Cerinţe de apă şi calitatea surselor de apă /

Gestionarea resurselor de apă

CURS 11
PROCEDEE ȘI TEHNICI
PENTRU TRATAREA APEI

Asist. univ. dr. ing. Irimia Oana

 Procedee de tratare chimică a apei
Ozonizarea
Ozonul este unul dintre cei mai utilizaţi agenţi de dezinfecţie, alături de clor,
principalul său avantaj fiind lipsa formării produşilor secundari halogenaţi
specifici tratamentelor cu clor [45].
Viteza de descompunere a ozonului în soluţie apoasă este influenţată de pH
(alcalin), temperatura (ridicată) şi tăria ionică (ridicată) a apei de tratat.
Datorită instabilităţii sale, acesta trebui obţinut la locul de utilizare (in situ) la
fel ca şi ClO2. Ozonul se obţine prin tehnica descărcărilor Corona în aer sau
oxigen pur, când cei doi electrozi sunt supuşi la o diferenţă de tensiune de
10.000 - 15.000 V. Energia consumată este utilizată pentru generarea ozonului,
producerea luminii (ionizarea gazului şi apariţia descărcărilor luminoase),
respectiv producerea căldurii (aproximativ 90 % din energia consumată). Din
acest motiv, ozonizatoarele trebuie răcite cu apă şi chiar şi cele mai eficiente
sisteme nu au randamente în ozon mai mari de 15 – 20 %, consumul de
energie fiind mai mare atunci când se utilizează aer. Capacitatea
ozonizatoarelor poate varia între 6 şi 120 g O3/h [45, 47].
Deşi utilizat ca dezinfectant în etapa finală de tratare, ozonul s-a dovedit foarte
eficient în procesele de pre-ozonizare, pentru oxidarea compuşilor organici şi a
microorganismelor urmând ca, în ultima treaptă a tratării, cantităţi mici de clor
să fie adăugate pentru a menţine efectul dezinfectant rezidual în reţeaua de
distribuţie.
 Reactoarele de ozonizare
Reactoarele de ozonizare trebuie să asigure cele două componente
ale procesului: transferul de masă al ozonului în întreg volumul de apă
şi, respectiv, contactul cu compuşii impurificatori, de aceea, sistemele
de difuzie şi amestecare au un rol foarte important. Reactoarele de
ozonizare trebuie sunt prevăzute cu sisteme de difuzie a ozonului care
asigură formarea de bule fine cu un diametru de 2-3 mm şi care au o
viteză ascensională de 20-30 cm/s. Principalele tipuri de reactoare
includ [45]:
• reactoare cu difuzori poroşi;
• reactoare de contact de turbine;
• reactoare cu fascicule de tuburi;
• turnuri de pulverizare;
• ejectoare;
• reactoare cu agitare mecanică.
 În figura 27 este prezentat reactorul de ozonizare cu turbine.
4 4

2 2

1 1
3 3

4 4

2 2

Fig. 27. Reactorul de ozonizare cu turbine[45]:

1 – alimentare cu apă; 2 – introducere ozon; 3 – evacuare apă tratată;
4 – agitator tip turbină.
 Dezinfecţia cu radiaţii ultraviolete
Efectul dezinfectant al radiaţiilor UV se consideră a fi rezultatul formării
radicalilor HO şi HO2 ca urmare a iradierii apei de tratat. Acţiunea bactericidă
se manifestă la nivelul ADN-ului şi ARN-ului, prin alterarea funcţiei de
reproducere a bacteriilor. Tratamentul cu radiaţii UV se aplică pentru instalaţii
de capacitate mică şi medie (până la 10.000 m3/zi) [45].
Factorii ce influenţează procesul de dezinfecţie cu radiaţii UV includ [45]:
• intensitatea radiaţiei;
• randamentul de emisie;
• temperatura de emisie;
• tensiunea;
• randament de transmitere;
• reflecţia luminii la 254 nm.

Principalele dezavantaje sunt costul utilajelor şi redusă la staţii de tratare

de capacitate mică şi medie [45].
 Procese de aerare - oxidare
Procesul de aerare – oxidare are drept scop îmbunătăţirea conţinutului de
oxigen ala apei în contact cu aerul atmosferic şi corectarea echilibrului general
al compuşilor de fier şi mangan, astfel încât, să fie posibilă reţinerea ulterioară
a acestora prin filtrare sau sedimentare. Tot prin aerare se realizează
eliminarea bioxidului de carbon liber, a mirosului şi gustului neplăcut al apei
[44].
Procesul de aerare – oxidare se aplică pentru ape de suprafaţă sau ape
subterane cu un conţinut mărit de fier şi mangan, sau pentru îmbunătăţirea
conţinutului de oxigen dizolvat. Concentraţia de fier şi mangan în apele
subterane poate să aibă valori de aproximativ 4-10 mg/L iar în apa tratată
aceasta trebui să fie de maxim 0,05 mg/L.
Principiul de realizare a procesului de aerare – oxidare este contactarea
apei brute cu oxigenul din aer şi transferul de masă al acestuia din aer în apă.
Acest transfer încetează atunci când valoarea oxigenului în apă atinge valoarea
de saturaţie [44].
Procesul de aerare - oxidare se poate realiza cu aer la presiune aer la
presiune atmosferică sau cu aer comprimat, utilizându-se sisteme de
pulverizarea a apei în aer, difuziunea aerului comprimat în apă sau
introducerea aerului în apă prin agitare mecanică. Utilajele de aerare pot fi
deschise sau închise [45].