Sunteți pe pagina 1din 42

GRUPP ŞŞCOLAR

GRU

COLAR AGR

AGRIICOL

COL VAVASSIILELE ADAMA

ADAMACHCHII

PROFILUL RESURSE NATURALE ŞI PROTECŢIA MEDIULUI

SPECIALIZAREA PROTECTIA MEDIULUI

PROIECT

PROIECT DE

DE SPECIALITATE

SPECIALITATE

INDRUMATOR:

Ing. BARZU RALUCA

2007

Candidat:

Nicuşor RĂUS Clasa a XII-a B

DEPOLUAREA SOLULUI CONTAMINAT CU HIDROCARBURI PETROLIERE

C U P R I N S

Memoriu

 

4

justificativ ..........................................................................................

6

....................

 

7

Cap.

1.

Solul

Notiuni generale

...

……………………………

....

7

……….………………… ....

 

9

  • 1.1. Configuratia mediului

 

9

subteran ............................................................................

  • 1.2. Constituientii

solului .................................................................................

............

Cap. 2. Poluarea solului cu produse petroliere ..................

………….………………… .....

..

  • 2.1. Surse de poluare a solului cu produse

petroliere .................................................

  • 2.2. Clasificarea solului sub aspectul

poluarii .............................................................

Cap.

3.

Aspecte ale poluarii

solului cu produse petroliere in

Romania. Cadrul legislativ pentru protectia mediului

...

……………………… …………

.....................................

....

Cap. 4. Hidrocarburi petroliere – Notiuni

generale

.......

.......................................................

4.1 Caracteristicile hidrocarburilor

petroliere .............................................................

12

13

16

16

18

18

20

20

21

21

22

34

35

36

38

39

Cap. 5. Migrarea produselor petroliere in

sol .....................................................................

5.1. Mecanismul migrarii poluantilor in

sol .................................................................

Cap.

6.

Efecetele

poluarii

cu

titei

si

produse

petroliere ........................................................

6.1. Efectul asupra proprietatilor fizice si chimice ale

solului .....................................

 

6.2.

Impactul

asupra

microorganismelor

din

sol ........................................................

 

6.3 Impactul asupra plantelor, anumalelor si

 

oamenilor

..........................................

 

Cap.

7.

Metode

de

prevenire

si

depoluare

a

solului ............................................................

 

Cap.

8. Metode chimice de depoluare – extracţia chimică cu

solvenţi .................................

 
 

8.1.

Notiuni generale despre

 

turbă ............................................................................

 

8.2.

Mecanismul de absorbtie a produselor petroliere în

turbă ..................................

Concluzii

Bibliografie

MEMORIU JUSTIFICATIV

MEMORIU

JUSTIFICATIV

Poluarea solului cu hidrocarburi petroliere, face parte dintre cele mai evidente probleme de mediu cu care se confruntă România în ultimii ani, având în vedere ritmul tot mai accelerat şi intensiv de folosire a acestor substanţe (specific ţărilor în curs de dezvoltare) pentru satisfacerea nevoilor de echitate şi de energie. Se observă că atât în România cât şi în lume în fiecare an se raportează o multitudine de deversări accidentale sau deliberate de produse petroliere pe sol sau în ape, ceea ce cauzează probleme economice, sociale şi de mediu. În prezent, nu există o evaluare completă a situsurilor care suferă de acest gen de poluare. De asemenea, nu s-a realizat nici o statistică cu privire la evoluţia şi prejudiciile provocate de prezenţa poluanţilor petrolieri în sol, în anumite regiuni ale ţării noastre. In prezent specialistii acorda o mai mare importanta depoluarii apelor si a aerului si o mai mica atentie depoluarii solurilor. Omul de astazi nu este constient de faptul ca solului se degradeaza lent si va fi foarte grea o refacere naturala a sa. Toti trebuie sa constientizam faptul ca fara invelisul de sol,elementele vitale pentru noi nu ar mai exista.

Există mai multe surse de poluare a solului cu produse petroliere. În zonele de extracţie şi prelucrare a ţiţeiului se pot produce accidente tehnologice (spargeri de conducte, explozii) care au drept urmare poluarea solurilor cu ţiţei, reziduuri petroliere de diferite provenienţe şi apă sărată, folosită în procesul tehnologic al extracţiei, toate acestea fiind dificil de îndepărtat. Prin intermediul conductelor, a cisternelor şi în plus, prin neglijenţa personalului, mari cantităţi de benzină, motorină şi kerosen ajung în sol, migrează şi se infiltrează în pânza freatică. Aceste grupe de produse petroliere conţin substanţe periculoase, cum ar fi: benzen, toluen, xilen, n-pentan, n-hexan, n-heptan, etc. Răspândirea poluanţilor în sol depinde, pe de o parte de proprietăţile lor fizico-chimice, iar pe de altă parte de parametrii şi de caracteristicile solului în care se infiltrează poluanţii. De aceea este necesară diagnosticarea siturilor contaminate, pentru a lua ulterior măsuri urgente de tratare a solurilor poluate, prin aplicarea unor metode de analiză fiabile, exacte şi avantajoase din punct de vedere al preţului de cost. Asigurarea protecţiei calităţii solurilor, ca mijloc de creştere a resurselor de sol, cât şi pentru protecţia mediului înconjurător, prevede printre altele utilizarea unor procedee şi tehnologii de depoluare menite să neutralizeze sau să blocheze fluxul de poluanţi şi care să asigure eficienţa dorită şi aplicarea legislaţiei privind protecţia calităţii solului. Metodele convenţionale de depoluare a solurilor contaminate cu produse petroliere se aplică cu succes la scară internaţională, însă majoritatea acestora prezintă următoarele inconveniente: generarea unor efluenţi lichizi sau gazoşi ce necesită o tratare/depozitare suplimentară, perioade mari de operare, dificultăţi de monitorizare şi control, costuri ridicate de capital şi operare. Dezavantajele menţionate, corespunzătoare tehnologiilor respective, conduc la limitarea sau chiar imposibilitatea aplicării acestor tehnici de depoluare la nivel naţional, în condiţiile economice actuale ale României. Pe plan mondial se observă tendinţa de dezvoltare a unor metode simple, rapide, ieftine şi eficiente, care să asigure prin aplicarea lor in-situ blocarea migrării poluanţilor din zona deversării de produs petrolier în subteran sau alte zone învecinate, distrugerea poluanţilor şi refacerea cadrului natural.

Prin acest proiect se urmăreşte o trecere în revistă a metodelor de depoluare a solului contaminat cu produse petroliere şi evidenţierea unor metode de depoluare care sunt mai ieftine si eficiente. O astfel de metodă fiind depoluarea solului folosind turba indigenă, care este o metodă neinvazivă pentru mediu .. Datorită avantajului că este biodegradabilă, turba saturată cu produs petrolier poate fi tratată prin biodegradare (compostare, land-farming), reducându-se astfel periculozitatea şi costurile asociate cu măsurile de depozitare corespunzătoare. Astfel, această tehnică se dovedeşte a fi o alternativă economică de depoluare, în comparaţie cu tehnologiile de bază existente. Metoda folosirii sorbenţilor în cazul unor scurgeri de produse petroliere este foarte eficientă şi nu prezintă riscuri pentru mediu. Materialele sorbente fiind folosite ca materiale de prevenire a propogării şi dispersiei contaminanţilor. Aplicarea la scară industrială a depoluării solurilor de contaminanţi de tip hidrocarburi petroliere prin folosirea materialelor sorbente, nu este întâlnită în practica curentă din România, atât din lipsă de mijloace economice, cât şi din lipsa unei baze ştiinţifice solide care să permită abordarea cu succes, într-un timp real, a depoluărilor discutate. În străinătate există o serie de produse absorbante naturale pe bază de turbă (PeatSorb, Spill Sorb, Oclansorb, etc) care sunt folosite cu succes, atât pentru depoluarea apelor cât şi a solurilor.

CAPITOLUL 1

SOLUL -- NOTIUNI

SOLUL

NOTIUNI GENERALE

GENERALE

Solul este o formaţiunea naturală cea mai recentă de la suprafaţa uscatului, reprezentată printr-o succesiune de microstraturi ce s-au format şi se formează pe socoteala diferitelor roci şi a resturilor organice vegetale şi animale, sub acţiunea interdependentă a factorilor fizici, chimici şi biologici existenţi la contactul litosferei cu atmosfera, hidrosfera şi biosfera, sub influenţa permanentă a climei ca factor motor. Principala funcţie a solurilor este cea de suport şi mediu de viaţā. Deosebit de importantā pentru menţinerea echilibrului ecologic este capacitatea solului de a forma un tampon contra diverşilor poluanţi agresivi, ca şi contra agenţilor patogeni şi dāunātori de naturā vegetalā. În circuitul geochimic şi biogeochimic al materiei, solul, care este un sistem deschis şi dinamic ce schimbā permanent materie şi energie cu mediul înconjurātor, reprezintā o verigā importantā. La nivelul sāu se produc o serie de procese cu rol decisiv asupra celorlalţi factori ai mediului, de care solul este legat direct (vegetaţie, apele) sau indirect (animalele, oamenii). Faptul cā solul reprezintā un mediu de acumulare a reziduurilor antropice impune urmārirea continuā a stārii sale de încārcare cu astfel de

materiale şi a modului cum elementele chimice din compoziţia acestora se transmit celorlalte componente ale mediului. De starea “sānātāţii” solului depinde starea de sānātate a tuturor constituienţilor mediului. Prin multitudinea materiei vii pe care o contine,solul poate fi considerat un organism viu si in acelasi timp, mediu favorabil pentru vietuitoare, bogat in substante nutritive, capabil de o permanenta autoregenerare. Solul este un rezultat al transformarii intense a rocilor si resturi organice sub actiunea interdependenta a factorilor de mediu. El este inzestrat cu insusirea de fertilitate si utilizat ca mijloc de productie. Prin fertilitatea sa, solul poseda atributul fundamental de a fi mediu optim de viata al plantelor. Aceasta calitate rezulta din faptul ca invelisul pedologic este conceput ca un mediu fizic,chimic si biologic, dinamic si foarte complex. In procesele de formare, diversificare si de evolutie a solurilor se observa actiunea combinata a factorilor pedogenetici naturali. Acestea cuprind roca, clima, vegetatia, microorganismele si fauna din sol, relieful, apa, timpul si omul care de obicei are o influenta negativa. Omul, prin interventia sa, a dus la degradarea invelisului de sol. Dintre cele mai nocive pentru sol sunt poluarile cu ingrasaminte chimice si poluarile cu hidrocarburi.

Configuraţia mediului subteran

Scheletul mediului subteran este format dintr-o mare varietate de minerale şi roci de dimensiuni granulometrice diferite, prevăzute cu pori, care prin interconectare permit circulaţia apei. De la suprafaţa solului spre profunzime putem distinge:

Zona nesaturată, unde porii sunt umpluţi parţial cu apă, parţial cu aer, fapt ce permite coexistenţa la acest nivel a fazelor solidă, lichidă şi gazoasă. Lichidele ajunse în zona nesaturată se vor deplasa preponderent după o componentă verticală descendentă. Solul reprezintă partea superioară a zonei nesaturate în care au loc procesele biologice. Zona saturată, unde porii sunt umpluţi în totalitate cu apă iar componenta de curgere a lichidelor ajunse la acest nivel, coincide cu direcţia de curgere a apei subterane. Zona saturată sau acviferul comportă două faza distincte: o fază solidă, imobilă, formată din rocile magazin şi o fază lichidă, mobilă, care este apa subterană.

Subzona de evapotranspira ţie

Zona Nesaturată Subzona de retenţie Nivel Hidrostatic Franjul capilar Zonă Strat Saturată freatic (Acvifer) Eterogenitate Strat
Zona
Nesaturată
Subzona de
retenţie
Nivel
Hidrostatic
Franjul capilar
Zonă
Strat
Saturată
freatic
(Acvifer)
Eterogenitate
Strat captiv cu
nivel liber
de
permeabilitat
Strat captiv
e
sub presiune
Fig.1-1 Configuraţia mediului

subteran

Astfel, dacă solul este supus agresiunii unui poluant, întotdeauna vom fi îngrijoraţi de soarta stratelor acvifere subterane care riscă să fie deopotrivă contaminate prin transferul poluantului de la suprafaţa solului spre adâncime. În mod reciproc, dacă un acvifer este contaminat cu o substanţă toxică, care pătrunde în profunzime printr-un foraj, de cele mai multe ori, în timp, se ajunge şi la contaminarea solului prin vaporizarea şi ascensiunea capilară a apei poluate. Din această cauză, metodele de depoluare aplicate în prezent în lume, vizează ansamblul sistemului sol - apa subterană,

1.2. Constituienţii solului

Solurile formate prin procese pedogenetice sunt alcătuite din trei faze:

  • - faza solidă: reprezentată de constituienţii minerali şi organici;

  • - faza lichidă: reprezentată de soluţia solului;

  • - faza gazoasă: reprezentată de aerul din sol.

Aceşti constituienţi determină proprietătile fizice, chimice şi biologice ale solului, influenţând în mod implicit comportamentul fizic şi chimic al contaminanţilor ajunşi în sol.

Constituienţii minerali

Compoziţia mineralogică a solului este în general foarte diversificată, cuprinzând în general minerale din grupa silicaţilor, oxizilor şi hidroxizilor, minerale dispuse preponderent pe clase granulometrice distincte. Fracţiile mai grosiere (nisip) sunt reprezentate în general prin: cuarţ, feldspat, mice şi calcită (CaCO 3 ). Această fracţiune imprimă solului însuşiri de permeabilitate şi aeraţie bune.

Fracţia fină din sol este reprezentată printr-un amestec de minerale argiloase (caolinit, montmorillonit, illit, vermiculit) precum şi din silice, carbonati, oxizi (Fe, Al), hidroxizi, etc. Fracţia argiloasă este fracţiunea granulometrică cu rolul principal în determinarea unui număr însemnat de însuşiri fizice şi chimice ale solului, ca urmare a dimensiunii reduse a particulelor, numărului foarte ridicat de particule în unitatea de

volum, a ariei superficiale foarte mari şi a structurii sale interne. Argila este practic singura fracţiune care pe lângă partea organică a solului, prezintă însuşiri cum ar fi: adsorbţia apei şi a cationilor schimbabili, etc., ea conferind solului permabilitate şi aeratie reduse. Argila reprezintă partea activă în procesele fizico-chimice.

Constituienţii organici Constituienţii organici cuprind diferite fracţiuni ale materiei organice din sol, inclusiv substanţele organice humice şi nehumice. Pot fi identificate astfel:

fracţiunile organice vii, constituite din microorganismele solului, fauna solului şi rădăcinile plantelor, toate acestea reprezentând biomasa solului; fracţiunile organice moarte, care cuprind organisme moarte în curs de descompunere, diferite substanţe organice şi substanţe humice. Acestea din urmă constituie cea mai mare parte a materiei organice din sol. Substanţele organice nehumice nu sunt specifice solului: glucide, proteine, lipide, etc. Cu toate că materia organică deţine un procent mic în masa solului (<10%), are o influenţă mare asupra proprietăţilor fizice şi chimice ale solului, în special asupra acelor ce privesc comportamentul contaminanţilor. Humusul are o capacitate de schimb cationic mare şi o capacitate de sorbţie mare pentru multe tipuri de substanţe chimice, incluzând moleculele organice nepolare şi metalele grele. Constituienţii organominerali din sol sunt reprezentaţi de complecşii organici cu ionii metalici şi de asociaţiile care se formează între argilele şi substanţele organice humice şi nehumice. De asemenea trebuie amintit că solul poate conţine pe lângă constituienţii săi naturali, diferite substanţe chimice care nu sunt proprii lui, aceasta datorită diferitelor procese antropice. Astfel primii 2-3 metrii de la suprafaţa solului pot cuprinde multe materiale datorate demolărilor, substanţe scurse din conducte sau tancuri îngropate, deşeuri, etc., care în timp au suferit schimbări şi au deveniit parte integrantă din compoziţia solului. Aceste materiale, duc la schimbarea proprietăţilor solului, determinând o permeabilitate mare a solului şi o predispunere spre levigare a diverşilor contaminanţi.

CAPITOLUL 2

POLUAREA SOLULUI CU PRODUSE PETROLIERE

Ca si in cazul aerului si al apelor, disfuncaţionalităţile in sol pot interveni odata cu aparitia fenomenelor de poluare. Prin poluarea solului intelegem actiunea prin care omul sau natura produce modificari fizice,chimice si /sau biologice anormale, care ii depreciaza calitatile ca suport si mediu de viata. Odata cu consolidarea civilizatiei omenesti si cresterea populatiei, degradarea solului a luat amploare in mod ingrijorator. Gradul de poluare a unui sol poate fi apreciat prin evaluarea reducerii caliatative si /sau cantitative a productiei agricole fata de situatia normala sau numai cantitativ prin evoluarea cheltuielilor necesare mentinerii solului la o capacitate bioproductiva egala cu cea anterioara producerii poluarii. Asadar, datorita deosebitei sale complexitati, precum si faptului ca factorii constituienti se afla intr-un echilibru care a atins un anumit grad masurat pe scara geologica, efectul

poluarii este grav si de durata. De asemenea, depoluarea este o masura de lunga durata si deosebit de costisitoare.

2.1. Surse de poluare a solului cu produse petroliere

SURSE DE POLUARE Industria Industria Transporturi/ extractivā prelucrātoare a Depozitare a ţiţeiului ţiţeiului
SURSE DE POLUARE
Industria
Industria
Transporturi/
extractivā
prelucrātoare a
Depozitare
a ţiţeiului
ţiţeiului

În zonele de extracţie şi prelucrare a ţiţeiului se produc accidente tehnologice (spargeri de conducte, explozii, etc.) care au drept urmare poluarea solurilor cu ţiţei, reziduuri petroliere de diferite provenienţe şi apā sāratā, folositā în procesul tehnologic al extracţiei şi care sunt foarte greu de îndepārtat. Acest fapt se datoreazā şi aplicārii de tehnologii învechite şi faptului cā nu existā preocupare pentru verificarea periodicā a instalaţiilor şi în special a conductelor (fig.2.1).

Tabelul 2-1. Principalele cauze şi forme ale poluārii solului cu produse

 

petroliere

Poluare

 

Poluare punctiformā sau localā

Poluare

Poluare

 

linearā

difuzā

 

Accidente de transport;

Poluare

Poluare

Spargerea unor conducte;

accidentalā

accidentalā

Neetanşeitāţi la sistemele de conducte şi

de-a lungul

masivā a

Poluare

pompare pe teritoriul rafināriilor;

şoselelor sau

solului

accidentalā

Spargerea unor rezervoare cu produse

a cāilor ferate

sau

ocazionalā

petroliere;

Scurgeri la rampele de încārcare, staţii de

alimentare, rezervoare, etc;

Rāzboi, sabotaj, explozii;

 

Scurgeri continui pe durate lungi de timp din

Scurgeri

 

Poluare

rezervoare subterane şi de suprafaţā fisurate;

continui din

permanentā

Instalarea unor depozite necontrolate de

conducte de

sau cronicā

reziduuri petroliere;

transport de

 

Executarea şi exploatarea defectuoasā a

lungimi mari

 

forajelor şi puţurilor de extracţie.

fisurate

accidental;

Platfor Platfor Scurgeri Scurgeri me me accidental accidental petrolie petrolie e e re re Scurgeri Scurgeri
Platfor
Platfor
Scurgeri Scurgeri
me
me
accidental accidental
petrolie
petrolie
e e
re
re
Scurgeri Scurgeri de de PP PP
Mare
Mare
şi şi ap ap ă ă sărată sărată
a
a
de de pe pe
platforme platforme
petroliere petroliere
Sparge Sparge
ri ri
Rupturi Rupturi în în
Rezervoar
Rezervoar
conduc conduc
învelişul învelişul
Scurgeri Scurgeri
e de
e de
te te
conductei conductei
Fisuri Fisuri ale ale
accidental accidental
reziduuri
transp transp
reziduuri
Accidente Accidente
rezervoarelor rezervoarelor
e e
ort ort
petroliere
petroliere
nave nave
de de PP PP
depozitate
depozitate
petroliere petroliere
Puţ de
Puţ de
extracţie
extracţie
abandonat
abandonat
Strat
Strat
Acvifer adânc
Acvifer adânc
impermeabil
impermeabil
Fig. 2.1. Surse de poluare a solului cu produse
petroliere

In cazul eruptiilor sondelor de petrol mai are loc si o poluare a solului prin salinizare, datorita faptului ca, o data cu petrolul sunt evacuate noroaie de sonda si ape mineralizate subterane. Petrolul brut scos prin extractie, pe langa componentele proprii, mai are si apa peliculara. Solul prin particularitatile lui (dispersitate, heterogenitate, porozitate) se comporta ca o coloana cromatografica unde se dispun stratigrafic componentele solului. In straturile superioare se depun apele mineralizate, apoi se retin treptat celelalte fractiuni prin profunzimea solului adunandu-se gudroaane si asfalte cu un grad ridicat de vascozitate.

2.2.Clasificarea solurilor sub aspectul poluarii

Criteriile in aceasta clasificare sunt: natura, sursa si gradul de poluare.

a) In functie de natura poluarii:

  • - poluare fizica;

  • - poluare chimica;

  • - poluare biologica;

  • b) In functie de sursa de poluare, s-au diferentiat urmatoarele tipuri de poluare:

    • - poluare prin lucrari excavare la zi (lucrari miniere,balastiere, criere);

      • - poluare prin acoperirea solului cu holde, iazuri de decantare, depozite de

gunoaie;

- poluarea cu deseuri si reziduuri anorganice (minerale, materii anorganice, saruri, acizi, baze), din industrie (industria extractiva);

  • - poluare cu substante purtate in aer (hidrocarburi, etilena, amoniac, cloruri, fluoruri, compusi de plumb);

    • - poluare cu materii radioactive;

    • - poluare cu dejectii animale;

    • - poluare prin eroziune si alunecare;

    • - poluare cu pesticid;

    • - poluare cu hidrocarburi.

  • c) In functie de gradul de poluare clasificarea se face dupa tabelul urmator:

Simbolul

Aprecierea

Reducerea productiei ca

urmare a poluarii

0

Nepoluat

sub 5 %

1

Slab poluat

6-10 %

2

Moderat poluat

11-25 %

3

Puternic poluat

26-50 %

4

Foarte puternic poluat

51-75 %

5

Excesiv de poluat

peste 75 %

CAPITOLUL 3

ASPECTE ALE POLUĂRII SOLULUI CU

ŢIŢEI ŞI PRODUSE PETROLIERE ÎN ROMÂNIA.

CADRUL LEGISLATIV PENTRU PROTECŢIA SOLURILOR

3.1. Aspecte ale poluării solului cu produse petroliere în

România

Dupā datele Institutului de Cercetāri pentru Pedologie şi Agrochimie din Bucureşti (1998), se apreciazā cā în prezent în ţara noastrā sunt contaminate cu ţiţei şi produse petroliere circa 50.000 ha de teren. Din aceastā suprafaţā circa 3.000 ha sunt scoase complet din producţia vegetalā, în special în jurul sondelor de exploatare a ţiţeiului şi de-a lungul conductelor de transport al produselor petroliere (jud. Teleorman, Prahova, Brāila, Argeş, Dâmboviţa). În figura de mai jos este prezentatā localizarea principalelor arii din teritoriul României care au legāturā cu industria petroliferā de exploatare, prelucrare primarā sau avansatā a ţiţeiului şi/sau derivatelor petrochimice .

∑ ∑ Borşa Borşa ∑ Suplacu ∑ Moineşti ∑ Suplacu de Barcău ∑ Moineşti de Barcău
Borşa
Borşa
∑ Suplacu
∑ Moineşti
∑ Suplacu
de Barcău
∑ Moineşti
de Barcău
∑ Arad
∑ Dărmăneşti
∑ Arad
∑ Dărmăneşti
∑ Oneşti
∑ Oneşti
∑ Timişoara
∑ Timişoara
∑ Ploieşti
∑ Ploieşti
∑ Piteşti
∑ Piteşti
∑ Năvodari
∑ Craiova
∑ Videle
∑ Năvodari
∑ Craiova
∑ Videle

Fig. 3-1. Localizarea ariilor afectate de

poluare provenită din industria de extracţie şi

prelucrare a petrolului

Un litru de petrol poate polua un milion litri de apă. Un exemplu îl reprezintă apa freatică din zona Ploieştiului care este poluată cu sute de tone de ţiţei şi reziduuri petroliere. Sub zona din sud a oraşului Ploieşti s-a acumulat deasupra pânzei de apă freatică o adevărată mare de ţiţei amestecat cu produse petroliere reziduale provenite de la trei rafinării:

Petrobrazi, Astra şi Petrotel. Aceasta se scurge spre sud cu o viteză de 15 – 60 m/an. Pânza subterană de produse petroliere a ajuns deja în apropierea zonei de confluenţă a râurilor Prahova şi Teleajen (fig.3-2). Acumulările de petrol în sol generează continuu o pernă de vapori toxici. Vaporii acestor hidrocarburi se infiltrează spre suprafaţă şi se acumulează uneori în spaţii închise

13

(subsolurile clădirilor, gropi sau cămine de vizitare) existând pericolul de asfixiere sau explozie.

PETROTE L ASTR A PLOIEŞTI PLOIEŞTI PETROBRAZI N N V V SE Râul Prahova Zonă poluată
PETROTE
L
ASTR
A
PLOIEŞTI
PLOIEŞTI
PETROBRAZI
N N
V
V
SE
Râul Prahova
Zonă
poluată
Zone cu grad mare de
poluare
Râul Teleajen

Fig. 3-2. Harta poluării cu ţiţei şi reziduuri petroliere a oraşului

Ploieşti şi zonelor limitrofe

Aspectele privind poluarea solurilor în România sunt cunoscute doar în caz general. Amploarea şi intensitatea realā a poluārii solurilor, privite în detaliu, continuā sā rāmânā în mare parte necunoscute, iar condiţiile de redresare sunt încā neclare. Acest fapt se datoreazā absenţei unui management performant al mediului la nivelul ţārii, numārului redus de specialişti şi dotārii tehnice corespunzātoare.

3.2. Cadrul legislativ pentru protecţia solurilor în U.E. şi

România

Spre deosebire de atmosferā şi ape, solurile se caracterizeazā printr-o variabilitate mult mai mare. În Europa existā o sumedenie de tipuri de sol (320 de tipuri principale) care rāspund diferit la tipurile de agresiune exercitate asupra lor. Aşa se explicā de ce, în ciuda numeroaselor reglementāri ale Uniunii Europene în domeniul protecţiei mediului, nu existā nici pânā acum nici una cu adresā directā la protecţia solurilor. Legi propriu-zise de protecţie a solurilor au în momentul de faţā foarte puţine ţāri:

Germania, Olanda şi Danemarca. Actul normativ care stā la baza supravegherii calitāţii solurilor în România se gāseşte în Ordinul M.A.P.P.M. nr. 756/1997 pentru aprobarea Reglementārii privind evaluarea poluārii mediului, unde cap.III coţine “Reglementāri privind poluarea solurilor”;

14

totodatā anexa la Ordinul 756/1997 cuprinde valori de referinţā pentru diverse substanţe prezente în sol (pentru douā tipuri de folosinţā a solurilor – mai sensibile şi mai puţin sensibile). De asemenea, recomandāri referitoare la modul de prelevare a probelor de sol pentru realizarea bilanţurilor de mediu nivel II, se gāsesc în anexa A.3 la Ordinul M.A.P.P.M. nr. 184/1997 pentru aprobarea Procedurii de realizare a bilanţurilor de mediu.

Tabelul 3-1. Valori de referinţā pentru elemente chimice în soluri

(Ord. nr. 756/1997)

Hidrocarburi aromatice şi poliaromatice, hidrocarburi din petrol

 

Praguri de alertā/

Praguri de

Urme de

Valori

Tipuri de folosinţe

poluant

normal

intervenţie/

e

 

Tipuri de folosinţe

 

Sensibil

Mai puţin

Sensibil

Mai puţin

e

sensibile

sensibile

1

2

3

4

5

6

Total hidrocarburi

aromatice (HA)

<0,5

25

50

50

150

Total hidrocarburi

aromatice

<0,1

7,5

25

15

150

polinucleare (HAP)

Total hidrocarburi

din petrol

<100

200

1.000

500

2.000

15

CAPITOLUL 4

HIDROCARBURI PETROLIERE - NOTIUNI GENERALE

Ţiţeiul (petrolul brut) este un amestec complex constituit dintr-un număr mare de hidrocarburi cu structuri diferite, conţinând şi compuşi cu sulf, oxigen, azot, arsen precum şi combinaţii organometalice. Fracţiunile petroliere ale ţiţeiuluisunt :

Fracţiuni inferioare din ţiţei : gasolină şi benzină.

Fracţiuni medii din ţiţei :petrol lampant şi motorină.

Fracţiuni grele din ţiţei: păcura, parafina, uleiurile, asfaltul Funcţie de proprietăţile lor, hidrocarburile petroliere pot fi categorisite în grupe

distincte, conform tabelului 4.1.

Tabelul 4.1. Tipologia produselor petroliere ]

Grupe de

Exemple

 

Proprietāţi comune

poluanţi

 
 

benzinā

  • - 

 

mai uşori decât apa

motorinā

  • - 

biodegradabili

petrol brut

  • - 

în general putin solubili, dar

Hidrocarburi

  • - carburanţi pentru

cu posibilitate posibilā a unor

petroliere

aviaţie

fracţii

curente

  • - combustibili pentru

volatili sau deţinātori a unor

încālzit

fracţii volatile

vâscozitate şi adsorbţie

variabile

 
  • - combustibil greu

densitate variabilā

  • - gudroane de petrol

biodegradabilitate redusā

Hidrocarburi

  • - creozot

solubilitate micā

grele

volatilitate micā

vâscoşi

adsorbţie în general ridicatā

 
  • - aditivi pentru

foarte solubili

Hidrocarburi

oxigenate

carburanţi (MTBE)

biodegradabili

alte proprietāţi variabile

4.1. Caracteristicile hidrocarburilor petroliere

16

Pentru a studia fenomenul de poluare cu produse petroliere, este indispensabilă cunoaşterea parametrilor fizico-chimici ai poluanţilor şi anume: densitatea, vâscozitatea, solubilitatea, volatilitatea şi biodegradabilitatea. Densitatea în raport cu apa determină comportamentul poluantului în sol. Produşii care au o densitate mai mare ca apa se vor acumula la baza acviferului, iar cei cu densitatea mai mică decât apa vor forma o peliculă în zona saturată sau la suprafaţa acviferului. Vâscozitatea determină o penetrare uşoară a poluantului fie la suprafaţa porilor din zona nesaturată, fie în pânza freatică. Solubilitatea în apă este un parametru foarte important. Cu cât poluantul este mai solubil în apă, cu atât zona poluată de la nivelul pânzei freatice va fi mai întinsă. De exemplu, benzina fără plumb este un produs mult mai mobil comparativ cu benzina super, deoarece conţine compuşi oxidanţi ca metil-terţ-butil-eter care o fac mult mai solubilă, comparativ cu benzina cu plumb. Volatilitatea caracterizează echilibrul dintre faza lichidă şi cea gazoasă. Printre compuşii organici volatili cităm benzenul şi toluenul. Natura solventului poate influenţa volatilitatea poluanţilor. De exemplu, metanolul poate fi absorbit de 10 ori mai repede decât ciclohexanolul, într-un sol nisipos. Biodegradabilitatea depinde de tipul de produs petrolier, de condiţiile fizice şi de prezenţa microorganismelor în sol. În general, produsele petroliere nu sunt caracterizate prin compoziţia lor chimică, ci prin proprietăţile lor fizice .

+

CAPITOLUL 5

MIGRAREA PRODUSELOR PETROLIERE ÎN SOL

Profilul solului (secţiune verticală) este obiectul de studiu al pedologiei. Procesele naturale pedogenetice produc diferenţierea materiei solului în straturi orizontale distincte, numite orizonturi. Caracteristicile şi modul de intrepătrundere a acestor orizonturi formează bazele clasificării morfologice a solurilor.

17

Tipul de sol care se formează în orice zonă este determinat de climă, natura rocii parentale pe care se formează, relieful, vegetaţia şi perioada de timp. Aceşti factori controlează intensitatea şi tipul proceselor pedogenetice. Procesele pedogenetice majore includ: lixivierea, eluarea, podzolizarea, calcifierea, salinizarea, solidificarea şi formarea turbei. Cu excepţia ultimelor două, cele mai multe procese pedogenetice implică mişcarea verticală a soluţiilor solului şi materiei (de obicei produse de degradare), ambele coborând sau urcând prin profilul de sol, în funcţie de bilanţul total al precipitaţiei şi evaporaţiei. Migrarea este predominant descendentă în zonele umede şi ascendentă în zonele aride şi semiaride unde evaporaţia depăşeşte precipitaţia. Procesele pedogenetice ce se desfăşoară în sol vor avea o influenţă majoră asupra comportamentului poluanţilor. De exemplu, procesele ce implică curgeri în josul profilului vor tinde să transporte contaminanţii solubili către masa de apă subterană. Totuşi, acest comportament este modificat de reacţiile contaminantilor cu matricea solidă a solului. Materia organică a solului, în special humusul coloidal are o capacitate mare de sorbţie a unei largi game de substanţe, incluzând metale grele şi diferite tipuri de contaminanţi organici.

5.1. Mecanismul migrarii poluanţilor în sol

Deversarea produselor petroliere pe suprafaţa unui sol, conduce, de obicei, la formarea în zona nesaturată a unui corp de impregnare, datorat în cea mai mare parte fenomenelor de convecţie, dispersie, adsorbţie, precipitare şi activitate biologică. Direcţia şi viteza de deplasare ale poluantului depind în principal de vâscozitate acestuia, de morfologia terenului şi de permeabilitatea solului şi a rocilor din acoperişul acviferului. Principala forţă care acţionează asupra poluantului este gravitaţia. Prin urmare, dacă solul este permeabil, poluantul se infiltrează în sol după o componentă verticală. De asemenea, se înregistrează şi o impregnare laterală cu poluant, datorată dispersiei, care este controlată de porozitatea solului. Eterogenitatea straturilor de sol joacă un rol important asupra formei volumului de sol afectat de poluare. Avansând spre acvifer poluantul poate fi filtrat de către particulele solului, poate fi adsorbit, volatilizat, precipitat, biodegradat şi într-o măsură mai mică, hidrolizat, oxidat şi redus. El poate fi oprit, de asemenea, de câtre o barieră impermeabilă. Procesele fizice, chimice şi biologice care se desfăşoară într-un sol supus poluării au de cele mai multe ori ca rezultat reţinerea poluantului şi transformarea parţială sau totală a acestuia, astfel încât inconvenientele poluării se diminuează în mod considerabil. Eterogenitatea straturilor de sol are o influenţă importantă asupra formei volumului corpului de impregnare (fig. 5.1.).

18

Fig. 5.1. Forme ale corpului de impregnare pentru diferite permeabilit ăţ i ale solului. Avansarea frontului

Fig. 5.1. Forme ale corpului de impregnare pentru diferite permeabilităţi ale

solului.

Avansarea frontului de poluare pe direcţie verticală încetează în oricare din următoarele trei situaţii:

  • - când atinge pragul saturării reziduale;

  • - când frontul de poluare întâlneşte un strat impermeabil;

  • - când frontul de poluare atinge nivelul apei freatice.

De asemenea, un rol important în estimarea migrării poluanţilor îl joacă mobilitate acestora. Această mobilitate depinde de proprietăţile fizico-chimice ale poluantului şi solului. Factorii principali luaţi în considerare pentru estimarea migrării poluanţilor în zona nesaturată sunt: textura, structura, porozitatea şi permeabilitatea zonei nesaturate, precum şi vâscozitatea, solubilitatea şi volatilitatea poluanţilor. Tehnologiile care se aplică la decontaminarea solurilor poluate cu produse petroliere variază de la un sol la altul, atât funcţie de anumite particularităţi ale solului, cât şi funcţie de condiţiile de mediu. De exemplu, durata biodegradării unui compus aromatic într-un sol mâlos este de trei ori mai rapidă comparativ cu un sol argilos. Fenomenul se poate explica prin încărcarea diferită în materie organică a celor două tipuri de sol.

19

CAPITOLUL 6

EFECTELE POLUĂRII CU ŢIŢEI ŞI PRODUSE PETROLIERE

Efectele negative ale contaminării apelor subterane cu hidrocarburi comerciale comune (carburanţi auto, combustibili pentru încălzire) rezidă în :

  • - deteriorează calităţile gustative şi olfactive ale apelor subterane care în acest mod îşi pierd potabilitatea;

  • - afectează construcţiile hidrotehnice subterane;

  • - creează riscul unor explozii şi incendii;

  • - poluează atmosfera prin vaporizare;

  • - distrug vegetaţia

  • - fracţiile policiclice – aromatice (benzen, toluen, naftalină, etc) din hidrocarburile grele sunt foarte toxice pentru organismul uman, provocând cefalee, ameţeli, greţuri, palpitaţii, stare de comă şi chiar moartea; majoritatea sunt cancerigene. Solul prin calităţile sale filtrante şi de adsorbţie realizează reţinerea stratificată a componenţilor hidrocarburilor pe profil. Astfel, în straturile superioare sunt reţinute părţile de hidrocarburi cu o densitate şi o vâscozitate mare, iar în straturile profunde pătrund substanţele de tipul apelor saline (care însoţesc produsele petroliere la extracţia acestora) şi hidrocarburile uşoare. Petrolul brut este reţinut aproape în totalitate în primii 30 – 40 cm de sol. Aceasta se datorează vâscozităţii mari a acestuia şi conţinutului în substanţe grase, care face ca pe suprafaţa particulelor de sol să se producă fenomenul de aderenţă, absorbţie peliculară, micşorând-se în acest fel volumul porilor destinaţi circulaţiei apei, aerului şi altor substanţe cu caracter poluant. Poluarea cu hidrocarburi aduce o serie de daune deosebit de grave solului şi componentei sale biotice, fiind considerate substanţe toxice care provoacă contaminarea solului.

6.1. Efectele asupra proprietăţilor fizice şi chimice ale

solului

Poluarea cu hidrocarburi petroliere poate duce la modificări ale proprietăţilor fizice şi chimice solului:

împiedicarea circulaţiei apei şi aerului pe profil datorită formării la suprafaţa solului a unei pelicule impermeabile; creşterea valorii raportului între carbon şi azot; modificarea reacţiei solului printr-o alcalinizare uneori excesivă, datorită poluării cu ape mineralizate extrase odată cu petrolul brut; modificarea capacităţii de reţinere şi circulaţie a apei pe profil.

20

6.2. Impactul produselor petroliere asupra

microorganismelor din sol

În funcţie de clasa de microorganisme aflate în sol, pot apărea două forme de impact:

creşterea numărului de microorganisme; dezvoltarea puternică a micoflorei şi microfaunei solului. Bacteriile nitrificatoare şi cele sulforeducătoare utilizează petrolul ca sursă de carbon şi energie, ducând la o mineralizare şi oxidare a hidrocarburilor petroliere.

5.3. Impactul asupra plantelor, animalelor şi oamenilor

Impactul hidrocarburilor petroliere asupra plantelor se manifestă prin:

reducerea aprovizionării cu azot a plantei; reducerea aprovizionării cu oxigen a plantei; creşterea conţinutului de CO 2 ; scăderea cantităţii şi calităţii valorii produselor agricole, putându-se ajunge la situaţii de imposibilitate a practicării agriculturii.

Se apreciază că efectul asupra plantelor devine grav dacă poluarea se produce cu 1 dm 3 de hidrocarburi petroliere la 1 m 3 de sol.

21

CAPITOLUL 7

METODE DE PREVENIRE SI DEPOLUARE A SOLULUI

De-a lungul timpului s-au dezvoltat şi experimentat numeroase metode de decontaminare a solului poluat cu produse petroliere. Aceste metode cuprind intreaga gama de metode menite sa neutralizeze sau sa blocheze fluxul de noxe poluante.

Astfel, există:

  • A. Metode de prevenire a migrarii produselor petroliere în sol

  • B. Metode de depoluare a solurilor contaminate cu produse petroliere

  • A. Metode de prevenire a migrării produselor petroliere în sol

Poluarea solurilor şi a acviferelor datorată activităţilor industriale trebuie prevenită încă din faza de concepţie a instalaţiilor, dar şi în timpul construcţiei şi exploatării acestora, ca şi la închiderea şi dezafectarea lor. Acţiunile de prevenire a poluării solului şi apelor subterane sunt menite să minimizeze efectele poluării accidentale inerente exploatării instalaţiilor industriale de extracţie, transport, depozitare şi prelucrare a ţiţeiului şi fracţiunilor petroliere.

A.1. Măsuri de prevenire la suprafaţă

În primul rând măsurile luate la suprafaţă trebuie să prevină scurgerile sau deversările accidentale pe sol. Metodele tradiţionale de prevenire a poluării şi de control a înaintării frontului de poluare pot fi clasificate astfel:

a) impermeabilizarea suprafeţei solului (fig.7.1.) prin una dintre următoarele metode:

*0

pavarea cu material impermeabil ;

*1

izolarea cu un strat de bitum sau de argilă ;

*2

izolarea cu folii impermeabile din material plastic;

*3

impregnarea stratului superficial de sol cu o substanţă impermeabilă.

  • b) construirea unui sistem de drenare pe toată suprafaţa instalaţiei, care să preia

produsele petroliere şi apa contaminată cu produse petroliere deversate accidental şi să le

transporte printr-un sistem de canalizare la o staţie de epurare a apelor uzate.

22

Fig. 7.1. Impermeabilizarea suprafe ţ ei solului susceptibil la poluare cu produse petroliere. A.2 M ă

Fig. 7.1. Impermeabilizarea suprafeţei solului susceptibil la poluare cu produse

petroliere.

A.2 Măsuri de prevenire în subsol

Principalele măsuri de blocare (imobilizare) a migrării contaminanţilor în subsol nu presupun distrugerea acestora, ci doar blocarea migrării lor. Migrarea contaminanţilor în zonele din jurul sursei de poluare este o preocupare majoră şi din acest motiv se apelează la metode de control al răspândirii poluării în zonele limitrofe. Astfel s-au dezvoltat tehnologii in situ pentru prevenirea contaminării zonelor învecinate cum ar fi barierele din diferite materiale, absorbanţi sau neutralizatori; această metodă având avantajul că nu necesită excavarea solului. Aceste tehnologii sunt de termen scurt până când contaminarea va fi remediată sau pot fi de tremen lung pentru zonele care nu prezintă un pericol imediat sau necesită dezvoltări ale metodelor noi de remediere. Aceste tehnici sunt aplicate cu precădere “in situ”. In anumite condiţii, se recurge şi la imobilizarea poluanţilor pe sit sau în afara sitului. Metodele de imobilizare a migrării poluanţilor în subsol prezentate sunt:

etanşarea prin folosirea pereţilor (barierelor) de etanşeizare;

Etanşarea constă în izolarea zonei contaminate (solului, subsolului şi apei subterane) printr-un sistem etanş, pentru a evita extinderea dispersiei poluantului în zonele limitrofe. Sistemul etanş de protecţie este constituit din pereţi, cuvertură şi fund.

Aceasta poate fi realizată din următoarele materiale: materiale locale (argilă, loess), materiale

sintetice (folii de polietilenă sau policlorură de vinil, membrane de cauciuc, membrane bituminoase),

alte materiale (dale din beton, sol-ciment, bitum pulverizat, asfalt, bentonită)

23

Cuvert Secţiunea ură A-A Corp de impregnaţie Perete vertical Strat impermeabil Vedere în A A plan
Cuvert
Secţiunea
ură
A-A
Corp de
impregnaţie
Perete
vertical
Strat
impermeabil
Vedere în
A
A
plan
Fig.7.2. Etanşarea totală a zonei
poluate
alveolarea;

În acest caz, operaţia de izolare se realizează după excavarea solului poluat, materialul contaminat se depune într-o alveolă cu fundul şi pereţii etanşi.

Alveolă

etanşă
etanşă
Cuvert Secţiunea ură A-A Corp de impregnaţie Perete vertical Strat impermeabil Vedere în A A plan

excavar

e
e

Fig.7.3. Izolarea zonei contaminate

prin alveolare

Pentru realizarea etanşării zonelor poluate , se recurge de obicei, la două tipuri de materiale:

materiale naturale cu permeabilitate foarte mică (argile);

geomembrane artificiale.

Tipul metodei

Avantaje

Dezavantaje

24

Metode fizice

 

Metode

 
  • - grad redus de

  • - pierderea etanşeitāţii în

bazate

Etanşar

tehnicitate;

timp, nu sunt durabile în

pe

e şi

  • - facilitate în aplicare;

timp;

imobiliz

alveola

  • - costuri relativ

  • - este necesarā urmārirea

are

re

scāzute

în timp

fizicā

B . METODE DE DEPOLUARE A SOLURILOR CONTAMINATE CU

ŢIŢEI ŞI PRODUSE PETROLIERE

Metodele de depoluare cuprind întreaga gamā de tehnici curative, menite sā neutralizeze sau sā

blocheze fluxul de noxe generate de poluare.

Clasificarea acestor metode se poate face în funcţie de locul de aplicare (tab.7.1.), în raport cu

situl poluat, precum şi funcţie de principiile tehnice de depoluare (tab.7.2.).

Tabelul 7.1. Clasificarea metodelor de depoluare în funcţie de locul de

aplicare

AVANTAJE

DEZAVANTAJE

Metode aplicabile “ex-situ” – constau în evacuarea solului poluat din

mediul său natural (prin excavare sau pompare),

transportul acestuia în afara sitului şi execuţia

lucrărilor de depoluare în centre specializate.

  • - extirparea rapidā şi totalā a

  • - costul ridicat al transportului;

componentelor contaminante;

  • - riscul dispersā rii parţiale a

  • - posibilitatea continuārii activitāţii

poluanţilor în timpul lucrārilor de

pe sit;

evacuare, încārcare, transport şi

  • - eficienţa ridicatā de depoluare,

descārcare;

conferitā de centrele de

depoluare.

Metode aplicabile pe sit – au la bază principiul evacuării solului poluat din

mediul său natural însă cu tratarea solului contaminat

pe sit, utilizând instalaţii de depoluare mobile.

  • - eliminarea riscurilor legate de

  • - incomodeazā activitatea de bazā

transport;

specificā sitului;

Metode aplicabile “in-situ” – lucrările de depoluare se execută direct în

mediul poluat. Sistemul tehnic este compus dintr-o

parte mobilă instalată la suprafaţa solului şi o parte

inserată în mediul poluat.

  • - posibilitatea depoluārii simultane

  • - exploatarea echipamentelor se

atât a solului cât şi a apelor

face doar de persoane cu un grad

subterane;

ridicat de specializare;

  • - echipamente uşor de amplasat;

  • - este greu de apreciat volumul

tratat, configuraţia acestuia şi

eficienţa procesului de tratare.

Tabelul 7.2. Clasificarea metodelor de depoluare funcţie de principiile

tehnice de depoluare

Tipul metodei

Avantaje

Dezavantaje

B.1. Metode fizice

 
   
  • - omogenizare corectā

  • - metodā laborioasā,

Metode

bazate

pe

Stabiliz

are/

Inertar

e

a produselor;

  • - înlāturarea

cvasitotalā a riscului

costisitoare;

  • - creşterea volumului de

material în situ;

imobiliz

pe sit

migrārii poluanţilor;

  • - volatilizarea parţialā a

are

  • - materialele folosite

produselor organice ;

fizicā

în situu

sunt curente, uşor de

  • - dificultatea omogenizārii

procurat, ieftine

corecte

Metode

Excavar

  • - simplitate;

  • - depozitarea, transportul,

de

e

  • - rapiditate în aplicare;

manipularea în condiţii de

extracţi

  • - posibilitatea

siguranţā;

e fizică

eliminārii totale a

  • - schimbarea

a

contaminanţilor;

caracteristicilor

poluanţ

ilor

  • - costuri reduse

poluanţilor;

  • - volatilizarea unor

compuşi

26

   
  • - eficienţā bunā

  • - concentratul de poluant

  • - uşurinţa punerii în

rezultat trebuie apoi

operā;

tratat;

Spālare

  • - cost redus;

  • - nu se cunoaşte procesul

on sit/

  • - randament ridicat

în profunzime;

ex situ

pentru solurile

  • - diminuarea

permeabile;

permeabilitāţii solului;

in situ

  • - timp îndelungat pentru un

randament ridicat;

  • - limitare pentru soluri

permeabile;

 
  • - proces foarte bine

 

Flotaţie

stāpânit şi cunoscut;

  • - randament mare

 
  • - extracţia din sol a

  • - cere tehnicitate ridicatā;

unei game forte

  • - limitare aplicabilitate la

variate de compuşi

extracţia poluanţilor

Venting

volatili şi

volatili şi semivolatili

in situ

semivolatili;

(COV)

  • - eficienţe ridicate;

  • - costuri reduse;

  • - uşor adaptabil în

teren

B. 2. Metode chimice

 

Extracţi

pe sit

  • - eficienţā ridicatā;

 

e cu

off-situ

solvenţi

Oxidare

in situ

  • - eficienţā ridicatā

  • - decurgerea reacţiei de

/

pe sit

oxidare în altā direcţie

Reduce

re

27

Tipul metodei

Avantaje

Dezavantaje

B. 3. Metode termice

 
 

pe sit

  • - randament ridicat de

  • - posibilitatea transformārii

off-situ

depoluare;

unui sol poluat cu

substanţe organice într-

Inciner

are

un sol poluat cu metale;

  • - solurile devin sterile din

punct de vedere agricol;

  • - costuri ridicate.

 

pe sit

  • - randament mare de

  • - randament mic dacā

off-situ

extracţie;

conţinutul masic de

Desorbţ

ie

termicā

  • - materia humicā nu este distrusā;

  • - costuri mai mici

poluanţi în sol este mai

mare de 10%;

decât incinerarea

 

în situ

  • - randament bun;

  • - transformarea solului în

rocā sterilā;

Vitrifica

  • - riscul migrārii poluanţilor

re

în afara zonei

contaminate din cauza

temperaturii ridicate;

  • - cost ridicat.

B.4. Metode biologice

 
 

În

  • - pentru soluri cu

  • - nu poate fi aplicatā decāt

bioreac

conţinut mare de

în cazul poluanţilor

tor

compuşi volatili

biodegradabili;

pe sit

randament mare

  • - dacā este un amestec de

poluanţi biodegradarea

poate fi inhibatā de

anumite produse;

Biodegr

a-darea

În vrac

(compo

  • - eficienţā mare

  • - metode laborioase;

  • - timp îndelungat;

stare,

land-

farming

,

biopile)

pe sit

Bioventi

în sit

  • - randament mare;

  • - aplicare pentru compuşi

ng

  • - diminuarea efortului

volatili;

Biospar

de tratare a

ging

poluanţilor;

B.1. METODE FIZICE DE DEPOUARE

Metodele fizice de depoluare a solurilor constituie, în prezent categoria cea mai extinsă în ceea ce priveşte aplicabilitatea practică.

28

In cadrul metodelor fizice de depoluare se pot distinge:

metode bazate pe imobilizarea fizică a poluanţilor prin stabilizare sau inertare (solidificare); metode bazate pe extracţia fizică a poluanţilor din mediul contaminat, cum ar fi:

excavarea;

spălarea;

flotaţia;

extracţia de gaze sub vid (ventingul);

B.1.1. Metode fizice de imobilizare a poluanţilor

Imobilizarea fizică a poluanţilor nu presupune distrugerea acestora, ci doar blocarea migrării lor. Aceste tehnici sunt aplicate cu precădere “in situ”. In anumite condiţii, se recurge şi la imobilizarea poluanţilor pe sit sau în afara sitului. Stabilizarea este o tehnică care constă în adăugarea unei substanţe chimice materialului contaminat, pentru a transforma poluanţii solubili în compuşi chimici mult mai stabili, mai puţin mobili şi mai puţin toxici, pe baza unei reacţii chimice. Prin stabilizare natura fizică şi caracteristicile de manipulare ale materialului pot sau nu să fie schimbate prin acest proces. Solidificarea sau inertarea este o tehnică care se bazează pe amestecul materialului contaminat cu anumite produse adjuvante, în scopul obţinerii unui material compozit solid, impermeabil şi neractiv. Aceasta nu implică în mod necesar o interacţiune chimică între contaminant şi aditivii de solidificare.

B.1.2.Excavarea

Excavarea solului contaminat este cea mai simplă metodă fizică de depoluare. Aceasta se aplică utilizând excavatoare obişnuite, în cazul unor poluări accidentale şi punctiforme ale solului, când poluantul poate să ajungă în scurt timp la pânza freatică.

B.1.3. Spălarea

Spălarea solurilor este o metodă fizică sau fizico-chimică, utilizată pentru eliminarea fazei reziduale de poluant imobilizat în matricea solului. Principiul spălării Constă în separarea poluanţilor din sol şi transferul acestora în faza lichidă sau gazoasă, sub acţiunea apei şi a energiei mecanice. Această metodă este uneori completată cu alte metode de depoluare: flotaţie sau biodegradare.

B.1.4.Flotaţia

Flotaţia este utilizată pentru tratarea solurilor şi apelor contaminate. În schemele de principiu ale instalaţiilor de depoluare prin spălare, flotaţia ocupă un rol important, fiind destinată extracţiei finale a poluanţilor din solul contaminat. Locul de aplicare: pe sit sau în afara sitului. Extracţia prin flotaţie a poluanţilor din solurile contaminate se bazează pe diferenţa dintre proprietăţile superficiale ale mineralelor din sol, pe de o parte, şi ale substanţelor poluante, pe de altă parte . Procesul de flotaţie se realizează în maşini de flotaţie care asigură următoarele funcţii principale: aerarea cât mai completă a tulburelii, în care se găseşte solul poluat;

29

dispersia omogenă a solului în tulbureală; alimentarea continuă şi uniformă; evacuarea în condiţii bune a produselor obţinute (spuma şi produsul de cameră) şi asigurarea unei zone liniştite în partea superioară a incintei de flotaţie.

B.2. METODE CHIMICE DE DEPOLUARE

Metodele chimice de depoluare a solurilor presupun provocarea unor reacţii chimice între poluant şi anumiţi reactivi administraţi voluntar. Obiectivul acestor metode chimice este separarea, distrugerea sau transformarea poluanţilor în forme mai puţin nocive. Aceste metode se pot utiliza atât in situ – aplicaţii restrânse, însă în mod frecvent pe sit sau în afara sitului, astfel fiind îndepărtate posibilităţile de poluare secundară. Metodele chimice aplicabile pentru depoluarea solurilor contaminate cu produse petroliere sunt:

extracţia cu solvent oxidarea

B.2.1. Extractia cu solventi

Extracţia chimică cu solvent se bazează pe separarea produselor petroliere din mediul

contaminant cu ajutorul unui anumit solvent. Operaţia este urmată apoi de recuperarea solventului şi

distrugerea poluanţilor prin operaţii convenţionale.

B.2.2. Oxidarea

Administrarea oxidanţilor în depoluarea solurilor trebuie să se facă cu precauţie, ţinându-se seama de compoziţia solului şi de prezenţa în sol a altor substanţe în afara poluanţilor, În mod curent în practică drept oxidanţi se folosesc ozonul (O 3 ) şi apa oxigenată (H 2 O 2 ). deoarece oxidantul poate fi consumat pentru transformarea altor substanţe nedorite sau poate duce la formarea de compuşi toxici mult mai stabili (cazul pesticidelor).

B.3. METODE TERMICE DE DEPOLUARE

In prezent, tratamentele termice sunt utilizate pe scară largă pentru decontaminarea solurilor şi nămolurilor.

Principiul metodei constă în încălzirea solului contaminat la diferite temperaturi, în vederea

extracţiei, neutralizării, distrugerii sau imobilizării poluanţilor. La finalul proceselor de tratare

termică are loc epurarea gazelor rezultate.

Cele mai importante metode de decontaminare termică a solurilor sunt:

incinerarea,

desorbţia termică

vitrificarea.

Locul de aplicare: pe sit şi în afara sitului. Excepţie face vitrificarea care se aplică in situ.

B.3.1. Incinerarea

30

Solurilor contaminate cu hidrocarburi petroliere sunt supuse unor temperaturi înalte pentru distrugerea poluantului, care apoi este transformat în gaz carbonic, în apă şi în reziduuri de ardere. Există mai multe sisteme de incinerare a solurilor, diferenţiate în principal prin tipul utilajului de incinerare: cuptoare cu strat fluidizat, cuptoare cu încălzire indirectă, cuptoare cu tambur rotativ, etc.

B.3.2. Desorbtia termică

Prin desorbţie termică se tratează solurile contaminate cu substanţe periculoase prin încălzirea solurilor la temperaturi de 200 – 1.000 o F astfel că, contaminanţii cu puncte de fierbere scăzute vor fi vaporizaţi (transformându-se în gaze) şi astfel separaţi de sol (ceilalţi contaminanţi ai solului dacă există vor fi trataţi prin alte metode). Contaminanţii în stare de vapori sunt colectaţi şi trataţi, într-un sistem de tratare a fluxurilor gazoase. Desorbţia termică este un proces de tratare diferit de incinerare. Aceasta foloseşte căldura pentru a separa fizic contaminanţii din sol. Contaminanţii necesită apoi tratamente suplimentare. În timp ce incinerarea foloseşte căldura pentru a distruge contaminanţii.

B.3.3. Vitrificarea

Procedeul de vitrificare in-situ constă în topirea solului la temperaturi înalte şi transformarea acestuia, după răcire, într-un material vitros, inert şi stabil din punct de vedere chimic. Acest procedeu poate fi încadrat şi la metodele de stabilizare şi inertare.

B.4. METODE BIOLOGICE DE DEPOLUARE

Tehnologiile de tratare biologice prin biodegradare se pot împărţi în trei grupe principale:

tratamente

biologice

contaminanţilor:

in-situ,

bioventingul

biospargingul

fără

excavarea

solului

sau

extracţia prealabilă a

tratamente biologice ex-situ. Tehnicile ex situ include:

  • - bioremedierea în fază de nămol bioreactorul

  • - bioremedierea în fază solidă (biodegradarea în vrac)

landfarmingul

compostarea

biopilele (bioreactoarele)

Tehnicile ex situ pot fi mai rapide, uşor de controlat şi folosite pentru tratarea unei game largi de contaminanţ şi tipuri de sol decât tehnicile in situ. Aceste necesită excavarea şi tratarea solului contaminat înainte şi uneori după pasul actual de bioremediere. Tehnicile ex situ includ bioremedierea în fază de nămol şi bioremedierea în fază solidă.

B.4.1. Biodegradarea in-situ

31

Această metodă presupune aplicarea operaţiilor de biodecontaminare direct în mediul afectat de poluare – zona nesaturată, fără a mai fi necesară o excavare a solului. De obicei prin această metodă se urmăreşte depoluarea simultană a solului şi apei subterane. Biodegradarea este un proces prin care microorganismele cum ar fi bacteriile, fungii si drojdiile, descompun compusi chimici in produse simple pentru a obtine energie si nutrienti. Procesul de biodegradarea a hidrocarburilor petroliere este un proces natural lent. Tehnologiile de bioremediere pot ajuta ca procesul de biodegradare sa fie accelerat. Astfel pentu indeparatrea hidrocarburilor petroliere din mediul afectat prin biodegradare, sunt nevoie de metode de stimulare a procesului: adaugare de nutrienti (fertilizare) sau adaugare de microoorganisme specializate (insamantare). Biodegradarea hidrocarburilor petroliere existente in diferite medii, in sol, se bazeaza pe de o parte pe utilizarea microorganismelor indigene, deja existente in natura si adaptate la poluantul respectiv. Bioremedierea in situ este recomandată mai ales în cazul unor poluări intense atât în profunzime cât şi lateral, şi pentru zone cu accesibilitate redusă (zone aflate sub clădiri). În practica biodegradării in situ există mai multe variante aplicative care au la bază acelaşi principiu: introducerea în centru zonei contaminate a nutrimentelor şi a oxigenului, în scopul creării unor condiţii favorabile biodegradării poluanţilor organici. În majoritatea cazurilor, se utilizează flora bacteriană autohtonă, specifică zonei contaminate, sau penru accelerarea procesului în mediul contaminat sunt introduse bacterii alohtone, selecţionate în laborator. Scopul bioremedierii aerobe in situ este de a furniza oxigen şi nutrimente microorganismelor din sol. Tehnicile aerobe in situ pot varia după modul de administrare a oxigenului organismelor care degradează contaminanţii. Două astfel de metode sunt:

bioventingul şi injecţia de peroxid de hidrogen (H 2 O 2 ). Oxigenul poate fi furnizat prin pomparea aerului în solul de deasupra masei de apă subterane (bioventing) sau prin livrarea de oxigen sub formă lichidă ca peroxid de hidrogen. Bioremedierea in situ poate să nu funcţioneze bine în soluri argiloase sau medii subterane înalt stratificate deoarece oxigenul nu poate fi distribuit în mod uniform prin toată zona de tratament. Remedierea in situ adesea necesită ani pentru a atinge scopurile decontaminării, depinzând în principal de biodegradabilitatea contaminanţilor. Pentru contaminanţii mai uşor biodegradabili timpul necesar este mai scurt

Bioventingul şi Biospargingul

Asocierea metodelor biologice cu metodele fizice de extracţie a poluanţilor sub acţiunea dinamică a curenţilor de aer, au dat naştere unor noi metode de biodecontaminare denumite bioventing şi biosparging. Aceste metode se aplică in situ. Prin aerarea forţată a mediului contaminat se asigură atât mobilizarea poluanţilor volatili cât şi stimularea proceselor de biodegradare pe baza dezvoltării biomasei din subsol fig.8. Biospargingul se realizează prin injecţia de aer în sânul zonei contaminate, utilizând o reţea de foraje speciale. Aerul injectat vaporizează poluanţii dizolvaţi în apă sau reţinuţi de capilaritatea porilor mobilizându-i la suprafaţă. În drumul lor ascendent poluanţii fin dispersaţi sunt biodegradaţi de biomasa stimulată prin aerare şi prin aport de nutrimente. Bioventingul constă în extracţia sub vid a poluanţilor volatili prin crearea unui curent de aer ce favorizează biodegradarea. Recuperarea gazelor din mediul subteran este posibilă cu ajutorul unui dren ampalsat aproape de suprafaţă şi racordat la un exhaustor.

32

Depoluarea siturilor cu ajutorul metodei bioventing/biosparging reprezintă o tehnologie convenabilă dacă condiţiile geologice şi hidrogeologice ale sitului sunt adecvate. Totuşi, acestă metodă nu a demonstrat randamente superioare în depoluarea siturilor cu permeabilitate redusă sau cu o eterogenitate avansată.

B.4.2. Biodegradarea ex-situ

o

Metoda bioreactorului

Principiul bioreactorului constă în decontaminarea solului, în instalaţii speciale formate din reactoare

biologice (cuve închise, bazine, coloane etc). Metoda se poate aplica pentru depoluarea solului

excavat diluat cu apă sau sub formă de nămol.

Biodegradarea în vrac

Solul contaminat este excavat şi se dispune în vecinătatea locului de excavare, în condiţii

tehnice care favorizează biodegradarea aerobă naturală. Pentru accelerarea procesului de degradare,

trebuiesc îndeplinite anumite condiţii legate de aerare, umiditate şi aportul de nutrimente. Sursa de

microorganisme provine în mod obişnuit din flora bacteriană autohtonă, dar se poate apela şi la

bacterii alohtone.

o Metoda “land farming” constă în tratarea solului contaminat prin executarea unor lucrări

cu specific agricol.

Solul contaminat excavat, este depus pe o suprafaţă plană întinsă (impermeabilă), într-un strat

cu grosimi de câţiva centimetrii. Se tratează cu îngrăşăminte sau cu gunoi de grajd, operaţie urmată

de amestecul acestora cu solul contaminat. Aportul de fertilizanţi ameliorează echilibrul nutrimente

– sursă de carbon (poluanţi), iar în cazul gunoiului de grajd, creşte cantitatea de microorganisme

disponibile.

Depoluarea siturilor cu ajutorul metodei bioventing/biosparging reprezintă o tehnologie convenabilă dacă condiţiile geologice şi hidrogeologice ale

La intervale regulate de timp, solul contaminat

este săpat şi întors, în vederea aerării şi

omogenizării.În timpul lucrărilor se pot administra

din nou fertilizanţi pentru completarea cantităţilor

iniţiale sau se pot însămânţa leguminoase .

În general procesul de biodegradare atât prin

compostare cât şi “land farming” durează câteva luni.

Cele mai bune randamente se obţin în timpul verii, şi

prin menţinerea unei umidităţi constante.

o

Metoda “biopile”

33

Biopilele, cunoscute ca şi biocelule, biogrămezi, biomovile şi pile de compost, sunt utilizate pentru reducerea concentratiei constituienţilor produselor petroliere în solurile excavate. Această metodă se aplică în cazul biodecontaminării solurilor cu conţinuturi ridicate de substanţe volatile. Solul contaminat excavat este depus în grămezi, având în vedere ca atât intrările şi ieşirile fazelor gazoase şi lichide să fie riguros controlate. Biopilele sunt de obicei construite prin ridicare pe înălţime. Solul amestecat este ridicat în grămadă la o înălţime nu mai mare de câteva picioare şi conductele de distribuţie a apei sunt aşezate înaintea adăugării unui nou strat. Acest proces este repetat până ce grămada este suficient de înaltă. Aerarea grămezii de sol poluat se face cu ajutorul unui sistem de conducte perforate, instalate la baza grămezii, într-un strat permeabil, format din pietriş. Pentru umectarea solului, distribuirea nutrimentelor şi a microorganismelor se foloseşte un dispozitiv de aspersiune situat sub membrana impermeabilă. Efluenţii lichizi ce ies din grămadă sunt colectaţi într-un bazin, cu ajutorul unei rigole, de unde sunt repompaţi şi administraţi prin aspersiune deasupra grămezii. Procesul propriu-zis de decontaminare a solului, începe prin aspirarea şi tratarea gazelor existente în grămada de sol poluat. Gazele sunt aspirate de către o pompă de aer prin conductele perforate situate la baza grămezii, şi tratate într-un biofiltru înainte de evacuarea lor în atmosferă. După epuizarea substanţelor volatile din gazele aspirate, începe operaţia de aerare a grămezii (are loc intensificarea procesului de biodegradare) prin schimbarea sensului de circulaţie al aerului .

Biopilele, cunoscute ca şi biocelule, biogrămezi, biomovile şi pile de compost, sunt utilizate pentru reducerea concentratiei

o

Metoda prin compostare

Este cea mai veche şi cea mai simplă tehnică de biodegradare în vrac a solurilor contaminate. Solul contaminat este excavat şi amestecat cu materiale organice grosiere (paie, gunoi de grajd, etc) care îndeplinesc rolul nutritiv şi favorizează aerarea. Amestecul este depus pe solul din vecinătate în grămezi regulate, de anumite dimensiuni. Dacă este necesar, umiditatea poate fi crescută prin adaos de apă în alimentarea amestecătorului sau prin aspersarea grămezilor. Condiţiile de aerare sunt îndeplinite prin întoarcerea periodică a grămezilor cu un utilaj mecanizat.

Biodecontaminarea este o metodă de depoluare din ce în ce mai folosită, în raport cu tehnicile fizico-chimice. Decontaminarea pe cale biologică este o metodă de depoluare reală, şi nu o metodă de transfer a poluantului dintr-un mediu în altul. Această depoluare este

34

realizată de microorganismele prezente în sol, care au capacitatea de a degrada compuşii organici toxici în alte substanţe netoxice sau oxidarea lor completă la CO 2 şi apă. Deşi este un proces de decontaminare eficient, bioremedierea este de lungă durată, deoarece microorganismele prezente în sol au nevoie de o perioadă de adaptare, pentru sinteza echipamentelor enzimatice necesare degradării produselor petroliere, precum şi de existenţa unor condiţii fizico-chimice optime pentru dezvoltarea lor.

CAPITOLUL 8

METODE CHIMICE DE DEPOLUARE - EXTRACTIA CHIMICA CU SOLVENTI

Metodele chimice de depoluare a solurilor presupun provocarea unor reacţii chimice între

poluant şi anumiţi reactivi administraţi voluntar. Obiectivul acestor metode chimice este separarea,

distrugerea sau transformarea poluanţilor în forme mai puţin nocive.

Aceste metode se pot utiliza atât in situ – aplicaţii restrânse, însă în mod frecvent pe sit sau în

afara sitului, astfel fiind îndepărtate posibilităţile de poluare secundară.

Metodele chimice aplicabile pentru depoluarea solurilor contaminate cu produse petroliere

sunt:

extracţia cu solvent

oxidarea

Extracţia chimică cu solvent

Extracţia chimică cu solvent se bazează pe separarea produselor petroliere din mediul

contaminant cu ajutorul unui anumit solvent. Operaţia este urmată apoi de recuperarea solventului şi

distrugerea poluanţilor prin operaţii convenţionale.

Utilizarea solvenţilor organici pentru extracţia produselor petroliere din solurile contaminate

este recomandabilă numai în aplicaţii pe sit sau în afara sitului, în reactoare speciale.

Tipurile de poluanţi care se pretează la această metodă sunt:

hidrocarburile grele;

gudroanele;

Formele de aplicare ale acestui procedeu, rezultate din practică, sunt:

în procedeul standar, solventul (alcool, alcan, cetonă) este amestecat cu solul excavat până la

formarea unui nămol, în care are loc desorbţia poluanţilor din matreicea solului. Solventul încarcat cu

contaminanţi este separat din sol, după care este distilat. Prin distilare se obţine un concentrat de

contaminanţi în fază lichidă reziduală, iar solventul poate fi recirculat. Pentru a înlătura urmele de solvent

rezidual din sol, acesta este supus unui proces de aerare.

al doilea procedeu utilizat în mod curent, diferă de primul prin faptul că introducerea

solventului lichid se face la limita presiunii de vapor saturat a acestuia .recuperarea poluanţilor se

face prin vaporizarea lichidului contaminat.

35

al treilea procedeu presupune utilizarea solvenţilor a căror caracteristici de solubilitate depind

de temperatură. Ajustarea temperaturii se face astfel încât solventul să fie miscibil cu apa în

momentul separării poluanţilor de sol. Urmează apoi operaţia de decantare a apei şi solventului, prin

modificarea condiţiilor termice, la care se adaugă în final tratarea efluenţilor prin procedeul stripping

în coloană, solventul recuperat se recirculă.

În toate cazurile concentratele de poluanţi obţinute în urma extracţiei cu solvenţi sunt distruse,

izolate sau revalorificate. Astfel, se recurge la tratamente termice (incinerare, desorbţie termică), izolare

în depozite controlate, electroliză sau electrodializă.

Când solul intră în extractor (un vas unde solul contaminat este amestecat cu solvent), solul

este separat în trei componente sau fracţii:

  • - solventul cu contaminanţii dizolvaţi;

  • - solidele;

  • - apa.

O schiţă simplificată a procesului de extracţie cu solvent este prezentată în figura de mai jos.

Solven t Reciclare solvent Contaminant concentrat Extracto Solvent cu Separato r contaminanţi r Sol organici (tratament
Solven
t
Reciclare
solvent
Contaminant
concentrat
Extracto
Solvent cu
Separato
r
contaminanţi
r
Sol
organici
(tratament
contaminat
sau
depozitare)
Tratare
ape
uzate
Obiecte mari
Sol
Sol tratat
contaminat

Procesul de extracţie cu solvent

Procesul de extracţie cu solvent implică 5 etape:

 

prepararea (sortarea materialului contaminat);

extracţia prin separarea contaminanţilor concentraţi din solvent;

îndepărtarea solventului rezidual;

recuperarea contaminantului, reciclarea sau tratare ulterioară.

Scurtă prezentare a procesului de extracţie cu solvenţi

 

Contaminanţii separaţi pot fi trataţi individual;

Este o tehnologie mobilă care poate amplasată pe sit;

Reduce volumul de material contaminat;

Procesează mai mult de 125 tone de material solid pe zi;

Este proiectat să opereze fără evacuarea de emisii gazoase.

Modul de funcţionare

Prin această metodă se pot trata atat solurile contaminate , cat şi nămolurile sau sedimentele.

Intregul proces este condus pe sit şi începe prin excavarea solului contaminat şi mutat pe o platformă

36

unde este preparat pentru tratament. Solul este clasat volumetric pentru îndepartarea obiectelor mari.

Solul poate fi procesat atât într-un mod discontinuu, semi-, sau continuu. În modul semi-, materialul

este circulat în unitatea de extracţie în creştere. Dacă solul este procesat continuu, poate să fie

necesar adăugarea de fluid astfel încât să fie transportat mai uşor prin proces prin pompare. Aceasta

se realizează prin adăugarea de apă sau în cazul unor nămoluri uleioase, prin adăugarea de solvent

materialului.

Solul este plasat în extractor. Extractorul poate avea o mărime variată. Unele procesează 25

tone pe zi, în timp ce altele pot trata 125 tone / zi şi necesită un spaţiu de 1.500 – 10.000 feet 2 sau

mai mult. (pentru comparare un teren de tenis acoperă apox. 4.000 feet 2 ). Solventul este adăugat în

extractor şi solul şi solventul sunt amestecate. Prin urmare, contaminanţii organici se dizolvă în

solvent.

Viteza cu care se dizolvă contaminanţii organici din sol este controlată de un număr de factori

foarte importanţi cum ar fi: temperatura, conţinutul de umiditate şi nivelul de contaminare. Studiile

de tratabilitate efectuate în laboratoare sunt necesare pentru a determina cât de mult solvent este

necesar şi timul de retenţie a materialului în extractor, pentru obţinerea unei eficienţe maxime a

procesului. De vreme ce unele solide mai pot conţine contaminanţi aceasta necesită mai mult decât

un ciclu în extractor, această etapă a procesului poate fi repetată.

Procesul de extracţie produce trei fracţii care trebuie separate:

 

Amestecul de solvent contaminat;

Solul tratat care, în funcţie de concentraţia contaminantului prezent, poate necesita o

repetare a ciclului sau o tratare ulterioară prin altă tehnologie.

Apa, care trebuie analizată pentru a determina dacă este necesar un tratament

suplimentar înainte de a fi evacuată fie într-o staţie de epurare orăşenească sau în altă zonă de

evacuare aprobată.

Procesul de separare continuă astfel. Contaminanţii sunt separaţi din solvent fie prin

schimbarea presiunii şi temperaturii, fie prin utilizarea unui solvent secundar care să extragă primul

solvent din amestecul solvent/contaminant sau prin alte procese fizice de separare. La sfârşitul acestei

operaţii rezultă un concentrat de contaminanţi. Concentratul de contaminanţi este îndepărtat în timpul

procesului de separare, şi solventul este stocat într-un rezervor pentru reutilizare. Contaminanţii sunt

apoi analizaţi pentru a determina dacă sunt potriviţi pentru reutilizare sau este nevoie de un tratament

suplimentar înainte de depozitare.

Unităţile de extracţie sunt proiectate pentru a opera fără emiterea de vapori contaminaţi sau

emisii gazoase. Insă, la unele situri, emisiile gazoase pot avea loc în timpul excavării sau preparării

solului contaminat. Dacă emisiile gazoase depăşesc nivelul permis de legislaţie, procedurile de

preparare şi manipulare trebuiesc modificate.

Extracţia cu solvenţi după cum s-a arătat poate fi eficientă în tratarea sedimentelor,

nămolurilor şi solurlor ce conţin în primul rând contaminanţi organici, cum ar fi COVs (compusi

organici volatili) , solvenţi halogenaţi (solvenţi ce conţin halogeni, care sunt Br, Cl, I) şi deşeuri

petroliere.

Tabelul de mai jos prezintă diferiţi solvenţi care se utilizează. Această tehnologie în general

nu este folosită pentru îndepărtarea substanţelor anorganice (ex., acizi, baze, săruri, metale grele),

aceste materiale nu se dizolvă repede în cei mai mulţi sovenţi. Există alte tratamete pentru aceşti

contaminanţi.

Tabel. Solvenţii utilizaţi în procesul de extracţie cu solvent

37

Dioxid de carbon lichid Propan Butan Trietil amina Acetona Metanol Hexan Dimetil eter
Dioxid de carbon lichid
Propan
Butan
Trietil amina
Acetona
Metanol
Hexan
Dimetil eter

Extracţia cu solventi poate fi eficientă pentru separarea compuşilor organici periculoşi din

solurile, nămolurile şi sedimentele contaminate. Acest proces nu reduce toxicitatea contaminanţilor,

astfel, produsul final al procesului (contaminantul concentrat) va necesita un tratament ulterior sau

depozitarea. Unele din limitările acestei tehnologii sunt:

Dacă materialul contaminat conţine detergenţi sau acizi sau baze tari, această metodă

poate să nu fie eficient. Prezenţa lor poate reduce cantitatea de contaminare îndepărtată şi încetini

viteza de îndepăratre.

Prezenţa

Pb

contaminanţilor organici.

şi

altor

substanţe anorganice pot bloca procesul de îndepărtare a

Implementarea tehnologiei poate necesita consideraţii inginereşti complexe. De

exemplu, unele sisteme includ butan sau propan compresat, care necesită o administrare strictă

pentru a prevenii vaporizarea şi aprinderea lor.

Amplul pretratament a materialului contaminat poate necesita mutarea sau ridicarea

unei mari cantităţi dematerial.

Timpul necesar depoluării prin această metodă depinde de multi factori:

  • - cantitatea de sol poluat

  • - tipul de sol şi condiţiile prezente (dacă este uscat sau umed, dacă conţine obiecte mari)

  • - tipul şi cantitatea de substanţe chimice periculoase

Depoluarea prin această metodă durează mai puţin de un an, în funcţie de sit.

38

CONCLUZII

Poluarea solului şi apei subterane cu produse petroliere face parte dintre cele mai evidente probleme de mediu cu care se confruntă România în ultimii ani, având în vedere ritmul tot mai accelerat şi intensiv de folosire a acestor substanţe (specific ţărilor în curs de dezvoltare) pentru satisfacerea nevoilor de echitate şi de energie. Acest proiect vine să susţină politica de mediu naţională în ceea ce priveşte protecţia mediului, politică care promovează dezvoltarea durabilă, şi armonizare a spaţiului şi societăţii, în beneficiul ultimei. Prin acest proiect se aduce la cunostinţă problemele de mediu generate de poluarea cu produse petroliere: imensele terenuri din jurul industriilor petrolifere scoase din circuitul productiv, contaminările datorate accidentelor de-a lungul căilor şi a conductelor de transport – probleme întâlnite foarte des în România. De asemenea, s-au prezentat succint metodele de prevenire şi depoluare a solului contaminat cu produse petroliere. La ora actuală, pe plan internaţional, indiferent de locul aplicării procesului de depoluare (ex-situ sau in-situ), sunt implementate în practică patru mari grupe de metode:

fizice, chimice, biologice şi termice.

Metodele menţionate se aplică cu succes la scară internaţională, însă majoritatea covârşitoare a acestora prezintă următoarele inconveniente: generarea unor efluenţi ce necesită o tratare / depozitare suplimentară, perioade mari de operare, dificultăţi de monitorizare şi control. Dezavantajele menţionate, corespunzătoare tehnologiilor respective, conduc la limitarea sau chiar imposibilitatea aplicării acestor tehnici de depoluare la nivel naţional, în condiţiile actuale ale României. De asemenea, s-a insistat pe o metodă chimică de depoluare prin extracţia cu solvenţi. Aceasta este o tehnică de remediere, rapidă, eficientă, implicând costuri relativ scăzute. Folosirea acestei metode ca mijloc de depoluare prezintă avantajul suprimării poluanţilor din mediul contaminat, contaminanţii separaţi pot fi trataţi individual, este o tehnologie mobilă care poate amplasată pe sit, este proiectat să opereze fără evacuarea de emisii gazoase. Aplicarea la scară industrială a depoluării solurilor de contaminanţi de tip hidrocarburi petroliere, nu este întâlnită în practica curentă din România, atât din lipsă de mijloace economice cât şi din lipsa unei baze ştiinţifice solide care să permită abordarea cu succes, într-un timp real, a depoluărilor discutate.

39

Pentru evitarea poluării solului şi apei subterane cu produse petroliere , în cadrul unitătilor care manipulează, distribuie, transportă şi comercializează produse petroliere se impun următoarele recomandări:

  • - rezervoarele de produse petroliere sa fie amplasate la suprafata, intr-un loc accesibil

pentru masinile care fac alimentarea, situat departe de surse de apa si mai ales de drenuri de

apa ingropate in sol sau pozitionate la suprafata;

  • - rezervoarele subterane vor fi amplasate intr-o cuvă betonată etanşă, iar solul trebuie

să aibă o permeabilitate scăzută;

  • - se vor verifica periodic etanşeitatea rezervoarelor de stocare a produselor petroliere.

Recuperarea completa a terenurilor poluate cu produse petroliere poate dura 2 ani in cazul celor cu textura grosiera şi 5 ani in cazul celor cu textura fina, in functie de tipul de sol si metoda de remediere folosita.

BIBLIOGRAFIE

Constantin Rusu, 1998 – Fizica, Biologia si Chimia solului, Universitatea Alexandru Ioan Cuza,

Iasi.

Ionescu Al., Sahleanu V., Bindin C., 1989 – Protectia mediului inconjurator, Editura Ceres,

Bucuresti.

Gh.Acatrinei - Poluarea si protectia mediului ambiant, Facultatea de biologie, Universiatea

Alexandru Ioan Cuza, Iasi.

IONESCU C-tin , CIUPARU D., DUMITRAŞCU Gh., Poluarea şi protecţia mediului în

petrol şi petrochimie, Editura Brilliant, Bucureşti 1999

B u c u r. N., L i x a n d r u. Gh., Principii fundamentale de ştiinţa solului. Formarea,

evoluţia, fizica şi chimia solului, Ed. Dosoftei, Iaşi, 1997

N e a g. Gh., Depoluarea solurilor şi apelor subterane, Casa cărţii de ştiinţă, Cluj-Napoca,

1997

S t ă t e s c u, Fl., C h i r i a c, C-tin., Bazele ştiinţei solului. Fizica solului, Ed. Sam-

Son’s, Iaşi, 1998

 

C a n a r a c h e, A., Fizica solurilor agricole, Ed. Ceres, Bucureşti, 1990

H a r r i s o n, R., M. – Understanding Our Environment. An Introduction to Environmental

Chemistry and Pollution, Editia III, Royal Society of Chemistry, 1999

* * Waterloo Centre For Ground Water Research, 1989. University of Waterloo Short

Course, “Dense Immiscible Phase Liquid Contaminants in Porous and Fractured Media”,

Kitchner, Ontario, Canada, Nov. 6-9, 1989

A.P.I. (American Petroleum Institute), 1989. Phase separated hydrocarbon contaminant

modeling for corrective action. Publ.4474, API, Washington, DC,125 pp

40

Ph.D. Eve Riser-Roberts – Remediation of Petroleum Contaminated Soils, New York,

Washington D.C, vol. 1-2, 1998

Merv Fingas – The Basics of Oil Spill Cleanup, Second edition, New York, Washington D.C,

2000

NATO/CCMS Pilot Study, Evaluation of Demonstrated and Emerging Technologies for the

Treatment and Clean Up of Contaminated Land and Groundwater , PHASE II FINAL

REPORT APPENDIX IV — PROJECT SUMMARIES Number 219 ,NORTH ATLANTIC

TREATY ORGANIZATION, EPA 542-R-98-001 ,June 1998 www.clu-in.com,

41