Universitatea Politehnica din Bucureşti

Facultatea de Chimie Aplicată şi Ştiinţa Materialelor

Tratarea apelor reziduale

prin electrocoagulare

Secția: ICB
Specializarea: IPC
Master, An I

2018
 Cuprins

1.
Ce este electrocoagularea?..............................................................................................................3
2. Istoria electrocoagulării...............................................................................................................3
3. Beneficiile electrocoagulării........................................................................................................4
4. Descrierea procesului de electrocoagulare..................................................................................4
5. Coagulanții sărurilor metalice cei mai utilizați............................................................................6
6. Aplicații ale coagulanților pe bază de săruri metalice în industria de tratare a apei brute și a
apei reziduale...................................................................................................................................7
7. Teoria electrocoagulării...............................................................................................................9
8. Reacții principale.......................................................................................................................10
9. Reacții secundare.......................................................................................................................12
10. Parametrii necesari pentru tratarea apei reziduale...................................................................13
11. Construcția sistemului de electrocoagulare.............................................................................13
12. Etapele ce au loc în procesul de electrocoagulare...................................................................15
13. Avantajele procesului de coagulare.........................................................................................16
14. Concluzii..................................................................................................................................17
Bibliografie...............................................................................................................................17

2
 1. Ce este electrocoagularea?
Electrocoagularea, denumită și electroliză cu undă scurtă, este o tehnică utilizată pentru
tratarea apei de spălare, tratarea apelor reziduale, tratarea apelor utilizate în procesele industriale
și tratarea apelor utilizate în domeniul medical. Electrocoagularea a început să fie utilizată din ce
în ce mai mult în tratarea apelor reziduale datorită capacității sale de a elimina contaminanții
precum uleiul emulsifiat, hidrocarburile petroliere totale, materialele organice refractare, solidele
suspendate sau metalele grele, deoarece aceștia sunt în general mult mai dificil de îndepărtat prin
filtrare sau prin sisteme de tratare chimică.
Există numeroase mărci de dispozitive de electrocoagulare disponibile, care pot varia în
complexitate de la un simplu anod și catod la dispozitive mult mai complexe cu control asupra
potențialului electrodului, pasivării, consumului anodic, celulelor cu potențial redox, precum și
introducerea sunetului ultrasonic, a luminii ultraviolete și o gamă de gaze și reactanți pentru a
realiza așa numitele Procese de Oxidare Avansate pentru substanțele refractare sau substanțele
organice recalcinate.
Tratarea apelor se realizează cu tehnologii noi care reduc necesarul de energie electrică și
miniaturizează sursele de alimentare necesare, sistemele electrocoagulante devenind în prezent
accesibile pentru instalațiile de tratare a apei și pentru procesele industriale de la nivel mondial.
Electrocoagularea (“electro”, în sensul de a aplica o încărcătură electrică în apă, și
“coagularea” reprezentând procesul de schimbare a încărcăturii suprafeței particulelor, care
permite materiei în suspensie să formeze aglomerări) este o tehnologie avansată și economică
pentru tratarea apei. Aceasta elimină efectiv solidele suspendate de nivel sub-micrometric, rupe
emulsiile precum uleiul, grăsimea sau latexul, și oxidează și elimină complet metalele grele din
apă fără a utiliza filtre sau adăugarea de substanțe chimice pentru separare. Este cunoscută o
gamă largă de tehnici pentru tratarea apei uzate, care include procese biologice pentru nitrificare,
denitrificare și eliminare a fosforului, precum și o serie de procese fizico-chimice care necesită
adăugarea de substanțe chimice. Cele utilizate în mod obișnuit în procesele de tratare a apei sunt
filtrarea, îndepărtarea aerului, schimbul de ioni, precipitarea chimică, oxidarea chimică, adsorbția
carbonului, ultrafiltrarea, osmoza inversă, electrodializa, volatilizarea și striparea gazului.

2. Istoria electrocoagulării
Electrocoagularea are o istorie lungă: prima instalație a fost construită în Londra în 1889
pentru a trata apa de canalizare. În ciuda unor rezultate promițătoare, succesul acestei tehnologii
a fost limitat. Această instalație a fost reînnoită din punct de vedere științific, economic și
ecologic în ultimii ani datorită cererii de tehnologie alternativă de tratare a apei.
Tratarea apelor reziduale și a apelor de spălare prin electrocoagulare a fost practicată
foarte mult începând cu secolul XX datorită creșterii populației. În ultimul deceniu, această
tehnologie a fost tot mai mult utilizată în Statele Unite, America de Sud și Europa pentru tratarea
apelor reziduale industriale care conțin metale. În America de Nord electrocoagularea a fost
utilizată în principal pentru a trata apele uzate de la industria celulozei și a hârtiei, industria
minieră și industria prelucrării metalelor. O aplicație realizată în Texas a unui turn ce răcește o
mie de galoane pe minut ilustrează creșterea și acceptarea din ce în ce mai puternică a
electrocoagulării pentru comunitatea industrială.
Electrocoagularea a fost aplicată pentru a trata apa care conține deșeuri alimentare,
reziduuri de ulei, coloranți, rezidiuri provenite din transportul public și porturile de ambarcațiuni,
apă de spălare, cerneală, particule în suspensie, reziduuri chimice și mecanice rezultate de la
lustruire, materie organică de la depozitele de deșeuri, eliminarea fluorului din apă, efluenți ai
detergenților sintetici și soluții ce conțin metale grele.

3
 3. Beneficiile electrocoagulării
Electrocoagularea se diferențiază de celelalte procese prin următoarele efecte benefice:
- Filtrarea mecanică îndepărtează numai două tipuri de impurități din apa de spălare: solide în
suspensie mai mari de 30 μm și ulei sau grăsimi libere. Uleiul și grăsimea emulsionate
cauzează degradarea filtrelor, rezultând costuri de întreținere foarte ridicate.
Electrocoagularea poate fi folosită pentru orice dimensiune a solidelor aflate în suspensie
(inclusiv pentru particulele distructive mai mari de 30 μm și metalele grele care pot cauza
presiune de uzură și de rupere, fiind periculoase pentru mediul înconjurător și angajați);
- Tratamentul chimic este adresat solidelor aflate în suspensie, uleiurilor și grăsimilor, dar și
unelor metale grele, fiind necesară ajustarea polimerilor și pH-ului pentru un tratament
adecvat. Această tehnologie necesită adăugarea de substanțe chimice care sunt scumpe,
impure și tratate intensiv în laborator, dar este necesară și adăugarea de aer comprimat pentru
procesul de flotație al contaminanților coagulați. În general, filtrarea este necesară ca o fază
post-tratament pentru purificare. Electrocoagularea nu necesită filtre, nici întreținere zilnică
sau adăugarea de aditivi și elimină solidele suspendate de orice mărime, dar și uleiul,
grăsimea și metalele grele.

4. Descrierea procesului de electrocoagulare

Coagularea este una dintre cele mai importante reacții fizico-chimice utilizate în tratarea
apei. Ionii metalelor grele și coloizii, organici sau anorganici, sunt în cea mai mare parte ținute în
soluție prin încărcare electrică. Adăugarea de ioni cu încărcare opusă destabilizează coloizii,
permițând astfel coagularea lor prin adăugarea unui coagulant chimic sau prin metode electrice.
Alaunul  [Al2(SO4)3 ∙18H2O] este o astfel de substanță chimică care a fost utilizată pe scară largă
mult timp pentru epurarea apelor reziduale.

Figura 1, Procesul de electrocoagulare

Pentru a realiza tratarea apei prin acest proces se utilizează o celulă de electrocoagulare,
precum cea din figura 1, prin care trece apa, având loc simultan reacții multiple. În apă sunt
introduși ioni metalici prin intermediul anodului, iar pe suprafața catodului apa este disociată în
4
hidrogen gazos și grupări hidroxil. Între timp, electronii curg liber pentru a destabiliza încărcările
de suprafață pe solidele suspendate și uleiurile emulsifiate. Pe măsură ce reacția are loc se
formează flocoane mari, care alimentează solidele suspendate, metalele grele, uleiurile
emulsifiate și alți contaminanți. Flocoanele se vor îndepărta din apă în cadrul etapelor de
separare a impurităților.
În funcție de instalația în care este integrată, etapele finale de separare a solidelor se
realizează cu ajutorul rezervoarelor de decantare, flotația aerului dizolvat, filtrarea mediilor,
ultrafiltrarea și alte tehnologii necesare pentru a atinge calitatea dorită a apei.1

Figura 2, Pașii de tratare prin electrocoagulare a apei contaminate

Este general acceptat faptul că coagularea este produsă în primul rând prin reducerea
încărcăturii nete de suprafață până la un punct unde particulele coloidale, stabilizate anterior prin
repulsie electrostatică, pot dobândi forțe van der Waals, pentru a le ține împreună și a le permite
agregarea. Reducerea încărcăturii de suprafață este o consecință a scăderii potențialului
respingător a stratului dublu electric dat de prezența unui electrolit care are sarcină opusă. În
procesul de electrocoagulare, coagulantul este generat „in situ” de oxidarea electrolitică a unui
material anodic adecvat. În acest proces, speciile ionice încărcate, care pot fi metale sau nu, sunt
eliminate din apele reziduale permițându-le astfel să reacționeze cu un ion ce are sarcină opusă,
sau cu flocoanele de hidroxizi metalici generați în efluent.
Electrocoagularea oferă o alternativă la utilizarea sărurilor sau a polimerilor metalici și
adăugarea de polielectroliți pentru ruperea emulsiilor sau a suspensiilor stabile. Tehnologia
îndepărtează metalele, coloizii și particulele solide, dar și poluanții anorganici solubili din
mediile apoase prin introducerea unor specii de hidroxid de metal polimeric foarte încărcat.
Aceste specii neutralizează sarcinile electrostatice din suspensiile solide și din picăturile de ulei
pentru a facilita aglomerarea sau coagularea, rezultănd separarea din faza apoasă. Tratamentul
solicită precipitarea unor anumite metale și săruri.
Coagularea chimică a fost utilizată timp de decenii pentru destabilizarea suspensiilor și
pentru precipitarea speciilor de metale solubile, precum și a altor specii anorganice din fluxurile
apoase, permițând astfel îndepărtarea lor prin sedimentare sau filtrare. Alaunul, varul sau
polimerii au fost coagulanții chimici utilizați, cu toate că acestea au tendința de a genera volume
mari de nămol cu un conținut ridicat de apă, care poate fi filtrat lent și dificil. Aceste procese de
tratare au de asemenea tendința de a mări conținutul total de solide dizolvate (TDS) din efluent,
făcându-l inacceptabil pentru reutilizare în cadrul aplicațiilor industriale.
Deși mecanismul de electrocoagulare seamănă cu coagularea chimică prin faptul că
speciile cationice sunt responsabile pentru neutralizarea încărcăturilor de suprafață,
caracteristicile electrocoagulantului diferă semnificativ de cele generate de coagularea chimică.
O specie electrocoagulantă tinde să conțină mai puțină apă legată, este mai rezistentă la forfecare
și este mai ușor de filtrat.

1
http://www.watertectonics.com/electrocoagulation
5
 În cea mai simplă formă, un reactor în care are loc electrocoagularea este conceput dintr-
o celulă electrolitică cu un anod și un catod. Când se conectează la o sursă de alimentare externă,
materialul anodului se va coroda electrochimic datorită oxidării, în timp ce catodul va fi supus
pasivării. Un sistem de electrocoagulare constă într-o pereche de plăcuțe metalice conductive
așezate în paralel, care acționează ca electrozi monopolari. În plus, este necesară o sursă de
curent continuu, o rezistență pentru a regla densitatea curentului și un multimetru pentru a citi
valorile curente. Plăcuțele metalice conductive sunt cunoscute ca “electrozi de sacrificiu”.
Anodul de sacrificiu scade potențialul de dizolvare al anodului și minimizează pasivarea
catodului. Anodul și catodul de sacrificiu pot fi confecționate din același material sau din
materiale diferite.
Aranjamentul electrozilor monopolari cu celulele în serie este similar din punct de vedere
electric cu o singură celulă cu mai mulți electrozi și interconexiuni. Aranjarea celulelor în serie
necesită o diferență de potențial ridicată pentru ca un curent dat să poată trece, deoarece celulele
conectate în serie au o rezistență înaltă, iar același curent va trece prin toți electrozii. Pe de altă
parte, în aranjament paralel sau bipolar, curentul electric este împărțit între toți electrozii în
raport cu rezistența celulor individuale și fiecare față a electrodului are o polaritate diferită.
În timpul electrolizei, partea pozitivă este supusă reacțiilor anodice, în timp ce pe partea
negativă sunt întâlnite reacții catodice. Plăcuțele metalice consumabile, precum fierul sau
aluminiul, sunt utilizate de regulă ca electrozi de sacrificiu pentru a produce în mod continuu
ioni în apă. Ionii eliberați neutralizează sarcinile particulelor și astfel inițiază coagularea, dar au
și rol de a elimina contaminanții nedoriți fie prin reacție chimică și prin precipitare, fie prin
provocarea coagulării materialelor coloidale, care pot fi apoi îndepărtate prin flotație.
În plus, cum apa conține particule coloidale, uleiuri sau alți contaminanți care se
deplasează prin câmpul electric aplicat, poate apărea ionizarea, electroliza, hidroliza și formarea
de radicali liberi ce pot duce la alterarea proprietăților fizice și chimice ale apei și
contaminanților. Ca un rezultat, starea reactivă și activă determină eliberarea contaminanților din
apă și distrugerea sau transformarea acestora într-o formă mai puțin solubilă. Este important de
remarcat că tehnologia electrocoagulării nu poate elimina materia infinit solubilă. Prin urmare,
ionii cu masă moleculară mai mică decât Ca2+ sau Mg2+ nu pot fi disociați din mediul apos.

5. Coagulanții sărurilor metalice cei mai utilizați

Sărurile metalice de aluminiu și fier se adaugă în apa brută și în apa reziduală pentru tratarea
acestora. Ambele metale pot forma ioni multivalenți, Al+3, Fe2+ și Fe3+, și diverși produși
hidrolizați. Fierul (II) este un coagulant slab în sine și se oxidează la forma de Fe(III) pe
parcursul procesului de coagulare pentru a obține o eficiență ridicată. Cele mai utilizate săruri de
metale sunt aluminiul sau sulfații și clorurile de fier. Cationii metalici trec printr-o serie de
reacții de hidroliză care depind de valoarea pH-ului soluției și forma hidroxizilor mononucleari și
polinucleari în soluție. Hidroxizii metalici amorfi neutri precum Al(OH) 3 sau Fe(OH)3 sunt specii
puțin solubile. Distribuția speciilor mononucleare ale metalelor poate fi prezentată prin diagrama
de solubilitate.
3−n + ¿¿
3+¿+n H O ⇌ Me(OH ) +n H ¿
Me(aq) 2 n ( aq)
(1)

6
 Figura 3, Concentrațiile produșilor solubili monomerici Fe(II) și Al(III) obținuți prin hidroliză în
echilibru cu hidroxizi amorfi la putere ionică zero și 25°C

Speciile polinucleare, precum Al13[AlO4Al12(OH)7+24], sunt eficiente în destabilizarea

substanțelor coloidale datorită mărimii lor mari și sarcinii pozitive înalte. În coagulanți metalici
prehidrolizați, precum policlorurile de aluminiu (PACl) și policlorurile de fier (PICl), aceste
specii polimerizate sunt realizate prin neutralizarea parțială a soluției de sare metalică la diferite
rapoarte de bazicitate. Acești coagulanți au dependență joasă de temperatură sau pH și consumul
alcalin al acestora este scăzut.
Coagulanții metalici și polimerici utilizați în tratarea apelor sunt: aluminiul, clorura de
aluminiu, clorura ferică, sulfatul feric, clorura de polialuminiu, clorura poliferică, sulfatul
poliferic, clorura de polialuminiu compozită cu eficiență ridicată și clorura de polialuminiu
silicat. În plus față de pH, anionii concurenți au de asemenea o influență asupra compoziției
hidroxililor metalici. Efectul anionilor depinde de electronegativitatea și tendința lor de a
reacționa cu ionii metalici sau cu locurile încărcate pozitiv de hidroxid metalic precipitat. Ionii
de sulfat sunt slabi bazici și puternici coordonativi cu ionii metalici. Ei măresc zona de
destabilizare a pH-ului pe partea acidă. Fosfații modifică pH-ul optim care destabilizează partea
acidă. Clorurile și nitrații au numai un ușor efect în creșterea concentrației.

6. Aplicații ale coagulanților pe bază de săruri metalice în industria de

tratare a apei brute și a apei reziduale
Coagulanții pe bază de săruri metalice sunt utilizați în procesul industrial de tratare a apei
brute și în instalațiile de tratare a apei reziduale pentru a elimina poluanții. Contaminanții cei mai
întâlniți pe suprafața apei care pot fi eliminați prin coagulare sunt materia organică naturală,
substanțele minerale și microorganismele. Varietatea poluanților găsiți în apa reziduală
industrială este enormă. Materia organică naturală este unul dintre cei mai importanți poluanți
care se găsesc în sursele de apă, aceasta reprezentând un amestec complex de diferite materii
organice, precum bacterii, virusuri, acizi humici, acizi fulvici, polizaharide și proteine.
Materia organică naturală poate fi împărțită în două părți, partea hidrofilă și partea
hidrofobă. Fracția hidrofilă este compusă mai ales din carbon alifatic și compuși azotați, precum
acizi carboxilici, hidrați de carbon și proteine, iar partea hidrofobă conține în primul rând acizi
humici și fulvici. Substanțele humice sunt molecule puternic dispersate cu masă moleculară
mare.

7
 Figura 4, Structura moleculară ipotetică a acidului humic

Fracția hidrofobă a materiei organice naturale cu masă moleculară mare este mai ușor de
destabilizat în comparație cu fracțiile hidrofile cu masă moleculară mică. Fracția hidrofilă poate
fi eliminată parțial când concentrațiile de coagulant sunt suficient de ridicate la pH scăzut. În
aceste condiții, ionii metalici formează complexe cu grupările ionice ale coloizilor hidrofili și
formele electroneutre precipitate. Partea hidrofobă conține mai mulți compuși aromatici ca
partea hidrofilă și are un nivel ridicat de încărcare datorită grupelor ionizabile, precum grupele
carboxilice sau fenolice.
Apa reziduală industrială conține deseori suspensii coloidale care pot fi destabilizate prin
adăugarea de coagulanți chimici. Tehnologiile de coagulare pot fi utilizate înainte de tratamentul
biologic al apei reziduale, eliminându-se substanțele toxice din curentul de apă reziduală care pot
afecta restul microbilor din instalația de tratare a apei. Coagulanții chimici se pot adăuga pentru a
reduce sarcina proceselor biologice. Tehnologia bazată pe coagulare elimină poluanții eficicent,
rezultând o îndepărtare de 95% total solide dizolvate, 65% consum chimic de oxigen și 50%
consum biochimic de oxigen.
Sărurile de fier (II) și fier(III) sunt utilizate în instalațiile de tratare a apei reziduale sau în
sistemele de conducte pentru a precipita compușii cu sulf dizolvați prezenți în apa ce urmează să
fie tratată. Hidrogenul sulfurat are miros slab, dar cu toate acestea generează un miros neplăcut
apei tratate și aduce efecte negative asupra sănătății oamenilor, totodată cauzând și coroziunea
canalelor și echipamentelor implicate în proces. Precipitarea compușilor cu sulf dizolvat este
îmbunătățită dacă se utilizează săruri de fier, precum clorura ferică sau sulfatul feros, sărurile de
fier putând fi adăugate înainte de formarea sulfurii sau în apele uzate care conțin deja sulfuri.
O concentrație ridicată a sărurilor de fier este necesară dacă dozarea este efectuată înainte
de formarea sulfurii, deoarece se formează hidroxizi de fier și carbonați, iar cationii de fier
reacționează parțial cu ionii de sulfură dizolvați. Se poate forma sulfură feroasă neagră (FeS) în
prezență de Fe(II), după cum este redat în ecuația (2). Fe(III) poate elimina sulfurile prin
oxidarea chimică a acestora la sulf elementar, după cum se observă în reacția (3), iar Fe(II)
format în timpul reacției poate produce ulterior FeS. Stoechiometria reacției cu Fe(II) este
aproximativ 1,3 moli Fe2+ pe 1 mol de S2- eliminat, și Fe(III) necesită 0,9 moli pe 1 mol de S 2-
eliminat. +¿ ¿
−¿ ⟶ FeS (s )+ H ¿
3 +¿+ HS ¿
Fe(aq) (aq)
(2)
8
 0
2+¿ +S +H +¿ ¿ ¿
(s )
−¿⟶ 2 Fe( aq ) ¿
3+¿+ HS( aq)
2 Fe (aq)
¿
(3)
Problemele comune care apar atunci când se folosesc substanțe chimice din fier sunt cele
date de coroziunea echipamentelor și o scădere localizată a pH-ului la punctul de alimentare,
care poate elibera hidrogen sulfurat în atmosfera de canalizare. Datorită naturii corozive a
substanțelor chimice, sunt utilizate în construcția vaselor și conductelor materiale speciale
precum titanul, care cresc costurile de capital ale echipamentelor.

7. Teoria electrocoagulării
Electrocoagularea este foarte asemănătoare cu coagularea chimică, dar există și diferențe
semnificative între acestea, cum ar fi reacțiile adverse. În sistemul de electrocoagulare se produc
simultan multiple reacții electrochimice la anozi și catozi. Acest mecanism poate fi împărțit într-
un mecanism principal care cauzează destabilizarea poluanților, și reacțiile secundare, formarea
de hidrogen. Reacțiile cele mai semnificative sunt prezentate în figura 5.

Figura 5, Reprezentarea schematică a reacțiilor tipice ce au loc în timpul tratării cu

electrocoagulare
9
 8. Reacții principale
Electrozii care produc coagulanți în apă sunt fabricați din fier sau aluminiu. În plus, pot
exista electrozi inerți, catozi distincți, care sunt uneori utilizați drept contra-electrozi în sistem.
Cationii din fier și aluminiu se dizolvă din anozi conform următoarelor reacții:
−¿¿
n+¿+ne ¿
Fe(s) ⟶ Fe(aq) (4)
−¿¿
3+¿+3 e ¿
Al(s) ⟶ Al(aq) (5)
În medii și condiții apoase tipice procesului de electrocoagulare, fierul poate fi dizolvat la forme
Fe(II) divalent și Fe(III) trivalent, iar aluminiul se poate dizolva numai la forma trivalentă
Al(III), dar, de asemenea, Fe(II) poate fi oxidat în continuare la Fe(III) dacă potențialul de oxido-
reducere și pH-ul sunt adecvate. Reacțiile au loc în prezență de oxigen și pH neutru sau alcalin
pentru a obține o rată de reacție rezonabilă. Formele stabile termodinamic ale fierului și
aluminiului în diferite condiții de potențialul de oxido-reducere și pH pot fi estimate utilizând
diagrame de potențial-pH, precum cea din figurile 6 și 7.
+ ¿¿
2+¿+10 H O +O ⟶ 4 Fe(OH ) +8 H ¿
4 Fe(aq) 2 2(aq) 3 (s )
(6)

Figura 6, Diagrama de echilibru potențial-pH (Diagrama Pourbaix) pentru fier la 25°C și 1 bar

10
 Figura 7, Diagrama de echilibru potențial-pH pentru aluminiu la 25°C și 1 bar

În urma studierii reacțiilor electrochimice ale electrodului de fier în sistemul de

electrocoagulare s-a obținut că potențialul anodului de fier într-un sistem de electrocoagulare se
află în regiunea unde este produs Fe(III). Se sugerează că potențialul catodului se află în
regiunea unde Fe(III) este redus la Fe(II) și prin urmare ambele forme există în sistemul de
electrocoagulare. Fierul este produs în principal pe anozi în forma de Fe(II). La pH scăzut,
dizolvarea chimică a fierului poate fi semnificativă și concentrația totală a fierului poate să
crească comparativ cu cantitatea așteptată.
Cantitatea de cationi metalici dizolvați în timpul reacției la anod poate fi calculată
utilizând legea lui Faraday prezentată în relația (7):
I ∙t ∙ Mw
m= (7)
z∙ F
unde: m – cantitatea de metal transformată la electrozi [g];
I – intensitatea curentului electric [A];
t – timpul [s];
Mw – masa moleculară a substanței transformate [g/mol];
z – numărul de electroni implicați în reacția electrochimică;
F – constanta lui Faraday [26,8 A∙h/Eg].
În urma cercetărilor s-a constatat că randamentele actuale sunt mai mari de 100% pentru
dizolvarea electrozilor din aluminiu, deoarece s-a observat că aluminiul se dizolvă și din catozi.
Aceasta se întâmplă atunci când pH-ul pe suprafața catodului scade datoriă formării ionilor OH -
sau datorită consumului de protoni. În cazul în care pH-ul crește, aliminiul se dizolvă la
aluminat.
−¿¿
−¿⟶ H +2 HO ¿
2 H 2 O+2 e 2 (g)
(8)
−¿ ⟶ H2( g)¿
+¿+ 2e ¿
2 H (aq) (9)
−¿⟶ 2¿ ¿
2 Al ( s) +6 H 2 O+2 HO(aq) (10)
11
 În urma experimentelor realizate pe catozi de oțel inoxidabil și de aluminiu s-a constatat
că hidrogenul degajat la catozii de oțel inoxidabil urmează legea lui Faraday, catozii de aluminiu
producând o cantitate mult mai mare de hidrogen datorită dizolvării chimice a aluminiului redată
prin reacția (10). Când sunt produși pe electrozi ioni de aluminiu, aluminați sau ioni de fier au
loc reacții de hidroliză în soluție. Roșeața verde se formează atunci când se utilizează electrozi
din fier, deoarece aceasta este dată de Fe(II), Fe(III), hidroxizi de Fe(III) și anioni, precum cei de
clor, carbonat sau sulfat.
1
6 Fe( s) +(12+ x ) H 2 O⟶ (12−x) H 2( g )+ x Fe ( OH )3 ∙ ( 6−x ) Fe( OH )2(s) (11)
2

9. Reacții secundare
Pe lângă dizolvarea aluminiului și a fierului mai au loc și alte reacții electrochimice care
pot avea loc într-un sistem de electrocoagulare, aceste reacții fiind:
- Formarea de hidrogen la catozi;
- Creșterea pH-ului datorită formării ionilor de hidroxil sau consumului de protoni;
- Reducerea ionilor metalici pe catozi;
În sistemul de electrocoagulare, oxigenul este produs la anozi, dar acest fenomen nu are
loc în condiții obișnuite, deoarece dizolvarea anozilor urmează legea lui Faraday. La pH alcalin,
dizolvarea anozilor de fier este mai scăzută decât cea calculată cu legea lui Faraday, ceea ce arată
că alte reacții electrochimice au loc în aceleași condiții. O altă tehnologie, electroflotarea, este
utilizată pentru a produce bule care pot separa efectiv particulele de soluție, în această
tehnologie, bulele de oxigen sunt produse la anozi și bulele de hidrogen la catozi, întrucât în
tehnologia electrocoagulării numai bule de hidrogen sunt produse la catozi. Eficiența flotației în
electrocoagulare și electroflotare depinde de mărimea bulelor. Bulele mai mici pot genera o arie
de suprafață mai mare pentru particulele atașate.
Materialul electrozilor, densitatea curentului și pH-ul afectează dimensiunea bulelor.
Cele mai mici bule de hidrogen sunt produse la pH neutru sau acid. Plăcuțele de oțel inoxidabil
s-au dovedit a fi cele care produc bulele cu dimensiunile cele mai mici. O proporție
semnificativă a hidrogenului produs la catozi poate fi dizolvată în soluție.
În contrast cu coagularea chimică, tratamentul prin electrocoagulare crește pH-ul
soluției când se află într-o regiune acidă, neutră sau puțin alcalină și scade atunci când este foarte
alcalin. Schimbarea pH-ului în timpul tratamentului de electrocoagulare afectează speciile de
aluminiu și hidroxizii de fier. La un pH puternic acid, pH=2, alcalinitatea produsă în timpul
electrocoagulării nu este suficientă pentru a crește pH-ul soluției. Acest lucru este ușor de înțeles,
deoarece concentrația ionilor de hidroniu crește cu un factor de 10 când pH-ul scade de la 3 la 2.
Când pH-ul inițial este puternic alcalin (pH > 9), acesta va scădea datorită formării aluminatului
[Al(OH)4], care este un consumator de alcalinitate. Se pare că rata de schimbare a pH-ului și
stabilitatea finală a acestuia depind de anionii din soluție.
Deoarece reacțiile electrochimice au loc la suprafața electrozilor, concentrația
produșilor de reacție este mare la suprafața electrodului și gradienții de concentrație există de la
suprafață către soluție. Deci, pH-ul scade în vecinătatea anodului și invers la suprafața catodului.
Aceasta poate conduce la precipitarea sărurilor anorganice pe suprafața electrodului dacă
solubilitatea se schimbă ca o funcție de pH, ca de exemplu precipitarea carbonatului de calciu pe
catozi. Dacă potențialul electrochimic pe catozi este în regiunea corectă, reducerea
electrochimică directă a cationilor metalici poate să apară la suprafața catodului, conform
ecuației (12). 0
−¿⟶ Me (s )¿
n+¿+ne ¿
Me(aq) (12)

12
 Aici sunt mai multe studii unde eliminarea metalelor din apa reziduală a fost studiată.
Rezultatele au arătat că metalele sunt eliminate prin coagulare și co-precipitare. Oricum,
reducerea ionilor metalici poate afecta eficiența de eliminării chiar dacă acestea nu sunt reduse la
starea metalică.
În urma experimentelor realizate pentru eliminarea Zn(II), Cu(II), Ni(II), Ag(I) și
Cr(VI) din soluțiile apose prin electrocoagulare s-a constat că Zn(II), Cu(II), Ni(II) și Ag(I) au
fost eliminați din soluție prin hidroliză și co-precipitare, iar Cr(VI) a fost redus mai întâi la
Cr(III), după care a fost precipitat ca hidroxid. Este posibil ca dizolvarea aluminiului la catozi să
împiedice placarea catodului cu alte metale. Cu catozi de fier sau ierți, se poate realiza o placare
cu ioni metalici, precum Ni(II) și Cu(II). Este posibil ca placarea să fie o reacție lentă care are
loc în concentrații tipice și îndepărtarea apare în principal prin co-precipitare datorită cineticii
reacțiilor.

10.Parametrii necesari pentru tratarea apei reziduale

Există diverși parametri care au efect asupra eficienței electrocoagulării în eliminarea poluanților
din apă. Parametrii care sunt cunoscuți că au efect asupra acestui proces sunt:
- Materialul din care sunt confecționați electrozii: aceștia pot fi realizați din fier, aliminiu sau
un material inert. Ionii de fier sau aluminiu și hidroxizii au diferite chimii și aplicații;
- pH-ul soluției: are efect asupra hidroxizilor metalici din soluție și, de asemenea, asupra
potențialului ζ al particulelor coloidale. Acesta poate afecta și dizolvarea catozilor de
aluminiu;
- Densitatea de curent: este proporțională cu cantitatea de reacții electrochimice care au loc pe
suprafața electrodului;
- Timpul de tratare sau încărcarea electrică adăugată pe volum este proporțională cu cantitatea
de coagulanți produși în sistemul de electrocoagulare și alte reacții care au loc în sistem;
- Potențialul electrodului: definește reacțiile ce apar pe suprafața electrodului;
- Concentrația poluanților: afectează eliminarea eficientă, deoarece coagularea nu urmează
cinetica reacției de ordin zero, ci mai degrabă de ordin întâi;
- Concentrația anionilor, precum sulfatul sau florura, afectează compoziția hidroxizilor
deoarece ei pot înlocui ionii de hidroxid în precipitate;
- Temperatura poate afecta formarea flocoanelor, ratele de reacție și conductivitatea. În funcție
de poluant, creșterea temperaturii poate avea o valoare negativă sau un efect pozitiv asupra
eficienței eliminării impurităților;
- Alți parametri, precum condițiile hidrodinamice și distanța dintre electrozi, pot avea efect
asupra eficienței tratamentului și consumului de electricitate.

11.Construcția sistemului de electrocoagulare

Sistemul de electrocoagulare este alcătuit din electrozi plați și apa care curge prin
spațiul dintre electrozi. Există mai multe metode de aranjare a electrozilor în sistemul de
electrocoagulare. Debitul între electrozi poate urma o direcție verticală sau orizontală, electrozii
pot fi monopolari sau bipolari. În sistemul monopolar toți anozii sunt conectați unul la celălalt și
similar, toți catozii sunt de asemenea conectați unul la celălalt. În sistemul bipolar cei mai
exteriori electrozi sunt conectați la o sursă de alimentare și curentul curge prin ceilalți electrozi,
astfel având loc polarizarea electrozilor. În sistemul bipolar partea electrodului cu care se
confundă anodul este polarizată negativ și invers pe cealaltă parte cu care se confunda catodul.

13
 Figura 8, Conexiunile și polaritatea electrodului bipolar în sistemul de electrocoagulare

Figura 9, Conexiunile și polaritatea electrodului monopolar în sistemul de electrocoagulare

Apele reziduale au fost tratate cu oțel moale și electrozi de aluminiu aranjați în

configurație bipolară sau monopolară. Cele mai bune rezultate au fost obținute utilizând electrozi
din oțel slab în configurație bipolară. Calculele economice au fost făcute bazate pe rezultatele
experimetale, dar consumul de electrod a fost calculat conform legii lui Faraday care a dat

14
rezultate greșite, mai ales atunci când s-au utilizat electrozi din aluminiu. Dizolvarea electrozilor
din oțel moale a fost mai mică atunci când electrozii au fost aranjați în configurație bipolară
(64,5%) decât atunci când erau în configurație monopolară (91,7%), acest lucru datorându-se
potențialului de electrod mai mare al electrozilor în aranjamentul bipolar și reacțiilor concurente
care au loc pe electrozi. Dacă se dorește o îndepărtare completă a ionilor de Cr 3+ este necesar ca
electrozii să fie aranjați bipolar. Tratamentul care a implicat un aranjament monopolar a necesitat
costuri mai mici atunci când tratamentul a continuat până la limita de descărcare. În cazul
eliminării eficiente a fluorurii din apă se realizează o conectare bipolară a electrozilor, dar
costurile vor crește prin crearea acestei configurații.
Configurația monopolară s-a dovedit a fi mai bună pentru tratarea apei reziduale
menajere și apei uzate. S-a constat că în unele cazuri se poate obține o eliminare mai ridicată a
poluanților cu configurație bipolară, datorită reacțiilor secundare suplimentare, configurația
monopolară nefiind la fel de eficientă cu toate că are costuri de operare mai scăzute. Pentru
sistemele de electrocoagulare se utilizează curent continuu, dar pentru anumite experimente a
fost utilizat și curentul alternativ, obținându-se că energia consumată a fost mai mică atunci când
s-a utilizat curent alternativ. Unele studii au pus în evidență faptul că pasivarea electrozilor poate
fi redusă dacă se realizează o polarizare inversă.
În plus față de coagularea obișnuită, există și un proces de îndepărtare a nămolului în
cadrul electrocoagulării, care se realizează prin flotație, sedimentare sau filtrare, dar datorită
producției de bule de hidrogen se preferă flotația.

12.Etapele ce au loc în procesul de electrocoagulare

În interiorul reactorului de electrocoagulare, se produc în mod independent mai multe
reacții electrochimice distincte, acestea fiind:
- Sedimentarea, care se realizează datorită reducerii anodice a ionilor metalici care devin noi
centre pentru complexe mai mari, stabile, insolubile, care precipită ca ioni metalici
complecși;
- Ruperea emulsiei, care rezultă din ionii de oxigen și hidrogen care se leagă în locurile
receptorilor de apă ale moleculelor de ulei emulsifiante, creând un complex insolubil în apă
care separă apa de ulei, nămol, coloranți, cerneluri și acizi grași;
- Combinarea halogenului, deoarece ionii metalici se leagă de cloruri printr-o moleculă de
hidrocarbură clorurată, rezultând un complex mare insolubil care separă apa de pesticide,
ierbicide și bifenili policlorurați;
- Decolorarea cu ionii de oxigen produși în camera de reacție oxidează coloranții, cianurile,
bacteriile și virusurile. Inundarea electronică a electrozilor forțează ionii să realizeze
încărcarea în apă, prin aceasta eliminând efectul polar al complexului apos, permițând
materialelor coloidale să precipite și să asigure transportul controlat al curentului de ioni între
electrozi creând o presiune osmotică care rupe în mod normal bacterii, chisturi și virusuri;
- Reacțiile de oxido-reducere sunt forțate la punctul lor final în interiorul reactorului, ceea ce
accelerează procesul natural care se produce chimic, unde gradienții de concetrație și
produsele de solubilitate sunt determinanții principali pentru a permite reacțiilor să fie
complete din punct de vedere stoechiometric. Electrocoagularea conduce pH-ul către o
valoare neutră.
Optimizarea reacțiilor se realizează prin selectarea atentă a materialului din care este
confecționat reactorul în care se desfășoară reacția, aceasta fiind o condiție esențială, împreună
cu controlul curentului, debitului și pH-ului. Electrozii pot fi fabricați din fier, aluminiu, titan,
grafit sau alte materiale, în funcție de apa uzată ce va fi tratată și contaminanții ce se doresc a fi

15
eliminați. Temperatura și presiunea au un efect minor asupra procesului. În procesul de
electrocoagulare amestecul de contaminanți din apă este separat într-un strat plutitor, un
sediment format din flocoane, bogat în minerale, și apă curată. Stratul plutitor este de regulă
îndepărtat cu ajutorul unui canal de scurgere sau prin alte metode similare. Masa de flocoane
agregată se reglează fie în vasul de reacție, fie în rezervoarele ulterioare de sedimentare datorită
forței gravitaționale.
După îndepărtarea nămolului într-un rezervor de colectare, acesta este deshidratat
folosindu-se o presă cu șurub mecanic. Apa curățată și tratată este pompată într-un rezervor
tampon pentru eliminarea ulterioară sau refolosirea în procesul desemnat al instalației.

13.Avantajele procesului de coagulare

Procesul de electrocoagulare este folosit datorită numeroaselor avantaje pe care le
prezintă, cele mai însemnate fiind următoarele:
- Electrocoagularea necesită un echipament simplu și este ușor de operat cu o latitudine
suficientă pentru a face față majorității problemelor întâmpinate în timpul funcționării;
- Apa reziduală tratată prin electrocoagulare este plăcută la gust, limpede, incoloră și inodoră;
- Nămolul format prin electrocoagulare tinde să fie ușor de setat și lipsit de apă, în comparație
cu nămolurile convenționale de alaun și hidroxid feric, doarece oxizii și hidroxizii metalici
nu au încărcătură reziduală;
- Flocoanele formate prin electrocoagulare sunt similare cu flocoanele chimice, cu excepția că
flocoanele electrocoagulate tind să fie mult mai mari, conțin mai puțină apă, sunt rezistente la
acizi și sunt mult mai stabile și pot fi separate rapid prin filtrare;
- Electrocoagularea produce efluent cu un conținut scăzut de total solide dizolvate în
comparație cu tratamentele chimice, în special dacă ionii metalici pot precipita ca oricare
dintre hidroxizi sau carbonați (precum magneziul și calciul). Electrocoagularea are în general
puține efecte asupra ionilor de sodiu și de potasiu aflați în soluție;
- Procesul de electrocoagulare are avantajul de a elimina cele mai mici particule coloidale,
deoarece câmpul electric aplicat neutralizează orice încărcătură reziduală, facilitând astfel
coagularea;
- Procesul evită utilizarea excesivă a substanțelor chimice și, prin urmare, există o cerință
redusă de a neutraliza substanțele chimice în exces și elimină posibilitatea de poluare
secundară cauzată de substanțele chimice adăugate la o concentrație ridicată, ca în cazul
utilizării coagulării chimice pentru apele reziduale;
- Bulele de gaz produse în timpul electrolizei pot purta componente poluante în partea
superioară a soluției, unde acestea se găsesc mai concentrate, îndepărtarea realizându-se cu
un glisor motorizat;
- Procesele electrochimice care au loc în celule sunt controlate electric și nu au părți în
mișcare, ceea ce necesită o întreținere scăzută.
- Tratarea apelor uzate cu hipoclorit de sodiu contribuie la reducerea consumului biochimic de
oxigen (BOD) și a consumului chimic de oxigen (COD), deși acest lucru trebuie evitat pentru
apele reziduale care conțin niveluri ridicate de compuși organici sau amoniac dizolvat (NH 4+)
datorită formării hidrocarburilor trihalogenate sau a altor compuși organici clorurați.
Hipocloritul de sodiu poate fi generat electrolitic într-o celulă folosind platină și electrozi
inerți similari, sau prin utilizarea externă a electroclorurilor;
- Datorită eliminării excelente a solidelor suspendate și a simplității funcționării
electrocoagulării, testele au arătat că se poate aplica electrocoagularea și într-un proces care
utilizează membrane pentru a realiza o pretratare a unui sistem cu mai multe membrane de
ultrafiltrare și osmoză inversă sau microfiltrare și osmoză inversă. În această funcție
16
 electrocoagularea asigură protecția membranei joase care este mai generală decât cea
furnizată prin coagulare chimică și este mai eficientă în eliminarea speciilor care degradează
membrana (cum ar fi silice, hidroxizi de metale alcalino-pământoase și metale de tranziție),
precum și eliminarea multor specii ce nu pot fi eliminate prin coagulare chimică.2

14.Concluzii
Electrocoagularea este utilizată în mod deosebit pentru a trata apa reziduală provenită din
mai multe domenii, realizând eliminarea diverșilor contaminanți greu de îndepărtat, bazându-se
pe o tehnologie avansată și totodată economică. Aceasta elimină solidele suspendate, rupe
emulsiile precum uleiul, grăsimea sau latexul, și oxidează și elimină complet metalele grele din
apă fără a utiliza filtre sau adaosuri de substanțe chimice pentru separare. Electrocoagularea a
început să fie utilizată intens în secolul XX datorită creșterii populației, fiind aplicată pentru a
elimina deșeurile din ape impurificate. Electrocoagularea poate fi folosită pentru orice
dimensiune a solidelor aflate în suspensie.
Pentru a realiza tratarea apei prin acest proces se utilizează o celulă de electrocoagulare
prin care trece apa, având loc simultan reacții multiple, în apă fiind introduși ioni metalici prin
intermediul anodului, iar pe suprafața catodului apa este disociată în hidrogen gazos și grupări
hidroxil, flocoanele formându-se pe măsură ce reacția are loc. Tehnologia îndepărtează metalele,
coloizii și particulele solide, dar și poluanții anorganici solubili din mediile apoase.
Cel mai simplu sistem în care are loc electrocoagularea este format dintr-o celulă
electrolitică cu un anod și un catod. Un sistem de electrocoagulare constă într-o pereche de
plăcuțe metalice conductive așezate în paralel, care acționează ca electrozi. Plăcuțele metalice
conductive sunt cunoscute ca “electrozi de sacrificiu” și sunt confecționate de regulă din fier sau
aluminiu. Coagulanții cei mai folosiți sunt sărurile metalice de aluminiu și fier care se adaugă în
apa brută sau reziduală formând ioni multivalenți. Contaminanții cei mai întâlniți pe suprafața
apei care pot fi eliminați prin coagulare sunt materia organică naturală, substanțele minerale și
microorganismele. Materia organică naturală este cel mai important poluant dintr-o sursă de apă,
aceasta fiiind împărțită în partea hidrofilă și partea hidrofobă.
Reacțiile principale care au loc în sistem sunt dizolvarea anozilor din fier sau aluminiu.
Reacțiile au loc în prezență de oxigen și pH neutru sau alcalin pentru a obține o rată de reacție
rezonabilă. Cantitatea de cationi metalici dizolvați în timpul reacției la anod poate fi calculată
utilizând legea lui Faraday. Reacțiile secundare care au loc în sistemul de electrocoagulare sunt
formarea de hidrogen la catod și reducerea ionilor metalici pe catozi. Parametrii cei mai
importanți care influențează procesul de tratare a apei sunt: materialul de construcție al
electrozilor, pH-ul soluției, densitatea de curent, timpul de tratare, concentrația poluanților,
concentrația anionilor și temperatura.
Tratarea cea mai eficientă s-a obținut cu electrozi din oțel slab în configurație bipolară.
Procesul de electrocoagulare pentru tratarea apei este mult mai eficient față de alte tratamente,
deoarece nu este necesară adăugarea suplimentară de substanțe chimice.

Bibliografie
 J. N. Hakizimana, B. Gourich, „Electrocoagulation process in water treatment: A review of
electrocoagulation modeling approaches”, Science Direct, 2016.
 Mikko Vepsalainen, Electrocoagulation in the treatment of industrial waters and
wastewaters, Kopijyva, 2012.
 https://en.wikipedia.org/wiki/Electrocoagulation
 http://www.watertectonics.com/electrocoagulation/

2
https://en.wikipedia.org/wiki/Electrocoagulation
17
Bibliografie figuri:
 Figura 1, Procesul de electrocoagulare, http://www.watertectonics.com/electrocoagulation/
 Figura 2, Pașii de tratare prin electrocoagulare a apei contaminate,
http://www.watertectonics.com/electrocoagulation
 Figura 3-9, Mikko Vepsalainen, Electrocoagulation in the treatment of industrial waters and
wastewaters, Kopijyva, 2012

18