Sunteți pe pagina 1din 144

Biodegradarea detergentilor Biodegradarea plasticelor Bioremedierea mediului contaminat cu produse petroliere Bioremedierea mediului contaminat cu minereuri Biodegradarea bifenililor policlorurati (PCBs) Biodegradarea Insecticidelor Biotransformarea xenobioticelor Compostul Viermicultivarea

Biodegradarea detergentilor

Clasificare

DetergenŃi anionici • Compuşi cu catenă liniară de tip alchilic (nu au nucleu benzenic), care conŃine 12- 18 atomi de carbon în moleculă sau pot avea catenă aril-alchilică, cu 8-12 atomi de carbon în moleculă, care are ca grupare polară o grupare sulfonică.

n=10-16
n=10-16

n=10-16

n=10-16

DetergenŃi cationici

• Compuşi cu catenă liniară de tip alchilic, cu număr de atomi de carbon între 12 şi 18, care are ca grupare polară o grupare cuaternară de amoniu.

n=10-16

n=10-16

DetergenŃi neionici

• Compuşi cu catenă liniară de lungime

variabilă de tip alchilic

grupare polară grupa etoxi şi o grupare hidroxil terminală.

au ca

şi

care

de lungime variabilă de tip alchilic grupare polară grupa etoxi şi o grupare hidroxil terminală. au

• Ca materie primă pentru obŃinerea detergenŃilor se folosesc substanŃe de origine petrochimică: arene, alchilarene, amine etc.

• DetergenŃii anionici şi cationici prezintă un mare dezavantaj, acela că nu sunt biodegradabili. Ajunşi în apele reziduale, aceştia nu se descompun sub influenŃa microorganismelor din apă în substanŃe nenocive. Aşadar, aceste două tipuri au acŃiune poluantă puternică. Spre deosebire, cei neionici sunt avantajoşi pentru că sunt biodegradabili.

• Datorita utilizarii pe scara lunga, detergentii si produsele de curatat au fost incadrate in categoria produselor chimice folosite in cantitati mari (HVP/high production volume),produse supuse unei legislatii specifice.ca urmare a influentei asupra mediului cauzate si de volumul mare de produse ce pot ajunge in mediul inconjurator.

• Dupa utilizare,detergentii si produsele de curatat sunt eliminati in apele menajere fara sa sufere modificari structurale majore ceea ce face ca surfactantii sa-si pastreze propietatile.

• Detergentii au o compozitie complexa continind, alaturi de surfactanti si agenti de conditionare, inalbitori optici si chimici, activator de albire, agenti de antiredepunere a murdariei, enzime, agenti de reglare a gradului de spumare, coloranti, parfumuri si alte componente auxiliare si pot afecta mediul inconjurator prin unele din componentele continute.

• Din punct de vedere al performantelor de curatare si al influentei asupra mediului inconjurator, deosebit de importanti sint surfactantii. Surfactantii pot influenta mediul atit prin proprietatile de biodegradare cat si prin toxicitatea lor sau a componentelor rezultate dupa biodegradare.

• Din compozitia detergentilor numai surfactantii si componentele organice de conditionare pot suferi transformari prin biodegradare.

• Primul pas în procesul de biodegradare a surfactantilor este biodegradarea primara, care conduce invariabil la pierderea proprietatilor superficiale.

• Daca biodegradarea primara are loc rapid, se considera ca surfactantul nu se acumuleaza în mediu.

• Reactiile biologice continua, astfel încât metabolitii se transforma, pâna la descompunere totala în apa, bioxid de carbon si saruri minerale.

• Cei mai utilizati surfactanti pentru productia de detergenti si produse de curatare sunt l- alchibenzensulfonatul de sodiu (LAS), alcooli grasi polietoxilati (AE), alchiletoxisulfatul de sodiu (AES) si sapunul.

• daca într-un detergent sau produs de curatenie, se utilizeaza numai surfactanti biodegradabili, produsul obtinut poate fi considerat biodegradabil.

Căi metabolice de degradare ale detergentilor

• Oxidarea biochimică a alchilsulfonaŃilor de sodiu CH3(CH2)n-CH2-SO3Na este similară cu oxidarea alcanilor liniari şi ramificaŃi,carbonul cuaternar blocând procesul de ß- oxidare în continuare a lanŃului. • Degradarea alchilsulfonaŃilor liniari primari conduce la mineralizarea totala a substanŃelor. Microorganismele care oxidează aceste substanŃe sunt comune în apă şi sol şi necesită o perioadă de adaptare pentru iniŃierea treptei de oxidare.

Calea metabolică propusă pentru degradarea alchilbenzen-sulfonatului de către Bacillus sp.

• Aceşti esteri ai acidului sulfuric sunt uşor hidrolizaŃi de către esterazele elaborate de bacterii,sulfataze,crescute pe mediu conŃinând alchilsulfonaŃi,alcoolul rezultat este degradat prin procesul de ß oxidare:

R-CH 2 -OSO 3 Na

sulfatare

procesul de ß oxidare: R-CH 2 -OSO 3 Na sulfatare H 2 O R-CH 2 OH

H 2 O

R-CH 2 OH + NaHSO 4

• Sulfatazele elaborate de culturi pure de bacterii par să aibă o specificitate de substrat remarcabilă,enzimele induse de n-achilsulfat primar nefiind capabile de hidroliza n- achilsulfaŃilor secundari,alchilsulfaŃilor ramificaŃi,arilsulfaŃilor sau n-alchilsulfaŃilor primari în care H a fost înlocuit cu Cl;

• sulfatazele induse de culturi pure de bacterii crescute pe alchilsulfaŃi secundari pot hidroliza alchilsulfonaŃi primari.Culturi mixte de microorganisme , de exemplu nămolul activ,elaborează însă sulfataze a căror specificitate este diminuată:enzimele induse de n-achilsulfat primar sunt capabile să hidrolizeze alchilsulfaŃii secundari şi alchilsulfaŃi ramificaŃi.

• Viteza de degradare a detergenŃilor anionici degradabili depinde de structura lor.

• Viteza cea mai mare de atingere a pragului de biodegradare o are detergentul de tip alchilsulfonat,pe când sulfonaŃii se degradează cu viteze mai mici în funcŃie de structura catenei laterale şi de viteza de adaptare a microorganismelor la substanŃa dată.

• DetergenŃii neionici cei mai comuni şi anume alcoolii etoxilaŃi,R(OC2H4)nOH sau ROEn (unde OE reprezintă oxid de etilenă),şi alchilfenolii etoxilaŃi RC6H4(OC2H4)nOH sau RC6H4OEn,sunt degradaŃi de microorganismele comune în ape,în funcŃie de structura moleculei (în principal a lanŃului alchilic) şi de greutatea ei moleculară(în principal de gradul de polimerizare,respectiv de polietoxilare).

liniari etoxilaŃi cercetările au condus la următoarea cale

• Pentru alcolii

primari

metabolică:

• - scindarea hidrolitică a moleculei în catena alchilică,hidrofobă şi catena polietoxilată,hidrofilă;

• - oxidarea catenei alchilice prin procesele de ω şi ß oxidare ca şi la detergenŃii anion activi concomitent cu hidroliza catenei etoxilate, a cărei lungime influenŃează persistenŃa în apă a produşilor degradabili ,polietilenglicolii.Aceştia în continuare se degradează mai lent.

• Etilenglicolul este oxidat la acid glicolic,HOH2CCOOH, de către bacterii de tip Acetobacter şi Gluconobacter şi ocazional la acid oxalic HOOC-COOH ,de asemenea sunt oxidaŃi propilenglicolul şi detilenglicolul.Cu cât gradul de polietoxilare este mai mare cu atât cantitatea de polietilenglicol este mai mare şi viteza de degradare mai scăzută.

• Alcoolii secundari liniari etoxilaŃi urmează aceeaşi cale generală de degradare ca alcoolii primari etoxilaŃi cu o oarecare încetinire a vitezei reacŃiilor.

rezistenŃa menŃionată anterior în cazul carbonului

• Alcoolii

ramificaŃi

întâmpină

cuaternar.

• DetergenŃii

bacteriostatică şi bactericidă puternică asupra florei patogene.

• Asupra populaŃiei bacteriene heterotrofe

acŃiune

cationici

au

râu

substanŃele active cationice nu exercită

aceeaşi acŃiune.

izolată

din

menajere

din

ape

sau

BIODEGRADAREA SI RECICLAREA PLASTICULUI

PLASTICUL DEGRADABIL

Plasticul degradabil este plasticul care suferă o modificare semnificativă în structura sa chimică în condiŃii specifice de mediu, ceea ce duce la o pierdere a unor proprietăŃi, măsurate prin testele standard pentru plastic.

Plasticul biodegradabil este un plastic degradabil la care degradarea se produce ca urmare a acŃiunii microorganismelor din mediul natural, bacterii, fungi şi alge.

Plasticul compostabil este un plastic care suferă degradarea prin procese biologice

în timpul compostării, ca şi plasticul biodegradabil. Rezultă CO

anorganici şi biomasă. Pentru a fi compostabil, degradarea trebuie să aibă loc la o rată apropiată de a altor materiale compostabile şi să nu rezulte reziduuri toxice sau cu impact negativ asupra mediului.

2

, apă, compuşi

Plasticul fotodegradabil este plasticul degradabil la care degradarea are loc sub acŃiunea luminii naturale.

Plasticul oxodegradabil este plasticul degradabil la care degradarea are loc prin oxidare.

Plasticul hidrodegradabil este plasticul degradabil la care degradarea are loc prin hidroliză.

TIPURI DE MATERIALE PLASTICE

Nr

Material

Abreviere

1

polietilen tereftalat

PET

2

polietilenă de mare densitate

HDPE

3

policlorură de vinil

PVC

4

polietilenă de mică densitate

LDPE

5

polipropilenă

PP

6

polistiren

PS

Pentru ca un polimer să fie component într-un compost, trebuie să fie biodegradabil, proprietate care se poate obŃine prin:

• utilizare de bloc polimeri sintetici şi adăugare de componenŃi biodegradabili sau fotooxidabili, (soluŃia cea mai economică);

• schimbarea structurii chimice introducând grupări hidrolizabile sau oxidabile;

• utilizare de biopolimeri;

• construire de structuri hidrolizabile (poliesteri, polianhidride, policarbonaŃi).

Materialele plastice biodegradabile pot fi:

• amestecuri polimerice total biodegradabile, reprezentate de amestecuri polimerice ce conŃin amidon, colagen sau alt biomaterial;

• compozite polimerice parŃial degradabile, care conŃin cel puŃin un polimer sintetic de preferat atacabil enzimatic şi o componentă naturală, de tipul amidonului, celulozei etc.

MATERIALE PLASTICE BIODEGRADABILE

Avantaje :

poate fi programat să se degradeze într-un anumit interval de timp (durata medie de viaŃă a unei astfel de pungi este de circa 18 luni); costuri mai mici (polimerii din categoria petrochimică au un preŃ de 4-5 ori mai mare); reducerea impactului asupra mediului prin economie de resurse petrochimice, diminuarea intervenŃiei în peisaj, păstrarea destinaŃiei terenurilor agricole, realizarea unui bilanŃ avantajos al bioxidului de carbon în natură etc.

PLASTIC OXO-BIODEGRADABIL

PLASTIC HIDRO-BIODEGRADABIL

- cauciuc natural

 

- polizaharide

- polimeri sintetici (PE,PP,PS,IR)

- poliesteri alifatici (PLA,PHA)

- în groapa de gunoi este fragmentat şi

- în groapa de gunoi este degradat cu producere de

biodegradat parŃial la CO 2 , apă si biomasă în straturile superficiale dar este complet inert în straturile profunde, în absenŃa oxigenului. Din degradarea lui nu rezultă metan şi nu rămân fragmente de petro-polimeri în sol.

CO 2 în straturile superficiale ale gropii dacă există o

activitate microbiană suficient de intensă. Totusi, în adâncime, în absenŃa aerului, plasticul hidro- biodegradabil generează cantităŃi destul de mari de metan, gaz incriminat în producerea efectului de seră.

-

nu conŃine metale grele toxice (Pb, Hg,Cd, Cr),

 

în schimb poate conŃine cantităŃi ioni de Fe, Mg,

Co, microelemente necesare în dieta umană.

- emite metan, gaz cu un puternic efect de seră.

 

PLASTIC OXO-BIODEGRADABIL

PLASTIC HIDRO-BIODEGRADABIL

-

este obŃinut în mod curent din naftalină, un produs

- nu este regenerabil deoarece în procesul obŃinerii lui din plante de cultură se consumă combustibili fosili şi se produc gaze cu efect de seră.

secundar la rafinarea petrolului, şi care altfel ar constitui un

reziduu.

- a trecut toate testele de ecotoxicitate, inclusiv germinaŃia seminŃelor, creşterea plantelor şi supravieŃuirea organismelor (dafnii, râme)

- este mai scump

- presupune folosirea unor suprafeŃe mari de teren

unele reziduri pot fi toxice, de exemplu glucozida hidorcianică.

-

a fost testat în ceea ce priveşte posibilitatea utilizării lui în deplină siguranŃă, pentru păstrarea produselor alimentare până la temperatura de 40 grade C)

-

 

-

poate fi incinerat cu recuperarea energiei iar puterea sa

puterea sa calorifică este mai mică decât a celui oxo- biodegradabil.

-

calorifică este mai mare decât a celui hidro-biodegradabil.

-

nu se degradează repede la temperatura de compostare “în

 

brazdă”, dar este ideal pentru compostarea „în vase” la o temperatură mai mare, cerută de noile reglementări EU ce

vizează produsele secundare de origine animală.

CONVERTIRE A CEREALELOR ÎN MATERIALE PLASTICE BIODEGRADABILE

Cerealele au o valoare nutritivă suficient de mare pentru a suporta şi hrăni o serie de microorganisme, cum ar fi Aspergillus awamori, şi acest lucru poate fi exploatat prin dezvoltarea unei metode generice de rafinare a boabelor de cereale şi transformarea lor într- un intermediar de sinteză cu ajutorul fermentaŃiei microbiene, care poate apoi să fie convertit chimic sau printr-o fermentare ulterioară în biocombustibili, substanŃe chimice şi biomateriale plastice (plastic derivat din plante, şi nu din petrol).

Cercetătorii de la Universitatea din Manchester consideră că, odată cu utilizarea de microbi în stare să producă plastic, câmpurile cultivate cu grâu ar putea înlocui hidrocarburile fosilizate ca sursă pentru numeroase materiale din plastic.

La ora actuală, există trei modalităŃi de producŃie a biomaterialelor plastice:

producŃia la nivel intracelular prin fermentarea unei materii prime derivate din cereale sau dintr-o altă cultură. Această abordare necesită etape intermediare de extracŃie şi purificare.

prelucrarea unei culturi cerealiere astfel încât plasticul să ajungă să fie “asimilat” de plantă şi să crească chiar din interiorul acesteia, ceea ce ar necesita o recoltare şi o purificare ulterioară. Glutenul, de pildă, ar putea fi folosit ca un bioplastic cu multe aplicaŃii potenŃiale, iar arabinoxilanii pot avea aplicaŃii în medicină, aşa încât nici un produs secundar obŃinut din boabele de cereale să nu se piardă.

cerealele ar putea suferi modificări pentru a produce diverşi precursori, care, prin fermentare, ar putea fi apoi procesaŃi în biomateriale plastice.

FIRME CARE PRODUC MATERIALE PLASTICE BIODEGRADABILE:

Cargill-Dow (ECOPLA)

Mitsui Toatsu Chemical

Shimadzu Corp.

Galactic Laboratories

Biotec (BIOPLAST, BIOFLEX)

Zeneca (BIOPOL)

BASF (ECOFLEX)

Wolff Walsrode (Bayer) (WALOCOMP)

Biomer (BIOMER)

Dupont (BIOMAX)

EPG (EPG POLYMERS)

Eastman (EASTAR BIO)

Orex (OREX and EnviroGuard)

Idroplast (HYDROLENE)

Kanebo (LACTRON)

Novamont (MATER-BI)

Mazzucchelli (BIOCETA)

Metabolix (METABOLIX PHA)

Novon (ECOSTAR)

Solvay (CAPA)

MICROORGANISME UTILIZATE ÎN BIODEGRADAREA PLASTICULUI

Studiile actuale urmăresc:

• izolarea de noi microorganisme capabile de biodegradare;

• descoperirea unor noi enzime de degradare;

• clonarea genelor care codifică enzimele ce degradează polimerii sintetici.

Tehnologia de inginerie genetică folosită urmăreşte:

Izolarea şi caracterizarea genelor bacteriene implicate în sinteza PHA şi PHB;

Izolarea şi utilizarea genelor vegetale care mediază formarea precursorilor PHA (acizi graşi sau acetil-CoA);

Definirea seturilor minime de gene necesare sintezei;

Selectarea plantelor mutante sau modificate genetic, potrivite ca gazdă pentru genele bacteriene pentru PHA;

ObŃinerea plantelor hibride transgenice, producătoare de PHA;

Tehnici pentru detectarea eficientă, analiza, procesarea şi dezvoltarea aplicaŃiilor pentru PHA obŃinute din plantele transgenice.

Studii efectuate prin incubarea unor materiale plastice în solul mangrovelor, au arătat că pungile de
Studii efectuate prin incubarea unor materiale plastice în solul mangrovelor, au arătat că pungile de
Studii efectuate prin incubarea unor materiale plastice în solul mangrovelor, au arătat că pungile de
Studii efectuate prin incubarea unor
materiale plastice în solul
mangrovelor, au arătat că pungile de
polietilenă au fost biodegradate
semnificativ mai intens (4.21% în 9
luni) decât paharele din plastic (0.25%
în 9 luni). Numărul bacteriilor a ajuns
la 79.67x10 4 /gram iar cel al fungilor la
55.33x10 2 /gram. Speciile
preponderente au fost Streptococcus,
Staphylococcus, Micrococcus
(Gram +), Moraxella, and
Pseudomonas (Gram –) şi două
specii de mucegai (Aspergillus
glaucus si A. niger).
Cercetători din Iowa, SUA, au utilizat culturi pure de Streptomyces badius, S. setonii si S.
Cercetători din Iowa, SUA, au
utilizat culturi pure de
Streptomyces badius, S. setonii
si S. viridosporus pentru a studia
capacitatea lor de biodegradare a
11 tipuri de plastic amidon-
polietilenă.
AlŃi cercetători, din Mexic, au studiat biodegradarea plasticului pe bază de amidon cu putregaiul alb
AlŃi cercetători, din Mexic,
au studiat biodegradarea
plasticului pe bază de
amidon cu putregaiul alb
Phanerochaete
chrysosporium, crescut în
reactoare tubulare pe
măduva de trestie de zahăr,
în care s-a adăugat glucoza
şi polimerul respectiv. S-a
determinat producŃia de
diferiŃi metaboliŃi, amilaza,
ligninaza şi celulaza. Ei au
obŃinut o degradare de 70-
74%, ajungându-se la un
amestec de metaboliŃi cu
masă moleculară mică:
dextrine, maltotrioză,
maltoză şi glucoză.
• O sursă alternativă pentru plasticul obŃinut din derivaŃi ai petrolului sunt considerate bacteriile care
• O sursă alternativă pentru plasticul obŃinut din derivaŃi ai petrolului sunt considerate bacteriile care
• O sursă alternativă pentru plasticul obŃinut din derivaŃi ai petrolului sunt considerate bacteriile care
• O sursă alternativă pentru
plasticul obŃinut din derivaŃi ai
petrolului sunt considerate
bacteriile care sintetizează
polihidroalcanoaŃi (PHAs). Dar
producerea lor prin tehnologii
fermentative convenŃionale este
relativ costisitoare şi limitată. De
aceea, în ultimi ani cercetările s-
au focalizat pe producerea de
PHAs în plante, obŃinându-se
deja rezultate la speciile
Arabidopsis thaliana şi
Brassica napus.
• Alte studii au folosit mici probe din material compozit lemn-polietilenă (HDPE). Acestea au fost
• Alte studii au folosit mici probe din
material compozit lemn-polietilenă
(HDPE). Acestea au fost incubate,
separat, cu putregaiul alb Trametes
versicolor şi cu putregaiul brun
Gloeophyllum trabeum timp de 24 şi
77 de zile, în blocuri de agar. S-a
folosit bloc de control, neinoculat, şi
probe solide din lemn de plop-galben
(Liriodendron tulipifera L.),
inoculate cu T. versicolor, pentru
controlul pozitiv. Modificările probelor
au fost determinate prin analiza
mecanică, modificarea greutăŃii şi
observare vizuală. Incubarea cu T.
versicolor a dus la o înmuiere a
probelor. După 24 de ore de incubare
s-a observat însă o întărire a tuturor
probelor, atribuită dezvoltării hifelor
prezente în spaŃiile libere dintre
matricea polimerului şi materialul
lemnos de umplutură.

RECICLAREA PLASTICULUI

Este foarte important ca procesul de reciclare să respecte anumite cerinŃe şi anume: • să
Este foarte important ca procesul
de reciclare să respecte
anumite cerinŃe şi anume:
• să fie autorizat;
• să utilizeze numai materiale
plastice în concordanŃă cu
Directiva 2002/72/EC;
• eficienŃa sortării să fie de minim
99 %;
• produsul rezultat să
îndeplinească cerinŃele articolului
2 al Directivei 89/09/EEC;
• să aibă de un sistem de asigurare
a calităŃii care să îndeplinească
cerinŃele de autorizare.
care să îndeplinească cerinŃele de autorizare. Reciclarea mecanică a ambalajelor din material plastic

Reciclarea mecanică a ambalajelor din material plastic

Reciclarea mecanică a ambalajelor din material plastic Factorii care limitează reciclarea din punct de vedere al
Factorii care limitează reciclarea din punct de vedere al calităŃii sunt: • contaminarea cu alŃi
Factorii care limitează
reciclarea din punct de
vedere al calităŃii sunt:
• contaminarea cu alŃi
polimeri sau de natură
minerală;
• scăderea stabilităŃii termice
şi a stabilităŃii UV;
• scăderea masei moleculare
şi schimbarea distribuŃiei de
masă moleculară.

RECICLAREA MECANICĂ A POLIETILENTEREFTALAT (PET)

Tehnologia de reciclare PET prin care buteliile colectate sunt transformate în granule de înaltă calitate:

l. Granularea deşeurilor Fulgii de măcinătură se alimentează în instalaŃia de uscare/cristalizare unde are loc
l. Granularea deşeurilor
Fulgii de măcinătură se alimentează în instalaŃia de
uscare/cristalizare unde are loc
preîncălzirea, uscarea şi cristalizarea. După
decontaminare, fulgii de PET, cu vâscozitate
adecvată, sunt introduşi în extruder unde materialul
este plasifiat, omogenizat, degazat şi
trecut printr-un filtru fin prevăzut cu sistem automat de
autocurăŃire, programabil. Filtrul
elimină contaminarea reziduală mecanică. De la filtru,
topitura este transferată la o instalaŃie
de granulare. InstalaŃia este dotată cu sisteme de
măsurare a contaminării care permit controlul
continuu al parametrilor topiturii de PET.
Granulele cristalizate, reciclate, cu vâscozitate
comparabilă cu a materialului virgin,
obŃinute prin acest procedeu, pot fi utilizate pentru a
produce din nou butelii din PET.

RECICLAREA MECANICĂ A POLIETILENTEREFTALAT (PET)

2. Transformarea fulgilor PET în folie de termoformare Fulgii de PET sunt convertiŃi în folii
2. Transformarea fulgilor PET în folie de
termoformare
Fulgii de PET sunt convertiŃi în folii pentru
termoformare (pentru realizarea de pahare,
cupe, capace, blister etc.) fără a fi necesară
regranularea. Prin utilizarea unei combinaŃii de
extrudere, se pot realiza filme multistrat. OperaŃia
de acoperire utilizată în prezent pentru realizarea
filmelor din materiale reciclate nu mai e necesară.

Reciclare chimică a ambalajelor din material plastic

Reciclarea chimică a ambalajelor din materiale plastice, permite fie refacerea materialului plastic pentru un nou
Reciclarea chimică a ambalajelor din materiale
plastice, permite fie refacerea materialului plastic
pentru un nou ciclu de fabricaŃie în care devine un nou
ambalaj, fie descompunerea şi integrarea sa în
produse ale industriei chimice.
Printre metodele de reciclare chimică se pot cita: Piroliza sau cracarea sub vid la temperaturi
Printre metodele de reciclare chimică se pot cita:
Piroliza sau cracarea sub vid la temperaturi sub
600 ºC cu obŃinerea unui amestec de hidrocarburi
gazoase şi lichide;
Hidrogenarea deşeurilor plastice la 400-500 ºC cu
obŃinerea unor produse lichide utilizabile în rafinărie;
Gazeificarea de deşeuri plastice la 1600 ºC cu
obŃinerea de gaz de sinteză, utilizat în producŃia de
metanol sau amoniac.

RECICLARE CHIMICĂ A AMBALAJELOR DIN MATERIAL PLASTIC

Procedeu

ConcepŃie

Tip deşeu

Transesterificare

Descompunerea PET în monomer şi repolimerizarea în polioli utilizaŃi în obŃinerea de spume poliizocianurate

amestec de PET

Transesterificare

Degradarea PET în plastifianŃi pentru PVC

amestec de PET

Rafinare

Cracarea de deşeuri plastice şi conversia în hidrocarburi

termoplastice

Rafinare

Conversia deşeurilor plastice în hidrocarburi

termoplastice

Hidrogenare

Cracare la înaltă presiune a deşeurilor plastice şi conversia în hidrocarburi

termoplastice

Hidroliza

Extrudare dublu-snack şi conversia PU în polioli

spuma poliuretanică

Glicoliza

DestrucŃia parŃială a PET în monomer

sticle de PET

Metanoliza

DestrucŃia totală a PET în monomer

amestec de PET

Metanoliza

DestrucŃia totală a PET în monomer

sticle de PET

Reciclarea energetică a ambalajelor din material plastic

Material

Valoare

calorifică

(MJ/Kg)

Polipropilena

44

Polietilena

43

Polistiren

40

PET

33

Gaz natural

52

Petrol

42

Cărbune

29

În conformitate cu literatura de specialitate, polietilen tereftalat (PET), polietilena de joasă şi înaltă
În conformitate cu literatura de
specialitate, polietilen tereftalat (PET),
polietilena de joasă şi înaltă densitate
(LDPE; HDPE) şi polipropilena (PP) fac
parte din categoria polimerilor care nu
prezintă probleme în ceea ce priveşte
amestecul total sau parŃial cu solvenŃi şi
incinerarea lor. În ceea ce priveşte PVC
există probleme datorate inflamabilităŃii
şi posibilităŃii apariŃiei dioxinei care este
un gaz toxic.

CONCLUZII

Analiza tehnico-economică în cazul reciclării deşeurilor de ambalaje din mase plastice evidenŃiază faptul că
Analiza tehnico-economică în cazul reciclării
deşeurilor de ambalaje din mase plastice
evidenŃiază faptul că reciclarea chimică implică
cheltuielile cele mai mari.
Reciclarea mecanică are costuri ceva mai mici iar cea mai eficientă valorificare este cea energetică.
Reciclarea mecanică are costuri ceva mai mici iar cea
mai eficientă valorificare este cea energetică.
Incinerarea maselor plastice în amestec cu cărbunele este cea mai avantajoasă (la incinerarea maselor plastice
Incinerarea maselor plastice în amestec cu
cărbunele este cea mai avantajoasă (la
incinerarea maselor plastice fără alt adaos
costurile cresc datorită instalaŃiilor de
neutralizare a emisiilor de gaze).
Pe plan mondial cei mai importanŃi reciclatori sunt marile firme producătoare de ambalaje din materiale
Pe plan mondial cei mai importanŃi reciclatori
sunt marile firme producătoare de ambalaje din
materiale plastice care îşi reciclează propriile
deşeuri.
Prin reciclarea unei singure sticle de plastic, economisim suficientă energie pentru a ilumina cu un
Prin reciclarea unei singure sticle de plastic,
economisim suficientă energie pentru a ilumina
cu un bec obişnuit timp de şase ore.
Cu fiecare tonă de plastic reciclată, mai economisim 1,8 tone de petrol.
Cu fiecare tonă de plastic reciclată, mai
economisim 1,8 tone de petrol.
Reciclarea unei singure tone de plastic economiseşte aproape 6 metri cubi de spaŃiu de depozitare
Reciclarea unei singure tone de plastic
economiseşte aproape 6 metri cubi de spaŃiu de
depozitare la groapa de gunoi.
Din fericire, plasticul este una dintre materiile care pot avea mai multe „vieŃi”, putând fi
Din fericire, plasticul este una dintre materiile
care pot avea mai multe „vieŃi”, putând fi
reciclate de mai multe ori.

]

Şi totuşi hârtie? Nu.

este

mai bine să folosim pungi de

Procesul de obŃinere a pungilor din hârtie produce o poluare a atmosferei cu 70 %
Procesul de obŃinere a pungilor din hârtie produce o
poluare a atmosferei cu 70 % mai mare decât a celor din
plastic, foloseşte cu 300% mai multă energie şi cantităŃi
foarte mari de apă, determinând producerea unor reziduri
organice nedorite.
Când aceste pungi de hârtie se degradează, determină
emisia de metan şi CO 2 .
Aceste pungi de hârtie sunt mai puŃin rezistente decât
cele din plastic, ceea ce determină folosirea a 2-3 pungi în
loc de una. Ele, de regulă nu pot fi reutilizate şi vor fi
afectate de umezeală.
Deasemenea, volumul ocupat de aceste pungi este de
circa 7 ori mai mare, ceea ce creşte poluarea produsă prin
transportul lor.
Pungile reutilizabile sunt mai groase şi mai scumpe şi pot
deveni foarte greu degradabile în groapa de gunoi.
Este de preferat ca aceste pungi să fie confecŃionate din
plastic oxo-biodegradabil, pentru maxim 3-5 ani.

Bioremedierea mediului contaminat cu produse petroliere

Biodegradarea ŃiŃeiului şi combustibililor

• Interesul recent în biodegradare s-a concentrat în posibilitatea utilizării proceselor naturale în decontaminarea solului şi apei contaminate cu amestec complex de hidrocarburi.

• Deversarea accidentală de ŃiŃei brut şi combustibili, în ciuda precauŃiilor, continuă să polueze spectaculos

• Consumul

de

domestic

şi

militar

combustibili continuă să creasca

łiŃei brut şi ŃiŃei rafinat

• łiŃeiul brut este un produs natural care cuprinde un amestec complex de diverse hidrocarburi rezultate din descompunerea plantelor rămase din perioada carboniferă, la presiune şi temperatură ridicată.

• Este un amestec de compuşi saturaŃi alifatici ) alcani, cicloalcani, compuşi aromatici, inclusiv naftalen, toluen, xilene şi benzen; asfaltani, inclusiv fenoli, acizi graşi, cetone, esteri şi porfirine; rezine, cauciucuri, piridine, chinoline, cardaxol, sulfonaŃi şi amide

• Distilarea ŃiŃeiului conduce la diferite fracŃiuni care variază ca mărime complexitate şi volatilitate, cu p.f. Cuprinse între 30 şi 350 (Table 1).

FracŃiuni de ŃiŃei iranian

FracŃiuni de ŃiŃei iranian

. ConŃinutul principalelor grupe de compuşi organici în petrolul brut

• După predominanŃa uneia sau mai multor grupe, petrolul brut poate fi clasificat:

• - Parafinice

• - Naftalenice

• - Parafinice / naftalenice

• - Parafinice / naftalenice / aromatice

• - Naftalenice / aromatice

• - Naftalenice / aromatice / asfaltice

• - Aromatice / asfaltice

• Toxicitatea grupelor sus menŃionate creşte astfel:

• ALCANI< NAFTALENICE < ASFALTICE < AROMATICE

• În interiorul fiecărei serii de hidrocarburi, moleculele mici sunt mai toxice decât cele mari.

• Metodologia de identificare a hidrocarburilor deversate cuprinde trei faze preliminare pentru tratarea eşantionului şi toată seria de dozaj şi analize ulterioare.

• Tratamentul preliminar al eşantionului constă în :

• extragerea hidrocarburilor cu un solvent organic, apa , reziduurile solide şi sedimentele.

• Evaporarea şi concentrarea extractului

• Prepararea reziduului de distilare la o temperatură definită (de exemplu, 300oC) înainte de a flas toate eşantioanele în aceleaşi condiŃii fizice, independent de stadiul lor de vechime.

• Se procedează apoi la un număr de determinări ale reziduului, care în cazurile simple constau în:

• Măsurarea conŃinutului de sulf organic

• Măsurarea conŃinutului de nichel şi vanadiu

• Înregistrarea spectrului de absorbŃie IR şi studierea caracteristicilor de bandă

• Cromatografierea gazoasă a eşantionului

ConŃinutul principalelor grupe de compuşi organici în petrolul brut

GROUPE DE COMPUŞI

% IN GREUTATE

ALCANI (PARAFINE)

HIDROCARBURI

30

- 70 %

SATURATE

 

AROMATICE

20

- 40 %

ASFALTICE

0

- 10 %

ŞINI

5

- 25 %

Degradarea microbiana a hidrocarburilor

• De mare interes utilizarea microorganismelor şi a s u r f a c t a n Ń i l o r , în bioremedierea hidrocarburilor şi a ŃiŃeiului.

• Termenul "hydrocarbonoclastic" a fost utilizat pentru descrierea hidrocarburilor care utilizezază microorganisme.

• In mod special, se referă la microbi care sunt capabili să degradeze hidrocarburi şi alŃi compuşi care au astfel de proprietăŃi.

• Aceştia sunt capabili să degradeze parŃial sau complet petrolul, au receptori pentru legarea hidrocarburilor , sunt capabili să producă surfactanŃi;

• se adaptează uşor la mediu, stabili genetic cu reproducere rapidă;

• trebuie să fie nepatogeni să nu producă metaboliŃi secundari toxici

• Trebuie să conŃină grupări specifice: oxigenaze pentru a introduce oxigen molecular în hidrocarbură, care prin relativ puŃine reacŃii să genereze intermediari care ulterior să genereze energie în procese catabolice

• Microbii capabli să degradeze hidrocarburile au ieşit la lumină prima oară în anii 1950 după o serie de accidente aeriene care a arătat că biomasa microbiana este capabilă să blocheze combustibilii

• In cele mai dese cazuri

microorganismele care s-au identificat

au

fost fungii filamentoşi Hormoconis (Cladosporium) resinae.

• Bacterii

incluzând

Pseudomoas

fluorescens,

Ps.

malophora

şi

Alcaligenes sp.

• Activitatea lor produce by-produşi metabolici acidici care cauzează coroziune.

• Microorganismele degradează ŃiŃeiul şi produc compuşi intermediari:

alcooli, fenoli, esteri, aldehide, cetone şi acizi graşi. Aceştia, în final sunt convertiŃi la CO2, apă şi biomasa microbială.

Mecanismul biodegradarii

Mecanismul biodegradarii

Mecanismul biodegradarii alcanilor

CH 3 (CH 2 ) n CH 2 CH 2 CH 3

alcanilor CH 3 (CH 2 ) n CH 2 CH 2 CH 3 O 2 CH

O 2

CH 3 (CH 2 ) n CH 2 CH 2 CH 2 OH

CH 3 (CH 2 ) n CH 2 COCH 3

CH 3 (CH 2 ) n CH 2 COOH

β-oxidare

β-oxidare

SCoA

(CH 2 ) n CH 2 COOH β -oxidare β -oxidare SCoA CH 3 (CH 2
CH 3 (CH 2 ) n CH CH CH O 2 2 β α CH
CH
3 (CH
2 ) n CH
CH
CH
O
2
2
β
α
CH
3 (CH
2 ) n CH
CH
COOH
2
2
CoA
β
α
CH
3 (CH
2 ) n CH
CH 2 CO
SCoA
2
-2H H 2 O CoA H 2 O
-2H
H
2 O
CoA
H
2 O

CH

CO

CH 3

CH

(CH 2 ) n CH

3

(CH

3 (CH

2 ) n

2 ) n

CHCO

CHCO

CH

) n CH 3 (CH 3 (CH 2 ) n 2 ) n CHCO CHCO CH

SCOA

SCOA

CH 3 (CH 2 ) n-1 CO SCoA H 2 O CH 3 (CH 2
CH 3 (CH 2 ) n-1
CO
SCoA
H 2
O
CH 3 (CH
2 ) n-1 COOH
β-oxidare

CO 2

SCoA + CH 3 CO

acetil coenzima A

CH 3 (CH 2 ) n COOH β-oxidare CH 3 COOH
CH 3 (CH
2 ) n COOH
β-oxidare
CH 3
COOH

Mecanismul biodegradarii arenelor

Biotransformările benzenului

H Cyto P-450 OH Cyto P-450 H 2 O O O OH transp. epoxid -
H
Cyto P-450
OH
Cyto P-450
H 2 O
O
O
OH
transp.
epoxid -
H
benzen
hidrolaza
dihidrodiol -
benzoxepin
40%
S
CH 2
CH
COOH
dehidrogenaza
NH
Glut
OH
OH
[OH]
acid fenil-mercapturic
OH
oxid.
fenol
OH
OH
HO
hidrochinona
OH
pirocatehina
O HO
trihidroxibenzen
COOH
O
COOH
O Biotransformările naftalinei
acid muconic
O
OH
p-benzochinona
OH
O
orto-benzochinona
H
OH
- H 2 O
H
+ OH
O
OH
OH
O
H 2 O
epoxid- -H 2
OH
hidrolaza
O O
OH
H
P 450
H
naftalina
Glu-SH
glutation-S-
NH 2
NHCOCH 2 CH 2 CHCOOH
transferaza
(GST)
H
SCH 2 CHCONHCH 2 COOH
H
OH
glutamil-transferaza (GT)
cisteinil-dipeptidaza (CGD)
N-acetil-transferaza (NAT)
NHCOCH 3
glutation-conjugat
- H 2 O
SCH 2 CHCOOH

Acid-1-naftil-mercapturic

O

Combaterea poluării cu produse petroliere

• Pentru combaterea poluării cu hidrocarburi se folosesc în special bacterii din specia Pseudomonas putida care posedă enzime oxidoreducătoare sau pentru hidroxilare, astfel că ele pot degrada diferite clase de hidrocarburi sau de compuşi aromatici toxici (benzen, toluen, xilen).

• Bacteria aceasta prezintă gene localizate în plasmide, structuri genetice de formă circulară formate din ADN, care determină sinteza diferitelor enzime implicate în degradarea petrolului.

• Diferite suşe de Pseudomonas putida sunt însă capabile, fiecare în parte, să degradeze numai o anumită clasa de hidrocarburi, astfel că eficienŃa lor în combaterea poluării este relativ redusă, deoarece ŃiŃeiul conŃine un amestec de diverse tipuri de hidrocarburi.

Combaterea poluării cu produse petroliere

• Pentru a mări eficienŃa bacteriilor respective, se folosesc tehnici de inginerie genetică în vederea obŃinerii unei suşe recombinate genetic”in vitro” capabilă să metabolizeze diferite componente ale ŃiŃeiului. În acest scop s-au utilizat patru suşe bacteriene care posedă patru tipuri de plasmide ce conŃin gene care determină sinteza de enzime ce intervin în metabolizarea unei anumite clase de substanŃe. Astfel, suşele ce conŃin plasmide OCT pot metaboliza octanul, hexanul şi decanul, suşa ce conŃine plasmide XYL poate metaboliza xilenul şi toluenul, cea cu plasmidele CAM poate metaboliza camforul, iar cea cu plasmidele NAH metabolizează naftalenul.

Combaterea poluării cu produse petroliere

• Prin recombinarea genetică “in vitro” s-a obŃinut o suşă tetraplasmidică ce conŃine deci toate genele care intervin în metabolizarea diferiŃilor constituenŃi ai petrolului şi care este mai eficientă decât fiecare suşă în parte. Această bacterie multiplasmidică creşte rapid pe un mediu cu petrol, metabolizând în timp scurt şi complet mari cantităŃi. Curtea supremă SUA a emis pe acestă bază un patent pentru prima oară în lume, în care se certifică “fabricarea unui microorganism prin tehnici de inginerie genetică”.

SUSA I

SUSA II OCT
SUSA II
OCT

SUSA III

SUSA IV

CAM
CAM
CAM
CAM
CAM
CAM
CAM
CAM
CAM

CAM

CAM
CAM
CAM
CAM
CAM
CAM

CROMOZOM

BACTERIAN

XYL
XYL
XYL
XYL
XYL
XYL
XYL
XYL
XYL

XYL

XYL
XYL
XYL
XYL
XYL
XYL

CROMOZOM

BACTERIAN

INCRUCISARE NAH
INCRUCISARE NAH
INCRUCISARE NAH
INCRUCISARE NAH
INCRUCISARE NAH
INCRUCISARE NAH
INCRUCISARE NAH
INCRUCISARE NAH
INCRUCISARE NAH
INCRUCISARE NAH
INCRUCISARE

INCRUCISARE

NAH
NAH
NAH
INCRUCISARE NAH
INCRUCISARE NAH

INCRUCISARE SI RECOMBINAREA PLASMIDELOR

INCRUCISARE NAH INCRUCISARE SI RECOMBINAREA PLASMIDELOR PASMID PASMID XYL NAHNAH CAM/ OCT INCRUCISARE CAM/ OCT

PASMID

PASMID

XYL NAHNAH
XYL
NAHNAH
CAM/ OCT
CAM/
OCT
INCRUCISARE CAM/ OCT XYL NAH
INCRUCISARE
CAM/
OCT
XYL
NAH

BACTERIE TETRAPLASMIDICA

Utilizarea sorbenŃilor naturali pentru depoluarea solului contaminat cu ŃiŃei şi produse petroliere

• In prezent, şi în România, gospodărirea şi asigurarea unor condiŃii de calitate bune a solurilor, a devenit o problemă majoră în contextul alinierii tării noastre la standardele şi cerinŃele impuse pe plan mondial în ceea ce priveşte protecŃia mediului şi a resurselor naturale.

• De asemenea, poluarea solului cu produse petroliere, face parte dintre cele mai evidente probleme de mediu cu care se confruntă România în ultimii ani, având în vedere ritmul tot mai accelerat şi intensiv de folosire a acestor substanŃe (specific Ńărilor în curs de dezvoltare) pentru satisfacerea nevoilor de energie.

Se observă că atât în România cât şi în lume în fiecare an se raportează o multitudine de deversări accidentale sau deliberate de produse petroliere pe sol sau în ape, ceea ce cauzează probleme economice, sociale şi de mediu.

Pe plan mondial se observă tendinŃa de dezvoltare a unor metode simple, rapide, ieftine şi eficiente, care să asigure prin aplicarea lor in-situ blocarea migrării poluanŃilor din zona deversării de produs petrolier în subteran sau alte zone învecinate, distrugerea poluanŃilor şi refacerea cadrului natural. Conform organizaŃiei American Society for Testing and Materials (ASTM), materialele sorbente se pot clasifica după mai multe criterii:

natura lor (natural organice, natural anorganice, sintetice) aspectul fizic (tip I – absorbanŃi sub formă de pernute, pături; tip II – absorbanŃii neŃesuŃi, particulaŃi sau polidisperşi; tip III – bariere din materiale sorbente învelite în diferite texturi; tip IV: teŃele cu o impedanŃă scăzută a migrării fluidelor) modul de aplicare (L-W: sorbenŃi recomandaŃi pentru sorbŃia lichidelor de pe soluri şi apă, L:

sorbenŃi recomandaŃi pentru sorbŃia lichidelor de pe soluri, W: sorbenŃi recomandaŃi pentru sorbŃia poluanŃilor de pe apă, I-S: sorbenŃi recomandaŃi pentru sorbŃia lichidelor din zonele industriale – substanŃe chimice agresive), etc.

SorbenŃii naturali dacă sunt folosiŃi într-un mod corespunzător, pot fi mult mai eficienŃi decât sorbenŃii sintetici, avand urmatoarele avantaje: biodegradabili, resurse regenerabile, cost scăzut, impact scăzut asupra mediului, uşor de procurat şi manipulat.

Aplicarea la scară industrială a depoluării solurilor de contaminanŃi de tip hidrocarburi petroliere prin folosirea materialelor sorbente, nu este întâlnită în practica curentă din România, atât din lipsă de mijloace economice, cât şi din lipsa unei baze ştiinŃifice solide care să permită abordarea cu succes, într-un timp real, a depoluărilor discutate. În străinătate există o serie de produse absorbante naturale pe bază de turbă (PeatSorb, Spill Sorb, Oclansorb, etc) care sunt folosite cu succes, atât pentru depoluarea apelor cât şi a solurilor.

turbaturba dindin arealularealul judejudeŃŃuluiului SuceavaSuceava prezintă următoarele caracteristici:

este un produs 100% natural, fiind biodegradabil; compoziŃie: muşchi de turbă (Sphagnum sphagnum) +/- 90% şi apă +/- 10%; nu este solubilă în apă; este un produs solid, rezultat din descompunerea muşchiului de turbă; are un aspect fibros, cu celule mari, de unde rezultă o porozitate ridicată (~80%) ceea ce îi conferă a capacitate mare de sorbŃie pentru lichide; culoare brun-roşcată în stare uscată şi o culoare brun spre negru în stare umedă; conŃinut ridicat de acizi humici, care pot susŃine activitatea microbiologică în procesul de biodegradare a produselor petroliere; lipsit de toxicitate pentru mediu.

Bioremedierea mediului contaminat cu minereuri

• Încă înaintea epocii noastre, popoarele din jurul Mării Mediterane recuperau cuprul din apele de drenaj din mine. Pâna acum câteva decenii nu s-a ştiut că în acest proces intervin o seamă de microorganisme care convertesc cuprul metalic într-o formă solubilă şi care se concentrează în apele de drenaj de unde este apoi recuperat. Procesul acesta de recuperare a metalelor cu ajutorul bacteriilor poartă numele de lixiviere. Microorganismele implicate în acest proces sunt chimiolitotrofe, deoarece ele îşi obŃin energia necesară proceselor metabolice din oxidarea substanŃelor minerale. De asemenea, ele sunt autotrofe, în sensul că obŃin carbonul necesar sintezei diferitelor structuri celulare nu din materii organice ci din CO2 din atmosferă.

Lixivierea- de două tipuri: directă şi indirectă

Mecanismul prin care MO extrag metalele din minereul respectiv

• În cazul lixivierii directe, bacteriile atacă cu ajutorul aparatului lor enzimatic compuşii minerali susceptibili de oxidare.

• Pentru a obŃine energie din substanŃele minerale respective, bacteriile transferă electroni de fer sau de cupru asupra oxigenului, produşii cei mai oxidaŃi fiind de regulă cei mai solubili.

• În cazul lixivierii indirecte, bacteriile oxidează fierul feros solubil (Fe2+) în fier feric(Fe3+) care este un oxidant puternic şi care reacŃionează cu alte metale pe care le transformă în ioni oxidaŃi solubili într-o soluŃie de acid sulfuric. În acest proces reapare fierul feros care este rapid reoxidat de bacterii.

• Datorită prezenŃei fierului în majoritatea minereurilor, bacteriile ce determină lixivierea directă şi indirectă permit o lixiviere rapidă şi acumularea metalelor sub forme solubile în ape reziduale.

• De fapt, procesul are un caracter complex, în el intervenind şi alte procese chimice cât şi microbiologice.

• pentru a se asigura o lixiviere cât mai intensă este necesară asigurarea unor condiŃii care să favorizeze procesele microbiologice şi chimice cum sunt : o aciditate ridicată, deoarece fierul feric şi alte metale nu sunt solubile decât în mediu acid, o temperatură corespunzătoare diverselor specii de microorganisme de obicei mai ridicată ca mediului ambiant, aerisirea minereurilor respective.

• În prezent sunt cunoscute o seamă de specii de microorganisme chimiolitotrofe, care acŃionează în diverse condiŃii de mediu.

• În general ele trăiesc în condiŃii care sunt nefavorabile altor specii şi anume: mediu acid, bogat în acid sulfuric şi metale solubile, sărac în substanŃe organice, cu temperaturi relativ ridicate, adesea peste 50oC sau chiar apropiate de temperatura de fierbere a apei.

• Una din primele specii cunoscute de microorganisme care asigură lixivierea este Thiobacillus ferroxidans. Aceasta este o specie acidofilă, trăieşte în condiŃiile unor concentraŃii ridicate de acid sulfuric şi la temperaturi cuprinse între 20 şi 35oC. Ea este răspândită în apele termale, zăcămintele de sulf, în crăpăturile vulcanice.

• Mai recent s-a descoperit că şi o altă bacterie din acelaşi gen, şi anume Thiobacillus thioxidans are activitate similară şi că cele două specii, acŃionând simultan, au o eficienŃă sporită, faŃă de activitatea lor separată. Alături de bacteriile ce asigură lixivierea se găsesc şi alte bacterii şi ciuperci care folosesc foarte redusele cantităŃi de substanŃe organice din mediul ambiant şi al căror rol în procesul de lixiviere nu este încă suficient cunoscut.

• În condiŃiile unor temperaturi mai ridicate(60….75 o C) şi ale unui pH neutru, acŃionează o bacterie filamentoasă Thermotrix Thiopara care oxidează ionii de hidrogen sulfurat (HS-), ionii de sulfiŃi (SO3-), ionii de tiosulfiŃi (S2O32_) şi ionii de sulf, pentru a forma ionii sulfaŃi(SO4- ).

• O altă categorie de MO de lixiviere este reprezentată de genul de arhebacterii Sulfolobus care trăiesc la temperaturi ridicate, peste 60 oc şi care aproape de temperatura de fierbere a apei, în medii foarte acide, ele obŃinând energia necesară prin oxidarea sulfului şi fierului, iar carbonul din CO2 sau din compuşi organici simpli. Ele sunt răspândite în apele termale şi acide, în crăpăturile vulcanilor, şi participă la procesul de lixiviere. Printre cele mai răspândite specii din acest gen sunt: S. Acidocaldarius şi S.brierleyi care atacă chiar şi cele mai rezistente minerale la microorganisme, cum este clacopirita (CuFeS2) şi molobdenita (MoS2), ionii metalici astfel obŃinuŃi nefiind toxici pentru ele.

• SoluŃia lixiviată pătrunde în roca şi este apoi colectată la baza grămezii masive de rocă, în bazine speciale, din care este apoi obŃinut cuprul metalic, iar soluŃia este reciclată prin deversarea ei la vârful grămezii de rocă. Prin utilizarea acestor tehnologii se recuperează nu numai cuprul ci şi metale. De exemplu, uraniul din zăcămintele epuizate poate fi extras prin folosirea bacteriilor rspective care produc fier feric (Fe3+) din pirită şi şi fier feros solubil. Fierul feric oxidează minereul conŃinând ioni de uraniu tetravalent (U4+) insolubil şi îl transformă în uraniu hexavalent (U6+) care este solubil în acid sulfuric diluat. De asemenea, cu ajutorul microorganismelor poate fi extras zincul din blendă ( ZnS) şi plumbul din galenă (PbS).

• Elaborarea unor tehnologii în care sunt folosite diferite specii de microorganisme este utilă pentru recuperarea unor metale valoroase din apele reziduale.

• În ultima vreme s-au pus în evidenŃă trei tipuri de procese microbiologice prin care se pot extrage metalele din apele respective şi anume:

transformarea chimică a metalelor cu ajutorul unor procese biologice, adsorbŃia metalelor cu ajutorul unor procese biologice, adsorbŃia metalelor la suprafaŃa microorganismelor şi fixarea intracelulară a metalelor.

• S-a demonstrat experimental că drojdia de bere (Saccharomyces cerevisiae) şi fungii din specia Rhisopus arrhisus sunt capabile să absoarbă uraniul din apele reziduale datorită faptului că prezintă pe membrană şi pe peretele celular grupe de atomi cu sarcini electrice negative , astfel absorb ionii metalici cu sarcini pozitive. Drojdia de bere este capabilă să fixeze o cantitate de uraniu care reprezintă 10-15% din greutatea sa uscată, iar fungii chiar 18,5%.

• Bacteria Pseudomonas aeruginosa poate acumula intracelular metale toxice în concentraŃie mare. Experimental s-a constatat că, în mai puŃin de 10 secunde, această bacterie poate acumula aproape 100mg de uraniu/L soluŃie, ceea ce reprezintă până la 56% din substanŃa uscată a bacteriilor respective. Acestea sunt adevărate bacterii” sinugicaşe”.

• În condiŃii naturale, s-a constatat că are loc epurarea apelor reziduale încărcate cu metale. Astfel, în lacul Schist din Canada, puternic poluat, s-a constatat că are loc proliferarea unor alge care acumulează metale, după care are loc putrefacŃia acestor alge provocată de microorganisme, producându-se astfel hidrogen sulfurat care precipită metalele sub formă de sulfuri. De exemplu, algele din genurile Spirogyra, Oscillatoria, Rhizoclonium şi Chlara acumulează ionii solubili de molibden, seleniu şi sodiu.

• Cercetările recente de inginerii genetică au creat premisele pentru mărirea eficienŃei procesului de epurare a apelor potabile şi de recuperare a unor metale valoroase. S-a constatat astfel că unul dintre agenŃii fixatori de metale este proteina denumită methallothioneina care conŃine numeroşi aminoacizi cu sulf. Prin plierea moleculei proteice, aceşti aminoacizi sunt reuniŃi şi formează regiuni cu ioni de hidrogen sulfurat cu sarcini negative care fixează ionii metalici pozitivi. Algele marine albastre-verzi din genul Synechococcus pot fixa în medie 1,28 atomi de cadmiu per moleculă de proteină. Deoarece sunt sintetizate cu ajutorul unor gene, se speră în obŃinerea unor microorganisme care să sintetizeze cantităŃi mai mari de proteine fixatoare de metale sau chiar transferul acestor gene de la o specie la alta.

Degradarea microbiologica a bifenililor policlorurati (PCBs)

• PCBs- clasă de compuşi ce conŃine în jur de 200 compuşi diferiŃi care diferă prin gradul de clorurare şi poziŃia atomului de clor în ciclul aromatic

• Sunt greu solubili în apă şi gradul de solubilitate descreşte cu creşterea numărului atomilor de clor

• Compuşii mediu şi înalt cloruraŃi sunt insolubili în apă şi de aceea sunt numiŃi "superhidrofobici". Insolubilitatea în apă este principalul factor ce controlează distribuŃia PCB în mediu înconjurător.

• PCB au fost produşi prima oară în 1930

• multiple utilizări în industrie- insecticide

• ProducŃia a crescut exponenŃial, PCB, de la 1,000 tone in 1930 la peste 200,000 tone in 1975s

• Impact negativ asupra sănătăŃii umane

PCB în mediul înconjurător

• 99.9% dinPCB se află în sediment, şi mai

dizolvă în apă şi

puŃin

de

0.01%

se

atmosferă • transport în apa prin lanŃul alimentar, • acumularea în grăsimea organismelor

• metoda

primară

de

degradare

sunt

microorganismele- proces foarte lent

• măsurarea degradării PCB de specii ca Nocardia sau Pseudomonas după 100 de zile- degradare de 95%

• General Electric Laboratories: Pseudomonas sp. LB400, Burkholderia sp.LB400, Alcaligenes sp. H850

• Degradarea depinde de tipul de PCB

• Cu cât conŃin mai puŃini atomi de clor, cu atât sunt mai repede biodegradaŃi

• Studiile arată ca daca PCB au mai mult de trei atomi de clor, sunt rezistenŃi la degradarea microbiologică sau sunt atacaŃi foarte lent

Căi de degradare microbiologică a PCB

Metabolismul bifenilului şi a derivaŃilor PCB uşor cloruraŃi decurge după schema generală de degradare a compuşilor aromatici

după schema generală de degradare a compuşilor aromatici Biodegradarea bifenililor (cloruraŃi). Sistemul bifenilic

Biodegradarea bifenililor (cloruraŃi). Sistemul bifenilic este oxidat de dioxigenază la cis-diol, apoi dehidrogenat, oxidat la o orto-chinonă şi apoi fragmentat. Produsul este în final hidrolizat

Căi de degradare microbiologică a CBP

Căi de degradare microbiologică a CBP

Degradarea microbiologică a clorobenzoatilor (CBA)

• Mai mult de 200 compuşi cloroaromatici naturali au fost identificaŃi în mamifere, nevertebrate, plante, algae, fungi, and bacteria

• După primul război mondial , compuşii organici de sinteză purtând clor ca substituienŃi au fost mult utilizaŃi ca solventi, pesticide, lubrifianŃi, fluide hidraulice, şi au fost astfel răspândiŃi în mediu

• Datorită persistenŃei şi posibilei toxicităŃi, sunt poluanŃi organici

• RecalcitranŃa

de

la

degradarea

microbiologică

depinde

de

gradul

substituŃie(1-12)

este intens studiată de mulŃi ani pentru a elucida

mecanismul de degradare, pentru a dezvolta tehnici adecvate pentru protecŃia mediului

• În particular,comportarea clorobenzoaŃilor (CBA) în sol şi apă a fost atent luată în considerare datorită utilizării lor ca ierbicide e.g., 2,3,6- triclorobenzoat (2,3,6-TCBA); au fost intens studiaŃi pentru a elucida degradarea PCB

• Biodegradarea lor

Căi de degradare microbiologică a CBA

Căi de degradare microbiologică a CBA

Căi de degradare microbiologică a CBA

Căi de degradare microbiologică a CBA

Căi de degradare microbiologică a CBA

Căi de degradare microbiologică a CBA

Biotransformările lidanului la derivaŃi ai benzenului

Cl H H H H Cl Cl H Cl Cl Cl H lindan Cl Cl
Cl
H
H
H
H
Cl Cl
H
Cl
Cl
Cl
H
lindan
Cl
Cl
Cl
H
Cl Cl
Cl Cl
- HCl
- HCl
Cl
Cl
Cl
PCCH
[O]
Cl

Cl

Cl

- HCl GSH SG Cl Cl Cl H SG Cl Cl Cl
- HCl
GSH
SG
Cl
Cl
Cl
H SG
Cl
Cl
Cl

Cl

Cl

SCH 2 CHNHCOCH 3 COOH

Cl Cl H SG Cl Cl Cl Cl Cl SCH 2 CHNHCOCH 3 COOH Cl Cl

Cl

Cl

Cl O Cl Cl Cl OH Cl Cl Cl
Cl
O
Cl
Cl
Cl
OH
Cl
Cl
Cl

Triclorfenol

Acid 2,4-diclorfenil-mercapturic

OH

Hidrocarburi aromatice policiclice

• Contaminanti importanti

• Constituenti combustie

naturali

si

produsi

de

Biodegradarea hidrocarburilor aromatice policiclice

Biodegradarea hidrocarburilor aromatice policiclice

Degradarea microbiologică a insecticidelor

INTRODUCERE

• Toate

pesticidele

organisme

sunt

biocide-

substanŃe

chimice

care

ucid

• Sunt utilizate pentru distrugerea, controlul, prevenirea şi atragerea the pests, cum ar fi insecte, nematode, rozătoare, şi fungi şi sunt numite corespunzător: insecticide, nematicide, rodenticide, şi fungicide.

• S-a observat că numai 0.1% din pesticidele utilizate ating Ńinta restul de 99.9% afectează mediul

• PersistenŃa lor şi degradarea depind de cât de adânc pătrund în sol, când intră în procese de transformare cauzate de microrganisme, chimicale sau procese fotochimice

• insecticidele organofosforate şi carbamaŃii sunt rapid degradaŃi chimic sau microbial.

• Piretroidele sintetice nu sunt recomandate pentru exterior deoarece sunt foarte fotolabile, degradându-se la lumina soarelui

Degradarea/mineralizarea microbiala a pesticidelor

Degradarea/mineralizarea microbiala a pesticidelor

• Microbii degradează compuşii xenobiotici /pesticide în mediu şi utilizează aceşti compuşi ca sursă de hrană şi energie în procesele metabolice

• Bioprocesele microbilor pot fi utilizate pentru dezvoltarea decontaminărilor şi restaurării sănătăŃii mediului.

• Enzimele hidrolitice, responsabile pentru degradarea pesticidelor la produşi non-toxici în mediu, pot fi utilizate pentru bioremediere cu obŃinerea compuşilor toxici

Tehnologii de bioremediere utilizate in decontaminarea pesticidelor

Tehnologii de bioremediere utilizate in decontaminarea pesticidelor

Biotransformarea

xenobioticelor

Xenobioticele- carcinogenici,

sunt

care

sănatate

compuşi

toxici,

şi mutagenici

şi

teratogenici

periculosi

pentru

mediu

Compuşi azotaŃi

Compuşi nitroaromatici- foarte toxici pentru oameni şi animale

• Sunt biodegradaŃi de microorganisme în condiŃii atât aerobice cât şi anaerobice

Se degradează prin două căi catabolice majore

• In prima cale gruparea nitro este redusă la intermediarul anilina care este apoi degradat la ionul amoniu şi catehol.

Pseudomonas spp., Rhodococcus sp., Flavobacterium sp.şi Morexella degradează aerobic cu prioritate 2,4- dinitrotoluene (2,4-DNT), conversându-l la 4-Methyl-5-nitrocatechol (MNC)

• Conversia 2,4-DNT la MNC este catalizată la dioxigenază.

Nitrili. CarbamaŃi, fenilurea şi anilida

• R-CN, sunt utilizaŃi industrial în obŃinerea ierbicidului benzonitril, a

sinteza polimerilor, plastice, fibre sintetice,

solvenŃilor organici, în

răşini, coloranŃi

• Enzimele microbiale care participă la degradarea nitrililor sunt nitrilazele din Pseudomonas sp., Nocardia sp. , Fusarium solani, Arthrobacter sp., Escherichia coli, Klebsiella ozaenae, Rhodococcus rhodochrus şi Alcaligenes faecalis JM3.

• Printre carbamaŃi, carbofuran

este biodegradat de Achromobacter

sp. WMlll, isolat din solurile intens cultivate, care este capabilă să

hidrolizeze carbofuranul

• Fenilureea

degradare de Bacillus sphaericus. • Acilanilida este degradata de Fusarium and Bacillus sau fungus Geotrichum candidum

la

este

ierbicidul

sensibil

ColoranŃii azoici

Penicillium chrysosporium, degradează o mare varietate de azoderivaŃi

• Fungi albi-roz: Myrothecium spp. Şi Ganoderma spp.

Taninuri

Cele mai complexe deşeuri industriale care sunt toxice pentru plante, animale şi microorganisme.

Sunt polifenoli solubili în apă care diferă de alŃi compuşi naturali polifenolici prin abilitatea de a precipita proteine cum ar fi gelatina.

Sunt cei mai abundenŃi constituenŃi ai plantelor după

celuloză, hemiceluloză şi lignină Enzima care degradează taninurile este acilhidrolaza care este uzual numită tanaza

Această enzimă caracterizează microorganisme, ca Aspergillus niger, Penicillium sp., and Candida sp.

COMPUŞI HETEROCICLICI

• Indolul şi derivaŃii este eliminat în mediu prin fumul de Ńigară

Aspergillus niger cometabolizează indolul

• S-triazinele şi în particular diamino-S-triazinele-ierbicide-sunt sursă de azot pentru Rhodococcus corallinus, conducând la ethylamino- dihydroxy-triazine, care este utilizată în cultura Pseudomonas pentru a obŃine material celular

BIOTRANSFORMAREA MICOTOXINELOR

Aflatoxine-Toxice pentru animale si oameni

Printre aflatoxine, aflatoxina B1 este considerata a fi model de metabolit secundar produs de Aspergillus flavus , ocupand o pozitie centrala in intelegerea metabolismului aflatoxinelor in general.

In organismele animale aflatoxina B1 este transformata in ficat in trei metaboliti importanti : aflatoxin R0 (aflatoxicol), aflatoxin Q1, si aflatoxin P1 care pot forma molecule conjugate cu compusi polari.

Diverse microorganisme joaca un rol important in degradarea aflatoxinelor Flavobacterium aurantiacum indeparteaza aflatoxina B 1 din lichide

Dactylium

dendroides,

Absidia

repens,

si

Mucor

grieseocyanus

convertesc

aflatoxina B 1 la aflatoxin Ro.

 

Biotransformarea aflatoxinei B1 la compusi necunoscuti a fost obtinuta si cu bacterii, incluzand Corynebacterium rubrum, Lactobacillus spp; cu fungi, A. niger, Trichoderma viride, Mucor ambigus, M. alternans, Helminthosporium sativum, Rhizopus arrhizus, R. oxyzae si R. stolonifer, si protozoare, Tetrahymena pyriformis

Biotransformarea aflatoxieni B1

Biotransformarea aflatoxieni B1

Microbi care interactioneaza cu A. flavus si cu aflatoxine

Microbi care interactioneaza cu A. flavus si cu aflatoxine

• Microbii

sanatatea

cunoscut.

sunt

si

Concluzii

omniprezenti

si

protectia

mediului

rolul

este

lor

in

bine

• Intelegerea mecanismului microbial si enzimatic ca strategie de “detoxifiere”, care sa fie baza pentru bioremedierea deseurilor si controlul biologic al potentialilor compusi periculosi este de importanta majora.

Compostul

Viermicultivarea

Compostul

• Compostul este un amestec de culoare închisă, uscată, ce degajă un miros, care constă în principal în materie organică descompusă. Fabricarea compostului este un proces simplu, natural. Compostul este utilizat pentru fertilizarea şi condiŃionarea solului.

• Compostarea se defineşte ca un proces complex ce cuprinde suma transformărilor biochimice, fizico-chimice şi microbiene pe care le suferă produsele reziduale organice, de origine vegetală şi animală, amestecate în proporŃii bine stabilite. Produsul nou-obŃinut în urma acestui proces poartă numele de compost si se poate gasi în diferite stadii de humificare.

• Fabricarea compostului este procesul prin care deseurile menajere din bucătărie şi curte sunt transformate într-un compus bogat în nutrienŃi. Prin reîntoarcerea nutrienŃilor în sol, compostul reduce necesarul de fertilizatori chimici scumpi. Deşeurile de natură organică pot constitui până la 40% din deşeurile menajere, cantitate ce în acest mod este extrasă de la rampă de gunoi.

Ce este compostul?

un produs matur solid rezultat din compostare, care este un proces condus de bio-oxidare a substratului organic heterogen solid incluzând o faza termofila. Mai poate fi definit ca o metoda de management al procesului de oxidare biologica care converteste materiile organice heterogene în altele mai omogene, cu particule fine asemanatoare humusului.

Ce este compostarea?

• Prin compostare se întelege totalitatea transformarilor:

– microbiene,

– biochimice,

– fizico-chimice pe care le sufera deseurile organice, vegetale si animale, de la starea lor initiala si pâna ajung în diferite stadii de humificare.

• Fabricarea compostului este procesul prin care deseurile menajere din bucătărie şi curte sunt transformate într-un compus bogat în nutrienŃi.

De la deseurile organice la compost definitivat

Este nevoie de doua grupe de substanŃe organice - hidrati de carbon şi albumina - într-o proporŃie comercială, adecvată pentru a transforma întreaga cantitate de gunoi în compost matur.

numeşte

raportul carbon / azot (C/N). De dorit este ca raportul să fie de 20 - 40 : 1

Acest

raport

se

(C/N) în întregul amestec.

carbon / azot (C/N). De dorit este ca raportul să fie de 20 - 40 :

Ce ajunge în compost, respectiv în bio-pubelã:

-Resturi de fructe si legume nefierte; -Resturi ale produselor lactate; -Pâine veche; -Fierturi de ceai si de cafea; -Plante de camerã uscate; -Pãmânt de flori vechi.

Din bucãtãrie si din casã:

-Gazon -Buruieni -Frunzis -Pãrti din copaci, tufe si garduri (mãruntite) -Resturi de la straturi de flori, de tufe si de legume. -Fructe cãzute din pom (si depreciate)

Din grãdinã:

Ce nu trebuie sã ajungã în compost, respectiv în bio-pubelã

Resturi alimentare fluide sau gãtite ori sãrate, carne si oase, dejectiile unor mici animale, asternutul (culcusul) pisicilor sau câinilor, pãr, resturi textile, sticlã, metale, hârtie (ziare, carton), baterii, chimicale de orice fel, lacuri, medicamente, ulei uzat, scutece pentru copii, continutul sãculetului de la aspirator (pericol de încãrcare cu metale grele), paie, în cazul în care grânele au fost tratate cu substante ce opresc cresterea sau pesticide.

Substante suplimentare ce pot contribui la compostare

În constructiile agricole si horticole, dinamice din punct de vedere biologic, sunt folosite preparate din plante medicinale, acestea sustinând o precompostare specialã si înlocuind compostul în cantitãti mici.

preparate din plante medicinale, acestea sustinând o precompostare specialã si înlocuind compostul în cantitãti mici.
preparate din plante medicinale, acestea sustinând o precompostare specialã si înlocuind compostul în cantitãti mici.
*) Îngrãsãmintele azotate organice sunt necesare în special atunci când nu stau la dispozitie gunoi

*) Îngrãsãmintele azotate organice sunt necesare în special atunci când nu stau la dispozitie gunoi de animale (bãlegar) sau alte gunoaie organice bogate în azotati (de ex: iarbã tânãrã).

Fabricarea compostului

1. Combinarea gunoaielor organice. Cu cât se amestecã mai multe componente, cu atât e mai bine. De dorit este ca raportul carbon/azot sã fie de 20 - 40 : 1 (C/N) în întregul amestec.

cu atât e mai bine. De dorit este ca raportul carbon/azot sã fie de 20 -

2. Maruntire/Amestecare - o bunã amestecare (nici un material nu poate deveni singur compost)

Maruntire/Amestecare - o bunã amestecare (nici un material nu poate deveni singur compost) • 3. Aerarea

3. Aerarea compostului

Fabricarea compostului

4. Umiditatea în grãmada de compost Nu se lasa grãmada uscatã, dar nici "înecatã" cu apã.

compostului • 4. Umiditatea în grãmada de compost Nu se lasa grãmada uscatã, dar nici "înecatã"

Caracteristicile chimice optime ale compostului

Caracteristicile chimice optime ale compostului

Evolutia temperaturii în grãmadã de compost

Faza de descompunere (1 pânã la 2 luni) În primele sãptãmâni, temperatura poate ajunge în interior la peste 60 C. Microorganismele, bacterii si ciuperci se înmultesc constant, devorând, la început, zahãrul, amidonul si albumina, mai apoi celuloza si pãrtile lemnoase.

si albumina, mai apoi celuloza si pãrtile lemnoase. Faza de transformare (între 2-4 luni) Temperatura coboarã
si albumina, mai apoi celuloza si pãrtile lemnoase. Faza de transformare (între 2-4 luni) Temperatura coboarã

Faza de transformare (între 2-4 luni) Temperatura coboarã încet cãtre valori între 40 si 25 C. Scade, de asemenea, volumul.

Faza de constituire (structurare) (de coacere, maturizare) Temperatura scade apropiindu-se de cea a mediului; animalele mici domnesc acum atotstãpânitori, grãmada transformând-o în sol humus roditor.

de cea a mediului; animalele mici domnesc acum atotstãpânitori, grãmada transformând-o în sol humus roditor.

Compostul si folosirea sa

Compostul :

Proaspãt:Compostul proaspãt (4-6 luni) aflat într-o stare de putrezire si semimaturitate; temperatura e scãzutã; materialul constituent (frunzis sau paie) sunt colorate în maro închis si mai pot fi distinse încã.

Matur (copt)

materialul constituent (frunzis sau paie) sunt colorate în maro închis si mai pot fi distinse încã.

Conditii necesare pentru realizarea unei statii de compostare:

• panta terenului sa fie între 2-4 %; sa fie catre bazinul de colectare a scurgerilor lichide;

• compostul trebuie sa fie în contact direct cu pamântul.

• sa se construiasca bene în jurul gramezii de compostare pentru a controla scurgerile în afara perimetrului sau spre interiorul perimetrului;

• sa existe suprafete plane pentru stocarea materiilor prime, procesare, compostare, mutare, amestecare si comercializare a produsului final;

• sa se dezvolte o perdea de protectie în jurul locului (gard din scândura, plante, arbusti, arbori);

• instalarea utilitatilor necesare în functie de metoda si procese (un debit minim de 5 cm de apa, stocare si instrumente de constructii, oficii si laboratoare, soproane de protectie).

Fazele procesului de compostare

faza 1, stadiul de fermentare mezofila, care este caracterizat prin crestearea bacteriilor si temperaturi între 25 si 40C;

faza 2, stadiul termofil în care sunt prezente bacteriile, ciupercile si actinomicetele la o temperatura de 50-60C, descompunand celuloza, lignina si alte materiale rezistente;

faza 3, stadiul de maturare, unde temperaturile se stabilizeaza si se continua unele fermentatii, convertind materialul degradat în humus prin reactii de condensare si polimerizare;

Metode de compostare

• A. compostarea pasiva în gramada deschisa;

• B. compostarea pe platforma, în sire sau în gramezi folosind un încarcator pentru întoarcere, amestec si mânuire ;

• C. compostarea pe platforma folosind echipamente speciale de remaniere a gramezii;

• D. sisteme de gramezi statice aerate folosind conducte perforate;

• E. sistem de compostare în container.

Metode de compostare

A) Compostarea pasiva în gramada deschisa este pretabila pentru fermele de dimensiuni mici sau moderate, cu un management mai redus.

B) Compostarea pe platforma în siruri si gramezi este cea mai comuna forma de compostare.

un management mai redus. • B) Compostarea pe platforma în siruri si gramezi este cea mai

Metode de compostare

C) Compostarea pe platforma folosind echipamente de remaniere specializate se practica în unitatile mari producatoare de compost.

D) Sistemul de gramada statica aerata cu conducte perforate.

E) Sistemul de compostare în (vas) container implica închiderea materialelor de compostare activa într-un container, cladire, etc. Sistemul în (vas) container are cel mai agresiv management si în general cel cu investitia cea mai mare de capital, dar ofera cel mai bun control al procesului de compostare.

Avantajele compostarii

• Constituie o metoda eficienta de reciclare.

• Compostarea, este nu doar cea mai importantă metodă pentru producerea de humus, ci şi o contribuŃie activă la protecŃia mediului

• Compostul îmbunatateste structura solului, contine o forma organica mai stabila a azotului, care este mai putin spalat în apele freatice

• Se obtine un îngrasamânt valoros pentru agricultura, mai ales pentru sectoarele legumicol si floricol si viticultura care poate substitui mari cantitati de îngrasaminte chimice

• Este un produs ieftin

• Se îmbina degajarea reziduurilor cu ameliorarea solului într-o maniera ‘’naturala’’

Dezavantajele compostarii

• Necesita timp si bani; compostarea necesita echipament, munca si management;

• Necesita teren pentru desfasurarea activitatii;

• Este posibil sa apara mirosuri, cel putin în prima faza a procesului;

• Sunt posibile pierderi potentiale de azot din gunoiul de grajd; deseori compostul contine mai putin de jumatate din azotul prezent în gunoiul de grajd proaspat;

• Compostul cedeaza lent elementele nutritive pentru plante;

Gunoaiele şi potenŃiala lor revalorificare

• 400 kg sau 4 mc de gunoi de om pe un an. • Aproximativ un sfert dn gunoiul menajer e constituit din resturi de la bucãtãrie ori din grădină ce pot fi colectate separat şi compostate. Hârtia, cartonul, textilele, metalele vechi şi foliile de nylon constituie aproximativ jumătate din gunoiul menajer şi sunt colectate separat, revalorificându-se 3/4. • Deşeurile speciale precum bateriile, chimicalele, coloranŃii, lacurile , uleiurile uzate , medicamentele şi altele de acelaşi fel constituie, socotindu-le în funcŃie de gravitate, o mică parte a deşeurilor menajere dar colectarea lor atentă ca şi evacuarea au mare importanŃă, din cauza capacităŃii lor ridicate de poluare a mediului.

HUMUSUL

• După cum susŃin specialiştii în domeniu, anual se pierd 600 mii tone de humus, solurile cu deficit de humus constituind circa 40% din suprafaŃa terenurilor agricole. Există riscul ca în următoarele decenii conŃinutul humusului să scadă în medie cu 10-25%, ceea ce va afecta substanŃial calităŃile fizice şi microbiodiversitatea solurilor, cauzînd pierderi irecuperabile în agricultură.

HUMIFICAREA

Humificarea – formarea de substante

organice complexe, specifice solului – humusul, alcatuit din acizi humici si humina.

Humusul este materia organica descompusa din sol, pe care o gasim pana la o adancime de 20-30 cm; asigura hrana plantelor si reprezinta un factor de protectie impotriva bolilor, datorita fitoalexinelor, care au rol asemanator anticorpilor.

HUMUSUL

Acizii humunici – compusi macromoleculari de culoare inchisa spre negru, cu grad ridicat de polimerizare; nu sunt solubili in apa in conditii acide, dar sunt solubili la valori de pH ridicate; pot fi extrasi din sol cu diversi reactivi.

Acizii fulvici – compusi macromoleculari de culoare galben deschis pana la galben inchis, cu grad de polimerizare mai redus decat la acizii huminici; sunt solubili in apa la toate conditiile de pH si precipita in prezenta acizilor minerali; raman in solutie dupa indepartarea acidului humic prin acidifiere.

Humina – fractiunea de substante humice care nu este solubila in apa nici la pH acid, nici bazic.

Clasificarea humusului

• Humus nutritiv – asigura materia prima si substantele precursoare sintetizarii substantelor humice propriu-zise;

• Humus stabil – substantele care se descompun lent, ajungand in final la compusi minerali

Reglarea regimului humic prin fertilizare organica

• Ingrasamintele organice cu consistenta solida ca si resturile vegetale ramase in sol de la culturile agricole, reprezinta surse de materie prima pentru humusul nutritiv, dar si pentru sinteza humusului stabil. Ambele contribuie, alaturi de alte verigi ale tehnologiilor de cultura a plantelor la mentinerea sau la cresterea continutului de humus din solurile cultivate.

Ingrasamintele organice cu valoare fertilizanta si/sau ameliorativa

• De origine vegetala: paie,coceni de porump,tulpini de floarea soarelui,frunze si colete de sfecla, composturile, ingrasamintele verzi si turbe;

• De origine animala:gunoi de grajd,urina, must de balegar si respectiv namoluri,composturi, tulbureala si ape reziduale.

Viermicultivarea

Introducere

• Viermicultura, căci astfel se numeşte ştiinŃific creşterea râmelor, are principalul rol de a interveni în reciclarea deşeurilor şi producerea îngrăşămintelor organice - biohumusul.

• Viermii de compost –râmele roşii de bălegar (Eisenia Fetida) sunt probabil cei mai cunoscuti descompunatori. Viermii fac găuri prin resturi, fărâmiŃând şi mestecând materia în timp ce înaintează.

• În Australia şi în Noua Zeelandă nu au existat râmele noastre. Ele au fost introduse prin importul lor din alte părŃi ale lumii şi rezultatul a fost o îmbunătăŃire a structurii şi umidităŃii solului şi prin acesta a productivităŃii acestuia, căci râmele aduceau un proces de îngrăşare naturală a solului.

• în pământurile nou-desŃelenite din Rusia sau în holderul olandez se duc intenŃionat râme pentru ameliorarea solului

Tehnologia viermicultivării

Tehnologia viermicultivării pregătirea substratului nutritiv Etapele procesului de viermicultivare formarea
pregătirea substratului nutritiv Etapele procesului de viermicultivare formarea parcelelor, lojelor,
pregătirea substratului nutritiv
Etapele procesului de viermicultivare
formarea parcelelor, lojelor,
sectoarelor,grămezilor;
plasarea în substrat a râmelor
şi transferarea lor pe parcursul
procesului bioconversiei
în sectoare noi;
colectarea biohumusului şi
pregătirea lui pentru
utilizare sau păstrare

Tehnologia propusă poate fi aplicata în orice tip de gospodării (ferma, gospodării particulare şi de fermieri), nu necesită cheltuieli mari şi poate fi organizată în aer liber.

(ferma, gospodării particulare şi de fermieri), nu necesită cheltuieli mari şi poate fi organizată în aer

ObligaŃiile producătorilor de biohumus

• utilizarea bunelor practici,

• să întreprindă măsuri performante pentru realizarea calităŃii, formelor de prezentare

• etichetare corespunzătoare a produsului

• producătorii viermicompostului trebuie să asigure menŃinerea înregistrărilor, referitoare la identificarea produsului timp de 3 ani şi după caz să ofere dovezi documentare ale respectării cerinŃelor de calitate prescrise în Reglementarea tehnică.

ActivităŃile desfaşurate

prelucrarea completă a deşeurilor organice; reanimarea şi ameliorarea solurilor; obŃinerea îngrăşămintelor organice ecologice cu acŃiunea îndelungată; sporirea producŃiei culturilor agricole; protecŃia mediului ambiant

Materiile prime utilizate la producerea viermicompostului trebuie să corespundă următoarelor cerinŃe:

trebuie să corespundă următoarelor cerinŃe: umiditatea deşeurilor organice să constituie 73-80%;

umiditatea deşeurilor organice să constituie 73-80%; să nu conŃină impurităŃi solide (pietre, metal, lemn, sticlă); aciditatea activă (pH-ul) nu trebuie să depăşească 6,8-7,5 unităŃi; substratul nutritiv trebuie să fie compus din materialul de bază (dejecŃii solide de bovine, cabaline, porcine, iepuri, ovine, păsări sau din diversele lor combinaŃii) şi pînă la 30% de adaosuri – paie semifermentate, resturi organice din legumicultură, turbă, fecale, deşeuri din industria de prelucrare a cărnii, laptelui, industria hîrtiei; conŃinutul de azot amoniacal în substratul nutritiv iniŃial trebuie să constituie 10-20 mg/kg; conŃinut de metale grele în substratul nutritiv iniŃial nu trebuie să depăşească: Cu 5; Zn 40; Co 2; Pb 100; Cd 2,5; Ni 50; bor 100; Mn 100 mg/kg (în substanŃă uscată);

CondiŃii pentru viermicultivare

• să fie ferită de acŃiunea cîrtiŃelor, păsărilor, şerpilor, broaştelor, furnicilor;

• să fie distanŃată de zonele în care există pericolul de inundare.

• zona pentru depozitarea şi păstrarea deşeurilor organice se amplasează în partea joasă a terenului cu scopul de a împedica scurgerea surplusului de apă în timpul ploilor sau topirii zăpezii în zona de producere a viermicompostului;

• apa, care se scurge din zona de păstrare a deşeurilor organice, poate fi colectată în şanŃuri (gropi) speciale şi folosită ulterior la stropirea deşeurilor organice supuse fermentării;

• în gospodăriile mari suprafaŃa acestor zone trebuie să permită depozitarea a cca 1,0-1,2 mii tone de deşeuri organice pregătite pentru viermicultivare;

• zona de producere a viermicompostului ocupă partea principală a teritoriului;

• în această zonă se localizează sectoarele, secŃiile pentru viermicultivare, resursele de apă şi încăperea unde se plasează viermicompostul după colectare, pînă la pregătirea lui pentru utilizare şi/sau comercializare;

• pentru viermicultivare se recomandă sectoare cu lăŃimea de 1 m şi lungimea de 50 m, practicându- se sectoare perechi. DistanŃa dintre 2 sectoare trebuie să constituie 1 m, iar dintre 2 sectoare- perechi 4,0 - 4,5 m. Fiecare sector, convenŃional se împarte în secŃii cu dimensiunele 1,0 x 2,0 m;

• gospodăriile pentru viermicultivare pot fi organizate atât în încăperi cât şi la aer liber;

• în sectoare înaintea plasării deşeurilor organice se aştern paie, rumeguş sau alte deşeuri vegetale;

• substratul plasat în sectoare se acoperă cu paie sau rogojini din stuf pentru a micşora evaporarea - vara şi al feri de îngheŃuri iarna.

• Personalul din gospodăriile pentru viermicultivare care vine în contact atât cu materia primă cât şi cu produsul final, trebuie să respecte regulile stabilite de Organul central de specialitate al administraŃiei publice în domeniul ocrotirii sănătăŃii, care se referă la :

• respectarea regulilor de igienă în timpul lucrului;

• igiena personală şi folosirea corespunzătoare a spaŃiilor social-sanitare;

• igienă echipamentului de protecŃie;

• educaŃia sanitară igienică.

Perioada de fermentare a dejecŃiilor organice, utilizate în calitate de substrat, variază în dependenŃă de tipul de dejecŃie folosit :

variază în dependenŃă de tipul de dejecŃie folosit : • dejecŃiile de bovine – 6-7 luni;

• dejecŃiile de bovine – 6-7 luni;

• dejecŃiile de cabaline – 5-6 luni;

• dejecŃiile de ovine – 3-4 luni;

• dejecŃiile de porcine – 9 -10 luni,

• dejecŃiile de păsări – 11-13 luni.

Nr.

Indici de calitate ai viermicompostului (biohumusului)

 

Valori admisibile

 

crt.

Standardul internaŃional al calităŃii viermicompostului

Rezultatul cercetărilor proprii

 

Min.

Max.

Min.

Max.

1

Umiditatea %

30

40

40

50

2

SubstanŃa organică, %

20

30

30

40

3

Aciditatea activă,%

6,5

7,5

6,5

8,7

4

Azot total,%

0,9

1,0

0,7

3,0

5

Fosfor, %

0,8

1,5

0,8

2,5

6

Potasiu, %

0,8

1,0

1,2

2,5

7

NitraŃi, mg/kg

-

-

0,2

22,4

8

Calciu , %

-

4

0,42

3,8

9

Magneziu , %

-

1

0,5

2,5

10

Fier , %

-

-

0,5

2,5

11

Flora bacteriană nepatogenă ,colonii

-

2x10 12

2x10 12

3x10 12

Viermicompostul se clasifică în funcŃie de doza încorporată în sol

clasa I – încorporarea dozelor obişnuite; clasa II – încorporarea în doze mai mici; clasa III – încorporarea o dată la 5 ani a dozelor mai mici decît cele normale.