Ambalarea substanțelor chimice

Conform legislaţiei în vigoare, plasarea pe piaţă a agenţilor chimici

este permisă numai dacă sunt respectate următoarele cerinţe pentru
ambalaje:
- să fie astfel proiectate şi realizate încât să împiedice orice pierdere de
conţinut prin manipulare, transport şi depozitare;
- materialele din care sunt fabricate ambalajele şi dispozitivele de etanşare să
fie rezistente la atacul conţinutului şi să nu formeze compuşi periculoşi ca
acesta;
- ambalajele şi sistemele de etanşare să fie solide şi rezistante pentru a evita
orice pierdere şi pentru a îndeplini criteriile de siguranţă în condiţiile unei
manipulări normale;
- ambalajele şiu sistemele de închidere care se reînchid vor fi proiectate astfel
încât să se poată reînchide în mod repetat fără pierderide conţinut;
- ambalajul trebuie să fie închis iniţial cu un sigiliu a cărui violare să fie vizibilă
în momentul deschiderii ambalajului, iar sigiliul să fie ireparabil distrus odată
cu prima deschidere.

1
Etichetarea recipienţilor primari şi secundari

Împarți produsul…

... multiplici eticheta!

2
 SEMNALIZAREA DE SECURITATE ȘI DE SĂNĂTATE PENTRU
AGENTI CHIMICI
Conform reglementărilor în vigoare, angajatorul are obligația să prevadă
și să verifice existența semnalizarii de securitate și/sau sănătate adecvate la locul
de muncă.
Numărul și amplasamentul dispozitivelor de semnalizare trebuie sa fie în funcție
de importanța riscurilor sau pericolelor sau în funcție de zona de lucru.
Semnalizarea poate fi:
- permanentă: panouri, culori, etichetare;
- ocazională: semnal luminos, semnal acustic, comunicare verbală,
gest-semnal.

ATENŢIE! Semnalizarea referitoare la o interdicţie, un avertisment, o

obligaţie şi cea care priveşte localizarea şi identificarea mijloacelor de
salvare sau de prim ajutor trebuie să se facă printr-o modalitate
permanentă.

3
Referitor la pericolele asociate agenţilor chimici, se utilizează
diferite tipuri de semnalizări permanente, cum ar fi:

4
Obligativitate Paza şi stingerea incendiilor

Salvare şi acordare prim ajutor

5
 DEPOZITAREA, MANIPULAREA ŞI TRANSPORTUL
AGENŢILOR CHIMICI
Responsabilităţi
Angajatorul răspunde pentru desfăşurarea activităţilor legate de
depozitarea, manipularea şi transportul agenţilor chimici, ca pentru oricare altă
activitate, astfel încât să se asigure securitatea şi sănătatea în muncă.
Amplasarea depozitelor
Locul de amplasare a depozitelor trebuie:
- să fie uşor accesibil pentru vehicule (inclusiv pentru cele cu gabarit mare: de
transport, de pompieri, etc);
- să fie, pe cât posibil, situat la depărtare de zonele de lucru şi de cele locuite.
Depozitele deschise pentru agenţi chimici care produc pulberi la manipulare vor fi
amplasate la o distanţă de 20 m faţă de clădirile industriale şi la 50 m faţă de
clădirile sociale şi sanitare ale complexului industrial.
- să fie organizat pe clase de produse distincte, identificabile fără risc de confuzie,
prin utilizarea clasificării de etichetare, de ex. produse inflamabile, produse
corozive, etc.

6
 Gestionarea/organizarea depozitelor
Este recomandabil să se stabilească un plan de depozitare care să
permită localizarea precisă a diferitelor clase de produse şi să se ţină o
evidenţă clară a stocurilor de produse astfel încât în caz de incendiu sau de
avarii să fie posibilă cunoaşterea rapidă a:
- naturii produselor;
- cantităţilor din fiecare produs;
- locului de depozitare.
Depozitarea agenţilor chimici se face astfel încât să se excludă
pericolul de accidentare, incendiu, explozie.
Agenţii chimici care nu sunt explozivi, inflamabili, caustici sau corozivi
şi sunt ambalaţi în lăzi, saci sau baloturi se depozitează în stive cu rânduri
întreţesute.
Depozitarea agenţilor chimici pe rafturi şi stelaje se face astfel încât
să nu fie posibilă căderea acestora.
Se va scrie la loc vizibil sarcina maximă admisă care nu trebuie
depăşită.
Pe ambalaje se menţionează masa brută prin scriere directă, pe
ambalaj sau prin etichetare.
7
Amenajarea depozitelor

Rezistenţă la coroziune
Recipienţii în care sunt depuşi agenţii chimici, trebuie să fie
rezistenţi la coroziune.
8
 Marcare
Depozitele de agenţi chimici trebuie să fie identificabile prin
panouri cu indicaţii clare privind natura produsului depozitat. În cazul
rezervoarelor este bine să se marcheze şi capacitatea de depozitare.
Canalizarea ce deserveşte depozitele trebuie să fie şi ea uşor identificabilă.
Controlul umplerii
Fiecare rezervor sau cisternă trebuie să fie dotat cu un indicator
care să permită controlul nivelului de umplere.
Cuve de retenţie
Rezervoarele sau cisternele trebuie să fie dotate cu o cuvă de
retenţie care:
- să fie executată dintr-un material rezistent la produsul depozitat;
- să aibă o capacitate cel puţin egală cu capacitatea rezervorului;
- să permită evacuarea apelor pluviale.
Legarea la pământ (împământarea)
Toate rezervoarele sau cisternele fixe conţinând substanţe
inflamabile trebuie să fie legate la pământ.
9
 Separarea produselor
Unele produse pot reacţiona violent cu substanţe cu care sunt
incompatibile. De exemplu, substanţele combustibile pot reacţiona violent cu
produşii oxidanţi existând pericol de incendiu. Este recomandabil să se
depoziteze împreună agenţii chimici aparţinând aceleaşi clase.
ATENŢIE! Agenţii chimici corozivi pot distruge ambalajele
altor substanţe, deaceea ei trebuie depozitaţi separat.
Separarea claselor de agenţi chimici se poate face prin:
- depozitarea la distanţe suficient de mari a agenţilor chimici incompatibili;
- depozitarea în localuri diferite sau în compartimente închise;
- depozitarea în dulapuri speciale pentru produse inflamabile;
- depozitarea în spaţii exterioare ventilate natural.
Ventilaţia depozitelor
În cazul depozitelor închise, acestea trebuie să fie ventilate
corespunzător. Ideală este o ventilaţie mecanică, dar în lipsa acesteia,
depozitele trebuie să aibă cel puţin o ventilaţie naturală cu intrare de aer în
zona inferioară a încăperii şi ieşire de aer pe partea opusă a încăperii, în zona
superioară.
10
 Echipamente de iluminat, de incălzire, de transport şi de
mentenanţă
Toate echipamentele utilizate în cadrul depozitelor de agenţi
chimci inflamabili trebuie să respecte reglementările privind zonele cu risc
de incendiu şi explozie.
Amenajări pentru situaţiile de urgenţă
- mijloacele de stingere a incendiilor şi de acordare a primului ajutor
trebuie să fie disponibile în locuri accesibile, semnalizate corespunzător;
- căile de evacuare trebuie să fie degajate şi semnalizate corespunzător.

11
 Manipularea şi transportul agenţilor chimici
Pentru încărcarea/descărcarea agenţilor chimici este recomandabilă
elaborarea unei proceduri care să precizeze obligaţiile transportatorului şi ale
celui care face recepţia.
Această procedură va conţine şi planul de circulaţie al vehiculului în
întreprindere, modul de operare, protecţia individuală şi măsurile în caz de
accident.
Locurile de încărcare/descărcare şi depozitare a agenţilor chimici
caustici, corozivi sau toxici, vor fi dotate cu soluţii neutralizante precum şi cu
surse de apă, respectiv duşuri pentru spălare.
Angajaţii care participă la
manipularea şi transportul agenţilor
chimici trebuie să fie instruiţi
corespunzător, în privinţa sarcinilor de
lucru cât şi în privinţa:
- riscurilor legate de
manipularea/transportul agenţilor chimci;
- măsurilor preventive;
- eliminării deşeurilor periculoase;
- planului de acţiune în caz de avarii sau
incendiu;
12
- acordării primului ajutor.
 Toţi recipienţii în care se află agenţi chimici trebuie etichetaţi
corespunzător.
ATENŢIE! La transvazare, eticheta recipienţilor secundari trebuie să
reproducă eticheta recipientului primar.

Măsurile de prevenire pentru depozitarea, manipularea şi

transportul agenţilor chimici se vor respecta şi în cazul deşeurilor chimice.
ATENŢIE: Nu amestecaţi în acelaşi recipient deşeuri din clase diferite!
Recipienţii în care au fost depozitate deşeuri a căror compoziţie nu este
cunoscută se vor eticheta cu “ pericol general”.
13
 DEPOZITAREA PRODUSELOR CHIMICE ÎN LABORATOR (p. 14-24)
Activitatea dintr-un laborator de chimie se caracterizează prin manipularea şi
depozitarea de produse chimice foarte diverse, care prezintă toate tipurile de pericole
(incendiu, explozie, riscuri pentru sănătate).
GENERALITĂŢI – PRINCIPALE RISCURI
Situaţia cel mai des întâlnită în cazul instituţiilor ce dispun de laboratoare poate fi
rezumată astfel: un depozit central, comun mai multor laboratoare, ce asigură depozitarea
produselor pe termen mediu şi lung; fiecare laborator dispune de un stoc tampon într-unul
sau mai multe dulapuri, pe etajere, frigidere, acest stoc corespunzând nevoilor pe termen
scurt sau mediu ale laboratorului. Unele produse, în curs de utilizare, sunt depozitate pe
etajere sau în nişă. Din păcate, se întâlnesc adesea şi stocuri nejustificate în nişe, mai mult
sau mai puţin dezafectate, pe sol, chiar şi pe mesele de lucru sau birouri.
PRINCIPALE RISCURI
• Riscul de incendiu sau explozie
Prezenţa unui stoc de produse chimice în laborator face ca incendiul să fie mai periculos şi
mai greu de stăpânit. Scurgerile de substanţe chimice pot să favorizeze propagarea
incendiului.
• Riscul de cădere sau răsturnare a ambalajelor
Acest risc se poate manifesta atunci când ambalajele sunt înghesuite, prost aranjate sau
sunt situate într-o zonă cu deficitară (denivelări, iluminat insuficient). Poate avea loc, de
asemenea, ruperea sau căderea suporturilor (deteriorate, de exemplu, prin coroziune)
precum şi a stivelor necorespunzător realizate.
14
• Deteriorarea ambalajelor
Materialul din care este executat ambalajul se poate degrada:
- sub efectul frigului (pierderea elasticităţii, rezistenţă mecanică mai mică a
materialelorplastice, spargerea recipientelor de sticlă la îngheţarea unei soluţii apoase);
- sub efectul căldurii (înmuierea maselor plastice, sensibilitate crescută faţă de capacitatea
de dizolvare a produsului);
- sub efectul luminii (degradarea maselor plastice);
- sub efectul atmosferei din depozit (coroziunea ambalajelor metalice, degradarea unor
materiale prin adsorbţia de vapori);
- sub efectul suprapresiuni interne (distrugerea ambalajului).
• Creşterea nivelului de risc asociat produselor
O depozitare neadecvată caracteristicilor unui produs poate să inducă o modificare sau o
degradarea a acestuia, care să il facă mai periculos fie în timpul depozitării, fie în timpul
utilizării ulterioare.
Unele produse sunt sensibile la:
- umiditate (produsele higroscopice, hidrolizabile, cele care degajă gaze inflamabile în
contact cu umiditatea, metalele alcaline şi hidrurile lor, etc);
- căldură (produsele sublimabile, peroxidabile, polimerizabile, etc);
- frig (produsele cristalizabile, emulsiile, etc);
- lumină (produsele peroxidabile, polimerizabile, etc);
- contactul cu oxigenul din aer (produsele oxidabile, peroxidabile, pulberile metalice, etc);
- o durată excesivă de depozitare poate duce la degradarea sau modificarea importantă a
produsului determinând o diferenţă semnificativă între conţinutul din ambalaj şi indicaţiile
15
de pe eticheta acestuia.
MĂSURI ORGANIZATORICE
Organizarea unui depozit central, reducerea la minim a stocurilor tampon şi a depozitărilor
necontrolate din laboratoare constituie priorităţi de prevenire.
Alte măsuri de prevenire pot fi:
• O gestiune strictă, în timp real, a stocurilor şi a fluxului de produse în depozitul central
care să implice:
- o evidenţă care să reflecte fidel fluxul produselor;
- un acces controlat rezervat uneia sau unor persoane special desemnate şi instruite în acest
scop;
- o depozitare a fiecărui produs în conformitate cu fişa tehnică de securitate;
- reguli de eliberare a produselor depozitate: primul intrat – primul ieşit;
- reguli de recepţie;
- o procedură de eliminare a produselor inutile sau perimate;
- desemnarea unui responsabil şi a unui (unor) înlocuitor (i) care să ţină evidenţele la zi;
- o gestionare informatizată a datelor de depozitare după modelul celei de asigurare a
calităţii (în cazul în care aceasta există).
• Măsuri care să întărească rolul depozitului central favorizând returnarea produselor
neutilizate:
- limitarea volumului de substanţe depozitate în laboratoare;

16
• Măsuri care să reducă timpul de expunere a personalului în depozit:
- afişarea unui plan al incintei de depozitare;
- clasificarea riguroasă a produselor;
- etichetarea riguroasă a tuturor produselor, chiar şi a celor din ambalajele secundare şi a
deşeurilor;
- poziţionarea ambalajelor cu eticheta spre utilizator;
- alegerea ambalajelor corespunzător necesităţilor laboratorului;
- asigurarea mijloacelor de acces la produse şi de transport în siguranţă a acestora (stelaje
mobile, coşuri, mese, etc);
- instruirea personalului.
• Măsuri de prevenire care să:
- interzică depozitarea în ambalaje neadecvate şi în ambalaje destinate produselor
alimentare;
- evite depozitarea în pasajele de trecere;
- evite depozitarea produselor în locuri greu de accesat sau de evacuat în caz de urgenţă;
- evite depozitarea la înălţime a produselor periculoase în recipiente de capacităţi mari;
- interzică depozitarea în faţa extinctoarelor, duşurilor de securitate, evacuărilor în caz de
urgenţă.
Respectarea acestor măsuri va fi inspectată în mod regulat de un responsabil competent.

17
PUNERE ÎN PRACTICĂ

• Separarea produselor incompatibile

Unele produse chimice, venite în contact accidental (prin deteriorări ale ambalajelor sau
emisii necontrolate) pot reacţiona provocând explozii, incendii sau emisii de gaze toxice.
Aceste produse incompatibile nu trebuie depozitate împreună. Separarea produselor
incompatibile trebuie să înceapă prin colectarea de date, în primul rând din fişa tehnică
de securitate.
Ca recomandare generală este bine să se depoziteze împreună, preponderent produsele
aparţinând aceleiaşi clase de pericol.

18
• Depozitul central
Pentru acest tip de depozit destinat să gazduiască pe termen mediu sau lung cantităţi
mari de produse chimice diverse se vor lua cele mai exigente măsuri de prevenire.

Amplasarea
Depozitul central trebuie să fie izolat de restul clădirilor pentru a limita riscul de
propagare a incendiilor şi expunerea personalului. Nu trebuie însă să existe o distanţă
prea mare între depozit şi laboratoarele pe care le deserveşte pentru a limita riscurile de
transport şi a evita cererea pentru cantităţi crescute de reactivi la nivelul laboratoarelor.
În cazul în care nu este posibilă amplasarea depozitului decât în interior, acesta va fi situat
de preferinţă la acelaşi nivel cu laboratoarele deservite. Se vor evita amplasările ce pot
crea dificultăţi de acces cum ar fi scările, etc. Situarea depozitului la subsol nu este
recomandată. Se va prefera o orient are către nord, favorabilă menţinerii unei
temperaturi mai scăzute. Depozitul va fi separat de restul localului printr-un perete care
să fie rezistent la foc cel puţin două ore; uşa de acces va trebui să fie rezistentă la foc cel
puţin o jumătate de oră şi să se deschidă către exterior. Pentru a răspunde exigenţelor
speciale de depozitare a unor categorii de produse (de ex. a incompatibilităţilor) se vor
putea crea compartimente din materiale incombustibile asigurând pentru fiecare dintre
acestea ventilaţia corespunzătoare.
Poate fi prevăzută, în depozit, o zonă specială de stocare provizorie a deşeurilor înainte
de
eliminarea lor în conformitate cu legislaţia în vigoare. Această zonă se va supune aceloraşi
19
reguli de siguranţă ca şi restul depozitului. Clasificarea deşeurilor trebuie făcută cu
precizie de către o persoană competentă.
Prevenirea şi lupta contra incendiilor
Depozitul va fi dotat cu indicatoare de interzicere a fumatului, extinctoare cu pulbere sau
dioxid de carbon (în interiorul şi exteriorul localului), sprinklere cu apă (doar în cazul în care
nu există contraindicaţii), cortină antifoc.
Prevenirea şi lupta împotriva scurgerilor accidentale
Vor fi prevăzute cuve de retenţie pentru fiecare categorie de produs.
Pardoseala depozitului va fi rezistentă la atacul produselor stocate, va fi impermeabilă, fără
crăpături şi îmbinări, uşor de curăţat, rămânând în acelaşi timp nealunecoasă. Dacă este
cazul, se va utiliza pardoseală care să evite acumulările de sarcină electrică.
Un produs adsorbant destinat recuperării scurgerilor va fi disponibil în depozit sau în
imediata proximitate a acestuia.
Un aparat respirator autonom va fi disponibil în exterior, lângă intrare. Vor exista,
deasemenea, un duş de securitate şi un sistem de spălare a ochilor în imediata vecinătate.
Ventilarea şi condiţionarea aerului
Un sistem de ventilare mecanică, rezistent la coroziune şi care să asigure reînnoirea aerului
de 4 – 6 ori / oră va deservi localul, debitul putând fi crescut (în caz de urgenţă) până la 20
volume / oră, printr-un dispozitiv de comandă situat în exterior. Se vor asigura şi guri de
introducere a aerului proaspăt astfel încât să se evite “zonele moarte”.

20
Instalaţii electrice şi de iluminat
În interiorul depozitului, instalaţiile şi aparatele electrice trebuie să fie reduse la numărul
minim indispensabil. Modelul acestora trebuie să poată fi folosit în zone unde poate
apărea accidental atmosferă explozivă. Corpurile de iluminat trebuie să fie etanşe şi cu
comandă din exterior. Sistemul de iluminat trebuie să realizeze o bună iluminare a
tuturor spaţiilor de depozitare.
Stelajele sau etajerele
Stelajele sau etajerele trebuie realizate din materiale rezistente mecanic şi chimic, şi să
fie stabilizate eficient pentru a evita riscul de balansare. Spaţiul prevăzut între două
stelaje trebuie să permită personalului să circule, să aibă acces uşor la produse şi să le
manipuleze fără dificultăţi. Adâncimea etajerelor trebuie limitată astfel încât să
garanteze o bună vizibilitate şi o accesibilitate facilă. Dacă două stelaje sunt dispuse spate
în spate, un perete despărţitor va separa fiecare etajeră. Se recomandă ca bidoanele,
recipientele mari de sticlă să fie amplasate cât mai aproape de sol, iar ambalajele de
dimensiuni mici vor fi situate deasupra. Produsele periculoase nu vor fi stocate la o
înălţime mai mare de 1,60 m de sol. Pentru stelajele situate la înălţime se va prevedea un
mijloc de acces adaptat şi stabil.
Depozitarea în laboratoare
Dulapurile şi etajerele unui laborator nu trebuie să asigure decît stocul “tampon” pentru
necesităţile pe termen scurt de produse uzuale destinate nevoilor particulare ale
laboratorului. O serie de precauţii, în special cele referitoare la separarea produselor
incompatibile, nu vor putea fi respectate cu aceeaşi stricteţe ca în cazul depozitului
21
central, dar, în principiu, se vor aplica aceleaşi reguli de prevenire.
CAZURI PARTICULARE

Unele tipuri de depozitare necesită măsuri complementare de prevenire.

• Frigidere, congelatoare, camere frigorifice

Depozitarea alimentelor, băuturilor, împreună cu produsele chimice, în acelaşi frigider
sau congelator, este strict interzisă.
Depozitarea produselor chimice în frigider, congelator sau cameră frigorifică prezintă
trei riscuri principale:
- risc de incendiu şi/sau explozie;
- risc de intoxicare prin inhalare;
- risc de anoxie (în cazul camerelor frigorifice).

Aceste riscuri se pot manifesta în următoarele moduri:

- iniţierea unei reacţii periculoase în urma unei încălziri accidentale: unii peroxizi
industriali,
utilizaţi, de exemplu, ca iniţiatori de reacţii, sunt instabili la temperatură ambiantă.
- formarea unei atmosfere periculoase (explozivă sau toxică) în interiorul frigiderului,
generată de degajări accidentale (provocate de deschiderea unui recipient) sau de
evaporarea la temperatură scăzută a unui produs volatil situat într-un recipent deschis.

22
Controlul acestor riscuri se poate face prin:
- asigurarea unei bune stabilităţi a recipientelor depozitate;
- depozitarea unui produs inflamabil sau susceptibil de degajări de vapori inflamabili
numai într-un frigider sau congelator care să nu conţină în interior nici un
component care să constituie sursă de aprindere;
- controlul bunei funcţionări a aparatului de răcire, din exterior, prin afişarea
temperaturii şi prevederea alarmelor vizuale sau sonore;
- alimentarea cu electricitate să se realizeze printr-o linie independentă;
- asigurarea unui sistem intern de ventilare care să permită omogenizarea rapidă a
temperaturii în cazul în care frigiderul este destinat uzului frecvent.

• Depozitarea într-o etuvă prezintă două riscuri principale:

- risc de incendiu şi/sau explozie;
- risc de degradare a ambalajului.

23
• Depozitarea buteliilor de gaz comprimat sau lichefiat
Măsuri generale
Se va avea în vedere:
- interzicerea fumatului; - interzicerea utilizării focului deschis;
- reducerea instalaţiei electrice la strictul necesar;
- plasarea în exterior a tuturor aparatelor susceptibile de a produce scântei;
- aplicarea reglementărilor pentru protecţia mediului înconjurător, dacă volumul de gaz
depăşeşte anumite valori; - asigurarea stabilităţii buteliilor.
Depozitarea în exterior
Se vor avea în vedere următoarele:
- utilizarea de materiale de construcţie necombustibile;
- acoperirea locului de depozitare a buteliilor cu un acoperiş din material uşor, care să le
protejeze de soare şi de intemperii;
- închiderea cu cheie a depozitului;
- asigurarea unei ventilaţii corespunzătoare (prin utilizarea unei uşi din grilaj, cu
deschidere spre exterior);
- afişarea de panouri pentru identificarea gazelor.
Depozitarea în laborator (în proximitatea punctului de utilizare)
Nu se vor menţine în interiorul laboratorului decât buteliile necesare activităţilor curente.
Buteliile vor fi imobilizate prin mijloace adecvate. Buteliile vor fi ancorate pentru a le
asigura stabilitatea. Se va evita contactul buteliilor cu compuşi corozivi.
Măsuri complementare
Buteliile de gaz periculos (de ex. HCN, HF, H2S, Cl2, NH3, CO) vor fi depozitate în incinte
24

separate, ventilate mecanic în permanenţă.

 AGENŢI CHIMICI CU PERICOL MAJOR

Metale
Câteva zeci de metale pun probleme deosebite din punct de vedere al
securităţii şi sănătăţăţii în muncă. Plumbul, cadmiul, cromul, nichelul, mercurul,
manganul, arseniul, cobaltul, staniul, stibiul, vanadiul, sunt doar câteva exemple
de metale cu risc ridicat pentru sănătate.
Trebuie să se acorde o atenţie deosebită acestor agenţi chimici şi
compuşilor lor deoarece:
- au valori limită de expunere profesională(VLE) mici sau foarte mici( de exemplu
cadmiu are VLE = 0,05 mg/mc ), ceea ce reflectă pe de o parte toxicitatea ridicată
dar sugerează şi dificultatea respectării acestor valori;
- sunt prezenţi ca materii prime sau auxiliare, ca impurităţi sau ca emisii în mediul
de muncă în numeroase industrii;
- unele metale sau compuşii lor pot pătrunde în organism şi prin piele (de exemplu
compuşii mercurului)
- unele metale se acumulează în organism constituind pericol chiar după încetarea
expunerii( de exemplu cadmiul, stronţiul, etc.);
- unele metale au efect sensibilizant (de exemplu nichelul, cadmiul).
25
 Având în vedere toxicitatea mare a unor metale este necesară
luarea unor măsuri specifice pentru reducerea riscului de expunere
profesională.
O atenţie sporită trebuie să se acorde:
- utilizării echipamentului individual de protecţie (evident, nu în detrimentul
protecţiei colective);
- utilizării unguentelor de protecţie;
- igienei personele, prin crearea facilităţilor de spălare adecvate;
- separării hainelor de stradă de cele de lucru şi decontaminarea adecvată a
acestora din urmă;
- curăţeniei la locul de muncă, având prioritate mijloacele de curăţare umedă
şi cele prin aspirare.

Măsurile organizatorice şi programe adecvate de instruire şi

conştientizare vor avea o contribuţie majoră la reducerea riscurilor asociate
metalelor.

26
 Solvenţi
Expunerea la solvenţi este unul dintre cele mai des întâlnite factori de
risc profesional. Benzenul, toluenul, xilenul, tetraclorura de carbon,
tricloretilena sunt câţiva dintre cai mai utilizaţi agenţi chimici organici.
Majoritatea solvenţilor au miros caracteristic foarte puternic, cea ce crează
disconfort şi suspiciunea că au fost depăşite valorile limită de expunere. În
realitate majoritatea solvenţilor au valori limită mult superioare pragului de
detecţie olfactivă.
Din punct de vedere al securităţii şi sănătăţii muncii în cazul solvenţilor
trebuie avute în vedere caracteristicile acestora şi anume:
- sunt, în general, foarte volatili şi uşor inflamabili;
- unii solvenţi pot pătrunde în cantităţi apreciabile în organism prin piele, nu
doar prin inhalare;
- anumiţi solvenţi (ca tetraclorura de carbon) se descompun în timp, sub efectul
căldurii şi al luminii rezultând produşi foarte periculoşi;
- benzenul, tricloretilena, cloroformul şi alţi solvenţi sunt cancerigeni sau
potenţial cancerigeni;
- unii solvenţi sunt mutageni (metoxietanolul, acetat de 2-metoxietil, etc.);
- solvenţii degresează pielea provocând afecţiuni ale acesteia; unii solvenţi
produc vapori mai grei decât aerul care pot migra pe distanţe mari către surse
de aprindere; 27

- sunt dificil de captat şi reţinut (filtrele de pulberi fiind total neeficiente).

 Măsurile preventive de protecţie trebuie să pună accentul pe:
- înlocuirea solvenţilor cu risc ridicat cu alţi compuşi mai puţin periculoşi ( de
exemplu benzenul cu toluenul);
- procesarea în sistem închis;
- utilizarea mijloacelor de protecţie colectivă;
- evitarea contactului cu pielea şi mucoasele prin echipament şi unguente de
protecţie;
- depozitarea corespunzătoare din punct de vedere al amplasării, elementelor
de construcţie, al dotărilor şi al organizării activităţii;
- elaborarea planurilor de intervenţie în caz de incendiu sau avarie şi aplicarea
lor periodică în cadrul unor simulări .

28
 Polimeri
Polimerii formează o gamă largă de materiale cu o varietate mare de
proprietăţi. Sunt produşi artificiali, derivaţi ai industriei petrochimice. În categoria
polimerilor sunt incluse masele plastice, răşinile, fibrele artificiale, cauciucurile.
Din punct de vedere chimic polimerii sunt inerţi şi prin aceasta nu prezintă
probleme pentru sănătate. Majoritatea polimerilor conţin însă aditivi, substanţe cum ar
fi staniu, plumb, zinc, cadmiu, introduse pentru a le îmbunătăţii proprietăţile.
Expunerile profesionale apar la:
- fabricarea polimerilor;
- procesarea plasticului brut pentru obţinerea de produse finite;
- finisarea produselor din plastic;
- aplicarea răşinilor prin pulverizare.
Riscul principal îl constituie expunerea la monomeri şi la aditivi.
Monomerul clorurii de vinil este cancerigen, iar acriolnitrilul este potenţial cancerigen.
Reducerea riscurilor profesionale asociate polimerilor trebuie să aibă în vedere :
- înlocuirea polimerilor cu risc ridicat cu alţii mai siguri dar cu calităţi comparabile;
- evitarea aplicării răşinilor periculoase prin pulverizare;
- evitarea contactului cu pielea deoarece unii monomeri şi aditivi sun sensibilizanţi;
- evitarea formării de pulberi sau captarea acestora şi evacuarea cu instalaţii eficiente;
- luarea măsurilor adecvate de depozitare a materiilor prime uşor inflamabile utilizate în
industria polimerilor.
29
 Materiele corozive
Acizii şi bazele tari sunt cei mai cunoscuţi agenţi corozivi şi sunt des utilizaţi în
numeroase industrii. Există şi alţi compuşi corozivi cum ar fi unii peroxizi, halogeni, unele
halogenuri (de exemplu clorura ferică).
Unele substanţe devin corozive în contact cu apa sau umiditatea , chiar cu
transpiraţia de pe piele.
Materialele corozive atacă nu doar ţesuturile vii dar şi numeroase materiale,
distrugând ambalaje, echipamente tehnice, echipamente de protecţie confecţionate din
materiale necorespunzătoare.
Agenţii chimici corozivi au efecte negative în special asupra pielii, ochilor şi
tractului respirator. Acţiunea acestor compuşi este deosebit de rapidă şi este
asemănătoare cu arsura termică ( se şi utilizează termenul de arsură chimică).
Expunerea repetată/ îndelungată la aerosoli de acid concentrat poate duce la
efecte severe asupra plămânilor, crescând riscul unor afecţiuni ireversibile cum ar fi
cancerul.
Având în vedere acţiunea lor rapidă, la lucrul cu agenţi corozivi trebuie să existe
facilităţi pentru spălare, inclusiv staţii de spălare a ochilor.
O atenţie deosebită trebuie acordată materialelor din care sunt confecţionate
obiectele ce intră în contact cu agenţii corozivi (de exemplu recipienţii de depozitare).
Tubulatura ce transportă agenţi corozivi trebuie să fie supusă şi ea unui plan
periodic de verificări.
Exemple de materiale rezistente la coroziune: policlorura de vinil (PVC),
polipropilena (PP), polietilena de înaltă densitate(PE), teflonul, etc.
30