Consideram un amestec format din particule de diverse dimensiuni, iar membrana are un diametru al porului de 3.5 mm.

Marimea finete de filtrare absoluta se poate aprecia in 2 moduri: -diametrul celei mai mari particule care trece prin porul membranei (3) -diametrul celei mai mici particule care nu mai trece prin membrane Aceasta marime nu este reala, de aceea nu este indicat sa se foloseasca in calculi ci doar pentru compararea diametrelor. Finetea de filtrare relativa este marimea care indica diametrul cel mai mic al particulelor care este retinut de membrana in proportie de 95-98% (4). Capacitatea de filtrare sau eficienta filtrarii reprezinta proprietatea elementului filtrant de a retine intr-o anumita masura particule cu dimensiuni mai mari decat o valoare prestabilita a finetii membranei. Capacitatea de filtrare se apreciaza prin factorul , iar finetea la care se calculeaza se reprezinta prin indicele x. Particulele care se gasesc inainte de a trece prin membrane se denumesc particule din amonte, iar cele care au trecut sunt particule din aval. _x = N_(x (Am) )/(N_x (Av)) _x = 2 => in amonte sunt de 2 ori mai multe particule => membrana retine 50% din particulele de finete x _x = 1 => membrana nu retine nici o particula Eficienta filtrarii pentru o finete x data reprezinta procentul de particule de finete x retinute de membrana. E_x = (N_(x (Am) )-? N?_x (Av))/(N_x (Am) ) 100 (%) => E_x =1 1/_x Intre diametrul maxim al porilor si finetea de filtrare (factorul _x) s-a gasit o relatie: _x= D_(P max)/k k=24 Procesul de separare nu se desfasoara in conditii ideale de curgere, de comparare a dimensiunilor, apar interactiuni intre: -particule de diferite dimensiuni -particule si suprafata membranei -particule si suprafata porilor in interiorul porilor Aceste interactiuni limiteaza performantele membranelor. La un process de separare intereseaza viteza cu care se efectueaza procesul si calitatea separarii exprimata prin selectivitate. La orice curgere a unui fluid pe langa o suprafata solida sau pe langa un alt fluid apar langa interfata asa numitele straturi limita in care deplasarea particulelor poate avea loc si in directia liniei de curent dar si in directii diferite de linia principal de curent. In straturile limita pot avea loc acumulari si modificari ale structurii care pentru procesul de separare pentru membrane capata o influenta mare. Atunci cand pe langa moleculele fluidului continut de amestecul ce trebuie separate se gasesc si alte molecule, pe langa interactiile dintre legaturi apar si interactii cu acest lichid.

Daca lichidul nou se numeste solvent, aceste particule sunt numite solut. Particulele de solut pot ajunge in stratul limita si in functie de interactiunile lor pot conduce la modificari ale stratului limita. Se poate produce o acumulare de solute in vecinatatea membranei, prezenta solutului va conduce la modificand vascozitatea solventului, in cele mai multe cazuri are loc o crestere a vascozitatii. MV = ?P/(R ?) creste vascozitatea scade debitul volumic prin membrane Prin cresterea concentratiei solutului rezulta cresterea presiunii osmotice si se micsoreaza fluxul prin membrana. Prin cresterea concentratiei solutului in stratul limita pot avea loc aglomerari mai mult sau mai putin ordonate de particule care conduc la precipitate solide. In cazul macromoleculelor se formeaza geluri; un strat continuu de gel cu o anumita porozitate poate fi considerat o noua membrane. Particulele de precipitat pot bloca intrarile in pori sau blocheaza porii la o anumita adancime. Gelul poate acoperi intrarile in pori sau se poate depune in pori, micsorand astfel diametrele interioare ale porilor. Aceasta crestere a concentratiei solutului in stratul limita la intrarea membranei se numeste polarizare de concentratie. Fenomenele care apar pe suprafata membranei ca urmare a polarizarii de concentratie conduc la o limitare a desfasurarii procesului de separare. 20-30% solute in retentat=> trebuie sa se opreasca procesul de separare prin membrane, se evacueaza retentatul sau se schimba membrane pentru a elimina colmatarile de suprafata sau din interiorul membranei. Datorita concentratiei atinse de solute din apropierea membranei particulele de solute se vor deplasa in masa de amestec, paralel cu membrana dar vor fi particule ce vor difuza prin membrane. Aceasta difuzie a solutului prin membrana conduce la micsorarea selectivitatii prin membrana. Consideram o membrana in apropierea careia se gaseste un sir polarizari de concentratie ?x. In masa amestecului de separate solutul are concentratia C. Apropiindu-se de membrane concentratia solutului este egala cu Cn Consideram un element infinit enzimal din stratul de polarizare cu grosimea dx si concentratia dC. Particulele solutului din masa de amestec se deplaseaza spre membrana (stratul de polarizare de concentratie) realizand o anumita valoare a fluxului avand viteza v. Fluxul de solute care se deplaseaza spre membrana este: vc = D dC/dX Presupunem ca difuzia prin membrane este neglijabila, la echilibru particulele de solute revin spre masa solutului prin difuzie. Fluxul particulelor de solute care se intorc spre membrane este dat de legea lui Fick:

(vc)/D = dC/dX Pentru a afla concentratia solutului in stratul limita se integreaza: ?_0^?x(vdx)/D = ?_C^Cmdc/C v/D ?x=ln??Cm/C? Cm/C= e^(v/D ?x) S-a definit o marime ce caracterizeza acest process de polarizare de concetratie = > coeficient de polarizare care este dat de raportul intre solutul din stratul de polarizare si solutul din masa amestecului. ?= (Cm-C)/C= Cm/C-1= e^(v/D ?x)-1 Intereseaza valori cat mai mici. Pentru a avea un strat de polariza mic trebuie distrus stratul => se introduce un sistem de agitare in apropierea membranei. SELECTIVITATEA MEMBRANEI Membranele pot separa amestecuri formate din particule insolubile in solvent sau amestecuri omogene. Dimensiunea particulelor din amestec pot fi apropiate sau se pot intinde pe un domeniu mai larg de valori atat in sisteme omogene cat si in cele eterogene.

In cazul particulelor solide pentru finetea de filtrare se poate realiza trecerea particulelor cu dimensiuni mai mici si retinerea intr-o masura mai mare a particulelor care depasesc finetea de filtrare. In cazul amestecurilor omogene diferentele intre dimensiunile geometrice ale moleculelor de solute sunt foarte mici a.i. pe un domeniu restrains de modificari ale masei de solute fie ca se pot retine fie ca se pot pierde cantitati mari din solutul care trebuie separate fara a realiza separarea selectiva. Diferentierea particulelor care trebuie separate se face pe baza maselor moleculare. Putem avea molecule de solut de tip micromolecule (substante organice si anorganice) si amestecuri de macromolecule cu spectru larg de molecule) Pana la o anumita masa moleculara membrana poate sa retina din amestec moleculele de solut, de la o anumita masa moleculara inferioara moleculelor de solute incep sa fie retinute cu cresterea masei moleculare retinerea este mai mare pana la retinerea totala. Zona in care incepe sa se produca retinerea si se ajunge la retinerea totala se numeste zona de rupere. Se stabileste la punctual de infletiune o masa moleculara de rupere Mr. Cu cat amestecul este mai omogen zona de rupere se ingusteaza. Pentru a fi in domeniul maselor moleculare se exprima in Daltoni. Deoarece membranele de microfiltrare au pori mari de ordinul micronilor acestea separa particule cu dimensiuni de fractiuni mm. La aceste procese de separare membranara la care dimensiunile particulelor sunt de ordinul nu se mai pot determina porii prin metode fizice macroscopice, caracterizarea porului se face prin masa moleculara de rupere exprimata in Daltoni.

Pentru moleculele a caror dimensiune se incadreaza in zona de rupere se calculeaza coeficientul de retinere R definit ca raportul dintre cantitatea de material retinut de membrana si cantitatea de material supus separarii. R = (Ca-Cp)/Ca in care: Ca = concentratia solutului in alimentarea modulului membranar Cp = concentratia solutului in permeat Cu cat acest coeficient de retinere este mai apropiat de 1, membrane are o selectivitate mai mare pentru solutul respectiv. Exista molecule care fac diferenta intre moleculele de glucoza si cele de fructoza. O molecula trecec iar cealalta este retinuta. Separarile pe membrane se fac in conditii termodinamice si hidrodinamice cat mai apropiate de cele existente in natura. Separatoarele membranare sunt obligate sa lucreze la presiuni si temperature diferite de cele din natura. Pe langa proprietatile geometrice membranele trebuie sa posede si caracteristici de rezistenta la diversi factori de solicitare (termica, mecanica, chimica, biochimica) Rezistenta membranelor la diverse solicitari a fost corelata cu porozitatea membranelor. R reprezinta o proprietate fizico mecanica: R ? (1 - P)m Daca m=0 => R=1 exista si proprietati care nu depinde de porozitate (punct de topire, cristalizare) m=1 => R=1-P => proprietatea scade cu cresterea porozitatii (caldura specifica) m=2 -> se obtin relatii neliniare intre proprietati si porozitate (prop mecanice si unele termice) m=3 => proprietatile legate de porozitate si de structura cristalina, ordonarea supramoleculelor, plasiticitatea, rezistenta mecanica

Pentru utilizarea membranelor sunt dispuse in suporti speciali numiti module membranare. In timpul utilizarii zone din membrane sunt supuse la solicitari mecanice de intindere, comprimare, vibratii. In studiul materialelor s-a ajuns la concluzia ca orice tip de solicitare mecanica poate fi apreciata cu ajutorul raspunsului la solicitarea la intindere sau incovoiere.

Daca se reprezinta comportamentul corpului solid (tensiune-deformatie) se obtine o functie care reprezinta modul in care rezista corpul respective atunci cand solicitarea mecanica exercitata asupra lui creste. Apare o prima portiune OA numita si portiune de rigiditate, deformatiile in aceasta zona sunt mici si cu cat corpul e mai rigid particula e mai mare. AB este zona de elasticitate, in care corpul se poate deforma intr-o masura mai amre decat in zona OA, dar dupa indepartarea fortei revine la dimensiunea initiala. Pana in acest punct structura sa deformeaza reversibil.

In punctual B se poate produce intinderea si se poate produce ruperea unui element structural supramolecular. B sau punctul de curgere face trecerea de la starea elastic la cea plastic. Marind solicitarea forma corpului se modifica si in C apare o discontinuitate macroscopica , obiectul obtinut nu mai este continuu, prezinta zona de discontinuitate.