FILTRAREA ŞI ELEMENTE DE TEORIE ALE FILTRĂRII

Filtrarea – este una dintre metodele de bază aplicată pentru seprararea

amestecurilor (sistemelor) lichide şi gazoase heterogene.
În afară de filtrare, dintre metodele de bază utilizate la separarea sistemelor
lichide şi gazoase neomogene putem menţiona: precipitarea, centrifugarea, separarea
umedă. Aceste metode stau la baza proceselor hidromecanice de separare a sistemelor
heterogene.
Rădăcina cuvântului „filtrare” are la bază latinsecul filtrum, ceea ce iniţial
însemna pâslă, care în antichitate era utilizată pentru filtrarea lichidelor cu scopul de a
le purifica.
Filtrarea se defineşte ca procesul de separare a sismelor neomogene prin
intermediul unor membrane poroase, permiabile pentru unele faze ale sistemului şi
impermiabile pentru altele.
Dintre aceste procese fac parte: separarea suspensiilor pe fracţiuni: lichid pur şi
sediment umed; aerosoli: gaz pur şi sediment uscat sau gaz pur şi lichid.
Este oportun de a face distincţia dintre noţiunile „filtrare” şi „infiltrare”. Prima
defineşte procesele de separare a suspensilor şi a altor sisteme neomogene în condiţii de
laborator şi industriale. Cea de a doua – procesele de deplasare a lichidelor şi gazelor
prin rocile poroase în condiţii naturale.
Separarea suspensiilor, care sunt lichide cu particule solide suspendate, se
realizează cu ajutorul filtrului. Cel mai simplu din punct de vedere constructiv filtru se
prezintă ca un vas, volumul căruia este separat în două părţi printr-o membrană filtrantă.
Suspensia se trece în volumul uneia dintre aceste părţi, astfel ca ea să vină în contact cu
membrana filtrantă. Datorită diferenţei de presiune dintre părţile vasului, lichidul trece
prin porii membranei filtrante, iar particulele solide sunt reţinute de membrană. Astfel
amestecul-suspensia se separă pe fracţiunile: filtratul pur şi sedimentul umed (în engl.
cake – turtă, placă; germ. kuchen – plăcintă, prăjitură; fr. gâteau - plăcintă).
Filtrarea este un proces hidrodinamic, viteza căruia este direct proporţională cu
diferenţa de presiune dintre părţile membranei filtrante (forţa de mişcare a procesului) şi
este invers proporţională cu rezistenţa pe care o învinge lichidul la trecerea prin porii
1
membranei şi stratul de sediment depus. Presiunile diferite pe ambele părţi ale
membranei sunt obţinute cu ajutorul compresoarelor, pompelor cu vid şi a pompelor
pentru lichide, utilizând la fel, şi presiunea hidrostatică a suspensiei. Rezistenţa la
filtrare este suma formată de rezistenţa membranei filtrante şi a sedimentului.
Deosebim filtrare cu obturarea (colmatarea) porilor şi cu depunerea de
sediment. Pentru fiecare dintre aceste cazuri distingem particularităţi.
Teoria filtrării, deocamdată, este puţin utilizată în calculele practice pentru
echipamentul de filtrare, dar ea este necesară pentru explicarea diferitor experimente de
laborator, stabilirea condiţiilor optime de filtrare şi a impactului modificării acestor
condiţii asupra procesului. Domeniul de aplicare a teoriei filtrării este limitat, din cauza
dependenţei procesului de caracterul şi proprietăţile suspensiei. De aceea rezultatele
obţinue pentru o anumită suspensie nu pot fi întotdeauna utilizate pentru o altă
suspensie.
Pentru cea mai simplă situaţie când: ΔP=const, volumul de filtrat V, care a trecut
printr-o suprafaţă de filtrare de 1m2 cu durata procesului τ, formează următoarea
ecuaţie:
V2 + 2VC = k τ,
în care: C – constanta de filtrare, care caracterizează rezistenţa hidraulică a membranei
flitrante, m3/m2; k – constanta de filtrare care depinde de regimul procesului de filtrare şi
proprietăţile fizico-chimice ale sedimentului şi lichidului, m2/s; τ – durata operaţiei de
filtrare, s.
Viteza de filtrare în [m3/m2·s] se determină după ecuaţia:

Cu aplicarea acestei ecuaţii poate fi calculată şi viteza de spălare a precipitatului

cu lichidul de spălare, în cazul când viscozitatea acestui lichid este egală cu viscozitatea
filtratului şi dacă licidul de spălare trece printr-un fitru pe aceeaşi cale ca şi filtratul. În
aceste condiţii viteza de spălare se egalează cu viteza de filtrare în punctul final.
Exemple de utilizare a teoriei filtrării.

2
1. Determinaţi durata operaţiei de filtrare a 10 dm 3 de lichid printr-un filtru cu
suprafaţa de 1 m2, dacă la testările preliminare ale filtrului au fost colectate volumele
de filtrat: 1dm3 de lichid peste 2,25 min şi 3 dm3 – 14,5 min de la începerea filtrării.
2. Pentru condiţiile exemplului 1 determinaţi durata de spălare a precipitatului, dacă
volumul apei de spălare constituie 2,4 dm3/m2 şi spălarea decurge în aceleaşi condiţii
ca şi filtrarea.