Cerinţe de apă şi calitatea surselor de apă /

Gestionarea resurselor de apă

CURS 9
PROCEDEE ȘI TEHNICI
PENTRU TRATAREA APEI

Asist. univ. dr. ing. Irimia Oana

 Filtrarea apei
Filtrarea este un procedeu de separare a solidelor de lichide, prin
care materiile în suspensie sunt separate de lichid prin trecerea
amestecului printr-un material poros, numit strat filtrant, care reţine
materiile solide şi lasă să treacă lichidul, denumit şi filtrant [29, 38, 45,
48].
În domeniul tratării apelor, filtrarea are ca scop separarea
materiilor solide din apă, în vederea limpezirii apelor. Separarea celor
două faze, iniţial amestecate, necesită o acţiune care se poate exercita
în cazul unei suspensii, fie asupra particulelor solide aflate în stare de
suspensie, fie asupra lichidului. Astfel pentru limpezire este posibilă
imobilizarea relativă a lichidului şi deplasarea particulelor sub acţiunea
unui câmp gravitaţional, cazul decantării clasice în care se reţin 80-95
% din substanţele în suspensie din apă, sau imobilizarea particulelor
solide, prin reţinerea pe un suport şi obligarea lichidului de a traversa
suportul sub influenţa unei diferenţe de presiune [38, 45, 48].
În cazul filtrării clasice se acţionează asupra lichidului supunându-l la un
gradient de presiune care îl obligă să treacă prin materialul poros.
Această forţă poate acţiona pe o parte sau alta a mediului filtrant,
aplicând fie o presiune a lichidului de filtrat, fie o depresiune (vacuum)
asupra filtratului [38].
Există mai multe feluri de filtrare care depind de mărimea şi concentraţia
particulelor solide, de natura şi caracteristicile mediului filtrant şi ale
modului de funcţionare [45].
În domeniul tratării apelor de alimentare în general, filtrarea este utilizată
în trei moduri principale [38]:
• ca treaptă unică de tratare;
• ca treaptă preliminară pentru a reduce încărcătura treptei următoare –
reţinerea materiilor grosiere;
• ca treaptă finală pentru finisarea indicatorilor calitativi ai apei (în
această categorie intră şi tratările speciale – filtrarea prin cărbune activ
granulat, filtrarea pe membrane sau pe filtre cu schimbători de ioni).
 Filtrele rapide
Filtrele rapide sunt folosite în mod curent pentru limpezirea finală a apei
de alimentare, în general după o tratare prealabilă a apei cu reactivi de
coagulare [57, 75].
Filtrele rapide sunt construcţii asemănătoare filtrelor lente. La filtrele
rapide, reţinerea particulelor în suspensie se face în toată masa nisipului
filtrant într-o măsură mai mare în partea superioară şi mai mică spre fundul
filtrului. Lipsa membranei biologice face ca, pentru a obţine o apă potabilă
după filtrare să urmeze, operaţia de dezinfectare a apei.
Acest tip de filtre se utilizează atât în procesul limpezirii apelor din râuri şi
lacuri, cât şi în procesul de limpezire a apei subterane, care a fost supusă în
prealabil tratării chimice (reducerea durităţii, deferizare etc.). Filtrele rapide se
pot folosi atât în cazul decantării prealabile a apei, cât şi în cazul limpezirii unei
ape nedecantate (de exemplu o apă captată din lacuri mari) [88].
Filtrele rapide pot fi clasificate în funcţie de modul cum realizează
mişcarea apei în [75, 76, 88]:
• cu scurgere gravitaţională (cu nivel liber) – deschise;
• cu scurgere sub presiune – închise.
 Caracteristici ale filtrelor rapide [88].
Nr.
Caracteristica filtrului Valori
crt.
1. Grosimea materialului filtrant 0,6...1 m
2. Diametrul mediu al particulei de nisip (1,2...2,0)10-3
3. Debitul apei de spălare 5,0...8,0 L/m3s
4. debit 18,0...25,0 L/m3s
Aerul comprimat, din perioada de
suprapresiune (0,4...0,5)105 N/m2
spălare
viteza în orificii 25,0...30,0 m/s
 Filtrele rapide deschise (fig. 3.18. şi fig. 3.19.) se compun dintr-un
bazin de beton, de formă paralelipipedică, divizat în compartimente
(cuve), nivelul apei putând fi constant sau variabil în timpul ciclului de
filtrare, în funcţie de metoda de operare aleasă. În filtrele rapide
clasice, stratul de nisip are o grosime de 80 ÷ 120 cm, cu granulozitate
de 0,7 ÷ 2,0 mm. Alte variante constructive prevăd straturi duble (nisip
şi pietriş), grosimea stratului de pietriş fiind de 25 ÷ 30 cm. În figura
3.18. este prezentat schematic un filtru rapid deschis. Apa decantată
este adusă prin conducta 1 şi repartizată pe toată suprafaţa filtrului.
Apa care a străbătut stratul filtrant, este colectată prin sistemul de
drenaj aflat la partea inferioară a stratului filtrant şi evacuată prin
conducta 12, către etapa de dezinfecţie. Curăţirea stratului filtrant se
poate face cu apă de spălare (conducta 11) sau cu un amestec apă –
aer, în sens invers sensului de filtrare (curent ascendent). Stratul
filtrant este astfel expandat, impurităţile reţinute la suprafaţa
granulelor fiind evacuate odată cu apa de spălare prin conducta 3 [88].
 Fig. 3.18. Schema unui filtru rapid deschis [88]:
1 – admisia apei brute; 2 – ventil; 3 – evacuare apă de spălare; 4 – strat
filtrant de granulaţie mică (nisip); 5 – strat filtrant (pietriş) şi sistem de
drenaj; 6 – canal de colectare apă de spălare; 7 – nivelul apei în timpul
operaţiei de spălare; 8 – conductă pentru aer; 9, 10 – ventile; 11 – apă de
spălare; 12 – evacuare apă filtrată.
Fig. 3.19. Imaginea unui filtru rapid deschis [100].
 Fig. 3.20. Schema unui filtru rapid cu nivel liber [88]:
1 – strat filtrant; 2 – jgheaburi; 3 – apă decantată; 4 – preaplin; 5 – apă şi aer de
spălare; 6 – golire; 7 – apă filtrată; 8 – drenaj.
 Filtre care funcţionează la presiune hidrostatică. Sunt filtre
deschise, cu funcţionare periodică (discontinuă), construite din
recipiente cilindrice cu diametru mare, la baza cărora se află o
sită, un ciur sau un grilaj, care constituie suportul de aşezare a
materialului filtrant pe care se depune precipitatul (fig. 3.22.).
Amestecul A este alimentat printr-o conductă plasată în partea
de sus a recipientului, filtratul (lichidul) L este evacuat printr-o
conductă aflată la partea de jos a recipientului sub sita pe care
se află materialul filtrant, iar precipitatul P se descarcă manual
prin gura de evacuare plasată la înălţimea materialului de
filtrare. Deasupra materialului de filtrare se poate monta un
agitator, care să asigure afânarea precipitatului, precum şi
evacuarea precipitatului la terminarea operaţiei [60, 63].
Fig. 3.22. Schema şi imaginea unui filtru cu funcţionare sub presiune hidrostatică
[60, 104].
 Filtru rotativ celular cu depunerea precipitatului la exterior. Este format dintr-un
cilindru orizontal 1 perforat (fig. 3.23.), pe care se află o pânză de filtrare 2. În
interiorul cilindrului perforat se montează un cilindru 3 din tablă, care are legătură
cu cilindrul 1 prin pereţii radiali 4, care împarte filtrul în compartimentele sau
celulele 5. Cilindrul central este şi el împărţit în mai multe compartimente, astfel
[75]:
• compartimentul I, în care are loc colectarea filtratului datorită depresiunii create
cu ajutorul conductei 6 legată la instalaţia de vid;
• compartimentul al II-lea, în care este colectat filtratul ce rezultă după spălarea
precipitatului; compartimentul al II-lea este legat la instalaţia de vid prin conducta
7;
• compartimentul al III-lea, în care se introduce aer sub presiune prin conducta 8
pentru desprinderea precipitatului;
• compartimentul al IV-lea, în care se introduce aer sub presiune prin conducta 9
pentru desfundarea porilor pânzei de filtrare 2.
Amestecul este alimentat continuu în cuva 10, în care se montează un agitator 11.
Tot ansamblu este sprijinit pe un postament pe care se fixează atât cuva, cât şi
cilindrul perforat prin intermediul axului 12 şi a unor lagăre de susţinere. Filtrul
funcţionează continuu, ansamblul de cilindri rotindu-se cu viteză mică în cuva 10 (4 ÷
5 rot./min.).
Filtrele celulare, la care filtratul este aspirat din exterior şi precipitatul se aşează pe
suprafaţa exterioară a cilindrului, se construiesc în foarte multe variante.
Fig. 3.23. Schema și imaginea unui filtru rotativ celular cu depunerea precipitatului la exterior [75, 104].
 Filtru celular cu suprafaţă interioară de filtrare. Este compus dintr-un
cilindru perforat 1, pe a cărui suprafaţă interioară se montează pânza de
filtrare 2 (fig. 3.24.). În interior se montează, ca şi la filtrul celular cu suprafaţă
exterioară de filtrare, un cilindru compartimentat 3, legat de cilindrul perforat
prin pereţi radiali. Celulele sunt puse în legătură cu un cap distribuitor aflat la
unul din capetele cilindrului interior, prin intermediul unor conducte care
pornesc de sub pânza de filtrare [75].
Filtratul trece prin pânza de filtrare şi prin conducte ajunge în distribuitor,
care face legătura cu conducta de evacuare. Precipitatul desprins cu ajutorul
cuţitului 4 cade în colectorul 5, de unde este evacuat de melcul transportor 6.
În faza de desfundare a porilor pânzei de filtrare, precipitatul cade în cuva în
care se află amestecul pentru filtrare (partea inferioară a cilindrului perforat)
[75].
Capul de distribuţie este utilizat la toate filtrele de funcţionare cu vid,
realizând comunicarea celulelor în diferite faze ale operaţiei de filtrare, astfel:
cu instalaţia de vid, cu instalaţia de apă pentru spălare, cu instalaţia de
colectare a filtratului, cu instalaţia de aer pentru curăţirea porilor pânzei de
filtrare.
Fig. 3.24. Schema și imaginea unui filtru celular cu suprafaţă interioară de filtrare
[75, 106].
 Filtrul cu discuri este utilizat pentru filtrarea amestecurilor
eterogene cu conţinut redus de fază solidă în suspensie.
Suprafeţele filtrante sunt de forma unor discuri orizontale 1 (fig.
3.25.), montate prin intermediul pieselor 2 pe axul 3. Pe axul 3
se montează mai multe discuri, care sunt strânse la partea
superioară şi introduse în mantaua 4 de formă cilindrică şi
acoperită cu capacul rabatabil 5. Alimentarea amestecului se
face pe la partea inferioară a mantalei prin racordul 6, filtratul
intră prin discurile de filtrare şi este colectat în axul central de
unde este evacuat pe la partea inferioară. Precipitatul este
evacuat prin racordul 7. Discurile filtrelor pot fi dispuse şi
vertical (fig. 3.26.) [25, 86].
 2

Fig. 3.25. Schema filtrului cu discuri orizontale [86].

Fig. 3.26. Imaginea filtrului cu discuri verticale [106].

Filtrele cu dublu curent (bi-flow) au apărut ca urmare a necesităţii
îmbunătăţirii performanţelor filtrelor rapide cu curent ascendent sau
descendent. Astfel, filtrele cu curent descendent au o productivitate
relativ mică, deoarece acumulează în partea superioară a stratului
filtrant o cantitate mare de suspensii. În cazul filtrelor rapide cu curent
ascendent, depăşirea unor viteze limită de filtrare poate produce
desprinderi ale stratului şi antrenarea impurităţilor în apa filtrată. Prin
combinarea celor două sensuri de filtrare s-a realizat o mărire a
productivităţii staţiilor de filtrare [88].
Filtrul cu dublu curent (fig. 3.27.) se compune dintr-un prefiltru 2, care
funcţionează în curent ascendent, peste care sunt suprapuse în aceeaşi
cuvă două straturi de filtrare 3 cu sensuri diferite: unul superior, cu sens
descendent şi unul inferior, cu sens ascendent. Apa brută, respectiv, apa
de spălare sunt introduse atât pe la partea inferioară, cât şi pe la partea
superioară a filtrului. Apa filtrată este colectată şi evacuată prin
conducta 4, situată în partea de mijloc, în timp ce, apa de spălare este
evacuată prin conducta 6 aflată la partea superioară a filtrului bi-flow
[88].
 Fig. 3.27. Schema filtrului bi – flow [88]:
1 – apă brută; 2 – prefiltru; 3 – straturi de filtrare duble; 4 – conductă de evacuare a
apei filtrate; 5 – apă filtrată; 6 – conductă evacuare apă de spălare.
 Filtre lente
Din punct de vedere funcţional şi constructiv, filtrele lente sunt similare
filtrelor rapide. Diferenţele de bază sunt în funcţie de [55, 89]:
• viteza de filtrare mult mai mică, în cazul filtrelor lente;
• diametrul granulelor de nisip utilizate în filtrarea lentă este mult mai mic
faţă de cel utilizat în filtrarea rapidă;
• mecanismul de reţinere a impurităţilor.

Viteza de funcţionare a filtrelor lente (fig. 3.33.) este apropiată de viteza de

mişcare a apei în straturile naturale subterane. Reţinerea particulelor în
suspensie se face printr-un proces fizic, chimic şi biologic în stratul superior
de nisip, în care se formează o membrană biologică de 1...2 cm grosime,
alcătuită în mare parte din microorganisme vegetale şi animale aerobe
(care se dezvoltă în mediu cu oxigen mult). Această membrană reţine
aproape toate bacteriile care se află în apă, de aceea filtrele lente dau în
general o apă potabilă, fără a mai fi necesară o dezinfectare ulterioară.
Restul masei filtrante rămâne aproape complet lipsită de impurităţi [75].
 6

Fig. 3.33. Schema unui filtru lent [75]:

1 – intrare apă netratată; 2 – robinet de ieşire a apei filtrate ; 3 – robinet de
golire a bazinului; 4 – robinet de golire a apei de deasupra nisipului;
5 – preaplin; 6 – robinet de umplere a filtrului.