Sunteți pe pagina 1din 12

PROCESAREA SUBSTANȚELOR ȘI MATERIALELOR

Laborator 11

OPERAȚIA DE FILTRARE A ULEIULUI VEGETAL

Filtrarea este procesul de separare a unor particule solide dintr-un amestec fluid-solid, prin
folosirea unor suprafeţe filtrante sau a unui strat poros.
Operația de filtrare este influenţată de mai mulți factori: natura, granulometria şi structura
suspensiei, de tipul materialului filtrant (în special de porozitatea sa), de structura şi grosimea
stratului de precipitat şi de operaţia de spălare (gradul de regenerare a suprafeţei filtrante).
În urma operației de filtrare, amestecul initial este împărțit în fazele constituente: filtratul
și precipitatul. Filtratul este fluidul care trece prin mediul filtrant poros. Precipitatul reprezintă
particulele solide care se depun pe suprafaţa sau în masa mediului filtrant. În prima fază,
precipitatul acționează ca un strat filtrant pentru suspensie, însă după ce se depune un strat mai
gros, acesta va opune rezistență la trecerea fluidului (efect vizibil prin scăderea vitezei de filtrare).
Operația de filtrare este eficientă dacă precipitatul obținut conține un procent cât mai mare
din faza solidă a suspensiei și filtratul are un conținut cât mai mic de fază solidă.
Etapele elementare care se desfășoară la filtrarea suspensiilor:
• Etapa incipientă: reținerea primelor particule solide pe suprafața materialului filtrant.
Filtratul care se obţine în această fază este tulbure, el trebuind să fie supus unei noi filtrări.
• Filtrarea propriu-zisă: reținerea în totalitate a fazei solide sub formă de precipitat.
• Spălarea precipitatului: îndepărtarea soluţiei din precipitat şi recuperarea substanţelor
solubile cu care acesta a fost îmbibat.
• Regenerarea materialului filtrant: îndepărtarea precipitatului de pe suprafaţa
materialului filtrant, spălarea suprafeţei materialului filtrant şi curăţarea porilor.

Echipamentele de filtrare pot fi folosite în diverse domenii:


- în industria alimentară (la fabricarea lactozei, procesarea şampaniei, fabricarea
zahărului, amidonului, glucozei, ciocolatei, uleiului, berii etc)
- în stațiile de epurare a apelor uzate (în treapta biologică se folosesc biofiltre cu strat
granular, iar în treapta de prelucrare a nămolului se folosesc ca îngroșătoare de nămol filtrele presă
și filtrele cu bandă).
- în biotehnologii (filtrele celulare Oliver sunt folosite pentru reținerea virusurilor și a
bacteriilor)
- la purificarea biogazului (filtrele cu carbon activ rețin hidrogenul sulfurat și filtrele cu
silicagel rețin vaporii de apă).

Clasificarea filtrelor
A. Filtre care funcţionează la presiune hidrostatică – la care energia necesară fluidului pentru
a trece prin suprafaţa filtrantă este dată de înălţimea coloanei de lichid.
B. Filtre cu funcţionare la presiune superioară presiunii hidrostatice:
- filtre presă cu plăci şi rame
- filtre presă cu sterilizare
- filtre presă cu elemente filtrante orizontale
C. Filtre cu funcţionare sub vid – sistemul se bazează pe crearea depresiunii pentru absorbirea
PROCESAREA SUBSTANȚELOR ȘI MATERIALELOR

Laborator 11

filtratului prin pânza filtrantă, fixată pe suport, iar precipitatul se depune pe pânză.

Suspensie

Pompă

H p   gH

Filtrat
Pompă
vacuum

a) b) c)
c)
Fig. 11.1. Clasificarea filtrelor
a – filtre cu funcționare la presiune hidrostatică; b – filtre cu funcționare sub presiune;
c – filtre cu funcționare sub vid

Construcţia filtrelor cu plăci


Suprafeţele filtrante sunt formate dintr-un suport metalic şi o suprafaţă de filtrare metalică,
acoperită cu un material filtrant ce are o anumită porozitate.
Plăci pentru filtru presă
Există două tipuri constructive de plăci, unele care pot evacua filtratul din spaţiul creat
între fiecare grup de două placi (sistem deschis, fig.11.3 a) şi plăci la care evacuarea filtratului se
face într-un canal colector (sistem închis, fig.11.3 b).
Soluţia este trimisă sub presiune (cu pompa) prin orificiul central al suprafeţei filtrante, de
unde lichidul se scurge prin pânza filtrantă la baza plăcii şi se evacuează, iar precipitatul rămâne
pe pânza filtrantă. Când spaţiul dintre plăci s-a umplut cu precipitat, se întrerupe alimentarea, se
desfac plăcile de pe care se evacuează precipitatul manual, apoi se trece la regenerarea pânzelor
filtrante. Când regenerarea este terminată, se remontează plăcile şi se reia filtrarea. Momentul în
care spaţiul dintre plăci s-a umplut se observă prin scăderea puternică a vitezei de filtrare.
PROCESAREA SUBSTANȚELOR ȘI MATERIALELOR

Laborator 11

Fig. 11.2. Construcția filtrelor cu plăci


1 – orificii canal alimentare suspensie; 2 – orificii evacuare filtrat; 3 – orificii alimentare rame cu
suspensie; 4 – bare de susținere

Materiale filtrante
-Materialele filtrante metalice (table perforate, impletituri metalice) – retin particulele
solide prin cernere si se folosesc ca suport pentru tesaturile textile in constructia filtrelor cu placi.
-Tesăturile textile (cele mai utilizate) – sunt elastice, au porozitate fina si pret mic, insa se
colmateaza usor si au rezistenta mecanica scazuta.
-Membranele (hartie pergament, pelicula de gelatina) – se folosesc pentru retinerea
particulelor fine, a virusurilor, bacteriilor (in biotehnologii)
-Straturile fibroase (azbest, lână, sticlă, carton presat) – folosite la filtrarea suspensiilor
care colmatează usor porii (gelatina, ulei vegetal, sirop de zahar)
-Straturi pulverulente – se obtin prin sedimentarea pe un suport a pulberii de kiesselgur.
Retin particulele solide din suspensie prin adsorbtie. Se regenereaza prin spalare.
-Plăci poroase filtrante – se folosesc la filtrarea apei de uz industrial, a vinului. Retin
particulele solide, bacterii, virusuri.
-Straturi granulare (pe suport metalic) – nisip in biofiltrele pentru apa uzata, carbon activ
pentru indepartatea hidrogenului sulfurat din biogaz, dolomită (carbonat de Ca si Mg) pentru
PROCESAREA SUBSTANȚELOR ȘI MATERIALELOR

Laborator 11

decarbonatarea apei, silicagel pentru retinerea vaporilor de apa din biogaz, etc.

Fig. 11.3. Plăci pentru filtre presă


a) sistem cu evacuare deschisă; b) sistem cu evacuare închisă
1 – plăci filtrante; 2 – pânze filtrante; 3 – orificiu central; 4 – găuri pentru evacuarea
filtratului; 5 – găuri pentru alimentare cu suspensie şi apă de spălare; 6 – racorduri pentru
evacuare filtrat (sistem deschis); 7 – canal pentru evacuare filtrat (sistem inchis).

Conditii pentru materialele filtrante:


- să permită obținerea unui filtrat cât mai limpede, iar precipitatul să conţină cât mai puţină
fază lichidă;
- debitul de apă pentru spălare să fie cât mai redus;
- să fie rezistente la coroziune;
PROCESAREA SUBSTANȚELOR ȘI MATERIALELOR

Laborator 11

- stratul de precipitat sa se îndepărteze usor de pe suprafața membranei filtrante;


- să nu se umfle la contactul cu faza lichidă a suspensiei.

Filtrul de ulei FLU – 01


Acest echipament este utilizat pentru filtrarea fină a uleiurilor vegetale destinate
consumului alimentar sau industrial. Din reziduurile reţinute pe filtre se poate obţine materia primă
pentru fabricarea săpunului sau a lecitinei.
Cadrul susţine în partea inferioară bazinul de recuperare, iar în zona mijlocie, tava
colectoare. Pe partea superioară a cadrului se află subansamblul mecanism de strângere, care
realizează presarea plăcilor de filtrare, în vederea asigurării etansării la presiune. Uleiul brut şi
decantat este adus din bazinul de decantare în bazinul de recuperare, de unde este refulat prin
intermediul instalaţiei de pompare (alcătuită din pompă cu roţi dintate, supapă, manometru,
racorduri) la subansamblul plăci de filtrare. După trecerea prin filtre, uleiul este purificat şi se
scurge liber prin conducta laterală spre vasul de colectare a uleiului. Cu ajutorul buşonului de
golire, montat în partea inferioară a bazinului, se realizează golirea acestuia de suspensiile depuse.
Desfăşurarea procesului de filtrare se urmăreşte la manometru. La început, presiunea de
refulare necesară trecerii uleiului prin filtre este mică (0,5 bar). Prin depunerea suspensiilor pe
elementele filtrante se astupă porii, iar presiunea creşte până la 3 ÷ 3,5 bar. Prin creşterea presiunii,
o parte din ulei se scurge printre plăci şi se colectează în tava colectoare. Acesta este momentul în
care se opreşte procesul de filtrare. După oprirea pompei se aşteaptă 3 minute pentru scurgerea
uleiului din plăci şi din conducte înapoi în bazinul de recuperare. Pentru curăţare se scot pânzele
filtrului şi se spală cu apă caldă şi detergent. O pânză de filtru poate fi reutilizată de cca. 30 de ori.

Caracteristicile tehnice ale filtrului de ulei FLU-01:


- volumul filtrat: 100 l/oră;
- volumul bazinului de recuperare: cca. 100 l;
- fineţea de filtrare: 5÷7 μm, în funcţie de materialul filtrant;
- temperatura uleiului: min. 150 C, max. 450 C;
- temperatura optimă a uleiului: 20 - 400 C;
- motor electric: turaţia 2750 rot/min, puterea 0,75 kW, alimentare trifazată 3x380 V;
- pompa cu roţi dinţate: turaţia 2750 rot/min, debit 1 cm3/rot (sau 2,7 l/min), presiunea maximă 250
bar, presiunea reglată maxim 4 bar;
- manometru cu burduf: 0÷10 bar;
- filtru cu plăci plane cu hârtie şi pânză micronice: suprafaţa filtrantă totală 1,2 m2, diametrul
porilor filtrului 5÷7 μm, presiunea optimă 0,5÷3 bar, presiunea maximă 4 bar;
- dimensiuni: lungime 900 mm; lăţime 700 mm; înălţime 1200 mm; masa 240 kg.
PROCESAREA SUBSTANȚELOR ȘI MATERIALELOR

Laborator 11

Fig. 11.4. Filtrul de ulei cu plăci FLU-01


1 – cadru; 2 – bazin de alimentare; 3 – tavă colectoare; 4 – sistem strângere
plăci; 5 – plăci filtru; 6 – conductă; 7 – conductă alimentare cu ulei;
8 – grup pompare; 9 – panou comandă; 10 – buşon evacuare
PROCESAREA SUBSTANȚELOR ȘI MATERIALELOR

Laborator 11

Filtrul cu plăci MINUS 20


Acest echipament de filtrare este format din trei unităţi funcţionale:
- cadru flexibil din oţel inox, cu 4 roţi pivotante, dintre care 2 sunt echipate cu frâne;
- unitate de filtrare cu plăci de filtrare din materiale adecvate uzului alimentar;
- unitatea motor-pompă cu autoamorsare. Pompa coaxială cu rotor din cauciuc natural, non-
toxic, sau din silicon poate fi montată la cerere şi poate fi echipată cu un by-pass pentru distribuirea
constantă a produsului.
Sistemele mecanice şi componentele maşinii pot opera la o temperatură exterioară de
ansamblu de +10 ÷ 40°C, cu fluctuaţii de ±5°C pe perioade scurte de timp. Temperatura fluidelor
procesate: +5 ÷ 60°C.
Înainte de introducerea în filtru, cartoanele se umezesc cu apă sau cu un produs gata filtrat.
În cazul filtrării uleiului de măsline, cartoanele se umezesc cu ulei. Faţa aspră a cartonului se
montează spre pompă, iar faţa netedă spre roata de mână. Fiecare carton se introduce între fiecare
pereche de plăci adiacente. Fiecare faţă aspră trebuie să fie pusă faţă în faţă cu fiecare faţă netedă.
Pentru tratamentul uleiului de măsline, în loc de un carton se folosesc două cartoane filtrante. După
ce se introduc cartoanele şi se verifică dacă plăcile sunt corect poziţionte, cu garniturile aliniate cu
sistemul de conectare, se compresează plăcile şi cartoanele folosind roata de mână. Manometrul
este montat după pompă, pe conducta de alimentare.

Funcţionarea filtrului cu plăci MINUS 20:


- se scoate capacul de umplere a pompei (14) şi se umple cu produs;
- se pune la loc capacul şi se strânge;
- se închide regulatorul de presiune (13) la jumătate;
- se apasă butonul (5) pe ON şi se aprinde ledul;
- se deschide valva de aspirare (8) şi se aşteaptă ca tot aerul să fie expulzat din filtru;
- se închide valva când nu mai este evacuat aer;
- de la regulatorul de presiune (13) se menţine presiunea la 0,3 bar câteva secunde, apoi se
reglează în funcţie de specificaţii pentru fiecare tip de carton;
- se verifică în timpul funcţionării, cu manometrul (11) să nu existe variaţii de presiune.

Caracteristici tehnice MINUS 20:


- productivitate: 600 l/oră pentru vin, 100 l/oră pentru ulei de măsline;
- număr de plăci: 21;
- număr cartoane filtrante: 20;
- suprafaţa de filtrare: 0,8 m2 ;
- puterea motorului: 0.4 kW;
- tensiune: 220 V;
- frecvenţa reală: 50 Hz;
- dimensiuni: 400x590x570 mm;
- greutatea: 31 kg.
PROCESAREA SUBSTANȚELOR ȘI MATERIALELOR

Laborator 11

Fig. 11.5. Filtrul cu plăci MINUS 20


1 – roată pivotantă fără frână; 2 – roată pivotantă cu frână; 3 – cadru din oţel inox; 4 – motor
electric; 5 – buton de pornire; 6 – valva de descărcare a cuvei; 7 – roată de mână; 8 – valva de
aspirare pentru prelevarea mostrelor; 9 – opritor; 10 – platforma de susţinere a plăcilor filtrante;
11 –manometru; 12 – conexiunea tubului de distribuire; 13 – regulator de presiune;
14 – capac de umplere a pompei; 15 – conexiunea tubului de aspirare; 16 – capac pentru golirea
pompei
PROCESAREA SUBSTANȚELOR ȘI MATERIALELOR

Laborator 11

SEPARAREA PRIN CENTRIFUGARE.


FILTRUL CENTRIFUGAL ORIZONTAL FCO – 03

Centrifugarea reprezintă operaţia hidrodinamică de separare a amestecurilor eterogene de


tip solid-lichid, solid-gaz şi lichid-lichid, în faze constituente, în câmp de forţe centrifuge.
Separarea prin centrifugare se poate realiza după principiul sedimentării sau după principiul
filtrării. Amestecul se introduce într-un echipament numit tobă, ce execută o mişcare de rotaţie
uniformă cu turaţie foarte ridicată.
Operația de separare prin centrifugare este utilizată în industria alimentară pentru filtrarea
suspensiilor, separarea cristalelor din soluţia iniţială sau pentru uscarea pe cale mecanică, în
diverse subramuri, ca, de exemplu:în industria uleiurilor vegetale, în industria zahărului şi a
lactozei, în industria amidonului, în industria cărnii, în stațiile de epurare a apelor uzate.

Echipamente utilizate la operația de centrifugare


Centrifugele pot fi clasificate ținând cont de mai multe criterii: operația realizată, principiul
de funcționare, poziția axei de rotație, forma geometrică a tobei (fig. 11.6).

Fig. 11.6. Clasificarea echipamentelor de centrifugare

Centrifugele de sedimentare au în componență un tambur neperforat, separarea având loc


prin sedimentarea în câmp centrifugal a particulelor solide, care se acumulează la peretele
tamburului. Lichidul clar rămâne în interiorul centrifugei.
Centrifugele filtrante se compun dintr-un tambur perforat, căptuşit în interior cu sită sau
pânză. Sub acţiunea forţei centrifuge, suspensia se deplasează către periferia tamburului, unde
particulele solide se depun pe materialul filtrant, iar faza lichidă străbate stratul de sediment şi de
material filtrant, eliminându-se din tambur prin orificiile acestuia.
Centrifugele cu funcţionare periodică realizează următoarele etape în cadrul unui ciclu de
funcționare: încărcarea, pornirea centrifugei şi accelerarea ei până la turaţia de regim, centrifugarea
propriu-zisă, uscarea sedimentului, spălarea, uscarea sedimentului spălat, frânarea şi oprirea
centrifugei, descărcarea centrifugei. Centrifugele cu funcționare continuă, realizează toate etapele
operaţiei de separare în mod continuu.
Centrifugele cu tobă cilindrică (fig. 11.7) asigură cea mai bună separare a fazelor; forţa
centrifugă este constantă pe toată lungimea generatoarei tamburului. Precipitatul se evacuează cu
PROCESAREA SUBSTANȚELOR ȘI MATERIALELOR

Laborator 11

un conţinut mai ridicat de lichid. Centrifugele cu tobă conică asigură obţinerea unui precipitat mai
uscat. Datorită densității mai mari a precipitatului, acesta se acumulează în zone cu intensitate mai
ridicată a câmpului centrifug. Toba cilindro-conică prezintă avantajele celor două tipuri
constructive.

Fig. 11.7. Soluții constructive de tobe


a. tobă cilindrică; b. tobă conică; c. tobă cilindro-conică

Efectul forţei centrifuge în cazul filtrării influenţează doi factori: viteza de filtrare şi
umiditatea finală a sedimentului. Filtrarea suspensiilor în câmp de forţe centrifuge se
caracterizează prin viteze mari de filtrare şi prin conţinutul redus de lichid din sediment.

Filtrul centrifugal orizontal pentru ulei FCO-03


Purificarea parţială a uleiului brut poate fi începută prin centrifugarea uleiului de presă.
Filtrul centrifugal orizontal este un utilaj destinat separării rapide a circa 85% din suspensiile aflate
în uleiul brut, obţinut prin presarea seminţelor oleaginoase. După această filtrare, uleiul obţinut se
poate decanta mult mai bine, iar operaţiile de filtrare ulterioare sunt realizate mult mai uşor, ducând
la creşterea duratei de folosire a elementelor filtrante. Prin acest filtru, uleiul de presă se trece o
singură dată (cel mult de două ori), altfel uleiul se emulsionează şi nu mai trece prin filtrul cu
pânză. Cu ajutorul acestui filtru se poate utiliza şi partea neutilă rezultată din decantare, care este
foarte bogată în ulei şi care în alte condiţii se aruncă.
Batiul filtrului are rolul de a susţine ansamblul centrifugal, motorul şi întrerupătorul de
pornire a motorului.
Ansamblul centrifugal este format din ansamblul rotorului centrifugal, în care se scurge
uleiul din bazinul de alimentare prin intermediul furtunului şi a ţevii de alimentare, unde, datorită
mişcării de rotaţie foarte mari (6000 rot/min) a rotorului se separă uleiul de reziduurile existente
în urma presării. Uleiul curat se scurge prin furtun în vasul de colectare. Reziduurile rămân în
interiorul centrifugei şi se elimină manual, prin demontarea capacului rotorului. Această operaţie
se face după centrifugarea a circa 100 – 150 litri ulei sau după producţia de ulei a unei prese cu
două capete. Durata unei operaţii de filtrare este de 15 minute. Rotorul este aşezat într-un ansamblu
de protecţie prevăzut cu capace etanşe.
PROCESAREA SUBSTANȚELOR ȘI MATERIALELOR

Laborator 11

Fig. 11.8. Filtrul centrifugal orizontal FCO-03


1- ansamblu batiu ; 2 - ansamblu centrifugal; 3 – furtun; 4 - vas de colectare
5 - motor electric; 6 - bazin de alimentare; 7 – întrerupător

Motorul electric are puterea de 2,2 KW, turaţia de 3000 rot/min. Antrenarea se face prin
intermediul unei curele trapezoidale.
Bazinul de alimentare este fixat pe partea superioară a batiului, cu scopul scurgerii libere
a uleiului, scurgere ce se poate opri de la robinet.
PROCESAREA SUBSTANȚELOR ȘI MATERIALELOR

Laborator 11

Caracteristici tehnice:
- capacitate bazin: 100 litri
- debit de ulei filtrat: 1,2 litri/minut
- aliementare: curent trifazat, 3x380 V
- frecvenţa: 50 Hz
- greutatea utilajului: 150 kg
- dimensiuni: L x l x H = 500 x 1000 x 1250 mm

S-ar putea să vă placă și