Sunteți pe pagina 1din 44
 
211 Tratarea şi epurarea apelor 
.
Cantitatea de electricitate utilizată este proporţională cu cantitatea de săruri îndepărtată, conformcu legea lui Faraday dar tensiunea la cer se desfăşoară procesul depinde de conductivitateaelectrolitului şi de forma constructivă a aparatului. Procesul este eficient pentru ape cu conţinut micde săruri, sub 1500-2000 mg/L. Ionii monovalenţi sunt mai mobili decât cei bivalenţi şi de aceeavor fi îndepărtaţi preferenţial din amestec.Procesele de membrană au avansat tehnologic foarte mult. În Tabelul 4.3 sunt prezentate procesele de filtrare ce se pot utiliza astăzi (
Gibson D
.)
Tabel 4.3
Procese de filtrare
Dimensiuni particule,[μm]DenumireprocedeuExemple de particule ce pot fi reţinute
1000 100 FiltrareNisip, rbune activ, schimbători de ioni1-100Celule de drojdie de bere, celule sanguine, polen, făină,
Cryptosporidium
0,1 - 1MicrofiltrareFibre de azbest, emulsii de latex, fum de ţigară,
 
 pigmenţi, bacterii0,01 0,1UltrafiltrareViruşi, silice colidală, gelatină, albumină-proteină0,001 0,01NanofiltrareZahăr, vopsele sintetice, pesticide, endotoxine
4.2.3.5. Procese pentru dezinfectarea apei
Etapele de tratare prezentate elimină o parte dintre microorganismele existente în apă dar condiţiile legate de preeznţa acestora în apă sunt mult mai drastice de aceea se impune o etapăseparată de desinfecţie. În această etapă apa trebuie să vină fără solide suspendate, care pot“găzdui” pe suprafaţa lor bacterii (Standardul OMS cere ca turbiditatea apei să fie sub 1NTU).Apa unui râu are în mod obişnuit o concentraţie de 10
4
 
 E. Coli
/100 mL iar apa unui râu poluat poate ajunge la 10
6
şi pentru majoritatea utilizărilor este necesară reducerea concentraţiei la0,01/100 mL adică o scădere de unul până la o sută de milioane de ori a concentraţiei. În acestecondiţii se impune o poiectare atentă a bazinului de contact.Din punct de vedere cinetic, reacţiile de descompunere sunt reacţii de ordinul 1. Pentru oconcentraţie iniţială c
0
de bacterii, concentraţia după un timp oarecare t este:c = c
0
exp (kdt) (4.25)unde: k = constanta de vitezăd = concentraţia de dezinfectant sau fluxul luminos de u.v.Dezinfectarea se poate face prin adăugare de clor sau compuşi oxidanţi ai clorului, prin tratarecu ozon, cu radiaţii ultraviolete sau termic.
Clorinarea
Când se introduce clor în apă are loc reacţia de formare a acidului hipocloros:Cl
2
+ H
2
O → HClO + HClClorul se poate adăuga sub formă de gaz sau ca hipoclorit de sodiu, NaClO. Racţia este eficientădacă se prevede un timp de contact de cca. 30 de minute cu un amestec ce conţine 10,5 mg/L clor liber, la pH sub 8,5.Ionul hipoclorit este mult mai puţin eficient decât acidul hipocloros de aceea procesul este preefrabil a se desfăşura la valori cât mai scăzute ale pH-ului. Aceste valori pot fi corectate într-oetapă ulterioară dezinfectării.
 
Poluarea, monitorizarea şi tratarea apelor 212
În prezenţa amoniacului, clorul formeacloramină şi dicloramicare au tendinţa de areacţiona între ele pentru a forma azot şi acid clorhidric. Pentru o parte de amoniac sunt necesare 8-10 părţi de clor iar procesul de dezinfectare devine neeconomic, de aceea în ape bogate în amoniacnu este recomandată dezinfectarea cu clor.În mediu acid: Cl
2
+ NH
3
→ NH
2
Cl + HCl şi NH
2
Cl + Cl
2
→ NHCl
2
+ HCl NH
2
Cl + NHCl
2
→ N
2
+ 3HClÎn mediu alcalin: NaClO + NH
3
→ NH
2
Cl + NaOHCloraminele sunt şi ele dezinfectanţi dar nu suficient de puternici pentru etapa primară dedezinfecţie.Clorul liber reacţionează cu numeroşi compuşi organici naturali şi poate conduce la produşifinali foarte toxici, din clasa trihalometanilor. De aceea clorinarea directă se practică asupra apelor care au un conţinut foarte coborât de materie organică şi doar în anumite situaţii – atunci când estetotuşi cea mai eficientă alternativă – pentru îndepărtarea anumitor alge iar în această situaţie selucrează cu un risc asumat şi controlat.
 Dioxidul de clor, ClO
2
Dioxidul de clor este un gaz solubil în apă, exploziv de aceea este produs întotdeauna învecinătatea locului de utilizare în urma reacţiei dintre clorat de sodiu, NaClO
3
, şi un acid. NaClO
3
+ H
2
SO
4
+ SO
2
→ 2 ClO
2
+ 2NaHSO
4
Cloritul de sodiu este însă un oxidant extrem de puternic ce ridică şi dificultăţi de transport(doar CF sau auto) ceea ce limitează posibilitatea lui de utilizare. Totuşi el prezintă nişte avantajeevidente:
-
nu produce trihalometani
-
distruge multe dintre mirosurile sau gusturile neplăcute care nu pot fi distruse cu clor sau caresunt chiar intensificate de clor cum este acela al fenolilor 
-
acţiunea sa nu este dependentă de pH, deoarece specia activă este chiar dioxidul de clor,substanţă neionizabilă
-
nu reacţionează cu amoniacul.Acest agent de dezinfecţie are ca principal dezavantaj preţul dar şi faptul că apa de la piscine poate lua o culoare slab gălbuie. În plus, în condiţii slab alcaline el trace lent în ionul clorit care estela fel de toxic ca şi azotitul:2ClO
2
+ 2NaOH → NaClO
2
+ NaClO
3
+ H
2
O
Ozonul, O
3
Ozonul este un agent oxidant. Timpul de contact necesar este mai scurt decât în cazul altor dezinfectanţi (0,4 mg/L pentru min.) şi este eficient şi asupra acelor microorganisme care nu suntatacate de clor. Totuşi, în condiţii normale nu este eficient 100% împotriva la
Cryptosporidium
.Ozonul se obţine în orice proces din care rezultă oxigen atomic. Reacţia este endotermă iar energianecesară se poate obţine din diferite surse.3 O
2
→ 2 O
3
În cantităţile necesare, ozonul se obţine în urma descărcarilor electrice din oxigen sau aer, prindisociere termică la temperaturi de peste 1500
0
C, sub influenţa radiaţiei ultraviolete.Acţiunea ozonului constă în oxidarea microorganismelor cu oxigenul atomic produs prindescompunerea lui iar produşii de reacţie sunt mai puţin toxici decât în cazul clorului.
 
213 Tratarea şi epurarea apelor 
.
Ozonul format nu este stabil de aceea damai este necesar un tratament corectiv dedezinfectare finală acesta trebuie făcut cu clor, cloramină sau dioxid de clor.Procesul are ca dezavantaj costul datorat instalaţiilor de obţinere a ozonului şi faptul că nu produce un efect rezidual de edzinfectare.
 Radiaţia ultravioletă 
Trecerea apei printr-un tub luminat cu radiaţie u.v. are ca efect dezinfecatrea apei deoareceradiaţia ultravioletă cu λ=25 nm inactivează bacteriile. Timpul necesar de contact al apei cu radiaţiaeste de ordinul secundelor.Pentru ca tratamentul să fie eficient trebuie ca apa să fie curată şi incoloră iar pereţii tubului săfie transparenţi la radiaţie u.v. (sticla obişnuită nu poate fi traversată de radiaţia u.v. în timp cecuarţul este transparent în acest domeniu).Procesul este lipsit de produşi secundari toxici şi nu necesită reactivi chimici.Procesul este destul de costisitor deoarece numărul lămpilor cu vaporii de mercur (sursa u.v.)creşte proporţional cu capacitatea instalaţiei şi nu are efect rezidual deci tratamentele corectivetrebuiesc efectuate cu clor sau hipoclorit.Procesul se aplică mai ales la instalaţii de mic tonaj
 Dezinfectarea termică, Pasteurizarea
Pasteurizarea este un procedeu larg aplicat în industria produselor alimentare (în cazul laptelui, berii etc.) dar este mult mai costisitor decât celelalte procedee prezentate. El constă în distrugerea bacteriilor prin încălzirea/fierberea apei. Temperaturi de peste 70
0
C timp de câteva minute suntsuficiente pentru distrugerea oricărei bacterii iar procesul nu este afectat de turbiditate. Procesul estedescris ca fiind cel mai eficient în distrugerea de
Cryptosporidium
.Tehnologic, apa sau lichidul de dezinfectat se trece prin schimbătoare de căldură sau serealizează contact direct între apa de tratat şi aburul sau apa fierbinte.Deşi scump, în situaţii de urgenţă este recomandat ca fiind foarte eficient şi uşor de aplicat.Astfel, în situaţii extreme se recomandă şi populaţiei fierberea apei.
4.2.3.6. Tratamente de neutralizare
Apa trimisă în reţeaua de ditribuţie trebuie să nu aibă solide suspendate, şă fie incoloră şi lipsităde bacterii precum şi să îndeplinească alte condiţii cerute de standardele naţionale. Apa trebuie săfie nu distrugă materialele utilizate de obicei în construcţii (să fie necorozivă sau să nu producăeroziune accelerată) ceea ce în termeni chimic este similar cu a spune că este atins echilibrulcarbontului de calciu. În urma etapelor de tratare descrise anterior, apa rezultă acidă, agresivă deaceea este necesar o etapă de neutralizare şi o corecţie de pH. Aciditatea poate proveni chiar dinsursa de apă (care conţine dioxidul de carbon dizolvat), din procesele de schimb ionic (pe cationiţiformă H) insuficient de bine controlate, din procesele de desalinizare.Caracterul acid al apei este exprimat ca CO
2
agresiv:CO
2 agresiv
= CO
2 liber 
- CO
2 la echilibru
 Dixidul de carbon liber se poate determina prin măsurători in sittu ale pH-ului sau iar cel laechilibru prin estimarea compoziţiei chimice a apei sub formă de duritate, alcalinitate totală, titrulcalciului (
vezi Paragrafele 1.4 şi 1.5
).Tratarea se poate face prin eliminarea excesului de CO
2
prin degazare într-o rtapă de stripare cuaer. În acest caz concentraţia de CO
2
din aer va impune şi limita inferioară până la care se poateajunge în urma tratării.O apă cu alcalinitate bicarbonat scăzută va avea capacitate redusă de tamponare şi va reacţionacu orice substanţă care pote determina modificarea acidităţii ei. Pentru astfel de ape se recomandă

Răsplătiți-vă curiozitatea

Tot ce doriți să citiți.
Oricând. Oriunde. Orice dispozitiv.
Fără obligații. Anulați oricând.
576648e32a3d8b82ca71961b7a986505