Sunteți pe pagina 1din 21

AMBALAREA MRFURILOR

Braov
2017
AMBALAREA MARFURILOR

1. Concepte de baza
Termenul de ambalaj provine din latinescul condere care are sensul de a stabili, a stabiliza
sau prezentare stabil.
Din multitudinea de definiii reieite din literatura de specialitate, n accep iunea
romneasc: ambalajul este un mijloc (sau ansamblu de mijloace) destinat s cuprind sau s
nveleasc un produs sau un ansamblu de produse, pentru a le asigura protecia temporar din punct
de vedere fizic, chimic, mecanic biologic n scopul meninerii calit ii i integritii acestora n stare
de livrare, n decursul manipulrii, transportului, depozitrii i desfacerii pn la consumator, sau
pn la expirarea termenului la garanie.
Ambalarea, conform aceleiai surse este o operaie, procedeu sau metod, prin care se asigur
ajutorul ambalajului, protecia temporar a produsului, n decursul manipulrii, transportului,
depozitrii, vnzrii, contribuind i la nlesnirea acestora pn la consumare sau pn la expirarea
termenului de garanie.
Ambalajul total. Noiunea de ambalaj i-a modificat coninutul, ca urmare a utilizrii unor noi
materiale a caror volum i mas sunt limitate la minimum fr ca prin acest proces sa fie afectate
funciile pe care trebuie s le ndeplineasc: Ambalajul total care include funcia social i
compatibilitatea sa ambiental.

2. Functiile ambalajelor
Creterea importanei ambalajelor, a funciilor sale, a fost determinat de nout ile aprute i n
domeniul materialelor de ambalaj (tip barier, comestibile etc.), a utilizrii unor noi metode de
ambalare (ex. n atmosfera modificat pentru produse alimentare) ca i adaptarea pe plan european i
internaional, a unor reglementri menite s protejeze att consumatorul ct i mediul ambiant de
nocivitatea unor ambalaje inadecvate sau care, in procesul degradabilitii, pot constitui surse de
poluare.
Ambalajul este considerat n trile cu tradiie n domeniul ambalajelor (SUA, Italia, Japonia,
Anglia, Frana) ca fiind o parte integrant a produsului de nalt calitate.
Ponderea costului ambalajului n costul produsului variaz, n funcie de natura produsului, intre 5 i
15%. La produsele de lux costul ambalajelor poate s ajung la 30-50%.
Ambalajul a devenit indispensabil n circulaia tehnic a mrfurilor. Se apreciaz c 99% din produc ia
de mrfuri este ambalat.
Principalele funcii pe care trebuie s le ndeplineasc ambalajul sunt:
a) conservarea i protecia produselor;
b) manipularea, transportul, depozitarea;
c) informarea i promovarea produselor.

Braov
2017
2.1. Funcia de conservare i protecia mrfurilor
Funcia de conservare i protecia mrfurilor const n protejarea coninutului de influenele
mediului extern. ntre ambalaj, produs i metoda de conservare trebuie s existe o corelare perfect,
astfel nct produsul s ajung la client ntr-o stare care s permit consumul sau utilizarea la
parametrii specificai n documentaia tehnic.

Tipurile de protecie pe care trebuie s le asigure ambalajul sunt:


- la aciunea factorilor fizici (temperatur, umiditatea relativ a aerului, mecanice etc.);
- la aciunea factorilor chimici (aer, ap, vapori, oxigen, dioxid de carbon i dioxid de sulf);
- la aciunea factorilor biologici (microorganisme, insecte etc.).
Protectia la actiunea factorilor fizici
Protectia produsului la aciunea temperaturilor mai mari dect cele prevzute n standarde se
face n scopul evitrii deformrii produselor, a declanrii unor reacii chimice care duc la
descompunerea produsului sau la modificri prihosenzoriale (miros, gust). Pentru evitarea unor
asemenea modificari se folosesc ambalaje rele conducatoare de caldur, precum materiale plastice,
lemn, sau prin folosirea unor protecii suplimentare cu folii din aluminiu.
Ambalajul trebuie s reziste la ocurile termice, la temperaturi sczute, atunci cnd conservarea
necesit asemenea temperaturi (policlorura de vinil nu rezist la temperaturi sczute, devine fragil).
Protectia fata de actiunea luminii care produce decolorari, si initierea unor reactii fotochimice.
Rolul ambalajului este de a filtra lungimile de unda care produc deprecierea produselor sau de a opri
patrunderea luminii in ambalaj, pentru aceasta el trebuie sa fie opac.
Protectia fata de actiunea factorilor mecanici. Trepidatiile din timpul transportului pot modifica
ambalajul si produsul, producand comprimarea sau tasarea produsului. Transportul in containere fara
spatii libere si bine ancorate evita asemenea modificari calitative.
Protectia la actiunea factorilor chimici consta in evitarea contactului produsului cu anumite
substante agresive precum: amoniac, hidrogen, dioxid de sulf, etc. Pentru indeplinirea acestei functii
ambalajul are un rol dublu:
a) bariera la trecerea gazelor din exterior spre interiorul ambalajului;
b) de bariera la trecerea substantelor gazoase din interior catre exterior.
In primul caz, ambalajele trebuie sa impiedice patrunderea oxigenului si a vaporilor de apa
pentru a se evita dezvoltarea mucegaiurilor, sau a bacteriilor aerobe. De asemenea se evita oxidarea
produselor, formarea de solutii saturate cu produse zaharoase sau sarate; precum si patrunderea
substantelor volatile prezente in mediul inconjurator (fum, hidrocarburi etc.) care pot modifica unele
proprietati organoleptice ale produselor (gust, miros).
In cel de al doilea caz, ambalajul evita pierderea aromelor specifice sau deshidratarea
produsului, pierderea gazelor sau amestecului gazos care a fost introdus in interiorul ambalajului in
scopul conservarii produsului (dioxid de carbon, azot).
Protectia impotriva factorilor biologici are drept scop mentinerea calitatii igienice si
microbiologice.
In acest scop, rolul ambalajului este de:
- a realiza o bariera fizica intre microorganismele din atmosfera si produsele ambalate;
- a limita sau impiedica schimburile gazoase care ar permite aparitia si dezvoltarea germenilor
patogeni;

Braov
2017
- a asigura o etanseitate perfecta la toti germenii microbieni si de a rezista conditiilor de sterilizare
(cand produsele necesita acest tratament);
- a impiedica un contact direct intre produse si persoanele care le manipuleaza;
- a evita riscurile de intoxicatie alimentara produsa de flora microbiana patogena continuta in
produsele nesterilizate.

2.2. Functia de transport, manipulare, depozitare


Pe circuitul tehnic al marfurilor producator-mijloace de transport-client apar o serie de
probleme legate de mentinerea calitatii marfurilor.
Cerintele fata de ambalajul de transport sunt:
- adaptarea ambalajului la normele de transport;
- optimizarea raportului volum/greutate (ambalajul cu un volum standard beneficiaza de un tarif
avantajos si de conditii mai bune de transport), greutate mai mica a ambalajului corespunde unei taxe
mai mici.
- posibilitatea de adaptare a ambalajului in unitatile de incarcare utilizate uzual in transportul principal
si secundar de marfuri.
Ambalajul secundar trebui sa faciliteze manevrarea produsului prin forma, greutatea si volumul
sau.
La depozitare, ambalajul preia presiunea rezultata in urma operatiei de stivuire. De aceea, ambalajul
trebuie sa fie usor de aranjat in stiva, iar pe eticheta sa se prevada conditiile de manipulare, rezistenta
la temperaturi variate.
Se apreciaza ca pe parcursul circuitului tehnic, marfurile si ambalajele lor sunt supuse la 30-40
operatii de manipulare, ceea ce inseamna ca in loc de o tona se manipuleaza 30-40 tone. Aceasta
presupune ca cheltuielile aferente acestor operatii pot atinge proportii ce variaza intre 10-15% din
costul produselor. De aceea, rationalizarea procesului de manipulare, depozitare, transport si
distributie se impune astazi cu acuitate. In acest sens, un rol esential se atribuie ambalajului. Sub acest
imperativ s-au facut cunoscute actiunile de: paletizare, containerizare si modulare.
Paletizarea este o metoda care permite manipularea, deplasarea si stivuirea usoara a unor
produse, grupate in unitati de incarcare, folosind in acest scop palete si electrostivuitoare.
Paleta de transport permite formarea incarcaturii unitare de produse, care pot fi ambalate sau nu.
Utilizarea paletei este posibila cand marfurile sunt uniforme si au stabilitate suficienta atat in timpul
transportului cat si al depozitarii.
Prin utilizarea paletei de transport se creeaza posibilitatea asigurarii legaturii dintre transportul din
interiorul intreprinderii si cel dintre agentii economici, conform relatiei unitate de incarcare =
unitatea de transport = unitatea de depozitare.
In comert exista palete plane de uz general (interschimbabile), de uz special (portuar), palete - lazi si
palete cu montanti.
Containerul este un utilaj pentru transportul economic al marfurilor, constituit din materiale
rezistente, eventual usor flexibile care sa permita plierea dupa utilizare. El ofera avantajul unei
pastrari intacte a integritatii, respectiv calitatii marfurilor, in conditiile eliminarii ambalajelor
individuale si a manipularilor repetate.

Braov
2017
La baza sistemului de paletizare - containerizare este modularea ambalajului. Modularea
consta in corelarea dimensiunilor ambalajului de desfacere cu cele ale ambalajului de transport, cu
ale containerului, cu ale mijlocului de transport, precum si cu cele ale spatiului de depozitare.
2.3. Functia de promovare
Ambalajul contribuie substantial la vanzarea produsului prin informatiile pe care le ofera
clientului si prin elementele estetice: forma, culoare, grafica /75/.

Functia de promovare a ambalajului se realizeaza prin:


- modul in care prezinta produsul folosind in acest scop eticheta, marca de fabrica sau de comert,
precum si elementele estetice, astfel incat sa-i atraga atentia cumparatorului.
- volumul si precizia informatiilor prin care comunica cu clientul. Acestea se refera la caracteristicile
de calitate (compozitie, ingrediente etc.) modul de utilizare, conditiile de pastrare (temperatura,
umiditate etc.) termenul de valabilitate (pentru produse alimentare, cosmetice, materiale fotosensibile
etc.), toxicitatea, influenta asupra mediului inconjurator etc. Mijloacele prin care se pot da asemenea
informatii sunt: etichetele, texte, pictograme, coduri cu bare etc.
Crearea ambalajului constituie unul dintre elementele strategice ale intreprinderii pentru
comercializarea produselor sale. Astazi se acorda o importanta din ce in ce mai mare acestei functii,
pentru ca acceptarea unor produse de catre consumatori depinde intr-o masura insemnata de forma si
grafica sa, de estetica ambalajului in general.
Ambalajul unitar, care este intalnit la foarte multe produse alimentare si industriale de uz
casnic, inlocuieste arta vanzatorului prin contactul direct al cumparatorului cu produsul respectiv,
contribuind astfel la promovarea desfacerii produselor pe piata. Pentru indeplinirea cu succes a acestei
functii, ambalajul trebuie sa atraga atentia cumparatorului in mod spontan, sa fie usor de recunoscut si
sa sugereze o idee precisa despre produs.
Schimbarile care se fac asupra produsului si a ambalajului trebuie sa tina seama de atitudinea
consumatorilor fata de noul ambalaj, de necesitatea ca el sa nu duca la scaderea increderii clientilor
traditionali in calitatea produsului respectiv si in gradul de protectie a acestuia. Noul ambalaj trebuie sa
fie superior vechiului ambalaj pentru a atrage un numar mare de consumatori, sa favorizeze astfel un
volum sporit al vanzarii. Ambalajul trebuie adaptat specificului pietei externe din punct de vedere al
graficii, culorii, modului de consum al produsului etc.
Ambalajul trebuie sa puna in valoare caracteristicile principale ale produsului astfel incat
consumatorii sa il deosebeasca usor de celelalte produse similare.
Ambalajul trebuie sa faca o publicitate produsului pentru care este folosit, dar in nici un caz nu
trebuie sa induca in eroare cumparatorii.
Ambalajul are rolul de a comunica publicului caracteristicile produsului, in limitele cadrului
juridic si tehnic.
Caracteristicile estetice ale ambalajului au o mare importanta in actul de vanzare, care trebuie
sa convinga consumatorii de calitatea produsului. Sobrietatea si claritatea grafica trebuie sa constituie
principalele caracteristici, care sa puna in valoare marca comerciala, sa reprezinte o continuare a
actiunii promotionale intreprinse de vanzator pentru produsul respectiv. Conceptia grafica de ansamblu
a ambalajului trebuie sa permita o citire rapida si corecta, fara sa dea nastere la confuzii.
Braov
2017
Forma de prezentare conteaza aproape in aceeasi masura ca produsul in sine. De aceea,
ambalajul trebuie sa creeze imaginea calitatii produsului, conferita de soliditatea, greutatea redusa,
durabilitatea si eficienta in utilizare.
Modificarea gamei sortimentale a produselor, prin innoire si diversificare, impune si
modificarea conceptiei despre ambalaj.
In cazul produselor alimentare care sunt vandute prin autoservire, ambalajul de prezentare
constituie singura legatura intre client si produs. De aceea, ambalajul va trebui adaptat vanzarii de
masa, el trebuie sa intruneasca insusiri care sa-i confere puterea de promovare a vanzarilor. In
conditiile in care raportul calitate/pret este egal la mai multe intreprinderi, produsele care se
diferentiaza prin stil, creativitatea ingenioasa a ambalajului, reusesc sa iasa in evidenta fata de
produsele concurente.
Cerintele de calitate ale ambalajelor
Cerintele consumatorului fata de calitatea ambalajului sunt, in afara de cele referitoare la
protectie-conservare, estetica (prezentate in cadrul functiilor) si cele privind comoditatea in utilizare.
Cerinta de comoditate consta in functionalitatea ambalajului, determinata de forma acestuia,
care trebuie sa permita o manuire usoara sa poata fi deschis sau inchis cu usurinta, de cantitatea de
produs continuta. Masa proprie a ambalajului este o cerinta importanta a ambalajului. Ea este
evidentiata in mod direct de coeficientul de greutate, care este exprimat prin raportul dintre masa
ambalajului si cea a produsului.
Factorii care determina alegerea ambalajului sunt:
- caracteristicile produsului care se ambaleaza;
- conditiile de transport si de manipulare, cu influentele si solicitarile care intervin;
- caracteristicile de calitate ale materialelor de ambalaj;
- tipurile si functiile ambalajelor;
- metoda de ambalare;
- cheltuielile ocazionate de realizarea si transportul lui.
In domeniul ambalajelor si in special al celor de transport, principalele cerinte de calitate fac
obiectul standardizarii, in scopul realizarii unor ambalaje apte de pastrarea integritatii si calitatii
produselor pe circuitul tehnic al marfurilor cu cheltuieli minime.
Ca si in cazul produselor, standardizarea permite rationalizarea productiei si comercializarii
ambalajelor, prin reducerea numarului de tipuri constructive, prin extinderea dimensiunilor corelate
cu paleta de transport, prin unificarea metodelor de verificare privind rezistenta la actiunea factorilor
externi la care sunt supuse ambalajele in timpul manipularii, transportului si depozitarii.
Pentru facilitarea relatiilor de comert exterior, organismele internationale de standardizare a
ambalajelor urmaresc unificarea unui numar cat mai mare de standarde nationale, pentru crearea unor
avantaje atat pentru tarile exportatoare, cat si importatoare. Aceasta este posibil pentru ca aproape toate
tarile considera ca ambalajele au o importanta esentiala si ca reprezinta un factor economic determinat
in schimburile de marfuri pe piata internationala.
In cadrul Organizatiei Internationale de Standardizare (OSI) exista comitete speciale pentru
coordonarea activitatii de creare a ambalajelor si a mijloacelor de transport ale acestora.
3. Materialele de ambalaj
Structura materialelor pentru ambalaje in cadrul Uniunii Europene este urmatoarea: celulozice
(hartie-carton) 45%, sticla 30%, materiale plastice 13%, metalice 12%.

Braov
2017
Consumul acestor materiale inregistreaza o crestere anuala intr-un ritm de 2%. Cresteri
considerabile au aparut la materialele plastice, in special ambalajele din polipropilena, poliester,
policlorura de vinil. Iar ambalajele din policarbonati tind sa ia locul, in unele domenii, sticlei. Din
cadrul ambalajelor metalice, doar aluminiu cunoaste cresteri mai substantiale. Iar dintre ambalajele
celulozice, ritmuri mai inalte inregistreaza numai cartonul ondulat.
Aparitia noilor materiale de ambalat a fost determinata de constatarea ca un singur material nu
poate raspunde la toate cerintele unui produs sau altul, precum si la cele impuse de consumatori si de
mediu. Astfel au aparut materiale complexe prin acoperirea hartiei, cartonului sau materialelor plastice, cu
doua sau trei straturi din alte materiale. Astfel au aparut materialele laminate, caserate, unele cu efecte de
bariera fata de vapori de apa, gaze, substante volatile, radiatii ultraviolete, microorganisme etc.
Clasificarea ambalajelor se face dupa mai multe criterii, si anume, dupa:
- natura materialului din care sunt constituite sunt ambalaje din hartie-carton, sticla, metal,
materiale plastice, lemn, textil, materiale complexe;
- sistemul de confectionare sunt ambalaje fixe, ambalaje demontabile, ambalaj pliabil;
- tipul ambalajului: lazi, cutii, flacoane, pungi etc.;
- domeniul de utilizare ambalaj de transport, de prezentare, desfacere;
- natura produsului ambalat: pentru produse alimentare, industriale, produse periculoase;
- gradul de rigiditate: ambalaje rigide, semirigide, suple;
- modul de circulatie: ambalaj refolosibil, nerefolosibil.

3.1. Caracteristicile de calitate ale materialelor de ambalat


Principalele materiale care se folosesc la ambalaje sunt: materiale celulozice (hartie, carton,
lemn), sticla, materialele plastice, materiale metalice, materiale complexe, materialele textile.
3.1.1. Ambalaje din materiale celulozice.
Hartia si cartonul se afla pe primul loc in ierarhia materialelor de ambalaj. In tarile europene
consumul este de 40kg/locuitor/an, iar in SUA 130 kg/locuitor/an /63/.
Sunt trei categorii de materiale de baza: hartia pentru ambalaj, cartonul plat si cartonul
ondulat.
Aceste materiale se pot asocia intre ele sau cu alte materiale (plastice, metale) pentru obtinerea
materialelor complexe.Principalele tipuri de hartie pentru ambalaje sunt prezentate in urmtorul tabel:
Tipuri de hartie pentru ambalaj

Materia de baza Sursa Proprietati si utilizari

Hartie Kraft miez din lemn de Hartie de mare tonaj inalbita natural sau colorata.
esenta moale
Se utilizeaza pentru pungi, saci, captuseli, pentru
carton ondulat.

Hartie sulfit amestec din lemn de Hartie curata, stralucitoare, excelenta pentru
esenta moale si lemn

Braov
2017
de esenta tare tiparire.

Se foloseste pentru obtinerea pungilor mari, pli-


curilor, hartiilor cerate, etichete si folii laminate.

Hartie impermeabila miez macinat dur Rezistenta la grasimi.


la grasime
Se foloseste la ambalarea alimentelor de bucatarie
sau a altora de origine lipidica.

Hartie sticloasa similar cu hartia Rezistenta la uleiuri si grasimi.


impermeabila dar
suprapresata Se utilizeaza ca o bariera impotriva mirosurilor;
este folosita pentru pungi, hartii si alimente de
origine animala.

Pergament vegetal hartia se trateaza cu Netoxic, rezistent la umezeala ridicata, precum si


acid sulfuric la uleiuri si grasimi ale alimentelor grase.
concentrat

Hartie tesuta hartie de categorie Hartie de categorie usoara si moale.


(impletita) usoara din multe
tipuri de miez

Tipurile de cartoane folosite la ambalaje sunt: duplex (din 2 straturi diferite), triplex (din 3
straturi diferite), ondulat (din 1-3 straturi netede si 1-3 straturi ondulate din hartie).
Cartonul ondulat are o structura celulara care ii da o mare rezistenta la ambalarea produselor
care necesita protectie impotriva socurilor si presiunii exterioare.
Cartonul capata proprietati de bariera prin acoperire cu diferite materiale (parafina, sticla,
materiale plastice).
Hartia de ambalaj ECO-ECO satisface exigentele consumatorilor, prezentand o totala
compatibilitate cu produsul ce se ambaleaza si in acelasi timp este biodegradabila. Se obtine din
plante cu cresterea anuala, inlocuind astfel lemnul.
Hartie obtinuta din alge de mare (Italia 1992), are proprietati imbunatatite fata de hartia
normala, si anume: rezistenta mai buna la rupere si o rigiditate crescuta. Se poate recicla, fara
probleme de tratare care ar putea vicia mediul. Costul este mai scazut fata de cea normala, iar in ciclul
de fabricatie nu se foloseste clorul.
3.1.2. Ambalaj din materiale metalice
Ambalarea produselor alimentare perisabile se face, de regula, cu ajutorul cutiilor metalice,
realizate din otel, aluminiu si materiale combinate (materiale plastice, carton si metal).
Criteriile de alegere a materialului metalic sunt:
Braov
2017
- natura produsului de ambalaj (valoarea pH-ului, durata de valabilitate in luni la temperaturi
specifice de pastrat);
- raportul greutate/volum al produsului;
- capacitatea, dimensiunile si sistemul de inchidere a cutii;
- natura lacului utilizat pentru suprafata interioara si daca acesta este compatibil cu produsul
alimentar;
- posibilitatile de imprimare si de efectuare a unor tratamente speciale.
Recipientele metalice, se fac din tabla de otel acoperita pe ambele parti cu un strat subtire de
staniu. (Otelul si staniu nu sunt toxice). Se mai fac si din aluminiu sau din tabla fara staniu cu un strat
de crom, fosfat de crom.
Cerintele de calitate a ambalajului metalic sunt:
- mentinerea calitatii produselor ambalate;
- prevenirea contaminarii microbiologice si chimice a produselor (in cazul celor alimentare);
- modalitatile de deschidere sa nu prezinte riscuri si sa fie accesibile cu mijloace adecvate;
- economicitate si siguranta in distributie.
- sa fie reciclabil si degradabil (tabla cositorita)
- prevenirea reactiilor chimice intre metal si produs care pot declansa coroziunea sau formarea de
hidrogen in interiorul cutiei.
Materialele metalice participa la alcatuirea ambalajelor complexe, formate din carton/folii de
aluminiu/materiale plastice, folosite la ambalarea produselor granulate sau sub forma de pulberi (lapte
praf, cacao, cafea instant, sucuri, concentrate etc.) Aceste ambalaje au dezavantajele: nu prezinta
rezistenta la umiditate si nu pot fi incalzite.

Aluminiul si aliajele sale


Acestea se utilizeaza foarte mult in ultima perioada de timp in domeniul ambalajelor, pentru ca
au multe avantaje, desi sunt mult mai scumpe.
Foliile de aluminiu prezinta unele avantaje:
- au proprietatile de bariera foarte bune;
- nu sunt toxice si pot veni in contact cu produsele alimentare;
- se utilizeaza in combinatii cu materiale flexibile pentru ambalaje la care sunt cerute proprietati
bariera la miros si aroma;
- au posibilitati bune de tiparire.
Ambalaje complexe din folii de aluminiu cu alte materiale se obtin prin:
- laminare (caserare) prin care doua sau mai multe materiale (ex. hartie si folia de aluminiu ) se
fixeaza una peste alta cu un adeziv;
- extrudere este o metoda de combinare a doua sau mai multe materiale si folii de aluminiu. De
exemplu: hartie Kraft albita sau satinata/folii de aluminiu/polietilena de joasa densitate.
Ambalajele din tabla de aluminiu sunt preferate, in functie de:
- caracteristicile produsului (valoarea pH-ului, greutatea si volumul produsului, densitate, durata
de conservare, de aciditatea produselor alimentare, cele care au pH-ul <3,5, folia de aluminiu se
lacuieste;
- metoda de ambalare (tipul masinii si caracteristicile acestuia).
3.1.3. Ambalajele din sticla

Braov
2017
Sticla ocupa o pondere importanta in structura materialelor de ambalat din domeniul alimentar,
desi este concurata de materialele plastice si celulozice.
Avantajele ambalajelor din sticla sunt:
- are proprietati de bariera foarte bune la gaze, vapori, lichide;
- nu intra in reactie chimica cu produsele alimentare ambalate, nu le modifica caracteristicile
organoleptice;
- este un material igienic, usor de spalat si se bucura de opinia favorabila a clientilor;
- suporta sterilizarea, deci rezista la temperaturi de peste 100sC.
- transparenta specifica sticlei ii permite consumatorului un control vizual a calitatii produsului;
- se poate colora usor, asigurand o protectie a produsului impotriva radiatiilor ultraviolete;
- rezista la presiuni interne ridicate de aceea se foloseste la ambalarea sampaniei;
- este reciclabil, nu polueaza mediul.
Dezavantajul ambalajelor din sticla sunt bine cunoscute, precum: rezistenta relativ redusa la
socurile mecanice si termice, greutatea relativ mare fata de alte materiale, ceea ce ridica cheltuielile de
transport.
Deoarece in compozitia sticlei intra si unele cantitati de plumb si cadmiu legislatia noastra in
vigoare indica valorile limita admisibile pentru a se armoniza cu cea din UE /63/.
Ambalaje din materiale plastice
Desi au aparut mai tarziu decat cele clasice, productia si consumul lor au cunoscut ritmuri
foarte mari de dezvoltare.
Din materiale plastice se obtin urmatoarele tipuri de produse destinate ambalajelor: filme
flexibile, folii si materiale complexe.
Filmele flexibile se obtin din: polietilena (PE), polipropilena (PP), policlorura de vinil (PVC),
polietilena tereftalat (PET) poliamida (PA). Se folosesc sub forma de straturi bariera sau lianti in
materialele complexe de ambalare.
Proprietatile principale ale filmelor flexibile folosite la ambalare sunt:
- impermeabilitatea sau permeabilitatea in conservarea continutului;
- stabilitate dimensionala - se folosesc PET si PP
- transparenta pentru produse care necesita vizualizarea;
- rezistenta la radiatii ultraviolete si infrarosii;
- sudabilitate si posibilitatea la lipire.
3.1.4. Materiale complexe de ambalare
Materialele complexe s-au realizat pentru a raspunde necesitatilor clientilor de a avea produse
ambalate, a caror calitate sa fie cat mai apropiata de cea dorita, care sa-si pastreze caracteristicile de
calitate o perioada cat mai lunga de timp.
Elemente ale structurii acestor materiale complexe au fost prezentate la fiecare tip de material
(celulozic, metalic, materiale plastice), de aceea in cele ce urmeaza vor fi particularizate doar unele
aspecte mai deosebite.
Caracteristicile de calitate esentiale ale unui material complex sunt: impermeabilitatea la
vapori de apa, gaze; transparenta si sudabilitatea; rezistenta impotriva luminii; rezistent la
temperaturi ridicate.
Materialele complexe sunt de mai multe tipuri in functie de:

Braov
2017
- natura produsului: complexe usoare (plastic), semirigide (plastic/hartie, sau aluminiu)
rigide (plastic/carton);
- functia detinuta: suport (PP, Pebd, Pehd, PVC; PS) liant (etilen vinil acetat), bariera
(copolimer etilen alcool polivinil).
Materiale complexe permit: ambalarea in vid, ambalarea in gaz inert, ambalarea produselor
supracongelate.
Dupa natura materialului suport sunt:
- complexe pe baza de aluminiu,
- complexe pe baza de hartie si carton;
- complexe pe baza de mase plastice.
Materialele complexe pe baza de aluminiu au un strat interior din polietilena de joasa
densitate si propilena, care este compatibil cu produsul de ambalat. Acoperirea stratului exterior se face
cu celofan, folii de poliester sau propilena.
Domenii de utilizare ale acestui material de ambalat sunt:
- produse sensibile la umiditate, pentru care se foloseste complexul de tipul celofan
/aluminiu/polietilena;
- produse lichide si vascoase. Aceste materiale trebuie sa aiba o rezistenta mecanica buna, in care
scop se folosesc diferite combinatii intre materialele plastice (polietilena, poliester, propilena si
aluminiu) care este stratul de mijloc.
- produse etanse la gaz. Straturile din exterior si interior sunt din celofan poliester si polipropilena.
Materialele complexe pe baza de hartie si carton trebuie sa corespunda unor cerinte de
calitate, precum: permeabilitate redusa la gaze si vapori de apa;
Materialele complexe pe baza de pelicule celulozice trebuie sa aiba cerinte de calitate: transparenta,
impermeabilitate la grasimi si posibilitati de sudura la cald.
Materialele complexe pe baza de carton au proprietati esentiale precum: impermeabilitatea fata
de vaporii de apa, rezistenta la frecare, impermeabilitate fata de grasimi, capacitate de termosudare.
Materiale complexe pe baza de mase plastice
Sunt cele care au in structura numai polimeri pe baza de poliester, polietilena, poliamida etc.
Caracteristici de calitate ale acestor materiale sunt: termosudabilitatea, bariera fata de
oxigen, permeabilitatea la vapori de apa. Aceasta din urma se poate reduce prin asocierea cu filme de
aluminiu.
Obtinerea materialelor complexe se poate face prin laminare (asamblarea a doua filme prin
lipire sau laminare intre doi cilindri) extrudere metalizare (condensare pe suprafata filmului a vaporilor
de aluminiu sau oxid de siliciu). Aceste filme au proprietati de impermeabilitate la vapori de apa si
gaze.
Materialele bariera sunt, de regula, alcatuite din trei straturi: unul asigura proprietatile
mecanice (hartia), un strat intermediar asigura proprietatile de bariera (aluminiu, materiale
plastice) si un al treilea strat permite inchiderea ermetica a ambalajului (de ex. polietilena). Aluminiul
poate fi inlocuit cu un strat din material plastic, precum policlorura de viniliden.
Structura materialelor bariera
Aparitia polimerilor de cristale lichide* (LCP) a facut sa imbunatateasca proprietatile polietilen
tereftalatului (PET) folosit pe scara larga la obtinerea buteliilor. Adaugand LCP umai 10% in PET
determina o crestere a proprietatilor mecanice de 2,7 ori si ii dubleaza proprietatile de bariera fata de
oxigen.

Braov
2017
Dezavantajul materialelor complexe si a celor tip bariera consta in greutatile pe care le
intampina la reciclarea lor.
Acest dezavantaj a fost eliminat prin aparitia monomaterialelor. Acestea au produsul bariera
impregrant in profunzimea suportului, fie numai pe o singura fata, fie pe ambele fete. Un asemenea
material este scotchban-ul care nu modifica reciclabilitatea hartiei si cartonului si nici
biodegradabilitatea. Materialul poseda proprietati de inalta bariera fata de apa, grasimi si uleiuri.
Materiale plastice metalizate ocupa o pondere insemnata in domeniul foliilor flexibile pentru
ambalaje datorita proprietatilor de bariera si a celor estetice.
Metalul utilizat este aluminiu care permite ca folia de plastic sau orice alt material: hartie,
carton, sa se depuna in grosimi infinitezimale, aproape monoatomice, dar cu efect de bariera fata de
gaze, lumina, umiditate, arome.
Un inconvenient in constituie faptul ca stratul de aluminiu este foarte fragil si sensibil la abrazivitate.
De aceea stratul metalizat trebuie acoperit cu un alt film plastic care are propria lui functie de bariera.
Al doilea inconvenient este dat de netransparenta materialului, nepermitand astfel vizualizarea
produsului ambalat. Solutia s-a gasit prin metalizare pe zone care nu modifica proprietatile bariera
dar face vizibil produsul.**
3.1.5. Materialele plastice cu depuneri de silice
Materialul are ca suport de regula polipropilena, polietilentereftalat sau poliamide sau
polistiren). Filmul este transparent cu o usoara coloratie galbuie. Prin laminarea tip sandwish a
stratului de silice, in afara de o inalta bariera fata de oxigen si vapori de apa se obtine si o rezistenta
mare la socurile mecanice, termice (filmul rezista chiar in interiorul cuptorului cu microunde).
Domeniile de utilizare sunt foarte diverse: alimente uscate si lichide, branzeturi, produse de
patiserie, cosmetice, produse farmaceutice, detergenti si diverse produse chimice, precum si ca
invelisuri sudabile pentru tablete de ciocolata.
S-au realizat materiale de ambalaj digerabile nu numai pentru om (cazul produselor alimentare
ambalate in straturi de amidon), dar si de mediu in care se foloseste sau se arunca dupa utilizare si care nu
ridica probleme de recuperare sau reciclare.
Materialul CELMAR se bazeaza pe solubilitatea celulozei in apa si a completei si a rapidei
sale biodegradari in mediu. (Dupa exemplu materialelor folosite la capsulele farmaceutice).
Astfel s-au realizat capsule de detergenti-pulbere, dozati pentru o singura utilizare si care se dizolva
in apa. Se poate utiliza si pentru ambalarea altor produse ca: hrana concentrata pentru animale, produse
fertilizante pentru sol etc. Comercializarea lor se poate face in ambalaje
colective.
In interiorul triunghiului este indicata si grosimea peliculelor de
polietilena de inalta densitate (HD-PE).
Ambalajele nu trebuie sa afecteze sanatatea consumatorilor prin
interactiunea pe care o pot manifesta in contact cu produsele, in special
cu cele alimentare.
In fiecare tara se adopta masuri, norme sanitare ce prevad
cerintele fata de ambalaj.
In tara noastra sunt in vigoare Normele de igiena privind
alimentele si protectia sanitara a acestora** in care se stipuleaza
printre altele, si masuri referitoare la ambalaj:

Braov
2017
- materialele din care sunt confectionate sa aiba un grad ridicat de stabilitate fizico-chimica
care sa nu permita cedarea in timpul utilizarii a substantelor straine peste limitele admise.
cernelurile si colorantii folositi la imprimare si colorarea materialelor de ambalaj care vin in
contact cu produsul alimentar sa fie avizate de Ministerul Sanatatii;
- este inadmisibil contactul direct al alimentelor cu partea colorata sau imprimata a
ambalajelor.
- sa nu confere toxicitate produsului alimentar cu care vine in contact;
- sa nu influenteze caracteristicile organoleptice, fizico-chimice, sau valoarea nutritiva a
produsului alimentar cu care vine in contact in timpul prelucrarii, manipularii, transportului sau
pastrarii acestuia;

- nu este admisa folosirea la ambalarea alimentelor a hartiei provenite din deseuri.

In cadru UE s-a emis un act legislativ nr. 108/1992 prin care se autorizeaza materialele ce pot fi
utilizate, precum si eticheta care trebuie sa indice ca ambalajul poate veni in contact cu produsele
alimentare. Exista si un simbol grafic prezentat in fig. 5.

3.2. Coduri noi pentru ambalaje

Codurile cu bare sunt operationale, dar cantitatea


de informatii codificate este relativ mica fata de suprafata
pe care o ocupa.
Codul Data Matrix* raspunde in mai mare
masura cerintelor actuale de codificare a unui numar mai
restrans. Codul cu bare contine de la 8 la 22 caractere numerice intr-un spatiu de 26 mm, Codul Data
Matrix, ajunge la 500 caractere intr-un spatiu de 1,3mm. Acest cod se poate aplica direct pe ambalaj,
confectionate din diverse tipuri de materiale sticla, carton, metal etc., iar citirea prin intermediul
unui decodificator se poate realiza chiar sub un unghi de rotatie. Acest cod seamana cu o tabla de sah,
fiind realizat din minuscule patrate de aceleasi dimensiuni ceea ce a simplifica imprimarea si citirea
codului /53/.
4. Metode de ambalare
Intre ambalaj si produs se formeaza un sistem de interconditionare reciproca astfel
incat alegerea tipului de ambalaj si a metodei de ambalare trebuie sa se faca in functie de
caracteristicile de calitate ale celor doua componente: produs si ambalaj.
Metodele de ambalare trebuie sa raspunda favorabil pentru atingerea urmatoarelor obiective:
- reducerea consumului de materii prime;
- cresterea performantelor ambalajului prin folosirea anumitor materiale complexe;
- reconsiderarea relatiei produs-ambalaj-mediu inconjurator;
Metodele de ambalare se bazeaza pe doua principii:
- dozarea volumetrica a cantitatii de produs care urmeaza sa fie cuprinsa in ambalaj;
- dozarea gravimetrica a cantitatii de produs din ambalaj.
Sunt doua procedee de ambalare: colectiva si portionala.
Ambalarea colectiva numita si fardelare consta in gruparea intr-o singura unitate de vanzare a
mai multor produse preambalate in hartie kraft, celofan sudabil etc. obtinandu-se pachete

Braov
2017
paralelipipedice paletizate. Produsele care se preteaza la o asemenea ambalare sunt: faina, zahar, orez
etc.
Ambalarea portionata cuprinde o cantitate de produs care urmeaza sa fie consumata o singura
data. Acest procedeu se aplica la produse perisabile (ex. branzeturi fermentate, untul etc.) si la produse
neperisabile (ex. cafea, zahar etc.).
Materialele de ambalare trebuie sa pastreze gustul, aroma si sa asigure o protectie impotriva
umiditatii aerului. Se folosesc in acest scop: foliile termosudabile din aluminiu sau hartie metalizata.
Principalele metode de ambalare sunt: aseptica, aerosol, in folii contractibile, in vid si in
atmosfera modificata.
4.1. Ambalarea aseptica, presupune absenta sau excluderea microorganismelor, garantand
securitatea microbiologica a elementelor fara ca acestea sa-si piarda caracteristicile organoleptice si
nutritive.
Cele mai folosite procedee de sterilizare sunt:
- HTST (high temperature short time);
- UHT (ultra high temperature).
Procedeul HTST consta in incalzirea rapida a produsului la o temperatura cuprinsa intre 90 si
120sC, timp de cateva secunde. Se aplica produselor puternic acide care se mentin sterile la
temperaturi scazute.
Procedeul UHT consta in incalzirea produselor la temperatura cuprinsa intre 135-150sC,
mentinerea timp de cateva secunde la aceasta temperatura, urmata de o racire brusca. La produsele cu
o vascozitate mica (laptele) se utilizeaza temperatura maxima, (150sC) iar la cele cu vascozitate mare
temperatura la limita inferioara (135sC).
Materialele de ambalare se aleg in functie de: natura produsului, costul produsului si
ambalajului si preferintele consumatorilor. Cele mai folosite sunt materialele complexe pe baza de
hartie si carton.
Se utilizeaza o folie mica, multistratificata, care combina caracteristicile hartiei, materialului
plastic si aluminiului. De exemplu cutiile pentru bauturi au o structura formata din 70% hartie, care
asigura rigiditatea si rezistenta, 24% polietilena pentru etansietate si o folie subtire de aluminiu (6%)
care formeaza o bariera impotriva aerului si luminii care pot distruge aroma si substantele nutritive din
alimente. Aceste trei materiale formeaza 6 straturi distincte pentru asigurarea unei ambalari aseptice
bune.
Tipurile de ambalaje Tetra-Rex si Tetra-Pak* sunt cele mai cunoscute pentru produsele
alimentare pasteurizate (sunt sterilizate cu apa oxigenata in combinatie cu un sistem de radiatii
ultraviolete).
Durata de conservare se prelungeste pana la 60 de zile in cazul produselor lactate si intre 60 si
120 zile pentru sucurile de fructe. Inventia sistemului de ambalare Tetra-Pak este considerata ca fiind
cea mai importanta din ultimii 50 de ani din domeniul industriei alimentare /62/.
4.2. Ambalarea tip aerosol
Termenul de aerosol se refera la o dispersie de particule solide sau lichide foarte fine,
susceptibile de a ramane in suspensie timp indelungat in atmosfera.
Ambalajul tip, aerosol este un recipient rezistent la o presiune interioara data, prevazut cu o
deschidere in care se monteaza o valva care asigura etanseitatea si distribuirea produsului cu
ajutorul unui agent propulsor. Se utilizeaza pentru ambalarea unor produse alimentare, cosmetice si
farmaceutice.

Braov
2017
Materialele din care sunt confectionate recipientele sunt: tabla cositorita, aluminiu, sticla si
materiale plastice.
Recipientele trebuie sa reziste la o presiune de aproximativ 30 kgf/cm2.
Conditiile care trebuie sa le indeplineasca gazul propulsor sunt: sa fie compatibile cu produsul,
sa nu corodeze materialele ambalajului, sa nu fie inflamabil, sa nu prezinte riscul unei explozii si sa nu
irite mucoasele sau pielea. Gazul poate fi sub forma lichefiata sau comprimata.
Cele mai utilizate gaze comprimate sunt azotul si dioxidul de carbon. Azotul este inert fata de
majoritatea substantelor farmaceutice si alimentare. Este incolor, inodor, netoxic, insolubil si
neinflamabil. Dioxidul de carbon este netoxic, neinflamabil, protejeaza produsele contra oxidarii si
este bacteriostatic.
Una din tendintele care se profileaza in domeniul ambalarii tip aerosol este sterilizarea
accesoriilor de ambalare inainte de operatia de umplere pentru a se evita o posibila recontaminare in
timpul ambalarii.
Sterilizarea se poate face prin temperatura ridicata sau cu radiatii gama. A doua metoda este
mai buna, dar mai costisitoare.
4.3. Ambalarea in folii contractibile
Principiul acestei metode de ambalare este dispunerea produselor aflate sub forma de bucati
mici si uniforme, pe o placa suport, plana sau cu alveole termoformate, urmata de inchiderea prin
acoperire cu folie si apoi de termosudare.
Folia contractibila este din material plastic, etirata (intinsa) in momentul fabricarii, cu
tensiuni interne fixate prin racire si care in momentul incalzirii revine la pozitia initiala.
Materialele plastice utilizate sunt din: policlorura de vinil, polietilena termo-conductibila,
policlorura de viniliden, polipropilena etc.
Sunt mai multe procedee de ambalare, precum: Ambalarea tip skin utilizeaza o placa suport
plana, iar ambalarea se face sub vid. Se utilizeaza pentru ambalarea produselor alimentare se urmareste
obtinerea unei permea-bilitati ridicate fata de oxigen. Se foloseste pentru ambalarea produselor cos-metice,
medicamente, obiecte din portelan, sticla etc. Acest procedeu permite o manevrare usoara si se bucura de o
opinie favorabila din partea consumatorilor.
Ambalarea tip blister este identica cu tipul skin cu deosebirea ca nu foloseste vidul, are
alveole termoformate, cu deosebirea ca inchiderea se poate face prin termosudare sau capsare.
Ambalarea alveolara este identica cu tipul blister cu deosebirea ca inchiderea se face numai
prin termosudare.
4.4. Ambalarea in atmosfera modificata
Metoda are doua variante: ambalarea in vid si ambalarea in atmosfera modificata.
- Ambalarea in vid consta in asezarea produsului intr-un ambalaj impermeabil la gaze si
extragerea aerului din interior. Prezenta oxigenului, chiar in cantitati mici, determina declansarea unor
reactii cu produsul, mai ales cand sunt durate mai mari de depozitare, producand alterarea produsului.
Avantajele ambalarii in vid sunt:
- se mentine forma regulata a produsului;
- se asigura integritatea produselor sensibile la frecare.
Dezavantajele metodei constau in;
- deteriorarea produselor sensibile la exercitarea unei presiuni mai mari asupra lor;
- riscul de a face masa cu folia de ambalaj a produselor sensibile.

Braov
2017
- aparitia unor defecte la produsele care contin grasimi cand acestea sunt supuse unor temperaturi
mai mari decat temperatura de topire a grasimilor.
Se folosesc materiale termosudabile impermeabile din carton si folie din materiale complexe de
ambalare.
Proprietatile foliei complexe de ambalaj sunt: rezistenta mecanica buna, protectia impotriva
luminii, rezistenta la actiunea substantelor agresive, rezistenta la temperatura, rezistenta buna la
strapungere (ex. combinatii dintre poliamida si polietilena). Protectia la lumina este realizata de foliile
complexe care contin un strat de aluminiu. Rezistenta la temperaturi inalte sau joase este asigurata de
folia complexa formata din poliamida si polietilena. Materialul cel mai folosit la ambalarea sub vid
este punga cu margini sudabile formata dintr-o folie complexa transparenta si dintr-o folie complexa cu
aluminiu. Astfel se asigura vizualizarea produsului si protectia fata de lumina.
Procedeul de ambalare in vid Cryovac este cel mai utilizat pentru branzeturi, carne, preparate
din carne, fructe si legume proaspete etc. /75/. Esenta acestui procedeu consta in:
- eliminarea aerului din ambalaj prin absorbtie, dupa ce s-a introdus produsul in pungile Cryovac;
- inchiderea automata cu un clips de aluminiu,
- introducerea produsului ambalat intr-un rezervor cu apa la temperatura de 92-97sC, timp de o
secunda pentru contractarea foliei tip Cryovac cu 50-85% determinand etanseizarea produsului. Folia
trebuie sa fie impermeabila si contractibila, de aceea se foloseste un copalimer format din clorura de
vinil cu clorura de viniliden.
Ambalarea in atmosfera modificata (M.D.P. - modified atmosphere packaging) se
preconizeaza a se aplica la 50% din produsele alimentare, in special proaspete.
Atmosfera naturala din interiorul ambalajului este modificata prin introducerea unor gaze
formate din bioxid de carbon, azot si oxigen.
Ambalajul se prezinta sub forma de caserate termoformate, flexibile si acoperite cu o pelicula
multistrat tip bariera. Stratul extern al peliculei bariera se realizeaza din polipropilena care prezinta
rezistenta termica de pana la 120sC, are bune proprietati optice si estetice si are un impact ambiental
scazut. Stratul de acoperire este din polietilena tereftalat care are bune proprietati de protectie si
permite totodata inscriptionarea ambalajului. Filmul bariera propriu-zis se obtine din clorura de
viniliden, celofan, poliamida 6 amorfa (ce are permeabilitate la oxigen si bioxid de carbon
< 0,5cm3/m2 24 hbar) sau polietilena tereftalat.
Aceasta metoda se aplica la ambalarea carni, pestelui, cafelei, legumelor si fructelor proaspete.
Procedeul permite controlul reactiilor chimice, enzimatice sau microbiene in scopul reducerii sau
eliminarii proceselor de degradare a marfurilor.
Factorii care determina ambalarea in atmosfera modificata sunt:
- natura produsului si a materialului de ambalat;
- alegerea gazului sau amestecului gazos;
- adaptarea materialului de ambalaj la tehnica de ambalare utilizata si la masina de ambalat.
Alegerea gazului sau a amestecului gazos depinde de natura produsului si de principalele tipuri
posibile de deteriorarea calitatii produsului (cresterea microbiana, oxidarea produsului).
Introducerea azotului (inlocuitor al oxigenului) se face pentru a reduce oxidarea grasimilor.
Azotul este inert, inodor si putin solubil in apa si grasimi.
Dioxidul de carbon este un agent bacteriostatic si fungistatic care poate incetini faza de
crestere exponentiala si poate reduce viteza de multiplicare a bacteriilor aerobe si a mucegaiurilor. In

Braov
2017
sistemele aerobe se utilizeaza 20-30% CO2, iar in sistemele anaerobe atmosfera contine 100% CO 2.
Dioxidul de carbon este foarte solubil in apa si grasimi, de aceea este absorbit de alimente.
Oxigenul este utilizat drept component al amestecului gazos, desi este evitat, in general, la
ambalarea produselor. Se utilizeaza la ambalarea carnii pentru a mentine culoarea rosie a acesteia.
Un factor important care influenteaza calitatea produselor ambalate in atmosfera modificata
este temperatura. De aceea temperatura este controlata si mentinuta intre limitele prescrise in timpul
depozitarii pentru fiecare produs perisabil.
5. Ambalarea produselor in relatie cu protectia consumatorilor
Ambalajul reprezinta cartea de vizita a produsului ambalat, prin intermediul caruia
consumatorul ia cunostinta de felul produsului, caracteristicile de calitate, modalitatea de utilizare si
eventuale restrictii, modul de pastrare.
La ambalajele moderne functia de informare este extinsa si asupra ambalajului, permitand
consumatorului sa cunoasca din ce material este confectionat, daca este compatibil cu produsele
alimentare, daca este reciclabil sa nu.
Ambalajele folosesc un limbaj format din cuvinte, cifre, imagini, simboluri sugestive legate
direct de ceea ce vor sa comunice.
Avand in vedere ca in zilele noastre consumatorii au un timp extrem de redus (doar 0,5% din
totalul timpului pe care il au la dispozitie) pentru efectuarea cumparaturilor, comunicarea dintre client
si produsul ambalat trebuie sa se faca rapid, ambalajul fiind un vanzator mut. La aceasta
contribuind in mare masura si realizarea estetica a sa, capabila sa convinga in luarea deciziei de a
cumpara.
Informatiile privitoare la natura materialului din care este confectionat ambalajul si daca este
reciclabil se transmite prin simboluri.
In activitatea comerciala ambalajul este un component indispensabil, care nu se poate disocia
de marfa. Metodele noi de desfacere (mai ales prin autoservire) determina diversificarea ambalajelor si
cresterea exigentelor din punct de vedere al calitatii.
Ambalajul protejeaza consumatorul impotriva falsificarii marfurilor prin perfectionarea
modalitatilor de inchidere si etanseizare, prin realizarea unor forme de ambalaj, a unor inscriptii si
semne specifice mai greu de imitat si prin etichetele aplicate pe ambalaj.
Intre materialele de ambalare si produse sunt posibile unele reactii fizico-chimice care
determina un transfer reciproc de substante cunoscute sub denumirea de fenomenul de migratie.
Materialele de ambalaj se impart in doua categorii in functie de migratia substantelor:
- materiale la care migratia este nula sau neglijabila (sticla, aluminiu).
- materiale la care migratia este permanenta, independent de produsul ambalat (ex. materiale
plastice).
Datorita interactiunii dintre produse si ambalaje apar si riscurile intoxicatiilor alimentare. De
exemplu, anumite metale pot reactiona cu acizii prezenti in alimente (fructe, legume), cu formarea de
hidrogen si ioni metalici. Stratul de staniu care acopera in interior conservele metalice nu rezista la
medii puternic acide, cu pH<4, de aceea trebuie sa fie lacuite cu un strat suplimentar de protectie.
5.1. Reglementari ale UE in domeniul materialelor de ambalat
Datorita importantei ce se acorda relatiei dintre ambalaj si protectia consumatorilor in Uniunea
Europeana au aparut mai multe reglementari care sunt de natura sa apere interesele consumatorilor fata
de actiunea nociva a unor materiale de ambalat. Legislatia europeana se refera la:

Braov
2017
- obligatia de verificare a migratiei constituentilor din materialul plastic destinat contactului cu
marfurile alimentare (Directiva Consiliului din oct. 1982)
- necesitatea armonizarii legislatiei statelor membre UE referitoare la materiale si obiecte care vin
in contact cu marfurile alimentare (Directiva Consiliului Europei, decembrie 1988).
- stabilirea listei substantelor pentru verificarea migratiei componentilor din materiale plastice care
intra in contact cu marfurile alimentare (Directiva Consiliului dec. 1985);
- lista materialelor si obiectelor din pelicula celulozica regenerata destinata contactului cu
marfurile alimentare (Directiva Comisiei Europene martie 1993).
- lista materialelor si obiectelor din material plastic destinat contactului cu marfurile alimentare
(Directiva Consiliului, feb. 1990).
5.2. Punctul de prospetime
Grija fata de consumatori a cunoscut in tarile dezvoltate noi aspecte, printre care se remarca si
oferirea spre vanzare a produselor alimentare proaspete, refrigerate al caror ambalaj este prevazut cu
un indicator special Timp/Temperatura.
Acest indicator permite tuturor factorilor interesati, inclusiv consumatorului final, sa afla gradul
de prospetime al produsului alimentar, respectiv cat de aproape se afla un produs de limita sa de
consum.
Punctul de prospetime se afla pe o eticheta adeziva sau se afla direct pe ambalaj si care,
suferind o reactie cromatica, arata daca calitatea produsului este sau nu corespunzatoare in conditiile
respectarii stricte a conditiilor de pastrare.
Firma Barilla (Italia) utilizeaza o eticheta adeziva din material plastic formata dintr-un inel de
referinta de culoare verde si dintr-o parte centrala continand un indicator cromatic care, in functie de
timp si temperatura la care este supus isi schimba culoarea galbena initiala, intunecandu-se in mod
ireversibil. Astfel, se ofera consumatorilor posibilitatea verificarii intr-un mod simplu si imediat daca
marfa a fost pastrata in mod corect si si-au mentinut integral toate caracteristicile calitative si, in mod
special, prospetimea /54, 19/.
6. Impactul materialelor de ambalare asupra
mediului inconjurator
In legatura cu protectia mediului, ambalajele au o
influenta foarte mare asupra ambientului pentru ca ocupa
40-50% din deseurile solide urbane.
Pe plan mondial se apreciaza ca fiecare consumator arunca 120-180 kg ambalaje.
De aceea, astazi nu mai este de conceput realizarea unui ambalaj care sa constituie o problema
pentru mediu inconjurator, pentru consumator, un ambalaj care sa nu poate fi reciclabil sau distrus. La
nivelul UE s-a adoptat o directiva referitoare la ambalaje si reziduuri in care se prevede:
- promovarea ambalajelor standard pentru a facilita reutilizarea acestora;
- utilizarea cu precadere a produselor concentrate pentru a se micsora productia de ambalaje. Deci
volumul si masa ambalajelor vor trebui limitate la minimum, dar cu asigurarea functiilor de conservare
si protectia produselor ambalate si a acceptarii lor de catre consumatori;
- eliminarea discriminarilor dintre ambalaje noi si ambalaje reciclabile;
In domeniul materialelor de ambalaj s-au conturat trei tendinte:
- lasting ware - sugereaza prelungirea in timp a utilizarii lor, necesitand din
partea consumatorilor atentie si grija in folosirea acestora. Aici se includ ambalajele perpetue (Pack-
man);

Braov
2017
- earthedibile - propune ambalaje din materiale, digerate de pamant adica biodegradabile,
nepoluante. (Celmar);
- extremely easy to recicle - exprima monomaterialitate si usurinta in reciclare. Aceste ambalaje
evidentiaza compozitia lor chimica, posibilitatea de a fi reduse dimensional pentru a facilita dinamica
reciclarii (ECO-ECO).
Eliminarea ambalajelor-gunoaie, in functie de natura lor, se poate realiza prin: biodegradare,
fotodegradare, depolimerizare, incinerare. Metoda de ardere s-a pus la punct pentru recuperarea
energiei degajate si utilizarea ei in scopuri casnice.
Datorita diversificarii materialelor de ambalare de naturi diferite si mai ales a celor din
materiale plastice, s-a impus stabilirea unor criterii de apreciere a gradului de poluare a mediului si de
limitare a poluarii. Aceste criterii sunt:
- reducerea volumului ambalajului dupa utilizare;
- reducerea consumului de material pentru ambalaje;
- posibilitatea distrugerii ambalajului dupa utilizare;
- lipsa de nocivitate prin distrugerea materialului;
- posibilitatea de reutilizare a materialului de ambalat.
Principalii parametrii ecologici prin intermediul carora apreciem impactul ambalajelor
asupra mediului sunt:
- incalzirea globala si modificarile climatice;
- deprecierea stratului de ozon;
- poluarea aerului;
- fenomenul de ploaie acida;
- poluare apei;
- categoriile de deseuri solide si eliminarea lor.
Aprecierea nivelului de degradare naturala a unui material de ambalare se exprima valoric prin
indicatorul index D care raportat la volumul sau greutatea materialului da factorul D.
Degradarea naturala se poate face, in functie de natura produsului, prin una din urmatoarele cai:
- oxidare chimica avand ca efect reducerea sau modificarea fizica a materialului prin coroziune,
reactii fotochimice sau orice alta reactie care are loc in conditii atmosferice normale;
- biodegradarea care consta in distrugerea materialului de catre microorganismele din sol.
Capacitatea unui material de a se degrada natural se exprima numeric printr-un indicator numit:
modul de degradabilitate naturala.
Aprecierea capacitatii de distructibilitate mecanica a materialului de ambalaj se face in functie
de metoda de eliminare a deseurilor, prin: ingropare, incinerare, reciclare sau recuperare.
La distrugerea prin incinerarea deseurilor trebuie sa se tina seama de anumite caracteristici ale
materialului si anume:
- cantitatea de reziduuri rezultate dupa ardere,
- procentul de ardere;
- nocivitatea gazelor degajate in timpul arderii.
Ambalajele din hartie si carton considerate ecologice au totusi efecte negative asupra mediului
datorita compusilor organoclorurati rezultati la albirea pastei de hartie si a cernelurilor de imprimare.
Procedeul utilizat la obtinerea hartiei pure este poluant, datorita ploii acide.
Materialele plastice polueaza mediul inconjurator datorita deseurilor rezultate din utilizarea lor
si a gazului emis in timpul distrugerii lor prin incinerare. Materialele plastice nocive sunt: policlorura

Braov
2017
de vinil, (PVC) care degaja acid clorhidric la incinerare si polistirenul. Polietilena si polipropilena nu
polueaza mediul inconjurator la incinerare.
Aluminiu este materialul cel mai utilizat la confectionarea ambalajelor, fiind considerat un
metal ecologic, pentru ca:
- permite obtinerea prin laminare a foliilor cu grosimi de
0,06 mm cu un consum redus de energie pe unitate de ambalaj;
- se poate recupera prin reciclare de un numar infinit de ori.
Ambalajele din material lemnos sunt recuperabile dar necesita cheltuieli mari pentru recuperare
si reconditionare.
Recuperarea in general a ambalajelor se concretizeaza in doua efecte favorabile: reducerea
utilizarii resurselor naturale si a cantitatii de reziduri cu avantaje pentru mediul inconjurator.
O reglementare importanta la nivel european in domeniul ambalajelor* s-a concretizat intr-
un program pe 10 ani in care se prevede:
- imbunatatirea calitatii ambalajelor si reducerea cantitatii de reziduuri provenite din ambalaje;
- cresterea ponderii de recuperare a ambalajelor:
- excluderea de pe piata a ambalajelor nerecuperabile sau nereciclabile. Modalitatile de recuperare
si reciclare se vor adopta in functie de specificul fiecarei tari.
Statele membre UE au adoptat noi reglementari in domeniul ambalajelor care prevad:
- stabilirea unui ambalaj standard pentru a facilita reutilizarea acestuia;
- utilizarea cu precadere a produselor concentrate pentru a micsora greutatea produsului ambalat;
- promovarea distributiei standardizate sau modulate;
Printr-o Directiva a UE din 1993 s-au stabilit limitele maxime ale concentratiilor de metale
grele (plumb, cadmiu, mercur) din ambalaje.
Principalele cai de reducere a poluarii mediului inconjurator adoptate de majoritatea tarilor
europene sunt:
- reducerea ponderii ambalajelor nerecuperabile. Pentru aceasta s-a introdus o taxa pentru limitarea
raspandirii ambalajelor nerecuperabile;
- introducerea unor ambalaje mai putin poluante. Ambalajul aseptic (cutii pentru bauturi) este
considerat cea mai buna solutie pentru deseurile solide. Producerea acestuia necesita o cantitate mai
mica de material decat orice alt tip de ambalaj pentru bauturi si genereaza cantitati mult mai mici de
deseuri decat toate celelalte tipuri de ambalare.
- eliminarea deseurilor din materiale de ambalare poli-stratificate prin arderea completa a
ambalajului si recuperarea energiei rezultata si reciclarea completa a stocurilor.
Germania este tara in care s-au adoptat cele mai multe reglementari in domeniul limitarii
poluari. Printre acestea este si ordonanta Topher care stabileste:
- poluatorul trebuie sa plateasca, producatori si comerciantii trebuie sa recupereze;
- incinerarea deseurilor este interzisa;
- recuperarea ambalajelor a celor 3 tipuri (de vanzare, supraambalare si cele de transport) de catre
o societate (D.S.D) care reuneste distribuitorii si producatorii de bunuri
de consum.
Sistemul de recuperare a reusit si datorita eliberarii etichetei Der Grne Punkt (punctul
verde) care se lipeste de produs (fig. 8.2). Eliberarea etichetei se face contra unei sume calculata in
functie de greutatea ambalajului si a tipului de material utilizat. Atribuirea punctului verde se face pe
baza unui contract cu utilizatorul in care se prevede caracterul reciclabil al ambalajului.

Braov
2017
La nivelul Uniunii Europene exista o Directiva din 1992 prin care statele membre sa valorifice
90% din deseurile de ambalaje si 60% din materialele constitutive ale ambalajelor.

13.7. Principalii indicatori economici ai ambalajelor


Din punct de vedere economic ambalajul poate fi apreciat ca un produs finit oarecare, care
comporta anumite chetuieli cu materiile prime si de obtinere. In practica comerciala ambalajele au un
regim special de circulatie, de apreciere si de recuperare, in vederea refolosirii lor.
Aprecierea economica a ambalajelor se face prin cinci categorii de indicatori, care reflecta
gradul de ocupare a spatiului, masa, consumul de materiale, productivitatea muncii in operatiile de
ambalare si costul ambalajului in functie de produs /75/.
A. Indicatorii de spatiu reflecta gradul de utilizare a spatiului de depozitare si de
transport. Din punct de vedere economic un ambalaj este cu atat mai bun cu cat:
- are un volum util cat mai mare, in raport cu volumul sau;
- ocupa un spatiu cat mai redus cand se afla in stare pliata sau demontata, in raport cu volumul sau
in stare montata;
- foloseste cat mai complet suprafata paletei de transport, precum si a spatiului de depozitare si de
transport;
- are o suprafata cat mai mica, in raport cu volumul sau interior, respectiv cu masa ambalata.
B. Indicatorii de masa permit compararea ambalajelor din punct de vedere al masei, cu
volumul interior al ambalajului cu masa continutului si cu volumul interior al ambalajului, cu masa
continutului si cu numarul unitatilor cuprinse in ambalaj. Este apreciat favorabil ambalajul cu cat are
masa mai mica fata de aceste elemente de referinta.
C. Indicatorii de consum permit compararea ambalajelor din punct de vedere al consumului
de materiale principale. Un ambalaj este cu atat mai economic cu cat necesita un consum mai mic de
material, in raport cu volumul interior al ambalajului, cu masa continutului si cu numarul unitatilor
cuprinse in ambalaj.
D. Indicatorii de productivitate a muncii la operatiile de ambalare, ofera posibilitatea de
comparare a ambalajelor din punct de vedere al aptitudinii lor de efectuare a operatiilor de ambalare
sau umplere. Acesti indicatori permit evaluarea masei, volumului sau numarului produselor ambalate,
raportata la durata unui schimb si numarul de lucratori.

Braov
2017