la încheietura celor două dealuri s-a trasformat în inima
lui în tot ce avea mai sfînt”,aşa ca şi Vitoria Lipan din „Baltagul” de M.Sadoveanu,dorul
de soţul ei dispărut o face pe Vitoria să pornească la drum, ca mai apoi dorul de a fi
răzbunată moartea soţului să ia o înaintate în sufletul ei.

Dorul, deși exprimă o lipsă, poate fi și o bucurie. Pentru unii oameni dorul este
chinuitor, dorul de ceva sau cineva îi chinuie și îi fac să se perpeleasca, să sufere și ei nu
mai știu ce și cum să facă ca să scape de el. Pentru alții dorul este delicios, este o sursă de
bucurie, de încântare, o cale de a deveni mai conștienți de ceea ce iubesc, de ceea ce îşi
doresc cu adevärat. Prezența dorului este semnul unui suflet viu. Oamenii care nu au dor
de nimic şi de nimeni, fie au devenit extraordinar de centrați în sinele lor și s-au detaşat
de tot și de toate, fie au sufletul împietrit și incapabil să mai simtă ceva. Dorul, atunci
când apare, este semnul unui suflet viu, semnul unui suflet care simte, care aspiră să se
dezvolte.